- Preparare cu pragPragul gingival clasic este o suprafaţă terminală orizontalâ care formează un unghi de 90° cu axul

lung al dintelui (fig. 11.53). Joncţiunea dintre marginea restaurării şi prag este de tipul „cap la cap". Se prepară cu un instrument diamantat cilindric sau cilindro-conic cu vârful plat.

Avantaje:- Limita de preparare este precisâ, cu

vizibilitate bună. - Oferă tehnicianului sufîcient spaţiu

pentm o prelucrare corectă şi estetică a materialului din care se confecţionează restaurarea.

- Pericolul de a supracontura suprafeţele cervicale ale restaurârii este minim.

Dezavantaje:- Prepararea pragului circular impune un

sacrificiu mare de ţesuturi dure. şi este traumatizantă pentm pulpa dentarâ. . - Cea mai mică imprecizie în adaptarea restaurării pe bont determină apariţia unui spaţiu m zona de

joncţiune cervicală.- Distanţarea marginii restaurării de prag datoritâ dificultăţilor de refluare a cimentului de fixare. - Unghiul intem bine exprimat, de 90°, concentrează stressul m ţesuturile dentare. Indicarea

pragului este condiţionată de materialul din care se confecţionează restaurarea. Dacă marginile sale oferă rezistenţâ doar la o grosime apreciabilă, se indică prepararea cu prag. Un astfel de material este ceramica, care necesită o grosime de 0,75-1 mm.

Prepararea bontului cu prag se indicâ m trei situaţii:- Restaurările integral ceramice. Lâţimea mare a pragului oferă rezisteilţă la acţhmea forţelor

ocluzale şi reduce stressul care ar putea duce la fracturarea materialului.- CMMC, pe faţa vestibulară şi pe jumătatea vestibulară a feţelor proximale ( dacă marginea

vestibulară a restaurării este confecţionatâ din ceramică);- Evoluţia unei carii în zona cervicală, exereza ţesuturilor afectate impunând conformarea unui

prag.In concluzie, prepararea cu prag gingival trebuie să se limiteze la restaurările care realizează

închidere marginală cu ceramica.0 variantă a pragului gingival este pragul înclinat (fig. 11.54.). Unghiul format de peretele

gingival cu peretele axial este un unghi obtuz (120°). Marginea restaurării va întâlni astfel muchia marginală în unghi ascuţit. Este o formulă preconizată pentru CMMC la incisivii maxilari. Prezintâ avantaj estetic, colereta metalică putând fi mascată în şanţul gingival. Un alt avantaj important pentm acest tip de prag este diminuarea concentrării de stress la nivelul restaurării şi a riscului de apariţie a smalţului nesusţinut la muchia marginală a bontului.

571

0 altă variantă este pragul cu unghi intern rotunjit (fig. 11.55.), unghi care micşoreazâ puţin lăţimea pragului. Unghiul muchiei marginale a bontului este de 90°. Concentrarea de stress în stmctura dentară este mai redusă decât în cazul pragului clasic. Pragul cu unghi intern rotunjit oferă un sprijin eficient pentm ceramică, dar nu se face o economie semnificativă de ţesuturi dentare, comparativ cu pragul clasic. El se indică în cazul SIC.

Fig. 11.53. Preparare cu prag gingival pentru o coroanâjacket de porţelan, tradiţionala.

.

Pragul gingival nu se indică la coroanele de înveliş metalice turnate, deoarece posibilitatea apariţiei unui hiatus între marginea restaurării şi pragul gingival al bontului este foarte mare. Nici o tumare metalică nu poate asigura o adaptare microscopică a suprafeţelor marginale. In plus, între

suprafaţa extemă a bontului şi suprafaţa internă a restaurării poate să apară, dintr-un motiv sau altul, un contact prematur.

- Pragul cu bizouPragul cu bizou s-a preconizat pentru a compensa

contracţia metalului m cursul tumârii. Prezintă toate avantajele pragului şi adaptarea „în manşon" la nivelul bizoului. Marginea subţire a metalului poate fi bmnisată, ceea ce îmbunătăţeşte închiderea marginală a restaurării.

Bizoul va asigura un unghi al marginii restaurârii de 30-45° (fig. 11.56.). Se vor evita bizourile largi,

aproape paralele cu axa de inserţie. Bizotarea pragului se face cu o freză din carbură de tungsten sau cu un instmment de mână ascuţit. .

Avantaje:- Limita preparării este bine definită.- La nivelul pragului tehnicianul are suficient spaţiu pentru modelarea machetei.- Mici deficienţe ale închiderii marginale nu apar ca hiatusuri deoarece limita de preparare

este m unghi ascuţit.- Bizotarea elimină smalţut nesusţinut de la muchia marginală a bontului. Dezavantaje:

- Este greu de realizat.- Există un pericol crescut de lezare a parodonţiului marginal în cursul preparării.- Impune plasarea marginii restaurării m şanţul gingival, pentru a masca colereta metalică (fig. - Terminaţia bizoului m „muchie de cuţit" crează difîcultăţi în modelarea marginilor

restaurării.Pragul cu bizou este indicat m zona vestibulară şi partial proximală a CMMC şi CMMP,

572pentru mascarea coleretei metalice în şanţul gingival. Unii autori consideră că pragul înclinat este o

variantă mai bună pentru acest tip de restaurare, din motive biologice şi estetice (50). In acest caz

colereta metalică nu va pătmnde exagerat în şanţul gingival (fig. 11.57.).

Marginile vestibulare ale coroanelor parţiale maxilare se vor bizota pentru a proteja stmcturile

Fig. 11.54. Preparare cu prag gingival înclinat.

Fig./H.55. Bont preparat CLI un prag şi unghi

intern rotunjit pentru restaurare integral

ceramică

Fig. 11.56. Prag ocluzal cu bizou în cazul unui bont preparat pentru onlay MOD.

dentare restante şi pentru a permite bmnisarea (fig. 11.58.).

Fig. 11.57. Pragul cu bizou (a) impune ca marginea restaurării mixte sâ fie plasată mai

adânc în şanţul gingival decât un prag gingival clasic (b) (50).

Fig. 11.58. Zona terminală vestibulo-ocluzalâ în cazul unei coroane maxilare Vi.

Un bizou lat (a), un contrabizou (b) şi o preparare în muchie de cuţit (atunci când cuspidul este voluminos)(c) sunt forme adecvate ale zonei terminale. Prepararea

tangenţială nu este acceptabilă atunci când cuspidul este mic şi ascuţit (d) (54).

Pragul cu bizou se mai indică:- în zona terminalâ gingivală la cavităţile proximale preparate pentm inlay şi onlay;- la pragul ocluzal al onlayului şi al coroanei 3/4 la mandibulă;- când pragul gingival este deja prezent printr-o carie incipientă sau restaurări anterioare.Nu se va folosi ca soluţie de rutină în cazul coroanelor turnate deoarece necesitâ un sacrificiu inutil

de ţesuturi dentare.

• Chanfrein-ul(Sinonime: chamfer, preparare escavată, „en

conge")Chanfrein-ul este o terminaţie gingivală care

formează un unghi obtuz rotunjit, de aproximativ 135° cu axul lung al dintelui (fig.11.59.).

Zona termmalâ apare concavă, prezentând o lăţime mai micâ decât pragul gingival şi o muchie terminală cu unghi ascuţit. Oferă astfel avantajele unghiului ascuţit şi asigurâ o grosime sufîcientă marginilor restaurării.

Avantaje:- Limita preparării este defmitâ.- Oferă tehnicianului spaţiu suficient pentru modelarea marginilor restaurării.- Nu necesită sacrificiu mare de ţesuturi dure dentare şi menajează biologia pulpei.- In cursul agregării restaurării pe bont, cimentul are posibilităţi de refluare.

573

- Micile deficienţe ale închiderii marginale sunt compensate de forma în unghi ascuţit a liniei terminale.

- Prepararea este relativ simplă.- Unghiul intem rotunjit împiedică acumularea de stress.

Fig. 11.59. Preparare în chanfrein (54)

Dezavantaje:- La coroanele dentare care au dimensiuni reduse pot apărea probleme legate de retenţie.- Dacă adaptarea restaurării pe bont este deficitarâ pot apârea zone de retenţionarea plăcii

bacteriene.Chanfrein-ul oferă o închidere marginală bună şi o grosime sufîcientă marginilor restaurării.

în plus, concentrarea de stress m zona terminalâ este foarte micâ, fară a afecta stratul de ciment.Chanfrein-ul este indicat în mod deosebit pentm coroanele metalice tumate şi pentru zona linguală

a CMMC.Prepararea chanfreinului se face cu un instmment diamantat special conformat, menţinut paralel cu

viitoarea axă de inserţie a restaurârii. Cu ajutorul porţiunii laterale a instrumentului se face şlefuirea reducţionalâ a pereţilor axiali ai bontului, iar vârful conferâ forma de chanfrein zonei terminale. Chanfrein-ul ia naştere ca imagine negativă exactă a instrumentului diamantat. El nu va avea o

lâţime mai mare decât jumătate din diametrul instrumentului diamantat. Se va avea grijă ca prepararea să nu fie prea profundă. Există riscul de a transforma zona gingivalâ m prag şi de a crea o margine de smalţ nesusţinută (fig. 11.60.).

0 variantă este chanfrein-ul lat, care pe lângă unghiul obtuz rotunjit realizează un unghi de 90° al muchiei marginale a bontului (fig. 11.61.). Se prepară cu un instmment diamantat cilindro-conic cu vârful rotunjit. Dacă operatorul nu are experienţă sufîcientă, rămăne o creastă de smalţ nesusţinută la nivelul muchiei marginale.

Chanfreinul lat asigurâ pentru restaurârile integral ceramice un sprijin mai bun decât chanfreinul convenţional, dar nu unul la fel de bun ca pragul.

• Prepararea fără prag ( preparare tangenţială, m „muchie de cuţit", „de daltă", în „panâ")

Zona terminală m „muchie de cuţit" rezultă m urma preparării bontului cu instmmente diamantate foarte efilate („în flacără"). Limita gingivală terminală a bontului va forma cu axul lung al dintelui un unghi foarte ascuţit(fig. 11.62.).

574

Avantaje:- Sacrificiu relativ redus de ţesuturi dure dentare cu menajarea pulpei dentare.

Fig. 11.60. Preparare incorectâ a unui chanfrein (50),

Fig; 11.61. Preparare în chanfrein lat pentru sisteme

integral ceramice (54)

Fig. 11.62. Prepatate tangenţialâ pe faţa lingualâ a unui bont pentru o coroanâ ^A

mandibulară (54).

- în caz de deficienţe ale adaptării restaurării pe bont, spaţiul marginal nu se măreşte, el fiind aproape paralel cu axul de inserţie.

- Prepararea clinică foarte simplă. Dezavantaje:- Limita de preparare este imprecisă, atât pe bont cât şi pe model.- Marginile subţiri ale machetei de ceară se pot deforma în cursul îndepărtării de pe model

şi/sau în timpul ambalării.- Marginile restaurtării vor fi foarte subţiri, adeseori nu sunt netede şi prezintă porozitâţi.

Ele se pot deforma sub acţiunea forţelor ocluzale şi cimentul se va dizolva.- Pentru a asigura o grosime suficientă marginilor restaurârii, tehnicianul realizează adesea

supraconturări cu consecinţe nefavorabile asupra parodonţiului marginal.în bilanţul avantaje/dezavantaje, predomină dezavantajele, care restrâng indicaţiile

acestui tip de preparare. Indicaţia majoră se referă la suprafeţe linguale ale dinţilor laterali inferiori, dinţi

care prezintă suprafeţe axiale foarte convexe, suprafeţe dentare greu accesibile, dinţi cu diametre reduse (de exemplu incisivii inferiori), dinţi basculaţi.

Prepararea tangenţială se indică m cazul restaurărilor metalice turnate şi ca linie terminală la coroanele parţiale

Deşi prepararea fară prag nu este consideratâ ca o formulă de elecţie pentru coroanele tumate, m practica curentă este foarte răspânditâ. Prepararea fară prag este legată de amprenta cu masă termoplasticâ m inel de cupru, tehnică folosită mai rar m prezent.

Pentru a asigura o adaptare marginală cât mai corectă se recomandă îndepărtarea crestelor de smalţ, din zona cervicală şi prelungirea preparării puţin şi m şanţul gingival. Se va avea o deosebită grijâ la conformarea, prelucrarea şi lustruirea marginilor restaurării. Igiena bucalâ riguroasă şi controlul periodic sunt premisele longevităţii unor astfel de restaurâri.

Figura 11.63. şi tabelul 11.3. rezumâ caracteristicile diferitelor forme de preparare a zonei terminale a bontului.

Fig. 11.63. Principalele forme de preparare a zonei terminale a bontului: a. fară prag, b. chanfrein, c. bizou, d. prag, e. prag cu bizou (50).

575

Tabelullî.3.Particularităţi ale diferitelor forme de preparare a zonei terminale a bontului (50):>rma zonei terminale Avantaje Dezavantaje Indicatii

.„Muchie de cuţit" reparare fără prag)

Conservă structurile dure dentare.

'Nu oferâ o grosime suficientâ marginii restaurârii Localizarea marginii este dificilă de controlat.

Nu se recomandă. Se realizează ca o soluţie de compromis pe suprafeţe linguale ale dinţilor laterali inferiori, pe dinţi care prezintă suprafeţe axiale foarte convexe, pe dinţi basculaţi, pe suprafeţe dentare greu accesibile, pe dinţi cu diarnetrul redus.

b. Chanfrein Margini netede, de grosime adecvată cu o localizare mai uşor de controlat.

Atenţie pentru a evita crearea unor margini de smalţ nesusţinute.

Coroane metalice turna-te, marginea lingualâ a CMMC, coroane parţi-ale.

c. Bizou Indepărtează crestele nesusţinute de smalţ; permite brunisarea metalului.

Extinderea zonei terminale a bontului m şanţul gingival.

Marginea vestibulară a coroanelor parţiale ma-xilare.

d.Prag Grosime adecvată a marginii restaurârii.

Conservâ mai puţin structura dentarâ.

Marginea vestibulară a CMMC, -coroanele integral ceramice.

e. Prag cu bizou Grosime adecvată a marginii restaurârii; permite îndepărtarea smalţului nesusţinut şi finisarea marginii metalice a restaurârii.

Mai puţin conser-vatoare. Extinde zona terminalâ a bontului spre şanţul gingival.

Marginea vestibulară a CMMC cu coleretă metalicâ.

i;

f. Prag înclinat Grosime adecvatâ a marginii restaurării. Avantajele bizoului.

Nu conservă struc-turile dure dentare.

Marginea vestibulară a CMMC.

Fig. 11.87. Spaţiul biologic descris de Gargiulo (48)48. Rateitschack K.H., WolfH.F., Hassel T.M. Atlas de parodontologie. Ed Flammarion Paris,

1986.

12.6.1. PREPARAREA DINTELUI ÎN VEDEREA RECEPTĂRII UNEI FAŢETE

Forma preparaţiei depinde în mare măsură de modifîcările culorii şi se reflectă, mai ales, în localizarea zonelor proximale şi de colet.

Zona statică de vizibilitate se referă la toată suprafaţa vestibulară a dintelui, incluzând zona gingivală şi ambrazura vestibulară. Această zonâ este vizibilă când lumina este corespunzâtoare şi perspectiva clinicianului este optimă. Zona statică de vizibilitate este evidentă când pacientul se gâseşte m scaun, iluminarea este corespunzătoare şi buzele sunt complet retractate. Ea se deosebeşte semnificativ de zona dinamică de vizibilitate din cursul funcţiei normale.

Zona dinamică de vizibilitate a ambrazurii vestibulare depinde m parte de perspectiva observatorului. Ea este influenţată de umbrele structurilor învecinate. Buza, conturul dinţilor învecinaţi şi poziţia lor, arhitectura gingivală precum şi controlul, culoarea şi poziţia dintelui implicat sunt factori ce trebuie avuţi m vedere.

Zona dinamică de vizibilitate a treimii gingivale depinde de poziţia buzei m timpul zâmbetului maxim (linia surâsului).

Prepararea dinţilor se face diferenţiat, m funcţie de modificările cromatice.

12.6.1.1. MODIFICĂRI CROMATICE MINORE

Şlefuirea marginii incizale. Reducerea marginii incizale în mod ideal trebuie să asigure o grosime de 1 mm ceramicii. Ca urmare, atunci când dimensiunea verticală a restaurării finale

703

va fi cu 0,5 mm mai lungă decât a dintelui, şlefuirea reducţională a margimi incizale va fi doar de 0,5 mm.

Când dintele se doreşte a fi alungit cu 1 mm, se va rotunji doar marginea incizală şi se va crea o linie terminală.

Forma de cap-la-cap a liniei teminale asigură grosimea suficientâ ceramicii la margini, pentru a preveni fracturarea restaurării. Linia terminală va fi uşor înclinată spre gingival (la aproximativ 75 faţă de suprafaţa vestibulară). în acest fel creşte rezistenţa la deplasarea vestibularâ a restaurării m urma oboselii pe termen lung a răşinii compozite.

Se realizează şanţuri de orientare la nivelul marginii incizale cu ajutorul unui instrument diamantat cilindric (fig. 12.82. a şi b).Şanţurile de orientare sunt unite folosind instmmentul diamantat cilindric pentru a stabili poziţia fmală a marginii.

Dupâ o preparare ideală, conturul incizal al dintelui, privind dinspre faţa vestibulară, trebuie să fîe identic cu contuml incizal al viitoarei restaurări, minus 1 mm ce s-a şlefuit. Se asigură astfel o grosime egalâ porţelanului. Muchiile incizale trebuie rotunjite pentm a reduce stress-ul intem al restaurării.

Şlefuirea reducţională vestibulară. 0 şlefuire de aproximativ 0,5-0,7 mm este suficientă pentru cei mai multi dinţi maxilari şi 0,3 mm pentru dinţi mai mici, cum ar fi incisivii mandibulari. Se impune să existe o grosime corespunzătoare a smalţului. Grosimea insuficientă a smalţului din treimea gingivală a

dintelui poate să necesite o preparare mai conservativă a acestuia.

Uneori este necesară prepararea şi în dentină. în astfel de situaţii, prepararea în dentină va fi sub 50% din suprafaţa totalâ. Linia terminalâ, în întregime, trebuie să se situeze în smalţ, pentru a nu apare probleme la fixare.

Se trasează la nivelul suprafeţei vestibulare şanţuri de orientare cu ajutorul unui instmment diamantat cilindric (fig. 12.83.asib).

Şanţurile de orientare vestibulare sunt apoi unite pentru a realiza o reducere uniformă la nivelul suprafeţei vestibulare.

Şlefuirea la nivelul suprafeţei proximaleLinia terminală proximală se preferâ sâ

fie sub formă de chanfrein, cu excepţia situaţiei de diastemă, când va avea formă de pană.Zona de contact proximal. Când diferenţa de culoare este situată distal de preparare şi restaurare este

Fig. 12.83. Etape ale preparârii dintelui pentru realizarea unei faţete din porţelan:a-şanţuri de orientare realizate pe suprafaţa vestibularâ; b - aspect proximal al şanţurilor de orientare vestibulare

Fig. 12.82. Etape ale preparării dintelui pentru realizarea unei faţete din ceramicâ:a - aspect

vestibular al şanţurilor de orientare incizale;b - aspect proximal al şanţurilor de orientare incizale

704

minimă, linia terminală proximală în chanfrein va fi plasată uşor vestibular (cca 0,2 mm) de zonele de contact ale dinţilor adiacenţi pentru urmâtoarele raţiuni:

- controlul adaptării marginale m faza de probă se face mai uşor;- accesul pentru fmisare este mai uşor;- accesul pentru igienizare este mai facil (marginile se găsesc în zone de autocurăţire);- evaluarea integritâţii marginale, m faza de control periodic, se face cu uşurinţă. Dezavantajul cel

mai mare al acestui design este posibilitatea unei eventuale colorări a interfeţei dinte-restaurare. Ţinând cont de factorii care influenţează zona dinamică de vizibilitate, acest risc poate fi neglijabil.

Zona de sub punctul de contact. Este o zonă care nu este vizibilă când dintele este privit dinspre faţa vestibulară şi de aceea adesea este preparată insufîcient sau deloc. Din poziţia oblicâ devine însă vizibilă şi impune prepararea acestei zone. Importanţa zonei se amplifică când restaurarea finală se deosebeşte cromatic de stmctura dentară nepreparatâ.

Şlefuirea la nivelul liniei terminale gingivale. în toate cazurile se preferă terminaţia în chanfrein. Liniile terminale supragingivale oferă aceleaşi avantaje ca şi liniile terminale proximale care se termină vestibular faţă de zonele de contact. în plus, amprentarea este mai facilă când zona terminală este situată supragingival decât într-o poziţie subgingivală. Alt avantaj al preparării supragingivale este probabilitatea ca m zona terminală marginea restaurării să se găsească m smalţ.

Dezavantajul major al terminaţiei supragingivale este vizualizarea marginii restaurării m caz de colorări ulterioare. Drept urmare, marginile supragingivale se limitează ca indicaţie la situaţiile clinice când linia surâsului este coborâtă.Când toată suprafaţa dentarâ vestibulară este vizibilă în cursul surâsului, marginea gingivală va fi plasatâ 0,1 mm m şanţul gingival. Când se scontează pe o retracţie gingivală, marginile vor fi plasate Chiar mai în profunzime, cu condiţia să nu se afecteze lătimea biologică a şantului gingival

12.6.1.2. MODIFICARI CROMATICE MAJORE

In linii mari, preparaţia este similară cu cea prezentată pentru modificările cromatice minore. Existâ însă şi unele deosebiri:

- extinderea preparării interproximale, m zona de contact, pânâ la jumătate din profunzimea ambrazurii vestibulare;

- linia terminală gingivală se poate, extinde 1 mm m şanţul gingival, fâră a prejudicia însă lăţimea

Fig. 12.84. Dintele preparat pentru aplicarea unei faţete din ceramică: a aspect vestibular al preparârii finalizate;

b - aspect proximal al preparării tmalizate

biologică; - se admit şi terminaţii supragingivale, dacă linia surâsului permite;

705- profunzimea şlefuirii suprafeţei vestibulare poate fi crescutâ la 0,7 mm, dacâ grosimea smalţului

permite. Se asigură astfel o grosime mai mare porţelanului sau se pot aplica lacuri de distanţare obţinând astfel spaţii pentru un ciment opac.

Tehnicianul dentar confecţionează faţetele pe baza unui model de lucm. Cel mai frecvent pe un model refractar. (Există o multitudine de alte posibilitâţi). El urmâreştre să reproducă indicaţiile medicului, mai ales în ce priveşte culoarea şi individualizarea restaurării.

Faţeta de placare se adaptează pe dinte. în cazul când corespunde se fixează la dinte prin colaj.

12.6.2. PLACAREA CU FAŢETE INDIRECTE DIN RĂŞINI COMPOZITE

Spre deosebire de faţetele directe, care depind de îndemânarea clinicianului, faţetele indirecte sunt confecţionate de către un tehnician instmit. Adaptarea lor pe dinte se face cu uşurinţă.

Metoda de confecţionare a faţetei fiind indirectă, m prima şedinţă se prepară dintele şi se amprentează, iar m a doua şedintă se fîxează şi finisează.

Tehnica de placare poate fi extraamelară sau intraamelară.Dacă se foloseşte tehnica placării la suprafaţa smalţului, mai puţin invazivă, există riscul

ca dintele să devină supraconturat.Tehnica intraamelară este similară cu cea folosită la faţetele din portelan. Profunzimea

preparării este aproximativ echivalentă cu jumătate din grosimea smalţului: 0,5-0,6 mm în jumătatea incizală şi 0,2-0,3 mm în zona gingivală.

La marginea preparării se crează un chanfrein moderat.Interproximal prepararea depăşeşte faţa vestibulară, dar se menţine m zona vestibularâ a

ariei de contact.Marginea gingivală se menţine la nivelul crestei gingiei libere. Se evită extensia

subgingivală a preparării.Incizal prepararea se limitează la faţa vestibulară a marginii incizale şi niciodată nu

se termină în vreo zonă supusă funcţiei ocluzale. Amprentarea, realizarea modelului de lucru cu bont mobil, cimentarea şi finisarea se

aseamănă cu cele de la faţete de porţelan. Unele particularităţi sunt legate de răşina compozită.Rezistenţa la solicitări tensionale a legăturii smalţ-răşină compozită este de 2.000-2.750

psi (140-192 kg/cm2), m timp ce la faţeta indirectă din răşină compozită legătura rezistă doar la 1390-1480 psi (97-103kg/cm2).

Datele de mai sus explică o serie de eşecuri. In acelaşi timp limitează folosirea faţetelor indirecte din răşini compozite la zonele care nu sunt supuse la forţe funcţionale semnificative, care ar putea desprinde sau fractura restaurarea.

Faţetele de porţelan gravate acid şi silanizate rezistă la solicitări tensionale la valori apropiate de cele ale smalţului. Astfel, placarea cu faţete din porţelan gravat acid asigură o retenţie superioară faţâ de placarea cu faţete indirecte din răşini compozite.

Mecanismul de legătură a faţetei din răşmă compozită se consideră a fi o combinare de adeziune chimică şi retenţie micromecanică.

706

Polimerizarea în laborator este semnificativ îmbunătăţită faţâ de cea din cabinet. Implicit, potenţialul de a stabili legâturi putemice între faţetă şi cimentul diacrilic este diminuat. Legătura de interfaţâ este mai mult micromecanică.

Potenţialul de a stabili legături chimice se reduce în timp. Se indicâ cimentarea faţetei indirecte imediat după confecţionarea ei.

Preţul de cost al faţetei din RDC este la jumătatea celui din porţelan. Economia apare doar pe termen lung, faţeta din râşinâ având o viaţă mai scurtă.

Placările cu faţete indirecte din RDC pot fi uşor reparate în cabinet cu răşini fotopolimerizabile. Ele pot fi înlocuite cu mult mai uşor decât cele din ceramică.