POMI_boli Si Daunatori

statiuneabeneasa.roMARBoala plumbului

Denumire ştiinţifică

Chondrostereum purpureum (Pers.) Pouzar

(sin. Stereum purpureum (Pers. ex. Fr.) Plombe du pommier; Plomb; Silver - leaf; Milchglanz, Bleiglanzkrankheit

Raspindire Boala se găseşte în toate zonele de cultură a speciilor seminţoase şi sâmburoase; iniţial, a apărut pe vişin şi prun, apoi a trecut pe măr, păr, cais, piersic, cireş, în livezi şi în pepiniere.Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de o ciupercă, Chondrostereum purpureum (Pers.) Pouzar, care se dezvoltă în plantă, lent şi produce toxine uşor difuzabile în interiorul organelor

şi pe calea vaselor lemnoase (este o traheo - micoză), determinând la distanţă o alterare a structurii ţesuturilor în frunze şi apariţia anomaliilor cromatice.Descriere Simptome: Pomii bolnavi se recunosc uşor, deoarece frunzele au culoarea plumbului proaspăt tăiat, cu luciu argintiu; frunzele sunt cărnoase, mai groase, deseori băşicate şi

deformate, cu pigmentări antocianice pe margini; coloraţia este tot timpul anului sau numai o parte (se maschează la un moment dat), lemnul apare brun; lăstarii atacaţi sunt subţiri, mai scurţi şi ramifică abundent, sub forma unei "mături de vrăjitoare". Toamna, în condiţii de ploi abundente apar corpurile fructifere "carpoforii", ca nişte console, înşirate pe scoarţa uscată, la început moi, elastice, purpurii, apoi pieloase, alb - murdare; pe partea inferioară se formează numeroase bazidii, care formează bazidiosporii, lunguieţi, incolori, puţin turtiţi unilateral, sau arcuiţi. Infecţia este determinată de bazidiosporii ce vin în contact cu rănile proaspete, cauzate de factorii biotici sau abiotici. În rănile mai vechi de 7 -10 zile, infecţia se face mai greu; deşi ciuperca este termofilă, căldura din timpul verii, defavorizează infecţia. Ca reacţie la atacul ciupercii, în vasele şi razele medulare se formează substanţe gomoase, care funcţionează ca o barieră, oprind evoluţia ciupercii şi conferind o rezistenţă plantei la boală. Fiind un parazit de rană, orice fisură sau leziune a scoarţei (cicatrice rămasă după recoltat, după căderea frunzelor, tăieri în verde şi în uscat, etc.) constituie o portiţă de pătrundere a ciupercii în plantă.

Combatere Combatere: măsuri de igienă culturală, distrugerea şi înlăturarea din livadă a părţilor sau a pomilor cu atac; tratamente preventive pentru protejarea tuturor porţilor de pătrundere a ciupercii în plantă (cu produse cuprice, prefloral şi toamna după căderea frunzelor şi cu fungicide de sinteză organice - ex. Befran 25 WP în timpul perioadei de vegetaţie).

1


Fainarea Podosphaera leucotricha

Oidium ou blanc du pommier; Powdery mildew of apple; Apfelmelthau; Mucinistaia rosa iabloni.Raspindire Semnalată în 1877 de către BESSEY în statul Yowa, s-a extins în toate plantaţiile de măr; în 1959 s-a observat în toate regiunile ţării. Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de un parazit obligat, care este Podosphaera leucotricha (Ell. et Ev.) Salm. F. C. Oidium farinosum. Pâsla

albicioasă ce se dezvoltă la suprafaţa organelor atacate este constituită din miceliu, conidiofori şi conidiile ciupercii, care este ectoparazită. Miceliul hialin, septat şi ramificat, diferenţiază haustorii sferici, care pătrund în celulele epidermice şi conidioforii simpli, lungi, purtători de conidii unicelulare, de formă elipsoidală, trunchiate la capete. Forma conidiană Oidium farinosum Cke, asigură răspândirea ciupercii în tot timpul perioadei de vegetaţie, cu un maxim de zbor în mai - iunie - iulie, dimineaţa şi în orele de prânz (Cimanovski), precum şi de la un an la altul. Forma perfectă a ciupercii o constituie cleistotecile (periteciile) care sunt sferice, cu 3-11 apendici (fucre), de cele mai multe ori cu vârfurile ramificate dicotomic, situaţi în partea superioară. Fiecare peritecie diferenţiază o singură ască cu 8 ascospori, elipsoidali, unicelulari. Ciuperca iernează sub formă de miceliu de rezistenţă, între solzii mugurilor, pe lăstari (Sorauer, 1889; Tubeuf, 1910; Vonica, 1966); de peritecii şi de conidii, din anul precedent, rămase la intersecţia ramurilor, mugurilor pe suprafaţa lăstarilor atacaţi. Periteciile se formează, de obicei la sfârşitul unor veri secetoase şi călduroase (sfârşitul lunii iunie). Când ajung la maturitate cad uşor de pe plante. Realizarea, atât a infecţiilor primare, cât şi secundare este asigurată de o umiditate atmosferică foarte ridicată şi nu de pelicula de apă de pe frunze.

Descriere Simptome: Boala se manifestă pe muguri, frunze, inflorescenţe, lăstari şi fructe. La începutul dezmuguritului atât mugurii florali, cât şi cei vegetativi de pe formaţiunile de rod infectaţi în anul precedent, prezintă atac de făinare. Ei nu mai evoluează normal; se acoperă cu o pâslă pulverulentă, albă cu aspect făinos, iar în cele din urmă se înroşesc, se usucă şi cad. O parte din mugurii florali evoluează până în faza de răsfirare a inflorescenţei, după care se usucă şi cad. Florile atacate de ciupercă prezintă petale alungite, de culoare verzuie; sunt sterile, se usucă repede şi cad; florile pot fi distruse 90 - 95%. Frunzele cu făinare sunt mai mici, deformate, se brunifică uşor, se copăiesc, sunt casante şi în cele din urmă cad. Lăstarii atacaţi sunt acoperiţi de o pâslă alb - murdară, nu cresc normal, lemnul nu se coace şi în majoritatea cazurilor degeră în timpul iernii. Atacul pe fructe este foarte rar. Erikson, în Suedia a semnalat prima dată pe mere (fructe), sub forma unor crăpături neregulate mai mult sau mai puţin adânci, (asemănătoare celor produse de Venturia), acoperite cu aceeaşi pâslă albicioasă, caracteristică speciei.

Combatere Prevenirea şi combaterea făinării mărului se realizează printr-o serie de măsuri agrotehnice (tăierea şi distrugerea prin ardere a tuturor lăstarilor atacaţi, arături de toamnă, etc), precum şi prin tratamente chimice, aplicate la avertizare (în funcţie de biologia ciupercii, de fenofazele soiurilor şi sensibilitatea lor, de rezerva biologică, de remanenţa produselor corelate cu condiţiile de mediu). Acestea sunt între 4-8 tratamente; când în lunile mai - iunie nu sunt condiţii favorabile înmulţirii făinării sunt suficiente 3-4 tratamente; dacă în perioadele aprilie - mai şi august - septembrie sunt condiţii foarte favorabile atacului de Podosphaera leucotricha sunt necesare 7 - 10 tratamente; când condiţiile favorabile înmulţirii făinării au intervenit în lunile martie - septembrie sunt necesare 10 - 12 tratamente în cazul soiurilor sensibile.

Focul bacterianDenumire ştiinţifică

Erwinia amylovora

Feu bacterien; fire blight; Feuerbrand; Ojog plodovîh derevievRaspindire Semnalată pentru prima dată în America (1817) s-a extins în Canada, Mexic şi în ţările din vestul Europei (Anglia - 1957, Olanda - 1966, Polonia -

1966, Danemarca - 1968, R.F.G - 1971, Franţa - 1972, Belgia - 1972, R.D.G. 1974). La noi în ţară, începând cu 1991 este semnalată in livezile de seminţoase. Pierderile pricinuite de focul bacterian în zonele în care a apărut sunt incomensurabile (uscarea pomilor şi pierderea livezilor).

Biologie Agentul patogen: Celulele bacteriene au formă de bastonaşe, scurte, peritriche cu capetele rotunjite. Pe mediul nutritiv agarizat, coloniile sunt mici, rotunde, cu o lucire caracteristică, de tipul S, albe. Sunt şi bacterii care formează colonii de tipul R, dar acestea sunt avirulente. Atacul de Erwinia amylovora se poate confunda uşor în natură cu cel de Pseudomonas spp., dar se stabileşte precis prin determinări de laborator, prin cultivarea pe mediu artificial, pe rondele de cartof sau pară. (Severin, V., 1984). Bacteria este destul de rezistentă în exsudatul organelor infectate când este ferit de uscăciune şi de razele soarelui. Peste iarnă bacteriile rezistă bine în zonele marginale ale ulcerelor care s-au format în sezonul anterior pe ramuri şi pe trunchi, îndeosebi la păr şi păducel (Crataegus), mai puţin în ulcerele de la măr. Primăvara, bacteriile care au supravieţuit devin active, se înmulţesc, constituind inocul primar în contaminarea unor noi ţesuturi. Dintre factorii meteorologici, ploaia este cel mai important în diseminarea patogenului, picăturile de ploaie realizând răspândirea inocului primar şi secundar. Deasemenea, insectele (albinele, viespile, muştele, furnicile, etc.) au un rol important în răspândirea bolii, şi nu în ultimul rând, păsările. Primăvara, în timpul înfloritului, bacteria transportată de diferiţi vectori, pătrunde prin deschideri naturale, îndeosebi prin stomatele nectarigene, stigmate necutinizate, antere nedeschise şi prin stomatele sepalelor. Bacteriile multiplicându-se invadează spaţiile intercelulare. Aici se realizează o afluenţă de masă lichidă, care după ce umple spaţiile intercelulare, iese afară sub formă de exsudat; celulele plantei gazde se necrozează, iar florile sunt complet distruse. Din floare, infecţia prin peduncul trece în lăstar, în frunze şi ramuri, când se exteriorizează prin producerea de ulceraţii. În timpul perioadei de vegetaţie se pot produce infecţiile secundare, bacteriile pătrund direct în ţesuturile plantei gazdă prin stomate, trichome, hidatode, lenticele, dar mai frecvent prin rănile produse de grindină sau vânt puternic, când acestea sunt proaspete. Soiurile se comportă diferit la atacul de Erwinia amylovora, fiind mult mai sensibile soiurile de gutui şi păr, decât cele de măr.

Descriere Simptome: Boala poate ataca toate organele aeriene ale plantelor. Arsura inflorescenţelor este de obicei primul simptom şi apare primăvara devreme. Poate fi afectată o singură floare sau toată inflorescenţa. Florile apar hidrozate, apoi se ofilesc, se brunifică şi se înnegresc. Boala progresează înspre peduncul care, în final se înnegreşte. Pe timp călduros şi umed, uneori din peduncul exsudează picături de lichid. Boala se extinde repede şi bacteriile invadează frunzele vecine. Pe lăstar, apare şi o ulceraţie mică. Frunzele se vestejesc şi întreg lăstarul se brunifică la măr sau se înnegreşte la păr. Inflorescenţele infectate pot să cadă sau să rămână ataşate de pom; după inflorescenţe, lăstarii sunt organele cele mai sensibile, boala progresând foarte rapid. Pe timp umed, începând cu perioada înfloritului, pe lăstarii bolnavi apar de obicei picături de exsudat, care au culoare variabilă, de la alb până la roşu - închis, cu diferite nuanţe de brun-galben sau portocaliu. Boala apare numai pe fructele verzi şi cu totul ocazional pot să apară leziuni şi după recoltare. Penetrarea bacteriilor se realizează direct prin lenticele în scoarţă, prin răni sau prin vase. Perele prezintă de-a lungul zonei necrotice o margine verde - închis, hidrozată, în timp ce pe mere se produce o înroşire prematură, care înconjoară zona putredă. Fructele atacate se înnegresc la păr şi se brunifică la măr. La pomii mai sensibili la această boală, infecţia poate coborî de la inflorescenţe, lăstari sau fructe la ramurile mai vechi, şarpante sau trunchi producând leziuni, ulcere sau exsudări. Leziunile sunt uşor cufundate, de forme diferite, înconjurate de crăpături neregulate, bine delimitate de ţesut sănătos. Ulcerele formate pe tulpini sunt mici, înconjurate de calus. Ele pot încercui întreaga şarpantă, producând moartea părţii superioare sau dacă sunt localizate pe trunchi, moare tot pomul.

Combatere Combatere: Se impun măsuri ca: folosirea materialului de înmulţire sănătos, distrugerea prin ardere a întregului material infectat, tăierile obişnuite ale pomilor se vor face în perioada de repaus. În livezile contaminate, obligatoriu se va face dezinfectarea instrumentelor folosite

2

(clorură de var 3%, formalină 4%, hipoclorit de sodiu 10%); tratamentele chimice preventive cu zeamă bordeleză 0,5%, Champion 50 wp, Funguran 0,2-0,3%, Alcupral 50PU 0,2- 0,3 %; distrugerea insectelor vectoare este o măsură importantă în prevenirea bolii (complexul de prevenire şi combatere a atacului bacterian).

MoniliozaDenumire ştiinţifică

Monilinia fructigena

Brown root of apple; Monilia rot; Brunfäule, Schwarzfäule der Apfel, Monilia Krankheit; Rot brun; Monililni Ojog iabloni.Raspindire Boala se găseşte frecvent în livezile de măr şi păr neîngrijite; infecţiile realizate în câmp evoluează şi în condiţii de depozit, pagubele

ajungând la peste 60% din producţia de fructe.Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de ciuperca Monilinia fructigena (Aderh. et Ruhl.) Honey (sin. Sclerotinia fructigena (Pers.)

Aderh. et Ruhl.), F.C. Monilinia fructigena (Pers). Miceliul se dezvoltă intercelular, este septat, hialin, neregulat ramificat. În condiţii de temperatură şi umiditate corespunzătoare, filamentele miceliene se împletesc strâns, formând aglomerări (sporodochiile), albe la început, care presează şi erup la suprafaţă; pe sporodochii se formează numeroşi conidiofori scurţi, simpli sau puţin ramificaţi, slab diferenţiaţi de miceliu. În partea superioară a conidioforului apar şiraguri simple sau ramificate, constituite din conidii incolore, elipsoidale sau în formă de butoiaşe. Conidiile servesc la răspândirea ciupercii în timpul perioadei de vegetaţie; filamentul de infecţie nu este în stare să pătrundă în ţesut, decât dacă acesta prezintă leziuni (grindină, insecte, etc). La flori, infecţia se realizează prin stigmat, fiind favorizată de temperaturi scăzute însoţite de ploi persistente. Germinarea conidiilor are loc la temperaturi de 0 - 25 o C; conidiile rezistă peste iarnă, numai în anii cu ierni blânde (Rafăilă şi Szekely, 1964). În fructele bolnave prin împletirea miceliului, ciuperca formează strome sclerotiforme, formă sub care iernează; pe aceste fructe în primăvară apar perniţe cu conidii , principalele surse primare. Pe fructele de sub pomi, după 1-2 ierni se formează apoteciile, lung pedunculate, cu aspect de pâlnie, galben-brunii. Acestea se formează numai pe ţesut stromatic pseudoscleroţial. Formarea apoteciilor este condiţionată de umiditatea din sol şi apar 1-20 pe un fruct. În apotecie se diferenţiază numeroase asce cilindrice, uşor pedunculate, rotunjite la vârf, cu câte 8 ascospori fiecare, eliptici sau ovoidali, unicelulari, dispuşi oblic sau uniseriaţi. Infecţiile în primăvară sunt asigurate atât de conidiile formate pe stroma pseudoscleroţială cât şi de ascospori. Monilia fructigena atacă şi sâmburoasele (prun, vişin, cireş) destul de frecvent.

Descriere Thumen încă din 1876 menţionează importanţa economică a bolii produsă de Monilinia spp., arătând că parazitează specii din 11

Boala plumbuluiFăinarea măruluiFocul bacterianMoniliozaPutrezirea coletuluiRapănulUlceraţia ramurilorGargarita florilor de marInelarulPaduchele din San JosePaduchele verde al marului

3

http://www.statiuneabaneasa.ro/plante/boli.php?id=1





















familii diferite. Simptome: Boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, ramuri şi fructe. În primăverile reci şi ploioase, florile şi frunzele se veştejesc, se brunifică şi se usucă. Pe organele atacate apar perniţe de mucegai (ca o gămălie de ac), galben - cenuşii, formate din conidiofori şi conidii. Lăstarii atacaţi se usucă şi atârnă cu vârful în jos. Fructele atacate în stadiul tânăr se brunifică şi putrezesc în întregime, acoperindu-se cu perniţe de mucegai; în final cad la pământ. Pe fructele ajunse la maturitate apar pete galben - cafenii, mai mult sau mai puţin circulare; pulpa se înmoaie şi putrezeşte; în dreptul petelor apar perniţe pufoase, de 1-3 mm diametru, alb-gălbui, apoi cenuşii - brunii, dispuse concentric. În funcţie de condiţiile de mediu (temperatură şi umiditatea atmosferică), boala se manifestă sub formă de: - putregaiul brun = brown rot - apare pe timp umed şi călduros; fructele putrezesc în 3 - 4 zile; se brunifică şi cad; prezintă perniţe alb - gălbui; apare vara; este cel mai frecvent, mai evident, mai păgubitor. - putregaiul negru = black rot - este mai rar, pe timp umed şi rece; apare pe fructe mai coapte; fructele mumifiate putrezesc, se înnegresc, devin pieloase şi nu mai prezintă fructificaţii. - putregaiul inimii = core rot; apare în condiţii de uscăciune, fructele atacate se zbârcesc, se usucă, se mumifică şi atârnă pe pom şi iarna; fenomenul se numeşte mumifierea fructelor.

Combatere Combatere: Pentru prevenirea şi combaterea atacului de monilioză sunt necesare o serie de măsuri de igienă culturală precum şi tratamente, aplicate la avertizare.

Puricele melifer al maruluiViermele merelorViespea merelorCotarul verdeOmida paroasa a stejarului sau fluturele stejaruluiSfredelitorul ramurilorSfredelitorul tulpinilor

Putrezirea coletuluiDenumire ştiinţifică

Phytophthora cactorum

Mildiou du pommier, Pourriture du collet du pommier; Collar rot of apple, Phytophthora rot; Phytophthorafäule, Kragefäule, Fitoftoroy iabloni.

Raspindire Putrezirea coletului şi fructelor mărului este o boală cunoscută în diferitele zone de cultură a speciei măr din Europa şi America de Nord. Este o boală foarte periculoasă, care s-a extins mult în ultimele două decenii.

Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de ciuperca Phytophthora cactorum (Leb. et Cohn.) Schröt. sin. Phytophthora omnivora De Bary, Phytophthora fagi Hartig. Miceliul intercelular este constituit din filamente continui, de grosime neuniformă. La suprafaţa organului atacat se diferenţiază fructificaţiile ciupercii (conidii şi conidiofori). Conidioforii sunt simpli sau ramificaţi simpodiali, conidiile sunt elipsoidale sau piriforme, prevăzute cu o papilă, hialine, cu peretele subţire. Ele germinează dând naştere la zoospori sau la un filament germinativ. În pulpa fructelor atacate ciuperca formează fructificaţiile sexuate-oosporii, sferici, de culoare galben-deschis, cu peretele gros. La formarea oosporilor participă anteridiile şi oogoanele (Blackweel şi Waterhouse, 1954). Oosporii sunt organe de durată, prin care ciuperca iernează şi rămâne în sol mai mulţi ani în stare viabilă. Infecţiile se realizează de cele mai multe ori de către zoospori sau zoosporangi şi mai rar prin oospori. Ciuperca pătrunde prin crăpăturile şi fisurile scoarţei în condiţii favorabile. Pericol mare de infecţie este în aprilie-iunie. Un atac mai important s-a observat în anii umezi, când se asigură o înmulţire în masă a zoosporilor.

Descriere În ţara noastră, a fost constatată pentru prima dată în 1936. În ultimii ani, datorită extinderii în cultură a soiurilor şi portaltoilor sensibili s-a răspândit mult, găsindu-se aproape în toate zonele de cultură ale mărului (Voineşti, Vâlcea, Iaşi, Baia Mare, Prahova). În literatura de specialitate se găsesc numeroase publicaţii, în care sunt indicate ca plantă-gazdă pentru Ph. cactorum, în afară de măr, speciile: păr, prun, cais, piersic, cireş, nuc, coacăz, agriş, afin şi căpşun (peste 160 plante-gazdă, din diferite familii - Nienhaus, 1960. Simptome: Boala se manifestă pe tulpină, pe ramuri, fructe. Atacul începe frecvent deasupra punctului de altoire, sub forma unei pete umede. Scoarţa se colorează în violet, ţesutul devenind aspru şi crustos. Cu timpul scoarţa bolnavă devine brun - cenuşiu închis. Părţile atacate sunt spongioase şi moi, putând fi îndepărtate uşor cu un cuţit. Locurile atacate, secţionate au miros de lichid fermentat. Sub scoarţă, ţesutul este roşu sau bruniu alternând adesea cu porţiuni galbene, nedelimitate clar. În primăvară, când umiditatea solului favorizează mult atacul, ţesutul de culoare brun-deschis, umed şi moale, se desprinde uşor. Limita între părţile sănătoase şi cele bolnave se recunoaşte de obicei greu, ea fiind estompată printr-un atac neuniform, care se extinde continuu. Deseori, pomul prezintă o calusare puternică a rănilor, ca măsuri de prevenire, iar scoarţa crapă. Atacul uneori rămâne localizat. În condiţii foarte favorabile (căldură şi umiditate mare) poate ataca tulpina complet de jur-împrejur (Kragenfäule sau Collar rot). Pomii atacaţi parţial, se manifestă printr-o putere de lăstărire redusă, căderea timpurie a frunzelor, fructe mici, care se maturizează mai

4

















rapid. Atacul, de obicei este la punctul de altoire, dar în cazuri excepţionale se poate localiza şi la înălţimea coroanei, la ramificarea şarpantelor. Ocazional pot fi atacaţi şi lăstarii scurţi, când apar necroze şi crăpături ale scoarţei. În zona atacată, scoarţa se colorează, se afundă şi apare sub forma unor pliuri dispuse concentric (Amzăr, V.). Boala se extinde în plantaţii, când pomii sunt în plină producţie (aproximativ 8 ani); pomii tineri sunt predispuşi mai puţin. Infecţia produsă de Ph. cactorum pe mere, se manifestă printr-o pată brună, cu contur neregulat. Plecând de la epidermă, ciuperca se afundă în pulpă şi ajunge repede în inima fructului. Când mărul este complet putrezit, are o culoare brună, marmorată cu galben-verde, în funcţie de soi şi de gradul de maturitate. Mărul putred devine ferm în dreptul petei, îşi schimbă culoarea dar îşi păstrează gustul dulce. Phytophthora cactorum se întâlneşte adesea în livadă vara pe fructele căzute şi pe fructele de pe ramurile de jos, care vin în contact cu solul; infecţia din livadă evoluează in depozit (Amzăr, V.).

Combatere Combatere: Se recomandă tratamente chimice la avertizare când condiţiile de mediu sunt optime pentru realizarea infecţiilor. De obicei, prin aplicarea complexului de protecţia plantelor la specia măr, concomitent cu prevenirea infecţiilor de Venturia inaequalis, care sunt frecvente pentru plantaţiile de măr, se previne şi atacul de Phytophthora cactorum, boală atât de importantă din punct de vedere economic. Deasemenea infecţiile cu Phytophthora cactorum pot fi evitate printr-o agrotehnică adecvată; îngrăşăminte echilibrate în N.P.K. (N-sensibilizează plantele); irigarea corespunzătoare astfel încât să nu băltească apa pe rândul de pomi; pentru înierbare să se folosească gramineele sau sfecla de zahăr care nu constituie plantă - gazdă pentru Phytophthora cactorum, ca sursă de infecţie; protejarea pomilor de diferite acţiuni mecanice, care pot provoca leziuni şi deci porţi de pătrundere a ciupercii în plantă.

RapănulDenumire ştiinţifică

Venturia inaequalis

(sin. Endostigme cinerascens (Fleisch) Jorst. Tavelure du pommier; Apple scab, Black spot; Scharfkrankheit Apfelschorf; Parşa iabloni.

Raspindire Boala este cunoscută în toate ţările globului unde se cultivă mărul, fiind foarte păgubitoare în zonele cu climat umed, atât în plantaţii cât şi în depozitele de fructe (soiurile de măr depozitate pentru iarnă). Originară din Europa, a fost semnalată pentru prima dată de FRIES (1819) în Suedia; în SUA a apărut în 1834, în Anglia în 1945, iar în Austria în 1862.

Biologie Agentul patogen: Ciuperca este un parazit facultativ, ea prezentând două faze, una parazitară şi una saprofită, fiecare având un rol în ciclul evolutiv al bolii. Faza parazitară corespunde cu dezvoltarea formei imperfecte (asexuată) cunoscută sub numele de Fusicladium dendriticum (Wallr.) Fuck., iar faza saprofită cu dezvoltarea formei perfecte - Venturia inaequalis (Cke.) Wint. Ciclul evolutiv al ciupercii începe cu faza parazitară, din momentul realizării infecţiei primare. Miceliul ciupercii se dezvoltă în frunze, sub epidermă şi este constituit din filamente septate, cu ramificare abundentă, caracteristică; miceliul hialin devine cu timpul olivaceu, iar mai târziu capătă o culoare brun - olivacee - negricioasă. Miceliul pătrunde succesiv în interiorul celulelor epidermice, ajungând în ţesuturile lacunos si palisadic. În ramuri, hifele miceliului pătrund adânc în straturile parenchimului cortical. Subcuticular, miceliul formează strome, alcătuite din acumulări dense, la început hialine, apoi de culoare închisă. Pe aceste strome se diferenţiază conidioforii, care străbat cuticula, ajungând la suprafaţa ţesutului atacat, unde în vârful lor formează conidii. Conidioforii sunt aproape cilindrici, uniseptaţi, rareori biseptaţi, de culoare brună, reuniţi în grupe compacte. Conidiile se dezvoltă una câte una, în succesiunea acrogenă. După fiecare conidie formată şi desprinsă, conidioforul creşte puţin la extremitatea sporiferă, formând o ridicătură scurtă în formă de guler, unde se formează o nouă conidie. Conidiile sunt piriforme sau fusiforme, subţiate la vârf şi trunchiate la bază, uni sau bicelulare, la început hialine apoi brun - olivaceu. Faza saprofită începe din toamnă când hifele miceliene tinere pătrund în interiorul ţesutului, intercelular, unde dezvoltă un alt miceliu; el invadează parenchimul frunzei, unde, în urma copulării organelor sexuale ale ciupercii rezultă periteciile. Acestea încep să se formeze încă din toamnă, evoluează în timpul iernii, când se diferenţiază ascele şi ascosporii. Periteciile sunt globuloase, ovoide sau piriforme, cu pereţii exteriori mai groşi, de culoare închisă la periferie şi mai deschisă către interior. La început sunt cufundate în ţesut, iar când ajung la maturitate sunt foarte puţin cufundate sau chiar superficiale. Periteciile prezintă la vârf o ostiolă, în dreptul căreia se dezvoltă filamente rigide, brune, scurte. În peritecie se dezvoltă în medie 150 asce, oblong - clavate, uneori uşor curbate, hialine, cu câte 8 ascospori, bicelulari, la început hialini, apoi de culoare undelemnie. Proiectarea ascosporilor începe de la sfârşitul lunii martie, eşalonându-se până în iunie în funcţie de temperatura şi umiditatea mediului ambiant, fiind mai mare în prima parte a perioadei de vegetaţie. În cursul primăverii şi verii, ciuperca se mai poate înmulţi şi prin conidii de vară, care pot produce infecţii primare în paralel cu infecţiile prin ascospori. În cursul verii o parte din conidii pot pătrunde printre bracteele mugurilor vegetativi şi de rod, altele rămân la inserţia ramurilor sau pe frunzele moarte din pomi. Forma de iernare a ciupercii o constituie forma perfectă (periteciile) şi miceliul de rezistenţă, din ramuri, precum şi conidiile de vară rămase pe organele pomului.

5

Descriere În ţara noastră este răspândită în toate bazinele pomicole unde sunt plantaţii de măr. În livezile neîngrijite, în anii cu primăveri şi veri ploioase, pierderile ajung la 30-98% (Şuta şi col.1974). Simptome: Boala se manifestă pe frunze, pe peduncul, pe sepale, pe fructe şi mai rar pe lăstari. Frunzele atacate sunt acoperite de pete caracteristice, cafenii - olivacee, pe ambele feţe, care cu timpul devin brun-negricioase, cu aspect catifelat; sunt multe şi mici, confluează, ocupând mare suprafaţă din frunză, reducând posibilitatea de hrănire a pomului. Forma de atac pe sepale şi peduncul se întâlneşte în anii cu primăveri călduroase, cu ploi frecvente. Fructele sunt atacate în toate stadiile de evoluţie prezentând pete de diferite dimensiuni, brun - măslinii, catifelate. Fructele atacate se deformează, crapă şi cele mai multe cad în lunile mai - iulie. La soiurile sensibile, în anii cu ploi frecvente în lunile mai-iunie - iulie, se înregistrează atac puternic de rapăn şi pe lăstari. Atacul, la început sub formă de pete, de culoare măslinie - catifelată se exteriorizează sub formă de ulceraţii, lăstarul având aspect crustos. Lăstarii atacaţi se usucă sau degeră în timpul iernii.

Combatere Combatere: Rapănul se combate prin măsuri preventive: agrotehnice şi chimice. Pentru distrugerea rezervei biologice o importanţă deosebită au arăturile de toamnă pentru încorporarea frunzelor căzute pe sol, precum şi adunarea tuturor fructelor şi tăierea lăstarilor atacaţi de rapăn şi înlăturarea acestora din livadă. Pentru prevenirea pagubelor prin măsuri chimice este necesar să se aplice tratamentele, ţinând cont de biologia ciupercii corelată cu fenologia soiurilor, cu condiţiile climatice, precum şi cu modul de acţiune şi cu remanenţa fungicidelor folosite, determinate fiind de rezerva biologică a ciupercii din livada respectivă. Este necesar, după cercetările întreprinse de V. Şuta şi colab. (1974, 1982) să se aplice 4 -18 tratamente chimice preventive, în cazul soiurilor sensibile la avertizare din care 1 - 2 preflorale si 3 - 16 postflorale. În anii cu puţine precipitaţii, pagubele se pot preveni prin 3 - 5 tratamente, aplicate la avertizare. Ideală este extinderea în cultură a soiurilor rezistente la rapăn, ca Prima, Priscilla, Sir Prise, Florina, în toate zonele unde sunt condiţii climatice foarte favorabile rapănului, care nu mai necesită tratamente speciale pentru prevenirea bolii.

Gargarita florilor de marDenumire ştiinţifică

Athonomus pomorum

Raspindire Răspândire: Se găseşte răspândită în toate ţările europene, cultivatoare de măr; la noi în ţară, frecvent întâlnită în plantaţiile neîngrijite; în anii când nu se previne atacul, poate compromite total producţia de fructe.

Daune Daune: Gărgăriţa florilor de măr, este o insectă monofagă. Pagubele sunt produse de adulţi, care se hrănesc cu mugurii vegetativi şi florali, producând sterilitatea florilor şi de larve, care distrug organele interne ale florilor. Bobocii atacaţi nu se deschid, se brunifică, se usucă şi rămân atârnaţi pe ramuri, fiind cunoscuţi sub numele de "cuişoare". Pierderile pot ajunge 90-100%.

Biologie Biologie: Are o generaţie pe an; iernează în stadiul de adult în scoarţa exfoliată a pomului. În primăvară, când temperatura ajunge la 5-6 gr C, înainte de umflarea mugurilor florali de măr, adulţii părăsesc locurile unde au iernat şi se hrănesc cu muguri. Când temperatura ajunge la 100C, gărgăriţele se răspândesc în toată livada prin zbor. După 10-12 zile de hrănire suplimentară pentru maturarea organelor sexuale, începe copulaţia şi apoi ponta. Femelele cu rostru fac un orificiu în bobocii florali, depun 2-5 ouă într-o inflorescenţă şi acoperă orificiu cu o substanţă cleioasă, care în contact cu aerul se întăreşte. O femelă depune aproximativ 100 ouă. Perioada de incubaţie este de 6-12 zile; larvele se dezvoltă în interiorul florilor, consumând organele interne. În interiorul florii, larvele mature se transformă în cocon. Apariţia noilor adulţi are loc de obicei în perioada căderii fiziologice a fructelor, în iunie. Aceştia se hrănesc 2-3 săptămâni cu frunze de măr, păr, etc., iar în iunie-iulie se retrag în diapauza estivală.

Descriere Descriere: Adultul are corpul eliptic, de culoare cenuşie-brună, pe partea superioară prezintă o pubescenţă castaniu-roşcată. Capul este negru. Antenele şi picioarele sunt brun-roşcate. Femurele sunt prevăzute cu un pinten puternic. Elitrele sunt lăţite în partea posterioară, si prezintă două benzi transversale oblice, de culoare mai închisă. Oul este eliptic, alb - lucios. Larva alb-gălbuie, arcuită este apodă. Pe partea dorsală prezintă 8 rânduri longitudinale de peri. Pupa e alb-gălbuie, de 3-4 mm lungime.

Combatere Combatere: Se recomandă măsuri de igienă culturală (tăierea ramurilor uscate, răzuirea scoarţei la pomii bătrâni, etc.), iar în perioada apariţiei adulţilor, scuturarea pomilor dimineaţa (când gândacii sunt amorţiţi) şi distrugerea gândacilor adunaţi. Vara, când gândacii se retrag pentru estivaţie, se vor aşeza brâie capcană. În perioada de hrănire a adulţilor se vor efectua tratamente chimice cu Carbetox 37 CE, Sinoratox 35 EC, Pyrinex 48 EC, Thionex 35 EC etc.

6

InelarulDenumire ştiinţifică

Malacosoma neustria

Raspindire Răspândire: Cu excepţia Australiei, se întâlneşte pe tot globul şi la noi, în toată ţara, frecvent în silvostepă şi în zona pădurilor de stejar.Daune Daune: Este o specie polifagă, care atacă toţi pomii fructiferi; în anii favorabili, inelarul poate provoca defolieri importante, pierderi de

recoltă şi debilitarea pomilor.Biologie Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou, aşezate în rânduri concentrice pe ramuri (sub formă de inel); omizile apar în aprilie -

mai , eşalonat, timp de 2 săptămâni; la început larvele stau grupate în cuiburi mătăsoase, care servesc ca adăpost; se hrănesc cu frunze şi flori; timp de 30-40 zile; larvele năpârlesc de 5 ori; omizile din primele vârste sunt foarte rezistente la intemperii; în iunie se retrag in diferite locuri, transformându-se în crisalide, în interiorul unui cocon mătăsos dublu, cel exterior mai rar; cel interior mai compact; după 1-2 săptămâni, apar fluturii; după împerechere, femelele depun ouăle în formă caracteristică de inel, care conţine 25 - 60 ouă; atacul poate fi în vetre sau generalizat.

Descriere Descriere: Fluturele este de mărime mijlocie, cu anvergura aripilor de 20 -25 mm la mascul şi de 30-35 mm la femelă; culoarea aripilor este de galben - roşcat, până la brun - roşcat, cele anterioare fiind mai închise la culoare, şi cu o bandă transversală oblică, mai închisă la culoare decât fondul; nervurile sunt puternice şi vizibile; corpul este voluminos, acoperit cu perişori deşi; ouăle sunt cenuşii, aşezate în jurul ramurilor mai subţiri, sub formă de manşon sau inel; omizile sunt albăstrui - cenuşii, cu corpul de 55mm,acoperit cu peri rari şi moi; dorsal prezintă o dungă longitudinală albă, încadrată de dungi cărămizii şi albastre; lateral are o dungă lată, albăstruie; corpul este albastru cu 2 pete negre; crisalidele sunt brun - închis, aşezate în cocon alb - gălbui.

Combatere Combatere: Tăierea şi arderea lăstarilor cu pontă (cu inele) pentru reducerea rezervei dăunătorului; distrugerea larvelor la eclozare printr-o singură strivire; tratamente chimice cu insecticide la depunerea ouălor şi eclozarea larvelor.

Paduchele din San JoseDenumire ştiinţifică

Quadraspidiotus perniciosus

Raspindire Răspândire: Originar din China, s-a răspândit în toate zonele unde se cultivă pomi fructiferi. La noi în ţară, semnalat în 1933, s-a extins în toate zonele. Este considerat unul din cei mai importanţi dăunători ai pomilor fructiferi, fiind dăunător de carantină.

Daune Daune: Păduchele de San Jose este polifag, atacând peste 200 specii de arbori, arbuşti şi plante ierboase; preferă speciile lemnoase; s-a semnalat pe căpşun, dar nu şi pe conifere. Atacă atât părţile lemnoase, frunzele, cât şi fructele. Se fixează cu ajutorul rostrului în ţesut şi suge conţinutul celular. O dată cu înţepătura este introdusă şi saliva, care conţine o substanţă toxică sub acţiunea căreia se produc o serie de modificări biochimice, din care cauză ţesuturile se necrozează, se roşesc, formându-se pete caracteristice. Pomii atacaţi au o vegetaţie redusă, frunze etiolate, fructe mici şi deformate.

Biologie Biologie: Păduchele din San Jose, în condiţiile ţării noastre, are 2-3 generaţii, frecvent 2 generaţii. Iernează ca larvă de vârsta I-a sub scut, pe tulpinile şi ramurile pomilor. După o perioadă de hrănire, în aprilie, năpârlesc şi trec în larve de vârsta II-a, diferenţiindu-se în femele şi masculi. La sfârşitul lunii aprilie, începutul lui mai apar adulţii, care se împerechează; la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie femelele depun larve, eşalonat timp de 6-7 săptămâni. Larvele neonate au o mobilitate foarte mare, răspândindu-se pe diferitele organe ale pomului. O data fixate, larvele îşi introduc rostrul în ţesutul plantelor, hrănindu-se cu seva. Concomitent, îşi formează scutul protector, constituit din fire de mătase şi ceară, secretate de glande filiere. Primele 2-3 săptămâni scutul larvar este mai puţin dens, larvele putând fi distruse prin tratamente chimice. Larvele năpârlesc şi se transformă în larve de vârsta a II-a; se hrănesc intens, îşi măresc scutul şi în 18-20 de zile se diferenţiază în femele şi masculi. Masculii apar înaintea femelelor şi trăiesc numai pentru copulaţie. Această generaţie se dezvoltă în lunile mai-iulie şi durează 65-70 de zile. După împerechere, în iulie-august, femelele încep depunerea larvelor generaţiei a II-a, care durează până în septembrie-octombrie. În stadiul acesta iernează şi îşi continuă evoluţia în primăvara următoare. În zonele mai călduroase din ţară se dezvoltă şi a III-a generaţie, din octombrie până în mai. Larvele generaţiei a II-a şi a III-a se fixează şi pe fructe. Păduchele din San Jose este parazitat natural de Prospaltella perniciosi, P. fasciata şi Aphytis proclia, iar ca prădători are din ordinul Coleoptera pe Chilocorus bipustulatus şi C. renipustulatus.

Descriere Descriere: Femela are corpul cordiform, de culoare galben-portocaliu, acoperit cu un scut oval-circular, brun-cenuşiu, cu exuvia larvară conică, centrală sau puţin excentrică; nu are ochi, antene, picioare şi aripi, în schimb are un rostru bine dezvoltat. Pigidiul este prevăzut cu două perechi de palete. Paletele mediane sunt bine dezvoltate cu marginile interne drepte, iar cele externe cu o scobitură. De ambele părţi ale paletelor laterale există câte trei piepteni laţi, scurţi, dinţaţi la vârf. Pe partea dorsală a pigidiului sunt trei grupe de glande tubulare lungi şi subţiri, care secretă mătasea necesară scutului. Masculul are scutul de aceiaşi culoare, oval-alungit; corpul este galben-portocaliu; antenele păroase, sunt formate din 10 articole; prezintă picioarele bine dezvoltate şi o pereche de aripi membranoase; sunt şi forme aptere. Aparatul bucal este rudimentar şi nu se hrăneşte. Larva primară este ovală, portocalie, cu ochi, antene, picioare şi două setole anale lungi; larva secundară (vârsta a II-a) este apodă şi seamănă cu femela.

Combatere Combatere: Se recomandă măsuri preventive şi curative. Plantaţiile vor fi înfiinţate numai cu material sănătos, liber de San Jose; se va aplica o tehnologie corespunzătoare şi tratamente chimice la avertizare, 1-3 pentru fiecare generaţie în perioada de vegetaţie. Tratamentul trebuie efectuat înainte ca scutul larvar să se îngroaşe şi să se întărească; pentru forma hibernantă - la pornirea pomilor în vegetaţie (martie - aprilie) se va face un tratament cu Oleocarbetox, Oleodiazol, Oleoekalux, etc.

7

Paduchele verde al maruluiDenumire ştiinţifică

Aphis pomi

Raspindire Răspândire: Se găseşte în regiunile mediteraneene ale Europei şi în America de Nord; în România este semnalat ca unul din dăunătorii periculoşi ai livezilor, dar şi în pepinierele pomicole.

Daune Daune: Păduchii se localizează de regulă pe partea inferioară a frunzelor, colonizând vârfurile de creştere. Datorită modului de atac - înţepat şi supt seva, frunzele se răsucesc, se îngălbenesc şi se usucă. Păduchele acoperă adesea organele atacate cu aşa zisa "roua de miere" (excrementele - dulci) pe care se dezvoltă diferite ciuperci saprofite (fumagină - Capodium salicinum).

Biologie Biologie: Este un păduche nemigrator; tot timpul anului se înmulţeşte pe plante lemnoase aparţinând speciilor: măr, păr, mai rar gutui, moşmon, păducel, scoruş sau alte rosacee. Iernează ca ou, depus pe ramurile pomilor, obişnuit, la baza mugurilor. Primăvara, apare fundatrixul, care, pe cale partenogenetică vivipară dă naştere la 35-40 larve. Acestea în 10-15 zile se transformă în femele aptere şi aripate, care continuă să se înmulţească partenogenetic vivipar şi se răspândesc pe diferite rozacee. În septembrie apar formele sexupare, care dau naştere la masculi şi femele care, după împerechere, depun oul de iarnă. Păduchele verde al mărului poate avea 8-12 generaţii pe an.

Descriere Descriere: Femelele aptere au corpul piriform, de culoare verde sau verde-gălbui, cu capul galben sau negru. Antenele sunt mai scurte decât corpul. Corniculele sunt negre, picioarele sunt verzi cu tibiile şi tarsele negre. Femelele aripate sunt verzi cu capul, mezotoracele şi metatoracele, corniculele, segmentul anal, tarsele, baza tibiilor şi a femurelor negre sau fumurii. Articolele III şi IV ale antenelor sunt galbene, iar ochii roşii. Oul este eliptic, verde la depunere, devenind apoi negru strălucitor.

Combatere Combatere: Se previne şi combate atacul de afide prin aplicarea corespunzătoare a complexului de protecţia plantelor - emis de Institutul de cercetări pentru Pomicultură - Mărăcineni, pentru specia respectiva. Se fac tratamente la pornirea pomilor în vegetaţie şi mai multe în perioada de vegetaţie, în funcţie de prezenţa dăunătorului, de fenologia soiului, de remanenţa produselor, corelate cu condiţiile de climă (temperatură şi umiditate) cu insecticide - aficide - ex -

8

Pirimor.

Puricele melifer al maruluiDenumire ştiinţifică

Psylla mali

Raspindire Răspândire: Este întâlnit în toată zona temperată, iar la noi în ţară frecvent în plantaţiile din Muntenia şi Transilvania.Daune Daune: În unii ani poate determina pagube mari; în urma înţepăturilor provocate de larve şi adulţi, lăstarii se răsucesc, frunzele se

deformează, rămân mici şi capătă un aspect clorotic, iar butonii florali avortează, se usucă şi rămân atârnaţi pe pom. În urma atacului de Psylla, datorită excrementelor dulci ale insectei, se instalează diferite ciuperci saprofite (ex. Capnodium salicinum).

Biologie Biologie: Are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiu de ou pe scoarţa pomilor; larvele apar în martie-aprilie fixându-se pe mugurii vegetativi şi floriferi, apoi pe frunzele tinere şi fructele de măr, rareori pe scoruş, păr, etc. Adulţii apar eşalonat în lunile mai-iunie; la început se hrănesc pe măr, apoi trec pe alte plante lemnoase şi ierboase; în august se reîntorc pe măr, se împerechează şi depun ouăle.

Descriere Descriere: Adultul are toracele verde - închis până la brun-gălbui, iar abdomenul galben. Aripile sunt gălbui cu pterostigma verde spre bază. Capul este lăţit, cu lobii frontali dezvoltaţi, conici. Oul este oval, alungit, galben-portocaliu, pedunculat. Larva are corpul turtit, de culoare galbenă, cu pete brun-negricioase pe partea dorsală a abdomenului; ochii sunt roşii, iar extremitatea abdomenului este acoperită cu o secreţie ceroasă filamentoasă.

Combatere Combatere: Prin aplicarea complexului de protecţia plantelor corespunzătoare speciei cultivate (măr, păr, etc.) se previne şi se combate concomitent şi atacul de Psylla mali.

Viermele merelorDenumire ştiinţifică

Cydia pomonella

(sin. Carpocapsa pomonella L., sin. Lasperesia pomonella L.)Raspindire Răspândire: Viermele merelor, se întâlneşte în toate zonele pomicole, fiind frecvent în livezile de măr neîngrijite, unde

determină pierderi importante, atât cantitativ cât şi calitativ.Daune Daune: Larvele de L. pomonella atacă fructele. Atacul se prezintă sub două forme: primar - când fructele sunt roase

superficial şi secundar când fructele prezintă galerii cu excremente şi rosături în jurul orificiului de penetrare. Fructele atacate nu se mai dezvoltă normal, îşi pierd valoarea comercială şi nu se pot păstra. În livezile neîngrijite pagubele ajung la 70-80%.

Biologie Biologie: În funcţie de zonă, în ţara noastră viermele merelor are 1-3 generaţii, frecvent 2 generaţii; iernează ca larvă în stadiul de cocon de iarnă, cu pereţii groşi. În primăvară larva construieşte o galerie spre exterior prin care va ieşi fluturele şi apoi se transformă în pupă (împuparea se eşalonează pe o perioadă de 40-45 zile). Din această cauză, şi apariţia fluturilor se face eşalonat. Obişnuit, primii fluturi apar în luna mai, crepusculari şi nocturni. Perioada preovipozitară durează 5-6 zile la prima generaţie şi 3-4 zile la a doua generaţie. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici, întotdeauna pe suprafeţe netede. Prolificitatea femelelor este de 20-80 ouă, ajungând şi la 300. Larvele neonate migrează către fructe, parcurgând 2-3 cm într-un minut. După Steiner (1939), larvele sunt capabile să se deplaseze în căutarea hranei până la 2 m distanţă de la locul eclozării. Larvele se hrănesc cu epiderma frunzelor şi fructelor. Ajunsă la fruct, larva perforează fructul în cavitatea calicială sau pedunculară. În momentul când larva a ajuns în casa seminală şi începe să consume seminţele, fructul se opreşte din

Boala plumbuluiFăinarea măruluiFocul bacterianMoniliozaPutrezirea coletuluiRapănulUlceraţia ramurilorGargarita florilor de mar

9
















creştere şi cade din pom, adesea cu larva care îşi continuă dezvoltarea. Obişnuit intr-un fruct se dezvoltă o singură larvă. În cursul evoluţiei, larvele năpârlesc de patru ori. Perioada de părăsire a fructelor este în funcţie de generaţie şi de regiune (obişnuit la sfârşitul lunii iunie sau iulie). Multe larve cad direct pe sol pe un fir de mătase şi apoi se retrag în diferite adăposturi. Larva trece în cocon mătăsos, în care se împupează. Adulţii apar obişnuit la sfârşitul lunii iunie şi dau naştere la generaţia a doua. Fluturii generaţiei estivale depun ouăle direct pe fructe, mai rar pe frunze. Larvele pătrund în fructe, obişnuit pe partea laterală unde de regulă se găseşte lipită o frunză sau un fruct alăturat. În toamnă, larvele ajunse la maturitate, părăsesc fructele şi migrează către adăposturile de hibernare, unde stau în diapauză până în primăvara următoare. Ca duşmani naturali ai acestei insecte sunt microorganismele. Bacillus cereus, Beauveria bassiana şi o serie de viespi parazite: Trichogramma embryophagum, Trichogramma cacoeciae.

Descriere Descriere: Adulţii au aripile anterioare largi, subrectangulare, cenuşii-deschise cu numeroase striuri transversale sinuoase. Spre marginea externă prezintă o pată brun-închis, încadrată de două benzi semilunare galbene, cu luciu de bronz. Pe faţa ventrală, la masculi se observă o zonă de solzi, neagră, sub forma unei pete; aripile posterioare sunt brune-arămii cu reflexe aurii. Oul este subcircular, puţin bombat, alb-opalescent, în timpul incubaţiei trece prin faza de "cerc roşu", apoi de "cap negru", iar înainte de ecloziune are culoarea brun-închis. Pupa este galben-brună sau brun închis.

Combatere Combatere: Se recomandă o serie de măsuri agrotehnice (arătura adâncă de toamnă, tăieri de întreţinere corespunzătoare, adunarea fructelor viermănoase căzute şi distrugerea lor, în vederea diminuării rezervei biologice) şi măsuri chimice, la avertizare. În general se avertizează 1-2 tratamente pentru generaţia I-a în perioada mai-iunie şi 2-3 tratamente pentru generaţia a II-a aplicate în iulie-august. Şi în ţara noastră se fac cercetări intense pentru folosirea unor procedee biologice în combaterea viermelui merelor, cum sunt: - folosirea unor preparate biotice pe bază de Bacillus thuringiensis (Thuringin); - folosirea unor viespi oofage (Trichogramma embryophagum); - folosirea feromonilor sexuali pentru stabilirea momentelor optime în avertizarea tratamentelor fitosanitare şi chiar şi pentru combatere.

InelarulPaduchele din San JosePaduchele verde al maruluiPuricele melifer al maruluiViermele merelorViespea merelorCotarul verdeOmida paroasa a stejarului sau fluturele stejaruluiSfredelitorul ramurilorSfredelitorul tulpinilor

Viespea merelorDenumire ştiinţifică

Hoplocampa testudinea

Raspindire Răspândire: Se întâlneşte frecvent în livezile de măr neîngrijite.Daune Daune: Este o specie monofagă; pagubele sunt datorate galeriilor de larve în fructe. Fructele rămân mici, pipernicite şi cad.Biologie Biologie: Are o singură generaţie pe an; iernează ca larvă complet dezvoltată (e o nimfă), intr-un cocon, în sol. Adulţii apar înainte

de înfloritul merilor. Femelele depun câte un ou în caliciul floral, într-o tăietură făcută cu ovipozitorul. Larvele apar în mai şi pătrund în fructele abia formate; fac galerii până la seminţe pe care le distrug. La completa dezvoltare, larvele cad odată cu fructele şi migrează în sol, unde şi iernează.

Descriere Descriere: Adultul are corpul brun-închis pe partea dorsală şi galben pe cea ventrală. Capul şi antenele sunt roşcate. Toracele este galben, cu mezo şi metanotul brun-închis. Picioarele sunt galbene. Larva este galben-cenuşie, cu capul brun-roscat.

Combatere Combatere: Prin arătura adâncă de toamnă se diminuează mult rezerva biologică a dăunătorului. În perioada căderii fructelor cu larve se vor strânge zilnic fructele şi se vor distruge. Cele mai bune rezultate se obţin prin tratamente chimice, la avertizare cu unul din insecticidele: Carbetox 37 CE, Sinoratox 35 CE, Diazinon 60 CE, Zolone 30 CE etc. În livezile de păr, e frecvent întâlnită viespea perelor (Hopolocampa brevis).

10






















Cotarul verdeDenumire ştiinţifică

Operophtera brumata

(sin. Cheimatobia brumata L.)Raspindire Răspândire: Se găseşte în Europa, Asia Centrală şi Siberia; la noi este frecvent în zona pădurilor de stejar.Daune Daune: Larvele sunt polifage, atacând toate speciile pomicole (şi arbuştii); pomii dezmuguriţi se dezvoltă încet, fructele rămân mici

şi producţia scade.Biologie Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou, depus la baza mugurilor, izolat sau în grupuri mici; în aprilie apar larvele care se

hrănesc cu muguri, cu frunze şi fructe; în mai-iunie, larvele mature coboară pe un fir mătăsos în sol; la aproximativ 20-25 cm se transformă în crisalidă şi rămân 4 - 5 luni, când se transformă în adult; de obicei femelele apar mai târziu decât masculii; după apariţia fluturilor, are loc copulaţia şi sunt depuse ouăle la baza mugurilor.

Descriere Descriere: Fluturii prezintă dimorfism sexual accentuat. Masculul are aripi bine dezvoltate, cu anvergura de 25-30mm; aripile anterioare sunt de la galben-cenuşiu-până la brun-cenuşiu, cu dungi transversale mai închise la culoare, în zig - zag; aripile posterioare, rotunjite, sunt de culoare deschisă; corpul este subţire. Femela prezintă rudimente de aripi, care trec de jumătatea abdomenului, de culoare cenuşie-brunie, cu dungi transversale mai închise; abdomenul este mai gros, de culoare cenuşie, cu pete întunecate; femela nu poate zbura; oul este oval-alungit, galben-verziu, apoi portocaliu, iar înainte de ecloziune, este întunecat; larva de 25-30mm, verde-gălbuie, are o dungă dorsală de culoare închisă, cu 2 dungi laterale, albe; corpul este gălbui sau brun-deschis, cu 5 perechi de picioare, din care 2 perechi abdominale.

Combatere Combatere: Arături şi discuiri pe rândul de pomi, pentru distrugerea larvelor şi crisalidelor; inele cleioase instalate la baza pomilor pentru captarea femelelor; tratamente pentru fluturii şi larvele eclozate cu diferite insecticide.

Omida paroasa a stejarului sau fluturele stejaruluiDenumire ştiinţifică

Lymantri

11

Raspindire Răspândire: Se găseşte pe întreg globul; la noi în ţară se întâlnesc focare puternice în zona pădurilor de stejar.Daune Daune: Larvele sunt foarte lacome şi polifage atacând atât pomii fructiferi, cât şi speciile ornamentale şi forestiere. Focarele se

formează în păduri de foioase, de unde se răspândesc şi în livezi; omizile distrug mugurii, frunzele, florile şi în anii de invazie produc pagube importante; pomii pot fi desfrunziţi, pierd recolta şi sunt debilitaţi.

Biologie Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou în ponte de 250-600 ouă, cu embrionul format, acoperite cu perişori de pe abdomenul femelei; plante gazdă sunt toate speciile pomicole ce se cultivă în zona stejarului. Larvele apar în aprilie, când urcă în coroana pomilor hrănindu-se cu muguri şi frunzuliţe, după 6-10 săptămâni se transformă în crisalide, într-un cocon cu ţesătură rară. În iunie-iulie, apar fluturii care zboară până în august. Masculii sunt mai vioi decât femelele; după fecundare, femelele depun ouă pe partea inferioară a tulpinilor; după 3-4 săptămâni se formează embrionul, care rămâne în diapauză în interiorul oului, până în primăvara anului următor.

Descriere Descriere: Fluturii prezintă dimorfism sexual pronunţat; masculii sunt mai mici decât femelele; anvergura aripilor ajungând la 35 - 40 mm; aripile anterioare, brun-cenuşiu, prezintă 4-5 benzi transversale brun-negricioase, dispuse în zig - zag şi franjuri cu pete întunecate; aripile posterioare sunt brun-deschis, cu nuanţe mai închise spre exterior; franjurile sunt mai deschise la culoare. Femelele au anvergura de 60-65 mm; aripile anterioare sunt alb-gălbui, cu benzi transversale cafenii, dispuse în zig-zag, aripile posterioare sunt albicioase, cu o punctaţie marginală închisă. Oul este oval, turtit la capete, roz-gălbui la început, brun apoi cenuşiu; ponta este acoperită cu perişori bruni de pe abdomenul femelei; larva matură ajunge la 70mm lungime, de culoare brun-cenuşiu, are trei dungi dorsale, subţiri, gălbui dispuse longitudinal, segmentele 2-6 au câte o pereche de negi albăstrui, restul având negi roşii. Negii poartă smocuri de peri lungi, urticanţi; capul e galben cu două pete negre; crisalida are 20-28 mm, brună, într-un cocon mătăsos alb-gălbui; crisalidele femelelor sunt mai mari decât ai masculilor.

Combatere Combatere: Adunarea şi strângerea pontelor de pe tulpini, prin răzuire şi distrugerea lor, tratamente cu insecticide la apariţia omizilor în coroană (larve tinere)

Sfredelitorul ramurilorDenumire ştiinţifică

Zeuzera pyrina

(sin. Zeuzera aesculi L.)Raspindire Răspândire: Sfredelitorul ramurilor este răspândit în Europa, Asia, America; la noi în ţară este răspândit din zona de câmpie până la

deal şi zona submontană.Daune Daune: Sfredelitorul ramurilor atacă peste 150 specii de arbori fructiferi şi forestieri; ramurile atacate se usucă, pomii se

degarnisesc de ramuri şi se usucă.Biologie Biologie: Are o generaţie la 1 - 2 ani; fluturii apar în iunie şi zboară în lunile iunie şi iulie; împerecherea are loc imediat după

apariţie, iar depunerea ouălor este îndată după împerechere; o femelă depune aprox. 1000 de ouă, în grupe mari pe lăstari, pe peţiolul frunzelor sau pe scoarţa ramurilor; incubaţia durează 1 - 3 săptămâni în funcţie de temperatură; după eclozare, larvele îşi ţes un cuib din fire de mătase, din care ies după 2 - 3 zile şi se răspândesc către vârful ramurilor, pe nervura principală, peţioli sau muguri, în care sapă galerii, unde se hrănesc cu ţesuturi vii; către toamnă, larvele îşi sapă galerii mai mari, către baza ramurilor, se izolează printr-un dop de rumeguş, unde iernează; în primăvară, larvele se dezvoltă în aceleaşi galerii lungi, de 30 - 40 cm, de regulă în adâncime; în primăvară, după 3 - 4 săptămâni de hrănire, se transformă în crisalide, de regulă în apropierea orificiului de ieşire; stadiul de crisalidă durează 2 - 3 săptămâni, după care în iunie apar fluturii.

Descriere Descriere: Adultul este alb, cu aripile anterioare prevăzute cu macule negre - albăstrui - deschis; toracele prezintă pe partea dorsală pete negre - albăstrui, dispuse pe două rânduri longitudinale; deschizătura aripilor este de 50 - 70 mm; ouăle sunt roşcate, iar omizile gălbui, cu puncte negre şi cu capul, plăcile toracice şi ultimele segmente abdominale, de asemenea negre.

Combatere Combatere: Când atacul este slab se recomandă tăierea şi arderea ramurilor; în cazul unui atac puternic, preventiv, în perioada ecloziunii larvelor, se fac tratamente cu insecticide.

12

PARRapănul păruluiDenumire ştiinţifică

Venturia pirina

Tavelure du poirier; Pear scab; Black spot; Birnenschorf, Grind; Parsa gruşi.Raspindire Răspândire: Se găseşte răspândită în toate zonele de cultură ale părului, unde sunt condiţii climatice favorabile. În ţara

noastră este frecventă în toate plantaţiile de păr; a fost studiată pentru prima dată de Prillieux în 1879.Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de ciuperca Venturia pirina (Aderh.). (sin Endostigme pirina (Aderh.)).

Parazitul iernează sub formă de: miceliu stromatic în lăstarii atacaţi; peritecii (forma sexuată); conidii de vară rămase pe ramuri sau pe frunzele din pom (forma asexuată de înmulţire a ciupercii). Venturia pirina are două faze: parazitară şi saprofitică. Se deosebeşte de Venturia inaequalis prin aceea că periteciile sunt prevăzute cu un por de deschidere (ostiol), în general fără peri (ţepi) sau cu puţini ţepi sub formă rudimentară. Într-o peritecie s-au găsit 80-260 asce, frecvent 140-150, fiecare conţinând câte 8 ascospori măslinii, cu două celule inegale. În ţara noastră maturarea ascosporilor începe încă din ianuarie şi creşte vertiginos în prima decadă a lunii martie. Golirea periteciilor începe în prima decadă a lunii aprilie. Golirea maximă a periteciilor, precum şi proiectarea ultimilor ascospori, indiferent de evoluţie, se realizează cam în acelaşi timp la toate soiurile de păr. Primele pete de rapăn pe frunze apar frecvent în timpul înfloritului sau la începutul scuturării petalelor. Pe fiecare denticul al conidioforului se formează o conidie piriformă, unicelulară, mai târziu bicelulară, măslinie - brunie; numărul conidiilor care se formează pe un conidiofor este în funcţie de condiţiile climatice, putând ajunge în condiţii foarte favorabile la 20 de conidii. O conidie poate emite lateral, în apropierea bazei sau pe la vârf 1-3 filamente germinative, dar numai unul ajunge în cele din urmă să formeze un apresoriu, care se fixează şi perforează cuticula.

Descriere Simptome: Ciuperca atacă frunzele, pedunculii florali, sepalele, fructele şi lăstarii. Pe organele afectate apar pete măslinii - catifelate, care în condiţii de umiditate ridicată (peste 90%), cresc, se contopesc, putând acoperi porţiuni mari din suprafaţa acestora. Atacul pe lăstari se constată în perioada când aceştia sunt în stadiul erbaceu, de la începutul lunii mai, până în septembrie, sub forma unor pete măslinii. În scurt timp stratul de suber din dreptul petelor se ridică, formându-se vezicule mici, care crapă în partea superioară, dând astfel lăstarilor un aspect caracteristic, răpănos. Lăstarii puternic atacaţi se usucă începând de la vârf. Pe fructele tinere apar ca şi pe frunze pete măslinii - negricioase, care în condiţii de umiditate atmosferică ridicată se extind, confluează, acoperind o mare parte din suprafaţa fructelor. În dreptul petelor de pe organele atacate, pe strome reduse, se diferenţiază conidioforii şi conidiile ciupercii.

Combatere Combatere: Pentru prevenirea atacului de rapăn sunt necesare o serie de măsuri agrotehnice (arături de toamnă, tăierea lăstarilor cu atac, etc.) şi tratamente chimice la avertizare (în funcţie de biologia ciupercii, fenologia soiurilor existente în cultură, sensibilitatea acestora, rezerva agentului patogen, remanenţa produselor, precum şi în funcţie de condiţiile de mediu). Numărul tratamentelor chimice oscilează între 4-8 din care 2-3 înainte de înflorit (în funcţie de precipitaţiile căzute)şi de sensibilitatea soiului.

Patarea alba a frunzelor de parDenumire ştiinţifică

Mycosphaerella sentina

Septoriose du poirier; Ashy leaf spot, Leaf fleck of pear; Weissfleckenkrankheit der Birne; Septorioz gruşiRaspindire Răspândire: Boala a fost descrisă pentru prima dată în 1850 în Franţa de către Desmazieres.Descriere

13

În ţara noastră, se găseşte frecvent în plantaţiile de păr, în zonele cu climă umedă, îndeosebi în anii ploioşi, când atacul de Mycosphaerella sentina (Fuck.) Schröet. poate provoca pagube economice. Simptome: Atacul se manifestă frecvent pe frunze, mai rar pe fructe. Către sfârşitul primăverii, pe frunze apar pete brune, circulare, neregulate de 1-4 mm diametru, petele devin cenuşii - albicioase, înconjurate de o margine de culoare brun - roşcată; la soiurile sensibile ajung la 80 pete/frunză, dispuse în spaţiile dintre nervuri. Pe partea superioară a frunzelor, în dreptul petelor apar puncte mici, negricioase, care reprezintă picnidiile ciupercii. Pe fructe pot apare pete superficiale, identice cu cele de pe frunze, dar de dimensiuni mai mari. Agentul patogen: Boala este produsă de ciuperca Mycosphaerella sentina (Fuck.) Schröet. În momentul fructificării, ciuperca formează picnidii de culoare brun - negricioasă, uşor cufundate în substrat, globuloase sau ovoide, prevăzute cu un ostiol larg la partea superioară. Pe vreme ploioasă sunt puşi în libertate picnosporii, uşor curbaţi, filamentoşi, incolori, mai subţiri la extremităţi, cu 2-3 pereţi transversali. Forma perfectă - periteciile apar pe frunzele atacate în primăvara următoare, sunt globuloase, cu numeroase asce, măciucate, cu 8 ascospori hialini, elipsoidali, bicelulari aşezaţi pe două rânduri. La sfârşitul primăverii, ascosporii, ajunşi la maturitate, sunt eliberaţi din asce producând primele infecţii, când temperatura este de 10-12 o C şi umiditatea atmosferică mare.

Combatere Combatere: Prin măsurile agrotehnice şi chimice aplicate într-o livadă de păr pentru prevenirea şi combaterea atacului de Venturia pirina, se previn şi infecţiile de Mycosphaerella sentina.

PIERSICBasicarea frunzelorDenumire ştiinţifică

Taphrina deformans

sin. Exoascus deformans Fuck. Cloque du pecher; Kraüselkrankheit der Pfirsiche; Peach leaf curl, Kurciavosti listiev persika

Raspindire Răspândire: Originară din Europa, s-a extins mult în toate ţările cultivatoare de piersic.Descriere Simptome: Ciuperca atacă frunzele, lăstarii tineri şi în anii favorabili şi fructele. Pe frunze primele simptome apar la

sfârşitul lunii aprilie începutul lunii mai. Parenchimul dintre nervuri, creşte mult mai puternic decât nervurile. Frunzele sunt hipertrofiate şi au o culoare roz-caracteristică, apoi devin violacei, prezentând pe ambele feţe o pulbere alb-murdară, constituită din ascele ciupercii. După câteva zile, frunzele capătă o coloraţie brunie, iar în decada a II-a a lunii mai, cad. În secţiune, se constată că o frunză bolnavă prezintă mezofilul sub forma unui ţesut aproape omogen, fără ţesut palisadic şi lacunar. Lăstarii foarte tineri atacaţi de Taphrina deformans, se îngroaşă, rămân scurţi, se încovoaie, prezintă frunze îngrămădite, iar la bază sunt complet desfrunziţi. Florile afectate prezintă petale hipertrofiate. Pe fructe atacul se manifestă în luna mai, când apar pete roşietice, uşor proeminente, cu marginile neregulate, bine

14

delimitate. Pe măsură ce fructele cresc, ţesuturile atacate se brunifică şi crapă. Agentul patogen: Miceliul format din hife simple, septate şi ramificate se dezvoltă intercelular. Pe ambele feţe ale frunzei, se dezvoltă un himeniu subcuticular, din care se vor forma ascele, care sunt ovoide sau cilindrice, mai largi la vârf şi hialine; fiecare ască conţine 8 ascospori, sferici, hialini sau gălbui. Ascosporii pot înmugurii în interiorul ascei. După maturare, ascosporii sunt puşi în libertate prin gelificarea vârfului ascei. Prin germinare rezultă un miceliu haploid, care trăieşte saprofit pe scoarţa ramurilor sau între solzii mugurilor, stadiu sub care ciuperca iernează. Pe acest miceliu uninucleat se formează în primăvară celule de înmugurire, care după ce ajung pe frunzele tinere, copulează 2 câte 2, rezultând astfel celule binucleate, care prin germinare produc filamentele de infecţie, apte de a pătrunde prin stomate sau direct prin cuticulă în spaţiile intercelulare ale ţesuturilor. Perioada de incubaţie durează 3 săptămâni în cazul infecţiei primare şi 15 zile în cazul infecţiei secundare. Ciuperca iernează ca miceliu haploid, ca miceliu secundar în lăstarii atacaţi sau sub formă de ascospori (forma cea mai importantă de transmitere de la un an la altul) pe ramuri.

Combatere Combatere: Boala se poate preveni printr-o serie de măsuri de igienă culturală, (pentru diminuarea sursei de infecţie) şi de tratamente chimice preventive atât la căderea frunzelor, cât şi în perioada de vegetaţie.

Ciuruirea bacterianaDenumire ştiinţifică

Xanthomonas campestris

(sin. Xanthomonas pruni (E. F. Smith) Dowson)Raspindire Răspândire: Este destul de răspândită şi la noi în ţară fără să prezinte importantă economică.Descriere

Simptome: Atacul acestei bacterii se aseamănă la prima vedere cu atacul de Stigmina carpophila L-v. Pe piersic mai este indicat şi atacul bacteriilor Pseudomonas syringae pv. morsprunorum Wormald şi Pseudomonas syringae pv. syringae van Hall. Simptomele sunt asemănătoare cu cele produse de aceşti agenţi patogeni şi la celelalte sâmburoase.

Fainarea piersiculuiDenumire ştiinţifică

Sphaerotheca pannosa

Raspindire Răspândire: Este întâlnită în majoritatea plantaţiilor de piersic, afectând în mod deosebit nectarinele.Descriere Simptome: Atacul se manifestă pe frunze, lăstarii tineri şi pe fructe. Începând din luna iunie, pe ambele feţe ale frunzelor

tinere de la vârful lăstarilor apar pete albicioase, cu aspect pâslos, de forme şi dimensiuni diferite, iniţial izolate apoi

15

confluente, caz în care acoperă zone mari din limb. Frunzele atacate rămân mici, se răsucesc, se brunifică şi cad de timpuriu. Pe lăstarii tineri, în jumătatea dinspre vârf, se dezvoltă o pâslă albicioasă, care adeseori îi înveleşte de jur împrejur ca într-un manşon, pe porţiuni de 10 - 12 cm lungime. Lăstarii puternic atacaţi rămân debili, se veştejesc şi se usucă în timpul verii. Pe fructe, mai frecvent la nectarine, apar pete pâsloase, albicioase, de dimensiuni diferite, unele acoperind 2/3 din suprafaţă. Fructele atacate rămân mici, deformate, adesea crapă în dreptul petelor şi au gust amărui. Agentul patogen: Pâsla albicioasă de la suprafaţa organelor atacate este formată din miceliul ectoparazit al ciupercii, pe care se dezvoltă conidioforii şi conidiile, care sunt unicelulare, elipsoidale sau cilindrice, incolore. Spre sfârşitul verii, în pâsla de pe lăstari în special, apar periteciile ciupercii sub forma unor punctişoare mici, la început gălbui, apoi brun - negricioase. Ele conţin o singură ască cu 6 - 8 ascospori, ovoizi. Patogenul iernează ca miceliu de rezistenţă între solzii mugurilor din care în primăvară vor rezulta lăstari atacaţi, de la care se propagă boala, prin conidii, în timpul perioadei de vegetaţie. Pierderile cauzate de făinare constau în uscarea timpurie a lăstarilor şi a frunzelor atacate şi în deprecierea valorii fructelor.

Combatere Combatere: Pentru prevenirea bolii se vor tăia şi se vor arde lăstarii atacaţi; în timpul repausului vegetativ se vor aplica tratamente cu Polisulfură de bariu 6%, iar ]n perioada de vegetaţie cu sulf muiabil0,4%, Bumper 250 EC 0,03%, Karathane 0,05%, Thiovit 0,5%, Microthiol 0,5%, Nimrod 0,05%. Tratamentele se repetă la 10 - 12 zile.


Monilinia fructigena

Raspindire Răspândire: Monilioza este una din cele mai periculoase boli ale speciilor sâmburoase, cunoscută în toate ţările din Europa şi America de Nord. Semnalată în 1878, în ţara noastră, s-a extins mult; atacul de primăvară produce pagube evaluate la 60%.

Descriere Simptome: Boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, fructe. Atacul de primăvară afectează florile, lăstarii şi frunzele; este foarte dăunător pentru ţara noastră. Organele parazitate de ciupercă se ofilesc, se brunifică şi în final se usucă. Vârful lăstarilor se usucă şi se îndoaie. Aceştia pot fi confundaţi cu îngheţurile târzii de primăvară.

Mozaicul în benziVirusul mozaicului în benzi al prunului (Plum line pattern virus)

Raspindire Răspândire: Boala se manifestă pe prun, piersic şi cais.Descriere Simptome: Atacul se manifestă primăvara, pe frunze sub forma unor pete punctiforme, a unor benzi galbene - verzui, unor inele

sau desene de forma frunzei de stejar sau de culoare verde - deschis sau gălbuie. Pe unele soiuri de cais, virusul se găseşte în stare latentă. Virusul se transmite prin altoire. În natură este diseminat prin multiplicarea materialului infectat. Ca plante indicatoare se recomandă piersicii din sămânţă şi P kansuensis. Virusul inoculat la plante de Vigna cylindrica produce leziuni locale, necrotice, urmate de pătări şi necroze sistemice.

Combatere Combatere: Se recomandă producerea materialului săditor liber de viroze în sistem organizat, cu plantaţii mamă producătoare

16

de altoi, butaşi, marcote şi seminţe, testate, libere de virusuri.

Păduchele verde al piersiculuiDenumire ştiinţifică

Myzodes persicae

(sin. Myzus persicae Sulz, Aphis persicae Sulz.)Raspindire Răspândire: Această insectă este răspândită pe tot globul, fiind frecventă în toate livezile de piersic.Daune Daune: Această specie este polifagă producând pagube în livezi şi pepiniere la speciile sâmburoase, dar şi în grădinile de

legume şi sere. Păduchii formează colonii masive pe partea inferioară a frunzelor, care datorită sugerii sevei, se necrozează şi se răsucesc, formând pseudocecidii. Pomii atacaţi suferă, iar puieţii în pepiniere, se debilitează.

Biologie Biologie: Este o specie migratoare. Femelele depun ouăle toamna, la baza mugurilor sau în crăpăturile scoarţei ramurilor speciilor sâmburoase. Primăvara apare fundatrixul, care dă naştere la mai multe generaţii de fundatrigene. Acestea se hrănesc pe partea inferioară a frunzelor producând pseudocecidii. Ultima generaţie de femele aripate migrează pe diferite plante ierboase cultivate şi spontane, unde se înmulţesc pe cale partenogenetică vivipară. În toamnă apar femelele sexupare, care migrează pe speciile sâmburoase şi dau naştere la formele sexuate. După împerechere femelele depun oul de iarnă.

Descriere Descriere: Femelele aptere au corpul globulos, oval, verde- deschis sau verde - închis. Antenele sunt negre. Picioarele sunt galben-deschis, mai scurte, aproximativ 1/3 din lungimea corniculelor. Femelele aripate au capul şi toracele negre, iar abdomenul verde gălbui sau roşcat. Pe partea dorsală prezintă o pată mare de culoare neagră cu 1-2 dungi transversale şi 4 pete laterale. Antenele sunt negre; picioarele sunt galben- deschis cu tarsele negre. Corniculele sunt brune; coada este aproape 2/3 din lungimea cornicolelor.

Combatere Combatere: Atacul de Myzodes persicae Sulz., se previne şi se combate prin aceleiaşi metode recomandate la Aphis pomi.

Molia orientala a fructelor

17


Grapholita molesta

sin. Cydia molestaRaspindire Răspândire: Depistată în 1902 în plantaţiile de piersic şi păr, din NE Chinei şi Japoniei, s-a răspândit în majoritatea zonelor

globului. În România a fost identificată în 1964 - în unele plantaţii de piersic şi prun, în SV ţării. Produce pagube mari în pepiniere şi livezi. Este un dăunător de carantină.

Daune Daune: Larvele atacă lăstarii, frunzele şi fructele de piersic, cais şi prun, iar atacuri sporadice s-au semnalat şi la păr, gutui, migdal, măr şi cireş. În lăstari larvele formează galerii descendente de 5 - 18 cm lungime, care conduc la uscarea lăstarilor. Pe scoarţa lor se găseşte o secreţie gomoasă (clei); lăstarii au creşteri slabe. Pagube mari se înregistrează şi la fructe; larvele pătrund prin peduncul sau caliciu, şi se hrănesc săpând galerii în jurul sâmburelui. Fructele atacate nu se mai dezvoltă şi în final putrezesc.

Biologie Biologie: Iernează ca larvă complet dezvoltată intr-un cocon mătăsos şi dens, în crăpăturile scoarţei ramurilor şi pe trunchi; are 3 generaţii pe an. În primăvară, în aprilie, larva se transformă în pupă. Adulţii apar la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai ; au un zbor crepuscular şi nocturn. Ponta începe la câteva zile după împerechere. Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor din vârful lăstarului şi uneori pe coaja acestuia. Incubaţia durează 7- 14 zile. Larvele neonate ajung în vârful lăstarilor prin galerii construite în nervura principală şi în peţiolul frunzei. Ajunsă în lăstar, larva continuă atacul printr-o galerie descendentă. Dezvoltarea larvară durează 16 - 24 zile. La completa dezvoltare, larvele părăsesc lăstarii şi se retrag în crăpăturile scoarţei ramurilor şi a trunchiului sau în alte locuri adăpostite, unde se transformă în pupe . Stadiul de pupă durează 7 - 13 zile, astfel că între 20 -30 iunie apar fluturii primei generaţii. Ouăle sunt depuse pe frunze, lăstari şi fructe. Larvele atacă lăstarii tineri şi fructele soiurilor de piersic cu coacere timpurie. Ele pătrund în fructe prin zona calicială sau pedunculară, prin locul de contact al fructelor cu o frunză sau cu un alt fruct. În fruct, larva roade o galerie către sâmbure şi se dezvoltă în neregularităţile acestuia, sau în interiorul lui, dacă pereţii sunt încă moi. Într-un fruct se dezvoltă 3 - 4 larve. Stadiul de larvă durează 15 - 18 zile. În ultima decadă a lunii iulie apar fluturii generaţiei a II-a. Larvele acestei generaţii se dezvoltă pe fructele soiurilor târzii. Ajunse la completa dezvoltare o parte din larve (10 - 30%) trec în diapauza hibernală. Majoritatea larvelor îşi continuă dezvoltarea şi în ultima decadă a lunii august, apar fluturii generaţiei a III-a. Larvele apar spre sfârşitul primei decade a lui septembrie, şi se găsesc pe păr, gutui şi uneori pe măr. Retragerea pentru diapauza hibernală, începe cu 20 - 30 septembrie. Durata dezvoltării unei generaţii este 27 - 30 de zile, la o temperatură de 21 oC.

Descriere Descriere: Fluturii au anvergura aripilor de 10 - 15 mm; aripile anterioare sunt de culoare brună - închis. Spre mijlocul marginii posterioare se distinge o pată oblică, cu marginile mai mult sau mai puţin paralele. Aripile posterioare sunt mai deschise decât cele anterioare. Oul este eliptic, de 1mm lungime, de culoare albă, apoi de culoare galbenă. Larva are 12-14 mm lungime, de culoare roz-roşcată ca capul galben - brun, cu pete de culoare mai închisă. Pe toate tergitele abdominale, cu excepţia primului, prezintă patru plăci lipsite de spiculi. Pupa este de 6-6,5 mm lungime, de culoare brun - deschis, prezentând pe arcul dorsal al ultimului segment abdominal spini largi si tociţi.

Combatere Combatere: Tăierea şi distrugerea lăstarilor infestaţi conduce la diminuarea rezervei biologice. Capcanele alimentare, luminoase şi cu feromoni (Atramol) contribuie la depistarea dăunătorului, la stabilirea curbei de zbor (avertizare), precum şi la combatere. Tratamentele chimice se fac la avertizare (t1 - la apariţia larvelor G1 aprox. 20 V, t2 - la 10 - 12 zile, t3 - la apariţia larvelor G2 aprox. 15 VII, t4 - la 8 - 10 zile, t5 - la apariţia larvelor G3) cu insecticide din grupul piretroizilor.

18

PRUNULMaturi de vrajitoareDenumire ştiinţifică

Taphrina institiae

Balai de sorci're du prunier; Witches broom of plums; Pflaumenhexenbesen; Vedmina metla.Raspindire Răspândire: Boala este cunoscută în Europa, America de Nord şi Asia. La noi în ţară se găseşte frecvent pe văile râurilor

din Muntenia şi zona premontană.Biologie Agentul patogen: Pe miceliul ciupercii, care este intercelular, în luna mai se formează asce cilindrice, hialine, rotunjite la

capete, care conţin câte 8 ascospori, unicelulari, ovoizi. Ascosporii înmuguresc în interiorul ascelor. Miceliul ciupercii iernează în ţesuturile infectate, astfel că boala reapare în fiecare primăvară, pe aceleaşi ramuri.

Descriere Simptome: La pomii infectaţi de această ciupercă se observă ramuri lungi, subţiri, bogat şi neregulat ramificate, care pornesc din locuri foarte apropiate, sub forma unor tufe lungi de 1m şi late de aproximativ 40 cm. În iarnă, atacul se observă mai uşor. Acestea pornesc în vegetaţie primăvara, dar sunt lipsite de flori. Frunzele de pe aceste ramuri sunt mai mici, uşor băşicate spre partea superioară, iar pe cea inferioară prezintă un strat fin, cenuşiu - albicios, format din asce cu ascospori. Aceste frunze se brunifică şi cad mai devreme.

Combatere Combatere: Boala se combate prin tăierea şi distrugerea prin ardere a focarelor de infecţie (mături de vrăjitoare) şi prin tratarea rănilor rezultate cu diferite substanţe dezinfectante (sulfat de cupru conc.1%) şi badijonarea lor cu fungicide sub formă de unguent (Santar, Pancil, etc.).

19


Monilia laxa, Monilinia fructigena

Moniliose (rot-brun) du prunier; Brown -rot, Blosom-wilt; Monilia Bluten und Zweigdürre, Monilia Fruchtfäule der Obstbäume.


Descriere Simptome: Boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, fructe. Atacul de primăvară afectează florile, lăstarii şi frunzele; este foarte dăunător pentru ţara noastră. Organele parazitate de ciupercă se ofilesc, se brunifică şi în final se usucă. Vârful lăstarilor se usucă şi se îndoaie. Aceştia pot fi confundaţi cu îngheţurile târzii de primăvară. Pe fructe, apar pete circulare, cafenii, care se extind repede, cuprinzând fructul; pulpa devine moale şi putrezeşte; fructificaţiile ciupercii apar sub formă de perniţe de 1-2 mm diametru, de culoare alb - gălbui sau cenuşiu - gălbui; acestea se dezvoltă la o umiditate atmosferică mare şi o temperatură de 10 -12 gr C. Fructele se infectează uşor prin leziunile provocate de grindină şi insecte, cât şi prin contactul direct dintre cele infectate şi cele sănătoase. Agentul patogen: Boala este produsă de Monilinia laxa (Aderh.et Ruhl.) Honey; (sin. Sclerotinia cinerea (Bon.) Schröet; F.C. Monilia laxa). Miceliul se dezvoltă în spaţiile intercelulare, având hifele hialine, septate şi ramificate. În sporodochii se formează numeroşi conidiofori scurţi, ce poartă conidii elipsoidale, unicelulare, hialine sau gălbui, dispuse în lanţuri simple sau ramificate. Conidiile sunt organe de propagare în timpul perioadei de vegetaţie, precum şi organe de iernare; prin germinare, ele produc filamente de infecţie, care străbat stilul şi ajung în ovar, de unde trec în scoarţa lăstarilor tineri, producând crăpături şi scurgeri cleioase. Infectarea fructelor se realizează prin răni cauzate de grindină, de insecte, de alte ciuperci. Pe fructele căzute, după 1-2 ani, se formează apoteciile ce conţin asce cu câte 8 ascospori, ovoizi, hialini, mai mici decât la M. fructigena. Conidiile de Monilinia laxa, iernează pe diferite organe, în coroana pomului sau pe suprafaţa solului, prezintă o facultate germinativă mai mare (83%) comparativ cu M. fructigena; captarea conidiilor de Monilinia laxa pe lame capcană se realizează cu o lună mai devreme decât la Monilia fructigena; Monilinia laxa formează conidii la 10 grC, în timp ce

20

Monilinia fructigena la 15 - 20 gr C. Monilinia laxa atacă frecvent florile, ramurile şi fructele tinere în primăvară (formând perniţe cenuşii), în timp ce Monilinia fructigena infectează fructele mature (perniţe galben-brunii).

Combatere Combatere: Pentru prevenire şi combaterea atacului de Monilinia laxa sunt necesare o serie de măsuri de igienă culturală, precum şi tratamente fitosanitare, aplicate la avertizare. Pentru protejarea lăstarilor de cireş, vişin, cais, rezultate foarte bune se obţin prin 3-4 tratamente, la intervale de 2-3 zile, de la începutul înfloritului până la scuturarea petalelor.

Pătarea roşie a frunzelor de prunDenumire ştiinţifică

Polistygma rubrum

Taches rouges des feuilles; Fleischfleckenkrankheit der Zwetschke, Ojag listiev.Raspindire Răspândire: Se întâlneşte frecvent în plantaţiile de prun unde nu se aplică tratamente chimice, începând cu decada a III-a

a lunii aprilie, îndeosebi la soiurile sensibile.Descriere Simptome: Boala se manifestă pe frunze, prin apariţia unor pete galbene-verzui, apoi roşii-cărămizii (de unde vine numele

bolii). Ţesutul este mai îngroşat, casant, uşor bombat spre faţa inferioară a limbului. Numărul petelor oscilează între 1 -13, frecvent 6 - 8. În condiţiile unui atac puternic se constată o defoliere timpurie, şi în final fructele cad. În dreptul petelor, pe faţa inferioară a frunzelor, apar nişte punctişoare, mici, brune ce reprezintă deschiderile picnidiilor. Către sfârşitul verii, ţesutul din dreptul petelor se colorează, începând din centru, în brun-negricios. Agentul patogen: Boala este produsă de ciuperca Polystigma rubrum (Pers.) DC., formă picnidiană - Polystigmina rubra (Desm.) Sacc. Din loc în loc, în stromă se formează picnidiile, ovoide, cu numeroşi picnospori, filamentoşi, unicelulari, hialini, încovoiaţi la capăt, sub formă de bastonaş; prin picnospori se răspândeşte în cursul verii. Ioan Bobeş (1962), arată că picnosporii nu sunt capabili în orice condiţii să producă infecţia. Acestea sunt realizate numai de ascospori, pe măsură ce ajung la maturitate. În timpul iernii, în interiorul picnidiilor golite se formează un filament ascogonal, iar în primăvară apar periteciile, cu numeroase asce clavate, care conţin 8 ascospori, unicelulari, elipsoidali, incolori, ce se maturizează eşalonat şi sunt proiectaţi pe timp umed. În primăvară, aproape după scuturarea petalelor, ascosporii maturi germinează în picătură de apă şi produc infecţii pe frunză.

Combatere Combatere: În prevenirea infecţiilor se recomandă arătura de toamnă şi tratamente chimice la avertizare, în funcţie de evoluţia parazitului şi condiţiile pluviohigrotermice. Rezultate bune se obţin când se folosesc tratamente preflorale cu produse cuprice (Turdacupral 50-0,4%, zeamă bordeleză - 0,5%, Captan 50 PU - 0,25%, Folpan 80 WP - 0,2%,Dithane M45 - 0,2%) şi postflorale cu produse fungicide de sinteză organică.

21

Pătarea şi ciuruirea bacteriană a frunzelor de prunDenumire ştiinţifică

Xanthomonas campestri

(sin. Xanthomonas pruni (E. F. Smith) Dowson) Maladie bacterienne du prunier; Bacterial black spot of plum Bacterial of stone fruit; Fleckenbakteriose des Steinobstes; Bakterialnaia piatnistosti listiev kostocikovîh plodovîh dereviev.

Raspindire Răspândire: Boala a fost semnalată şi descrisă pentru prima dată de E. F. Smith, pe prunul japonez (Prunus japonica Thurub) în anul 1902 în statul Michigan, SUA; apoi s-a răspândit mult în toate ţările cultivatoare de prun.

Descriere În România, este răspândită în toate zonele pomicole, constatându-se şi pe alte specii de sâmburoase. Din cauza atacului s-au înregistrat pagube importante în livezile de prun, prin defolieri puternice şi căderea în masă a fructelor la soiurile de prun sensibile la atacul acestei bacterii. Simptome: Boala se manifestă pe frunze, fructe, lăstari tineri, pe ramuri şi tulpini. Pe frunze încă din luna mai, apar pete mici de 0,5 - 2mm în diametru, circulare sau unghiulare, cu aspect apos, translucid, de culoare verde, ceva mai închisă decât a ţesutului sănătos. La început petele apar în jurul stomatelor sau sunt limitate la ţesuturile dintre nervuri. Caracteristic, este faptul că ele sunt înconjurate de o zonă cu aspect sticlos şi transparent. De cele mai multe ori sunt acoperite cu un exsudat abundent, gălbui. Cu timpul, ţesuturile din dreptul petelor se necrozează, se usucă se desprind şi cad, iar frunzele rămân ciuruite. La un atac puternic, petele se unesc, se extind, mai ales către marginea frunzei, care în cele din urmă apar zdrenţuite. Când apar pete şi pe peţiolul frunzelor, se înregistrează o cădere în masă a acestora. Pe fructe, apar la început pete mici, de culoare brună, apoi negricioasă, circulare cu aspect apos, care se măresc în dimensiune, odată cu fructul. Ele sunt cufundate în pulpa fructului şi prezintă la suprafaţă un exsudat gălbui foarte bogat în bacterii. Uneori, petele de pe fructele necoapte apar înconjurate de un inel verde-închis. In dreptul acestor pete, ţesuturile fructului reacţionează prin secreţie de clei şi prin formarea la limita dintre ţesutul sănătos şi cel bolnav, a unui strat de suber separator. Cu timpul, petele se necrozează, plesnesc, formând crăpături mai mult sau mai puţin adânci. Agentul patogen: Boala este produsă de bacteria X. campestris pv. pruni (Smith) Dye, sin. Xanthomonas pruni (E. F. Smith) Dowson, sin. Pseudomonas pruni E. F. Smith; Bacterium pruni E. F. Smith; Bacillus pruni (E.F.Smith ) Holland. Celulele bacteriene au formă de bastonaşe, mici, Gram-negative, cu un flagel polar; pe agar, coloniile sunt circulare, convexe, netede, strălucitoare, galben - deschis. Pătrunderea bacteriei se realizează prin stomate, lenticele sau diferite răni, cicatrici peţiolare şi înţepături produse de insecte. Bacteria infectează natural prunul, piersicul, caisul, cireşul, corcoduşul şi migdalul.

Combatere Combatere: Se recomandă stropiri cu produse cuprice prefloral, urmate de 1 - 2 tratamente la interval de 10-15 zile în funcţie de condiţiile climatice, cu fungicide de contact; de asemenea trebuie aplicat un tratament chimic după căderea frunzelor cu un produs cupric .

22

Vărsatul prunelorDenumire ştiinţifică

Plum-pox

Sharka disease, Plum-pox; Sharka du prunier; Pockenkrankheit; Sharkakrankeit der Pflaume; Ospa slivi; Sarka po slivite; Sharka sljive.

Raspindire Răspândire: Vărsatul prunelor este una din cele mai grave boli ale prunului, precum si ale altor specii de sâmburoase cultivate. Boala determină pierderi importante de recoltă, depreciază calitatea fructelor şi scurtează viaţa pomilor.

Descriere Semnalată pentru prima dată în 1916 în Macedonia, boala s-a extins rapid în Europa. În ţara noastră se găseşte frecvent în toate plantaţiile de prun, cais şi piersic. Simptome: Virusul produce simptome tipice numai pe unele soiuri, pe altele infecţia rămânând latentă. Simptomul apare pe frunze şi pe fructe. Pe frunzele tinere apar pete inelare sau sinuoase, de culoare verde - deschis, de dimensiuni variabile, cu margini difuze, rareori distincte. Petele inelare prezintă o insulă de colorit normal în interior; decolorarea nu este totdeauna evidentă, iar simptomul se poate observa numai prin transparenţă. Petele sunt evidente în toată perioada de vegetaţie. La unele soiuri limbul foliar se gofrează, se ondulează, iar la altele apare o rarefiere a nervurilor şi o deformare accentuată a limbului. Boala se manifestă pe anumite ramuri, la început, apoi, se generalizează; viteza de migrare a virusului este în funcţie şi de vârsta pomilor; la cei mai bătrâni răspândirea este mai lentă. Pe fructe simptomele apar când au dimensiunile unei alune sub formă de pete inelare sau linii sinuoase, cu un colorit verde - deschis, crud. Este afectată şi pulpa, care devine mai deasă şi colorată. În dreptul petelor de pe fructe apar depresiuni, zone în care coloraţia specifică maturării apare mai devreme. Fructele atacate sunt mai mici, deformate, colorate neuniform, acumulează puţine zaharuri, au gust fad şi cad înainte de vreme. Agentul patogen: Vărsatul prunelor este produs de virusul vărsatului prunului Prunus virus 7 Christoff (sin. Annulus pruni Christoff; Marmor cerasi). Virusul se prezintă sub formă de particule flexuoase, în celulele vii ale plantei gazdă. Nu se transmite prin sol sau sămânţă. Se transmite uşor prin butăşire, altoire de muguri sau scoarţă, prin inoculare de suc sub scoarţă, cu ajutorul unor fitile şi prin polen. Pe cale naturală se transmite prin specii de afide: Myzus persicae, Phorodon humuli, Brachycaudus helychrisi, etc., prin unele specii de eriofide (Aculus fockeui), prin păianjenul comun Tetranychus urticae şi prin cicada Empoasca flavescens. Temperatura de inactivare în suc de Nicotiana clevelandii este între 52-55 oC. Ca plante indicatoare se utilizează soiurile: Pozegacea, Renclod verde, De Bistriţa, Iskra; dintre plantele ierbacee se folosesc ca indicatori: Chenopodium foetidum, Nicotiana clevelandii, Licium halimifolium, Cucurbita maxima, Chenopodium quinea. Pentru diagnoză rezultatele cele mai sigure se obţin prin reacţii serologice (Minoiu N.,1968). În afară de prun virusul mai atacă: Armeniaca vulgaris, Persica vulgaris, Prunus insititia, Amygdalus comunis (Minoiu, N. 1968).

23

Soiurile de prun reacţionează foarte diferit. Sensibilitatea cea mai mare o au soiurile din grupa Vinete. Virusul produce importante modificări în procesele biochimice ale plantei gazdă. La plantele atacate, activitatea peroxidazei şi a catalazei se intensifică; deasemenea se intensifică activitatea respiraţiei.

Combatere Combatere: Plantele bolnave prezintă simptome evidente sau rămân cu agentul patogen mascat. Virusul transmiţându-se prin vectori, se recomandă măsuri de combatere a acestora, în special a afidelor şi cicadelor. Transmiterea prin polen, impune distrugerea plantelor cu simptome în plantaţiile unde apar pomi izolaţi infectaţi. Plantaţiile mamă de unde se recoltează ramuri altoi, vor fi izolate, departe de plantaţiile comerciale; vor fi înfiinţate numai cu material sănătos, care va fi testat periodic pe plante indicatoare. Producerea de material săditor pomicol liber de boli virotice, reprezentând o sarcină de serviciu, constituie o măsură de bază pentru preîntâmpinarea răspândirii virusului. În pepinieră, în fiecare an, în a doua jumătate a perioadei de vegetaţie se vor controla toate plantele şi se vor distruge cele cu simptome. Ideal este cultivarea de soiuri imune sau cu rezistenţă mare şi la atacul de plum - pox.

Viermele prunelorDenumire ştiinţifică

Cydia funebrana

(sin Laspeyresia funebrana Tr., Grapholita funebrana Tr.)Raspindire Răspândire: Se întâlneşte în zona temperată frecvent în livezile de prun. La noi în ţară când nu se iau măsuri preventive,

produce pagube importante din punct de vedere economic.Daune Daune: pagubele sunt produse de larve, ajungând la 50-80% din producţie. Fructele atacate prezintă scurgeri gomoase;

se maturizează timpuriu şi sunt predispuse la infecţiile cu diferite ciuperci (ex. Monilia).Biologie Biologie: Iernează ca larvă în cocon mătăsos sub scoarţa pomilor sau sub alte adăposturi. În primăvară se transformă în

pupă, iar fluturii apar în luna mai. Ponta are loc la 2-3 zile după apariţia fluturilor. O femelă depune aproximativ 45 ouă, în jumătatea inferioară a fructelor. Larva pătrunde în fructe, săpând o galerie spre peduncul. Fructul nu mai creşte şi cade înainte de a se matura. Larvele consumă întregul fruct şi chiar sâmburele. Dezvoltate complet larvele se retrag în crăpăturile scoarţei pomilor. Aici se transformă în pupe, construindu-şi un cocon din fire de mătase. Fluturii generaţiei a-II-a apar în iunie şi zboară până în august. Ponta are loc în cursul lunii iulie sau august; zborul este mai numeros decât al generaţiei hibernante. Larvele se dezvoltă în aproximativ 3 săptămâni, în august-septembrie, retrăgându-se pentru hibernare. În lunile călduroase de toamnă poate evolua şi generaţia a 3-a incomplet dezvoltată.

Descriere Descriere: Fluturele prezintă aripile anterioare triunghiulare, mai înguste la bază, brun-cenuşiu - închis. În centrul petei marginale prezintă patru linii longitudinale, iar în porţiunea mijlocie, pe marginea posterioară are o pată cenuşie-deschis. Aripile posterioare sunt brun-cenuşiu, cu franjuri scurte. Oul este lenticular, eliptic, translucid, apoi devine galben. Larva este de culoare roşie-cărămizie pe partea dorsală şi roz-pal pe cea ventrală. Capul este brun-închis. Pupa este brună, de

24

6,2-6,6 mm lungime.Combatere Combatere: Preventiv se efectuează tratamente chimice la avertizare după schema 2 +3 sau 2 + 2 (generaţia I-a şi

generaţia II-a), în funcţie de rezerva biologică a dăunătorului; tratamentul chimic se justifică la depăşirea pragului economic de dăunare (PED) de 3 - 5 fluturi/capcană/săptămână.

CIRESUL/VISINULCiuruirea frunzelorDenumire ştiinţifică

Stigmina carpophila

(sin. Ascospora beijerinkii; Qud., sin. Coryneum beijerinkii Qud.) Maladie criblee du cerisier; SchrotschuBkrankheit;.Plum shot hole; Gomosi.

Raspindire Răspândire: Se găseşte frecvent în livezile de cireş, vişin, cais, piersic, prun din Europa, unde în condiţii favorabile produce pagube cu importanţă economică. Şi la noi în ţară este destul de răspândită.

BiologieAgentul patogen: Boala este produsă de ciuperca Stigmina carpophila (Lev) M.B. Ellis sin. Ascospora beijerinckii Qud.; (sin. Coryneum beijerinckii Qud.; sin Clasterosporium carpophylum (Lev). Aderh.). Miceliul se dezvoltă în spaţiile intercelulare ale ţesuturilor atacate; se prezintă sub formă de filamente cilindrice, galben-brunii, septate, de grosime variabilă, izolate în straturile mai profunde şi reunite la suprafaţă sub forma unei strome subepidermale. Pe această stromă la temperatura şi umiditatea optimă, se formează fructificaţiile ciupercii. Conidioforii şi conidiile formate, sfâşie epiderma şi ies la suprafaţă. Conidioforii sunt simpli, filamentoşi, septaţi, hialini sau galben-brunii, la capătul cărora se formează o singură conidie, oval-cilindrică, la început hialină şi neseptată, apoi galben-brunie, cu 2-6 pereţi transversali. Filamentele de germinare ale conidiilor pătrund în frunză prin perforarea cuticulei, în mod mecanic sau prin stomate. Umiditatea ridicată joacă un rol important în sporularea ciupercii, iar apa de ploaie desprinde şi răspândeşte conidiile. Ciuperca iernează sub formă de miceliu şi conidii, în lăstarii atacaţi.

Descriere Simptome: Boala se manifestă pe frunze, pe lăstarii tineri şi pe fructe.

Pe frunze, după dezmugurire apar pete de dimensiuni şi culori diferite, în funcţie de specie şi anume: - la cais sunt pete mici de 0,5-3 mm diametru, roz - violacei, delimitate de un chenar brun - rosietic; la piersic petele sunt circulare, brunii, de 2-5 mm, mărginite de un contur brun-violaceu; la cireş - vişin, petele sunt mai mari de 2-7 mm diametru, circulare, brun-deschis cu marginile mai închise; la prun, petele sunt mai mici de 0,3-3 mm diametru, cenuşiu-brunii, înconjurate de un contur mai închis. Cu timpul, ţesutul din dreptul petelor se necrozează şi cade, astfel că, frunzele apar ciuruite; petele pot fi izolate sau pot să conflueze, caz în care perforaţiile sunt mai mari, neregulate. În condiţiile unui atac intens se produce o desfrunzire timpurie a pomilor. În perioadele cu umiditate atmosferică mare, boala se extinde şi pe lăstari verzi, pe fructe, în special la cais, prun, cireş, vişin, piersic şi migdal.

Pe lăstari, primăvara apar numeroase pete mici, ovale, de 0,5 - 2,5 mm lungime, roşietice sau violacei, dispuse în jurul mugurilor; petele cresc, ajungând la 4 cm; ţesutul se necrozează, devine brun-cenuşiu, apoi cenuşiu albicios, uşor cufundat, cu marginile bine delimitate. În dreptul petelor apar numeroase punctişoare mici, negricioase, constituite din conidiofori şi conidii. În cazul atacurilor intense, lăstarii se usucă, începând de la vârf. Pe lăstarii de 1-3 ani, scoarţa din dreptul petelor crapă, provocând ulceraţii prin care se scurge clei.

Atacul pe fructe şi peduncul se manifestă la toate sâmburoasele. La cireş şi vişin, infecţia se realizează de timpuriu, când apar pete mici, roşietice, uşor vizibile; în stare mai avansată, confluează şi acoperă porţiuni mari din fruct. Ţesutul din dreptul petelor devine brun-negricios, iar pulpa se usucă până la sâmbure. Pierderile datorită atacului pe fructe la cireş şi vişin, pot ajunge la 80% din producţie. Caisele pot fi atacate de la dimensiunea unei alune, până la pârgă. Atacul se manifestă numai pe o parte a fructului, prin apariţia unor pete mici, de 1-2 mm, brunii sau brun - roşietice, cu marginea uşor proeminentă, din care cauză fructul are un aspect crustos.

25

Fructele tinere, atacate, rămân mai mici, asimetrice şi nu se maturează normal. Pe piersici apar pete izolate, circulare, brun-deschis, cu marginea brun-închisă, uşor cufundate, de 1-5 mm, cu secreţii gomoase la suprafaţă. Pe prune - mai rar - apar pete mici, cenuşii, superficiale cu marginea de culoare mai închisă; ţesuturile se rup şi apar secreţii cleioase.

Combatere Combatere: Prin tăierea lăstarilor atacaţi şi răzuirea ulcerelor de pe şarpante se diminuează mult sursa de infecţie. După răzuire este indicat ca leziunile respective să fie tratate cu fungicid sub formă de pastă. Pentru prevenirea infecţiilor, se recomandă tratamente chimice la avertizare atât toamna după căderea frunzelor, cât şi în timpul perioadei de vegetaţie.


Monilinia laxa


Descriere Simptome: Boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, fructe. Atacul de primăvară afectează florile, lăstarii şi frunzele; este foarte dăunător pentru ţara noastră. Organele parazitate de ciupercă se ofilesc, se brunifică şi în final se usucă. Vârful lăstarilor se usucă şi se îndoaie. Aceştia pot fi confundaţi cu îngheţurile târzii de primăvară.

Musca cireşelorDenumire ştiinţifică

Rhagoletis cerasi

(sin. Rhagoletis cerasorum Duf., Tripeta cerasi L.)

26

Raspindire Răspândire: Se întâlneşte frecvent în livezile de cireş şi vişin în diferite ţări din Europa Centrală; la noi în ţară este răspândită în toate regiunile.

Daune Daune: Pagubele sunt produse de larve, care atacă fructele de cireş şi vişin, consumând pulpa din jurul sâmburelui. Fructele atacate sunt depreciate calitativ; ele devin moi, putrezesc şi cad. Obişnuit soiurile timpurii de cireş, sunt neatacate de Rhagoletis cerasi.

Biologie Biologie: Are o generaţie pe an şi iernează ca pupă în sol, în jurul pomilor. Adulţii apar înainte ca cireşele şi vişinele, să se coacă. După 2 săptămâni de la apariţie, femelele încep să depună ouă, introducându-le cu ovipozitorul sub cuticula fructului, în apropierea pedunculului. O femelă depune 100-150 ouă, în total, obişnuit, câte unul într-un fruct. După 6-12 zile apare larva, care se hrăneşte cu mezocarpul, astfel că fructele atacate devin moi şi se închid la culoare. După 10-20 zile, larvele părăsesc fructele, retrăgându-se în sol, unde la o adâncime de 4-5 cm se transformă în pupă.

Descriere Descriere: Adultul este dipteră; are corpul brun-roşcat. Pe aripi sunt 4 benzi caracteristici, transversale, late, de culoare închisă. Larva (viermele) este albă, apodă, de 5-6 mm lungime.

Combatere Combatere: Se recomandă arăturile adânci de toamnă, pentru distrugerea pupelor hibernante, şi un tratament chimic la avertizare în perioada apariţiei muştelor cu unul din următoarele insecticide: Sinoratox R 35 conc. 0,1%, Decis 25 EC conc. 0,03%, Diazol 60 EC conc. 0,15%.

Păduchele negruDenumire ştiinţifică

Myzus cerasi

Raspindire Răspândire: Se găseşte răspândit pe tot globul; la noi în ţară, în livezile de cireş şi vişin neîngrijite produce pagube mari, dar şi în pepiniere.

Daune Daune: Sunt produse de păduchii care colonizează frunzele şi lăstarii de cireş şi vişin. Frunzele se răsucesc, se ofilesc şi se usucă, influenţând negativ procesul de fotosinteză şi diferenţierea mugurilor de rod.

Biologie Biologia: Iernează ca ou, depus toamna de formele sexupare pe ramurile tinere de cireş si vişin, la baza mugurilor sau pe solzii lor. În aprilie apare fundatrixul, care dă naştere la 3-5 generaţii fundatrigene aptere, care colonizează frunzele si formează pseudocecidii. În lunile mai-iunie apar şi virginogenele aripate, care migrează pe plantele gazdă secundare (Gallium, Asperula, etc.), unde se înmulţesc dând naştere la mai multe generaţii de femele aptere şi aripate. În toamnă apar formele sexupare, care diferenţiază sexele. După împerechere, femelele depun ouăle.

Descriere Descriere: Femelele aptere au corpul globulos, brun - negricios, cu aspect lucios, de 1,8-2 mm lungime. Antenele sunt negre, exceptând articolele III şi IV, care sunt galben-deschis. Femelele aripate prezintă corpul brun-negru, lucios. Picioarele de asemenea negre, cu excepţia articolului III care este de culoare mai deschisă. Coada este neagră.

Combatere Combatere: Se combate prin tratamente chimice la avertizare atât la pornirea pomilor în vegetaţie, cât şi în perioada de vegetaţie . (Sinoratox 35 conc. 0,1%, Zolone 35 EC conc. 0,2%, Decis EC conc 0,03% sau cu aficide - ex. Pirimor 25 WP.

27

Pătarea roşieticaDenumire ştiinţifică

Blumeriella japii

Cylindrosporiose du cerisier; Spähfleckenkrankheit der Kirsche Cherry leaf spot.Raspindire Răspândire: Semnalată pentru prima dată în America de Nord (Stewart, 1914) s-a răspândit mult în toate plantaţiile de

cireş şi vişin din Europa producând pagube cu importanţă economică prin defoliere timpurie în lunile iunie - august.Descriere Simptome: Boala se manifestă frecvent pe frunze, mai rar pe lăstari. Acest parazit atacă cireşul, vişinul, prunul, mălinul,

mahalebul şi uneori caisul. În luna mai, pe frunzele bazale apar pete mici, de 0,5 - 2 mm diametru, circulare, purpurii sau roşietice, izolate, cu un contur mai mult sau mai puţin diferenţiat. Petele confluează, ocupând în condiţii favorabile, tot limbul. Porţiunea centrală a petelor se decolorează, devenind albicioasă- cenuşie.Pe faţa inferioară a frunzelor petele sunt mai puţin clare, prezintă perniţe fine, albicioase - rozii, care cu timpul devin brune. Acestea sunt acervulii ciupercii, lagărele de conidii şi conidofori. În condiţii de atac intens trece pe peţiol şi pe lăstari, când la suprafaţa scoarţei distrusă de ciupercă, în crăpături sau în dreptul lenticelelor apar perniţe conidifere. Agentul patogen: Boala este produsă de ciuperca Blumeriella jaapii (Rehm.) V. Arx. (sin. Coccomyces hiemalis Higg; Higginisia hiemalis (Higg.) Nannf F.C.Cilidrosporium padi - Karst.) Miceliul se dezvoltă intercelular. Conidioforii şi conidiile se formează pe perniţe stromatice ce erup prin epidermă. Conidioforii sunt scurţi, cilindrici, prelungiţi la extremitate cu 1 - 2 articole pe care se formează câte o conidie hialină, cilindrică, subţire, ascuţită la extremităţi. Conidiile la maturitate sunt bicelulare, mai rar tricelulare, arcuite. În condiţii speciale, toamna, Goidenich (1964), a identificat o formă microconidiană caracterizată prin spori unicelulari, hialini. La sfârşitul iernii pe frunzele căzute se formează apotecii, cu asce şi ascospori, capabili de a produce infecţii primare primăvara. Ciuperca iernează sub formă de: - miceliu în lăstarii atacaţi, pe care în mai-iunie se formează conidii; - apotecii pe frunzele bolnave, căzute sub pomi.

Combatere Combatere: Rezultate bune în prevenirea şi combaterea atacului de antracnoză s-au obţinut prin tratamente chimice la avertizare cu fungicide anorganice (produse cuprice) şi organice : Topsin M70, Saprol 19 EC, Bavistin 50WP,etc.

28

Răsucirea frunzelor de cireşCherry leaf roll

Raspindire Răspândire: Boala este întâlnită în multe ţări din Europa şi-n ţara noastră. Această viroză distruge repede pomii bătrâni, cei tineri fiind toleranţi.

Descriere Simptome: La cireşii atacaţi, lăstarii au creştere încetinită, iar frunzele sunt grupate în rozete şi răsucite în sus. Soiurile: Napoleon, Bing, Sam, Lambert şi cele de vişin Montmorency şi Schattenmorelle, reacţionează prin răsucirea frunzelor, pete şi inele clorotice, înhibarea creşterii, înroşirea mugurilor şi apariţia de enaţiuni ca la pătarea inelară clorotică. Agentul patogen: Virusul este inactivat la 55 - 60 gr C, poate fi pus în evidenţă pe cale serologică la scurt timp după dezmugurire. Plante indicatoare sunt: Prunus avium F 12-1 şi soiul Bing; ca plantă ierboasă se foloseşte Chenopodium murale. Virusul se transmite prin altoire, inoculare de suc şi nematozi.

29

POMI_boli Si Daunatori

Documents

Transcript of POMI_boli Si Daunatori