22. Noțiunea, circumstanțele și modul de suspendare, întrerpere și de

repunere în termen de prescripție extinctivă

  Termenul de prescripţie extinctivă – termenul în cursul căruia se poate pretinde realizarea

forţată a dreptului încălcat prin intermediul organului jurisdicţional. Termenul de prescripţie, ca

regulă, curge neîntrerupt. În perioada indicată pot apărea împrejurări care în mod obiectiv

împiedică persoana cointeresată să înainteze acţiunea în limitele termenului de prescripţie.

Temporar se pierde posibilitatea apărării dreptului încălcat sau interesului protejat de lege. Dacă

împrejurările apărute se recunosc de către lege întemeiate, curgerea termenului de prescripţie se

suspendă pe toată perioada acţiunii lor.

Suspendarea cursului prescripţiei înseamnă că timpul, cît acţionează împrejurările,

recunoscute de lege ca temei de suspendare a curgerii termenului de prescripţie, nu se ia în

calculul termenului de prescripţie. Se suspendă curgerea termenului de prescripţie care a început,

dar care încă nu s-a scurs. Suspendarea îndepărtează momentul expirării termenului de

prescripţie. După finisarea acţiunii împrejurărilor, care au servit temei pentru suspendarea

termenului de prescripţie, acesta continuă să curgă mai departe.

Împrejurările apărute, recunoscute de lege ca temei pentru suspendarea curgerii

termenului de prescripţie, înseamnă că pentru reclamant a apărut imposibilitaea de a-şi apăra

dreptul său pe calea acţiunii. La aceste împrejurări se referă :

1. Forţa majoră, adică împrejurările particularităţile cărora sunt următoarele: caracterul

excepţional, neîntrerupt, de neînvins. Împrejurările de forţă majoră nu depind de voinţa părţilor

în raport şi se referă la evenimente, care nu au legătură cu activitatea lor.

Acestea pot fi de două tipuri : calamităţi distructive ale naturii - inundaţiile, alunecările de teren,

cutremurile şi unele evenimente sociale- acţiunile militare, grevele, epidemiile şi alte

evenimente sociale. Prin cauză de forţă majoră trebuie înţeleasă acea situaţie pe care partea nu o

poate prevedea şi înlătura , chiar dacă ar fi luat toate măsurile de prevenire.

2. Moratoriu ( de la lat. “moratorius” – cel care încetinează, acordă timp suplimentar). În

dreptul civil sub moratoriu se subînţelege suspendarea executării obligaţiei, care se stabileşte pe

o perioadă determinată sau pînă la finisarea cărorva evenimente excepţionale ( război, calamitate

naturală). Moratoriul duce la imposibilitatea pentru creditori de a-şi realiza drepturile sale pe

calea înaintării acţiunii despre executarea forţată.

Temei pentru declararea de către Guvern a moratoriului este survenirea căruiva eveniment

excepţional în viaţa ţării.

Declararea moratoriului este posibilă atît pe teritoriul întregii ţări, cît şi în teritoriile unelor

raioane ale ţării în legătură cu situaţiile excepţionale. Moratoriul ca temei de suspendare a

termenului de prescripţie are o răspîndire practică în relaţiile economice externe.

3.  Creditorul sau debitorul face parte din rindul fortelor armate puse pe picior de

razboi. Situaţia de război – un regim juridic deosebit în ţară sau în unele sectoare ale acesteia,

care se stabileşte, de obicei, prin hotîrîrea organului superior al statului în situaţii excepţionale

(răyboi, calamitate naturală, altele). În cazul situaţiei de război, toate funcţiile ale organelor

puterii de stat pe problemele apărării, ordinii publice şi securităţii de stat trec la organelle

militare. Legea limitează suspendarea curgerii termenului de prescripţie doar la situarea

creditorului sau debitorului în rîndul forţelor armate puse pe picior de război.

De reţinut că simpla participare la forţele armate ale ţării ( ca militar activ ori pentru satisfacerea

stagiului militar) nu este cauză de suspendare a prescripţiei extinctive, condiţia impusă de lege

este aceea ca forţele armate ale ţării să fie puse pe picior de război.

Suspendarea va avea loc şi în ipoteza în care, atît creditorul, cît şi debitorul, în acelaşi timp, fac

parte din forţele armate ale ţării puse pe picior de război.

4. Creditorul este incapabil sau este limitat in capacitatea de exercitiu si nu are un

reprezentant legal, cu exceptia cazurilor in care creditorul are capacitate de exercitiu

procesuala. Capacitatea de exerciţiu procesuală – posibilitatea ca prin acţiunile proprii de a

realiza drepturile într-un process concret (de a înainta acţiunea, de a rechema cererea, a modifica

temeiul sau obiectul acţiunii, a mări sau micşora cuantumul pretenţiilor, de a încheia tranzacţia

de împăcare, ş.a.), de a împuternici ducerea dosarului reprezentantului. Creditorii minori în vîrstă

dintre 16 la 18 ani posedă capacitatea deplină de exerciţiu procesuală din momentul încheierii

căsătoriei sau emancipării, cît şi în cazul, cînd ei se ocupă de activitatea de întreprinzător (art. 26

CC RM) sau sunt membri ai cooperativelor (alin.4 art. 21 CC RM). Posedă capacitate de

exerciţiu procesuală parţială cetăţenii în vîrsta dintre 16 la 18 ani, cît şi minorii limitaţi în

capacitatea de exerciţiu. După regula generală interesele lor sînt apărate în instanţa de judecată

de către reprezentanţii lor legali (părinţii, adoptatorii, tutorele). Dar instanţa este obligată în aşa

cazuri să invite la process şi nemijlocit minorii sau persoanele limitate în capacitatea de

exerciţiu. Cu toate acestea persoanele între 14 şi 18 ani personal îşi apără interesele în cazurile

prevăzute de lege. Este vorba de raporturile ce se nasc din relaţii civile, de muncă, de familie sau

alte relaţii, cît şi din actele juridice, legate de dispunerea de veniturile primite sau accumulate ca

rezultat al activităţii de antreprenoriat. Atragerea părinţilor, tutorilor, adoptatorilor, la participare

în aşa cazuri, în scopul acordării de către aceştia de ajutor, depinde de discreaţia instanţei. În

cazul în care creditorul posedă capacitate de exerciţiu procesuală ( alin.4 şi 5 art.58 CPC RM)

curgerea termenului de prescripţie nu se suspendă.

5. Este suspendat actul normativ care reglementeaza raportul juridic litigious. 

Suspendarea acţiunii actului normative, care reglementează raportul litigios, înseamnă

imposibilitatea temporară de aplicare a normelor acestuia, condiţionată de împrejurările

obiective. Suspendarea aplicării actului normative duce la nefuncţionarea reală a normelor

incluse în el.

La survenirea împrejurărilor, cu care se leagă încetarea suspendării acţiunii actului normativ,

care reglementează raportul litigious, se reîncepe forţa lui juridică.

6. Activitatea autorităților judecatoresti de a caror competenta tine solutionarea

litigiului dintre parti este suspendata. 

Acesta este un temei nou pentru suspendarea prescripţiei, necunoscut anterior de legislaţia civilă.

Cu toate acesta este cert, că dacă prin hotărîrea organului competent este suspendată activitatea

organelor judiciare în competenţa cărora intră soluţionarea litigiului dintre părţi, atunci drept

ieşire din situaţia dată ne poate servi prevederea subpunctului “g” aliniatul 2 art.43 CPC RM,

care prevede dreptul instanţei de a transmite dosarul spre examinarea altei instanţe în cazul, în

care ca rezultat al împrejurărilor excepţionale instanţa de judecată, în competenţa căreia se referă

dosarul, nu poate funcţiona timp îndelungat. (_-)

La fel trebuie de menționat că lista temeiurilor de suspendare a termenului de prescripţie este

exhaustivă. Cu toate acestea, în cazul actelor juridice cu element de extranietate, legislaţia civilă

a RM reiese din dreptul părţilor de a-şi alege de sine stătător dreptul aplicabil.

Alături de suspendarea curgerii termenului de prescripţie, legea admite şi întreruperea lui

în virtutea împrejurărilor determinate în formă de acţiuni ale creditorului sau debitorului.

Spre deosebire de suspendare, întreruperea termenului de prescripţie, înseamnă că

timpul care s-a scurs pînă la împrejurarea, ce a servit temei de întrerupere, nu se ia în

considerare.. Timpul scurs pînă la întrerupere nu se ia în calcul pe cînd timpul scurs pînă la

suspendare, dimpotrivă se ia în calcul, după suspendare el continuîndu-şi cursul mai departe.

 Împrejurările indicate în art. 277 CC RM de întrerupere a termenului de prescripţie (spre

deosebire de cele ce suspendă), poartă în caracter subiectiv, adică se manifestă în dependenţă de

voinţa persoanelor, şi de aceea sunt acţiuni, dar nu evenimente. La ele se referă: a) înaintarea

acţiunii; b) recunoaşterea datoriei.

  Lista temeiurilor de întrerupere a termenului de prescripţie, stabilită de art. 277 CC RM şi

alte legi, nu poate fi modificată sau completată la decizia părţilor ce se află în litigiu şi nu se

supune interpretării extensive.

  Pentru întreruperea termenului de prescripţie este necasar ca acţiunea să fie înaintată în

instanţa de judecată, judecat arbitrală, a arbitrilor aleşi, sau alt organ jurisdicţional, în modul

stabilit de lege. În conformitate cu art. 277 CC RM, curgerea termenului de prescripţie se

întrerupe, în special, prin înaintarea acţiunii în modul stabilit, adică cu aplicarea regulilor de

competenţă generală şi jurisdicţională, de formă şi conţinut al cererii, de achitare a taxei de stat,

cît şi a altor cerinţe, prevăzute de actele normative, încălcarea cărora poate duce la refuz în

primirea cererii şi restituirea acesteia reclamantului.

 Potrivit p.6 art. 264 CC RM, cererile scrise, prezentate în oficiul poştal pînă la orele

douăzeci şi patru a termenului, se consideră înaintate în termen. De aceea zi a înaintării acţiunii

în termen trebuie considerată data, conţinută pe plic, pusă de oficiul poştal.

  Înainatera de către creditor a cererii de eliberare a ordonanţei judecătoreşti cu

respecatarea regulilor, prevăzute de CPC RM, întrerupe curgerea termenului de prescripţie, la fel

ca şi înaintarea acţiunii. Dacă acţiunea civilă se depune nemijlocit în instanţa de judecată, dată a

înaintării acesteia va fi consideraă ziua depunerii acţiunii la instanţa de judecată.

La fel, creşterea sau micşorarea valorii acţiunii pînă la adoptarea hotărîrii de către

instanţă, în special referitor la micşorarea sau mărirea valorii pretenţiilor, nu modifică momentul

întreruperii termenului de prescripţie, survenit c aurmare a depunerii acţiunii în modul prevăzut.

Înaintarea acţiunii, care duce la întreruperea termenului de prescripţie, este legată de

începutul exercitării forţate a dreptului încălcat de o persoană concretă.

La fel, termenul de prescripţie trebuie să se suspende pe timpul din momentul primirii acţiunii

iniţiale şi pînă la momentul refuzului în examinare.

Dacă acţiunea a fost depusă în modul necorespunzător, de exemplu cu încălcarea regulilor de

competenţă, prescripţia nu se întrerupe. Nu se întrerupe prescripţia ţi în cazul cînd reclamantul a

refuzat de la acţiune.

Un alt temei de întrerupere a termenului de prescripţie este recunoaştera de către

persoana obligată a pretenţiilor persoanei împuternicite – recunoaşterea datoriei sau obligaţiei.

Recunoaşterea obligaţiei, înclusiv şi a datoriei, întrerupe prescripţia în raporturile, atît cu

participarea persoanelor fizice, cît şi a persoanelor juridice.

 În cazul întreruperii termenului de prescripţie în legătură cu efectuarea de către persoana

obligată a acţiunilor, din care rezultă că recunoaşte acţiunea, instanţa de judecată şi persoana

cointeresată trebuie în fiecare caz să stabilească, cînd concret au fost săvîşite aceste acţiuni.

Această împrejurare este foarte importantă, deoarece întreruperea poate opera doar înăuntrul

termenului de prescripţie, dar şi nu după expirarea lui.

Săvîrşirea de către debitor sau altă persoană obligată a acţiunilor prin care se recunoaşte

pretenţia după expirarea termenului de prescripţie, nu este temei pentru întrerupere.

La acţiuni de recunoaştere a datoriei, în scopul întreruperii curgerii termenului de

prescripţie, reieşind din situaţia concretă, pot fi atribuite : admitera pretenţei, achitarea de către

debitor sau cu acordul cu creditorul de o altă persoană a suemi datoriei de bază şi/sau

penalităţilor, de altfel cum ar fi şi admiterea parţială a pretenţiei de achitare a sumei de bază a

datoriei, dacă ultima are sub sine doar un temei şi nu mai multe; achitarea procentelor în vaza

datoriei de bază; modoficarea contractului de către persoana împuternicită, din care rezultă că se

recunoaşte datpria, la fel şi cererea debitorului de a petrece o aşa modificare a contractului

( despre amînarea sau eşalonarea datoriei); acceptul incassoului ; cererea de compensare: diferite

scrisori conţinînd intenţia de achitare datoriei, făcute chia şi persoanei neîmputernicite. În

conţinutul recunoaşterii nu este obligatoriu să fie clar individualizată datoria sau cuantumul ei.

Este suficient ca să fie clar faptul că se recunoaşte. În toate cazurile de recunăaştere a

datoriei, curgerea termenului de prescripţiese reîncepe de fiecare dată pentru un termen nou, din

momentul săvîrşirii de către debitor a acţiunilor indicate.

  CC RM 1964 nu prevedea recunoaşterea datoriei ca temei de întrerupere a termenului de

prescripţie în raporturile dintre organizaţii.

 Omiterea termenului de prescripţie nu întotdeauna înseamnă că dreptul încălcat al

persoanei este retras din regimul exercitării forţate a acestuia prin intermediul instanţei de

judecată sau altui organ jurisdcţional. Dacă în cadrul examinării cauzei va fi stabilit că, partea pe

dosar a omis termenul de prescripţie, atunci instanţa de judecată este împuternicită să-l

restabilească. CC RM 1964 acorda instanţelor de judecată posibilităţi foarte largi de repunere în

termen, independent de obiectul şi componenţa subiectivă ce necesită apărare.

Pentru repunerea în termen era necesar doar existenţa unui motiv întemeiat de omitere a

termenului, se admite doar faţă de persoanele fizice şi numai în cazul existenţei unor motive,

legate de personalitatea reclamantului. În acest sens, repunerea în termen, indifferent de motivele

omiterii lui, nu se admite în cazul acţiunilor persoanelor juridice, cît şi cetăţenilor-antreprenori,

în raporturiile ce decurg de practocarea activităţii de antreprenoriat.

Practica judiciară consideră întemeiate motivele pentru omitera termenului de prescripţie

următoarele: - care fac imposibilă sau deosebit de complicată depunerea acţiunii, în lipa

neglijenţei sau neatenţiei din partea persoanei interesate în apărarea dreptului său.

În calitate de listă de exemplu a motivelor, pentru care este posibilă repunerea în termen

se poate de indicat : boala gravă, situaţia de neputinţă sau analfabetism, care au împiedicat

reclamantului să recurgă la apărarea drepturilor sale prin reprezentant; o deplasare îndelungată în

interesele organizaţiei sau a statului; lipsa adresei pîrîtului în legătură cu schimbarea locului de

trai; introducerea contragentului în eroare, ş.a.

Cauzele omiterii termenului de prescripţie trebuie să sublinieze caracterul lor exclusiv,

cînd repunerea în termen este posibilă. Normele dreptului civil reies din aceea că termenul de

prescripţie poate fi omis doar din motive ce nu depind de voinţa părţilor. De aceea, în aşa cazuri,

independent de expirarea termenului de prescripţie, legea prevede repunerea în termen, cu scopul

acordării persoanei împuternicite a protecţiei. Repunerea în termen poate avea loc doar după

expirarea termenului de prescripţie.

  Faptul repunerii în termen este examinat în cadrul dezbaterilor judiciare în fond, cu

citarea părţilor. Despre posibilitate repunerii în termen hotărăşte instanţa de judecată, reieşind

din circumstanţele concrete ale cauzei, stabilind de fiecare dată temeinicia motivelor de omitere a

acestuia. La repunerea în termen, în hotărîre este obligatoriu de indicat motivele pentru care,

temeiul de repunere a fost considerat întemeiat.

 Repunerea în termen de către instanţa de judecată a prescripţie omise din motive

întemeiate, prin sine prestabileşte soarta litigiului.

  Indiferent de faptul care va fi hotărîrea, repunerea în termenul, omis din motive

întemeiate, duce la obligativitatea instanţei de a examina cauza în fond, deoarece în lege (p.1 art.

279 CC RM) este indicat: “daca instanta de judecata constata ca termenul de prescriptie

extinctiva nu este respectat datorita unor imprejurari legate de persoana reclamantului,

dreptul incalcat al persoanei este aparat”. Deoarece legea acordă instanţei dreptul de a hotărî

întrebarea despre temeinicia sau netemeinicia motivelor de omitere a termenului, atunci hotărîrea

despre restabilirea termenului nu se supune revizuirii de către organul ierarhic superior.

 Sensul art. 279 p.1 C RM referitor la repunerea în termense reduce la următaorele:

- regula despre repunerea în termenul de prescripţie omis, acţionează în cazurile,

cînd termenul de prescripţie este scăpat, dar nu există motive pentru suspendarea

sau întreruperea lui;

- repunerea în termenul de prescripţie omis se petrece la decizia instanţei de

judecată sau altui organ jurisdicţional;

- repunerea în termenul de prescripţie omis presupune stabilirea momentului

subiectiv, legat de persoana reclamantului – imposibilitatea pentru această

persoană în condiţii concrete de timp şi spaţiu de a depune acţiunea.

- repunerea în termenul de prescripţie omis este posibilă în cazurile exclusive, în

cazul existenţei împrejurărilor, care sunt recunoscute ca motive întemeiate de

omitere a termenului de prescripţie.

Recunoscînd motivul omiterii întemeiat, instanţa de judecată nu poate refuza în acţiune

pe motivul expirării prescripţiei.   Dacă motivele omiterii termenului de prescripţie sunt

considerate de instanţă întemeiate, atunci trebuie să aibă loc repunerea în termen, atît pentru

pretenţia de bază, cît şi pentru cele suplimentare (penalitate,etc.).

Regula despre repunerea în termen se răsfrînge asupra termenelor generale, cît şi speciale

de prescripţie. Tremenul de prescripţie, ca şi orice alt termen, poate fi restabilit, dar şi prelungit.

Hotărîrea despre repunerea in termen nu poate fi dispusa decit daca partea si-a exercitat dreptul

la actiune inainte de implinirea unui termen de 30 de zile, calculat din ziua in care a cunoscut sau

trebuia sa cunoasca incetarea motivelor care justifica depasirea termenului de prescriptie.

Termenul de 30 zile indicat este un termen de existenţă a dreptului la înaintarea caţiunii ( adică

precluziv) şi el nu poate fi prelungit sau restabilit.