Timpul

Era odata o insula, unde traiau toate sentimentele si valorile umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea. Intr-o zi sentimentele fura anuntate ca insula sta sa se scufunde, asa ca isi pregatira navele si plecara. Doar Iubirea ramase pana in ultimul moment.

Cand insula fu pe punctul sa se scufunde, Iubirea decise sa ceara ajutor. Bogatia trecu pe langa Iubire cu o barca luxoasa si Iubirea ii zise: - Bogatie, ma poti lua cu tine? - Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine.

Iubirea atunci se hotara sa ceara ajutorul Orgoliului care trecea pe-acolo intr-o superba nava: - Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine? - Nu te pot ajuta, Iubire - raspunse Orgoliul - aici e totul perfect, mi-ai putea strica nava.

Atunci Iubirea intreba Tristetea, care trecea pe langa el: - Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine! - Oh Iubire - raspunse Tristetea - sunt atat de trista incat trebuie sa stau singura.

Chiar si Buna Dispozitie trecu pe langa Iubire, dar era atat de multumit incat nu auzi ca il striga. Dintr-o data o voce spuse: - Vino Iubire, te iau cu mine!

Era un batran cel care vorbise. Iubirea se simti atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat uita sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand sosira pe tarm, batranul pleca. Iubirea isi dadu seama cat de mult ii datora si intreba Cunoasterea: - Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat? - Era Timpul - raspunse Cunoasterea. - Timpul? - se intreba Iubirea - Dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?

Cunoasterea, plina de intelepciune, ii raspunse: - Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Dragostea in viata.

Lectia unui copil (autor necunoscut)

Un batranel plapand locuia cu fiul sau, nora si nepotul. Mainile sale ii tremurau, vederea ii era incetosata, iar mersul clatinat. Toata familia manca de obicei impreuna. Dar, bunicul manca foarte greu

din cauza mainilor tremurande si a vederii slabe. Mazarea se rostogolea din lingura pe podea, iar cand apuca paharul, laptele se imprastia pe masa.

Atunci fiul si nora sa i-au pus o masa in coltul camerei unde bunicul putea manca singur, in timp ce familia se bucura de bucatele de pe masa. De cand bunicul sparsese o farfurie, mancarea ii era servita intr-un castron de lemn. Uneori puteai vedea in ochii batranului cate o lacrima. Singurele cuvinte care ii erau adresate erau scurte avertizari atunci cand scapa furculita sau mancarea. Nepotelul de patru anisori privea totul in tacere.

Intr-o seara, inainte de cina, tatal a observat ca baietelul sau se joaca cu niste bucati de lemn pe care le zgaria. Cu blandete a intrebat copilul: - Ce construiesti tu acolo, micutul meu? - Ei, fac un vas mic pentru tine si mama ca sa mancati atunci cand am sa cresc -a raspuns cu blandete copilul dupa care s-a intors la munca sa.

Cuvintele au lovit pe cei doi parinti incat au ramas fara glas. Lacrimile au inceput sa curga suvoi pe obrajii lor. Atunci au stiut ce au de facut. In acea seara sotul a luat de mana pe bunicul si l-a condus la masa familiei. De atunci a mancat de fiecare data cu familia si nici sotul nici sotia se pare nu au mai avut nimic impotriva cand o furculita cadea, laptele era imprastiat sau fata de masa murdarita.

Din toate acestea am invatat ca orice s-ar intamnpla azi oricat de rau, viata merge inainte si maine va fi mai bine. Am invatat ca un lucru pe care il facu cuiva astazi s-ar putea sa ti se faca si tie mai tarziu de catre altcineva. Am invatat ca vei pierde relatia cu parintii atunci cand nu fac parte din viata ta. Am invatat ca a trai nu este acelasi lucru cu a fi viu. Am invatat ca daca nu urmaresti fericirea, ea te va ocoli. Dar daca te vei concentra asupra familiei, asupra prietenilor, nevoilor altora, tot ce faci sa faci cat de bine poti, vei gasi fericirea. Am invatat ca de cate ori suferi, nu esti singurul. Am invatat ca in fiecare zi, trebuie sa ajuti pe cineva. Oamenii iubesc o strangere de mana, o imbratisare calda sau o simpla bataie pe umar. Am invatat ca tot mai am o multime de lucruri de invatat.

Puterea cuvintelor (autor necunoscut) Mai multe broscute se plimbau prin padure, când doua dintre ele au cazut într-o groapa adânca. Toate celelalte broscute s-au strâns în jurul gropii. Când au vazut cât de adânca era groapa, le-au spus celor doua broscute cazute în groapa ca nu mai au nici o speranta,

dar acestea le-au ignorat comentariile si au început sa sara, încercând sa iasa din groapa.

Broscutele continuau sa le spuna sa nu mai sara, ca oricum totul este în zadar si soarta le este pecetluita. În cele din urma, una dintre cele doua broscute a ascultat de "sfatul" prietenelor ei si a renuntat sa mai sara. S-a abandonat pe fundul gropii si... a murit.

Cealalta broscuta a continuat sa sara din rasputeri. Suratele ei de pe marginea gropii au început din nou sa o îndemne sa renunte si sa moara împacata, dar broscuta s-a îndârjit mai tare si pâna la urma... hop! - a reusit sa iasa din groapa.

Uimite peste masura, broscutele s-au strâns în jurul ei si au întrebat-o: - Ei, bravo! Nu ne-ai auzit? Cum de nu te-ai dat batuta? - Oac! Oac! - topaia fericita broscuta. - Hei, soro! Opreste-te o clipa si zi-ne si noua cum de nu te-ai dat batuta! Într-un târziu, broscuta a înteles ce vor de la ea si le-a explicat ca ea nu prea aude bine si de-acolo, de pe fundul gropii, crezuse ca ele o încurajeaza.

Puterea cuvintelor... Limba are putere de viata si de moarte. Un cuvânt de încurajare pentru cineva cazut la pamânt îl poate ridica si îl poate ajuta sa paseasca mai departe. Dar tot cu un cuvânt îi poti aplica lovitura de gratie semenului tau doborât la pamânt. Fii atent la cuvintele tale. Este atât de usor sa rostesti cuvinte care sa taie avântul celui care le aude, mai ales daca trece printr-o perioada dificila. De ce n-ai alege sa fii astazi cel care împarte cuvinte datatoare de viata în jurul lui?

sus

Negrila_Cristiana 25.01.2005 9:06