Student: Lehaci Aurel Onisim

Prezentare de Carte

Lucrarea cu titlul ,,The Making of the Diplomatic Mind” reprezintă un studiu

diacronic al istoriei diplomației americane scrisă de Robert D. Schulzinger. Aceasta

carte este compusă din două părți. În prima parte sunt prezentate ,,zilele de pionerat”

ale activității diplomatice având următoarele titluri:

(I) Diplomaii și Profesorii analizează lumea (1900-1931)

(II) Instruirea pentru Serviciile Externe (1906-1924)

(III) Mișcarea de reformă a Serviciilor Externe (1914-1924)

În partea a doua a lucrări sunt prezentate următoarele titluri:

(IV) Școala pentru Serviciile Externe (1924-1931)

(V) Misticism Profesional

(VI) Mintea de diplomat la lucru

În primul capitol, autorul arată și prezintă cum era sistemul diplomatic la sfârșitul

secolului 19. Se punctează faptul că în aceea perioadă diplomații nu aveau parte de

educație și instruire în domeniul diplomației, ci învățau pe cont propriu, și nu aveau

parte de nici un sprijin din partea superiorilor.

Diplomații din această perioadă proveneau din famili bogate, majoritatea

veneau din coasta de vest, iar cei mai mulți dintre ei au avut parte de o educație în

școlile private și universități din Statele Unite ale Americi sau Europa.

De asemenea, uni dintre cei mai de succes diplomați nu au intrat în serviciu

pentru că și-au dorit să devină agenți diplomatici dincolo de ocean, ci pentru că din

punct de vedere social, era cel mai respectat mod de a duce o viață fără griji. Să ai o

carieră diplomatică era respectabil în aceea vreme. De exmplu, Henry Whire era un

tânăr american, care a devenit diplomat de succes. El s-a născut în anul 1850 și a

intrat la Oxford, dar din cauza boli a renunțat la studi după un an.

White a intrat în diplomație cu ajutorul unui favor politic. Un senator din

Maryland, care era un bun prieten de al mamei lui l-a recomandat Secretarului de Stat

William M. Evarts pentru slujba de secretar secund în misiunea diplomatică

americană din Londra în anul 1880.

Autorul arată faptul că de obicei diplomații își îndeplineau slujba de diplomat fără

plată, ca secretar individual al ministrului care l-a recrutat personal. Eu nu considerau

Student: Lehaci Aurel Onisim

diplomați ca o meserie pe viață, ci ca pe un mijloc de a câștiga experiență, dar și

prieteni, cu care să intre în politică sau în afaceri mai târziu.

Un alt diplomat de succes este Levis Einstein care încă de tânăr a împărtășit

conservatorismul progresiv al lui Coolidge. Einstein a intrat în diplomație în anul

1903, la 5 ani după absolvit Universitatea din Columbia cu onoruri înalte. A fost

diplomat în America Centralp, Balcani, Turcia, Ceoslovacia. Spre deosebire de alți a

avut un grad ridicat de cultură, a publicat poezie, critică, estetică.

De asemenea, tot el a subliniat complexitatea relațiilor internaționale, în timp ce

a argumentat că comerțul este subordonat diplomației. Tot el, a susținut și a propus

Marea Britanie ca cel mai bun candidat pentru un parteneriat diplomatic.

Schulzinger arată că după ce Statele Unite au intrat în război, acești trei

scriitori: Reinsch, Coolidge, și Einstein, au elaborat principiile de bază ale teoriei

diplomației profesioniste în relațiile internaționale. Tot ei au arătat faptul că

presiunea politică și economică a forțat Statele Unite să urmeze o politică externă la

nivel mondial. Iar pentru a juca un rol important, acestă țară trebuie să creeze un corp

de experți diplomatici care să înțeleagă complexitatea relațiilor internaționale.

Poede și alți membri ai corpului diplomatic, care împărtășeau aceeași

perspectivă, au susținut că relațiile internaționale începeau să se îmbunătățească

treptat. Tot ei considerau că o elită a corpului diplomatic, aleși în funcție de abilități și

instruiți ca și experți în politica mondială, vor îndeplini visele gânditorilor cu privire

la o evoluție lentă în vederea unei ordini internaționale stabile.

În acestă lucrare, se argumentează faptul că diplomații trebuiau să fie instruiți să

recunoască diferențele dintre state cauzate de rasă și limbă, și să aprecieze modul

individual de gândire. Să înțeleagă concepțiile lor despre ceea ce este drept și decent,

concepțiile lor despre ceea ce înseamnă libertate și ce constituie dreptatea dintre om și

om.

În subcapitolul ,,Instruirea pentru serviciu extern” se prezintă cum a fost

schimbat serviciile externe într-o mișcare politică pentru reformarea diplomației în

timpul administrației lui Theodore Roselvelt, culminând în anul 1924 cu aprobarea

Actului Rogers. Rezultatul acestei reforme a fost crearea unui sistem național de

instruire în universitățile americane. Dar, deși se credea că instruirea intelectuală era

necesară, ea nu era suficientă pentru a forma diplomați profesioniști. Se considera că

mai important era simțământul apartenenței la un corp diplomatic profesionist, iar

dezvoltarea principiilor morale era slujba diplomațiilor.

Student: Lehaci Aurel Onisim

Autorul mai arătă faptul că chiar și după războiul cu Spania, sistemul diplomatic

se baza pe admiterea pe merite. Iar în urma studiilor, s-a observat că subiectele de

relații internaționale au cam fost neglijate în universitățile Americane. Nici o

universitate nu oferea cursuri speciale în relații internaționale, și nici o instituție nu

avea o școală separată pentru a studia acest domeniu. Și din păcate, puțină atenție se

acorda studiul istoriei, politici sau economie din țările din afara Europei.

Renumitul diplomat Carr în 1915 sublinia că ce studia un student nu era aproape

așa de important pentru serviciul ofițerilor în serviciul extern ca și calităților lui

personale. Car își dorea ca universităție să scoată oameni care erau sinceri, chipeși,

arătoși, viteji, șireți, buni afaceriști, buni observatori, și bine informați, și cu o

cunoștință foarte bună a naturii umane, precum și a instinctelor. Dacă colegiile puteau

să ofere astfel de oameni ca și materie primă, Departamentul de Stat îi va transforma

în niște diplomați.

În partea a III a intitulată ,, Mișcarea pentru Reforma Serviciilor Externe” se

prezintă recrutarea diplomațiilor de dinainte de război. Autorul arată că mulți dintre

recruții secolului 20 nu au avut parte de o educație bună academică, dar au călătorit

foarte mult înainte de a devein secretari diplomatici.

Autorul mai arată că cei mai stresați diplomați și consuli după război erau în

Polonia. Într-o scrisoare adresată familiei Beer s-a plâns că ungurii, țiganii și evreii

cărora el trebuia să le aprobe vize îi ofereau un miros pe care nici o grădină zoological

din lume nu o putea egala.

În această perioadă o problemă pentru diplomați erau salariile mici. De exemplu,

cel mai bine plătit secretar primea 4000$ pe an, iar cei cu grade mai inferioare

primeau 1500 de $ pe an. Nu exista un plan de pensi, și de asemenea nu exista nici un

sisteme de admitere a diplomaților bazat pe merite.

În 1921 când Grew era Ministru în Danemarca, a scris un articol prin care arăta

că danezi au combinat corpurile diplomatice și consulare, au mărit salariile, au

garantat posture, transferuri, și alocați de instalare și au suplimentat un sistem de

pensi deja existent. De asemenea, salariile au fost mărite în țări precum Franța, Marea

Britanie, Belgia și Norvegia. În comparație cu aceste tări, serviciul diplomatic

American era foarte slab, de exemplu în unele țări unde puterile Europene aveau

ambasade, Statele Unite aveau numai delegație, misiune diplomatică. Acest lucru

făcea ca statutul diplomaților americani să fie inferior decât al europenilor.

Student: Lehaci Aurel Onisim

Dar atunci când americani au observant că europenii și-au reformat serviciile

pentru a produce rezultate în afaceri, au prins și ei curaj.

Sistemul a fost schimbat la următoarea sesiune a congresului, iar Rogers Bill a

devenit lege. Se prevedea ca diplomații și consulii trebuie să fie reclasificați în 9

grade de Serviciu Extern și vor fi plătiți cu salarii de 3000 $ pe an pentri ofițeri de

clasa a 9 a. Iar până la 9000$ pentru ofițeri de clasa a I-a. Actul, de asemenea

prevedea fondurile pentru alocație de deplasare și un sistem de pensi.

În partea a doua, autorul prezintă noul sistem creat prin înființarea unei scoli la

inițiativa departamentului de stat care a fost creat la inițiativa Actului Rogers.

Sarcina principal a diplomatului era să promoveze relațiile favorabile între Statele

Unite și țara în care era trimis. De asemenea, ei trebuiau să trimită și rapoarte. Dulles

îi înuraja pe tineri diplomați să-și lărgească orizontul. Un diplomat nu putea să-și

formeze o impresie corectă numai bazându-se pe informațiile primate din capitală. El

le-a sugerat că ar fi înțelept pentru un om din inițiativă proprie să călătorească peste

tot în țară pentu a înțelege mai bine chestiunile politice. Dar trebuia să călătorească pe

bani lui.

De asemenea, diplomații trebuiau să aibă și o înțelegere a comerțului mondial

după cum susține William R. Castle care îi oferea un avantaj moral și intelectual în

relație cu noile state ale Europei.

Abilitățile diplomaților sunt mai degrabă intuitive decât tehnice și se dezvoltă

direct cu alți diplomați a cărui mod de gândire era asemănător. Diplomații, nu sunt

experți într-un domeniu strict, ci sunt oameni cu o cultură vastă care pot înțelege o

mulțime de lucruri cu privire la politică și relații internaționale. Ei de asemenea

înțeleg natura umană.

O altă problemă a sistemului diplomatic era rasismul, de exemplu, negri nu erau

acceptați și erau picați fără vreo explicație la examenul oral. Femeile de asemenea

erau excluse, dar mai târziu au început să fie acceptate.

Ideal, era a un diplomat să nu participe în politică și să să se implice politic. Dar

au existat și abateri de la normă, de exemplu, Hendry P. Fletcher care a fost

republican devotat, după ce a parasit serviciile externe s-a apucat de afaceri în

Filadelfia și de politică republican.

În subcapitolul, ,,Minte de diplomat la lucru” se subiniază schimbarea pe care o

adduce Primul Război Mondial la o creștere a interesului în relațiile internaționale și

Student: Lehaci Aurel Onisim

a rolului S.U.A care s-a intensificat în politica externă. Diplomații devin tot mai

implicați în problema imigrației.

Diplomația a fost schimbată după 15 ani după război, iar diplomații de carieră au

fost sfătuiți de către superiori să conducă un grup al puterilor vestice într-un mod

realist influențân puterea sovietică care avea tendințe expansioniste.

În acestă perioadă apare și conceptul de Noua Diplomație a anilor 60 care promova

specialiști în dominiu, experți într-un domeniu, economiști dezvoltați, specialiști în

științe, analiști. Dar autorul arată că a existat o tensiune între sistemul vechi diplomați

și cel al noi diplomați care punea accentul pe specializare.

Această lucrare este un studiu diacronic al diplomației americane care s-a

dezvoltat în decursul istoriei. Cartea vine cu informații noi și valoroase pentru

specialistul și studentul relațiilor internaționale. Este o lucrare detaliată a evoluției

diplomației din S.U.A care poate oferi ajutor studentului interesat de domeniul

diplomației.