ORGANIZAREA, CONŢINUTULŞI METODOLOGIA CERCETĂRII

5.1. Premisele cercetării

În procesul de învăţare a autoapărării -de fapt a procedeelor cele mai eficiente din

sporturile de luptă adaptate autoapărării, viitorul poliţist, ca de altfel oricare sportiv, se

afla sub o mare presiune. Una din tendinţele generale ale practicii social-umane este şi

aceea a obţinerii unui randament crescut al eforturilor intelectuale şi fizice ale

oamenilor. În prezent, orice rămânere în urmă în această privinţă, riscă să situeze şcoala

în contratimp cu mersul vieţii, să menţină învăţământul la un nivel rudimentar şi depăşit,

lipsit de adaptabilitatea şi valoarea care-i sunt necesare.

Una din problemele esenţiale ale învăţării autoapărării de către studenţii din

ACADEMIA de POLIŢIE o reprezintă formarea unui comportament eficient, cu un

randament de superior de luptă, concretizat în acţiuni bazate pe un spirit de prevedere

corespunzător şi în condiţii de stabilitate psihică mai ales în situaţiile critice. Subiecţii

trebuie ca în cel mai scurt timp, să elaboreze răspunsuri rezolvitoare la adresa unor

situaţii problematice (provocative) tip stimul, care de cele mai multe ori se transformă in

situaţii critice datorită specificului lor.

În cazul sportivilor, rezolvarea situaţiilor problematice duce la obţinerea victoriei;

în cazul poliţistului, situaţiile problematice se transformă de cele mai multe ori în situaţii

critice sau chiar de limită; rezolvarea acestor situaţii duce la păstrarea integrităţii

corporale şi uneori chiar a vieţii lui sau a celor pe care-i apară. În devenirea lui, poliţistul

va urma să învingă obstacole asemănătoare cu cele din realitatea profesională (sub

îndrumarea experimentată a pedagogului), în vederea adoptării şi formării (învăţării)

conduitei specifice care îl vor specializa şi-l vor defini în lupta împotriva

infracţionalităţii. În autoapărare, pregătirea tactică şi mai ales cea psihologică, reprezintă

factori de bază în formarea unor comportamente eficiente şi stabile, într-un interval de

timp mai scurt. Scurtarea timpului de iniţiere (sau învăţarea unui număr mai mare de

priceperi şi deprinderi tehnice de luptă în acelaşi interval de timp), are şi o semnificaţie

directă şi anume: scurtarea perioadei necesare însuşirii procedeelor tehnice izolate,

măreşte în mod proporţional timpul alocat lucrului de perfecţionare stabilizare şi

precizie a priceperilor şi deprinderilor tehnice, în sensul apropierii de cerinţele realităţii.

În sportul de performanţă există opinia potrivit căreia fiecare etapă care urmează în

pregătirea unui sportiv, este mai importantă decât precedenta fără a neglija învăţarea

corectă a tehnicilor de bază.

Timpul economisit prin abordarea directă -şi în mod gradat pe scara complexităţii,

a situaţiilor problematice cu cea mai mare incidenţă în cazuistica ultrajului asupra

lucrătorilor Ministerului de Interne, poate fi folosit atât pentru exersarea tehnicilor

izolate, în combinaţii sau în condiţii de adversitate, cât mai ales pentru

„intelectualizarea” mai mare a lecţiilor de instruire şi antrenament în sensul operării

logice asupra materialului însuşit şi dezvoltării pe această cale a funcţiilor psihice şi a

capacităţilor operatorii ale gândirii cu influenţe benefice asupra reglării

comportamentului profesional.

Gândind pregătirea sau antrenamentul ca un proces psiho-motric (inteligent-

motric) şi nu doar motric (perceptiv-motric), nu va fi nici un pericol pentru viitorul

poliţist de a nu putea folosi beneficiile acumulate în pregătire, sau mai rău de a se

prăbuşi fizic sau mental sub presiunile percepute în afara controlului său .Vor exista

astfel, cât mai puţine performanţe ratate prin răspunsuri neadecvate, deoarece

completitudinea pregătirii sale va delimita cheia succesului.

Sporturile de luptă din care sunt selecţionate procedeele autoapărării constituie o

grupă de sporturi, cu un comportament complex. Obţinerea marii performanţe în această

categorie de sporturi implică în mod prioritar un ansamblu de procese psihice dintre care

se detaşează cele cognitive senzorial-perceptive şi logic-raţionale precum şi o serie de

factori psihoreglatori, pe lângă capacitatea de efort a sportivilor -care constituie un

corolar.

Pe această linie de idei, considerăm că sporturile de luptă (autoapărarea), au drept

caracteristici valorice descoperirea şi recepţionarea fidelă a stimulilor multipli (care de

cele mai multe ori în condiţii de luptă sunt „mascaţi” prin procesul de

contracomunicare), analiza şi prelucrarea lor adaptată sitaţiilor exterioare, comanda şi

execuţia adecvată cerinţelor şi propriilor necesităţi, prin intricarea profundă a proceselor

cognitive şi de psihoreglare cu susţinere motrică.

Din perspectiva psiho-fiziologică manifestarea unei acţiuni (mişcări) presupune

cel puţin trei elemente :

- recepţionarea şi prelucrarea informaţiilor;

- comandă nervoasă;

- execuţie psiho-motrică.

Cele trei componente au la baza capacitatea discriminatorie şi puterea rezolutivă a

blocurilor operaţionale specializate în recepţie, analiză şi transmitere primară. În cazul

în care această analiză incipientă este rudimentară şi / sau comanda neadecvată, blocul

decizional va determina ca veriga următoare, execuţia, să fie defectuoasă. Pe măsura

trecerii timpului comanda devine tot mai slabă iar eficienţa execuţiei se va deteriora

generând greşelile şi regresul, sau o neadaptare, în cel mai bun caz o adaptare

neadecvată la situţiile de luptă care o impun.

De asemenea un răspuns de acest gen suferă şi alterări şi datorită factorilor

perturbatori care de regulă însoţesc situaţiile problematice sau critice (factori afectivi,

presiunea spaţio-temporală, factorii cognitivi etc.)

Pornind de la aceste premize, performanţele obţinute în învăţarea şi aplicarea

tehnicilor de autoapărare de către studenţii din Academia de Poliţie „A.I.Cuza”, trebuie

apreciate ca rezultate ale învăţării şi perfecţionării în planul aptitudinal psiho-motric

(inteligent-motric) şi nu doar motric.