Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

14
1 Cluj-Napoca 2015 CAPITALA EUROPEANĂ A TINERETUILUI www.cluj2015.ro, http://fb.com/cluj2015

Transcript of Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

Page 1: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

1

Cluj-Napoca 2015 CAPITALA EUROPEANĂ

A TINERETUILUI

www.cluj2015.ro, http://fb.com/cluj2015

Page 2: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

2

PREZENTARE GENERALĂ

TITLUL DE CAPITALĂ EUROPEANĂ A TINERETULUI

A fost câștigat de către Municipiul Cluj-Napoca pentru anul 2015, în urma unui concurs internațional (49 de țări), desfășurat de Forumul European al Tineretului - cea mai reprezentativă structură de tineret la nivel european. Titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2015 este al comunității clujene, prin Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, al sectorului de tineret din România, prin reprezentanții organizațiilor studențești și de tineret care au avut inițiativa și care se implică în continuare în implementarea programului și al României, Cluj-Napoca fiind prima Capitală Europeană a Tineretului din țara noastră. Municipalitatea clujeană, deținătoarea de drept a acestei titulaturi, așa cum se arată prin Memorandumul semnat în aprilie 2014 la Bruxelles între Municipiul Cluj-Napoca şi Forumul European al Tineretului, a încheiat la data de 22.06.2013 (HCL nr. 299/2013) un protocol de parteneriat cu Federația SHARE Cluj-Napoca în vederea implementării programului “Youth@Cluj-Napoca 2015”. Astfel a fost format un parteneriat public-privat de anvergură, pentru dezvoltarea proiectului câștigător. Federația SHARE Cluj-Napoca este alcătuită din 36 de ONG-uri studențești sau organizații non-guvernamentale a căror activitate vizează dezvoltarea tinerilor și sprijinirea proiectelor inițiate de tineri. Federația SHARE Cluj-Napoca este deschisă pentru noi membri. În ședința Guvernului României din data de 29 octombrie 2014, programul Youth@Cluj-Napoca 2015 a fost declarat proiect de interes național prin aprobarea unei Note în acest sens iar ulterior a unei Ordonanțe de urgență, cu scopul de a crea cadrul legal necesar pentru acordarea de sprijin guvernamental proiectelor din cadrul Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului. Spre deosebire de programul Capitalelor Culturale Europene, “Capitala Europeană a Tineretului” (CET) este în sine un program “tânăr”. Municipiul Cluj-Napoca este a 7-a CET din spațiul european. Titlul de CET 2016 a fost câștigat de Ganja, al doilea cel mai mare oraș din Azerbaijan. În noiembrie 2014, Cluj-Napoca a găzduit Adunarea Generală a Forumului European de Tineret, cadru în care a fost anunțat câștigătorul CET 2017 - Varna, Bulgaria.

Page 3: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

3

MISIUNE ȘI OBIECTIVE

MOTTO: SHARE

Misiunea Programului Youth@Cluj-Napoca 2015 este de a întări rolul și sprijinul acordat tinerilor și organizaţiilor de tineret în participarea activă a acestora la schimbarea societăţii, printr-un proces de dezvoltare urbană sustenabilă, responsabilă și incluzivă, prin împărtășirea spaţiului, culturii, puterii, muncii, bucuriei, viziunii și valorilor europene comune, adresând teme precum responsabilizarea tinerilor, susţinerea acestora, mobilitate, dialog structurat și informare în cadrul unui program de un an. Prim programul Youth@Cluj-Napoca 2015 urmărim să punem Clujul, Transilvania și România pe “harta mentală” a tinerilor europeni. Motto-ul programului este “Share”, așa cum a fost asumat prin dosarul de candidatură declarat câștigător la finalul anului 2012.

Obiectivele programului de interes național Cluj-Napoca 2015, Capitală Europeană a Tineretului. Cluj-Napoca 2015 - Capitala Europeană a Tineretului este o oportunitate unică pentru România de a: • crea un parteneriat de durată între sectorul de tineret, autorități locale și naționale, alte instituții responsabile de dezvoltarea tinerilor și structurile europene de tineret spre beneficiul întregii societăți; • crește vizibilitatea României în rândul tinerilor din țările Uniunii Europene; • realiza manifestări culturale și artistice de anvergură care, beneficiind de promovare la nivel european, să stimuleze o creștere a numărului de turiști și tineri europeni care aleg să viziteze România; • crea mecanisme financiare sustenabile pentru sprijinirea proiectelor și structurilor de tineret; • dezvolta programe eficiente de sprijinire a tinerilor aflați la început de carieră și a celor cu inițiative antreprenoriale cu potențial;

Page 4: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

4

• încuraja voluntariatul în rândul tinerilor din întreaga țară, cu scopul dezvoltării de competențe concrete care să faciliteze integrarea tinerilor în câmpul muncii, prin dezvoltarea unui sistem replicabil de management, training și programe educaționale; • îmbunătăți cooperarea dintre ONG-urile studențești și de tineret din România și cele din rețelele europene de tineret, din diferite sectoare; • activa și implica organizațiile de tineret în procesele de dezvoltare urbană participativă; • transforma România, pentru un an de zile, în centrul european al tineretului care găzduiește o parte semnificativă dintre cele mai importante evenimente de tineret, întâlniri și conferințe dedicate tinerilor europeni; • elabora modele de bune practici pentru încurajarea proiectelor inițiate de tineri și a multiplica aceste modele la nivel național prin stabilirea unor metodologii accesibile; • fi un model de bune practici pentru întreaga Europă prin sistemele și proiectele dezvoltate și în special în ceea ce privește modul în care structurile guvernamentale stimulează dezvoltarea societății prin sprijinirea sectorului de tineret.

Obiectivele minimale ale programului Cluj-Napoca 2015 - Capitală Europeană a Tineretului

• o participare de peste 50% a populaţiei locale (200.000 persoane) la cel puţin un eveniment sau proiect; • cel puțin 25.000 de studenți străini și 100.000 studenți români, fiecare participând la cel puțin unul sau mai multe evenimente din programul Cluj 2015; • implicarea a cel puțin 2.000 de voluntari în proiectele din cadrul Capitalei Europene a Tineretului; • cel puțin o nouă prioritate în domeniul politicilor de tineret în cadrul Strategiei de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca pentru perioada 2014-2020; • 75 de noi inițiative antreprenoriale, start-up-uri din diferite domenii de activitate, formate cu sprijinul programelor de sub umbrela "Cluj 2015"; • un model de utilizare a măsurilor orizontale în implementarea proiectelor de durată care vizează dezvoltarea tinerilor; • o metodă de bună practică la nivel european în dezvoltarea de programe complexe, incluzive și sustenabile pentru sectorul de tineret.

Page 5: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

5

ECHIPA

Federația SHARE Cluj-Napoca este o organizație non-guvernamentală constituită legal, cu structuri consolidate, care asigură derularea programului “Youth@Cluj-Napoca 2015 - Capitala Europeană a Tineretului” prin mecanisme specifice - Adunarea Generală, Consiliul Director, Biroul executiv, un amplu program de voluntariat - și având la bază principiul parteneriatelor. Biroul executiv are misiunea de a îndeplini obiectivele asumate prin dosarul de candidatură și urmărește să dezvolte parteneriate cu entități din mediul public și privat sau persoane cu experiență în diverse domenii de activitate. Încrederea și parteneriatele solide, de durată, reprezintă cheia succesului acestui program. Organigrama alăturată include coordonatorii fiecărui departament al Biroului executiv alături de conducerea Federației reprezentată de președinte, Vlad Pop și co-președinte, dl. Primar Emil Boc.

Page 6: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

6

POZIȚIONARE

În deceniul trecut Sibiul a fost Capitală Europeană a Culturii (2007). În anul 2015, Cluj-Napoca deține titlul de Capitală Europeană a Tineretului iar abia în decada ce urmează un oraș din România va avea din nou un titlu de Capitală Europeană (CCE 2021). Astfel, putem afirma că programul Cluj-Napoca 2015 Capitală Europeană a Tineretului este proiectul deceniului în România. De ce este Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului?

Aproape 100.000 de studenți urmează cursurile celor 10 universități publice și private din municipiu Locuitorii au cea mai prietenoasă atitudine față de străini (studiu Eurostat). Cluj-Napoca este unul dintre cele mai potrivite locuri din Europa pentru a porni start-up. Este al 14-a oraș din lume cu cea mai rapidă conexiune la internet. Viața de noapte clujeană este animată constant de evenimente. Centrul istoric al Clujului este gazda perfectă pentru acestea. Cluj-Napoca contribuie major în zona artelor la nivel global, fiind deja un nume în sfera artelor contemporane

și a tinerilor artiști ce au dobândit recunoaștere internațională. Clujul găzduiește unele dintre cele mai atractive festivaluri culturale europene, de film și muzică. Conexiunea cu celelalte mari orașe ale Europei este facilă. Cluj-Napoca se află în top 10 cele mai sigure orașe din Europa și este unul dintre orașele europene cu cel mai curat aer. 265.000 de turiști au fost înregistrați oficial în 2013 la Cluj-Napoca conform INS Cluj iar în zona metropolitană locuiesc cca.

500.000 de cetățeni Clujul se bucură de o societate civilă activă, puternică și în dezvoltare.

Page 7: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

7

PROGRAM

Prin programul Capitalei Europene a Tineretului - Cluj-Napoca 2015 se urmărește dezvoltarea proiectelor și liniilor de program de substanță, sustenabile, dintr-o paletă foarte vastă de domenii, care să ofere tinerilor din România un suport real în construirea viitorului lor. Educație, antreprenoriat, sport, sănătate, cultură, ecologie, turism, sunt o parte dintre direcțiile esențiale în care avem șansa de a acționa, beneficiind de atenția specială pe care deținerea titului de Capitală Europeană a Tineretului o generează la nivel european, astfel încât să captăm atenția și interesul tinerilor spre beneficiul lor direct și al României implicit. Toate acestea pot fi îndeplinite doar printr-o strânsă colaborare între organizațiile de tineret și structurile administraţiei locale și naționale. Programul Capitalei Europene a Tineretului include peste 1.500 de activități, sub-programe și evenimente organizate de Federația SHARE Cluj-Napoca, de membrii ei sau de entități partenere, având tinerii drept public țintă principal. O parte semnificativă a momentelor cheie din Programul “Cluj 2015” vor implica publicul larg, clujeni și turiști de toate vârstele.

MULTILINGVISMUL - PRIORITATE ORIZONTALĂ

Hotărârea de a avea multilingvismul ca prioritate orizontală a proiectului Youth@Cluj-Napoca 2015 a fost votată în unanimitate de Adunarea Generală a Federației SHARE Cluj-Napoca. Hotărârea afirmă că multilingvismul este o componentă prioritară în implementarea proiectului iar Federația urmărește să aibă o atitudine proactivă în implementarea acestuia. Strategia de comunicare și identitatea vizuală a Youth@Cluj-Napoca 2015 vor asigura implementarea multilingvismului ca prioritate orizontală. Iar Federația SHARE, prin Consiliul Director și Biroul executiv va colabora cu partenerii săi pentru a găsi formele de aplicare a principiilor multilingvismului care sunt cele mai potrivite pentru ei. Urmărim astfel să contribuim, pas cu pas, la obiectivul de a avea la Cluj-Napoca o comunitate cu adevărat deschisă și incluzivă.

Page 8: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

8

STRUCTURĂ PROGRAM

PROIECTE ALE ORGANIZAȚIILOR MEMBRE

• FEDERAȚIA SHARE CLUJ-NAPOCA include la acest moment 36 de organizații studențești, sau a căror activitate vizează

sectorul de tineret; Federația SHARE este o structură deschisă și acceptă noi membri conform statutului

• Federația SHARE sprijină organizațiile membre în dezvoltarea proiectelor existente, în organizarea de noi evenimente și de

inițiative care să vină în sprijinul membrilor și voluntarilor parte a acestor ONG-uri de tineret

• Federația SHARE urmărește să contribuie la dezvoltarea rețelelor și a structurilor de tineret la nivel național și european spre

beneficiul organizațiilor de tineret din România

• EXEMPLE: programul de conferințe din cadrul Youth@Cluj-Napoca 2015, școli de vară, Festivalul Universității

Babeș-Bolyai, Zilele Studentului Maghiar ș.a.m.d.

• 4 evenimente ecumenice cu peste 2.000 de participanți, dedicate tinerilor de diferite confesiuni vor avea loc la Cluj-

Napoca în 2015 – exemplificăm astfel paleta extreme de variată dar și anvergura unora dintre evenimentele ce se

vor desfășura la Cluj special pentru anul Capitalei Europene a Tineretului și care sunt organizate de ONG-urile

membre ale Federației SHARE Cluj-Napoca

Page 9: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

9

FOTO: YOUTH MEETING 2014 – eveniment organizat de Federația SHARE Cluj-Napoca pentru lansarea Programului Capitalei Europene a Tineretului Cluj-Napoca 2015. Evenimentul a avut loc în luna decembrie a anului 2014 la Cinema “Florin Piersic”, Cluj-Napoca și a avut ca scop, pe lângă prezentarea unui prim “tablou” a ceea ce înseamnă “Cluj 2015”, mobilizarea tinerilor parte a Federației SHARE pentru anul 2015. Youth Meeting 2014 nu a fost deschis publicului, au participat strict membrii și voluntarii Federației SHARE Cluj-Napoca și reprezentanți ai partenerilor din structurile de tineret naționale și ale administrației publice. Peste 1500 de tineri.

Page 10: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

10

PROIECTE PARTENERE

• 2 SUB-CATEGORII: proiecte existente și proiecte noi la Cluj-Napoca

• PROIECTE EXISTENTE: includem aici evenimentele consacrate ale Clujului precum TIFF – Transylvania International

Film Festival, Jazz in the Park, TiMAF, Electric Castle – care au deja recunoaștere în țară și în străinătate și care, prin

parteneriat cu Federația SHARE Cluj-Napoca vor avea un program special în anul Capitalei Europene a Tineretului; spre

exemplu, “Jazz in the Park” a fost primul festival clujean care a anunțat pentru 2015 o “ediție youth” sau Electric Castle

organizează pentru prima dată, cu prilejul “Cluj 2015” un festival în municipiu, Electric City – Youth Day; în această categorie

sunt incluse și evenimentele de tradiție pentru comunitatea clujeană, precum Zilele Clujului sau Zilele Culturale

Maghiare

• PROIECTE NOI: titlul de Capitală Europeană a Tineretului a atras atenția mai multor organizatori de evenimente – spre

exemplu, cu acest prilej va avea loc la Cluj-Napoca în 2015 evenimentul major dedicat tinerilor pasionați de gaming,

“Dreamhack”, în parteneriat cu Federația SHARE. Dreamhack reunește peste 10.000 de tineri la fiecare ediție, au fost 4 ediții

până acum la București iar a 5-a va avea loc în 2015 la Sala Polivalentă Cluj-Napoca; în această categorie intră și evenimente

majore internaționale de tineret precum “National Meeting – International Organisation for Migration” sau “ Forumul

Tinerilor Delegați la ONU” (un eveniment ce nu are precedent și la care lucrăm alături de structurile naționale și

internaționale de tineret, pentru a-l iniția cu prilejul Youth@Cluj-Napoca 2015)

Page 11: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

11

• Toate evenimentele și inițiativele care se desfășoară la Cluj-Napoca în anul 2015 au posibilitatea de a fi incluse de organizatorii

acestora în “Calendarul Cluj-Napoca 2015” publicat de la 1 ianuarie a.c. pe www.cluj2015.eu, pornind de la premisa că orice

acțiune sau inițiativă de valoare ce se desfășoară în municipiu în anul Capitalei de Tineret, pentru vizitatori este parte a

Youth@Cluj-Napoca 2015 – astfel, Calendarul Cluj2015 rămâne deschis întregul an iar Federația SHARE urmărește să

contribuie la fiecare eveniment în măsura resurselor disponibile – voluntari, logistică, promovare etc.;

FOTO: PROIECT ÎN PARTENERIAT CU FILARMONICA DE STAT TRANSILVANIA LANSAT CU PRILEJUL CLUJ2015

Page 12: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

12

PROIECTE STRATEGICE Proiectele strategice ale Capitalei Europene a Tineretului 2015 reprezintă evenimente și acțiuni majore, includ programe

complexe de voluntariat și comunicare; formează "scheletul" Programului Youth@Cluj-Napoca 2015, momente cheie distribuite pe tot parcursul anului 2015 care asigură baza construcției Capitalei Tineretului din România și care au capacitatea de a genera participare, de a atrage turiști și a menține interesul viu pentru "Cluj 2015" la nivelul României și Europei;

CELE MAI IMPORTANTE:

UNTOLD FESTIVAL Cel mai mare festival din România a cărui scenă va fi întreg orașul debutează în 2015 la Cluj-Napoca.

Principalul punct de atracție al Capitalei Europene a Tineretului în anul 2015 pe plan național și internațional, UNTOLD Festival are un potențial semnificativ de atragere a 300 000 de participanți pe toată perioada de desfășurare, 30 iulie – 2 august 2015. Axat pe muzică și artă contemporană, conceputul pornește chiar de la motto-ul Capitalei Europene a Tineretului 2015 – “Share” - având deci la bază principiile colaborativității și participării. Cele mai mari și importante locații din oraș vor fi activate (prin concerte ale unor artiști de talie internațională și alte evenimente) - de la Cluj Arena la piețe și parcuri. Există deja peste 20.000 de participanți care s-au înscrie pe www.untoldfestival.com pentru a avea acces la bilete și informații.

CLUJ NEVER SLEEPS Cel mai mare eveniment cultural al programului Youth@Cluj-Napoca 2015 - Echipa Federației SHARE a organizat un

eveniment pilot “Cluj Never Sleeps” în 2013, pregătind astfel din timp astfel ediția 2015; prin acest proiect urmărim ca în cea mai lungă zi din an (20 iunie) să activăm, timp de 24 de ore, cât mai multe spații publice din centrul și cartierele municipiului Cluj-Napoca, prin acțiuni și evenimente culturale care să implice instituții de cultură, artiști, tineri creativi din variate domenii ale artelor și culturii.

TEDx YOUTH Educație, motivație, idei care merită împărtășite tinerilor. Deoarece între obiectivele Capitalei Europene a Tineretului se

regăsește încurajarea organizațiilor de tineret și sprijinirea lor pentru a duce la un nivel superior diferite proiecte, în anul 2015 vom organiza la Cluj-Napoca cea mai mare conferință din România după modelul internațional TED. Urmărim să

Page 13: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

13

aducem la Cluj personalități importante din diverse domenii de activitate, care să poată reprezenta adevărate surse de inspirație pentru tinerii participanți. 8.000 beneficiari direcți

YOUTH SPORT Sportul este o linie de program strategică în cadrul programului Capitalei Europene a Tineretului din 2015. Având la bază

parteneriate solide, vom reuși să aducem în 2015 la Cluj-Napoca evenimente de mare importanță în lumea sportului la nivel național și internațional (exempplu: Trofeul Carpați la handbal feminine), care să stimuleze performanța și interesul tinerilor pentru acest domeniu. Concret, urmărim să ducem la un nivel superior competițiile sportive – fotbal, handbal, bachet, tenis, cros – între studenții din universitățile din România iar finalele acestor competiții să fie desfășurate sub egida Capitalei Europene a Tineretului din anul 2015. Cele mai bune echipe vor juca meciuri demonstrative alături de sportivi de performanță, medaliați la nivel național/european/mondial. Totodată, în acest context urmărim să concretizăm premisele necesare candidaturii municipiului Cluj-Napoca pentru organizarea Universiadei, competiție de renume internațional, o premieră pentru România. 50.000 beneficiari direcți

DAY 15 "Ziua 15" sau "Day 15" este denumirea generică a proiectului de activare a comunității, dezvoltat de echipa Capitalei, pentru

fiecare zi de 15 a celor 12 luni ce alcătuiesc anul Capitalei Europene a Tineretului. Urmărim să generăm implicarea tuturor cetățenilor și turiștilor din Cluj-Napoca pe parcursul anului prin acțiuni de impact, de o zi în fiecare lună a anului Capitalei, care să transmită o serie de mesaje puternice la care întreaga comunitate să adere. Startul acestei serii de acțiuni a coincis cu Ziua Culturii Naționale (165 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu), o oportunitate de a atrage atenția tinerilor, clujenilor și turiștilor asupra moștenirii culturale a României și a rolului lor în perpetuarea, consolidarea și construcția componentei culturale ce ne definește comunitatea. 200.000 beneficiari direcți

LEADERS' ACADEMY VOLUNTEERS' ACADEMY Programele de voluntariat aplicate și structurate pe dezvoltarea de competențe pot oferi o șansă importantă în carieră pentru

orice tânăr care urmărește să capete experiență într-un anumit domeniu de interes astfel că Programul Cluj 2015 încurajează activ implicarea voluntariilor în toate direcțiile Capitalei Europene a Tineretului. Mai mult decât atât, pentru a contribui la dezvoltarea europeană a societății noastre, pregătirea liderilor prin programe dedicate este o direcție strategică de acțiune. Leaders' Academy este un program de dezvoltare și formare a tinerilor aflați în

Page 14: Prezentare Youth@Cluj-Napoca 2015

14

poziții de leadership, precum membri ai consiliilor directoare din ONG-uri, studenți senatori, studenți cancelari, studenți reprezentanţi de an. Urmărim dezvoltarea unor seturi de bune practici care să poată fi scalate și aplicate cu succes la nivel național. 3.000 beneficiari direcți

COM’ON CLUJ-NAPOCA – BUGETARE PARTICIPATIVĂ PENTRU TINERET Bugetarea participativă (BP) își propune implicarea cetățenilor într-un proces democratic de deliberare și decizie pentru

stabilirea modalității optime de cheltuire a (unei părți a) bugetului public. Scopul acestui proiect este derularea unui proces de bugetare participativă bazat pe implicarea tinerilor. Pe baza rezultatelor obţinute, Municipiul Cluj-Napoca va finanța implementarea unor proiecte în cadrul programului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului. Obiectivul strategic este crearea unui portofoliu de 250 de proiecte propuse de către tineri și adresate comunității locale, proiecte care vor contribui la participarea activă a locuitorilor în viața comunității, se vor derula în spații publice și comunitare și vor asigura accesul liber fără o barieră financiară (bilet). Bugetul total al activităţilor culturale, educative, sportive, civice etc. preconizate a se realiza va fi de aproximativ 500.000 lei. http://cc.yourcluj.ro/

EFORTURI DE PROMOVARE - CAMPANII, BRANDING Succesul proiectelor parte din Programul Capitalei Europene a Tineretului depinde într-o măsură semnificativă de capacitatea

de diseminare a informației și de captare a atenției publicului de pe toate palierele. Astfel, echipa și partenerii CLUJ 2015din mediul public și privat trebuie să aibă în vedere eforturi susținute de promovare a programului și beneficiilor fiecărui proiect strategic pentru beneficiarii direcți și pentru comunitate.

ACESTEA SUNT DOAR O PARTE DIN PROGRAMUL CAPITALEI EUROPENE A TINERETULUI – CLUJ-NAPOCA 2015

2016-2018 - EVALUARE

• Echipa Youth@Cluj-Napoca 2015 analizează fiecare proiect din program din prisma sustenabilității. După încheierea anului 2015 urmează o importantă etapă de consolidare a proiectelor noi venite din sectorul de tineret și care au potențial semnificativ pe termen lung, precum și o perioadă de evaluare a impactului Capitalei Europene a Tineretului