Pregatirea misiunii de audit financiar

Stud.Plt.maj. Grandel EmilGr. 47 MEF

Pregatirea misiunii de audit financiar

Standardele profesionale ale auditului financiar contabil solicită ca această activitate responsabilă să se desfăşoare luând în considerare standardele de Audit, cerinţele organismelor profesionale relevante, legislaţia şi reglementările în vigoare, cerinţele de raportare.

Posibilitatea auditorului de a exprima o opinie privind întocmirea situaţiilorfinanciare sub toate aspectele semnificative, conform cu un cadru general deraportare financiară, implică parcurgerea mai multor etape:

1. Acceptarea angajamentului de audit;2. Orientarea şi planificarea auditului;3. Aprecierea controlului intern;4. Controlul conturilor;5. Controlul situaţiilor financiare;6. Concluziile auditului şi raportarea.

Acceptarea angajamentului de auditÎnainte de a accepta mandatul, specialistul contabil trebuie să aprecieze posibilitatea de a

îndeplini această misiune ţinând seama de regulile profesionale şi deontologice care guvernează activitatea de audit. Principalele aspecte ale acestei etape a auditului financiar-contabil sunt reglementate în Normele de audit financiar şi certificare a bilanţului contabil nr. 1/1995 ale Corpului Experţilor Contabili şi Experţilor Autorizaţi din România. Acţiunile întreprinse în această etapă se referă la:

a) cunoaşterea globală a întreprinderii;b) aprecieri cu privire la independenţa şi la absenţa incompatibilităţilor;c) examenul de competenţă corespunzătoare specificului întreprinderii;d) contactul cu auditorul anterior;e) decizia de acceptare a mandatului;f) respectarea altor obligaţii profesionale;g) întocmirea unei fişe de acceptare a mandatului.

a) Cunoaşterea globală a întreprinderiiPermite auditorului să aprecieze dacă va putea să îndeplinească în bune condiţiuni misiunea sa.

Aceste informaţii se referă la: Identificarea întreprinderii, a specificului activităţii şi a sectorului de activitate, a mărimii întreprinderii şi a modului de organizare; Stabilirea riscurilor pe care profesionistul contabil şi le asumă acceptând mandatul.

Aceste riscuri se pot datora:♦ lipsei de experienţă a auditorului în sectorul respectiv de activitate. Audito

rul trebuie să se asigure că are competenţă profesională, necesară pentruîndeplinirea în bune condiţii a misiunii;

♦ controlul intern insuficient sau cu carenţe notabile;♦ contabilitatea neţinută conform regulilor şi principiilor general admise sau

neţinută la zi;♦ atitudinea negativă a conducerii faţă de funcţia financiar-contabilă a între

prinderii, faţă de respectarea legii şi a organelor publice şi administrative;♦ personal incompetent şi rotaţia mare a cadrelor din compartimentele finan-

ciar-contabile;♦ dezechilibre financiare importante, credite restante, scăderea cifrei de afa

ceri, rezultate financiare nefavorabile care periclitează continuitatea activităţii sau care îi determină pe conducători să întreprindă unele acţiuninelegale sau nesăbuite;

♦ riscuri fiscale şi juridice;

1


♦ nerespectarea principiului independenţei exerciţiului, a prudenţei sau acelorlalte principii contabile;

♦ conflicte între conducere şi acţionari sau între întreprindere şi salariaţi;♦ auditorul precedent a refuzat reînnoirea contractului cu întreprinderea da

torită nerespectării normelor legale, neaplicării măsurilor stabilite,neachitării onorariilor convenite, datorită limitării verificărilor etc.

Existenţa acestor riscuri impune auditorului o exigenţă sporită în acceptarea mandatului şi contractarea lucrării. Nu este exclusă nici posibilitatea refuzului de a contracta lucrarea.

b) Aprecieri cu privire la independenţa şi la absenţa incompatibilităţilor;

Normele de comportament profesional interzic specialiştilor contabili să accepte contractarea sau efectuarea auditărilor care ar putea afecta obiectivitatea, independenţa şi integritatea lor. Ca urmare, auditorii trebuie să fie independenţi faţă de orice interese care ar putea afecta integri tatea şi obiectivitatea lor. Nu pot exercita auditări specialiştii care:

♦ primesc o remuneraţie de la întreprinderea sau administratorii respectivi pentru alte activităţi decât pentru activitatea de auditare;

♦ au ei sau membrii familiei anumite legături de afaceri sau anumite interese în unitatea respectivă.

c) Examenul de competenţă corespunzătoare specificului întreprinderiiLipsa experienţei în anumite sectoare poate face dificilă misiunea auditorului. El trebuie să se

asigure că propriile competenţe, ale personalului său salariat sau ale colaboratorilor folosiţi sunt suficiente pentru executarea misiunii.d) Contactul cu auditorul anterior

Auditorul trebuie să se informeze în legătură cu motivele demisiei sau refuzului de reînnoire a mandatului fostului auditor sau cenzor şi, mai ales, dacă nu cumva au fost dezacorduri în ceea ce priveşte respectarea normelor legale, aplicarea măsurilor stabilite, stabilirea onorariilor etc.e) Decizia de acceptare a angajamentuluiDupă analiza factorilor de risc, auditorul poate lua următoarele decizii:

- acceptă un angajament fără riscuri aparente;- acceptă angajamentul, însă va necesita o mai mare supraveghere şi măsuriparticulare;- refuză angajamentul.

f) Respectarea altor obligaţii profesionaleAtunci când misiunea urmează a se desfăşura la o întreprindere care se găseşte pe raza

teritorială a altei filiale decât aceea din tabloul din cadrul căruia face parte auditorul, acesta este obligat să ia contact cu filiala.

g) Întocmirea fişei de acceptare a mandatului

Dacă auditorul acceptă mandatul, se completează "Fişa de acceptare a mandatului", care are drept obiective:

1) de a permite colectarea şi sistematizarea informaţiilor referitoare la identificarea întreprinderii, a conducerii sale, a obiectului de activitate, a mărimii sale, etc.

1) de a consemna lucrările efectuate înainte de acceptarea mandatului, ca:

♦ analiza situaţiei financiare şi a riscurilor;♦ vizitarea întreprinderii şi discuţii cu conducerea;♦ contacte cu auditorul precedent şi examinarea documentelor întocmite de

către acesta.

2


3) de a consemna neajunsurile constatate în această primă etapă a auditului,asupra cărora urmează să se revină în etapele următoare, cum sunt:

♦ contabilitatea prost ţinută;♦ control intern insuficient;♦ fluctuaţie mare a personalului;♦ atitudinea negativă a conducerii faţă de respectarea disciplinei financiar-

contabile;♦ situaţii conflictuale între conducători, acţionari, personal;♦ implicarea întreprinderii în activităţi riscante sau speculative etc.

4)de a estima bugetul de timp şi onorariile necesare;4) de a asigura îndeplinirea obligaţiilor profesionale care decurg dintr-o astfel

de acceptare:

♦ scrisoare către conducerea întreprinderii;♦ scrisoare către confratele anterior;♦ scrisoare de acceptare a mandatului şi de exprimare a intenţiei de a încheia

contractul de audit.

Acceptarea oricărei misiuni de audit se concretizează într-un "Contract de audit financiar şi certificare a bilanţului contabil" care se încheie, de regulă, pentru o perioadă de trei ani, putând fl reînnoit.

Profesionistul contabil apreciază anual dacă modificările intervenite în si tuaţia întreprinderii nu influenţează independenţa sa. De asemenea, analizează factorii de risc care pot împiedica menţinerea contractului, cum ar fi:

♦ Nepunerea la dispoziţia auditorului a documentelor şi informaţiilor necesare;♦ Neplata onorariilor;♦ Refuzul de a aplica diligentele propuse, etc.

Auditorul trebuie să informeze conducerea întreprinderii cu cel puţin 60 de zile înainte despre intenţia de reziliere a contractului.Un contract de audit cuprinde următoarele aspecte:

normele de lucru - se vor menţiona intervenţiile ce urmează a fi efectuate de către auditor: cunoaşterea generală a societăţii, aprecierea procedurilor de control intern existente, asistenţă la efectuarea inventarelor fizice, controlul conturilor şi al documentelor de sinteză; termenele - se vor menţiona termenele de depunere a rapoartelor; calendarul intervenţiilor - se precizează perioadele în care vor avea loc demersurile: cunoaşterea generală a societăţii, aprecierea procedurilor de control intern, asistenţă la efectuarea inventarelor fizice. controlul conturilor şi al documentelor de sinteză; onorariile - se are în vedere timpul necesar pentru efectuarea diferitelor lucrări, nivelul de responsabilitate şi calificarea profesională a experţilor sau a persoanelor care vor interveni.

Contractul de prestări de servicii prevăzut de legislaţia română a se încheia între auditor şi client este, prin caracteristicile sale juridice, un contract de mandat prin „care o persoană se obligă de a face ceva pe seama unei ale personae de la care a primit însărcinare“.

3


Culegerea şi analiza informaţiilor referitoare la caracteristicile proprii ale întreprinderii: Identificarea caracteristicilor întreprinderii Stabilirea riscurilor de audit Analiza independenţei şi compatibilităţii auditorului faţă de întreprinderearespectiv

1. Fişa de acceptare a mandatului

2. Contractul de audit şi certificare a bilanţului contabil.

ORIENTAREA ŞI PLANIFICAREA AUDITULUI

Pe baza datelor culese de către auditor în această etapă, se vor determina natura şi întinderea intervenţiilor ce urmează a fi întreprinse de către auditor pe parcursul misiunii şi se vor stabili măsurile organizatorice necesare pentru executarea lucrărilor de auditare cu maximum de eficienţă şi în cadrul termenelor stabilite.

Dobândirea cunoştinţelor generale despre activitatea clientului este o parte importantă a planificării activităţii de audit.

Cunoştinţele auditorului cu privire la activitatea clientului contribuie la identificarea domeniilor şi a sistemelor semnificative ale tranzacţiilor şi operaţiunilor economico financiare care pot avea un efect semnificativ asupra situaţiilor financiare.

În funcţie de mărimea entităţii, complexitatea auditului, metodologia specifică, auditorul trebuie să elaboreze un plan general de audit prin care să se descrie sfera de cuprindere şi desfăşurarea auditului.

Planul general de audit trebuie să cuprindă următoarele aspecte esenţiale:- cunoaşterea activităţii clientului;- sistemul contabil şi de control;- riscul şi pragul de semnificaţie;- natura, durata şi întinderea procedurilor;- coordonarea, îndrumarea, supervizarea şi revizuirea;- alte aspecte.

Planul general de audit este urmat de programul de audit. Auditorul trebuie să stabilească natura, durata şi întinderea procedurilor de audit planificate, pe care le solicită planul general de audit.

Programul de audit cuprinde un „set de instrucţiuni“ utilizate de asistenţi implicaţi în audit cu scopul de a controla desfăşurarea activităţii. Programul de audit stabileşte pentru fiecare domeniu timpul necesar aferent procedurilor de audit, evaluările specifice ale riscurilor inerente şi de control şi nivelul necesar de asigurare garantată de procedurile de fond.

Programul de audit are în vedere şi durata testelor de control, a procedurilor de fond, asistenţa acordată de conducerea firmei, precum şi implicarea altor auditori sau experţi.

Cele patru faze ale etapei de orientare şi planificare a auditului sunt:1) delimitarea caracteristicilor proprii ale întreprinderii;2) se identifică:

4

Accepta mandatul Refuza mandatul STOP


- domeniile semnificative- sistemele semnificative- riscurile auditului şi importanţa lor relativă

3) pragul de semnificaţie4) planul general de audit şi programul de audit

Delimitarea caracteristicilor proprii ale întreprinderii

Principalele caracteristici ale întreprinderilor care pot influenţa activitatea de audit sunt:1.Sectorul în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea (producţie, servicii, comerţ, etc). în

fiecare sector de activitate se pun probleme diferite cu privire la evaluarea elementelor patrimoniale, există reglementări diferite sau specifice, sectorul respectiv poate fi în expansiune sau în declin etc, ceea ce determină riscuri diferite;

2.Organizarea şi structura întreprinderii pune probleme diferite pentru auditor, după cum:

♦ întreprinderea face parte dintr-un grup sau este independentă;♦ activitatea este dispersată teritorial sau este concentrată într-un perimetru;♦ ierarhiile în organigramă şi responsabilităţile sunt riguros stabilite sau prezintă neajunsuri;♦ existenţa sau absenţa procedurilor etc.

3. Politica generală a întreprinderii: financiară, comercială sau socială;4. Perspectivele de dezvoltare ale întreprinderii:

♦ dacă se prevede o dezvoltare importantă şi rapidă se acordă importanţă mijloacelor necesare pentru susţinerea acestui program (solvabilitate, lichiditate, trezorerie netă, fond de dezvoltare, grad de îndatorare etc);

♦ dacă perspectivele întreprinderii sunt pesimiste datorită recesiunii sau declinului cu care se confruntă, auditul analizează aspectele referitoare la continuitatea activităţii.

5.Organizarea administrativă şi contabilă influenţează auditul dacă:♦ există un sistem informaţional corespunzător;♦ există proceduri administrative şi contabile judicioase;♦ există un control bugetar asupra cheltuielilor şi veniturilor;♦ există un control preventiv şi de gestiune eficient;♦ există un control permanent asupra modului de culegere şi prelucrare a datelor etc.

6.Politicile contabile şi principiile contabile utilizate trebuie să fie alese în funcţie de caracteristicile proprii ale întreprinderii.Acestea sunt evidenţiate de auditor în „Dosarul permanent“ (P), secţiunea „Generalităţi“ (A).

Este important ca, înainte de acceptarea angajamentului, auditorul să obţină detalii preliminare despre sectorul, structura proprietăţii, despre conducere, precum şi despre operaţiunile firmei ce va fi audiată.Utilizarea eficientă a cunoştinţelor despre client (afacere) are în vedere modul în care acestea afectează situaţiile financiare privite ca un întreg.

Identificarea domeniilor, a sistemelor semnificative şi a riscurilorPentru o mai bună orientare şi planificare a eforturilor, pentru evitarea

lucrărilor inutile şi pentru planificarea deciziei cu privire la opinia emisă, auditorul trebuie să identifice domeniile semnificative, sistemele semnificative, riscurile auditului şi să stabilească importanţa lor relativă.

Domeniile semnificativeSunt diferite de la o întreprindere la alta, dar, de regulă, ele se constituie din următoarele

elemente: cumpărări (furnizori, stocuri, disponibilităţi);

5


vânzări (clienţi, stocuri, venituri, disponibilităţi); personal (plăţi, cheltuieli, disponibilităţi); producţie (stocuri, cheltuieli, venituri); trezorerie (încasări, plăţi, venituri, cheltuieli); imobilizări etc.

Fiecare din aceste domenii trebuie analizate în funcţie de caracteristicile proprii ale întreprinderii. Aceste domenii nu sunt semnificative în fiecare întreprindere. Astfel, în întreprinderile din sfera comerţului, producţia nu poate fi un domeniu semnificativ; în centralele hidroenergetice stocurile pot să nu constituie un domeniu semnificativ; în asociaţiile familiale, salariile pot să aibă o pondere foarte redusă etc.

Sistemele semnificativeSunt reprezentate pentru auditor din orice ciclu contabil manual sau informatizat care tratează

date ce pot avea o incidenţă semnificativă asupra conturilor anuale.Cunoaşterea sistemelor semnificative permite auditorului să demonstreze conducerii

întreprinderii că este un bun cunoscător a specificului şi problemelor cu care se confruntă întreprinderea. Identificarea acestor sisteme permite stabilirea acelor operaţiuni şi înregistrări contabile care trebuie să facă obiectul aprecierii controlului intern, aşa cum se va arăta în paragraful următor. De asemenea, pe baza sistemelor semnificative identificate se stabileşte dacă este necesar sau nu, să se facă apel la colaborarea unor specialişti în informatică.

Pentru înţelegerea şi descrierea sistemelor semnificative auditorul stabileşte:♦ locurile unde au loc operaţiunile şi se întocmesc documentele;♦ care sunt sursele de date;♦ circuitul documentelor;♦ tehnologia contabilă a prelucrării datelor;♦ zonele de risc şi posibilitatea de denaturare a conturilor anuale.

Auditul se bazează, de regulă, pe teste şi sondaje şi ca urmare prezintă risculca unele inexactităţi şi omisiuni să nu fie descoperite. Dacă auditorul are indicii că aceste inexactităţi şi omisiuni ar putea fi semnificative (descoperă, spre exemplu, fraude, operaţiuni nereflectate în contabilitate etc.) atunci el este obligat să extindă procedurile sale de verificare pentru a lămuri dubiile sale, ţinând cont de importanţa relativă şi de pragul de semnificaţie.

Importanţa relativă a unei inexactităţi sau omisiuniSe stabileşte în raport cu mărimea sau natura acestora, cu posibilitatea ca aceste inexactităţi şi

omisiuni să influenţeze raţionamentul, opinia sau decizia persoanelor care se sprijină pe informaţiile furnizate de contabilitate (utilizatorilor de informaţii contabile).

Pragul de semnificaţieEste dat de mărimea sumei peste care auditorul consideră că o eroare, o inexactitate sau o omisiune

poate afecta regularitatea şi sinceritatea conturilor anuale cât şi imaginea fidelă asupra rezultatelor, situaţiei financiare şi a patrimoniului.

Aprecierea importanţei relative este influenţată de experienţa auditorului şi de particularităţile întreprinderii pentru care se determină pragul de semnificaţie. Pragul de semnificaţie se determină: la începutul misiunii, în timpul lucrărilor de auditare şi la sfârşitul acestora.

La începutul misiunii auditorul determină un prag global de semnificaţie, în funcţie de care se determină domeniile şi sistemele semnificative. Pentru determinarea pragului de semnificaţie se pot utiliza mai multe elemente de referinţă, dintre care cele mai des admise sunt:

♦ capitalurile proprii;♦ rezultatul net;♦ rezultatul curent;♦ cifra de afaceri;♦ variaţia situaţiei nete etc.

6


Pragurile de semnificaţie se stabilesc sub formă procentuală faţă de aceste elemente de referinţă.

In cursul misiunii pragurile de semnificaţie se determină pentru fiecare post din bilanţ. Pe această bază se asigură o definire mai judicioasă a eşantioanelor ce urmează a fi verificate, se asigură orientarea programelor de muncă spre domeniile în care riscurile sunt mai semnificative, se evită efectuarea unor lucrări care nu vor servi la fundamentarea opiniei asupra conturilor anuale.

Aceste praguri sunt în general inferioare pragului global, ţinând seama de efectul de cumul al erorilor constatate.

La finele lucrărilor de auditare, pragul global permite să se aprecieze dacă erorile constatate trebuie corectate sau trebuie să facă obiectul unei menţiuni speciale în raportul de audit în situaţia în care întreprinderea refuză să le corecteze.

Cum se poate calcula pragul de semnificaţie?Este în funcţie de raţionamentul auditorului (judecata profesională).Poate fi:

• fie 0.5 % - 1 % din cifra de afaceri• fie 1 % - 2 % din evaluarea activelor• fie 5 % - 10 % din profitul net

Analiza riscurilor

Pentru a-şi putea îndeplini misiunea, auditorul trebuie să folosească procedurile pe care le consideră necesare pentru a obţine un grad rezonabil de certitudine asupra corectitudinii întocmirii documentelor anuale de sinteză.

Inainte de planificarea propriu-zisă a activităţii, auditorii trebuie să analizeze riscurile care pot determina exprimarea unei opinii necorespunzătoare asupra conturilor anuale (care prezintă inexactităţi semnificative şi care nu au fost depistate).

Conform Normelor de audit nr. l/1995 ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, „controlul obiectivelor în cadrul unui audit financiar este planificat în funcţie de factorii de risc şi de importanţa relativă a acestora, care diferă de la o întreprindere la alta“.

Din punctul de vedere al probabilităţii realizării lor, riscurile sunt potenţiale şi posibile.1) Riscurile potenţiale sunt „cele care sunt susceptibile, teoretic, de a se produce dacă nici un control nu este exercitat pentru a le preveni sau pentru a detecta şi corecta erorile care ar putea să se producă; aceste riscuri sunt commune tuturor întreprinderilor“.2) Riscurile posibile sunt acele riscuri „împotriva cărora întreprinderea, în general, nu dispune de mijloace pentru a le limita; Când astfel de mijloace lipsesc, există o mare probabilitate ca anumite erori să se producă fără să fie detectate sau corectate de întreprindere.

In timpul exercitării misiunii sale auditorul se confruntă cu o mare varietate de riscuri, dintre care cele mai răspândite sunt cele legate de:

a) specificul întreprinderii;b)natura operaţiunilor;c) funcţionarea sistemului;d)procedeele şi domeniile semnificative alese de către auditori.

Pentru fiecare angajament de audit este necesara evaluarea riscului ca auditorii sa prezinte o opinie de audit necorespunzatoare asupra situatiilor financiare. Acest risc, cunoscut ca risc de audit, poate fi impartit pe trei componente: riscul inerent, de control si de nedetectare. Auditorul trebuie sa analizeze toate cele trei riscuri.

7


i) Riscul inerent (RI), adica susceptibilitatea unui sold de cont sau a unei clase de tranzactii de a contine erori semnificative, fie individual, fie cumulate cu erorile altor solduri sau clase, presupunand ca nu exista controale interne.

La evaluarea riscului inerent, auditorul trebuie sa-si foloseasca rationamentul profesional, avand in vedere evolutia clientului in ultimii ani si a sectorului in general.

ii) Riscul de control (RC), adica riscul aparitiei unor erori semnificative in soldul unui cont sau intr-o clasa de tranzactii, fie individuale, fie cumulate cu erori din alte solduri sau clase, si al neprevenirii sau nedetectarii la timp de catre sistemele contabile si de control intern.

Cu cat este mai eficient sistemul contabil si de control intern, cu atat este mai redus riscul de control. Totusi, in cazul anumitor entitati, este probabil sa se atribuie putina credibilitate controalelor interne, si in aceste circumstante, probele de audit trebuie obtinute prin testarea de fond.

Sunt esentiale luarea in considerare a fiecdrui domeniu de audit si verificarea existentei unor controale-cheie carora li se poate atribui credibilitate, cum ar fi punctajul extraselor de cont bancare sau al contului de control al registrului de vdnzdri lunar. Totusi trebuie acordata atentie pentru a verifica daca astfel de controale nu sunt afectate de alte carente din sistem, de exemplu de permisiunea acordata persoanelor care indeplinesc sarcinile respective de a fi responsabile cu gestionarea si tinerea evidenfei banilor incasati.

iii) Riscul de nedetectare, adica riscul ca procedurile de fond ale auditorilor (testele soldurilor si tranzactiilor sau procedurile analitice) sa nu detecteze o eroare semnificativa care exista in soldul unui cont sau intr-o clasa de tranzactii, fie individual, fie cumulate cu erori ale altor solduri sau clase.

Riscul de nedetectare este fundamental diferit de riscul inerent si de riscul de control. Riscul de nedetectare se refera la procedurile de audit si depinde de auditor. Acesta cuprinde doua parti:

a) Riscul neasociat cu esantionarea, adica toate riscurile privind tragerea unor concluzii incorecte din teste, altele decat cele care au stricta legatura cu esantionarea, de exemplu: utilizarea unor proceduri gresite, interpretarea gresita a probelor sau nerecunoasterea erorilor.

Acesta poate fi minimizat prin alegerea unui personal de audit corespunzdtor si prin asigurarea unui nivel adecvat de supraveghere si control in cursul auditului.

b) Riscul de esantionare, adica posibilitatea de a trage o concluzie pe baza unui esantion, care sa fie diferita de concluzia la care s-ar fi ajuns daca intreaga populate ar fi fost supusa aceleiasi proceduri de audit.

Acesta poate fi minimizat prin alegerea metodei adecvate de selectionare a esantionului si prin alegerea unei marimi corespunzatoare a esantionului.

De aceea, la planificarea auditului, auditorul trebuie sa micsoreze riscul de detectare si, implicit, riscul de audit la un nivel acceptabil. Pentru aceasta, auditorul trebuie sa ia in considerare modul cum pot influenta atat riscul inerent, cat si cel de control natura, durata si intinderea procedurilor de fond

In Standardul de Audit nr. 320 se precizează ca, „pragul de semnificaţii”, relaţia între acesta şi riscul de audit este invers proporţională. Cu cât este mai înalt nivelul pragului de semnificaţii, cu atât este mai scăzut riscul de audit şi invers.

Această relaţie este invers proporţională atunci când auditorul determină natura, durata şi întinderea procedurilor de audit. Dacă auditorul determină, după planificarea procedurilor specifice de audit, că nivelul acceptabil al “pragului de semnificaţii este scăzut“, atunci riscul de audit este crescut.

Programul de audit

8


Obiectivele programului de audit sunt: de a sintetiza informaţiile obţinute şi de a orienta şi coordona întreaga activitate de audit.

Redactarea programului de audit presupune :1. alegerea membrilor echipei în funcţie de experienţa şi specializarea lor în

sectorul de activitate al întreprinderii respective, ţinându-se seama degradul de încărcare al acestora şi de necesitatea respectării regulilor de eticăprofesională cu privire la integritatea, obiectivitatea şi independenţa auditorilor;

2. repartizarea lucrărilor pe oameni în timp şi în spaţiu (pe subunităţi);3. stabilirea modului în care auditul se poate sprijini pe controlul intern;4. coordonarea cu cenzorii şi cu alţi auditori externi;5. solicitarea sau colaborarea cu alţi specialişti din domeniul informaticii, ju

ridic, fiscal, tehnic etc.6. stabilirea modului de utilizare a registrelor de şedinţă ale AGA şi ale Con

siliului de Administraţie;7. fixarea termenului de depunere a raportului.

Planul de misiune permite obţinerea răspunsurilor la următoarele întrebări:♦ Ce lucrări trebuie să efectueze auditorul, data efectuării lor şi

succesiunea în care urmează a se efectua;♦ Ce rapoarte şi relaţii trebuie să stabilească auditorul cu cenzorii, cu

auditorii precedenţi, cu specialiştii din alte domenii, ai conducerea unităţii etc;♦ De ce mijloace are nevoie auditorul şi care este costul misiunii.

Planul de misiune cuprinde:1.Prezentarea generală a întreprinderii: date de identificare, scurt istoric,

obiect de activitate, persoanele cu care se va colabora pe parcursul misiunii;2.Organizarea contabilităţii: principiile contabile aplicate, conturile previ

zionale (plan de activitate), comparaţii pe mai mulţi ani a unor indicatori;3.Sisteme şi domenii semnificative: pragul de semnificaţie ales, funcţiile şi

conturile semnificative, zonele de risc, punctele forte şi slabe ale sistemului, atitudinea conducerii faţă de controlul intern etc;

4.Natura misiunii: certificarea conturilor anuale, atestarea unor situaţii fi-. nanciare sau alte lucrări;

5.Condiţii necesare pentru realizarea misiunii: documente de obţinut (mijloace necesare), confirmări de primit, funcţii de evaluat, intervenţii alealtor specialişti, inventarieri la care se va participa etc;

6.Organizarea misiunii: componenţa echipei, sprijinirea pe controlul intern, calendarul intervenţiilor în teren;

7.Bugetul: determinarea numărului de ore pe categorii de lucrări, calcululcosturilor estimate în funcţie de experienţa membrilor echipei, compararea numărului de ore astfel stabilit cu limitele precizate prin normeleprofesionale şi justificarea diferenţelor.

Normele profesionale aprobate de către CECCAR (Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania) prevăd stabilirea numărului de ore necesare în funcţie de mărimea cifrei de afaceri, totalul activului sau în funcţie de alţi indicatori sintetici, fără să ţină seama de sectoarele de activitate, de riscurile specifice fiecărei întreprinderi.

O planificare eficientă a activităţii de audit concură la asigurarea unei atenţii corespunzătoare asupra domeniilor importante de audit, identificarea aspectelor potenţiale şi operativitatea activităţii. Cunoştinţele auditorului cu privire la activitatea clientului contribuie la identificarea domeniilor şi a sistemelor semnificative ale tranzacţiilor şi

9


operaţiunilor economico financiare care pot avea un efect semnificativ asupra situaţiilor financiare.

BIBLIOGRAFIE:

Oprean, I., Întocmirea şi auditarea bilanţului contabil, Editura Intelcredo, Deva, 1997

Norme minimale de audit, Ed. Economica, Bucuresti, 2001

Stoian, A., Audit financiar-contabil, Bucuresti Brezeanu, P., Brasoveanu, I.,Audit si control financiar,

Bucuresti

10

Pregatirea misiunii de audit financiar

Documents

Transcript of Pregatirea misiunii de audit financiar