TERAPIILE PSIHODINAMICE

Terapia psihanalitica clasica -prin asocieri libere analiza viselor si transfer afectiv, se incearca descoperirea bazelor subconstiente ale problemelor actuale ale clientului, astfel incat acesta sa le faca fata intr-un mod mai rational.Promotori: Sigmund Freud, Alfred Adler, Carl Jung, Anna Freud, Melanie Klein, François Dolto

Terapiile psihodinamice contemporane (terapii interpersonale) - mai structurate si cu durata mai scurta decat psihanaliza traditionala, cu accent pe modul actual in care clientul interactioneaza cu ceilalti.Promotori:Klermann, Veissman, Rounasville, Chevron

ABORDARE TEORETICĂ:

1. Principiul determinismului - evenimentele mintale nu se produc întâmplător, la voia hazardului, ci se înscriu într-un lanţ de cauzalitate (ele rezultă din experineţe anterioare din viaţa individului). Prin metode adecvate de investigare se pot stabili legăturile, în mare parte inconştiente, dintre experienţele mintale curente şi evenimentele care le-au determinat.

2. Principiul topografic - conţinuturile mintale inacceptabile, care generează anxietate şi suferinţă sunt împinse în inconştient, printr-un proces numit represie. Severitatea unor fenomene mintale depinde de cât de adânc sunt plasate în inconştient şi, respectiv, cât de dificil este accesul la conştientizare.

3. Principiul dinamic - se referă la interacţiunea dintre impulsurile libidinale şi cele agresive (viaţa psihică este un ciclu perpetum de acţiuni de reducere a tensiunilor prin satisfacerea trebuinţelor).

4. Principiul genetic - la originea conflictelor, trăsăturilor de caracter şi a simptomelor nevrotice se află anumite evenimente şi fantasme din copilărie. De cele mai multe ori acestea rămân inconştiente.

SISTEM CONCEPTUAL:Psihoterapia psihanalitică este, în primul rând, o metodă de a trata tulburările nevrotice. Stadiile dezvoltării personalităţii

1. Stadiul oral - durează în general de la naştere până la aprox. 18 luni.2. Stadiul anal - durează de la 18 luni la 3 ani.3. Stadiul falic - durează între 3 - 5 ani, perioadă în care principala zona erogenă

dominantă devine cea genitală.4. Perioada de latentă - survine înainte de intrarea în pubertate şi adolescenţă.5. Stadiul genital - începe la pubertate când corpul devine matur din punct de vedere

fiziologic.

Structura personalităţii cuprinde trei instanţe psihice: Eu, Sine şi Supraeu1. Eu–ul are drept funcţii perceperea evenimentelor interne sau externe2. Sinele se referă la impulsuri inconştiente, persistente, de căutare a plăcerii şi de

ostilitate, impulsuri pe care Eu-ul le poate restructura conform datelor realităţii.3. Supraeul se compune din conţinuturi psihice de natură social-valorică, idealuri,

principii morale şi elemente de autocritică în raport cu primele.

OBIECTIVELE TERAPIEI

• Resortul psihologic: conflictele inconştiente (ale libido-ului) reprimate datorate cenzurii Eu-lui şi realităţii;

• Obiectivul general al psihanalizei: restructurarea (reconsiderarea) personalităţii, reconsolidarea Eu-lui;

• Obiective specifice:– reducerea stresului psihic;– suprimarea refulărilor;– acoperirea lacunelor mnezice;– reconstrucţia unităţii memoriei;– întarirea eului, partea adaptativă a personalităţii, în

confruntarea sa cu presiunea id-ului şi cu cerinţele imperioase ale supraeului;

– maturitatea psihosexuală;

Obiectivul fundamental al curei psihanalitice: cura psihanalitică clasică (S. Freud) urmăreşte să pună „persoana bolnavului” faţă-în-faţă cu „imaginea sa din trecut”, în scopul realizării unor asociaţii care să expliciteze „starea nevrotică actuală”, favorizând în acest fel procesul de „catharsis”, care va avea ca efect final vindecarea bolnavului.

METODE DE PSIHOTERAPIE

• Premisa fundamentală: problemele actuale ale persoanei nu pot fi rezolvate cu succes fără ca ea să înţeleagă complet baza lor incoştientă din relaţiile timpurii cu părinţii şi fraţii.

• Analiza acţiunilor clientului - comportamentul clientului poate cuprinde elemente importante pentru analiză.

• Metoda transferului afectiv – tendinţa clientului de a face din terapeut obiectul gândurilor şi emoţiilor sale: clientul exprimă faţă de analist atitudini pe care le are, de fapt, faţă de persoane care sunt sau au fost importante în viaţa lui.

METODE DE PSIHOTERAPIE

• Metoda asocierii libere - consemnul dat bolnavului de a relata „tot ceea ce îi vine în cap”, de a exprima verbal tot ceea ce gândeşte şi simte în acel moment, fără să aleagă sau să omită în mod voluntar ceva ce i s-ar părea că este dezagreabil de comunicat.

METODE DE PSIHOTERAPIE

• Metoda analizei viselor – analiza abisală a conţinuturilor depozitate în inconştient; în care pacientul relatează conţinutul conştient al visului şi apoi face asociaţii libere cu referire la acest conţinut.

• Contratransferul – apare la terapeut, acesta răspunzând emoţional la solicitările efective ale clientului.

• Analiza Eu-lui - terapeutul caută să înţeleagă nu numai care sunt rădăcinile trecute ale problemelor actuale, ci şi ce aspecte curente ale vieţii clientului sunt active la un moment dat.

• Desenele realizate de pacienţi – mod de exprimare cu rol de catharsis, sunt bogate în semnificaţie, şi au marele avantaj că pot fi reluate şi rediscutate cu pacientul; ajută la interpretarea viselor.

→ Prin asocieri libere, analiza viselor şi transfer afectiv, se încearcă descoperirea bazelor subconştiente ale problemelor actuale ale clientului, astfel încât acesta să le facă faţă într-un mod mai raţional!

TEHNICI TERAPEUTICE DE INTERVENŢIE1. Confruntarea – constă din a face evident şi explicit materialul

Eu-lui conştient al pacientului.2. Clarificarea – se referă la acele activităţi care urmăresc să

pună în lumină fenomenele psihice analizate; reprezintă un feed-back mult mai detaliat despre un eveniment particular pe care pacientul îl trăieşte.

3. Interpretarea – instrumentul privilegiat al analizei, care constă în conştientizarea seminificaţiei, a sursei, a istoriei, modalităţii sau cauzei inconştiente a unui fapt psihic dat.

4. Preelaborarea – desemnează ansamblul complex de procese şi procedee puse în joc de materialul psihanalitic obţinut; se referă la explorarea repetată şi progresivă a rezistenţelor, implicând în acelaşi timp un travaliu de reconstrucţie a evenimentelor trecute din viaţa pacientului.

ATITUDINEA PSIHOTERAPEUTULUI

„Situaţia psihanalitică este un important instrument terapeutic!”(R: Greenson)

→Ce cere psihanaliza de la terapeut:• Inteligenţă;• Inconştient accesibil şi comprehensibil;• Obligaţia de a fi fost el însuşi supus anterior unei cure psihanalitice

(meritul şcolii de la Zürich, patronată de Jung) pentru a se autocunoaşte şi pentru a-şi fi rezolvat propriile sale probleme psihologice;

• Înţelegerea incoştientului: să poată traduce gândurile, sentimentele, fantasmele, pulsiunile şi comportamentele conştiente ale bolnavului din limbajul simbolic al acestuia; să descifreze sensul limbajului bolnavului.

• Comunicarea „conţinutului discursului” către pacient. După ce a înţeles prin empatie, intuiţie şi analiză teoretică semnificaţia „materialului discursiv-narativ”, trebuie să comunice conţinutul pacientului său. Comunicarea conţinutului „analizat” e cheia rezolvării conflictelor.

ATITUDINEA PSIHOTERAPEUTULUI

• Rolul analistului este acela de observator neutru, a cărui sarcină este aceea de a încuraja, a examina şi a interpreta conţinuturile pe care pacientul le verbalizează.

• Terapeutul este un mentor care se fereşte să dea sfaturi şi să încline balanţa într-o parte sau în alta, şi aceasta deoarece soluţia finală aparţine bolnavului, capabil el însuşi de cele mai bune decizii în ceea ce-l priveşte.

• Pentru a avea libertatea necesară pentru aceasta, el trebuie să suspende hotărârile importante care-l privesc până la sfârşitul curei, timp în care terapeutul poate fi asimilat mai degrabă rolul de educator, conştient de responsabilitatea asumată, răbdător şi foarte precaut.

ATITUDINEA PSIHOTERAPEUTULUI

• Uneori se poate crea un sentiment de profund ataşament, care poate atinge intensitatea iubirii, lucru favorizat de statutul special pe care îl capătă analistul trin transfer, si el poate fi perceput de pacient ca fiind un salvator.

• Pacientele „pretind a fi ştiut din totdeauna că nu s-ar putea însănătoşi dacât prin dragoste şi că au avut certitudinea(...) că relaţia cu medicul, care le tratează, le-ar da în sfârşit, ceea ce viaţa le-a refuzat din totdeauna”.

• Vedem deci că această relaţie este dublu vectorializată: de la analizat către analist (transferul propriu-zis) şi invers, de la analist la analizat (contratransfer). Rolul pacientului este de a se autodezvălui psihanalistului.

ACTIVITATEA PSIHOTERAPEUTULUI

• Prima dată se efectuează un examen clinico-psihiatric amănunţit pentru stabilirea diagnosticului clinic(deoarece forma de terapie trebuie să fie adaptată la suferinţa clinică);

• Ulterior se realizează o analiză psihobiografică, urmată de explicarea cazului de către psihanalist;

• Pe parcurs trebuie să continue investigarea elementelor nozografice şi nozologice din viaţa pacientului;

• Identificarea refulărilor patogene;• Suprimarea rezistenţelor;

• Terapeutul are obligaţia să comunice un punct de vedere de specialitate asupra problemei pacientului său şi să accepte să-l trateze doar dacă este de competenţa sa, şi dacă afecţiunea se pretează respectivei terapii;

• Întâlnirile dintre terapeut şi pacient, trebuie să aibă un caracter regulat, după o ordine prestabilită şi care este de dorit să fie respectată, pentru că ea determină angajarea emotională a ambelor părţi

ACTIVITATEA PSIHOTERAPEUTULUI

ACTIVITATEA PSIHOTERAPEUTULUI

– la început – şedinţe zilnice;– ulterior – 4-5 şedinţe pe săpămână;– spre final – 3 şedinţe pe săptămână (acesta fiind considerat ritmul cel mai eficace);– durata şedinţelor trebuie să fie în medie 45-55 de minute de mai multe ori pe săptămână, cel puţin

un an şi deseori pentru mai mulţi ani; ritmul si durata şedinţelor, este indicat să rămână constante de-a lungul „curei psihanalitice”;

– în cursul şedinţelor pacientul stă întins într-o poziţie de o cât mai totală relaxare, pe „divan”, iar terapeutul se află aşezat, de obicei în spatele acestuia pe un fotoliu; prezenţa şi utilizarea „divanului”, fac să se dezvolte regresiunea, ca şi „poziţia culcată”, ce este o moştenire a psihanalizei din perioada în care Sigmund Freud mai utiliza încă în mod curent tehnica hipnozei; pacientul culcat pe divan ocupă o „poziţie inferioară” în raport cu poziţia analistului, circumstanţe în care „libera asociaţie” e o invitaţie la regresiune şi vis.

AVANTAJELE PSIHOTERAPIEI PSIHODINAMICE

• Terapia interpersonală acordă o atenţie crescută problemelor care apar din felul în care individul interacţionează în prezent cu alte persoane, problemele critice se discută direct, terapeutul poate fi mai direct, propunând subiecte, sesiunile sunt programate mai rar, transferul poate fi diminuat. Acest tip de terapie este util în tratarea problemelor alimentare, a depresiei, anxietăţii, dependenţei de droguri.

• - atenţie deosebită acordată modului în care pacientul reproduce în situţia terapeutică experienţele sale din afară;

• - înţelegerea determinanţilor inconştienţi ai comportamentului;

• - examinarea detaliată a evenimentelor critice din trecutul pacientului;

• Psihoterapia dinamică tradiţională poate fi utilizată în tratarea tulburărilor sexuale, a ipohondriei, obsesiilor, ticurilor, crampelor, toxicomaniei, nevrozelor cardiace, bolilor psihosomatice.

LIMITELE PSIHOTERAPIEI DINAMICE

– terapia psihanalitică reprezintă un proces lung, intens şi costisitor;

– depresia acută, anxietatea, psihoza, nu pot tolera lipsa de structură din psihanaliza tradiţională şi au nevoie de o ameliorare mai rapidă a simptomelor lor;

– sugestia prin hipnoză „este doar o influenţă superficială asupra unui simptom”(Bernheim);

– terapia psihanalitică nu e recomandabilă pentru fobii;– „curele psihanalitice nu se incheie niciodată!”;– nevroza isterică se pretează la terapie abisală pentru

că pacientul este deschis, dar nu e recomandabil;

LIMITELE PSIHOTERAPIEI DINAMICE

– rezultatele psihoterapiei dinamice sunt greu de evaluat;– lipsa unor validări ştiinţifice a supoziţiilor explicate, ca şi a eficacităţii

psihoterapiei;– atenţie insuficientă acordată prezentului şi viitorului;– valorificare insuficientă a resurselor pacientului;– preocupare excesivă pentru înţelesurile ascunse şi inconştiente ale

comportamentului pacientului în timpul sesiunii;• Teoria psihanalitică a fost criticată pentru că a supraevaluat rolul

instinctelor sexuale, pentru pesimismul său în abordarea naturii umane şi pentru exagerarea rolului inconştientului în determinarea comportamentului.

• Behavioriştii erau de părere că psihanaliza este mult prea subiectivă şi nu are un fond ştiinţific. Concepte precum procese inconştiente, ego, mecanisme de apărare nu pot fi direct observate, deci măsurate şi validate.

• Spre deosebire de behaviorişti, existenţialiştii vedeau psihanaliza ca fiind mult prea obiectivă.