Profeții mesianice în Cartea Psalmilor

Coman Claudiu-Ioan, Gr. 3

În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Drept slăvitori creștini,

În Biserică, Psalmii sunt parte integrantă a cărților poetice și sapiențiale, acest grupaj fiind cel mai universal din Vechiul Testament. El își găsește corespondenți atât în literatura anterioară a Orientului (Egipt sau Mesopotamia), cât și în cea contemporană, elenistică. Așa cum subliniază editorii „Bibliei de la Ierusalim”1, în scrierile respective Înțelepții Israelului nu se ocupă neapărat de istoria și de viitorul poporului lor, nu acordă atenție marilor teme ale Legii, Legământului, Alegerii sau Mântuirii, ci se apleacă, precum confrații lor orientali asupra soartei indivizilor. Așadar, precum au procedat vecinii lor din Canaan și Mesopotamia, Israel are, la origini, o practică poetică sub toate formele. Iar pentru noi, istoria se împletește competent cu realitatea pe care aceste Cărți ale Vechiului Testament o exprimă: adeverirea venirii unui Răscumpărător, care va zdrobi capetele vrăjmașilor (înțelegem ale diavolilor) și va aduce poporului ales posibilitatea mântuirii.

Pentru noi, pe lângă importanța sa ca și parte integrantă a Bibliei, Psaltirea a fost și rămâne una dintre cele mai iubite cărți de rugăciune și laudă aduse de cel credincios lui Dumnezeu, fie în singurătatea cămării sale, fie la slujbele Bisericii în care ea este folosită abundent.2 Ceea ce doresc să vă arăt în cuvântul de astăzi este un singur aspect –între multe altele- și, cu toate că de cele mai multe ori este ignorat, trecut cu vederea de lecturile noastre, de cele mai multe ori superficiale, totuși, adevărul este invers: importanța psalmilor este generată în primul rând de mesianismul lor, de faptul că, vedem în cadrul lor profeții cu privire la Hristos. Așadar: ce este mesianismul și când se naște?

Ideea mesianică ia naștere odată cu începutul neamului omenesc, în felul acesta, Vechiul Testament poate fi receptat ca un drum, sau, mai exact: calea prin excelență care conduce lumea aflată în păcat spre mântuirea pe care o va aduce Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Prin Hristos Cel vestit de Cartea Psalmilor, Dumnezeu va fi aproape de om. Va fi lângă fiecare om în orice epocă s-ar afla!3 Însăși taina Întrupării lui Hristos este o revelație, iar profețiile mesianice din psalmi pe care le voi evidenția în cele ce urmează sunt adevăratul caracter al lui Dumnezeu descoperit prin Întrupare4. Așa de mult și de intim a fost preocupat Dumnezeu de destinul omului, încât a intervenit în persoană în haosul și mizeria vieții pierdute. Ceea ce ne arată profețiile despre Hristos din Cartea Psalmilor, dovedește că purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de om nu este doar o simplă forță conducătoare a

1 Vezi La Bible de Jérusalem, Les Edition du Cerf, Paris, 2000, p. 863.2 Sfântul VASILE cel Mare, Tâlcuire duhovnicească la psalmi, traducere și note de preotul profesor Dumitru Fecioru, Editura I.B.M.B.O.R., București, 2006, p. 5.3 Hans KÜNG, Iudaismul, traducere din limba germană de Edmond Nawrotzky- Török, Editura Hasefer, București, 2005, p. 372.4 Pr. Georges FLOROVSKY, Biblie, Biserică, Tradiție- o perspectivă ortodoxă, traducere și prefață Radu Teodorescu, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2006, p. 17.

universului de la o distanță mare prin intermediul atotputerniciei Sale, ci, mai ales, un act de smerenie, așa încât prin Hristos, între Dumnezeu și om se va crea o relație personală.

Psalmii mesianici sunt destul de numeroși. Doresc să evidențiez numai câțiva dintre ei. Aceștia sunt: 2, 8, 16, 18, 22, 38, 40, 50, 72, 89, 102, 110, 118. În fruntea lor stă psalmul 2 care poate fi intitulat „Vrăjmașii Domnului”5: „Pentru ce s-au întărâtat neamurile și popoarele au cugetat lucruri deșarte? S-au înfățișat regii pământului și căpeteniile s-au adunat laolaltă împotriva Domnului și împotriva Unsului Său”(Ps. 2, 1-2).6

Psalmul face parte din categoria psalmilor regali sau „împărătești”: se presupune că inițial era folosit la ceremonia de încoronare a regelui. Deși sunt amintite elemente din istoria lui David, psalmul exprimă teologia regalității în general: aceasta are sens numai dacă regele este cu adevărat reprezentantul lui Dumnezeu și cel care veghează la împlinirea voinței Lui. Sfinții Ciprian, Ambrozie și Ioan Gură de Aur considerau psalmul 2 reprezentativ pentru nașterea lui Hristos, iar Sfinții Iustin și Ilarie de Poitiers îl vedeau ca prevestind botezul lui Hristos în Iordan; în alte texte va apare ca un imn pascal. De ce?, ne-am putea întreba.

Pentru că, așa cum se vede din aceste versete ale psalmului, Dumnezeu arată faptul că omul nu este singur, iar El are un interes personal în problemele care se ivesc în viața fiecăruia. Omul contemporan, este din ce în ce mai mult ispitit să ia în râs prin păcate, prin ignoranța manifestată față de cuvintele lui Dumnezeu din Biblie realitatea lui Hristos ca „Uns” adică Mântuitor al omenirii. Secularizarea evidentă se opune drastic, la fel ca în vechime lui Hristos. Mulți dintre oameni nu vreau să-L mai recunoască pe Hristos ca Răscumpărător. Omul modern este din ce în ce mai mult interesaat de psihologia Răscumpărătorului decât de taina iubirii dumnezeiești. Dumnezeu nu cere ca dimensiunea credinței noastre să fie măsurată în camera din Nazaret ori în foișorul Apostolilor.7 Nu-i este suficientă omului o credință formală ci, mai ales, se cere ca sămânța acestor cuvinte ale psalmistului să rodească, să se întipărească în mintea și inima fiecăruia dintre noi, astfel încât, odată atașați de Hrristos și de cuvintele Sale să-I rămânem fideli în orice situație și să nu ne punem noi cei limitați împotriva cuvintelor care izvorăsc viața cea adevărată. Aici, pentru întărirea în credință și, mai ales, pentru a nu ne afla împreună cu cei care se opun lui Hristos, aduc mărturie cuvintele Sfântului Ambrozie al Mediolanului, care îi mustra pe credincioși pentru că nu își pun baza întregii lor vieți spirituale pe cuvintele Sfintei Scripturi: „De ce nu vă dedicați timpul liber citirii Scripturii? Voi nu mai vorbiți cu Hristos? Nu-L mai vizitați, nu-L mai ascultați?... Noi Îl ascultăm pe Hristos citind Scripturile!”8 Așadar iată cine se poate răzvrăti împotriva „Unsului” lui Dumnezeu, împotriva lui Hristos! Cel care nu se familiarizează cu lectura Scripturii! Cel pentru care Biblia rămâne doar o simplă carte în raftul bibliotecii. Versetul acestui psalm este asemănător lui Hristos ca formă: el este o invitație permanentă spre a-L descoperi pe Hristos din paginile Bibliei pentru ca să nu mai avem niciun dubiu în ceea ce privește autenticitatea acestei profeții. Hristos ne-a invitat să cunoaștem bunătatea lui Dumnezeu Tatăl, profețiile mesianice ne cheamă să-L descoperim pe Hristos așa cum a fost descoperit de profeți sub inspirația Sfântului Duh.

5 Pr. Nicolae NEAGA, Hristos în Vechiul Testament, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, p. 59.6 Cf. Septuaginta, vol 4/I, volum coordonat de: Cristian Bădiliță, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Colegiul „Noua Europă”/Polirom, Iași, 2006, pp. 42-43.7 Hans Urs von BALTHASAR, Iubirea, formă a Revelației, traducere din limba germană Ioan Inesc, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2005, p. 64.8 Enzo BIANCHI, Introducere în lectura duhovnicească a Scripturii, traducere Maria-Cornelia-Ică Jr., Editura Deisis, Sibiu, 2009, p. 26.

Ideea primelor versete mesianice din psalmul 2 este continuată în versetele următoare și culminează în versetele 6-9: „Dar eu am fost pus rege de către El peste Sion, muntele Său cel sfânt, ca să vestesc porunca Domnului: Domnul mi-a spus: Fiul Meu ești tu, Eu astăzi te-am născut; cere-Mi și-ți voi da neamurile ca moștenire și stăpânirea ta – marginile pământului; le vei păstori cu toiag de fier, ca pe vasul olarului le vei sfărma”.

Sfântul Ilarie de Poitiers înțelege acest verset ca referindu-se la învierea și slăvirea lui Hristos. Realitatea acestui verset este exprimată într-o frescă din biserica bizantină Chora- Karye Djami din Constantinopol, acolo unde Hristos este numit „Pământul celor vii”. Învierea este o naștere din morți. Prin Înviere Hristos a arătat în cel mai evident mod faptul că este prin excelență Fiul lui Dumnezeu. Din acest motiv, Învierea profețită în aceste versete ale psalmului 2 universalizează importanța sa. Ungerea Fiului devenită Ungere mesianică a lui Iisus, Îl arată pe Sfântul Duh care arată că Sfâna Scriptură nu este „locul” învierii, ci Învierea este „locul” Scripturii pentru că arată deslușit că Învierea lui Hristos care tinde să devină o sărbătoare oarecare pentru noi, are o importanță covârșitoare, care a cuprins întreaga lume prin aceea că Hristos prin semne, enigme, parabole și paradoxuri, ne îndeamnă pe noi la fel ca pe însoțitorii Săi, să înțelegem, pe de o parte, identitatea Sa divină, iar pe de altă parte, necesitatea morții sale dătătoare de viață: contradicție aproape insuportabilă pentru niște oameni care așteptau, din contra, un Mesia victorios și stabilirea regatului lui Israel. Frustrarea, pentru ca speranța să se interiorizeze și să se universalizeze.9

Un alt verset din psalmi care Îl vestește pe Hristos este cel din psalmul 109: „Zis-a Domnul către Domnul meu: șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe dușmanii tăi sub picioarele tale”(Ps. 109, 1).

Pentru a explica sensul acestui verset, trebuie să ne îndreptăm în primul rând atenția către Evanghelia după Matei (Matei 22, 44): „Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi”. Potrivnicii, în special diavolii sunt nimiciți de Hristos „până ce...” adică pentru totdeauna. De aici Sfântul Ioan Gură de Aur se va inspira și va alcătui omiliile despre puterea limitată a diavolului. Versetul acestui psalm este și o invitație la credință: să ne atașăm pentru totdeauna de Hristos pentru că El, cu puterea pe care o are a zdrobit toate forțele răului și a făcut binele triumfător.

Lumea de astăzi este plină de neâncredere față de Hristos și față de Biserică. Aceasta se datorează în special faptului că tocmai acum omul nu mai este interesat de programele umaniste, de a veni și a se pune în slujba lui Hristos odată pentru totdeauna.

Pentru ca mesajul pe care doresc să îl evidențiez, și anume faptul că profețiile din Cartea Psalmilor au fost intens întrebuințate nu numai în perioada Vechiului Testament, ci chiar Mântuitorul Iisus Hristos S-a raportat la elementele din cadrul acestei Cărți, voi porni în demersul demonstrativ în sens invers, anume de la Patimile Mântuitorului Iisus Hristos.

Sunt arhicunoscute aspectele referitoare la întreagul așa – zis „proces” al Mântuitorului Iisus Hristos. Important este de remarcat în acest context faptul că, doi dintre „sinoptici”, 10anume Matei și Marcu, relatează că, în ultimile Sale momente, cu puțin înainte de a- și da sufletul pe Cruce, Hristos a strigat cu glas puternic „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu pentru ce M- ai părăsit ?” (Matei 27, 46 ; Marcu 15, 37).

Ultimile cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce pot crea mari divergențe. Aceasta, datorită faptului că, fiind interpretate eronat, luate strict literar fără a vedea care este sursa acestora, evenimentul în sine ar putea apare drept scandalos. Însă, studiile mai recente arată 9 Olivier CLÉMENT, Hristos pământul celor vii, traducere din limba franceză de Olimpia Coroamă, Editura Curtea Veche, București, 2011, pp. 24-25.10 Sinopsa celor patru Evanghelii, coord. Pr., Prof., Constantin Cornițescu, Societatea Biblică Interconfesională din România, București, 2000, p., 313.

faptul că întrebări de genul : a simțit Iisus că misiunea Sa a eșuat? A perceput că Dumnezeu, singurul sprijin al vieții Sale, îi lipsea în momentul morții? A crezut Iisus că murea ca un fiu abandonat de tatăl său? Nu își au rostul în acest context.11

Pentru a ajunge la sensul autentic al acestor cuvinte, trebuie în primul rând să ne raportăm la fiecare din întrebările evidențiate mai sus, și să dovedim motivul pentru care nu pot fi justificate întrebările de mai sus.

În primul rând, cuvintele care au fost strigate de Hristos pe Cruce nu sunt la întâmplare, ci ele fac parte din psalmul 22: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, ia aminte la mine pentru ce M-ai părăsit? Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greșalelor mele, Dumnezeul meu, striga-voi ziua și nu vei auzi, și noaptea, și nu te vei gândi la mine. Iar Tu în cele sfinte locuiești, lauda lui Israel... ”12

Încă de la prima vedere, textul poate crea aparente ambiguități. Acestea, sunt generate de faptul că, poate să apară întrebarea : dacă Hristos a recitat pe Cruce acest psalm, atunci de ce nu este folosit în întregime, ci Sfinții Evangheliști redau doar începutul? Problema se rezolvă prin faptul că, în mentalitatea iudaică, acest lucru echivala cu citirea unui psalm întreg. Așadar, doar prin redarea cuvintelor de la începutul psalmului, se lăsa să se înțeleagă că Iisus a recitat integral psalmul.13

Dar din ce motiv S-a raportat în chinurile de pe Cruce Hristos tocmai la acest psalm? Unul dintre motive, așa cum sugerează Richard G. Moulton14 este că Mântuitorul exprima credință și nădejde tare în Dumnezeu Tatăl. De aici, trebuie să învățăm că în momentele cruciale din viața noastră nu trebuie să fim cuprinși de deznădejde, ci să ne raportăm la iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru noi.

Nu este de mirare faptul că, la acest psalm, în Noul Testament se vor găsi nu mai puțin de 38 de referințe.15 De aici se poate deduce de ce a rămas acest psalm atât de intens întrebuințat. Sfinții Părinți se raportează la el: e citat și analizat în întregime de Iustin, iar pentru Eusebiu e psalmul pătimirii și al învierii.16

Ideea intens mediatizată în cadrul lumii iudaice, anume că Dumnezeu celui drept îi dăruiește o viață îmbelșugată; prin urmare cel drept este răsplătit cu lungime de zile, va fi răsturnată de Mântuitorul Hristos, Cel care va aduce lumii bucuria mântuirii. Din momentul Patimilor nu se mai poate vorbi despre vieți lungi sau scurte, ci, despre vieți eșuate sau binecuvântate. Viața nu contează pentru că este desfășurată într-un cadru mai extins de timp, ci importanța sa este dată de modul în care o folosim.

Hristos, pe Cruce a murit la fel ca un tâlhar, însă noutatea absolută pe care o va aduce din momentul învierii în lume este însăși ideea despre veșnicie, despre mântuire și despre scopul final al fiecăruia: îndumnezeirea.

Așadar, acest psalm, rezumă, într-o viziune anticipatoare, principalele momente ale Patimilor din care nu lipsesc nici jocul macabru al soldaților în vederea dobândirii cămășii fără cusătură. Rostindu-l, Hristos atestă înaintea tuturor că El este omul suferințelor întrezărit cu veacuri în urmă de psalmist. Alegînd acest psalm, Hristos a vrut să sublinieze faptul că El se identifică cu Mesia Cel așteptat, chemat să biruiască prin suferință, iar nu prin putere.17

Iată așadar câteva idei cu privire la folosul și autenticitatea Cărții Psalmilor. Hristos Cel vestit de profeți să vă dăruiască putere pentru a înțelege cu adevărat ceea ce citiți,

11 Ariel Álvarez Valdés, Ce știm despre Biblie?, Trad., Rom., Pr., Mihai Pătrașcu, vol. 5, Editura Sapientia, Iași, 2006., p., 97.12 Am păstrat numerotarea corectă, cea din Biblia Hebraica Stuttgartensia. În Biblia de la noi, acest psalm este numerotat 21, nu 22. 13 Cf. Ariel Álvarez Valdés, ibidem., p. 98.14 Richard G. Moulton, The literary study of the Bible, D. C. Heath & CO., Boston, 1908, p., 18415 H. N. Campney, A textual commentary on the Book of Psalms, London, 1852, pp. 16- 17.16 Pr. Ioan Sorin Usca, Prof. Ioan Traia, Psalmii în tâlcuirea Sfinților Părinți, Editura Christiana, București, 2009, p. 118.17 Natalia Manoilescu – Dinu, Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii, Editura Bizantină, București, 2004, p. 666.

pentru a spori în credință și, mai ales pentru a-I rămâne întotdeauna fideli spre slava Sfintei Treimi, acum și pururi și în vecii vecilor Amin!

http://www.vplay.ro/watch/xzxdnbf7/ link valcea