APLICAŢII ALE KINETOTERAPIEI ÎN CORECTAREA GENU VARUM CU MIJLOACELE GIMNASTICII

Aplicaţii ale kinetoterapiei în corectarea Genu

varum cu mijloacele gimnasticii

Aspecte generale

Deviaţia gambei  spre interiorul axei membrului inferior, cu proeminenţa genunchiului în afară se numeşte genu varum.

Genu varum apare la copii până la vârsta de 18 luni, iar daca sunt trecuţi de aceasta vârsta, el poate fi consecinţa unei boli osoase (rahitism).

Această afecţiune nu doare iar dacă tratamentul chirurgical este necesar, acesta constă în plasarea unei agrafe pe tibie de partea externă a cartilajului de conjugare (placă cartilaginoasă situată la extremităţile unui os, asigurând creşterea lui).

Exista doar 2 contraindicații pentru corectarea chirurgicală a Genu Varum:

• Deformare fiziologică - varus suspectat a fi fiziologic (de obicei observat la copii cu vârsta mai mică de 2 ani) și care este de natură să se rezolve spontan;

• Închidere a cartilagiului de creștere - în cazul în care o anumită malformație este închisă ca urmare a unei răniri sau a maturității, creșterea ghidată este contraindicată.

Patofiziologie

Etiologie

Tibia Vara (boala lui Blount). Reprezintă tulburările de creștere a tibiei proximale mediale, și se poate prezenta în orice moment de la copilărie până la adolescență.

• Rahitism – caracterizat prin hipofosfatemie, boală de nutriție, renală

Displaziile scheletice - acondroplazie, pseudoacondroplazie, displazie multiplă a epifizelor, displazia metafizei

Sprue celiac

Prezentare clinică

Radiografia plană este singura procedură de diagnosticare necesară, în cele mai multe cazuri. Standardul de bază de documentare radiografică este vederea pe toată lungimea, cu greutatea orientată anteroposterior (AP) a extremităților inferioare, cu patellaele orientate înainte.

Cel mai bun mod de măsurare și a determina care sunt cartilagiile care contribuie la deformare este de a măsura unghiurile articulațiilor anatomice la fiecare nivel. Acestea includ unghiul lateral distal femural (LDFA), care este în mod normal 84 °, și unghiul proximal tibial medical (PMTA), care este în mod normal 87 °.

Managementul Genu varum

Există o varietate de opțiuni de intervenție, variind de la încercări de protezare până la osteotomie.

Creșterea ghidată este o metodă minim invazivă şi modulară de corectare a Genu Varum la pacienții pediatrici. Avantajul cheie al acestei intervenții este natura sa temporară și reversibilă.

În condiții metabolice definite, cum ar fi rahitismul, managementul medical este extrem de important pentru succesul terapiei. Pot exista alte măsuri adecvate care ar trebui luate, cum ar fi managementul dietetic în caz de sprue celiac, administrarea de bifosfonați, în cazuri selectate de osteopenie și terapia genică pentru tulburări ale stocării de colagen.

Variaţiile de la axa normală mecanică

Dacă genunchiul este împărțit în cadrane, variațiile de la normal admise pentru axa mecanică trebuie să fie neutre sau cel mult să se încadreze în zona medială sau laterală 1. Abaterea până la zona 2 este indicație relativă pentru intervenție chirurgicală, iar zona 3 evident este un apel pentru acțiune. Dacă cartilagiile de creștere sunt deschise, corecția poate fi dobândită prin creșterea ghidată; dupa ajungere la maturitate scheletică, alegerea poate fi doar osteotomie de corecție.

ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN AMELIORAREA ȘI TRATAREA PACIENȚILOR CU GENU VARUM

Kinetoterapia reprezintă aplicarea principiilor de exercițiu științific de bază adaptate pentru a spori forța, rezistența și mobilitatea persoanelor cu limitări funcționale și ale celor care necesită condiționare extinsă fizic.

Tratamentul kinetoterapeutic se recomandă să fie început cât mai timpuriu pentru beneficiul funcţional maxim, având următoarele obiective:

schimbarea presiunii la nivelul cartilajelor de conjugare; tonifierea şi scurtarea muşchilor laterali externi şi

alungirea muşchilor interni ai coapselor şi gambelor; realizarea unei mai bune stabilităţi a genunchilor; formarea unui arc reflex corect al genunchilor în stând,

mers şi alergare.

Programul kinetoterapeutic La sugari şi copiii mici, cele mai eficiente exerciții constau în apropierea

progresivă a genunchilor cu ajutorul degetelor mâinii kinetoterapeutului, atât cât permite elasticitatea articulațiilor şi mobilizarea pasivă şi prinderea gleznelor cu cealaltă mână, cu arătătorul între maleolele interne, iar policele şi mediusul cuprinzând maleolele externe.

În cazul copiilor mici şi mari din perioada preadolescenței şi adolescenței se recomandă alt tip de exerciții precum:

aşezarea unei perne subţiri între genunchi şi apropierea genunchilor în extensie prin contracţie izometrică, apoi relaxare;

legarea genunchilor cu o curea lată, lucrând activ sau cu elasticul legat de ambele glezne, în poziţiile decubit dorsal, ventral sau la marginea patului;

exerciţii de tonifiere pentru muşchii abductori ai coapsei şi gambei: ridicarea pe vârfuri şi călcâie cu încercări de redresare ale genunchilor (se pune o coală de hârtie sau altă grosime de material între genunchi fără a scăpa);

exerciţii executate cu mingea între glezne; genuflexiuni cu genunchii legaţi sau cu un material între genunchi, pentru cei

avansaţi; reeducarea mersului; înotul: în special stilul bras.

Exemple de kinetoterapie aplicate la copii şi adolescenţi

Procentul de recuperare prin kinetoterapie al Genu varum în funcţie de vârstă

În cazul copiilor ajunşi la vârsta de 1 an – 1 an şi 3 luni, recuperarea genunchilor este de 100 %, datorită începerii programului kinetoterapeutic înainte de a se ridica în picioare.

În cazul copiilor ajunşi la vârsta de 1 an şi 3 luni – 2 ani şi 6 luni, dar programul kinetoterapeutic început la vârsta între 11 luni - 1 an şi 6 luni, recuperarea genunchilor este de 90 %.

În cazul copiilor ajunşi la vârsta de 2 ani şi 6 luni – 3 ani şi 6 luni, dar care au început programul kinetoterapeutic mai devreme sau mai târziu, recuperarea genunchilor este de 85 %. Mobilizările pasive sunt asociate cu cele activo-pasive şi active. Reducerea procentului se datorează complexităţilor patologiilor asociate, în special congenitale, la nivelul membrelor inferioare, la unii subiecţi.

În cazul copiilor cu vârstele cuprinse între 3 ani şi 6 luni – 15 ani, recuperarea genunchilor este de 80 %. Îndreptarea genunchilor se datorează, pe lângă tratamentul recuperator, şi ritmului de creştere în înălţime mai rapid la vârsta respectivă.

În cazul copiilor cu vârstele cuprinse între 15 – 17 ani, recuperarea genunchilor este de 70 %, datorită ritmului de creştere corporală mai lent, neglijenţei terapeutice sau sportului de performanţă.

STUDIU DE CAZ: Evaluarea prin măsurători de goniometrie şi testing muscular a evoluţiei după un program de recuperare kinetoterapeutică în cazul a trei pacienţi cu vârste de 5-7 ani prezentând genu varum

B. Testingul muscular

Metode de recuperare

Au avut în vedere: Refacerea tonusului muscular al

cvadricepsului ca extensor şi "zăvorâtor" al genunchiului

Recuperarea cvadricepsului ca stabilizator în zona de stabilitate critică între 60° - 90° flexie, prin creştere de forţă şi rezistenţă.

Tonifierea ischiogambierilor se face la nivelul celor 15°-20° de final de extensie la genunchiul instabil.

Rezultate (un exemplu)

Concluzii

Concluziile la care s-a ajuns în urma efectuării cercetării, demonstrează ca kinetoterapia este mijlocul de tratament fizic, care nu poate fi înlocuit de către alt mijloc recuperator, el ocupând un loc central în recuperarea funcţională.

Alegerea şi aplicarea exerciţiilor fizice trebuie să ţină cont de particularităţile de vârstă, sex, gradul de pregătire fizică anterioară şi tipul de sechelă după care se structurează conţinutul programelor.

Recuperarea funcţională dificilă, necesită o angajare serioasă, atât din partea terapeutului cât şi din partea bolnavului, într-o cursă lungă de tratament fizicokinetic, susţinută prin psihoterapie activă (tehnici de relaxare generală si locală) pe tot parcursul programului de recuperare.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată!