IMPLEMENTAREA EDUCAȚIEI ECOLOGICE ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

PREUNIVERSTAR

Prof.înv.primar Elena Vâlsan

Școala Gimnazială Tichilești, jud. Brăila

MOTTO :

”TOT CE SE AFLĂ PE FAȚA PĂMÂNTULUI SE TRANSFORMĂ NECONTENIT, FIINCĂ

PĂMÂNTUL E VIU ȘI ARE SUFLET.

NOI FACEM PARTE DIN ACEST SUFLET ȘI

RAREORI NE DĂM SEAMA CĂ

EL LUCREAZĂ PENTRU BINELE NOSTRU”

(Pablo Coelho, Alchimistul )

Natura ne atrage prin frumusețea, varietatea ei, precum și prin fenomene

înconjutătoare printre care este și excursia, pe care dicționarul limbii române o denumește ca

,, o plimbare sau o călătorie în grup, făcută pe jos sau cu mijloace de transport, în scop

educativ sau distractiv„.

De aceea, am folosit plimbările, excursiile și vizitele, în perioada activităților

extrașcolare, pe o scară din ce în ce mai largă, pentru că ele constiuie mijloc de recreere, de

destindere și totodată de asimilare de multitudinea culorilor, formelor, mirosurilor și

sunetelor.

În același timp, fac legătura directă cu natura și cu societatea, cu rezultatele muncii

omului, ajutându – i pe copii la formarea concepției materialist – dialectice despre lume și

viață. Natura își are legile ei care trebuie respectate cu sfințenie.

Existența planetei noastre este amenințată de tot felul de fenomene specifice

civilizației moderne. Ocrotirea naturii, ca ramură a ecologiei, are ca obiectiv principal

păstrarea și conservarea ecosistemelor naturale din anumite regiuni, în vederea asigurării

echilibrului ecologic.

Antrenând elevii în diferite acțiuni ca: îngrijirea pomilor din curtea școlii, distrugerea

buruienilor, plantarea de flori și de pomi, întreținerea spațiilor verzi, hrănirea păsărilor și

animalele sălbatice pe timp de iarnă, am realizat dezvoltarea spiritului de cunoaștere și

apărare a naturii. Am reușit să – i conving că omul nu are dreptul să distrugă o specie animală

sau vegetală, fără o motivație serioasă, invocând pretextul că acestea nu folosesc la nimic.

Conștiința unui copil, atunci când încearcă să înțeleagă și să determine relația dintre el

și natura vie, se evidențiază în acțiunea sa de decizie: ,,a rupe sau a nu rupe o plantă, a călca

sau nu o insectă’. Din punct de vedere al sentimentelor față de natură, între copilul de la sat și

cel de la oraș există deosebiri de care trebuie să ținem seama. Copilul de la sat observă cu mai

multă ușurință o sumedenie de aspecte ale lumii naturale comparativ cu cel de la oraș,dar

ambii manifestă o curiozitate permanentă. Curiozitatea lor duce la acumularea de cunoștințe

multiple despre mediul înconjurător, despre protecția lui,contribuind la dezvoltarea capacității

de a gândi logic și de a interpreta corect anumite aspecte din jurul său1.

Mediul înconjurător poate deveni pentru copil sursa de inspirație și locul pentru cele

mai îndrăgite jocuri, iar elementele mediului, jucăriile lui.

Tot ce descoperă copilul prin joc este mai bine înțeles, mai ușor de reținut, mai trainic.

De aceea am folosit cu succes multe jocuri ca modalitate de educație ecologică. Pot aminti

aici jocurile: ,,Gărgărița, Arta naturii, Albinuțele, Firul ierbii, Talpa uriașă”. Astfel copilul a

avut ocazia să fie introdus în lumea minunată a plantelor și animalelor, să ,,descopere,,

elementele de mediu neobservate până atunci, să cunoască si să aplice acțiuni de protecție a

mediului înconjurător, să ajungă la concluzia că ocrotirea naturii e însăși ocrotirea omului, a

sănătății lui fizice și spirituale .

Am făcut cu elevii o drumeție pe malurile Dunării. Pentru a – i sensibiliza, i – am dus

într – un loc în care pădurea suferise o ,,agresiune,, din partea omului. Văzând că pădurea se

află într-o stare jalnică, copiii au realizat că trebuie să acorde foarte multă atenție, tuturor

elementelor de mediu din jurul lor.

Gândurile și sentimentele pe care le încearcă în față naturii, le pot traduce în desene,

compuneri, cântece, poezii. Copiii au constatat că pădurile ,,țin,, apele, ele ,,fac ,, aerul curat,

ele ,,recreează,, mintea obosită. Străvechiul obicei de a ne impodobi casele de Crăciun cu câte

un brăduț adus din pădure constituie o rană vie, greu de vindecat pentru mediu. Pădurea

1 Andreescu F. ”Îndrumător petru aplicarea programei activității instructiv educative în grădinița de copii”,

E.D.P., Buc. 1971

reprezintă o legătură vie între trecut, prezent și viitor. Cine va avea pădure în viitor,ace la va

avea ,,aur” .2

La baza conceptului de educație ecologică se află două noțiuni fundamentale: mediu

natural, calitatea și degradarea mediului. Mediu natural este o noțiune fundamentală care stă

la baza ecologiei ca știință. Educația pentru mediu nu este doar o formă de educație, un

instrument de rezolvare a problemelor de mediu sau gestionarea resurselor naturale.În

procesul de învățare educația ecologică este similară cu educația pentru protecția

mediului,fiind diferențiată de aceasta prin trei abordări esențiale.

Educația ecologică este un proces educațional format din cinci elemente bazate pe concepte

individuale.

CONȘTIENTIZAREA-,,să ajuți oamenii să devină conștienți de faptul că sunt alegeri pe

care ei le pot face în calitate de consumatori,dar aceste alegeri pot avea multiple implicații

asupra mediului.

Elevii sunt sprijiniți pentru :

-atingerea unui nivel de conștiință și atenție față de mediu și problemele sale;

-dezvoltarea capacității de a observa și alege stimulii;

-prelucrarea,perfecționarea și extinderea percepțiilor nou formate,legate de mediu;-folosirea

acestor noi calități în diferite situații ;

CONȘTIINȚELE-ajută la înțelegerea interrelațiilor din lumea vie,astfel încât oamenii să

înțeleagă cum interacționează cu mediul,ce probleme pot apărea precum și cum pot fi acestea

rezolvate.

-elevii trebuie să înțeleagă modul de funcționare a mediului,de apariție a problemelor legate

de mediu și de rezolvare a acestor probleme .

APTITUDINILE- cu caracter individual,,eficiență și competențe în efectuarea sau

rezolvarea cu succes a unor sarcini sau activități specifice .’’

-elevii trebuie să-și însușească un set de valori și să manifeste grijă pentru mediu,precum și

să posede motivație și dorință pentru a participa la acțiuni menite să îmbunătățească starea

mediului.

IMPLICAREA- încurajează elevii să-și aplice cunoștințele dobândite, să participle active la

luarea deciziilor,să-și susțină propria opinie .

-elevii sunt sprijiniți pentru a-și forma și dezvolta abilități necesare identificării și investigării

problemelor de mediu și în scopul participării lor la rezolvarea acestor probleme .

2Valeriu Dinu,,Mediul inconjurător în viața omenirii contemporane’’,Editura Ceres,București 1979, pag.21-24

Actualele probleme de mediu sunt grave și trebuie abordate de întreaga comunitate,iar

educația școlară reprezintă o soluție viabilă. Astăzi, copiii ca viitori gestionari și consumatori

ai resurselor naturale pot interveni prin acțiuni constructive la salvarea mediului înconjurător.

În prezent ca disciplină școlară, educația de mediu este materie opțională. Plecând de

la ideea implicării elevilor în rezolvarea problemelor locale de mediu, lucrarea urmărește

contribuția și creșterea gradului de conștientizare a elevilor în privința problemelor de mediu

și a elementelor dezvoltării durabile,prin studiu la clasă și acțiuni concrete în cadrul școlii ș i

comunității.

Educația ecologică în școală reprezintă o preocupare constantă în toate categoriile de

activități. Acest demers este de o importanță majoră întrucât primele forme de organizare a

cunoașterii de către copii a mediului înconjurător apar în învățământul preprimar și se

continuă în clasele primare prin reintroducerea obiectului Matematică și Explorarea Mediului,

începând cu clasa pregătitoare .

Întrucât problematica mediului are un caracter pluridisciplinar și o mare complexitate,

o evoluție rapidă și greu de prevăzut și un caracter prioritar, conținuturile trebuie relaționate

cu viitorul planetei și supraviețuirea speciilor.

Prin tratarea interdisciplinară se poate ajunge la formarea unei viziuni globale și a unui

sistem coerent de atitudini și comportamente potrivit vârstei școlarului. Urmărită pe toată

durata școlarității, educația ecologică poate forma cetățeni responsabili prin conștientizarea

perico Pornind de la premisa că școala mileniului III este centrată pe elev, deci pe cel care

învață, se impune înlocuirea caracterului enciclopedist al actului educativ cu un proces activ

care să implice atât activitatea mentală,cât și activitatea fizică, formând capacități și

competențe necesare pe parcursul întregii vieți. Se impune astfel o abordare interdisciplinară a

problemelor de studiat și,de asemenea,parteneriatul între învățători sau învățători profesori de

la anumite discipline.

Deși ar părea pretențios, termenul de portofoliu poate fi introdus încă din clasa

pregătitoare, copiii putând realiza diverse lucrări, individual sau în echipă. Pe parcursul

următoarelor clase, conținutul portofoliului se poate îmbogății pentru ca, la sfârșitul clasei a-

IV-a, fiecare elev să aibe un portofoliu cu acest conținut tematic.

Mai mult, urmărind pe parcursul întregului ciclu primar realizarea obiectivelor

educației ecologice, atât prin valorificarea conținuturilor unor texte din manual, cât și prin

excursiile, vizitele, mapele tematice realizate, vor constata că la sfârșitul acestei perioade

elevii au un bagaj de cunoștințe, dar și de abilități în stare să-i facă să acționeze în vederea

protejării mediului, chiar de la această vârstă. Asfel, copilul va fi capabil să protejeze mediul

apropiat (curtea, spațiul verde, arborii existenți), să planteze o floare, un copac, să atragă

atenția celorlalți pentru a păstra curățenia, să participe la reciclarea unor deșeuri (din

sticlă,plastic,hârtie) etc.

Elevul va fi antrenat atât în activitățile de observare,cât și de manipulare și

experimentare,avându-se în vedere faptul că învață mult mai temeinic atunci când lucrează

practic și când forma de activitate depășește spațiul băncii de școală.

Delimitări conceptuale ale metodologiei instruirii într-un sens larg, învățarea trebuie

înțeleasă dincolo de noțiunile de ,,educație,, și școală. Învăţarea presupune o atitudine atât faţă

de cunoaștere cât și de viață, atitudine care pune accent pe inițiativa omului.

Termenul de „învăţare” cuprinde achiziţionarea şi practicarea de noi metodologii, noi

priceperi, noi atitudini și noi valori necesare pentru a trăi într-o lume în continuă schimbare.

Învăţarea este, în fapt, procesul de pregătire pentru a face față unor situații noi. Ea se

poate produce conştient, sau deseori, inconștient, de obicei din experiența unor situații de

viață cu toate că și situațiile imaginate pot declanșa învățarea .

Practic, fiecare persoană din lume, școlarizată sau nu, experimentează procesul

învățării la diferite nivele, dar probabil că în prezent nimeni nu învață încă la nivelul, cu

intensitatea și cu viteza necesară pentru a face față complexității lumii moderne.

Teoria reprezintă un model eficient de achiziţie informaţională, de construcție,

reconstrucție și chiar de dezvoltare a determinanților învățării umane .

Proiectarea şi realizarea optimă ale activităţii instructiv-educative depind de felul cum

se lelor ce amenință umanitatea și patrimoniul său natural .

Proiectarea şi realizarea optimă ale activităţii instructiv-educative depind de felul cum

se desfășoară, dimensionează și articulează componentele materiale, procedurale și

organizatorice, care imprimă un anumit sens și o anumită eficiență pragmatică formării

tineretului.

Concretizarea idealurilor educaţionale în comportamente şi mentalităţi nu este posibilă

dacă activitatea de predare și învățare nu dispune de un sistem coerent de căi și mijloace de

înfăptuire, de o instrumentalizare procedurală și tehnică a pașilor ce urmează a fi realizați

pentru atingerea scopului propus. Forme le şi mijloacele strategice, de înfăptuire a sarcinilor

didactice, pot fi circumscrise terminologic prin intermediul sintagmelor didactice, de

tehnologie didactică, metodologie didactică, metodă, procedeu și mod de organizare ale

învățării.

Procesul de învăţământ este format din mai multe componente aflate în

interdependență. Astfel obiectivele pedagogice, conținutul învățământului, metodologia

didactică, evaluarea didactică și proiectarea pedagogică (a procesului de învățământ),deși

secvențele de sine stătătoare în cadrulprocesului de educare şi formare, se află într – o

legătură permanentă a cărei finalitate se regăsește în fiecare unitate elementară de educat.

Comparativ cu celelalte subsisteme care formează şi definesc didactica generală,

metodologia didactică este subsistemul care se bazează pe interacțiunea directă dintre cele

două elemente fundamentale ale actului educațional: educatorul și educabilul. Pentru a definii

conceptul de metodologie didactică trebuie avută în vedere raportarea la activitatea

pedagogică de formare – dezvoltare permanentă a personalității aflată în strânsă

înterdependență cu toate elementele componente ale procesului de învățământ, privite ca

pedagogică de formare – dezvoltare.

Ca acţiune extrem de complexă, metodologia înglobează o structură tehnică laborioasă

compusă din metode, procedee şi mijloace didactice prin care se urmărește eficientizarea

actului pedagogic.Sunt descrise caracteristicile operaționale ale metodei, în perspectiva

adecvării lor la circumstanțe diferite ale instruirii și sunt scoase în evidență posibilitățile de

ipostaziere diferențiată ale acestora, în funcție de creativitatea și inspirația profesorului.

Metodele didactice reprezintă acţiunile subordonate realizării scopurilor activității de

instruire prin avansarea unor căi de învățare eficiente de organizare și desfășurare ale

predării- învățării din perspectiva elevului, corelându – se cu celelalte componente ale

instruirii. „Metodele de instruire se aseamănă cu metodele ce cercetare (ale științei) deoarece

ambele sunt căi ce duc la conturarea unor fapte legităţi, descrieri, interpretări cât mai

apropiate de realitate. Dar există si deosebiri dintre care una fundamentală constă în faptul că,

în timp ce metodele de cercetare produc, elaborează cunoștințe metodele didactice-de regulă

prezintă, vehiculează cunoaşterea sedimentată la un moment dat.3

Primele metode servesc la descoperirea propriu-zisă a unor adevăruri,în timp ce

ultimele slujesc la comunicarea lor ori la conducerea eforturilor spre redescoperirea

adevărurilor noi doar pentru ele.

Metoda are un caracter polifuncţional deoarece poate participa simultan sau succesiv

la realizarea mai multor obiective instructiv-educative.

Opţiunea profesorului pentru o anumită metodă de învăţământ constituie o decizie de

mare complexitate. Alegerea unei metode se face ţinând cont de finalitățile educației, de

conținutul procesului instructiv, de particularitățile de vârstă și de ce le individuale ale

elevilor, de psiho-sociologia grupurilor școlare, de natura mijloacelor de învățământ, de

3Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Bucureşti, 2006, pagina 286

experiența și competența didactică finalităţile educaţiei, de conţinutul procesului instructiv, de

particularităţile de vârstă și de cele individua le ale elevilor, de psiho-sociologia grupurilor

școlare, de natura de vârstă și de cele individuale ale elevilor, de psiho-sociologia grupurilor

școlare, de natura mijloacelor de învățământ, de experiența și competența didactică ale

profesorului.4

Metodele deţin mai multe funcţii specifice din perspectiva unor specialiști în metodologia

didactică :

a. funcţia cognitivă (pentru elev, metoda constituie o cale de acces spre cunoașterea

adevărurilor şi a procedurilor de acţiune, spre însuşirea ştiinţei şi tehnicii, a culturii și

a comportamentelor umane metoda devine pentru elev un mod de a afla, de a cerceta,

de a descoperi )

b. funcţia formativ-educativă (metodele supun exersării şi elaborării diversele funcții

psihice și fizice ale elevilor, prin formarea unor noi deprinderi intelectuale și structuri

cognitive, a unor noi atitudini sentimente, capacități, comportamente )

c. funcţia existente la nivelul metodelor, procedeelor și mijloacelor didactice.

Dimensiunea teoretică a metodologiei didactice explică şi interpretează natura,

conținutul, forma și clasificarea posibilă a diferitelor metode, procedee și mijloace didactice,

valorificabile ca acţiuni, operaţii şi instrumente eficiente în activitatea de predare –învățare –

evaluare.

Dimensiunea practică operaţionalizează trăsăturile specifice metodelor didactice

relevante prin deschiderea și interacțiunea lor, care solicită nivelurile superioare ale

creativității pedagogice, definitorii pentru personalitatea educatorului.

În practica pedagogică nu se poate vorbi de o metodă bună sau mai puțin bună, de

rezultatele obținute doar datorită uneia sau alteia dintre metode.

Dar pentru a fi eficiente, metodele trebuie să se alinieze unor criterii specifice precum cel

de structurare și folosite în cadrul unor strategii de predare - învățare – evaluare5.

4Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Bucureşti, 2006, pagina 286

5 Cucoș C., ”Pedagogie, Ed. Polirom, Buc., 2006, p. 287

Rolul educației ecologice în evoluția proceselor psihice la școlari

Procesele psihice sunt instrumente ale trăirii psihice. Ele se împart în procese de

cunoaștere, afective și de voință (volitive).

Procesele de cunoaștere sunt cele de înțelegere a realității obiective,cele afective

însoțesc cunoașterea și se conturează în trăiri și atitudini,iar cele volitive asigură energia

necesară în organizarea și susținerea activitații.

Perioada preșcolară, împreună cu cea primară reprezintă cea mai autentică copilărie.

Copilul parcurge cele mai spectaculoase transformări in plan somatic, psihic si social.

Lărgirea orizontului de cunoaștere are la bază dezvoltarea proceselor psihice.

Activitatea de bază a copiilor din învățământul primar este jocul. El conține sarcini de

natură instructiv - educativă, asigurând asimilarea printr-o formă atractivă, posibilă pentru

nivelul de intelegere al copilului și acceptată, dorită. Copilul începe să descopere treptat

realitatea.

În cadrul activităților de educație ecologică cunoașterea se realizează prin acțiunea

directă cu obiectele. Motorul acestei activitați este afectivitatea, modul de realizare se sprijină

pe imaginatie și determinarea de a duce la bun sfârșit un lucru început marchează primele

semne de manifestare ale voinței.

La vârsta preșcolară se dezvoltă accentuat finețea organelor de simț. Rolul major al

mâinii în cunoaștere prin pipăit si manipulare este complet de văz și auz. Totuși între atingere

și vedere există legături puternice. Un obiect văzut nu este întotdeauna recunoscut prin pipăire

și invers. Atingerea îi oferă informații de detaliu, vederea îi oferă întregul, ansamblul.

Dezvoltarea auzului îl ajută să recunoască anumite ființe, animale, zgomote, în lipsa

vederii lor. Astfel se dezvoltă capacitatea de identificare a caracteristicilor din mediul

înconjurător.

Gustul și mirosul se dezvoltă în mod diferit la fiecare copil. Este posibil chiar să se

înregistreze o modificare a dorințelor alimentare în urma derulării unor activități ce au ca scop

formarea unor deprinderi de alimentație sănătoasă.

Școlarul mic percepe mai bine forma decât volumul și culoarea decât forma percepțiilor noi li

se opun cele din experiența anterioară,cele care îi sunt deja cunoscute.

Astfel, la vederea unui animal la grădina zoologică copilul poate face afirmații hazlii

pentru adult. Pentru el sunt nedumeriri, nepotriviri. Văzând un cerb el poate afirma “Uite un

cal cu coarne!”. Faptul că forma și mărimea este relativ asemănătoare îl face să atribuie

cerbului denumirea de cal, deoarece acesta îi este deja cunoscut. Coarnele reprezintă

elementul de nepotrivire cu ceea ce știe el despre cal.

Cunoașterea la vârsta școlară mică se realizează mai întâi pe baza senzațiilor și

percepțiilor. De aceea pentru a obține informații cât mai complete despre obiecte trebuie

antrenate în procesul cunoașterii cât mai multe simțuri. La început dobândește denumirea

obiectelor și a părților lor component, apoi descoperă însușirile lor, le clasifică după

asemănări și deosebiri.

De la perceperea însușirilor contrastante copiii vor fi îndrumați spre descoperirea unor

însușiri mai puțin evidente, ceea ce ridică nivelul cunoașterii. Reprezentările se formează în

plan mental în urma percepțiilor trăite. La această vârstă ele sunt mai operative dacă conactul

cu obiectul este active.

Încă de la clasa pregătitoare reprezentările sunt încărcate de elemente concrete si

particulare. Dezvoltarea lor îl ajută să se orienteze ușor și rapid în spațiul personal (își găsește

lucrurile, știe unde să le caute, cunosc întrebuințările lor). După vârsta de 6 ani copilul poate

înregistra progrese mai ales prin prisma noii programe școlare și a introducerii clasei

pregătitoare.

Ritmul de dezvoltare și transformarea cantitativă a reprezentărilor este foarte intens în

etapa școlară6.

Reprezentările creează o expansiune a psihicului dând copilului posibilitattea să

trăiască în present atât trecutul cât și viitorul, să îmbine în acțiune atăt realul cât și imaginarul.

La clasa pregătitoare se creează și reprezentări false date în general de lipsa de

experiență,de percepțiile parțiale și de influiențele cotidiene.

Reprezentările sunt construcții mentale cu character mai abstract care marchează

momentul intermediar dintre sensorial și logic. Prin momentele repetate de joc, imaginația

cunoaște o dezvoltare majoră în această perioadă, ea dezvoltându-se din ce în ce mai mult.

Creativitatea se observă în manifestările artistice, chiar dacă realizările nu se ridică încă

la nivelul intențiilor. În grădiniță copilul este antrenat în diferite activități de creație prin care

dobândește treptat tehnici artistice. În cadrul activităților de educație ecologică lucrează

diferite colaje din material variate, taie, lipeste, suprapune, realizează construcții dein cuburi,

nisip sau alte materiale.

O altă latură se realizează prin serbările în care copiii sunt implicate,prin

dans,scenete,cântec.

6 Văideanu G., 1988, p.201

Poveștile sunt iubite de copii.Ele contribuie în egală măsură la dezvoltarea imaginației

reproductive,dar și a celei creatoare.Atitudinea copiilor se modifică față de conținutul

basmelor de la o acceptare fără discernământ a preșcolarului mic,la o atitudine uneori critică a

preșcolarului mare.

Toate activiățile în învățământul primar se desfășoară prin joc și experimente practice,

drumeții pe care le parcurg cu placere. Experiența copilului se îmbogățește, apar interese noi,

se extinde sfera reprezentărilor.

Între imaginația copilului și dezvoltarea lui psihică există o strânsă legătură. De multe ori

copilul apelează la imaginative pentru a umple golul dintre dorință și posibilități.

Cu ajutorul imaginației copilul reunește imaginile în combinații noi. Un scaun

răsturnat devine mașină, o mătură devine cal, o cutie se transformă în clopoțel etc.

Dacă imaginația este calea de realizare a activității, afectivitatea este motorul. Stările

afective pot declanșa, menține sau inhiba imaginația.

În cadrul orelor de educație ecologică necesitatea antrenării atenției investigative

surprinde mai bine diferențele dintre copiii atențiși cei care nu își pot concentra atenția.

Treptat atenția se dezvoltă ca durată și oferă posibilitatea integrării observațiilor în

planurile controlate mental.

,,Prin funcțiile ei culturale și socio-pedagogice, educația pune în valoare cea mai

prețioasă energie-energie umană, furnizând un agent al dezvoltării care, prin calitatea lui, are

un impact direct asupra calității vieții sociale și a productivității muncii, în toate sectoarele de

activitate.”7

Mediul înconjurător în care copiii își desfășoară activitatea,prin variatele lui aspecte,

constituie un prilej permanent de influiențare asupra personalității acestora.

Pentru copil, mediul-prin condițiile materiale și culturale pe care le oferă-constituie un

cadru necesar dezvoltării lui și în același timp, principala sursă de impresii, care vor sta la

baza procesului de cunoaștere a realității.

Cunoașterea mediului înconjurător de către copii reprezintă o importanță deosebită în

dezvoltarea lor multilaterală, precum și o sarcină de bază a procesului instructiv-educativ

desfășurat în școală. În acest sens, activitățile de cunoaștere a mediului instrumentală (sau

operaţională - metoda serveşte drept tehnică de execuție, mijlocind atingerea obiectivelor

instructiv-educative);

7 Vaideanu,G,1988,pag.20

d. funcţia normativă (sau de optimizare a acţiunii - metoda arată cum să se

procedeze,cum să se predea și cum să se învețe astfel încât să se obțină cele mai bune

rezultate )

Procedeele didactice reprezintă operaţiile care sprijină eficientizarea metodelor alese de

profesor în diferite situații concrete „Procedeul didactic reprezintă o secvență a metodei, un

simplu detaliu, o tehnică mai limitată de acțiune, o componentă sau chiar o particularizare a

metodei. Valoarea şi eficiența unei metode sunt condiționate de calitatea, adecvarea și

congruența procedeelor care o compun.

Uneori, mutaţiile intervenite pot fi atât de mari, încât la limită metoda poate deveni ea

însăși un procedeu, în contextul altei metode,după cum un procedeu își poate aroga,la un

moment dat,demnitatea de metodă8.

Mijloacele de învăţământ reprezintă instrumente naturale artificiale, tehnice,

informaționale, cu caracter auxiliar în raport cu metodele și procedeele didactice.

În urma acestei schematice analize se poate considera că metodologia didactică

reflectă capacitatea acesteia de integrare și valorificare pedagogică a metodelor, procedeelor

și mijloacelor didactice disponibile la un anumit moment al evoluției școlii și gândirii

pedagogice, (tradițională, modernă, postmodernă) prin angajarea resurselor funcționale și

structurale înconjurător precum și cele de educație ecologică contribuie în mod deosebit la

educația intelectuală a copiilor dar și la forma socială a școlarilor.

Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact

cu ceva nou pentru el, care îi stărnește curiozitatea, dorința de a- l cunoaște. Asfel, din

contactul cu obiectele și jucăriile sale, cu lucrurile personale și cele ale adulților, apar diferite

întrebări din care rezultă că școlarul se interesează de denumirea, calitățile sau proveniența

lor. Adulții în familie, precum și învățătorul la școală, trebuie să satisfacă aceste interese. Prin

răspunsul dat se transmit cunoștințele solicitate de copil, cât și atitudinea pe care trebuie să o

aibă copilul față de fiecare lucru sau ființă. Cu alte cuvinte, concomitent cu transmiterea de

cunoștințe, se formează copilului o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare.

Curiozitatea pe care copiii o manifestă față de fenomenele naturii trebuie menținută și

transformată într-o puternică dorință de a cunoaște și înțelege din ce în ce mai bine.

Observarea sistematică a dezvoltării și schimbării în timp a plantelor, a creșterii și

îngrijirii animalelor educă atenția, spiritul de observație, deprinderea de a sesiza schimbările

din natură și dorința de a cunoaște cauzele acestora.

8 Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Bucureşti, 2006, pagina 287

Răspunzând la întrebările copiilor, învățătoarea trebuie să le explice fenomenele

respective în raport cu capacitatea lor de înțelegere.

Asfel, orizontul de cunoastere al copiilor se îmbogățește treptat, ceea ce permite să

înțeleagă că plantele și animalele au nevoie de anumite condiții de dezvoltare (hrană, căldură,

lumină, adăpost), că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze,

că fenomenele sunt legate între ele și depind unele de altele.

Înțelegerea treptată, pe baza cunoștințelor transmise de educatoare, a fenomenelor din

natură, a interdependenței dintre ele, a cauzelor care le-au provocat contribuie din plin la

însușirea de către copii a unor elemente științifice despre natură și la formarea unui

comportament favorabil protejării mediului înconjurător,a resurselor naturale ale Terrei.

Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea educatoarei contribuie

la îmbogățirea cunostințelor lor, la înțelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea

spiritului de observație, a gândirii și a limbajului. Observând natura, copiii pot, de asemenea,

sub îndrumarea adultului să sesizeze frumusețile ei și să o îndrăgească. În felul acesta li se

educă simțul estetic, sentimentul de admirație, de dragoste și mândrie pentru bogățiile și

frumusețile naturii patriei noastre. De asemenea mediul înconjurător oferă copiilor și alte

posibilități de cunoaștere.

Este vorba de cunoașterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor

activității umane în diferite domenii. Prin însușirea de noi cunoștințe despre aceste aspecteale

vieții sociale, copiii își lărgesc orizontul, își dezvoltă interesul pentru cunoașterea activității

omului,li se educă dragostea și respectul față de om și de rezultate le muncii lor.

O mare însemnătate a importanței activităților de cunoașterea mediului și educație

ecologică rezidă din faptul că prin acestea se reușește cultivarea unei atitudini active de

ocrotire a naturii și de protejare a mediului înconjurător, a unei conduite ecologice în relațiile

copiilor cu natura și mediul. În aceste activități elevii exersează deprinderile de îngrijire și

ocrotire a mediului înconjurător, educând atitudinea pozitivă față de natură și în același timp

stimulând curiozitatea pentru investigarea acesteia.

O deosebită însemnătate o prezintă fenomenele naturiicare oferă copiilor prilejul de a

comunica în cadrul orelor, descoperirile lor și de a interpreta date și simboluri din care ei

extrag informații – este vorba aici de calendarul na turii, tabelul responsabilităților, cu care

copiii operează zilnic.

Orele de educație ecologică prezintă o importanță deosebită,deoarece oferă copiilor

șansa de a descrie apectele generale ale celor patru anotimpuri, de a clasifica elementele

componente ale mediului natural, de a recepta frumosul din natură.

Însușirile unei personalități sunt sintetizate astfel de scopul educației :

- Un larg orizont de cunoaștere;

- Capacitatea de a participa activ la transformarea societății;

- Concepția științifică înaintată;

- Spirit creator,receptivitate,sensibilitate pentru frumos;

Toate aceste trăsături se realizează atât în timpul activităților de cunoaștere mediului dar și

în cadrul opționalului educație ecologică.

În funcție de conținuturi și de domeniile de cunoaștere,în cadrul orelor de matematică

și explorare a mediului, se pot aborda teme ca :

NATURA :

-apa, aerul, solul;

-fenomene specifice celor patru anotimpuri;

-mamifere, păsări, insecte, pești, reptile, amfibieni;

-plante, fructe, legume, păduri, livezi;

-factori poluanți, măsuri de protejare a mediului;

-comportamentul adecvat al omului în relațiile cu natura.

OMUL:

-înfățișare și condiții de viață;

-îmbrăcăminte, hrana omului;

-corpul omenesc și îngrijirea lui;

-activitățile omului.

FAMILIE,ȘCOALĂ,SOCIETATE

-membrii familiei, mijloace de transport;

-așezarea școlii, interiorul și curtea școlii;

-viața copiilor în școlă;

-activități desfășurate în școală, vestimentație, rechizite.

UNIVERSUL

-pământul, mișcările de rotație și de revoluție;

-obiective social-economice, culturale, religioase, istorice;

-patria, stema, steagul, imnul;

-harta, relieful țării;

-tradiții, obiceiuri religioase și culturale;

-evenimente istorice importante.

ACTIVITĂȚI PRACTIC-EXPERIMENTALE

-activități practice în curtea școlii sau în sala de clasă;

-amenajarea straturilor, realizarea unor colecții- frunze, flori, fructe;

-pregătirea răsadurilor, îngrijirea plantelor;

-pregătirea conservelor, a salatelor;

-plutirea și scufundarea unor corpuri;

-dizolvarea unor substanțe-sare, zahăr-în apă;

-focul-producerea focului, evitarea pericolului;

-îngrijirea animalelor mici,a peștilor;

-reguli de igienă personală, măsuri de preîntâmpinare a unor accidente;

-acordarea primului ajutor în caz de accidente;

Din practica didactică, am constatat că mulți dintre copii vin din familie cu o serie de

noțiuni eronate despre viețuitoare, fenomene ale naturii și cauzalitatea producerii acestora.

Pentru depășirea acestor dificultăți am căutat să proiectez și să realizez demersuri

didactice eficiente, având drept obiective :

-să identifice elementele de mediu, pe baza observării realității obiective înconjurătoare;

-să dobândească un sistem coerent de cunoștințe despre mediul înconjurător;

-să perceapă caracterul unitar al mediului;

-să utilizeze diferite aparate și instrumente de lucru, în scopul formării deprinderii;

-să dobândească deprinderi de îngrijire a mediului, a sănătății;

-să apere și să ocrotească natura;

-să conștientizeze că atât creșterea, cât și dezvoltarea plantelor și animalelor sunt

determinate de anumite cauze materiale (hrană,lumină,căldură,aer etc.) și nu de alte forțe

necunoscute ;

-școlarii să se raporteze corect față de realitatea obiectivă înconjurătoare, ca parte integrată a

ei.

În derularea experimentului, am pornit că trebuie cunoscut nivelul initial al copiilor, din

punctual de vedere al cunoștințelor dobândite, priceperilor și deprinderilor formate despre

mediudeoarece numai formându - și o imagine clară și corectă despre mediu, îl pot proteja și

ocroti.

În cadrul acestor activitățise educă sentimentul de dragoste pentru natură, în spiritul

ocrotirii naturii și al protejării mediului înconjurător-problemă vitală pentru omenire.

Școala trebuie să pregătească copilul pentru integrarea viitoare în societate. Așadar, școlii

îi revine misiunea de a forma primele deprinderi de muncă ale copiilor, dar și sentimentul de

a-și iubi cu pasiune și dăruire țara. Educarea copiilor pentru muncă și trezirea dragostei pentru

anumite meserii se realizează foarte bine atunci când îi punem încontact cu mediul respectiv.

Acest contact nemijlocit este facilitate de vizite, drumeții și excursii.

Cultivarea interesului copiilor pentru cunoașterea mediului înconjurător

Motto : ,, Omul poate stăpâni natura atâta timp cât tine seama de legile ei’’

Grigore Antipa

În epoca contemporană o problemă de stringentă actualitate este formarea și educarea

copiilor în spiritul unor responsabilităși umane ce vizează protecția mediului înconjurător.

Absența sau ignorarea măsurilor necesare de apărare a mediului poate declanșa o criză

ecologică cu consecințe catastrofale pentru omenire. Iată de ce socotim că formarea

conștiinței și a conduitei ecologice devine o cerință deosebit de importantă pentru orice

demers educativ,școlar și extrașcolar.

Educația ecologică se face începând cu primii ani de viață, în familie, atunci când mama

sau alt membru al familiei îi arată o floare, o pasăre, un animal sau un fir de iarbă, se continuă

în grădiniță și, apoi în școală.

Încă de la grădiniță copiii au o serie de reprezentări despre mediul natural, social și

familial în care trăiesc. Pe măsură ce cresc, educația lor ecologică se aprofundează, dispunând

de un orizont mai larg de cunoștințe și de posibilități de înțelegere mai mari. Grădinița, și apoi

școala,este chemată să determine nu numai sentimente de admirație față de frumusețile

naturii, ci și convingeri și deprinderi de protejare a mediului înconjurător. O obligație

primordială, o datorie de onoare a tuturor cetățenilor planetei este cunoașterea ansamblului de

măsuri de ocrotire a acesteia.

Copiii trebuie să înțeleagă că natura nu este numai locul de odihnă, de recreere a oamenilor

sau izvor de inspirașie pentru poeți, prozatori și pictori, si că ecosistemele naturale sunt

izvoare de oxigen necesare omului, asigură condiții de hrană pentru întreaga omenire, care

este în plină expansiune, că trebuie să le protejeze, să le ocrotească.

Sarcina unui bun dascăl este de a face ca activitățile de cunoașterea mediului înconjurător

și educație ecologică, este necesar să se pună accent pe activitatea copiilor, pe contactul

nemijlocit cu plantele, animalele, fenomenele din mediul înconjură tor, pe activitățile

extrașcolare, pe experimente simple realizate de elevi.

CONCLUZII GENERALE

În elaborarea lucrării am plecat de la premisa că, alergând strategiile interactive de de

grup adecvate colectivului de elevi și respectând ritmul de lucru al fiecărui elev, voi contribui

la formarea conștiinței ecologice, respectiv însușirea de către copii a unor cunoștințe despre

mediul înconjurător, stimularea unor emoții și sentimente de protejare a mediului înconjurător

și a unor convingeri față de mediu.

În urma activității observaționale am constatat că prin implicarea directă a copiilor în

programe și activități ecologice, exemplu ,,Temerarii naturii’’ formăm elevilor

comportamente bine definite pentru viitor iar prin puterea exemplelor vor fi modele de urmat

și pentru generașiile viitoare.

Pentru a fi declarați prieteni ai naturii, trebuie să ai un comportament ecologic, s-o

ocrotești, menținînd curățenia și îngrijind frumusețile ei, oriunde te-ai afla. Oare putem să ne

imaginăm natura fără clorofilă, fără iarbă, fără frunze, fără arbori și fără păsări? Viitorul se

referă la caracterul preventiv al acțiunilor, propunându-ne cu toții să asigurăm o lume mai

curată, în care copilul să știe că fiecare gest contează, atât al său personal, cât și ca parte a

unui grup în cadrul familiei sau al comunității.

Prin activitățile desfășurate elevii au înțeles imortanța prețuirii mediului înconjurător,și-

au dezvoltat opinii proprii despre comportamentul față de natură.În cadrul discuțiilor prilejuite

de masa rotundă elevii au elaborat un set de reguli de educație ecologică care s-au popularizat

și în rândul colegilor mai mari.

Pornind de la aceste lucruri am ajuns să observ la sfârșit de an școlar că :

Fac diferența dintre un aer curat și unul poluat

Atunci când observă la un coleg din afara clase un comportament agresiv față de

plantele si copacii din curtea școlii, îl semnalează și iau măsuri

Sunt mult mai responsabili cu plantele aflate în clasă și în școală

Fac diferența dintre faptele bune și faptele rele,din diferite texte studiate

Receptează cu mare drag cântece cu texte despre plante, viețuitoare, legume, fructe,

flori și animale

Insistă să lucrăm foarte des colaje cu material din natură

Contribuie cu mare placer la înfrumusețarea sălii de clasă,eu respectâd de fiecare

data ideile proprii ale lor

Iubesc jocurile de rol, costumați și trăiesc bucuria personajului interpretat

Propun noi activități pe care să le desfășurăm atunci când ieșim ân aer liber.

Peste tot în lume mediul și problemele sale, educația pentru protejarea acestuia este

o prioritate a zilelor noastre.

Prin activitățile la clasă proiectate și desfășurate conform modelului cuprins în

lucrare, prin activitățile extracurriculare organizate cu elevii în vederea cunoașterii

elementelor component ale mediului înconjurător, ca și prin acțiunile concrete de

ocrotire a unor plante și animale, de înfrumusețare și îmbogățire a unor colțuri din

natură, am contribuit la stimularea receptivității elevilor față de natura înconjurătoare,

declanșarea unor trăiri positive față de acestea, formarea unor premise ale co nduitei

adecvate față de tot ce este în jur.

Plimbările, vizitele și excursiile, micile incidente i-au pus pe elevi în situații diverse

de rezolvare a problemelor, de adaptare, adaptabilitatea fiind o condiție esențială pentru

omul modern.

Cu siguranță școlii îi revine sarcina de a forma elevilor o atitudine conștientă și

responsabilă fașă de mediu. Grija față de formele de viață trebuie cultivate și dezvoltată

pentru a devein mai târziu o formă a comportamentului uman civilizat.

Prezența și jocurile minunate ale copiilor în mediul înconjurător curat și cu

permanent grijă pentru buna lor relație cu ceea ce-I înconjoară fac cel mai înalt serviciu

educației ecologice. Abordarea temei ecologice,prin variate activități,poate conduce

către modificarea percepției elevilor și a membrilor comunității asupra problemelor

mediului dar și către constituirea unei comunități mai responsabile în această direcție.

Lumea în care trăim este aceeași pentru toți. Fenomenele din naturăse petrec după

legi care nu depend de noi, dar pe care dacă le cunoaștem, le putem folosi pentru a

rezolva o parte din problemele zilnice.

În acest sens lucrarea a pus în evidență idea ce confirmă ipoteza de la care am plecat

și anume că formarea conștiinței și conduitei elevilor se datorează în mare parte

strategiilor interactive utilizate, care prin caracterul lor active stimulează acțiunile

elevilor care favorizează gândirea critică, creative, capaitatea de comunicare și

cooperare, atitudini positive și adaptabilitate, responsabilitate și implicare.

Un proverb străvechi spune: ,,Dați-mi un pește și voi avea ce mânca o zi;

Învățați-mă să pescuiesc și voi avea ce să mănânc o viață !’’

Viața pe Pământ depinde de noi, oamenii și de acțiunile noastre. Cadrelor didactice le

revine misiunea dificilă de a forma oameni responsabili și conștienți de pericolele care

le amenință viața. Încercând să sădim în sufletele copiilor încă din primii ani de școală

dragostea și grija pentru natură,pentru tot ceea ce ne oferă ea.

Recomand toți colegilor mei să nu ocolească educația ecologică de deoarece este o

activitate atractivă pentru copiii , cu materiale oferite de natură și la îndemâna oricui.

Derulând acest experiment am ajuns la concluzia că educația ecologică se poate

realiza în orice moment din timpul unei lecții,și în orice anotimp.

Proiectele educative care se vor derula pe această temă de fiecare dintre noi împreună

cu copii derivă dintr-o necesitate obiectivă, având în vedere faptul că una dintre cele mai

acute probleme ale societății contemporane este reprezentată de comportamentele care

poluează peste limita de regenerare a sistemelor natural. Prin acțiuni de conștientizare,

de informare și sensibilizare asupra necesității păstrării unui mediu curat și a promovării

unei conduite care să- l protejeze și prin utilizarea unor strategii didactice adecvate

vârstei celor pe care dorim să- i formăm în spiritul ecologic,putem reuși ceea ce legile

adesea nu reușesc: să implicăm comunitatea în soluționarea problemelor de mediu, să

pornim într-o luptă contra gunoaielor pe lângă care trecem zilnic și pe care le vedem la

tot pasul. Am dorit prin această lucrare să readuc în comportamentul elevior mei pe cei

4R (reducerea, refolosirea, reciclarea, recumpărarea) .