8/8/2019 Pr. Staniloaie

1/7

Marea taina a iubirii este unirea pe care ea o realizeaza intre cei ce se iubesc, fara

desfiintarea lor ca subiecte libere. Legatura stabilita de iubire nu consta numai in faptul

ca cei ce se iubesc cugeta cu placere unul la altul, asadar in orientarea intentiei fiecaruiaspre celalalt, ci in faptul ca fiecare il primeste pe celalalt in sine.

Intre cei ce se iubesc nu este separatie. Pe de alta parte, ar fi simplist sa concepem iubireanumai ca o comunicare de energie de la unul la altul, precum ar fi cu totul gresit sa fie

considerata ca o identificare de euri. Energia care se comunica de la unul la altul in cei ce

se iubesc nu are un caracter fizic si nu se comunica in forma in care se comunicaenergiile fizice. Intr-un anumit sens, cel iubit nu-si trimite numai energia in fiinta celui

iubitor, ci pe sine insusi intreg, fara sa inceteze de a ramane si in sine. E o proiectare a

fiintei sale intregi prin energia sa in sufletul celui iubitor. Iar chipul celui iubit nu se

impune silnic, ci e primit si pastrat cu bucurie, mai bine zis e absorbit de cel iubitor, incatnu stii care trimite cu chipul sau mai multa energie de la sine la celalalt: cel iubit sau cel

ce iubeste.

Desigur, aceasta reciproca comunicare de energie are loc in alt fel intre doi oameni decatintre Dumnezeu si om. Aici in primul rand Dumnezeu isi trimite energia in om. Iar erosul

divin coborand in om il face pe acesta sa absoarba proiectia chipului lui Dumnezeu insine. Dar nu e mai putin adevarat ca energia divina, odata comunicata omului, aceasta se

intoarce spre Dumnezeu si in aceasta intoarcere a ei ea imbraca forma afectiunii

subiectului uman, trezita de energia divina. Caci nu numai Dumnezeu iubeste pe om, ci si

omul il iubeste pe urma pe Dumnezeu, sau isi trimite si el spre Dumnezeu o energieproprie si afectiunea subiectului propriu. Daca, dupa cum zice Ioan Scararul, fata celui

iubit ne preface in intregime dupa chipul ei si ne umple fata noastra de bucurie si de

farmec, inseamna ca o energie a lui e trimisa in noi si lucreaza asupra noastra, dar nu inmod fizic sau subconstient, ci prin voia, afectiunea si constiinta noastra, usurate insa de

energia aceea ce lucreaza mai adanc in noi.Aceasta lucrare a chipului fiintei iubite absorbit de fiinta iubitoare si vice-versa a fost

observata si descrisa insistent de Ludwig Binswanger. El numeste aceasta absorbire a

chipului iubit si transformarea pe care o provoaca: Imaginatie sau inchipuire, in sensuletimologic al cuvintelor. Imaginatia aceasta nu este o simpla fantezie sau iluzie, fara

obiect real, ci primirea in suflet a chipului unei fiinte reale, o legatura intima intre doua

fiinte ce se iubesc. Chipul fiintei iubite sau iubitoare primit in mine il traiesc ca pe o

adevarata sustinere sau intemeiere a vietii mele.

Dar Binswanger nu se multumeste cu constatarea acestui fapt al iubirii "imaginative", al

bucuriei de a avea chipul fiintei iubite mereu in cuget, ci cauta si o explicatie a ei. Iarexplicatia o gaseste intr-o unire fundamentala, realizata intre persoanele ce se iubesc. Noi

am vazut ca pe Dumnezeu il experiem in rugaciune ca subiect absolut suveran. Ca subiect

suveran experiem si pe orice semen al nostru, cum ne experiem si subiectul nostru. Nicisubiectul nostru, nici al semenului nu poate fi captat, cuprins, subordonat, facut obiect.

Dar daca subiectul nu-l pot capta, ceea ce se intampla mai ales in iubire, cand nici nu

incerc asa ceva, deci nu-i pot anula suveranitatea, in iubire eu totusi il experiez ca daruit

mie; eu nu ma simt pe mine ca un ins singuratic in opozitie cu el, sau pe el in opozitie cu

8/8/2019 Pr. Staniloaie

2/7

mine, caci daca ar fi asa, legatura dragostei ar fi rupta. In iubire eu nu ma traiesc numai

pe mine sau numai prin mine, ci si pe semen sau prin semen, fara ca el sa inceteze de a fi

un subiect independent de mine. Aceasta inseamna totusi ca nu-l am ca obiect al meu, caparte a individualitatii mele, ci in legatura libera cu mine, nu ca al meu, ci ca al nostru.

Subiectul lui imi este dat, sau mi se descopera ca fiindu-mi dat, ca si subiectul meu, intr-oexistenta suverana, totusi tinand de existenta mea, trait la un loc cu existenta mea. El imi

devine mai intim decat orice lucru pe care il posed, il simt patruns mai adanc in mine

decat orice, iar eu patrund in el mai mult ca orice lucru pe care-l are. E mai deplinaintimitatea intre mine si el decat intre mine si orice lucru posedat, totusi nu-l posed ca pe

un lucru, nu-l pot reduce la ceva stapanit de "eul' propriu si nu pot dispune singur de el.

Daca tu mi te daruiesti liber si fara a inceta de a fi suveran, nesubordonat mie ca obiect,iar eu ma daruiesc tie la fel, inseamna ca nici eu, nici tu nu devenim proprietatea

exclusiva a unuia, ci eu sunt al tau fara a inceta sa fiu si al meu, si tu esti al meu fara a-ti

pierde liberatea, fara a inceta sa fii si al tau. Eu sunt adica al nostru si tu esti al nostru.

Propriu-zis, nici eu, nici tu nu suntem ai nostri in sens de obiecte comune, ci tu si eu neexperiem ca o unitate de subiecte libere, atat de legate, incat nu se pot desparti, ca o

unitate traita de fiecare din cele doua subiecte, subiectul tau fiindu-mi tot asa de intim, denecesar ca si al meu, ba chiar constituind pentru mine, sau pentru subiectul meu, centrul

de preocupare si izvorul de traire, asa cum subiectul meu constituie pentru tine un

asemenea centru si izvor.

Suntem doi intr-o unitate, fiecare privind la celalalt. Tu imi esti necesar mie, tii de

existenta mea, fara a fi incorporat in eul meu, si eu, de existenta ta, fara a fi incorporat in

tine. Imi esti necesar mie nu pentru ca sa te fac subordonatul si slujitorul meu, nu pentruca as simti necesitatea unui astfel de subordonat si slujitor, ci pentru a-mi fi tu mie centrul

meu de preocupare si de slujire. imi esti necesar ca subiect autonom, nu ca un obiect

subordonat. Imi esti necesar pentru a inlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a tepune in locul eului meu. Atat de intim imi devii, atat de una cu mine, atat de mult te atrag

in centrul existentei mele, incat imi substitui eul meu. Tu tii locul eului meu, tii in mine

locul persoanei prime, pastrandu-te independent de mine. Sfantul Maxim Marturisitorulzice: "Prin iubire fiecare atrage pe semenul sau atat de mult la sine in intentiile sale si-l

prefera siesi, pe cat il respingea inainte si se prefera pe sine". In acelasi timp, tu faci la fel

cu mine, si in aceasta se manifesta independenta subiectului tau fata de mine, intregind

tocmai prin aceasta fericirea mea. E o substituire de euri. Locul eului meu l-ai luat tu, silocul eului tau in tine l-am luat eu, prin vointa ta, nu prin constrangerea mea. Dar tu ai

luat locul eului meu in mine ramanand autonom, deci propriu-zis nu e o absorbire a ta in

mine, ci o iesire a mea din mine, o traire a mea nu in jurul eului propriu, ci in jurul tau, casi o traire a ta in jurul meu. Eu nu experiez numai trairea ta in jurul meu, ci si pe a mea in

jurul tau. Intrucat centrul trairii mele nu mai sunt eu, ci tu, te experiez pe tine ca centru,

dar intrucat centrul trairii tale sunt eu, valoarea mea este recompensata prin tine, incatprin mine experiez valoarea ta, dar in acelasi timp prin tine imi vine in constiinta si

valoarea mea; astfel chiar despre mine, ca valoare, stiu prin tine, sau pe mine ma am in

adancimea proprie, prin tine. Constiinta de mine e nedezlipita de constiinta de tine, de

constiinta de "noi".

http://www.crestinortodox.ro/cuvinte-duhovnicesti/68484-cuvinte-pentru-o-buna-vietuire-sfantul-maxim-marturisitorulhttp://www.crestinortodox.ro/cuvinte-duhovnicesti/68484-cuvinte-pentru-o-buna-vietuire-sfantul-maxim-marturisitorul

8/8/2019 Pr. Staniloaie

3/7

8/8/2019 Pr. Staniloaie

4/7

Acesta e reversul mandriei si al parerii de sine. Aci se reveleaza faptul ca nimeni nu se

poate multumi cu sine fara altul, ca existenta sa devine bogata si adanca prin altul. Traind

exclusiv in mine, existenta mi se sleieste de orice continut. Binswanger citeaza pentruacest fenomen urmatoarele cuvinte din Jean Paul, care vede minunea principala nu in a

iubi, ci in faptul de "a fi iubit": "Iubirea cu care ne primeste bunatatea celuilalt este ceva

atat de tainic, incat noi nu putem patrunde in intelesul ei, pentru ca nu putem impartasiideea buna ce si-o face acela despre eul nostru; noi nu intelegem cum ne poate iubi acela,

dar ne impacam cu aceasta daca ne gandim ca celalalt din partea sa, intelege tot asa de

putin dragostea noastra fata de el".

De aceea dragostea crestina e impreunata cu smerenia, intr-un chip analog cu Jean Paul,

Dostoievski pune pe Markel, unul dintre personajele sale, sa le intrebe pe slugile sale:

"Iubitii mei, bunii mei, de ce ma slujiti? De Se va milostivi Dumnezeu de mine si ma valasa sa traiesc, va voi sluji si eu pe voi, caci fiecare trebuie sa slujeasca altora".

Cu atat mai greu ne e sa intelegem taina iubirii lui Dumnezeu fata de noi si dorinta lui

Dumnezeu de a-I raspunde cu iubirea noastra. E uluitoare valoarea ce ne-a dat-oDumnezeu. Iubirea e dovada existentei noastre eterne si mijlocul desavarsirii noastre.

Uneori sentimentul acesta al lipsei noastre de importanta ne face sa pregetam a darui un

cuvant de apreciere cuiva care ni se pare cu mult mai presus de noi ca sa aiba nevoie de

el, alteori adresam semenilor cuvinte grele, socotind ca ele nu pot avea nici un ecou

serios in ei. Dar pe urma aflam cu uimire cat de mult a durut pe cineva lipsa unui cuvantbun din partea noastra, sau rostirea unui cuvant rau la adresa lui.

S-ar parea, la prima vedere, ca ceea ce ne determina la aceasta delasare de a acordaatentia noastra unor persoane ce ni se par superioare este aceeasi smerenie care trebuie sa

intovaraseasca dragostea noastra. Dar smerenia adevarata nu pregeta de a acorda altora

toata atentia; sentimentul putinatatii proprii, fiind coplesit de sentimentul valorii altora,trebuie sa ne faca sa uitam de putina importanta ce o pot avea cuvintele si atentiile

noastre, si sa-i acordam altuia toata atentia fara sa ne mai gandim la noi, ci exclusiv la el.

Iubirea e si in acest sens o depasire de sine.

Simtirea smerita a acestei putinatati a propriei persoane nu exclude insa o crestere proprie

prin dragostea semenului. Eu simt ca, daca as trai prin mine insumi, in afara legaturii de

iubire cu cineva, n-as fi nimic, dar in aceasta legatura eu cresc, insa tot plusul pe care-lexperiez il reduc la el. Vom vedea ca acelasi sentiment il am atunci cand cresc in

dragostea de Dumnezeu.

Dragostea se realizeaza deci atunci cand se intalnesc intr-o traire reciproca deplina doua

subiecte in calitatea lor de subiecte, adica fara sa se reduca reciproc la starea de obiecte,

ci descoperindu-se la maximum, ca subiecte, dar cu toate acestea daruindu-se reciproc siintru toata libertatea. Iubirea e patrunderea reciproca a doua subiecte in intimitatea lor

(mai mult ca intrepatrunderea intre subiect si un lucru), fara sa inceteze a fi suverane si

autonome. Prin iubire patrunzi in intimitatea unui semen, in samburele fiintei lui, mai

mult decat patrunzi in fiinta unui obiect, chiar daca il asimilezi prin mancare. Il patrunzi

8/8/2019 Pr. Staniloaie

5/7

fara sa-l nimicesti sau imputinezi, ci, dimpotriva, dandu-i ocazia sa creasca. De aceea

iubirea e suprema unire si promovare reciproca si, tocmai de aceea, suprema cale de

cunoastere in care semenul nu e pasiv, ci mai liber ca in orice alta stare sau relatie. Cu catil iubesc mai mult, cu atat mi se descopera mai mult. Subiectul uman poate actualiza o

astfel de legatura cu orice subiect cand a luat cunostinta de el prin mijlocirea simturilor.

Deci virtual el e intr-o astfel de legatura si e chemat spre actualizarea ei cu oricine. Darputinta acestei legaturi de a se actualiza e mai mare sau mai putin inabusita decat prin

incercarea subiectelor de a se reduce reciproc la starea de obiecte, sau prin lipsa de atentie

cu care un subiect trece pe langa altul. Mandria, patimile egoiste atrofiaza legaturanormala pe care o virtualitate fireasca din noi o cere dezvoltata in orice ins. Cand

dezvoltam insa aceasta legatura sau ne descoperim in ea, ne plasam fiecare neasemanat

mai mult in interiorul celuilalt decat inainte, dar si in interiorul propriu. Acum se

realizeaza si ne devine transparenta propria adancime si adancimea semenului. Ea nereveleaza, ne da un plus considerabil de realitate. Celalalt ni se reveleaza ca avand o

adancime uluitoare, o bogatie nebanuita. Dar ceea ce e ciudat e ca acest plus nu poate fi

definit exact. Pe cata vreme, ramanand in contactul superficial cu semenul, cand marea

bogatie a subiectului lui ne este acoperita, putem formula in concepte definite anumiteinsusiri ale lui si tindem sa-I definim exact, descoperirea subiectului lui ne pune,

dimpotriva, intr-o legatura cu un plus neasemanat mai mare, dar imposibil de precizat, inesenta lui, in concepte.

Iubirea e un urias plus de cunoastere, producand in acelasi timp un urias plus de viata in

cel iubit si in cel ce iubeste, dezvoltand la maximum fiinta lui si a mea. Dar aceastacunoastere nu poate fi captata in concepte. Aici ni se descopera tot sensul "imaginatiei"

lui Binswanger. Dandu-mi seama printr-o experienta directa ca in subiectul semenului se

cuprinde o bogatie ce nu poate fi delimitata in concepte, ma ajut de imaginatie pentru totplusul din el, experiat, dar necaptat in concepte.

Imaginatia aceasta are multiple temeiuri de adevar. In primul rand subiectul fiecaruiaascunde virtualitati indefinite, care pot fi puse in valoare prin iubire. De aceea aceste

virtualitati le sesizeaza tot numai cel ce-l iubeste. Aceasta, in primul rand, pentru ca el

surprinde in manifestarile voluntare si in vibratiile lui sufletesti o multime de nuante carereveleaza latente neobservate de privirea piezisa sau superficiala a celor ce-i sunt ostili

sau indiferenti. In al doilea rand, pentru ca cel ce iubeste infrumuseteaza in mod real prin

dragostea sa fiecare trasatura a celui iubit, nu numai pentru ca proiecteaza de la sine un

val de lumina peste ele, ci si pentru ca de fapt cel iubit, simtind dragostea celuilalt, otraieste ca pe o putere ce scoate la iveala din adancurile sale tot ce e bun si, in acelasi

timp, il sporeste considerabil; de fapt, prin dragostea noastra facem mai buni si mai

frumosi pe altii, precum ne facem si pe noi insine. Iar in al treilea rand, cel ce iubestefaureste in sine un chip de lumina al aceluia, iar faptul acesta se datoreaza fie total

virtualitatilor ascunse in trasaturile celui iubit, fie idealurilor spre care aspira in mod

nestiut tendintele celui ce iubeste, fie unei sinteze a aspiratiilor unuia cu virtualitatilesesizate din celalalt, ceea ce-i mai probabil.

In general, imaginatia e produsul unor forte, al unor latente, al unor posibilitati din

cuprinsul comun al celor doi, din cuprinsul lui "noi". Si daca cel ce si le imagineaza crede

8/8/2019 Pr. Staniloaie

6/7

8/8/2019 Pr. Staniloaie

7/7

eul meu in Sine, primeste chiar trupul meu in Sine, incat ma incadreaza si pe mine in

simturile Sale curate, in faptele Sale curate. Astfel, toti cei ce credem devenim un "trup"

cu El si intre noi, fapt ce se va desavarsi in viata viitoare.

Aceasta se infaptuieste mai ales prin rugaciunea curata adresata lui Iisus. Iar cel ce

efectueaza aceasta substituire de euri, intre mine si Hristos si intre toti cei uniti cuHristos, este Duhul Sfant. El e Duhul acestei comuniuni. Caci e Duhul comuniunii si in

Sfanta Treime. Dar pana sa fi ajuns la capacitatea unei astfel de rugaciuni care ma umple

cu Hristos, trebuie sa fi crescut considerabil si in dragostea de semeni, si in rastimpurilede intrerupere a acestei rugaciuni trebuie sa ma simt tot mai plin de dragostea fata de ei.

Treptele urcusului spiritual nu sunt asa de separate precum le-am descris mai inainte din

motive metodologice, ci in acelasi timp coexista mai multe, si cel ajuns pe o treapta nu

ramane mereu pe ea, ci mai coboara si pe alta, desi cu noi bogatii duhovnicesti, fiindcapabil sa urce mai usor pe cele de pe care a coborat. Nu se poate afla cineva, cat traieste

pe pamant, mereu in rugaciune, sau mereu in simtirea unei iubiri actuale.

Parintele Dumitru Staniloae

http://www.crestinortodox.ro/cuvinte-duhovnicesti/68446-convorbire-cu-parintele-dumitru-staniloaehttp://www.crestinortodox.ro/cuvinte-duhovnicesti/68446-convorbire-cu-parintele-dumitru-staniloae