Povesti de Bucuresti: Dambovita - inundatii, sacagii si mori Postat de iulia in Locuri de vizitat |29 Mai 2009 |0 comentarii Poate nu sunt multi care stiu ca Dambovita a fost o data o apa involburata si manioasa pe bucuresteni atunci cand stihiile cereului se dezlantuiau. Azi auzim de inundatii in alte parti alte tarii, si foarte rar de cate o strada inundata in capitala, desi inca mai exista zone fara canalizare. Totusi, in urma cu doua secole in fiecare primavara si toamna apele Dambovitei distrugeau poduri, copaci, ziduri, casele erau luate de viitura. Ba chiar slavii au numit-o "foaia de stejar", intrucat apele aduceau cu ele mii de frunze de arama.

sursa

Cum am tot vazut la televizor in ultimii ani, oameni si animale urcate pe acoperisuri, asa se intampla si in Bucuresti cand undele raului se involburau. Dar nu toata lumea era nenorocita de astfel de inundatii, saracii si hotii se bucurau ca apa aducea cu sine obiecte si bunataturi culese in "drum".  In cartea Lelie Zamani scrie ca dupa retragerea apelor tiganii din Mahalaua Calicilor intrau in beciurile caselor boieresti de unde prindeau pestii ramasi.

sursa

La Muzeul Municipiului Bucuresti se poate vedea o gravura cu marea inundatie din 1864, care-l prezinta pe Al.I.Cuza impreuna cu doctorul Carol Davila pe cai, inaintand cu greu printr-una din strazile inundate ale Mahalalei Tabacilor.

Dar nu doar stihiile erau vinovate pentru astfel de intamplari. Oamenii care-si largeau gradinile caselor intrand in matca raului, o ingustau, iar morile ridicate pe Dambovita contribuiau si ele la inundarea orasului.

Apa noastra era impanzita de mori ce apartineau manastirilor, fiindca in acele timpuri "moara, nu mosia!" era importanta pentru boierii si negutatorii bogati. Dar nu doar Dambovita avea mori pe malurile ei, in 1388 si Sena din Paris era plina cu asa ceva. Ele insa au fost rapid desfiintate fiindca produceau inundatii si impiedicau navigatia. La noi, insa, Legea pentru desfiintarea morilor de pe Dambovita a fost data abia in martie 1865.

sursa

Dambovita, apa dulce...si-asa era. Bucurestenii beau apa din acelasi loc de unde se si scaldau. Luau apa din Dambovita si o bateau cu piatra acra fara sa le fie teama de microbi. Ce-s aia? Sacagii sunt cei care se ocupau cu aprovizionarea cu apa din Dambovita. Personaje pitoresti pe strazile capitalei, ei aduceau sacaua trasa de cate-un cal pricajit, tipand din toti plamanii "Aaaaap! Ooaaap". Dupa ce bucurestenii cumparau apa, o duceau acasa iar gospodinele puneau in ea un pumn de piatra acra si o bateu cu telul, lasand-o la limpezit in pivnita.

Sacagii erau utili si la incendii, dar si la construirea Universitatii bucurestene, intre 1857-1864. Ei aduceau apa de la Vadul Sacagiilor, dar "evianul" boieresc venea de la "Fantana Filaret" sau de la Marcuta. La inceputul secolului al XX-lea sacagii au disparut si putini sunt cei care stiu de existenta unui astfel de negot.

Pe langa ca beau apa din Dambovita, bucurestenii ca si unii de azi, ieseau la plaja pe malurile raului si se mai racoreau putin in apa capitalei. Si asta nu se intampla pentru bronz, ci pentru socializarea cu vecinii despre probleme importante din politica sau in cazul doamnelor, pentru a degusta serbeturile la umbra salciilor.

sursa                                                                                     azi

Al.I.Cuza a inceput dupa inundatia din 1864 un proiect de canalizare a Dambovitei care s-a concretizat abia in 1880, dupa planurile inginerului Grigore Cerkez. Au fost construite instalatii moderne pentru alimentarea cu apa a orasului si 12 poduri. Istoria Dambovitei continua dupa Primul Razboi Mondial, devenind din ce in ce mai murdara, edilii au vrut sa o acopere cu un planseu de beton, proiect realizat partial in 1934.

sursa                                                                                      azi

Jumatate de veac mai tarziu, planseul a fost scos, albia reamenajata, s-a creat un lac artificial - Lacul Dambovita, astazi cunoscut sub denumirea Lacul Morii, s-au pus parapete si s-au

construit noi poduri pe care le putem vedea si noi astazi. In curand, cine stie, poate ca gondolele se vor plimba pe undele ei uneori albastre.

Sursa info: Lelia Zamani, Oameni si locuri din vechiul Bucuresti, ed. Vremea