Universitatea “POLITEHNICA” din București

FACULTATEAIngineria și Managementul Sistemelor Tehnologice

PROIECT

Pregătirea Proceselor de Fabricație

Student: Profesor:

Constantin Cățoiu s.l.dr.ing. Constantin Radu

Grupa: 632CB

CUPRINS1.1.Scurtă prezentare a evoluției sistemelor de producție................................................................3

1.2.Sistemul de producție industriale................................................................................................3

1.2.1.Subsistemul de fabricație.........................................................................................................5

1.3.Intreprinderea de producție - obiect al managementului producției..........................................6

1.3.1.Abordarea conceptului de intreprindere de producție (firmă).................................................6

1.3.2.Trăsăturile de bază ale unei intreprinderi de producție...........................................................8

2.1.Procesul de producție: noțiune, tipologie, factori de influență.................................................10

2.1.1.Noțiunea de proces de producție...........................................................................................10

2.1.2.Tipologia proceselor de producție..........................................................................................11

2.1.3.Factorii care influențează asupra modului de organizare a proceselor de producție.............14

3.1.Pregătirea producţiei noilor produse.........................................................................................16

3.1.1.Obiective, şi posibilităţi de asimilare a noilor produse...........................................................16

3.2.Etapele principale ale stabilirii unui process de pregătire a fabricației......................................16

3.3.Controlul aprovizionării.............................................................................................................19

3.4.Pregătirea utilajelor, instalațiilor, mașinilor și suprafețelor de producție.................................20

1.1.Scurtă prezentare a evoluției sistemelor de producție

Dezvoltarea producției de bunuri materiale a făcut obiectul multor

dezbateri teoretice, care în principiu, reduc aceasta la procesul de producție

și valorificare a informațiilor. Alți teoreticieni (Alvin Tofler, Daniel Bell)

remarcă mutațiile profunde care vor avea loc în urma revoluțiilor tehnico-

științifice în urma cărora prevăd declinul industriei și reducerea rolului

forței de muncă productive.

În prezent, asistăm la revizuirea acestor teorii, recunoscâdu-se că

sistemele economice actuale nu vor putea fi în întregime informaționale sau

post-industriale. Așadar, se poate spune că producția de bunuri materiale va

continua, dar vor avea loc mutații profunde care nu vor mai fi compatibile

cu concepțiile și metodele actuale de producție. În acest context o abordare

realistă a problematicii activității de producere de bunuri materiale impune

abordarea din punct de vedere sistemic a întregului sistem de producție.

Tratarea sistemica a unei unități de producție presupune determinarea

interacțiunilor dintre diversele subsisteme și structuri componente ale

acestuia.

În general, prin sistem se înțelege un ansamblu de elemente aflate într-o

relație de interdependență și interacțiune reciprocă, formând un tot

organizat și funcțional. Sistemele sunt caracterizate de trei elemente, și

anume:

a) obiective;

b) sarcini;

c) functii.

Obiectivul unui sistem este bine definit atunci când există un mijloc ce

poate fi utilizat pentru obținerea rezultatelor dorite.

Sarcina sistemului derivă din obiectivul sistemului, în sensul că un

anumit obiectiv poate fi atins prin realizarea mai multor sarcini.

Funcția unui sistem este proprietatea acestuia de a transforma intrările in

ieșiri și definește modul cum se realizează sarcina.

1.2.Sistemul de producție industriale

Sistemul de producție este componenta principală a complexului

economic național, contribuind la cristalizarea într-o structură unitară a

tuturor celorlalte sisteme care contribuie la desfășurarea proceselor

economice și sociale.

Producția este activitatea socială în care oamenii cu ajutorul mijloacelor

de producție, exploatează și modifică elemente din natură în vedera

realizarii de bunuri materiale destinate necesitatilor de consum.

Comportamentul sistemului de producție depinde esențial de obiectivele

acestuia, de stuctură ți de relațiile sale cu mediul înconjurător și de sistemul

social în care evoluează. Acest comportament este de trei tipuri:

i. comportament anticipativ;

ii. comportament activ;

iii. comportament pasiv.

Comportamentul anticipativ există atunci când sistemul se adaptează la

schimbările din mediul înconjurator înainte ca aceste schimbări să-și

manifeste efectele.

Comportamentul activ există atunci când sistemul paralel cu adaptarea la

influențele exterioare, are la rândul său influiențe asupra mediului.

Comportamentul pasiv există atunci când sistemul se adaptează lent, în

timp, la schimbările mediului.

Structura unui sistem de producție este formată dintr-un ansamblu de

elemente care vor acționa astfel încât să fie asigurată funcțiunea principală

de producție - transformarea materiei prime în produs finit.

O posibilă structurare a unui sistem de producție poate fi următoarea

( fig. 1.1).

Din fig.1.1 se poate constata că principala componentă a sistemului de

producție este subsistemul de fabricație, a cărui funcționare este asigurată

de celelalte subsisteme.

1.2.1.Subsistemul de fabricație

Subsistemul de fabricație constituie locul de desfășurare al unui proces

parțial al producției de bunuri prin care se realizează configurația și

proprietățile finale ale produsului.

Considerând subsistemul de fabricație ca fiind el însuși un sistem, se

poate evidenția pentru acesta o structură minimă formate din 4 variante de

subsisteme de rang imediat inferior:

a. Subsistemul efector are funcția de a realiza modificarea

proprietăților obiectului muncii prin combinarea nemijlocită a

fluxurilor de materiale și a celui de informație prin intermediul

fluxurilor de energie. Acest sistem, denumit și de prelucrare, are

caracteristici specific fiecărui proces tehnologic în parte și constituie

elementul determinant al sistemului de fabricație.

b. Subsistemul logistic realizează operații de transfer pozitional

(transport) și de transfer în timp (depozitare). Importanța deosebită a

acestui subsistem rezida din faptul ca 65-85% din durata totală a

unui ciclu de fabricație se consumă cu operații de tip logistic

(manipulare, transport, depozitare).

c. Subsistemul de comandă realizează funcția de transformare si

distribuție a fluxurilor informaționale astfel încât prin realizarea

unei interacțiuni coordonate a tuturor subsistemelor să se

îndeplinească funcția generală a subsistemului.

d. Subsistemul de control are funcția de a determina valorile realizate

ale parametrilor ce definesc calitatea pieselor, de a le compara cu

valorile prescrise, de a stabili abaterile si de a comunica informațiile

rezultate, sistemului efector.

Constituirea sistemelor avansate de producție caracteristice mileniului trei,

presupune modificări profunde, care vor afecta atât baza tehnica cât și

metodele și tehnicile de conducere, organizare și asigurare a calității. Astfel

o firmă va avea nevoie de o capacitate inovațională proprie ridicată,

deoarece fără acest element chiar dacă va face eforturi mari pentru a-și

valorifica

resursele materiale de care dispune, ea va ramâne în urma din punct de

vedere calitativ. Din aceasta cauză va spori considerabil rolul personalului

muncitor care, la toate nivelele, va avea de făcut față unor probleme

complet noi de perfecționare continuă a procesului de producție și a

produselor fabricate.

1.3.Intreprinderea de producție - obiect al managementului producției 1.3.1.Abordarea conceptului de intreprindere de producție (firmă)

În sens economic, o intreprindere (firmă) indiferent de mărime, formă de

proprietate și organizare produce bunuri și servicii destinate vânzării pe

piață, scopul urmărit fiind obținerea de profit.

Cu alte cuvinte, intreprinderea este veriga organizatoprica unde are loc

fuziunea dintre factorii de producție (resurse umane și material-

organizatorice) cu scopul de a produce și desface bunuri economice în

structura, cantitatea și calitatea impusă de cererea de pe piață și obținerea de

profit.

În cadrul oricărei economii întreprinderea urmărește realizarea

următoarelor obiective:

o economic;

o social.

Obiectivul economic se concretizează în :

i. optimizarea permanentă a combinării factorilor de producție

utilizate în vederea obținerii celor mai bune rezultate economice cu

costuri cât mai reduse si având în permanența în vedere situația

piețelor de aprovizionare și desfacere;

ii. distribuirea veniturilor obținute din procesul de producție.

Obiectivul social este determinat de faptul că activitatea oricărei

întreprinderi se desfășoară într-un context social dat. Rolul social al

întreprinderii se manifestă:

i. față de salariați, deoarece aceștia își consumă o mare parte din

timpul lor în cadrul întreprinderii unde trebuie să existe condiții

favorabile atât din punct de vedere al muncii desfășurate cât și din

punct de vedere al salarizării acestora .Prin măsurile întreprinse,

managerii trebuie să creeze condiții favorabile pentru promovarea

atât a personalului cât și a tehnologiei;

ii. față de consumatori, pentru care întreprinderea industrială trebuie să

producă cele mai bune produse și servicii cerute de către aceștia;

pentru această întreprinderea trebuie să furnizeze o informație cât

mai completă și obiectivă asupra produselor sale, prin politici de

publicitate și reclamă cât mai adecvate.

Obiectivul social este tot mai mult asociat întreprinderilor moderne. Din

acest punct de vedere o întreprindere trebuie să găsească un răspuns adecvat

la urmatoarele probleme: inflația, managementul cu față umană, protecția

mediului și a consumatorilor și criza de energie.

Inflația apare ca un fenomen de creștere a prețurilor sau ca o depreciere

a puterii de cumpărare. Ca urmare a creșterii prețurilor apar modificări în

comportamentul consumatorilor, aceștia reducându-și drastic nevoile de

consum față de anumite produse, boicotând în acest fel piețele de desfacere

ale anumitor producatori. Apare astfel necesitatea adaptării producatorilor

la noile condiții de piață influențate de fenomenul inflației.

Managementul cu față umană presupune luarea în considerare nu numai

a factorilor organizaționali ci și a factorului uman; cu alte cuvinte

managementul cu față umană implică crearea unui echilibru între

obiectivele de producție și rentabilitate și dorințele salariaților.

Protecția mediului este considerat a fi un element al obiectivului social

al unei întreprinderi cu repercursiuni atât pe plan juridic cât și social.

Protecția consumatorului este de asemenea un element important care

trebuie avut în vedere de fiecare întreprindere, astfel încât deciziile pe care

le iau să țină seama de dorințele și nevoile beneficiarilor ei.

Criza de energie provine din capacitățile reduse pe plan mondial de a

acoperi nevoile din ce în ce mai mari de diferite feluri de energie.

1.3.2.Trăsăturile de bază ale unei intreprinderi de producție

Prin obiectul său de activitate o întreprindere are rolul de a-și folosi cu

eficiență mijloacele de producție pe care le deține în condițiile folosirii cât

mai complete a capacităților de producție, a unei calități ridicate a

produselor și a obținerii de profit.

O întreprindere de productie industrială se caracterizează prin trei

traăsături de baza:

a) unitatea tehnico-productivă;

b) unitatea organizatorico- administrativă;

c) unitatea economico-socială.

Unitatea tehnico-productivă este determinată de faptul că intreprinderea

de producție industrială dispune de un complex de factori de producție, în

anumite raporturi cantitative și calitative astfel încât să fie realizat în

condiții de eficiență obiectivul stabilit de către aceasta.

În cadrul acestei trăsături de bază se evidențiază două aspecte principale:

a) omogenitatea procesului tehnologic în toate subunitatile de

productie de baza specializate în executarea anumitor produse sau

componente ale acestora;

b) unitatea producției fabricate în intreprindere.

SISTEME DE ORGANIZARE A PRODUCŢIEI

Pentru întreprinderile caracterizate prin omogenitatea procesului

tehnologic, în cadrul subunităților sale de producție de bază , procesul

tehnologic este asemanator, utilizându-se mașini și utilaje cu aceeași

destinație tehnologică, muncitorii au aceeași profesie și grad de calificare,

iar modul de organizare al acetora este asemanator. Acest aspect al

trăsăturii tehnico-productive este cel mai des întâlnit în întreprinderi de

turnătorie, tesatorii, filaturi, etc.

În fig.1.2 este prezentată o Întreprindere de turnătorie caracterizată prin

omogenitatea procesului tehnologic.

2.1.Procesul de producție: noțiune, tipologie, factori de influență. 2.1.1.Noțiunea de proces de producție

Orice unitate de producție are ca obiectiv principal producerea de bunuri

materiale și servicii care se realizează prin desfășurare unor procese de

producție.

Conținutul activității de producție are un caracter complex și cuprinde

atât activități de fabricație propriu-zise cât și activități de laborator, de

cercetare și asimilare în fabricatie a noilor produse etc.

Fabricația este o activitate de producție care transformă materiile prime

în produse finite de un nivel calitativ cât mai ridicat și cu costuri cât mai

reduse.

Procesul de producție este format din:

i. procesul tehnologic ;

ii. procesul de muncă.

Procesul tehnologic este format din ansamblul operațiilor tehnologice prin

care se realizează un produs sau repere componente ale acestuia. Procesul

tehnologic modifică atât forma și structura cât și compoziția chimică a

diverselor materii prime pe care le prelucrează.

Procesele de productie sunt:

elementare;

complexe.

Procesele de producție elementare sunt acele procese prin care produsul

finit se obține printr-o singură operație tehnologică.

Procesele de producție complexe există atunci când asupra obiectelor

muncii se execute mai multe operații tehnologice.

Procesele de muncă sunt acele procese prin care factorul uman

acționează asupra obiectelor muncii cu ajutorul unor mijloace de muncă.

Pe lânga procesele de muncă și tehnologice în unele ramuri industriale

există și procese naturale în cadrul carora obiectele muncii suferă

transformări fizice și chimice sub acțiunea unor factori naturali (industria

alimentară-procese de fermentație, industria mobilei-procese de uscare a

lemnului, etc.)

2.1.2.Tipologia proceselor de producție

Datorită marii diversități a proceselor de producție aceste trebuie grupate

în grupe de procese care au caracteristici comune în funcție de anumite

criterii de grupare.

Cele mai utilizate criterii de grupare a proceselor de producție sunt:

a) dupa modul de participare la obținerea produsului finit;

b) dupa gradul de continuitate;

c) dupa modul de obținere a produsului finit;

d) dupa gradul de periodicitate;

e) dupa natura tehnologică.

În funcție de modul cum participă la realizarea produsului finit procesele

de producție sunt:

a. procese de producție de bază;

b. procese de producție auxiliare;

c. procese de producție de servire;

d. procese de producție anexă.

Procesele de producție de bază transformă materiile prime și materiale

în produse finite care constituie obiectul activității de bază al întreprinderii:

procese de prelucrare mecanică și montaj în construcții de mașini, țesătorie

în industria textilă, etc.

Procesele de producție de bază pot fi la rândul lor:

procese de bază pregătitoare;

procese de bază prelucratoare;

procese de montaj-finisaj.

Procesele de bază pregătitoare pregătesc materiile prime și materialele

pentru prelucrarea propriu-zisă procesele de turnare și forjare în industia

construcțiilor de mașini, procesele de vopsire și filatura din industria textilă,

procesele de croit în industria confecțiilor sau de încălțăminte.

Procesele de bază prelucratore efectuează operații de prelucrare

propriu-zisă a materiilor prime și a materialelor în vederea transformării lor

în produse finite-procese de prelucrări mecanice în construcții de mașini,

procese de țesătorie in industria textilă, procese de coasere în confecții, etc.

Procesele de bază de montaj-finisaj sunt acele procese care asigură

obținerea formei finale a produsului înainte de livrarea la consumator.

Procesele de producție auxiliare asigură obținere unor produse sau

lucrări care nu constituie obiectul activității de bază al întreprinderii dar

care asigură buna funcționare a proceselor de producție de bază - procese de

reparare a utilajelor și echipamentelor, de obținere a SDV-urilor necesare în

procesele de producție de bază, de obținere a diferitelor feluri de energie,

etc.

Procesele de producție de servire asigură obținerea unor servicii care nu

constituie obiectul activității de bază al întreprinderii, dar ajută la buna

desfășurare a proceselor de producție de bază și auxiliare-procese de

transport intern, de depozitare sau de transport a diferitelor feluri de energie

pe cabluri sau conducte.

După gradul de continuitate procesele de producție sunt:

procese de producție continue;

procese de producție periodice.

Procesele de producție continue se caracterizează prin aceea ca asigură o

transformare continuă a materiilor prime în produse finite în instalații de

aparatură, pe tot parcursul fluxului de producție parametrii tehnologici

având aceleași valori.

Procesele de producție periodice se caracterizează prin aceea că produsele

sunt elaborate sub formă de șarje la distanțe de timp egale cu timpul necesar

pentru elaborarea unei șarje.

După modul de obținere a produselor finite din materia primă procesele

de producție sunt:

i. procese de producție directe;

ii. procese de producție sintetice;

iii. procese de producție analitice.

Procesele de producție directe se caracterizează prin aceea ca produsul

finit se obține ca urmare a executării unor operații succesive asupra

aceleiași materii prime - procese de obținere a produselor lactate, de

obținere a zahărului, etc.

Procesele de producție sintetice conduc la obținerea produsului finit

după prelucrarea succesivă a mai multor materii prime - procese de

producție din construcții de mașini, confecții, industria alimentară, etc.

Procesele de producție analitice conduc la obținerea a mai multor

produse finite în urma unor prelucrări succesive a unei singure materii

prime - procesele de producție din petrochimie, rafinării, etc.

După gradul de periodicitate procesele de producție sunt:

ciclice;

neciclice.

Procesele de producție ciclice au caracter repetitiv și sunt specifice

tipului de producție de serie mare sau de masă. În cadrul acestor procese

prelucrarea produselor se face pe loturi de fabricație sau sub formă de șarje.

Procesele de producție neciclice se repetă la perioade mari de timp și

sunt specific pentru tipul de producție de serie mică sau unicate.

În funcție de natura tehnologică a operațiilor, procesele de producție

sunt:

a) procese chimice;

b) procese de schimbare a configurației;

c) procese de asamblare;

d) procese de transport.

Procesele chimice se efectuează în instalații capsulate în cadrul cărora

materiile prime se transformă în urma unor reacții chimice sau

termochimice - procese din industria aluminiului, a maselor plastice, a

petrolului, etc.

Procesele de schimbare a configurației au la bază operații de prelucrare

mecanică a materiilor prime cu ajutorul unor mașini sau agregate

tehnologice - procese de strunjire, rectificare, frezare, etc.

Procesele de asamblare asigură sudura, lipirea sau montajul unor

subansamble în vederea obținerii produsului finit.

Procesele de transport asigură deplasarea materiilor și materialelor de la

un loc de muncă la altul în interiorul întreprinderii.

2.1.3.Factorii care influențează asupra modului de organizare a proceselor de producție

Modul de organizare a procesului de producție este influențat de o serie

de factori, dintre care cei mai importanți sunt:

a) felul materiilor prime folosite;

b) caracterul produsului finit;

c) felul procesului tehnologic utilizat;

d) volumul producției fabricate, etc.

Felul materiilor prime folosite determină gruparea proceselor de

producție în două mari grupe:

o grupa proceselor de producție extractive;

o grupa proceselor de producție prelucratoare.

Procesele de producție extractive se caracterizează prin aceea că factorul

uman cu ajutorul mijloacelor de muncă acționeaza în vederea extragerii din

natura a unor minereuri, țiței, cărbune, lemn, etc. fapt ce contribuie la

adăugarea de valoare și valoare de întrebuințare transformându-le în materii

prime.

Procesele de producție prelucrătoare au ca obiect prelucrarea materiilor

prime extractive și a celor din agricultură.

În funcție de felul materiilor prime utilizate există diferențieri foarte

mari din punctul de vedere al organizării proceselor de producție atât a

celor de bază cât și a celor auxiliare sau de servire.

Felul produsului finit prin particularitățile de ordin constructiv sau prin

forma și proprietățile sale determină o anumită organizare a procesului de

producție.

Produsele finite pot fi grupate în doua mari grupe:

produse omogene, care au caracteristici identice în toată masa

produsului;

produse eterogene, cu proprietăți diferite în masa produsului.

Produsele omogene pot fi fluide cu livrare continuă în cadrul unor rețele

de conducte, sau cu livrare discontinue - livrare în butelii sau ambalate sub

formă de pudră în cutii sau saci; produsele omagene pot fi și sub formă

solidă cu una, două sau trei dimensiuni și în acest caz livrarea lor se face

sub formă solidă.

Produsele eterogene sunt de uz curent sau de uz excepțional.

Gradul de complexitate a produsului finit precum și dimensiunile

acestuia determină un anumit mod de organizare a procesului de producție

sau altul. Astfel, în funcție de aceste proprietăți se va face o aprovizionare

cu materii prime și materiale în cantități mai mari sau mai mici, procesul

tehnologic este mai simplu sau mai complex, utilajele sunt mai complexe

sau forța de muncă are o calificare mai mare sau mai redusă.

Felul procesului tehnologic utilizat determină un anumit fel de operații

tehnologice, executate într-o anumită succesiune, anumite utilaje și forța de

muncă de un anumit nivel de calificare. Deoarece un anumit produs poate fi

realizat prin două sau mai multe variante de proces tehnologic, se pune

problema alegerii acelei variante de proces tehnologic, care să conducă la

obținerea unor produse de calitate superioară și cu cheltuieli cât mai reduse.

În mod similar se pune problema influențării procesului de producție și

de către ceilalți factori de influență ai acestuia.

3.1.Pregătirea producţiei noilor produse. 3.1.1.Obiective, şi posibilităţi de asimilare a noilor produse

O caracteristică a întreprinderii moderne de producţie industrială o

constituie capacitatea acesteia de a se adapta cât mai rapid la fabricaţia unor

produse care să satisfacă cât mai bine cerinţele de consum pe piaţa internă

şi

externă.

Prin pregătirea producţiei se înţelege ansamblul măsurilor de creare şi

asimilare în fabricaţie a unor noi produse, modernizarea celor aflate deja în

fabricaţie şi de utilizare a celor mai perfecţionate tehnologii şi metode de

organizare în producţie.

Obiectivele care stau în faţa activităţii de pregătire a producţiei pot fi în

ansamblu următoarele:

asigurarea fabricaţiei noilor produse şi modernizarea celor existente

la nivelul cerinţelor din ce în ce mai diversificate ale

consumatorilor;

asigurarea celor mai bune condiţii de desfăşurare a activităţii de

pregătire a fabricaţiei noilor produse şi de asimilare a celor mai

perfecţionate tehnologii de fabricaţie;

reducerea la minimum posibil a duratei de pregătire a producţiei şi

realizarea acesteia cu cele mai mici costuri.

3.2.Etapele principale ale stabilirii unui process de preg ătire a fabricației Pregătirea producţiei cuprinde două etape:

pregătirea tehnică;

pregătirea material-organizatorică.

Pregătirea tehnică cuprinde la rândul său:

proiectarea produselor;

pregătirea tehnologică;

executarea, încercarea şi omologarea prototipului şi a seriei zero.

Asimilarea în fabricaţie a noilor produse se poarte realiza în trei moduri:

după concepţie proprie;

pe baza unei licenţe de fabricaţie;

după un model de referinţă.

Asimilarea după o concepţie proprie constă în valorificarea

posibilităţilor

proprii de cercetare şi proiectare a noilor produse. Avantajele principale ale

acestui mod de asimilare sunt reprezentate, în principal, de faptul că se

valorifică resursele proprii de cercetare şi în acelaşi timp se fac economii

însemnate, legate de achiziţionarea unor licenţe de fabricaţie.

Asimilarea pe baza unor licenţe de fabricaţie constă în achiziţionarea de

documentaţie tehnică de la alte întreprinderi cu profil similar din ţară sau

străinătate. Această modalitate de asimilare în fabricaţie are ca avantaje:

reducerea duratei de asimilare în fabricaţie cu durata de timp

necesară elaborării documentaţiei noilor produse;

asigurarea, o perioadă de timp, a asistenţei tehnice de către firma

producătoare a produsului asimilat;

cheltuieli reduse de publicitate, datorită faptului că noul produs

asimilat este deja cunoscut pe pieţele de desfacere.

Asimilarea după un model de referinţă se foloseşte mai rar; modelul de

referinţă este un produs care se constituie ca punct de plecare în activitatea

de proiectare a noilor produse. În acest caz, noul produs trebuie să înlăture

toate elementele de uzură morală a modelului de referinţă, reţinând numai

acele caracteristici de performanţă ale acestuia.

Etapele principale ale stabilirii unui proces de pregătire a fabricaţiei

1) Prima fază este constituită de stabilirea necesitătii oportunitătii şi

posibilităţii realizării unor produse cu desfacere într-o zonă

previzibilă în condiţii de profit pentru un interval detimp stabilit,

interval în care să se încheie şi amortizarea investiţiei şi

realizarea unui profit scontat.

2) Pentru a se lua hotărârea fabricării unui produs deci implicit a

pregătirii unui proces de fabricaţie trebuie cunoscute unele date

cum ar fi:

o dacă produsul este nou pentru zona în care se prevede

desfacerea lui;

o cum s-au comportat consumatorii sau utilizatorii unor

produse similare sau identice faţă de subiectul respectiv.

Datele de prognoză care se referă la un produs sau un proces de

fabricaţie pot fi primite contra cost de la institute specializate în activităţi de

prognoză.

Asemenea date pot să se refere la previziuni pe diferite termene care pot

atinge sau chiar depăşii 50 de ani.

Datele de prognoză sunt foarte costisitoare întrucât studiile de prognoză

implică o activitate de o foarte înaltă calificare şi in acelaşi timp foarte

înaltă răspundere. Furnizorii de date de prognoză pot ajunge în situaţia de a

răspune material şi în unele cazuri chiar penal pentru date care nu

corespund realităţii şi pe baza cărora solicitanţii au suferit daune materiale.

Stabilirea lotului de fabricaţie (volumul producţiei) şi a sistemului de

fabricaţie (productivitatea), deci producţia ca noţiune cantitativă este o

valoare absolută care exprimă cantitatea totală de produse care se

aproximează că vor fi fabricate. Productivitatea este o valoare specifică

relativă, ca reprezentând raportul numărului de produ-se fabricate în

unitatea de timp, care pentru piese mici poate să fie ore, minute, zile decade

sau luni, iar pentru piese mari ani.

La o producţie de repere cum ar fi automobilele, tractoare, camioane,

televizoare etc., trebuie corelate productivităţile liniilor care asigurădiferite

repere care fabrică subansamble şi apoi trebuie realizată convergenţa

subansamblelor către punctul de realizare a produsului finit incluzând

controlul de calitate interfazic şi final.

Pretenţiile pentru calitatea parţială sau finală referitoare la un produs

oarecare sunt acelea care determină gradul de precizie, complexitatea şi

tehnicitatea instalaţiilor specifice de control.

Pe măsura progreselor realizate în ştiinţă şi tehnologie sau aplicat,

respectiv sau generalizat aplicarea unor sisteme informaţionale de înaltă

tehnicitate precum şi unele tehnologii neconvenţinale cum ar fi laserul sau

ultrasunetele care să concure la progresul calităţii actului de verificare-

încercare a exactităţii cu care se realizează un produs cu controlul inclusiv

al calităţii şi performanţelor materialelor utilizate.

Pregătirea de fabricaţie din punct de vedere al costurilor depinde foarte

mult de volumul producţiei care cu cât este mai mare cu atât automatizarea

proceselor care pregătesc fabricaţia devin mai intense şi pe această bază

produsele tind să se ieftinescă din punc de vedere al costurilor de producţie.

Ex: scaderea costurilor de fabricaţie (continuă) a unor bunuri de larg

consum cum ar fi: automobilele, maşinile agricole, electrocasnicele etc.

Problema manoperei care reprezintă contravaloarea activitătilor

calificate depuse pentru realizarea unui produs este determinată pentru

decizia care se ia în procesul de fabricare a unui produs. Procesul de

fabricaţie necesită operatii şi mijloace de pregătire care sunt în funcţie de

numărul de repere prevăzut a se realiza.

Spre exemplu dacă numărul de repere este foarte mic ordinul unitătilor

sau zecilor de bucăţi produsele vor rezulta implicit mai scumpe datorită

faptului că fiecare produs comportă costuri reprezentând manoperă şi

materiale care sunt mult mai mari decât în cadrul unei producţii specializate

de serie foarte mare la care pregătirea iniţială este mult mai laborioasă în

schimb costurile totale se împart, se repartizează la un număr mai mare de

produse pe care bază produsul poate să fie realizat laa un preţ de cost

sensibil mai redus.

3.3.Controlul aprovizionării Indiferent de mărimea sau sfera în care îşi desfăşoară activitatea o firmă

trebuie să se aprovizioneze cu o serie de materiale specifice proceselor ce

urmează a fi efectuate.

Aceste materiale pot fi materii prime, piese semifabricat, componente,

subansamble sau materiale care ajută la procesul de fabricaţie şi control

cum ar fi: sculele, instrumentele de măsură, dispozitivele etc.

În acest context devine imperios necesar ca activitatea de aprovizionare

să fie supusa unui riguros control. Responsabilitatea acestui control revine

intreprinderii (achizitorului), care trebuie să asigure prin calitatea

produselor achiziţionate atât propriile exigenţe de calitate precum şi pe cele

ale potenţialilor clienţi.

De un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte controlul

aprovizionării, vor beneficia atât furnizorii externi întreprinderii cât şi

furnizorii interni, sau cei care provin din întreprinderi surori.

În acest proces foarte complex trebuie avute în vedere câteva etape cheie

foarte importante în buna desfăşurare a acestora:

evaluarea furnizorilor. Acest punct este esenţial pentru controlul

aprovizionării deoarece calitatea produselor achiziţionate depinde în

întregime de furnizori, de aceea se va acţiona cu foarte mare

prudenţă în alegerea acestora, stabilindu-se o procedură specifică de

evaluare bazată pe criterii stricte;

metodologia de evaluare a furnizorilor. Aceasta implică o

multitudine de acţiuni prin care în principal i se solicită furnizorului

(subcontractantului) date referitoare la facilitătile sale de producţie,

organizare, resurse umane şi financiare etc.

verificarea produsului aprovizionat. Sistemul de verificare se va

stabili de comun acord cu furnizorul, inainteînsă de finalizarea

comenzii de aprovizionare pentru evitarea oricărei probleme

ulterioare. Se va face verificarea produsului conform acestor

proceduri stabilite de comun acord;

înregistrarea calitătii materialelor aprovizionate. Această etapă

presupune o înregistrare adecvată şi continuă a calităţii produselor

achiziţionate. Acest lucru trebuie avut în vedere pentru a putea avea

în primul rând o dovadă a controlului aprovizionării, dar şi ca mijloc

de urmărire a performantelor furnizorului;

relaţiile cu furnizorii. Trebuie avut în vedere că pe termen lung şi

pentru un nivel de performanţă în domeniul calitătii cât mai ridicat

este necesară o interacţiune activă între furnizor şi achizitor inclusiv

prin consilierea primului cu soluţii tehnice noi, soluţii tehnice care

ar putea ca în final să conducă la creşterea calitătii produsului sau

serviciului ce urmează a fi achizi- relaţiile cu furnizorii. Trebuie

avut în vedere că pe termen lung şi pentru un nivel de performanţă

în domeniul calitătii cât mai ridicat este necesară o interacţiune

activă între furnizor şi achizitor inclusiv prin consilierea primului cu

soluţii tehnice noi, soluţii tehnice care ar putea ca în final să

conducă la creşterea calitătii produsului sau serviciului ce urmează a

fi achizitionat.

3.4.Pregătirea utilajelor, instalațiilor, mașinilor și suprafețelor de producție

Indiferent de mărimea sau sfera în care îşi desfăşoară activitatea o firmă,

aceasta trebuie să se aprovizioneze cu o serie de materiale specifice

proceselor ce trebuie efectuate. Aceste materiale pot fi: materii prime, piese

semifabricat, componente, subansamble, dispozitive de verificare, scule. În

acest context devine imperios necesar ca activitatea de aprovizionare să fie

supusă unui riguros control.

Asigurarea materială şi organizatorică a fabricaţiei urmează etapei de

pregătire tehnologică şi cuprinde ansamblul maşinilor, utilajelor şi

instalaţiilor de lucru, precum şi activităţile care au drept scop asigurarea

tuturor condiţiilor tehnice, materiale şi de forţă de muncă cerute de

realizarea eficientă a sarcinilor din programul de producţie pentru o anumită

perioadă.

În cadrul acestei etape un rol important revine activităţilor de pregătire a

factorilor activi de producţie cum sunt:

maşinile;

utilajele;

instalaţiile;

suprafeţele de producţie.

Această activitate se realizează parcurgând secvenţial un proces care

cuprinde:

analiza documentaţiei de pregătire tehnologică pentru produsele din

programul de fabricaţie şi întocmirea situaţiei centralizatoare a tuturor

utilajelor prevăzute în fişele tehnologice, concretizată în Lista utilajelor,

inclusiv gruparea acestora pe verigi de producţie;

confruntarea tipului şi caracteristicilor utilajelor stabilite în secvenţa

anterioară cu existentul de utilaje din cadrul verigilor de producţie şi

întocmirea listei cu utilaje, maşinile şi instalaţiile de procurat prin

investiţii care vor fi puse ulterior în funcţiune.

În cadrul acestei secvenţe, se execută următoarele activităţi:

- verificarea stării tehnice a fiecărui utilaj existent;

- analiza planului de reparaţii pentru fiecare utilaj, stabilindu-se măsurile

care se impun;

- verificarea formelor de contractare cu furnizorii pentru maşinile,

utilajele şi instalaţiile ce se procură prin investiţii, astfel ca acestea să

intre în producţie la termen, cu precizarea totodată, a măsurilor interne

pentru montarea şi efectuarea rodajelor şi probelor tehnologice aferente

acestora;

- controlul activităţii de pregătire tehnică a execuţiei, când se compară

sarcina de producţie ordonanţată pe termene de livrare a produselor, cu

starea tehnică a utilajelor cuprinse în capacităţile de producţie cu care se

execută acestea.

După ce se stabileşte numărul de maşini, utilaje sau instalaţii

tehnologice, este necesară dotarea acestora şi a locurilor de muncă cu SDV

- urile necesare. Această etapă se realizează în mai multe etape, şi anume:

analiza documentaţiei tehnologice, urmărind elaborarea unei situaţii

centralizatoare pe tipuri de SDV-uri codificate, corespunzătoare

echipării utilajelor şi dotării locurilor de muncă;

analiza comparativă a necesarului de SDV - uri cu SDV - urile

existente atât în depozit cât şi în secţiile de producţie, inclusiv

comenzile lansate pentru conceperea şi execuţia SDV - urilor

speciale;

stabilirea sistemului de aprovizionare a locurilor de muncă cu SDV-

uri;

stabilirea măsurilor tehnico-administrative pentru întreţinerea,

repararea şi recondiţionarea SDV-urilor.