Elaborare metodică nr. 2

Tema: Elementele componente ale protezei parţial mobilizabile acrilice cu placă. Limitele bazei protezei. Elementele de ancorare. Alegerea dinţilor stîlpi. Tehnica confecţionării croşetelor.

1. Caracteristica componentelor PPMA acrilice cu placă. Elementele PPMA cu placă sunt solidarizate intim între ele, care la rîndul lor formează un corp unic ce este solid, rigid nedeformabil, rezistent la presiunile masticatoare. În dependenţă de funcţia pe care o îndeplinesc, acestea se împart în:

1. dinţi artificiali;2. elemente de ancorare, meţinere şi stabilizare;3. şaua sau şeile protezei şi conectorul ce este reperezentat de placă, care uneşte şeile ce sunt

situate în spaţiile edentate (şaua cu conectorul se mai numeşte baza protezei).

2. Dinţii artificiali, varietăţi. Ambalaje comercializate.

Dinţii artificiali sunt aplicaţi în spaţiile edentate cu scopul de a restabili integritatea şi funcţiile dereglate ale sistemului stomatognat, din aceste motive dinţii artificiali sunt consideraţi ca elemente funcţionale principale ale protezei. Dinţii artificiali sunt confectinaţi în laboratorul de tehnică dentară de către tehnicianul dentar sau sunt fabricaţi industrial din răşini acrilice sau porţelan. Aceştia trebuie să se asemene cu dinţii naturali după formă, şi eficacitate masticatorie. Dinţii artificiali comercializaţi au diferite forme, mărimi şi culori. În anumite situaţii clinice, mai frecvent în zonele laterale pot fi utilizaţi şi dinţii metalici confecţionaţi standard sau prin metoda de turnare. Dinţii artificiali sunt comercializaţi pe plăcuţe, aceştia fiind fixaţi pe ele cu ceară pe grupuri (grupul frontal şi lateral). Placuţele sunt comercializate de Germania, Turcia, Polonia. De asemenea se mai ambalează în tuburi (tobiţe) în garnituri. Sunt 20 de garnituri (complect) pentru maxila şi mandibulă. Acest tip de ambalaj îl comercializeză uzina din Harkov.

3. Caracteristica elementelor de ancorare, menţinere şi stabilizare a PPMA.

Datorită acestor elemente, PPMA cu placă este menţinută şi stabilizată pe cîmpul protetic. Ele sunt clasificate în:

1. elemente mecanice fabricate (elemente principale), asigură ancorarea, menţinerea şi stabilizarea mecanică a protezei la cîmpul protetic. Acestea la rîndul lor pot fi divizate în:

croşete din sîrmă; croşete din acrilat; sisteme speciale de ancorare, menţinere şi stabilizare;

2. elemente anatomice morfofuncţionale (elemente auxiliare), includ toate elementele cîmpului protetic edentat parţial care se opun mobilizării protezelor mobilizabile în plan vertical şi orizontal. Aceste elemente sunt: apofizele alveolare, bolta palatină, tuberozităţile maxilare, exostoze, dinţii restanţi, tonicitatea şi capacitatea de contracţie musculară periproteică. Totodată, între suprafeţele de contact ale PPMA şi a fibromucoasei cîmpului protetic este lichid bucal (salivă) ce favorizează adeziunea protezei la cîmpul protetic.

4. Varietăţi de croşete din sîrmă de Wiplă utilizate la confecţionarea PPMA. Caracteristica.

Croşetele din sîrmă, sunt confecţionate în condiţii de laborator pe dinţii-stîlpi, avînd menirea de a ancora, menţine şi stabiliza protezele respective. Croşetele sunt confecţionate din sîrmă de Wiplă elastică cu diametrul de 0,6 – 0,8 mm. Croşetul este reperezentat de 3 segmente:

segmentul dentar (braţul croşetului), este aplicat pe suprafaţa vestibulară a dintelui, în zona subecuatorială, retentivă. Acesta este destinat pentru meţinerea protezei mobilizabile pe cîmpul protetic;

segmentul elastic (corpul croşetului) asigură elasticitatea segmentului dentar şi poate fi aplicat în diferite zone topografice atît ale dintelui-stîlp, cît şi ale mucoasei;

segmentul de fixare (apofiza croşetului) asigură stabilitatea croşetului solidarizîndu-l cu baza protezei mobilizabile.

Cerinţe faţă de croşete:

segmenul dentar trebuie să fie în contact cu substanţa vestibulară a dintelui şi trebuie s-o cuprindă cu cel puţin 2/3 din dimensiunea ei în sens meziodistal;

vîrful segmentului dentar se aplică în zona cu retentivităţi mai mari şi prin şlefuire se rotunjeşte pentru a evita eroziunile ţesutului dentar;

segmentul elastic trebuie să fie distanţat de parodontul marginal cu 1,5 – 2 mm sau este aşezat în zona supraecuatorială;

extrimităţii libere a segmentului de fixare i se oferă o formă plată cu ajutorul ciocănaşului şi nicovalei, sau prin formarea unor bucle ce vor permite fixarea croşetului în acrilat.

Varietăţi de croşete din sîrmă de Wiplă:

croşetul cervico – ocluzal deschis dental; croşetul cervico – alveolar deschis dental; croşetul cervico – ocluzal întors; croşetul inelar.

5. Tehnica confecţionării croşetului cervico – ocluzal deschis dental de sîrmă de Wiplă. Utilaj, instrumente.

Croşetul cervico – ocluzal deschis dental, numit şi croşet simplu, are un singur braţ ce este aplicat pe suprafaţa vestibulară a dintelui-stîlp, în zona subecuatorială. Aproximativ la nivelul punctului de contact interdentar, croşetul este îndoiat spre apofiza alveolara edentată, distanţat cu 0,5 mm de suprafaţa proximală a dintelui, iar pe măsura apropierii de apofiza alveolară e orientat oblic spre mijlocul apofizei şi distanţat de ea cu 1 – 1,5 mm pentru a fi plasat în zona protezei sub dinţii artificiali. Acest croşet posedă elasticitate redusă şi poate fi plasat pe dinţii-stîlpi cu un ecuator normal, atît la maxilă cît şi la mandibulă. Pentru confecţionare sunt utilizate:

instrumente:cleşte – crampon;cleşte în cioc;cleşte cu fălci rotunde;cleşte pentru tăiat sîrmă;cleşte cu fălci ascuţite;ciocănaşul tehnicianului dentar;creioane chimice;

utilaj:proteze parţial mobilizabile cu diverse tipuri de elemente de fixare şi stabilizare;ocluzoare şi articulatoare;modele de diagnostic;nicovale.

Segmentul de sîrmă tăiat se îndoaie, apoi cu cleştele se modeleză braţul, corpul şi apofiza croşetului. Nu se admite încălzirea sîrmei la flacără, deoarece se modifică structura cristalică a metalului, consecutiv scad şi însuşirile elastice, astfel croşetul nu va asigura menţinerea mecanică a protezei mobilizabile.

6. Caracteristica sistemelor speciale de ancorare, menţinere şi stabilizare utilizate la confecţionarea PPMA.

Aceste sisteme prezintă dipozitive mecanice care ca regulă sunt alcătuite din 2 componente, unul fiind o construcţie fixă. În PPMA cu placă sunt utilizate mai multe sisteme.

Sistemul telescopic este compus din 2 elemente: o capă cilindrică metalică care este cementată pe dintele-ancoră şi o coroană de înveliş realizată după amprenta obţinută de pe capa cementată de pe dintele-stîlp. Coroana poate să fie fixată ca şi dinţii artificiali în baza protezei sau să fie înglobată în întregime în bază, iar deasupra ei să fie montat dintele solicitat, variantă ce este indicată în edentaţiile subtotale, cînd pe arcada dentară sunt rădăcini situate deasupra nivelului mucoasei cu 2 - 3 mm. Sistemul de bare cu călăreţi este compus din 2 componente: o bară metalică solidarizată la coloanele artificiale sau la dispozitivele radiculare realizate pe rădăcinele dinţilor-stîlpi şi o gutieră fixată în şaua protezei imobilizabile care încalecă bara. Forma (ovoidală, dreptunghiulară, etc.), formele, dimensiunile barei metalice depind de numărul dinţilor absenţi, topografia edentaţiei, spaţiul interdentar. Grosimea barei variază între 1,5 – 4 mm. Gutiera, numită şi călăreţ, e realizată după dimensiunile şi forma barei. Gutiera poate fi confecţionată prin ştanţare şi turnare. Grosimea nu trebuie să fie mai mare de 0,2 – 0,3 mm. Sistemul Dolder a fost conceput pe 2 rădăcini mandibulare a caninilor pe care s-a confecţionat cape metalici cu dispozitive radiculare unite cu bara. Aceste sisteme sunt indicare în edentaţiile frontale, laterale şi subtotale cu înalţimea spaţiului protetic corespunzător utilizarea barei, cei cu călăreţi şi a dinţilor artificiali. Sunt utilizate atît la aplicarea PPMA cu placă, cît şi a celor scheletate.

7. Caracteristica bazei PPMA. Limitele bazei PPMA la mandibulă.

Baza protezei este divizată în şei şi conectori în formă de placă aplicată pe palatul dur (placă palatinală) sau pe versanul lingual al apofizei alveolare mandibulare (placa linguală). Baza protezei e destinată pentru fixarea dinţilor artificiali şi a elementelor de ancorare, menţinere şi stabilizare, transmite presiune masticatorie suportului mucoosos. Contactul intim al bazei protezei cu suprafaţa mucozală, între care este lichidul bucal, favorizează fenomenul de adeziune ce contribuie la menţinerea şi stabilizarea protezei pe cîmpul protetic. Limitele protezei, cunoscute şi ca extinderea marginilor bazei, depinde de numărul dinţilor restanţi şi gradul lor de mobilitate, structura suportului osos, grosimea şi elasticitatea fibromucoasei cîmpului protetic, topografie edentaţiei, vîrsta pacientului, etc. Extinderea bazei protezei poate fi maximală sau minimală, aceasta avînd limite de extindere pentru maxilă şi mandibulă. Baza protezei la mandibulă acoperă suprafaţa mucozală a cîmpului protetic, iar marginile vestibulare în zonele breşelor edentate ajung pînă la fundul sacului vestibular. Posterior în edentaţiile terminale, marginea bazei acoperă tuberculii periformi în întregime sau numai treimea anterioară, coborîndu-se spre zona paralinguală pînă la linia oblică internă, extinzîndu-se orizontal pe fund de sac lingual. În zona linguală laterală, marginea bazei protezei se extinde pe suprafeţele orale ale dinţilor laterali restanţi pînă la nivelul supraecuatorial, iar în zona frontală acoperă dinţii cu 2/3 din înălţimea lor.

8. Caracteristica bazei PPMA. Limitele bazei PPMA la maxilă.

Baza protezei cu o suprafaţă (internă) are contact faţa mucozală a cîmpului protetic şi cu dinţii restanţi, iar cealaltă (externă) acoperă bolta palatină şi apofizele alviolare edentate în întregime. Marginile vestibulare ale bazei din spaţiile edentate ajung pînă la fundul sacului vestibular, ocolind bridele şi frenurile mucozale în zona mucoasei neutre. În zona posterioară baza protezei acoperă tuberozităţile maxilare, în regiunile dinţilor restanţi contactează cu suprafeţele palatinale ale dinţilor astfel: în zona frontală marginea bazei ajunge pînă la tuberculii dinţilor frontali, iar în zonele laterale, se extinde pînă la nivelul supraecuatorial al dinţilor masticatori. În dependenţă de gradul de atrofie al apofizei alveolare, baza protezei restabileşte volumul necesar al acestor formaţiuni. Dacă în zona frontală edentată apofiza alveolară este bine dezvoltată,

neatrofiată, versantul vestibular în această zonă poate să nu fie realizat complet sau poate să se extindă pînă la jumătatea înălţimii apofizei alveolare.

9. Trasarea liniilor necesare pentru montarea dinţilor artificiali în PPMA.

La maxilă: 1. linie mediană, trasată pe sutura palatului dur care împarte modelul în 2 jumătăţi;2. liniile ce împart în 2 jumătăţi tuberozităţile maxilare şi apofizele alveolare laterale;3. linia transversală, trasată pe centrul papilei incisivale şi perpendiculare liniei mediane;4. liniile medii ale apofizei alveolare anterioare, trasate de la linia anterioară a papilei incisivale ce

uneşte punctele de proiecţie a caninilor, situate pe linia apofizei alveolare în zonele laterale, la o distanţă de 5 mm faţă de extermitatea mezială a primei ruci palatine mari.

La mandibulă:1. linia mediană, trasată de la centrul apofizei alveolare din zona frontală prin centrul liniei ce

uneşte tuberculii periformi;2. liniile ce împart în 2 jumătăţi tuberculii periformi şi apofizele alveolare din zonele laterale;3. linia transversală, trasată pe centrul apofizei alveolară din zona frontală şi perpendiculară liniei

mediane, punctul de intersecţie a liniei frontale cu liniile laterale determină locul de aşezare a caninilor;

4. marcarea limitelor linguale, vestibulare, anterioare şi posterioare ale tuberculilor periformi.

10. Criteriile de alegere a dinţilor stîlpi pentru aplicarea elementelor de ancorare, menţinere şi stabilizare. Liniile croşetare. Importanţa.

La confecţionarea croşetelor din sîrmă se face iniţial o analiză a coroanei dinţilor stîlpi pentru a determina modul de aplicare a segmentelor croşetelor. Suprafeţele vestibulară şi orală ale dinţilor vestibulari sunt convexe în plan orizontal şi vertical. Dacă vom trasa în aceste planuri cîte o linie ce va trece prin punctele cele mai convexe ale suprafeţelor respective, vom obţine 4 pătrate, numerotarea cărora începe din partea breşei. Astfel, primul şi al doilea pătrat cuprinde zona dintre marginea ocluzală şi ecuator, numită zona supraecuatorială, neretentiva a dintelui unde vor fi aplicate segmentele rigide ale croşetelor. Al treilea şi al patrulea pătrat cuprin zona dintre ecuator şi colet, numită zona subecuatorială, retentivă, unde vor fi aplicate segmentele elastice ale croşetelor.