povestile-bloggerilor

Povestile bloggerilor este un e-book în care îți sunt prez-entate perspectivele adunate, ale câtorva bloggeri ce activează pe plan local sau național, la nivelul României.

Mi-am dorit ca acest e-book să fie o sursă de motivație și in-spirație pentru aceia care doresc să-și deschidă un blog sau sunt la început de drum și nu sunt atât de optimiști în ceea ce privește ur-mătorii pași pe care trebuie să-i facă.

În cele ce urmează o să aflii poveștile unor bloggeri care sunt deja în top și au succes, însă și povești ale bloggerilor care sunt în proces de dezvoltare și își costruiesc, pas cu pas, drumul către suc-ces.

Îmi doresc ca de la fiecare din acești bloggeri să ai ceva de învățat, așa cum s-a întâmplat în cazul meu. Până la urmă, suntem diferiți și unici și transmitem ideile într-un mod diferit și unic. Acest lucru îl vei putea observa încă din scurtele rânduri pe care urmează să le citești, ce au fost scrise în scopul de a te inspira și a te face să vezi pozitivitatea și beneficiile din spatele unui blog.

Îți urez mult succes în tot ceea ce faci, și-mi doresc ca cel puțin unul din bloggerii ce urmează să-i descoperi să te atragă atât de mult încât să-ți faci curaj să-l contactezi și să îi ceri măcar câteva sfaturi.

Te salut cu mult optimism și entuziasm, David Mitran.

Ioana Raduwww.ioanaradu.com

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

N-o să uit niciodată cât de mult am urât să fiu blogger la început. Vrei sin-ceritate, nu? Ei bine, mi-am deschis blogul în 2008, la insistenţele unui amic care se zbătea în acest domeniu şi care avea nevoie de alţi bloggeri care să-l susţină. Pentru că nu ştia foarte mulţi bloggeri, s-a gândit să convingă o mână de oameni să facă primii paşi în blogosferă. Eu, desigur, printre aceş-tia. Am refuzat în nenumărate rânduri, mi se părea mult prea complicat să îmi deschid cont, să mă ocup de aspectul blogului, să fac ceva într-un domeniu atât de străin la vremea respectivă... şi totul doar ca să sprijin un amic de pe net. Dar am cedat, să scap de gura lui, şi am făcut acest pas. Uşor, uşor a început să-mi placă. Atât de mult încât am citit zeci sau sute de tutoriale HTML care să mă ajute să am control deplin asupra blogului meu şi să nu depind de nimeni. Trei ani mai târziu (în 2011) am început să

http://www.ioanaradu.com

primesc felicitări în comentariile de pe blog şi în mailuri. Habar nu aveam despre ce e vorba sau cine şi în ce fel râde de mine. Totul până când o pri-etenă mi-a trimis link-ul către o revistă. Am citit un pic pe diagonală până când am ajuns la partea cu „Top 10 cei mai influenţi bloggeri din Muntenia”. Eram acolo. Eu. O mucoasă care habar nu avea că o citesc alte persoane în afară de vreo 5-6 bloggeri. Cred că ăsta a fost secretul, faptul că scriam de-schis, fără să mă simt un blogger cu moţ.

2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai ajuns să continui să scrii până în ziua de astăzi?

Aproape am renunţat. Am trecut şi prin etapa asta. După fericitul eveni-ment din 2011 au apărut câteva materiale pe unele bloguri, articole despre cât de neînsemnată sunt şi faptul că e ruşinos că mă aflu într-un top atât de râvnit şi că nu îmi permit să investesc într-un domeniu propriu. Adevărul era că... eu chiar nu-mi permiteam. Şi mi-a fost ruşine (iar astăzi, privind în urmă, realizez căt de mult am greşit simţindu-mă astfel). Am vrut să renunţ. Am făcut greşeala de a mă privi prin ochii altora, chiar dacă erau oameni cu care nu schimbasem două vorbe vreodată. Înainte de a-mi închide blogul, un băiat s-a oferit să mă ajute cu hosting. Stăteam atât de prost cu banii încât nici de domeniu nu îmi ajungeau. Dar m-am împrumutat şi... roţile au continuat să se învârtă.

3. Care sunt cele mai mari trei oportunități de care ai avut parte de-a lungul activităților blogosferice?

- Oameni. Am cunoscut atât de mulţi oameni grozavi încât sunt în stare să fac o plecăciune. Mă simt un om norocos că am avut pe cineva care să mă

„oblige” să intru în blogosferă şi că, în timp, am avut şansa de a lega pri-etenii atât de puternice încât încă ne suntem alături nu doar la bine ci şi în momentele de cumpănă.

- Am împuşcat un job bun, fără pic de experienţă. Am lucrat ca reporter, re-dactor, prezentator şi realizator de emisiune timp de 1 an şi jumătate. Şi încă mai cred că lucrul care m-a ajutat să ajung acolo a fost faptul că de câţiva ani îmi tot dezvoltam această pasiune pentru scris. Blogul mi-a dezvoltat aptitu-dini pe care nu ştiam că le am.

- Parteneriate. Dacă vreme de peste 6 ani m-am încăpăţânat să nu scriu ar-ticole publicitare şi să nu postez bannere enervante, uite că între timp am acceptat să fac şi asta. Şi o consider o oportunitate. Pe de o parte îmi scot investiţia anuală (domeniu şi hosting) şi mă aleg din când în când şi cu di-verse produse (de care mă bucur ca un copil ai cărui părinţi n-au bani de jucării). Pe de altă parte sentimentul care mă încearcă atunci când cei cu care colaborez sunt mulţumiţi de materiale... Priceless! Indiferent de su-biect, fie că e vorba de teme uzuale sau chestii ieşite din comun, îmi dau silinţa ca articolele să fie exact aşa cum şi le doresc clienţii. Poate-s de modă veche, dar eu încă mai funcţionez după ideea „Clientul meu, stăpânul meu”.

Un sfert seriozitate, un sfert amuzament şi 50% pasiune. După gramajele ăstea funcţionez în prezent :D

Anca Pintiliiwww.pintilii.ro


Primul articol a fost un blogpost pe pandutzu.com în martie 2014. Mă dusese la Heidi Chocoworld și abia când am plecat de acolo mă anunțase ca „ah, vezi că vei face un blogpost despre asta, sper că-ți amintești ce s-a întâmplat acolo”. Dar mi-a plăcut să-l scriu, să mă documentez, să scriu, să sterg și apoi să scriu din nou, pentru ca materialul final ce trebuia predat „clientului” să fie cât mai bun.

După acest episod, mă tot gândeam să-mi fac și eu blog, dar nu aveam nicio idee. Voiam să găsesc ceva mișto și, mai ales, să aduc ceva nou, ceva ce nu exista deja în sutele de bloguri românești. Și așa m-a izbit inspirația: să scriu despre ce se mai întâmpla prin Popești-Leordeni (abia mă mutasem acolo). Așa că acum un an (finalul lui iunie 2014), am desfăcut șampania întrucât

http://www.pintilii.ro

http://pandutzu.com/2014/03/heidi-mesagerul-sentimentelor-2014/

Buletin de Mordor era online. Inițial pe wordpress, iar apoi a devenit pin-tilii.ro. Dar pentru că mi-am dat seama că orașul e cam plictisitor, m-am hotărât să-l generalizez cu subiecte din cât mai multe domenii.


Hai să-ți spun o chestie. Dacă voiam să-mi fac un blog doar pentru mine, scriam articolele în Word și aia era. Dar l-am făcut și pentru cei din jurul meu. Să aiba și ei la ce râde cand își beau cafeaua, să afle ce chestii mișto, ori ba, se mai întâmplă prin lume sau doar să fie la curent cu ce nebunii se mai petrec prin Popești. Iar când mă opresc diversi amici pe strada cu „băăă, ce-am mai râs la ultimul tău articol!” sau „să știi că mi-am dat subscribe la blogul tau” îmi crește inima în mine. Fiind doar amici, cu care n-am musai o legătură super strânsă, dacă nu le place ce scriu, ar putea foarte bine să nu spună nimic.


Scriu de doar un an, deci nu-ți imagina că am dat peste 100 de oportunități până acum, dar îți las 3 dintre cele mai importante mai jos:

1. Știu că probabil majoritatea vor spune asta, dar e adevarul și mi se aplică: am cunoscut multă lume mișto, am citit din ce în ce mai multe bloguri, am încercat să învat câte puțin de la fiecare.

2. Fiind o iubitoare a feedback-ului sincer (chit că-i bun, chit că-i rău), am

cerut păreri de la majoritatea prietenilor. Și am băgat la bibilică ce tip de in-formații și ce anume din stilul meu de scris trebuie să păstrez și la ce anume trebuie să renunț. Și astfel am mai crescut puțin.

3. De mult timp voiam să am ceva al meu, ceva facut doar de mine, un proiecțel personal. Și așa a apărut pintilii.ro. E o idee ce, dacă o implemen-tez cum trebuie, se poate transforma în business și să mă poată ajuta și pe plan financiar.

Mihnea Socolmihneasocol.blogspot.ro


Îmi aduc aminte și acum, eram în decembrie 2012. Pe 29, mai exact. Atunci când băieții făceau lista pentru cumpărăturile de revelion, eu stăteam în fața calculatorului și scriam de zor primul articol. Cum m-am apucat de blog-ging? Consider că facultatea - student la Jurnalism fiind - a contribuit foar-te mult pentru că, la cursuri, am auzit-o pe o doamnă profesoară că tot ne dădea exemple de jurnaliști și ne spunea să le mai citim, din când în când, blogul. Așa că, după ce l-am citit pe Moise Guran am hotărât să-mi fac și eu blog. Mi-am spus că, dacă el poate, pot și eu. Am început să scriu pe blog, așa, pentru că voiam eu să spun lumii ce-mi trece prin cap, ce cred despre un anumit lucru sau cum ar trebui să faci anumite chestii. Cu timpul, am înțeles că blogul nu este doar un loc unde poți să scrii ce vrei.

http://mihneasocol.blogspot.ro


Nu am renunțat pentru că îmi place maxim să scriu. Îmi place să văd o groază de locuri și să aflu o mulțime de povești pe care le zic pe blog. Să nu mai spun despre rubrica de muzică unde postez o dată pe săptămână, de obicei în weekend, o melodie electronică, un remix. Sau poveștile de la poli-clinică. Sau din autobuz. Îmi place ceea ce fac și ăsta-i cel mai bun motiv pentru care scriu și o să continui să scriu pe blog.


Ai, într-adevăr, multe oportunități cu blogul. Mie îmi place tare mult că am avut ocazia să cunosc jurnaliști pe care îi vezi doar la televizor, foști jur-naliști care s-au orientat pe partea de antreprenoriat și oameni din online cărora doar le citești blogul sau, în cel mai bun caz, vezi ce mai postează pe rețelele de socializare. Nu uit nici de accesul la evenimentele la care oamenii obișnuiți, spre exemplu, nu ar putea participa. Bineînțeles că, mai ai și opor-tunitatea să câștigi bani. Dar cel mai important este că poți să cunoști o mulțime de oameni mișto.

Florin Grozeawww.floringrozea.com


Am început să scriu pe blog în 2006. Am fost primul artist român cu blog și de atunci am depășit 7000 de articole. De bloguri am auzit prin interme-diul presei care începuse să citeze din diferite surse, inclusiv din bloguri. O știre de pe Hotnews mi-a atras atenția pentru că spunea „Orlando Nicoară a declarat pe blogul personal”. Am intrat pe blogul lui Orlando și am desco-perit o nouă lume: articole personale, aproape intime, discuții cu cititorii prin comentarii, link-uri între bloggeri. Apoi am găsit blogul lui Moby (jur-nalul online), care este unul dintre artiștii mei preferați. Tonul și subiectele articolelor lui erau foarte diverse și nu semănau deloc cu comunicatele de presă reci și impersonale pe care le știam în industria muzicală. Mi-a plăcut mult acest nou concept și mi-am deschis blogul.

http://www.floringrozea.com

Pe vremea aceea blogul era ca un jurnal zilnic, povesteam la ce piese lucrez, de ce probleme mă lovesc în trafic, ce idei am, ce cărți citesc și ce oame-ni întâlnesc. Uite cum arăta un articol la început: http://www.floringrozea.com/2006/07/05/la-si-new-york/.

Între timp blogul s-a dus într-o direcție mai mult profesională, cu recenzii de melodii, videoclipuri, emisiuni și site-uri, cu educație și istorie muzicală. Uite un articol extins de mare succes scris în luna iulie a acestui an: http://www.floringrozea.com/2015/07/01/music-artisti-antreprenori/.


Îmi place să scriu! În 2012 am lansat o carte intitulată „Hit Yourself ” și lu-crez la a doua carte. Cred că acesta a fost motivul pentru care nu m-am oprit din scris pe blog. Îmi place să scriu, îmi place să dau formă gândurilor mele, îmi place cum mă organizez pentru a exprima o idee în scris, astfel ca publicul/cititorii/presa să înțeleagă ce am în cap.


Blogul mi-a adus multe beneficii! În primul rând de imagine: fanii tru-pei Hi-Q, colegii mei din industria muzicală, presa - toți au descoperit mai multe laturi ale artistului Florin Grozea. Cred că a fost o surpriză pentru multă lume și e firesc să fie așa. În general persoanele publice sunt văzute printr-o lentilă distorsionată (se numește „mass media”) și într-o dimensi-une unică („brunetul de la Hi-Q”, „blonda aia care s-a însurat cu X”, „fiul lui

http://www.floringrozea.com/2006/07/05/la-si-new-york/

http://www.floringrozea.com/2006/07/05/la-si-new-york/

http://www.floringrozea.com/2015/07/01/music-artisti-antreprenori/

http://www.floringrozea.com/2015/07/01/music-artisti-antreprenori/

Y”, „ăla care a scris scrisoarea deschisă Președintelui României” etc.). Imag-inea mea a avut de câștigat.

Blogul mi-a adus, de asemenea, foarte mulți oameni de valoare, din afara industriei muzicale. Aceștia mi-au dat inspirația (și sfaturile, uneori și banii) să pornesc proiecte online, cum a fost site-ul eOk.ro - primul site LEGAL de muzică gratuită din România. Sunt recunoscător inspirației de a porni un blog și oamenilor care au venit în viața mea datorită lui!

Andra Niculawww.andranicula.ro


Încă mă-ntreb ce-nseamnă să faci blogging. Toată lumea care are dome-niu pe .ro sau nu numai, se numește blogger? Cum și când știi că poți să-ți atribui „titlul” ăsta? Revenind la întrebare, de scris efectiv aș spune că m-am apucat prin facultate, când îmi dădeam teme de scriere cu o prietenă, fie-care pe blogul ei. Nu a rezistat mult treaba asta, nu-mi amintesc din ce mo-tiv l-am șters. Apoi am revenit cu un altul, cu care am câștigat prin 2012 o sumă de bani cu un articol despre un brand pentru un concurs. Blogul era pe platforma WordPress, dar în link nu era numele meu. La finalul lui 2013, cu ajutorul unui blogger (Mulțumesc, Cristian Florea!), mi-am cumpărat domeniu .ro, care să conțină și numele meu. Atunci aș putea spune că am devenit mai serioasă și mai implicată în toată treaba asta cu bloggingul.

http://www.andranicula.ro


Îmi amintesc că am avut și mai am săptămâni în care mă blochez, în care nu știu de unde să-ncep să scriu, iar dacă pun ceva „pe foaie” mi se pare mult prea banal, șterg și renunț. E mai greu când revii la scris după o perio-adă în care nu ai făcut asta, pentru că apoi ți se pare că nu mai reușești să redai nimic de calitate. Și ca blogger e foarte important să faci asta. Un alt motiv pentru care m-am gândit să renunț este și cearta asta care se mai dă din când în când în online. Chiar dacă nu ești implicat direct, uneori tot te obosește să vezi cum se mai înțeapă unul pe celălalt. Motivații pentru a scrie pe blog poți găsi oricând, mai greu e să le pui în practică.


Aș spune, fără să mă refer la trei momente anume, că prima și cea mai mare oportunitate pe care am avut-o cu blogul a fost să cunosc oameni. Dincolo de mersul la concerte, evenimente, de socializarea cu agenții, am cunoscut oameni de-a lungul celor 2 ani (aici intră și perioada din 2013, înainte de domeniul .ro) cu care am reușit să consolidez relații de prietenie, oameni pe care i-am cunoscut dincolo de mediul online și pe care-i apreciez sincer pentru ceea ce reușesc să facă. Alte două oportunități ar fi colaborarea cu bloggerii în cadrul evenimentelor și călătoria în Amsterdam de anul ăsta, pe care am câștigat-o în urma scrierii unui articol.

Diana Ducawww.dianaduca.ro


M-am apucat de blogging atunci când bloggingul însemna să scrii com-puneri și să le dai învățătoarei, iar ea le promova prin cancelarie. Apoi, blogul actual, dianaduca.ro, a apărut atunci când am simțit că pot livra texte care să producă ceva în cititorii mei: un zâmbet (în zilele bune, chiar râsete), bucurie, entuziasm, ba chiar suspans.

Pe măsură ce confirmările că fac o treabă bună au început să apăra, mi-am dat seamă că tre’ să iau blogul în serios. Și asta fac, săptămână de săptămână.


http://www.dianaduca.ro

Nu cred că s-a pus vreodată problema de renunțat. Mai degrabă, de lenevit. Cum instrumentul meu e inspirația și pâinea-mi vine din scris și din comu-nicare, e important să nu scrii doar ca să bifezi ceva. Și atunci, scriu doar când am descoperit ceva grozav ori cred în ceva anume. Și cel mai import-ant, scriu pentru că asta-mi place cel mai mult să fac.


În primul rând, am avut oportunitatea să întâlnesc oameni grozavi, cărora nu le-aș fi putut privi ochii, în realitate, fără să mă învârt în blogosferă. În frunte cu Chinezu. Apoi, tot el e vinovat de platforma cu ajutorul căreia am câștigat multe premii frumoase: o excursie la Lisabona, un PS4, o tabletă etc. Și le-am câștigat cu articole jurizate și apreciate de clienți. Asta mi-a dat un plus de încredere că ceea ce fac e bine. A treia oportunitate ivită prin intermediul blogului a fost cea de a fi part-ener sau invitat la evenimente, pe care le-am putut privi cumva din spatele scenei iar ăsta-i cel mai tare unghi: să vezi și strălucirea, dar să și știi de unde vine.

Florin Roșogawww.florinrosoga.ro


De blogul actual, florinrosoga.ro, m-am apucat în 2010. De fapt, a fost un alt blog înainte, unul gratuit, iar apoi a continuat pe actualul domeniu. Am mai scris pe alte bloguri românești, printre care tophabits.ro, împreună cu alte câteva. Și am avut și în limba engleză, undeva acum 10 ani, câteva site-uri pe care am scris.

Am început să scriu pe florinrosoga.ro pentru că pur și simplu citeam lu-cruri din zona de dezvoltare personală și, ulterior, de antreprenoriat și mi s-au părut interesante. Așa că mi-am zis că mi-ar folosi la planificarea ideilor să scriu despre acele subiecte. În general, și florinrosoga.ro și cele-lalte bloguri, le-am păstrat pe anumite subiecte – nu am fost atras de ideea de bloguri generaliste. Mie mi-au plăcut blogurile de nișă, chiar dacă

http://www.florinrosoga.ro

http://florinrosoga.ro

uneori am abordat mai multe nișe pe același blog, însă acolo-i o altă po-veste.


Nu știu de ce nu am renunțat, pentru că dacă aș fi știut ce mă așteaptă, sinc-er îți zic că aș fi renunțat. Nu mă băgam în chestia asta în ruptul capului. To-tul e mai bine așa, că n-am știut, pentru că am învățat enorm și chiar mi-a plăcut, indiferent de dificultățile sau situațiile problematice care au apărut pe parcurs.

Acum continui pentru că îmi este ușor și, ca să fiu drept, în momentul de față sunt foarte atras de zona de podcasting. Scriu în continuare pe blog, dar mă atrage mai mult zona de podcasting. Probabil că sunt într-o perioadă a vieții în care simt nevoia să mă schimb, să mă reinventez, și îmi place mai mult zona aceasta audio-video.


În primul rând, am avut satisfacția și bucuria că am ajutat alți oameni. Am primit o cantitate imensă de mesaje de-a lungul anilor în care oamenii îmi scriau că apreciau materialele si spuneau cum i-a ajutat.

În al doilea rând, am avut ocazia să cunosc oameni foarte interesanți, atât din zona de blogging, cât și din zona de antreprenoriat online, dar și oameni simpli cu care am interacționat pe parcurs.

În al treilea rând, există și un aspect de business, evident financiar, ce îți poate asigura întreținerea din blogging.

Cam acestea cred că au fost, pe scurt, iar dacă ar fi să dau o recomandare cuiva care este interesat de blogging, i-aș recomanda să înceapă chiar dacă nu are foarte mare habar cum să meargă mai departe pentru că, sincer, este o experiență care te transformă. Dacă te ții de ea, evident.

Și te transformă nu doar din perspectiva faptului că scrii, ci și din perspec-tiva faptului că te expui, ca și om. Ajungi să dai celor din jur o parte din tine și asta te schimbă pe parcurs.

Livia Iușanwww.liviaiusan.ro


M-am apucat când eram în liceu, în clasa a 10-a, respectiv pe 18 aprilie 2011. A fost o provocare pentru mine, deoarece nu mai scriesem pe nicăieri, în online, până atunci. Ideea a pornit de la curiozitatea de a avea şi de a în-treţine un „jurnal online”, aşa cum este de multe ori descris blogul. Pentru că îmi plăcea să ascult muzică şi eram la zi cu tot ce apărea, am început să postez şi pe blog (asta fac şi acum, însă mai rar, dar mult mai documentat şi nu doar piese). Am avut timp de trei luni adresă pe WordPress.com, după care am avut domeniu .com, iar acum am www.liviaiusan.ro şi îndemn pe oricine să-şi ia domeniu, pentru că site-ul, în general, este al tău. Poţi să pui orice pe el, faţă de reţelele de socializare, care chiar dacă sunt tot online, sunt deţinute de alte persoane şi te poţi trezi fără conturile respective de pe o zi pe alta.

http://www.liviaiusan.ro

http://www.liviaiusan.ro


Principalul motiv este acela că-mi place să scriu. De acum patru ani de când am început, mi-am dat seama că vreau să lucrez în industria muzicală, să ajut artiştii fie că este vorba de conţinut sau de promovare, dar nu numai. Şi m-a ambiţionat mult blogul. Mi-a deschis multe oportunităţi: am cunoscut oameni pe care-i ştiam de la televizor, de prin reviste, din online. Am fost redactor la un site de hip-hop (genul meu de muzică preferat) şi sunt PR la o revistă online de muzică. În general majoritatea proiectelor în care m-am implicat au avut ca punct de plecare blogul.

Contează mult să faci ceea ce-ţi place, iar blogul cu siguranţă ajută în acest sens. Este un mijloc care te ajută să-ţi fructifici dorinţa de cunoaştere, pen-tru că trebuie să oferi informaţii relevante din domeniul care te pasionează şi care-i interesează şi pe cititori, pentru că ăsta este motivul pentru care te citesc.


Prima este cu siguranţă legată de crearea brandingului personal. Lumea vine să te citească pentru valorile pe care le expui.

A doua este faptul că mi-am făcut noi cunoştinţe din domenii variate. Şi nu, nu doar în online, ci şi în offline, la conferinţe. Pe lângă faptul că înveţi lu-cruri noi, acolo te duci şi să socializezi (ştiţi vorba aia, că la o bere se leagă cele mai frumoase prietenii?).

Ultima oportunitate pe care o enumăr, dar nu cea din urmă, este legată de colaborări. Atât cu branduri, cât şi la nivel profesional (multă lume mă cu-noaşte în urma accesării postărilor pe care le-am scris). Depinde foarte mult ce vrei să faci cu blogul, însă oportunităţi sunt cu carul. Trebuie doar să fii cât se poate de implicat în activitatea asta, dar şi deschis la propuneri. Scrie, scrie şi scrie din nou!

Cristian Floreawww.cristianflorea.ro


M-am apucat de blogging în 2008. În acea perioadă învățam să fac de web design și am vrut să văd dacă sunt în stare să creez designul unui blog. După ce a fost gata, m-am gândit că ar fi o idee bună să mă apuc și de scris. Până la urmă am lăsat-o mai moale cu web designul și am rămas cu scrisul, care mi-am dat seama că-mi place mult mai mult. 2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai ajuns să continui să scrii până în ziua de astăzi?

N-am renunțat pentru că îmi plăcea la nebunie să scriu. Și pentru că am observat că se ivesc o mulțime de beneficii de pe urma blogului: învățam să scriu și să mă exprim mai bine, cunoșteam o mulțime de oameni, simțeam

http://www.cristianflorea.ro

că fac parte dintr-o comunitate și, dacă vrei, simțeam că eram diferit de cei-lalți adolescenți de vârsta mea (aveam vreo 14 ani când m-am apucat de scris).


N-aș putea face o listă cu cele mai mari trei oportunități, pentru că au fost foarte multe și foarte interesante. Am avut ocazia să merg prin anumite tururi de ale unor județe (#prinSibiu, #prinNeamț, #prinMehedinți, #prin-Hunedoara), unde am reușit să ajung în locuri în care un turist nu ajunge în mod normal, locuri știute doar de localnici. Sau, mai mult de-atât, am avut ocazia să vizitez niște fabrici în care se fac produse pe care le consumăm cu țoții zilnic și să văd cu ochii mei cum arată acele produse încă din stadiul de concept, până în stadiul în care sunt trimise pe raft.

Laurențiu Mihaiwww.laurentiumihai.ro


Bloggingul a apărut în mintea mea acum vreo 4-5 ani. La început am citit foarte multe bloguri şi am încercat să-mi dau seama cum funcţionează.

În România sunt mulţi care vorbesc de blogging, dar nu mulţi îţi spun ce să faci exact. Tot în acea perioadă mi-am luat şi domeniul pe care scriu acum (laurentiumihai.ro), însă din anumite motive (de motivaţie mai mult) nu am reuşit să mă apuc chiar atunci.

Sunt pasionat de multe domenii şi nu am ştiut să aflu care îmi este nişa ex-actă şi despre ce scriu cu pasiune şi am amânat inevitabilul. Până la urmă mi-am dat seama că bloggingul înseamnă pasiune. După ce ai pasiunea necesară, ai nevoie de multă muncă.

http://www.laurentiumihai.ro

În urmă cu 3 ani mi-am luat inima în dinţi şi am început să scriu primele mele 3 articole care nu cred că au fost citite de mai mult de 30-40 de oameni în acele zile.

Domeniul de educaţie financiară l-am ales pentru că îmi este foarte drag. Pasiunea pe care o am faţă de cum funcţionează sistemul financiar mi-a redat şi pasiunea de a scrie pe blog. Practic am legat 2 pasiuni între ele. Şi acum simt că nu aş putea scrie ceva mai bine despre altceva decât o fac de-spre educaţie financiară.

3 sfaturi pe care le am dacă te gândeşti să-ţi deschizi un blog chiar acum: 1. Alege-ţi foarte bine domeniul/nişa pe care vrei să scrii. Sunt mult prea multe bloguri generaliste ca să intri în joc. Încearcă să vii cu idei şi concepte foarte bune dintr-un anumit domeniu de care, cu siguranţă, tre-buie să fii pasionat. 2. Scrie conţinut unic, de calitate şi personal. Până la urmă un blog trebuie să fie personal şi să te adresezi cititorilor ca şi cum ar fi prietenii tăi. Conţinutul unic şi de calitate îţi va aduce în timp o comunitate care te va ajuta să creşti. 3. Nu scrie pentru bani. Toţi cred că din blogging se câştigă o grămadă de bani. Sincer, din blog câştigi bani, dar mai mult câştigi satisfacţie şi imag-ine personală. Banii ar trebui să fie pe ultimul loc. Dacă scrii ceea ce trebuie, iar comunitatea ta apreciează, vor veni şi banii.


Puţin ştiu, dar am renunţat după o lună de când mi-am lansat blogul. Am

scris vreo 10-15 articole şi ca orice începător am văzut că nu am trafic şi m-am lăsat. Am zis că ceea ce fac nu este bine şi că nimeni nu mă citeşte (în afară de prietenii mei apropiaţi).

După vreo 2 luni de pauză, plus câteva discuţii cu câţiva bloggeri, m-am reapucat de treabă şi de atunci am scris 350 de articole cu o medie de 2 pe săptămână. (A se înţelege faptul că bloggingul nu este activitatea mea prin-cipală).

Am ajuns la un trafic frumuşel, dar nu asta contează. Contează sutele de mesaje/emailuri de la oameni care au nevoie de un sfat/îndrumare într-o problemă personală. Asta mă ajută pe mine să continui.

Simt că domeniul pe care scriu este aşa de la început în România, încât este nevoie de multă traspiraţie, multe cuvinte şi multe idei ca să schimbi puţin comportamentul.

Fiind un blog care are ca scop educaţia, iar prin educaţie, schimbarea com-portamentelor, este nevoie de timp ca să vezi rezultate. Nu m-am mai oprit din scris pentru că mi-am dat seama că nu scriu pentru trafic sau pentru bani. Scriu pentru că îmi place, scriu că am ceva de zis şi scriu pentru că asta mă ajută pe mine să evoluez.

Un blog îl ajută în primul rând pe blogger să crească. Cred că bloggerul este principala persoană care se dezvoltă. Un articol reuşit şi bun în domeni-ul educaţiei se scrie după câteva ore de documentaţie, după ce citeşti cărţi, după ce experimentezi anumite idei. Primul impact al articolului se se con-centrează asupra bloggerului.

Şi asta m-a făcut pe mine să continui şi să scriu în fiecare săptămână.


Un blog, pe lângă faptul că te ajută foarte mult să evoluezi şi să creşti la nivel personal, te ajută şi să ieşi din carapacea ta şi să-ţi faci noi prieteni. Câteva mici oportunităţi pe care le-am avut eu cu ajutorul blogului şi aici o să elim-in varianta de bani. Pentru mine nu banii contează când vine vorba de blog. Banii contează când vine vorba de afacere. Nu consider blogul ca pe o aface-re, însă mă ajută foarte mult professional.

Trei oportunităţi:• Blogulm-aajutatsă-miclădescoimaginelanivelonline.Nusuntoper-soană publică, însă am început să cunosc extrem de multe persoane prin in-termediul blogului. Blogul este unealta cu cel mai mare impact asupra bran-dului personal, iar eu vreau să mă ajut enorm de mult de ea.• Blogulm-aajutatsămerglaevenimenteşisăintruîncontactcuper-soane pe care le-aş fi cunoscut altfel. Da, iar unele persoane mi-au devenit prieteni şi colaboratori.• Blogulm-aajutatşiînafaceri.Suntpersoanecaremi-aucititbloguliardupă au ajuns să lucreze cu mine.

Iar oportunităţile pot continua. Contează mult ca fiecare blogger la început de drum să şi le stabilească cât se poate de clar. În funcţie de ele, trebuie făcut un plan de articole şi de activităţi. După acest plan contează munca depusă.

Pe final îţi spun că a fii blogger nu înseamnă să stai toată ziua pe internet şi să scrii din când în când, a fii blogger înseamnă să citeşti foarte mult, să an-alizezi şi să munceşti la articole.

Succes!

Raluca Cincuromaniistiuromaneste.wordpress.com


Doişpe. Două mii doişpe.

A fost odată că niciodată (că dacă n-ar fi fost, ce bine era) o duduie, sub-semnata, care avea obiceiul (bun sau prost, acum nu ştiu ce să zic) să corec-teze ignoranţii (n.a. ignorantul ăla care nu ştie ce înseamnă cuvântul „ig-norant”). Romaniistiuromaneste punct wordpress punct com a apărut ca BMW-ul unui meltean de pe o stradă semnalizată cu „cedează trecerea”, adică brusc.

Scopul a fost acela de a împărtăşi cu alţii ceea ce am învăţat, la rândul meu, de la alţii mai deştepţi decât mine. E greu cu gramatica limbii române pe scări (arză-l-ar pe maţe pe-ăla de-a scornit-o!), dar eu am demonstrat că se

http://romaniistiuromaneste.wordpress.com

poate domestici. E adevărat şi ce zic agramaţii zilelor noastre, că limba este un instrument adaptabil, care ţine pasul cu evoluţia (a se citi: „dacă n-am fi existat noi, acum v-aţi fi scrântit toţi limba şi aţi fi făcut clăbuci la gură vorbind latină savantă, comuniştilor!), dar evoluţie egal progres, nu egal re-gres.

Felul în care scrii sau vorbeşti arată nivelul tău cultural şi intelectual din momentul în care slobozeşti cuvintele în spaţiul public. N-ar fi mişto să nu te mai faci de râs în teze şi extemporale, în articolele redactate, în CV-uri, în mailurile trimise, în discuţiile „dupe” Facebook şi să avansezi mai uşor în diferite etape ale vieţii? N-ar fi mişto să fii un model pozitiv pentru cei din jur şi pentru copiii tăi?

Cam despre asta e vorba în propoziţiile simple, dezvoltate şi-n subordo-natele, şi regentele care alcătuiesc blogul deţinut „pă persoană fizică”.


Dacă aş fi fumat vreodată, poate aş fi găsit mai multe scuze pentru a nu re-nunţa. La scrisul pe blog nu renunţ pentru că: a mic. sunt pe jumătate olteancă; be mic. respect membrii fan clubului meu. Bine, mă, cititorii care vor să se informeze! Na! ce mic. îmi place procesul tehnologic.

Şi mai e ceva: nu mă tem. Nu mă tem de situaţiile conflictuale, nu mă tem de eşec şi nici de repercusiunile negative (bătaie din cauza unei virgule

buclucaşe n-am luat până acum, da’ poţi să ştii?).


Numai trei? Păi e simplu şi perfect: invitaţii în emisiuni culturale, invi-taţia de a fi speaker anul acesta la evenimentul Craiova 2.0nline şi solicitări frecvente de recenzii sau advertoriale.

Da’ sa vezi realizări! Dar cine a mai văzut oltean care să se laude doar cu trei realizări importante? Mă rog, fie!...

1. Sunt partener al competiţiei SuperBlog începând din 2013; 2. N-am mai plătit un bilet la film sau la teatru de doi ani (în vocabu-larul argotic al bloggerilor, fenomenul poartă numele de „pişcotăreală”); 3. Am fost invitată, până acum, de două ori în studioul Radio România Cultural.

Aplauze!

Ianolia Marinaianolia.blogspot.ro


De ce mi-am făcut un blog? Ei bine, ideea primului blog mi-a venit acum 6 ani. Sinceră să fiu, habar nu aveam ce trebuia să fac. Am postat 3 citate luate de pe internet şi acolo au rămas până la începutul lui 2013. Scriam texte şi mă mulţumeam să le arăt prietenilor şi familiei.

Un prieten bun, pasionat de lectură la fel ca mine, primul care citea pe neră-suflate, fiecare nou gând sau idee, pe care mintea mea le „debita” în nopţi pline de zbucium interior, mi-a pus în vedere ideea publicării textelor în-tr-un blog, la îndemâna oricui ar fi curios sau interesat.

Exact în data de 3 a lunii ianuarie 2013, am publicat primele texte pe blogul care mă cunoaşte cel mai bine, ca om, ca gândire. De ce scriu? Scriu pentru

http://ianolia.blogspot.ro

mine, pentru că am nevoie să-mi ţin un jurnal al minţii, pentru anii în care nu voi mai fi capabilă să-mi amintesc. Mult mai important, scriu pentru su-fletele care trec prin aceleaşi stări, prin care am trecut eu, înaintea lor. Scriu pentru cititorul răbdător ce are nevoie de un om care să-l cunoască fără să-l fi întâlnit vreodată.


Sinceră să fiu, nu ştiam mai nimic despre blogging la început şi am contin-uat să nu ştiu nimic multe luni după aceea. Mă mulţumeam să scriu ceea ce scriam de obicei şi eram recunoscătoare celor care citeau. Sinceră să fiu, totuşi, m-am ambiţionat să devin mai bună şi continui să învăţ din momen-tul în care, fiind într-o relaţie toxică şi fiindu-mi interzise bucuriile care mă defineau, am fost pusă în situaţia de a renunţa la blog şi la blogging. Atunci am ştiut că trebuie să continui şi să învăţ să îmi aranjez viaţa pentru că ceea ce le scriu cititorilor, trebuie să fie crezurile mele sincere. Aici se aplică foar-te bine o zicală “În spatele oricărei femei de succes a stat, cândva, un bărbat care i-a spus că nu va reuşi niciodată!”.


Foarte bună întrebare. În primul rând am învăţat să mă cunosc mai bine şi să ştiu exact ce vreau să fac în viaţă şi cum mă pot dezvolta ca om. De la a scrie pe blog am ajuns să scriu prima mea carte ceea ce este, în acest mo-ment, cea mai mare reuşită profesională a omului care sunt azi.

În al doilea rând, am plăcerea de a cunoaşte continuu oameni care au reuşit să facă un adevărat business din blogging sau să îmbine profesia din viaţa de zi cu zi cu bloggingul de la care am ce învăţa şi cu ajutorul cărora învăţ zi de zi să fiu mai bună. Pentru că bloggerii sunt oameni faini cu care poţi împărtăşi pasiuni comune, poţi sta de vorbă despre absolut orice şi faptul că vin din medii diferite, îi face să fie persoane extrem de interesante.

În al treilea rând, bloggingul şi blogul personal, m-au ajutat să călătoresc mai mult pentru că evenimentele dedicate bloggingului se desfăşoară în toată ţara şi e o placere fantastică, în viaţă, să îmbini utilul cu plăcutul. Chiar şi Cristian China Birta, unul dintre cei mai de succes bloggeri, ne în-vaţă cu ocazia fiecărui seminar să facem ceea ce iubim şi să iubim ceea ce facem, altfel ce rost ar avea viaţa dacă faci întotdeauna ce vor alţii să faci şi îţi îngropi visurile sub stâncă neîmplinirii?

Cristian Toaxenwww.cristiantoaxen.ro


Primele articole le-am scris în urmă cu 7 ani. Atunci am descoperit, din întâmplare, că Google îți oferă posibilitatea de a crea un blog. Mă jucam pe calculator și am deschis o pagină numită Blogger. Așa a apărut primul meu blog.

Eram trainer, încă nu m-am vindecat, și îmi doream să gasesc o platformă prin care să pot continua ceea ce discutam cu participanții la cursurile mele și după ce aceștia se întorceau în orașele lor. Ideile, gândurile, principiile și metodele discutate în cursuri puteau fi citite de oriunde. A fost prima ex-periență blogosferică. Nu era foarte elaborată și nici prea fatoasă, dar servea scopului pe care mi l-am propus.

http://www.cristiantoaxen.ro


Păi… mai am înca de zis. Ideile bune, indiferent daca sunt ale mele, origina-le sau sunt preluate din alte surse, merită transmise mai departe. N-am pre-tenția de a fi un inovator și nici nu imi propun să fiu cel care descoperă ceva ceea ce nimeni altcineva n-a mai descoperit. Am dorința de a putea să mă apropii de oameni și în acest fel.

Ca profesionist, privesc blogul ca pe un instrument util în crearea unui brand. Astfel, scriind continuu, numele meu, reputația și experiențele mele ajung la mult mai mulți oameni decât dacă m-aș limita la a-mi face meseria și… atât. Mai mult, mi se pare că aș fi depășit de timpurile pe care le trăim dacă nu m-aș ocupa serios, cu aceeași seriozitate cu care mă ocup de viața profesionala, de prezența mea online.


a. Am cunoscut oameni la care altfel ar fi fost imposibil să ajung vreodată;b. Am învățat extraordinar de mult despre social media și despre cum să trăiești online;c. Mi-am întărit Brandul personal fiind prezent, cu articolele mele, în spați-ul virtual.

Cristi Ștefanwww.crististefan.com


Nu mă consider a fi blogger. Pentru că nu scriu despre restaurante sau gumă de mestecat și nu primesc promovări pentru produse (orice primesc, re-fuz în proporție de 99,99%). Mă consider scriitor. Am scris două cărți până acum care au ajuns la mii de persoane. Scriu de trei ani, pe site-ul principal www.crististefan.com sute de articole, momentan fiind una din cele top 3 cele mai citite comunități de dezvoltare personală din România (am trecut de 1,2 milioane de cititori pe această perioadă de 3 ani).

Povestea mea este că sunt foarte pasionat de economie și psihologie, am terminat facultatea și masterul și în timpul facultății pe cand nu aveam mai multe de 50 de lei în buzunar, am decis să-mi încep un proiect, acest site unde să îi ajut pe ceilalți, în niciun caz cu sfaturi financiare, dar cu obiceiuri

http://www.crististefan.com

http://www.crististefan.com

pe care eu reușisem să le implementez în viața mea, idei despre viață, lucru-ri la care nu prea ne gândim.


Pentru că nu am simțit nevoia, iubesc ceea ce fac, sunt plătit pentru a sta toată ziua să citesc și să scriu, este ca și cum ai mânca ciocolată și ți-ar da cineva mulți bani pentru asta (și nu ai face carii, ci lumea mai bună).

Pentru că eu am o stransa legatură cu cititorii. Primesc zeci, poate sute de mesaje, și le răspund tuturor în parte. Mulți nu fac asta. Consider că fiecare cititor îmi este aproape, am un fel de responsabilitate să îi scriu lucruri din ce în ce mai interesante și să-l ajut nu doar 1 luna, ci toata viața. Îmi face plăcere să ajut, mă simt mai bine, e o chestie de egoism benefic.

Iar între a alege să mă uit la episoade tv toata ziua și să fac ceea ce fac, am ales asta.


Oameni absolut geniali, de unde au izvorât oportunități și de unde a inter-venit o creștere uriașă emoțională, spirituală, intelectuală și financiară pent-ru mine. Oamenii sunt totul.

David Mitranwww.davidmitran.ro


Povestea mea începe undeva prin august 2009, pe un blog pe WordPress, ce era mai mult un jurnal pentru că acolo-mi treceam gândurile intime și știau decât câțiva prieteni de el, prieteni foarte buni. N-aveam foarte multe postări și scriam cam o dată la două luni, însă acei câțiva prieteni care mă citeau îmi ziceau de fiecare dată să-mi fac blogul cunoscut.

Având în vedere insistențele lor, pe ziua de 24 aprilie 2012 a apărut blogul fiioptimist.ro, și am tot scris pe el, până recent când am luat decizia de a mă trece de la nume de produs, la numele meu.

Între timp am avut guest posturi și pe alte bloguri, însă tot ce am scris pe blogurile pe care le-am avut de-a lungul timpului am avut grijă să fie și

http://www.davidmitran.ro

astăzi pe internet, toate sub același nume, și anume davidmitran.ro.


Îmi place să scriu. Iubesc să scriu. Consider că a scrie nu înseamnă doar a pune câteva cuvinte pe o foaie astfel încât să facă sens, ci mai degrabă în-seamnă a reuși să faci ca mesajul pe care-l gândești să ajungă la fiecare citi-tor în parte, într-un mod personal.

Nu am renunțat pentru că, pe lângă pasiunea mea pentru scris, am obser-vat că informația pe care o ofer ajută foarte mult, iar cei care au apreciat ce am scris fie mi-au trimis mesaje de mulțumire, fie mi-au spus-o când ne-am întâlnit. Însă și mai mult de atât, scriu pentru că oamenii îmi cer ajutorul. Nu de puține ori se întâmplă ca oamenii să pună o întrebare în legătură cu un articol și să-și dorească să știe mai multe.

Cred că unul din motivele principale pentru care am continuat să scriu sunt cititorii.


De-a lungul anilor am tot avut parte de oportunități, foarte multe oportu-nități. Însă, toate aceste oportunități pentru mine s-au transformat în ben-eficii, așa că în continuare voi prezenta 3 beneficii mari și tari de care am avut și o să am parte în continuare.

1. Beneficii pe plan personal.Din momentul în care m-am făcut public ca blogger, au început să apară în jurul meu tot felul de oameni ( bloggeri, antreprenori sau chiar oameni simpli ) care făceau ceea ce fac și eu. O parte din ei sunt prin acest e-book și sunt oameni cărora am putut mereu să le cer un sfat atunci când am avut nevoie. Și de fiecare dată când m-au ajutat, nu mi-au cerut nimic la schimb.

2&3. Beneficii profesionale și financiare.Totul începe cu oamenii! Datorită oamenilor pe care i-am cunoscut am ajuns să am parte și de aceste două beneficii. De-a lungul anilor am ajuns să fiu speaker la evenimente precum 11even Experiences și TEDxYouth și să colaborez pe tot felul de proiecte, din diferite domenii.

Pe lângă asta, pentru mine blogul a fost mereu un portofoliu, ceea ce în-seamnă că atunci când aplicam la un job sau pe un anumit proiect, puneam și link către blog, iar angajatorul putea să vadă felul în care gândesc și stilul în care mă exprim.

Daniel Zărnescuwww.construimimperii.ro


Povestea de „dragoste” între mine și blogging începe din copilărie. Chiar dacă nu exista internet pe atunci și nu știam ce este acela blogging, îmi plă-cea să citesc și să scriu. Încă de la vârste fragede (până în 10 ani) citeam bib-lioteci intregi de beletristrică și îmi făceam mâna de „scris” cu poezioare, proza scurtă și chiar începuturi de romane.

Făcusem rost în generală și liceu de o masină de scris pe care îmi „transpun-eam” lucrările atât de frecvent încat vecinii îmi băteau în calorifere și îmi spuneau că fac prea multă gălăgie. A trecut timpul, a aparut toată nebunia cu tehnologia - și aici pot spune că nu eram neapărat o persoană tehnică. Eu știam doar să scriu și nimic mai mult. Nu știam să instalez site-uri, să fac design sau programare, cum au început alți bloggeri în piața românească.

http://www.construimimperii.ro

Eu m-am rezumat la scris și nimic mai mult.

În 2004 mi-a picat pe mână un site pe nume „www.artaseductiei.ro” - ded-icat bărbaților și care consta mai degraba într-un forum, decât într-un blog efectiv. De la câteva sute de persoane în 2-3 ani, am dus comunitatea respec-tivă la peste 10 000 de membri. Atunci mi-am dat seama că fac lucrul ăsta destul de bine: scriam articole de dezvoltare personală dedicate bărbaților, scriam newsletterele, eram activ pe forumul comunității, organizam întâlni-ri ale comunității, tabere etc.

M-am ocupat de blog și de comunitate pâna în 2006-2007, când mi-am de-schis o afacere - agenție de producție publicitară. Ironic a fost că și în acest caz, deși era o afacere „clasică” mai degrabă, am mers pe aceleași principii aplicate pe artaseductiei.ro. Site-ul afacerii era de fapt un blog, scriam arti-cole dedicate clienților mei (articole prin care îi educam pe acest domeniu în care căpătasem expertiză), făceam campanii și promoții ale produselor și serviciilor mele.

În 2011 am lansat propriul blog - ConstruimImperii.Ro, cel pe care scriu și astăzi, un blog care la început s-a vrut a fi un jurnal de antreprenor. Îmi scriam acolo în timp real experiențele antreprenoriale pe care eu le aveam cu afacerea mea. Mișcarea s-a dovedit câștigatoare, pentru că m-am trezit cu peste 15 000 de abonați în mai puțin de doi ani. De aici a fost o evoluție fantastică - am început să scriu cărti de leadership și de antreprenoriat van-dute în mii de exemplare, am deschis o școală de business, la început offline, sub formă de tabără, apoi online, sub formă de platformă cu lecții video - și câteva mii de cursanți, am deschis o școala de coaching, am făcut tabere și diverse workshopuri pe teme de antreprenoriat, leadership, marketing, time

http://artaseductiei.ro

http://construimimperii.ro

management, am înfiintat o editură de carte nonficțională, probabil una dintre cele mai avangardiste din România în prezent.

Iar bloggingul mi-a adus ceva ce fostele afaceri nu puteau să îmi dea - ceea ce eu numesc “lifestyle business”. Timp de trei ani aproape am gestionat toate afacerile mele de pe un laptop și am avut libertatea să mă scol când vreau eu, să călătoresc unde vreau eu și să mă ocup și de alte aspecte impor-tante din viața mea - în special personale.

În perioada 2013 - am trecut printr-un șoc, am avut pe unul dintre părinți bolnav de cancer iar eu am stat alături de el pânâ la capăt, fără să fiu presat de un loc de muncă sau de o afacere care să rupă de o experiență necesară pentru mine la momentul respectiv, dar pe care nu o doresc nimanui.

În 2014 a venit pe lume și primul meu copil, am regândit toată strategia și am repus pe picioare afacerile la care visasem - acele afaceri care să îmi aducă libertatea financiară, cu echipe foarte performante, dar care să nu depindă de mine 100%. Blogging-ul, din punctul ăsta de vedere, a rămas o dragoste la aceeași intensitate pe care o aveau șervețele pe care scriam idei de romane când aveam 10 ani.

Scrisul pe blog este o formă de artă pentru mine și un mod prin care schimb viețile abonaților care îmi citesc materialele săptămânal.


Pentru că la asta mă pricep și pentru că atunci când scriu un articol sau un

newsletter, timpul se oprește pentru mine, la propriu. Doctorul Martin Seligman definea această experiență drept “engagement life” și o atribuia oamenilor care duc o viață împlinită și fericită (între alte două tipuri de viață fericită - “Pleasant Life” și “Meaningful Life”).

Din punctul ăsta de vedere sunt o persoană norocoasă. Trăiesc făcând ce îmi place și las ceva în urmă prin ceea ce fac. Scopul meu personal, pe lângă afacerile pe care le pun pe picioare și care îmi aduc, în continuare, libertatea de a crea, este ca până la finalul vieții să văd cum fiecare român are cel puțin un exemplar din cărțile scrise de mine în biblioteca personală.


Am avut oportunitatea de a primi un site deja construit într-o perioadă în care nu mă priceam la nimic altceva decât să scriu. Asta m-a adus acolo unde sunt acum, motiv pentru care și eu, mai departe, am dat altora diverse site-uri construite de mine.

De asemenea, am avut oportunitatea și provocarea, în același timp, să fiu blogger într-o perioadă în care, atunci când oamenii spuneau „internet” se gândeau la țepe. Noi am vândut cărti pe internet într-o perioadă în care ni-meni nu își imagina că poți cumpăra cărți din alt loc decât dintr-o librărie clasică. Asta ne-a obligat, cumva, să educăm piața românească pe ceea ce înseamnă internet, dar și să creștem odată cu piața în sine.

Și ultima oportunitate pe care mi-a dat-o activitatea de „blogger” (deși eu mă consider mai degrabă un autor, decât un blogger în sensul propriu al

cuvântului) - constă în oamenii pe care mi i-a pus în față. Am întâlnit oameni extraordinari de la care am avut constant ce învăța și care m-au ajutat să evoluez. Dintre acești oameni mi-am ales cu grijă partenerii, ast-fel încât să transform copilul timid, introvertit, rațional și ușor antisocial - într-un om matur de afaceri care îmbină clasicul afacerilor cu ceea ce în-seamnă internetul în ziua de azi.

Alexandru Ionwww.malaezu.ro


De blogging m-am apucat în toamna lui 2013, deci acum doi ani; dar înainte de asta, am avut un blog încă de prin 2011. Aveam doi colegi la li-ceu care-și făcuseră blog: unul pentru bani, altul pentru distracție, și m-au corupt să-mi fac și eu. Aveam deja „brandul”, cu ghilimele de rigoare: colegii mă știau drept Malaezu, nu Alex, și-am zis să merg mai departe cu el. Ceil-alți doi au renunțat rapid, eu mi-am descoperit pasiunea, ca să spun așa.

Am făcut o pauză de la scrisul în online apoi, m-am orientat către bele-tristică și am publicat un roman. Cum ziceam, de blogging m-am apucat în toamna lui 2013 și tot atunci mi-am dat seama că indiferent ce-o să fac în viață, blogul o să rămână o parte din mine, din prezentul și din viitorul meu. M-am apucat să citesc bloguri multe și, văzând ce treabă faină fac

http://www.malaezu.ro

ceilalți, am zis că vreau și eu!


Sincer să fiu, nu m-am gândit niciodată să renunț. Sunt mulțumit că am un blog unde, întâi de toate, pot să scriu ce vreau, când vreau. Apoi vin și restul aspectelor, partea profesionistă a bloggingului. Cred că majoritatea celor tineri renunță de frică: e gândul ăla că există deja comunități formate și că n-ai cum să ajungi în vârf, că n-ai prins trenul și că e prea târziu. Când m-am apucat eu, blogosfera românească avea deja o istorie, dar am zis că nu-i deloc târziu să încerc să-mi fac loc și eu prin ea.

Oricum, indiferent de aspectul ăsta, de trafic sau de influența pe care ai pu-tea-o avea, principalul motiv pentru care nu ar trebui niciodată să renunți la ceva (nu doar în blogging, ci în orice domeniu) e pasiunea: dacă faci ce-ți place, fă-o până la capăt.


Vai, dar câte sunt! Și fac asta de doar doi ani. O să aleg eu trei, dar nu-i neapărat un top, un clasament, ci mai degrabă niște idei fulger care m-au marcat:

- Oamenii; cei care nu fac parte din lumea asta nu-și pot imagina cât sunt de frumoase blog meeturile, evenimentele social media sau pur și simplu o dis-cuție într-un pub cu câțiva bloggeri. Prima mea ieșire cu bloggerii a fost

întâmplătoare, câștigasem un concurs și am mers la un meci pe Național Arena cu Manafu, Chinezu și Cabral (printre alții); un România – Ungaria 3 - 0; nu pot să descriu cât de fain a fost!

- Comunitatea din jurul blogului; una e să vorbești cu niște colegi și să faceți schimb de păreri, însă atunci când cineva te caută să te întrebe ceva, să îți ceară un sfat, o părere în urma unui articol pe care l-ai scris, e o cu totul altă senzație. Nimic nu se compară cu momentul acela în care cineva îmi spune „să știi că ți-am citit articolul ăla!”

- Am un job fantastic; trec anul II la facultate, nu-mi permit eu să fac prea multe, dar îmi dedic cât de mult timp pot activităților de blogging și social media. Blogul, cu toată pânza asta a lui care se dezvoltă în online, m-a ajutat să cunosc o mulțime de oameni și să am acces la o groază de oportunități.

Una dintre ele e aceea c-am realizat că, da, se poate trăi din asta, poți face o carieră cu asta și poți fi fericit făcând ceea ce-ți place. Cu muncă, evident, ca-n orice alt domeniu, însă ideea că pot face toată viața doar ceea ce-mi place, fără să am remușcări, e superbă.

Cătălin Ionașcuwww.romaniancopywriter.ro


Povestea mea de blogger a început înainte să aud de existența cuvântului „blogger”. Încă din clasele primare am fost pasionat de scris și anul 2004 a fost cel în care am trecut de la a scrie offline la scrisul online.

Mi-am publicat online primul text în octombrie 2004 pe un portal de litera-tură. Mare mi-a fost bucuria să văd că fusese citit de câteva sute de persoane în primele luni de la postare și m-a încurajat să public texte pe acel site timp de mai mulți ani. Între timp, am zis să am și un spațiu online al meu, așa că mi-am creat un blog pe .blogspot.com, cum se obișnuia în acei ani. Eram în liceu atunci. Am folosit blogul timp de 5 ani, până când am intrat la o fac-ultate tehnică și am încercat să abandonez această veche pasiune de-a mea, scrisul.

http://www.romaniancopywriter.ro

Totuși, nu am reușit așa bine. În 2010 mi-am mai creat un blog pe care l-am folosit ca pe un jurnal pe timpul unei călătorii de trei luni în India. Am fo-losit acel blog doar pe durata călătoriei mele. Fiind un jurnal de călătorie, am considerat că l-am încheiat odată ce am revenit.

În 2012, la finalul facultății, eram convins că tot pe drumul scrisului vreau să o apuc; așadar, mi-am creat o comunitate online dedicată copywriterilor români – un blog colectiv pe care îl folosesc cu drag și astăzi. De asemenea, dețin și un blog personal, creat recent, dar pe care din păcate l-am cam neg-lijat în ultima vreme.


Motivul meu principal e simplu: pasiunea pentru scris. Lucrez în marketing online, mai exact în content marketing, iar crearea de conținut este pâinea mea de zi cu zi. De aceea, scrisul pentru blogurile clienților m-a format ast-fel încât să scriu zilnic și să monitorizez zilnic bloguri.

Scriu și astăzi și, după experiențele din trecut, m-am învățat minte și nu îmi voi mai abandona blogurile niciodată.


Datorită activității în comunitatea Romanian Copywriter am avut zeci de oportunități importante de-a lungul ultimilor 3 ani de când am început.

În primul rând, nu cunoșteam pe nimeni din domeniul publicității / mar-keting-ului din România, domeniu în care doream să intru. Blogul meu a fost cheia intrării în acest domeniu și, mai mult decât atât, activitatea de unde am învățat cele mai multe lucruri legate de marketing online și blog-ging.

În al doilea rând, blogul m-a ajutat să îmi creez o imagine de specialist în domeniu, pe care am întărit-o prin crearea unui portofoliu consistent de cli-enți de-a lungul ultimilor ani, portofoliu pe care tot cu ajutorul blogului îl pot promova mai mult.

În al treilea dar nu ultimul rând, pot spune că blogul m-a adus mai aproape de mulți oameni minunați care mi-au oferit oportunități de diverse feluri: de a participa la evenimente în calitate de speaker sau partener, de a primi produse sau recompense financiare în urma activității mele, de a colabora cu diverse companii sau de a avea parte de promovare și susținere din par-tea agențiilor sau organizațiilor din zona comunicării.

Așadar, dacă ar fi să merg în trecut și să îmi retrăiesc ultimii ani, cu sigu-ranță aceeași cale aș urma-o: mi-aș crea blogul cu același nume și aș dedica probabil și mai mult timp pentru creșterea acestuia.

Luca Dezmirwww.milionarulmioritic.com


Mi-am deschis blogul personal în octombrie 2007, utilizând platforma gra-tuită wordpress.com. În acel moment a fost primul blog românesc dedicat în întregime finanțelor personale și investițiilor. După câteva luni mi-am cumpărat un nume de domeniu, milionarulmioritic.com, și mi-am luat hosting pe un server american.

Totul a fost un impuls de moment. Făceam investiții imobiliare din 2001 și investiții la bursă din 2003 și simteam nevoia să ofer din experiența mea, să spun celor interesați de aceste subiecte că fiecare dintre noi, oame-ni obisnuiți, pot să faca bani și altfel decât mergând la un job sau având o firmă. Ulterior, această inițiativă personală s-a transformat într-un business educațional.

http://www.milionarulmioritic.com


Au trecut mai bine de opt ani de când scriu pe blog. Dacă la început mo-tivația de a scrie a fost legată de un imbold personal, cu trecerea timpului am primit feedback pozitiv și am înțeles ca informațiile prezentate de mine erau importante pentru cititori. Ulterior, după pornirea businessului edu-cațional, blogul a devenit principalul magnet care aducea clienți noi și, în mare parte, o face și astăzi.


Au fost mai multe, dar trei dintre ele sunt: a. mi-am facut o mulțime de prieteni, dintre care unii s-au transformat în parteneri de afaceri.

b. blogul m-a propulsat spre redescoperirea vocației mele, scrisul. În adoles-cență și tinerețe am scris literatură SF, pentru ca după 20 de ani să reîncep să scriu, de data aceasta literatură non-fiction (cărti de educație financiară). Până astăzi am publicat 4 cărți.

c. popularitatea blogului a dus la cereri, din partea cititorilor, de a crea ma-teriale educaționale de finanțe personale și investiții. Așa s-a născut busi-ness-ul educațional, care îmi aduce mari satisfacții, inclusiv financiare.

Aș putea să continui lista. Ce pot să spun este ca bloggingul mi-a adus nu-meroase oportunități, care altfel nu ar fi apărut în viața mea.

Lorand Soares Szaszwww.lorand.biz


Pentru mine blogging-ul nu a început ca și o pasiune, ci mai mult ca și o necesitate.

Fiind foarte cunoscut în mediul off-line, și organizând sute de evenimente în fiecare an, la care participă zeci de mii de persoane, blogul a fost un „must”. Era încă un canal prin care să educ piața și să țin legătura cu cei care mă urmăresc.

Dintr-un „must” a devenit o pasiune și a contribuit enorm la explozia bran-dului personal în mediul on-line și nu numai. Ulterior, realizând potențialul extraordinar care există în acest canal de comunicare, am hotărât să schim-băm blogul și să-l îmbunătățim.

http://www.lorand.biz

În acest moment am zeci de mii de persoane care mă urmaresc pe blog unde le ofer idei și sfaturi despre afaceri, vânzări, marketing, echipă, finanțe, dezvoltare personală.


Niciodată nu mi-a trecut prin cap să renunț.

Responsabilitatea față de cei care mă urmăresc este mare. Trebuie să le ofer conținut valoros în continuare și să contribui în acest fel la succesul lor per-sonal și profesional. Renunțarea nu este o opțiune.


Cum spuneam la prima întrebare, blogul a contribuit la explozia brandu-lui personal în mediul on-line. Numărul clienților a crescut semnificativ în urma blogului și implicit și vânzările companiei.

Dacă ar trebui să aleg trei aspecte pozitive la care a contribuit blogul, ar fi:1. Creșterea numărului de fani din comunitatea Lorand Soares Szasz,2. Creșterea vânzărilor de evenimente și produse,3. Accesarea pieței internaționale.

Consider că în acest moment, un blog nu mai este un moft sau ceva care este „la modă”, ci este o necesitate. Orice afacere care dorește să creeze o co-munitate în jurul brandului/produsului/serviciului, trebuie să aibe un blog.

Mihaela Chiracwww.mihaelachirac.ro


Într-o vacanță de vară, înainte de a intra în clasa a-XI-a, deci acum șase ani. Ce repede a trecut timpul! Primul meu text a fost despre recunoștința față de părinți și amendam odraslele care credeau că li se cuvine totul, fără să ofere nimic în schimb. Apoi, scriam mereu când eram tristă, iar după… mă simțeam mai bine. Era un mod de a mă descărca, deci.

Nu îmi fixasem în minte ideea de a face blogging, nici nu știam ce în-seamnă. Pur și simplu scriam, puneam link-ul sub status-ul de la mess și eram fericită când oamenii rezonau cu poveștile mele.

Plus că în vremea aia începusem să o citesc pe Ileana Vulpescu și credeam că înțelegeam cu ce se mănâncă viața. Mai târziu, aveam să mai primesc

http://www.mihaelachirac.ro

niște lecții…


Nu am renunțat pentru că a început să-mi placă. Și nu mai scriam doar când eram tristă, ca să-mi vărs frustrările, am început să povestesc și faze amuzante prin care am trecut. Apoi, au urmat fotografiile, am încărcat din ce în ce mai multe. Și înregistrările. Iar blogul a căpătat în timp haine noi, a strâns mai multe categorii, mai multe povești despre oameni, locuri, mașini, fashion, cărți etc. Și implicit, mai mulți musafiri. Nu consider că fac blog-ging. Cred că www.mihaelachirac.ro este o exteriorizare a mea, sunt eu în online, la fel cum sunt și în realitate, doar că semnez condica și acolo.

Sunt două motive pentru care am continuat să scriu până astăzi. Primul, ca să fiu puțin egoistă, sunt eu. Este un hobby care îmi place al naibii de tare și mă ajută să mă relaxez, să trăncănesc și despre altceva după ce mă întorc de la radio, unde stau cu nasul în știri politice, economice și sociale.

Al doilea motiv sunt musafirii despre care vorbeam mai sus. Atunci când Google Analytics îmi arată că oamenii ăștia intră pe blog chiar și într-o zi în care nu am pus nimic nou, asta mă face să deschid o nouă filă…


Sincer, principala oportunitate a fost să mă cunosc pe mine mult mai bine, să mă înțeleg și să-mi demonstrez că sunt capabilă de lucruri pe care nu mă

http://www.mihaelachirac.ro

credeam în stare să le fac. Și pe același loc, aș spune că blogul este prima re-alizare pe care am avut-o cu omul drag, pentru că el a zugrăvit fiecare pag-ină, înainte să vin eu cu textul și cu pozele.

Apoi, am o bucurie mare când cineva îmi spune că s-a regăsit într-o po-veste. Spre exemplu, tocmai ajunsesem la o nuntă. La intrare, erau mirii, părinții și nașii, cu paharele de șampanie în mână, pentru a întâmpina in-vitații. După ce i-am salutat pe miri, am ajuns la nași, iar nașa mi-a spus că abia aștepta să mă cunoască, pentru că-mi citește blogul și îi place mult. Astfel de reacții sunt cele mai mari satisfacții pe care le poți avea.

O altă oportunitate este aceea de a testa produse la care, de-altminteri, nu aș fi avut acces înainte de a le cumpăra.

Gabriela Deleanuwww.gabrieladeleanu.ro


Am început să scriu online în văzul tuturor prin 2008, când profa de română ne-a sugerat să facem un blog al clasei și eu mă oferisem să mă ocup de el, postând și materialele colegilor. Însă pentru că acolo nu puteam să scriu critic despre orice aș fi vrut (profesori, școală și altele), în primăvara lui 2009 mi-am făcut cont separat pe wordpress.com și de-atunci tot scriu.


M-am gândit de câteva ori să renunț, să știi. Când nu mai aveam timp și de scris, când eram supărată din cauza unor reacții, când nu mi se părea că scriu despre ceva relevant. Însă se mai întâmpla și ca unele informații

http://www.gabrieladeleanu.ro

din articole să-i ajute pe alții. Apoi, tot scriind despre diferite subiecte, am ajuns să cunosc și alți oameni care gândesc ca mine, iar atunci nu m-am mai simțit chiar atât de outsider.


Cred că cea mai mare oportunitate pe care o ai cu un blog este să vorbești întregii lumi și să cunoști oamenii grozavi ai acestei lumi. Lucrurile celelalte vor veni apoi de la sine.

Andrei Roșuwww.andreirosu.org


M-am apucat în 2010, mai precis 26 ianuarie 2010, atunci am avut primul articol și mi-am adus aminte data pentru că asta era ziua lui Ceaușescu și preteni-mi ziceau că am lansat blogul ca să-l omagiez pe Ceaușescu.

L-am lansat în momentul în care am luat decizia că voi merge la Polul Nord, pentru primul maraton din viața mea, și o prietenă care lucrează în zona de marketing mi-a zis că dacă vreau să atrag sponsori trebuie să am un blog ca să știe lumea ce fac. Iar apoi, am menținut blogul pentru că am văzut că mă ajuta nu neapărat pentru a-mi face cunoscute proiectele, dar ceea ce spun-eam era un angajament față de propria persoană și față de ceilalți.

Totodată, a fost un fel de cerc motivațional. Pe măsură ce scriam, oamenii

http://www.andreirosu.org

mă susțineau, îmi ofereau mai multă energie să merg mai departe, eu ajungând să-i inspir și tot așa.


Inițial blogul a fost folosit mai mult ca un jurnal online, ci nu ca un mediu de informare. Însă ulterior, după ce numărul de cititori a crescut și între-bările au fost din ce în ce mai specifice, la multe dintre ele probabil neavând răspuns, am început să caut pe site-uri de specialitate din afară articole rele-vante pentru cititorii mei și le-am tradus, integral sau parțial, pe blog.

Astfel, blogul a devenit un mix între jurnalul meu și un blog de informare pe temă sportivă.


Prima oportunitate a fost cea de a cunoaște oameni noi, chiar dacă nu am ajuns să-i cunosc față-n față, cu mulți am devenit prieten pe facebook, ajungând să primesc ajutor nesperat de la unii dintre ei, nu doar încurajări. De exemplu, am fost abordat în felul următor „dacă urmează să pleci în Ar-gentina, vezi că compania aeriană X are niște bilete foarte ieftine în perioa-da asta”.

În al doilea rând, dacă tot îmi doresc să devin cea mai bună versiune a mea, și versiunea mea de blogger s-a îmbunătățit cu fiecare articol, având în ve-dere că am depășit 1000 de articole scrise. Asta contează foarte mult pentru

mine deoarece, când voi reciti articolele peste 20 - 30 de ani, voi reciti exact ceea ce am simțit în momentele în care am participat la maratoane, ceea ce am trăit acolo.

În al treilea rând, crescând numărul de cititori am putut să-mi răsplătesc și partenerii mei de aventuri și firmele care mă susțin.

Bianca Ceicăceicabianca.wordpress.com


M-am apucat de blogging, dintr-o joacă, prin 2011. La început, aveam toate postările private pentru că blogul de atunci era mai mult un jurnal, unde scriam eu ce aveam chef și nu îmi doream să îl vadă alte persoane. Mai dădeam acces amicilor, din când în când, și ei apreciau textele mele, dar – fi-ind foarte critică la adresa propriei persoane - credeam că cei care mă citesc sunt doar politicoși. Pe atunci, ideea de a scrie ceva public, era departe de a se adeveri.

Tocmai în 2013 mi-am luat inima în dinți și am împărtășit cu alți oameni stilul meu neconvențional și jucăuș de a transmite lucruri prin scris. Așa s-a născut „Aberații serioase”, blogul pe care m-am jucat un an de zile cu texte scrise în rime, povești despre descoperirea de sine, fericire, tristețe, iubire și

http://ceicabianca.wordpress.com

viață. Nu urmăream ceva precis cu acel blog, doar îmi plăcea enorm să fiu cea care îl scrie. A fost o nebunie, nu dormeam noaptea pentru că simțeam nevoia să mai aștern câteva rânduri acolo. Și oamenii l-au apreciat, am primit felicitări, mesaje cu „Ador aberațiile tale serioase”, colegii de facul-tate îmi ziceau cât de multă plăcere le face să mă citească, necunoscuți îmi distribuiau postările sau îmi lăsau comentarii, deși niciodată nu am urmărit asta scriind. Am făcut-o din pură pasiune. Și a fost minunat!


După ce ți-am descries perioada mea de glorie, probabil te aștepți să îți zic că nu am avut vreun motiv să renunț. Dar adevărul este că, o perioadă de timp, am renunțat. Din 2014 și până recent, m-am confruntat cu o perioadă de confuzie legată de scris. Nu știu de ce, dar nu am mai simțit nevoia să ab-erez serios. Am crescut puțin, dar nu în sensul ăla rău al cuvântului.

Vreau doar să ofer mai mult cititorilor mei și încerc să îmbin pasiunea aia nativă pentru scrisul pasional cu profesionalismul pe care l-am descoperit de când m-am angajat la Kooperativa 2.0 și de când Chinezu s-a pricop-sit cu mine pe blogul lui. Așa că m-am mutat provizoriu pe Bianca Ceică – Blog, o platformă intermediară, pe care foarte curând o voi transforma în biancaceica.ro.

Motivele pentru care continui să scriu? Am doar unul pe care o să ți-l spun așa: Scrisul nu are nevoie de Bianca Ceică pentru a exista, dar Bianca Ceică nu va exista niciodată fără scris.


Activitățile mele blogosferice sunt la început. Ți-aș detalia despre campanii și oamenii pe care îi cunoști, despre ieșitul din zona de confort și surprizele oferite de lumea asta minunată, dar nu ți-aș spune nimic nou sau diferit față de colegii care ți-au răspuns deja, nu e așa?

Ce pot totuși să îți spun, e că am luat-o de la zero și mă aflu pe un drum ve-chi, pe care l-am mai bătut cândva, dar pe care îl privesc de data asta dintr-o nouă perspectivă. E vorba de regăsire. Se pune ca oportunitate? Că pentru mine e cea mai mare dintre toate și singura importantă. Iar bloggingul îmi oferă asta din plin.

Diana Gherghiță Mihăilăwww.diybazaar.ro


De blogging la modul serios m-am apucat în martie 2015, când, în urma unor discuții cu câțiva specialiști în online, am aflat că traficul pe care îl făceam era unul foarte bun și că ar fi trebuit de ceva vreme să încep să mă gândesc să câștig și bani din activitatea asta. Cronologic am lansat diyba-zaar.ro în ianuarie 2013, dar nu m-am grăbit să îl promovez până când nu am simțit că are suficient conținut cât să fie relevant pentru agenții și com-panii. Sunt jurnalist de profesie și după vreo zece ani de televiziunea am vrut să îmi încerc abilitățile antreprenoriale. Am ales bloggingul pentru că am mai avut câteva tentative încă de prin 2008-2009, dar pe atunci nu aveam o idee clară despre ce înseamnă asta și ce aș putea să fac eu în domeniu să fie

http://www.diybazaar.ro

relevant. Fiind pasionată de amenajări interioare și exterioare și de proiectele de do it yourself (DIY) am început să fac tot felul de postări de-spre home decor, bricolaj și sfaturi practice. Astăzi am aproape 1.000 de ar-ticole publicate!

Diybazaar.ro este un proiect pe care l-am dezvoltat de la zero, singură, în-cepând cu textele și ajungând până la layout. Am făcut multe experimente din care am învățat cum se comportă un site, cum se administrează și cum se optimizează. Dar ca să ajung la nivelul următor, am apelat la servicii spe-cializate. Așa că în curând vor urma schimbări menite să îmbunătățească cu precădere experiența utilizatorilor. Pentru că dacă un site se încarcă greu, nu are un layout atractiv și are tot felul de funcții complicate există șanse mari ca un vizitator să nu își dea silința să mai acceseze un nou articol, oricât de interesant crezi tu că este conținutul. Iar cititorii sunt cei care te fac pe tine ca blogger să fii relevant.

Anul acesta mă pregătesc să lansez împreună cu o prietenă un nou proiect online. Se numește ShopMyCloset.ro și este o plaformă de e-commerce ce își propune să scoată la lumină produse de firmă uitate de fiecare prin du-lapurile casei. Va avea, în mod evident, și un blog atașat.


Scriu pe diybazaar.ro pentru că treaba asta îmi provoacă o bucurie pe care nu o găsesc în alte lucruri. Scriu pentru că îmi place starea pe care mi-o dau ideile, mai ales atunci când ele prind formă. Scriu pentru că mă relaxează.

Am propria trusă de unelte încă de pe la 4 ani, cochetez cu ideea de design de prin liceu, iar la facultate am ales să fac jurnalism. Deci despre ce puteam să scriu mai bine dacă nu despre toate aceste pasiuni?

Multe articole sunt despre lucruri pe care le documentez temeinic înainte. Altele le scriu din ceea ce am învățat, din experiențe practice sau din spe-cializări în design pe care le-am făcut (multe dintre ele online!). Și mai este și o a treia categorie, a proiectelor proprii, pe care le fac și le povestesc în vorbe și imagini. Acestea din urmă îmi plac cel mai tare și sper ca pe viitor să am cât mai multe postări originale.

Ah, și poate cel mai frumos lucru pe care îl trăiesc din povestea asta și care mă face să scriu cu și mai mare sârg este că, de ceva vreme, când spun DIY Bazaar se întâmplă să fie în preajmă măcar o persoană care să îmi spună că îmi citește articolele și că știe că DIY înseamnă do it yourself, nu vreo pres-curtare a prenumelui meu.


Îmi vine greu să numesc doar trei mari oportunități ce derivă din faptul că ești blogger sau jurnalist online (spune-i cum vrei), pentru că sunt atât de multe. Ca și în alte activități și profesii de altfel. Ca să fii blogger trebuie să îți placă să comunici, să cunoști oameni, să fii printre oameni. Nu poți să scrii doar uitându-te pe geam și văzând ce se întâmplă exclusiv pe strada ta. Trebuie să ai habar măcar de ce se întâmplă prin cartier. Metaforic vorbind, în cartier sunt companiile, agențiile de PR și ceilalți bloggeri, cu care poți lega prietenii, cu care poți face proiecte în colaborare, cu care te poți susține

să pui în practică tot felul de inițiative. Și comparațiile cu cei pe care nu îi placi sau care nu te plac pe tine sunt bune, pentru că pun lucrurile într-o perspectivă deloc de neglijat.

Dacă ar fi să dau un sfat celor care vor să se apuce de blogging este să nu o facă exclusiv pentru produsele pe care le-ar putea primi sau pentru eveni-mentele la care ar putea merge. Astea sunt bonus! Să o facă pentru că îi pa-sionează scrisul și comunicarea, pentru că sunt convinși că ceea ce publică poate fi relevant și interesant și pentru alții. Astăzi, dacă vrei să te numeș-ti cu adevărat blogger, trebuie să te raportezi la asta ca la o profesie, să îți cunoști produsul în cele mai mici detalii și să fii capabil să îl prezinți cu sub-iect și predicat în orice moment! Pentru că dacă tu nu știi despre ce e vorba în propoziție, cu siguranță nu vor ști nici publicul, nici agențiile, nici com-paniile.

Loredana Vlăescuculore.blogspot.ro


Primul articol scris pe blog a fost în toamna lui 2013. În acea vreme, blogul meu se încadra fără dubii în nișa de beauty. Între timp... lucrurile s-au mai schimbat. Plănuiesem de ceva vreme să fac acest pas, dar la început mi-am ”prins urechile” în partea tehnică. Și totuși i-am dat de cap. M-a surprins feedback-ul pozitiv încă de la primul articol, deși, acum când mai răspoiesc prin arhivă, nu știu dacă eu mi-aș fi lăsat comentarii atât de grozave.

Povestea mea? Să spunem că am vrut un blog de beauty, dar să nu fie un alt blog de beauty. Eu zic că mi-a ieșit.


http://culore.blogspot.ro

Niciodată nu m-am gândit să renunț. De ce aș renunța la ceva ce fac din pură pasiune, care nu mă obosește? Nu am avut niciodată pauze între ar-ticole mai mari de o săptămână. La rândul meu sunt cititoare de bloguri și dacă intru pe un blog și văd același articol pe prima pagină de acum o lună, îmi piere interesul.

Am văzut mereu blogul ca un loc al meu, unde mă pot retrage în orice moment. E un hobby care nu îmbătrânește. Din contră, îl poți reinventa oricând. Tocmai de aceea de ceva vreme mi-am luat inima-n dinți și am în-ceput să postez articole din zona de fashion.

Și partea financiară poate fi un motiv important care nu m-a lăsat să renunț, însă aș continua cu sau fără beneficiile materiale.


De-a lungul timpului am avut parte de foarte multe beneficii datorită faptu-lui că am un blog. Printre cele mai impotante sunt:

1.Popularitatea. Categoric, nu vorbesc de un grad de popularitate uriaș pre-cum au bloggerițele din afară, cu milioane de abonați, însă am început să fiu mai cunoscută atât în online, cât și în offline. Prin intermediul blogului meu îmi pot forma o imagine, citindu-mă mă poți cunoaște mai bine. E de ajuns să cauți numele meu pe Google și poți ajunge la sute de articole sau fotografii din care să îți creezi părerea despre mine. Bineînțeles că acest as-pect îți aduce beneficii reale, ca atunci când aplici la un job. Tot în această categorie pot încadra invitațiile la diverse evenimente, unde am cunsocut

oameni minunați; nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără populari-tate.

2.Relaxarea. Deși nu mai tratez blogul ca pe o joacă, încă îl consider un prilej extraordinar de relaxare. Mă simt bine când scriu, când pozez, când apăs butonul ”Publică” și când apar primele comentarii. Blogul este mod-ul meu de a uita de griji, de examene, de problemele cu banii sau de cele din viața personală. Nu m-am oprit în nicio perioadă dificilă din viața mea, scrisul pe blog este pentru mine o terapie fără niciun cost.

3.Colaborările. În această perioadă de blogging am adunat lângă mine brand-uri din țară și din afară cu care, în trecut, nici nu speram să comunic vreodată. Beneficiile materiale apar odată cu „îmbătrânirea” blogului, dar trebuie să fii serios și pasionat. Secretul e să fii original, să ieși din linie, citi-torii să își amintească de blogul tău și să îl asocieze cu ceva. Preferabil, nu cu un conflict.

Luciana Corlanalucianna.ro


Mi-a plăcut mereu să scriu. De când am învățat alfabetul. Așa că profii mi-au încurajat pasiunea, iar mama mi-a dat apă la moară, cumpărându-mi cărți. Asta până la facultate, când nu am mai avut unde să-mi exersez latura asta creativă. Așa că am decis să încerc și eu un blog din ăla, cum tot citeam pe net, în Blogspot. Asta se întâmpla prin 2009. Aveam vreo 19 ani.Pe vremea aia lumea avea pseudonime. Așa că blogul meu se numea Printre fluturi, iar pe mine mă chema Luana. Am trecut la numele meu adevărat în câteva luni, desigur.

Cu timpul, am descoperit că oamenii din jur mă citesc. Îmi mai spunea câte o prietenă că a citit nu știu ce carte, după ce am recomandat-o eu. Iar la fac-ultate, mi se zâmbea cu subînțeles dacă cineva pronunța „fluturi”.

http://alucianna.ro


Am renunțat la un moment dat. Jumătate de an, nu am scris nici măcar un cuvințel. Și nu aveam stare. Mă mâncau palmele. Aveam tot felul de idei, pe care simțeam nevoia să le scriu. Așa că am luat-o de la capăt. De data asta pe Wordpress. Între timp, îmi făcusem cont de Facebook. Și m-au găsit blog-gerii. Am descoperit că mai există BlogOlteni de București. De la ei am aflat cu ce se mănâncă un domeniu și mi-am dorit să am și eu unul.

Și apoi, sunt cei din jur. Ai crede că lumea nu prea te citește în unele zile. Și apoi o colegă de muncă îți dă share la postare. Iar în altă zi, cineva se oprește la biroul tău și-ți zice „Auzi? Trebuie să scrii mai des!”

Iar în altă zi, cineva te întreabă dacă poate dona sânge dacă are tatuaj, că a văzut pe blog că tu susții chestiile astea. Și peste vreo săptămână, bloggerul tău preferat comentează la o postare.

Sau îți povestește cineva că a văzut niște autocolante cu fluturi, din alea pen-tru clapeta de laptop și te roagă să-i zici ce device folosești, să-ți cumpere un set când are drum pe acolo.


a. Știu, repet ce au spus alții, dar am cunoscut foarte mulți oameni faini din toate punctele de vedere. Mergând pe la tot felul de evenimente, am in-teracționat atât cu bloggeri, cât și cu oameni din diferite domenii. La

prezentări am învățat lucruri noi iar în pauze am cunoscut oameni cu ace-leași pasiuni ca mine. Oameni de la care am ce învăța și pe care îi pot folosi drept model. Astfel de oameni nu găsești așa, peste tot. Nu cresc în copaci.

b. Am evoluat foarte mult, ca om. Nu știu dacă se observă asta și din exte-rior, la cei care mă cunosc. Dar ies mai des din casă, îmi place foarte mult să cunosc oameni noi. Am învățat să-mi pun ordine în idei și sunt mai atentă la ceea ce transmit. Acum știu că o primă impresie contează foarte tare și am grijă ca felul în care mă manifest să se plieze cât mai bine pe imagine ape care eu o am despre mine. Vreau ca cei din jur să vadă un om optimist, cre-ativ și gata să ajute. Și vesel.

c. Am început să fiu invitată la teatru sau film, evenimente și să primesc lucrușoare și cărți. Mi-a sărit inima din piept de bucurie într-o seară, când am fost invitată la teatru pentru prima data, după ce scrisesem o recenzie pentru o piesă. Când cineva te invită undeva pentru că îi place munca ta, senzația este unică. Sau când poți merge gratis la un eveniment la care înscrierea costă zeci de euro, pentru că ai blog.

E munca ta acolo. Și e multă. E fain să te simți apreciat.

Adrian Angheladispune.ro


Sincer să spun, habar n-am ce perioadă era, în mod exact. Să fi fost toamnă? Anul, în orice caz, știu sigur că era 2007. Atunci m-am apucat să scriu primele articole pe Wordpress.Com. Mad Dog era pseudonimul pe atunci, dar nu a ținut mult. Scriam constant la început. Scriam tot ce-mi trecea prin cap. Țin minte că după pseudonimul acesta, am trecut la Jokker cu care am făcut „performanță” până la început de 2009. La Jokker.HaiPa.Ro am avut blogul unde m-am remarcat puțin.

Cel mai amuzant articol a fost cel în care am povestit cum am făcut curat în casă și am dus gunoiul. Da, cam asta se scria pe atunci. Nu aveam subiectele complexe de azi, nu vânam motive de scris. Tot la adresa asta am scris și de-spre blogul Elenei Udrea, articol care a fost cel mai comentat și accesat

http://adispune.ro

de pe vremea aia pentru mine. Din 2009 lucrurile s-au schimbat. Am schimbat domeniul, pseudonimul, am ajuns AdiSpune cel de astăzi. Mă rog, ca pseudonim, că bloggerul de azi am ajuns parcurgând tot acest drum de până acum. Pot spune că am crescut odată cu blogging-ul din România. Am prins faza incipientă, dar și cea dezvoltată de astăzi și mă bucur să văd că încă fac parte din comunitate.

Ca motive, pasiunea mea pentru poveste și povestit, pentru așternut cuvin-te, este cea care m-a îndreptat spre blogging și cea care încă mă ține conec-tat la trebușoara asta. Nu știu dacă mai o pot numi pasiune cât o datorie. O datorie față de cititori, față de mine ca scriitor în devenire, față de ideea aceea de a „face ceea ce-ți place”.

Blogging-ul este ceva frumos, este un business frumos. Dacă știi că scrii bine, că aduni o comunitate în jurul tău și că prin ale tale cuvinte atingi țelurile propuse, atunci e cazul să treci la next level. E cazul să faci asta pro-fesionist. Orice pasiune odată devenită serioasă, nu mai e pasiune. E busi-ness (fiindcă poți scoate bani din așa ceva).


Nu pot să spun că nu am renunțat. Cred că am avut la un moment dat vreo două articole în care mi-am anunțat plecarea. Și o perioadă de două luni sau nițel mai mult în care nu am scris (asta după unul dintre acele articole de bye-bye). Am revenit fiindcă am simțit că asta trebuie să fac. Ieșeam în oraș și mă loveam de oameni și evenimente care necesitau a fi povestite. De ce? Fiindcă asta era viziunea mea, asta puteam eu să fac.

Mulți eram prezenți într-un loc, dar nu toți capabili să povestească ce era acolo. Cum spuneam, vorba de datorie. Când vezi că ești citit, că ai mesa-je de la oameni, că ai o comunitate strânsă lângă și legi atâtea prietenii prin blog, e foarte greu să mai renunți. E ca un microb. Ca un drog. Odată prins, nu-l mai poți lăsa. Cel puțin așa îmi place mie să cred; că mai sunt oameni care se pot desprinde ușor de comunitatea pe care au stat ani s-o clădească, e partea a II-a.


O, oau... asta-i o întrebare nițel mai dificilă. Am avut plăcerea să cunosc oameni destul de celebri fără să fi zis că are să se întâmple prea curând. Oameni de calitate, pasionați și de succes. Mai apoi, am ajuns în o groază de locuri cu blogul, de la tabără de fotografie până la una de schi. Și experiențe nenumărate și de neuitat. Acces la festivaluri și așa mai departe. Oamenii, locurile și experiențele sunt cele trei mari oportunități pe care ți le oferă blogul. Eu aș pune banii mai pe la sfârșit, căci nu fac blogging full-time la un nivel profi.

Scriu destul de des, dar nu încât să emit non-stop pretenții financiare. Am luat parte la foarte multe campanii de care sunt mândru și vor mai fi. Vor mai fi astfel de oportunități mult timp de acum înainte. Important este ca, oricând, să ai un plan. Să urmezi planul respectiv și nu vei avea cum să dai greș.

E un drum cu suișuri și coborâșuri, dar contează să ai coloană vertebrală și să-ți urmezi planul.

Vreau să mulțumesc tuturor bloggerilor implicați în acest e-book pentru sprijinul oferit și pentru poveștile împărtășite.

Dacă dorești să faci parte din acest e-book sau să oferi feedback pentru acest e-book, o poți face la adresa de mail: [email protected].

Mulțumesc frumos!

02. Anca Pintilii04. Florin Grozeza06. Diana Duca08. Livia Iușan10. Laurențiu Mihai12. Ianolia Marina14. Cristi Ștefan16. Daniel Zărnescu18. Cătălin Ionașcu20. Lorand Soares Szasz22. Gabriela Deleanu24. Bianca Ceică26. Loredana Vlăescu28. Adrian Anghel

01. Ioana Radu03. Mihnea Socol05. Andra Nicula 07. Florin Roșoga09. Cristian Florea 11. Raluca Cincu13. Cristian Toaxen15. David Mitran17. Alexandru Ion19. Luca Dezmir21. Mihaela Chirac23. Andrei Roșu25. Diana Gherghiță Mihăilă27. Luciana Corlan

În acest e-book ai descoperit 28 bloggeri, iar aceștia sunt următorii:

povestile-bloggerilor

Documents

Transcript of povestile-bloggerilor