Daunatori polifagi

51
DĂUNĂTORI POLIFAGI Nematodul galicol al rădăcinilor – Meloidogyne incognita Chitw. Ord. Tylenchida, Fam. Heteroderidae. Sin. Meloidogyne incognita acrita Chitw. et Oteifa., Oxyurus incognita Kof. et White, Heterodera incognita Sand. Dăunător răspândit pe toate continentele. La noi apare frecvent la culturile de legume din sere, rar la cele din solarii şi accidental în câmp. Descriere. Adulţi cu dimorfism sexual accentuat. Masculii au corpul cilindric, protejat de o cuticulă inelată. Pe părţile laterale ale capului se află două fante între spaţiile ocupate de obraji. Abdomen prevăzut în jurul orificiului genital cu doi spiculi în formă de cârlig. Femele cu corp piriform, rotunjit în partea posterioară şi îngustat în cea anterioară. Capul este prevăzut cu şase buze mici, iar stiletul este mai redus decât la masculi. Deschiderea vaginală are formă de con. Corpul este acoperit de o cuticulă striată, prin transparenţă observându-se în interior ovarele şi ouăle aflate în diferite etape de dezvoltare. Masculi de 1,2 – 1,5 mm lungime, iar femelele de 0,4 – 0,5 mm. Larve translucide, filiforme, cu tubul digestiv vizibil prin transparenţă. Ouă de formă elipsoidală, albe. Biologie - ecologie. În sere, nematodul galicol al rădăcinilor are între 4 – 8 generaţii de adulţi pe an, iar în solarii şi câmp între 2 – 3. În câmp, iernează sub formă de ouă în corpul femelelor decedate, iar în sere, în stare activă în interiorul galelor de pe rădăcină sau în sol. Ponta este depusă primăvara sub forma unor ooteci formate dintr-o masă mucilaginoasă,

description

ENTOMOLOGIE

Transcript of Daunatori polifagi

Page 1: Daunatori polifagi

DĂUNĂTORI POLIFAGI

Nematodul galicol al rădăcinilor – Meloidogyne incognita Chitw.Ord. Tylenchida, Fam. Heteroderidae.

Sin. Meloidogyne incognita acrita Chitw. et Oteifa., Oxyurus incognita Kof. et White, Heterodera incognita Sand.

Dăunător răspândit pe toate continentele. La noi apare frecvent la culturile de legume din sere, rar la cele din solarii şi accidental în câmp.

Descriere. Adulţi cu dimorfism sexual accentuat. Masculii au corpul cilindric, protejat de o cuticulă inelată. Pe părţile laterale ale capului se află două fante între spaţiile ocupate de obraji. Abdomen prevăzut în jurul orificiului genital cu doi spiculi în formă de cârlig. Femele cu corp piriform, rotunjit în partea posterioară şi îngustat în cea anterioară. Capul este prevăzut cu şase buze mici, iar stiletul este mai redus decât la masculi. Deschiderea vaginală are formă de con. Corpul este acoperit de o cuticulă striată, prin transparenţă observându-se în interior ovarele şi ouăle aflate în diferite etape de dezvoltare. Masculi de 1,2 – 1,5 mm lungime, iar femelele de 0,4 – 0,5 mm. Larve translucide, filiforme, cu tubul digestiv vizibil prin transparenţă.

Ouă de formă elipsoidală, albe.Biologie - ecologie. În sere, nematodul galicol al rădăcinilor are între 4 – 8

generaţii de adulţi pe an, iar în solarii şi câmp între 2 – 3. În câmp, iernează sub formă de ouă în corpul femelelor decedate, iar în sere, în stare activă în interiorul galelor de pe rădăcină sau în sol. Ponta este depusă primăvara sub forma unor ooteci formate dintr-o masă mucilaginoasă, în sol în ţesuturile plantelor atacate. Pe parcursul vieţii, o femelă poate depune până la 2.000 de ouă, frecvent însă între 600 – 800. Perioada de incubaţie durează 7 – 10 zile. Înainte de eclozare, larvele suferă prima năpârlire. În momentul eclozării ele ating deja vârsta a II-a, fiind cunoscute sub numele de “larve de invazie”. Acestea părăsesc galele în interiorul cărora au eclozat şi migrează în sol în căutare de noi plante gazdă. Când acestea au fost găsite, larvele pătrund în interiorul rădăcinilor tinere, frecvent prin zona vârfurilor de creştere, unde se hrănesc o perioadă de timp, după care se deplasează către cilindrul central, unde devin sedentare. În timpul hrănirii, larvele secretă o toxină, care provoacă hipertrofierea ţesuturilor şi formarea de gale. După circa două săptămâni de la eclozare, larvele se diferenţiază în sexe. Până la completa lor maturizare femelele mai suferă trei năpârliri, iar masculii două. Femelele apărute devin imobile şi rămân în interiorul galelor până la sfârşitul vieţii, spre deosebire de masculi, care fiind mobili, părăsesc plantele gazdă şi migrează în sol. În sere, nematodul galicol evoluează în condiţii optime la temperaturi cuprinse între 20 – 27° C şi o umiditate relativă de 50 – 90%, condiţii în care durata unui ciclu de

Page 2: Daunatori polifagi

evoluţie este de 45 – 50 de zile. În condiţii normale de dezvoltare numărul de femele este mai mare decât cel al masculilor, în timp ce la temperaturi mai reduse, fenomenul este inversat. În lipsa masculilor, nematodul se poate înmulţişi pe cale partenogenetică. Diseminarea nematodului se poate realiza în natură prin plante infestate, prin pământul infestat transportat dintr-o zonă în alta pe încălţămintea personalului de întreţinere şi uneltele de lucru, prin apa de irigaţii etc.

Plante gazdă şi mod de atac. Specie polifagă, cu cca. 1.500 de plante gazdă din flora spontană şi de cultură, aparţinând la cca. 40 de ordine şi familii de plante. La legume atacă tomatele, castraveţii, vinetele, ardeiul, morcovul, ţelina, varza, spanacul, pepenii, fasolea etc., dar produce importante pagube la culturile din sere. Infestarea plantelor poate avea loc chiar din faza de răsad, iar apariţia galelor se poate observa după 3 – 4 săptămâni de la plantare. Forma, numărul şi mărimea galelor este dependentă de gradul de infestare, de planta gazdă, de calitatea hranei şi condiţiile climatice de dezvoltare, ele putând ajunge până la dimensiunea unei nuci (Fig. 20). În zona de formare a galelor vasele libero-lemnoase sunt distruse, iar circulaţia sevei este întreruptă. Plantele atacate se opresc din creştere, frunzele se veştejesc pe întregul traiect al tulpinii, se îngălbenesc şi se usucă. În sere, atacul se manifestă de regulă, sub forma unor vetre bine delimitate, dar poate căpăta, în lipsa unor măsuri adecvate de combatere, un caracter generalizat. La tomate pagubele pot ajunge până la 50 – 60%, fiind amplificate de asocierea la atac a unor agenţi patogeni ca: Fusarium, Verticillium, Pythium etc. Prag economic de dăunare 5 – 6 nematozi/mp.

Combaterea nematodului galicol al rădăcinilor este dificil de realizat, din cauza modului său ascuns de habitat şi a formelor de rezistenţă la care trece în condiţii neprielnice de viaţă. Avându-se în vedere costul ridicat al tratamentelor chimice care se aplică pentru limitarea atacurilor, toxicitatea ridicată şi remanenţa îndelungată a produselor nematocide, măsurile preventive capătă o importanţă aparte şi constau din: controlul riguros al răsadurilor înainte de plantare şi eliminarea celor cu simptome de atac; rotaţia culturilor, cu revenirea pe aceleaşi terenuri numai după o perioadă de 4 – 5 ani, ca plante premergătoare indicate fiind secara, grâul, meiul, porumbul etc.; scoaterea din cultură a plantelor infestate împreună cu rădăcinile aferente şi distrugerea lor prin ardere; decopertarea terenurilor infestate şi înlocuirea solului cu pământ lipsit de nematozi (pe suprafeţe mici); evitarea folosirii de compost provenit de la complexele de sere sau analizarea microscopică a acestuia înainte de utilizare; măsuri stricte fitosanitare, constând din dezinfecţia uneltelor de lucru şi a încălţămintei personalului de întreţinere; folosirea de soiuri şi hibrizi cu rezistenţă sau toleranţă la atac, ca soiul românesc de tomate Oltbrid realizat la S.C.P.L. Işalniţa, sau soiurile franţuzeşti Ronita şi Rossol pentru tomatele pentru conserve sau Piernita şi Piersol pentru culturile de tomate tardive şi semitardive.

Page 3: Daunatori polifagi

Dintre metodele curative, un rol benefic îl au:- dezinsecţia amestecului de sol folosit la semănat şi repicat cu Vapam 400 –

500 cmc/mc de pământ sau Di-Trapex 200 – 300 cmc/mc, Basamid 200 cmc/mc, Nemagon 200 gr/mc etc. În acest scop se fac platforme de câte unul sau doi mc şi la fiecare strat cu grosimea de 25 cm se aplică ¼ din produsele recomandate, diluate în doi litri de apă. După fiecare administrare, se aplică o udare cu cca. 10 litri de apă/mp, pentru a se antrena produsele utilizate în masa amestecului de sol. Imediat după efectuarea tratamentelor, platforma se acoperă ermetic cu o folie de plastic ce se îndepărtează după cca. 10 zile, iar amestecul de sol rezultat se lopătează de 2 – 3 ori, la interval de 2 – 3 zile. Amestecul de sol astfel tratat nu poate fi utilizat pentru semănat şi repicat decât după 20 – 25 de zile şi numai după ce în prealabil s-a efectuat un test de fito-toxicitate cu răsad de salată;

- dezinsecţia solelor infestate, în perioadele dintre cicluri, prin administrare pe sol cu încorporare de nematocide volatile, ca Nemagon 20 G – 400 kg/ha, Di-Trapex 700 l/ha, Basamid 98 PG 500 kg/ha, Dazomet 90 PP – 600 kg/ha, Vydate 10 G sau Mocap 10 G – 60 kg/ha. După tratament, terenurile se acoperă cu o folie de plastic, ce se va îndepărta după 10 – 12 zile. Pe terenurile respective, plantarea răsadurilor nu se va face decât după 20 – 25 de zile şi numai după ce în prealabil s-a făcut un test de fito-toxicitate cu răsad de salată. Atât în cazul dezinsecţiei amestecului de sol, cât şi în cel al tratării terenurilor infestate, operaţiunea se execută de echipe autorizate de muncitori.

Nematodul bulbilor şi al tulpinilor – Ditylenchus dipsaci Kuhn.Ord. Tylenchida, Fam. Tylenchidae

Sin. Ditylenchus alliii Filipj., Ditylenchus trifolii Skarb., Ditylenchus fragariae Kirj., Anguillula dipsaci Khun., Anguillula devastratix Kuhn.

Specie cosmopolită, frecventă în ţara noastră în zonele de cultură ale cepei şi ale usturoiului, preponderent în Banat, Crişana şi Transilvania.

Descriere. Adult de 0,9 – 1,1 mm lungime. Corp vermiform, alb, cu cuticula striată transversal, dar netedă la capete. Aparat bucal înconjurat de şase lobi puţin dezvoltaţi, dotat cu un stilet retractil.

Larve asemănătoare cu adulţii, de talie mai redusă şi imature sexual.Ou sferic, translucid. Atât larvele cât şi adulţii, în mediu acvatic liber, au

mişcări ondulatorii, lente.Biologie - ecologie. Ditylenchus dipsaci Kuhn. se dezvoltă în interiorul

plantelor gazdă, în spaţiile intercelulare ale ţesuturilor. Pragul minim la care începe depunerea ouălor este de 1 – 5° C, optimul fiind atins la valori cuprinse între 13 – 18° C, iar maximum când se depăşeşte temperatura de 35 – 36° C (Decker H., 1969). Prolificitatea femelelor variază în funcţie de condiţiile climatice, între 200 –

Page 4: Daunatori polifagi

500 de ouă. Până la atingerea maturităţii, larvele trec prin patru vârste, delimitate fiecare prin câte o năpârlire, dintre care prima are loc înainte de ecloziune. Durata stadiului de larvă este de 20 – 25 de zile. De obicei, larvele mature părăsesc ţesuturile plantei gazdă şi pătrund în sol, unde infestează noi rădăcini. În condiţiile ţării noastre, Ditylenchus dipsaci Kuhn. are 5 – 6 generaţii de adulţi. Durata unui ciclu de evoluţie este în medie de 30 de zile, dar longevitatea adulţilor variază între 45 – 70 de zile. În condiţii neprielnice de viaţă, adulţii pot rezista în sol între 12 – 18 luni şi sub formă de chişti între 4 – 5 ani. În depozite nematodul poate ierna în stare activă în bulbii puşi la conservat, unde, dacă temperaturile permit, mai poate avea 1 – 2 generaţii. Larve şi adulţi rezistente la temperaturi scăzute. Transmiterea nematodului de la un an la altul se face prin sol, dar cel mai adesea prin materialul de plantat. Vector de viroze, Ditylenchus dipsaci Kuhn. transmite mozaicul comun al fasolei (Phaseolus virus 1), mozaicul galben al fasolei (Phaseolus virus 2), mozaicul pătrunjelului (Apium virus 1), mozaicul sfeclei (Beta virus 3), mozaicul castraveţilor (Cucumis virus 1), dungarea galbenă a cepei (Allium virus 1), mozaicul necrotic al tutunului (Nicotiana virus 1) etc.

Plante gazdă şi mod de atac. Specie polifagă, cu cca. 1.200 de plante gazdă din flora spontană şi de cultură, cu cca. 20 de rase fiziologice strict specializate. La legume atacă preferenţial usturoiul şi ceapa, fiind frecvent pe terenurile umede, grele şi reci. Atacul afectează bulbii şi tulpina până în zona coletului. Bulbii atacaţi sunt lipsiţi de discul radicular sau acesta se desprinde cu uşurinţă la smulgerea plantelor din sol. Tulpina în zona coletului este umflată, crăpată şi deformată (Fig. 37, 38). Plante de dimensiuni reduse, mai închise la culoare, cu aparat foliar buiac. După depozitare, căpăţânile de usturoi prezintă tunicile exterioare îngălbenite. Bulbili lipsiţi de luciu caracteristic, cu tegumentul zbârcit şi îngălbenit. Ţesuturi buretoase şi uşor compresibile, care apical pot fi gelificate şi urât mirositoare, din cauza infestării ulterioare în zona de atac cu acarianul Tyrophagus putrescentiae Schr. Din toamnă şi până în primăvară aceste simptome se pot accentua în condiţii de depozitare, fapt care duce în final la pierderea materialului biologic pregătit pentru însămânţare. Pagubele cauzate de nematodul bulbilor în câmp variază între 30 – 70%, fiind considerat în trecut ca principala cauză a lipsei usturoiului pe piaţă. Prag economic de dăunare 4 – 5 nematozi/mp.

Combatere. Măsuri preventive: selecţia şi sortarea materialului biologic de plantat înainte de depozitare şi în momentul înfiinţării culturilor, cu eliminarea şi distrugerea bulbilor cu simptome de atac; rotaţia culturilor, cu revenirea pe terenurile infestate după 4 – 5 ani; ocolirea, pentru înfiinţarea culturilor, a terenurilor umede, grele şi reci; folosirea de soiuri rezistente sau tolerante, ca “Timpuriu de Ciolpani” sau soiul de toamnă “de Işalniţa”; măsuri de igienă culturală în timpul perioadei de vegetaţie, prin smulgerea plantelor cu simptome de atac împreună cu rădăcinile aferente şi solul din jurul lor, depozitarea lor în saci de

Page 5: Daunatori polifagi

plastic şi distrugerea lor; tratarea bulbilor de usturoi şi ceapă înainte de plantare, prin vacuum – infiltraţie, într-o soluţie de Nemafos 46 EC – conc. 0,15%, Vydate 24 L – conc. 0,20% sau Hostathion 40 EC – conc. 0,05%. Eficacitatea tratamentelor prin vacuum – infiltraţie atinge valori de până la 98%. Pentru tratarea a cca. 800 kg de bulbili de usturoi, cât este necesar pentru plantarea unui hectar de cultură, se utilizează cca. 130 – 150 gr. substanţă activă, spre deosebire de tratamentele din câmp la care acestea cresc la 6 – 7 kg. Prin tratamentele efectuate prin vacuum – infiltraţie se combat simultan şi o serie de acarieni care se dezvoltă în interiorul bulbililor depozitaţi şi care îşi pot continua ciclul de evoluţie în câmp prin infestarea de noi plante (Cîndea E., 1984).

Limaxul cenuşiu – Agriolimax agreste L.Ord. Stylommatophora, Fam.Agriolimacidae

Sin. Deroceras agreste L., Limax agreste L., L. pallidus Schr., Limax bilobatus Fer.

Specie cosmopolită, la noi este semnalat în toate regiunile ţării, din zona de şes până în cea montană (Comşa 1935, Grossu 1955).

Descriere. Adulţi de 40 – 50 mm lungime. Corpul este alungit, îngustat posterior, de culoare galben – deschis până la brun, prevăzut uneori cu dungi sau macule uşor întunecate. Capul este ornat cu două perechi de tentacule retractile, ochii fiind localizaţi pe tentaculele lungi. Aparat bucal dotat cu o radulă zimţată cu care distruge ţesuturile. Cochilia este redusă la un disc subtegumentar situat pe partea dorsală a corpului. Organul locomotor este reprezentat printr-un picior musculos.

Larve cenuşii, asemănătoare cu adulţii, de talie mai redusă şi imature sexual.Ou sferic, alb – cenuşiu. Mucus alb – lăptos, în contact cu aerul devine

pergamentos, simptom după care atacul se poate identifica în cultură şi în lipsa dăunătorului.

Biologie - ecologie. Limaxul cenuşiu iernează în stadiul de ou, depus în sol, la 2 – 4 cm adâncime. Larvele apar primăvara pe parcursul lunii mai, când temperatura mediului ambiant se stabilizează la valori de 8 – 10° C. Prolificitatea femelelor variază între 300 – 600 de ouă. Ponta este depusă eşalonat, în grupe de câte 20 – 30 de ouă, aproape pe tot parcursul perioadei de vegetaţie. Incubaţia durează 15 – 20 de zile, iar maturizarea larvelor este de 45 – 60 de zile. În condiţii de câmp, limaxul cenuşiu prezintă 2 – 3 generaţii anuale de adulţi. Formă nocturnă, sensibilă la uscăciune, ziua se retrage în orizonturile de suprafaţă ale solului, preferând locurile umbrite şi umede. Pe vreme ploioasă şi cu nebulozitate accentuată apare pe plante şi în timpul zilei.

Page 6: Daunatori polifagi

Plante gază şi mod de atac. Dăunător polifag cu circa 140 de plante gazdă din flora spontană şi de cultură. La legume atacă preferenţial salata, varza, conopida, tomatele, fasolea, castraveţii, morcovii, ştevia etc. Atacul se manifestă atât pe organele aeriene, cât şi pe cele terane (Fig. 1 şi 2). La nivel aerian distruge frunzele din care nu rămân intacte decât nervurile, mugurii de creştere din care cauză plantele nu mai cresc şi florile din care cauză producţia de fructe şi seminţe este diminuată. După atac, zonele afectate apar ca şi cum ar fi păşunate. Preferă plantele tinere, cu ţesuturi turgescente, cauzând importante pagube primăvara, la scurtă vreme după înfiinţarea culturilor. La nivel teran atacă seminţele în germinare, iar la culturile de rădăcinoase (morcovi, pătrunjel) rod cavităţi profunde umede, zone în care secundar se instalează bacterii şi ciuperci saprofite care determină putrezirea acestora. Frecvent atacul se manifestă în vetre bine delimitate şi numai în anii cu ploi abundente capătă un caracter de masă. La varză pătrunde printre frunzele imbricate, cauzând gelificarea ţesuturilor, din care cauză acestea îşi pierd valoarea comercială. În condiţii de câmp, limaxul cenuşiu produce pagube cu importanţă economică în anii cu ierni blânde, primăveri şi veri timpurii, ploioase şi răcoroase, când se înmulţeşte în masă. În anii cu toamne prelungi şi secetoase, ierni aspre şi geroase, primăveri şi veri calde şi secetoase, pagubele cauzate de limaxul cenuşiu trec aproape neobservate. Dăunător caracteristic culturilor de legume de pe lângă gospodăriile ţărăneşti, în câmp apare numai în anii cu condiţii optime de dezvoltare.

Combatere. Pentru culturile de legume de pe lângă gospodăriile ţărăneşti se aplică o serie de măsuri agrofitotehnice care contribuie la reducerea populaţiilor şi anume: arăturile de toamnă contribuie la diminuarea pagubelor, prin crearea unor condiţii de mediu mai puţin favorabile pentru formele de iernare; respectarea tehnologiilor de cultură, densitatea prea mare de plante pe unitatea de suprafaţă creând condiţii optime pentru dezvoltarea limacşilor, datorită unei umidităţi mai ridicate şi a unei luminozităţi mai reduse; prelucrarea repetată a solului şi administrarea de îngrăşăminte minerale complexe, pentru a grăbi maturizarea plantelor; recoltarea manuală a limacşilor de pe plante, în zilele ploioase şi cu nebulozitate accentuată; administrarea în zonele de atac de superfosfat în doză de 15 – 20 gr/mp sau de pulbere de var nestins în doză de 20 gr/mp, care produc degradarea ţesuturilor în timpul când limacşii se deplasează pe sol; irigarea echilibrată a culturilor şi drenarea terenurilor cu exces de umiditate. În anii cu primăveri şi veri umede şi răcoroase, ani favorabili înmulţirii în masă a limacşilor, combaterea acestora se face prin aplicarea de tratamente chimice. Dintre produsele de combatere, se obţin bune rezultate prin administrarea de Mesurol 4 G în doză de 3 – 6 kg/ha sau de Optimol 15 kg/ha. Tratamentele se fac seara, prin administrarea pe sol în zonele de atac a granulelor, fără încorporarea acestora.

Page 7: Daunatori polifagi

În culturile de legume se mai pot întâlni şi alte specii de limacşi care pot cauza pagube economice şi dintre care menţionăm: Limaxul brun – Deroceras reticulatus – Mull., Limaxul negru – Limax cinereo-niger Wolf., Limaxul de grădină – Arion hortensis Fer., Limaxul mare – Limax maximus – L., Limaxul de depozite – Limax flavus – F. etc.

Păianjenul lat – Polyphagotarsonemus latus Banks.Ord. Acari, Fam. Tarsonemidae

Sin. Tarsonemus latus Banks., Hemitarsonemus latus Banks., Acarus translucens Green, T. Avrosia lata Banks.

Dăunător de origine tropicală. În zonele cu climat temperat este frecvent pe culturile din sere şi în curs de adaptare pe cele din solarii şi câmp. Semnalat pentru prima dată în ţara noastră în anul 1976 de către N. Iacob şi S. Mihăilescu.

Descriere. Adulţi de dimensiuni microscopice. Femela de 165 – 175 microni, alb – gălbuie, îngustată antero – posterior, puternic recurbată dorsal şi plată ventral, cu activitate locomotorie redusă. Masculi aplatizaţi cu aspect coriaceu, maroniu – deschis, foarte activi, de talie mai redusă decât femelele.

Ou oval, hialin, cu corion ornat cu formaţiuni bulbifere stelate, dispuse în rânduri paralele.

Biologie - ecologie. În serele cu regim de activitate permanentă, păianjenul lat prezintă între 18 – 20 de generaţii anuale de adulţi. Durata unei generaţii variază între 8 – 10 zile. Iernează în stare activă pe culturile din sere, în toate stadiile de dezvoltare, de ou, larvă şi adult. Evoluează în condiţii optime la temperaturi cuprinse între 26 – 28° C, umiditate relativă a aerului de 60 – 80% şi o luminozitate de 3 – 4 mii de lucşi. În câmp, atacul este semnalat în anii cu temperaturi ridicate şi precipitaţii moderate, frecvente şi de scurtă durată. Abundenţa populaţiilor se înscrie în valori de maximă densitate numerică, pe parcursul lunilor iulie – august.

Plante gazdă şi mod de atac. Dăunător polifag. Atacă plante din ordine şi familii foarte diferite, la legume fiind semnalat la ardei, vinete, tomate, castraveţi, fasole, iar la flori la begonia, crizanteme, gerbera, ciclamen, dalia, muşcate, petunia, creiţe, cârciumărese etc. Frecvent pe culturile din sere, diseminarea atacului pe culturile din solarii şi câmp se face prin răsaduri, precum şi prin intermediul adulţilor de musculiţa albă, afide aripate şi diferite diptere, care pot transporta pe corul lor larvele şi adulţii de Polyphagotarsonemus latus Banks. Larve şi adulţi fitofagi, se hrănesc cu sucul celular pe care îl absorb din ţesuturi prin înţeparea celulelor. Ca efect, în zona de impact, ţesuturile se decolorează, plantele se dezvoltă cu greutate şi în mod neuniform. Efectul cel mai pregnant pare a fi cauzat însă de masculi, care secretă o toxină puternică ce produce suberificarea ţesuturilor, din care cauză tulpinile suferă un efect de scurt-nodare a ramificaţiilor

Page 8: Daunatori polifagi

apicale, frunzele se gofrează şi se strâng în buchet, iar fructele devin rugoase şi crapă longitudinal, pierzându-şi valoarea comercială (Fig. 24 şi 25). La atacuri puternice păianjenul trece şi pe inflorescenţe unde produce avortarea florilor, fenomenul fiind însoţit frecvent şi de căderea bobocilor. În sere, la început atacul se manifestă în vetre bine delimitate, dar în lipsa unor măsuri adecvate de protecţie fitosanitară, el devine generalizat. Culturile afectate sunt compromise şi trebuie desfiinţate. Datorită dimensiunilor reduse ale păianjenului lat, de cele mai multe ori declanşarea atacului trece neobservată, iar apariţia simptomelor reprezintă deja o etapă înaintată de infestare, fapt care se reflectă în neaplicarea tratamentelor de combatere în timp util. Prag economic de dăunare 1 – 2 acarieni pe frunză la ardei şi 2 – 3 pe frunzele de vinete.

Combatere. Măsuri preventive: măsuri de carantină fitosanitară prin interzicerea transferului de răsaduri provenite din sere infestate, dintr-o regiune în alta; eliminarea plantelor cu simptome de atac şi distrugerea lor prin ardere; tratamente preventive obligatorii, efectuate cu 3 – 4 zile înainte de transplantarea răsadurilor în câmp şi solarii, cu unul dintre produsele: Demitan 20 SC – conc. 0,05%, Neoron 500 EC – conc. 0,10%, Mitac 20 EC sau Bye-Bye – conc. 0,20%: controlul riguros al răsadurilor chiar şi după tratamentele preventive efectuate înainte de plantarea lor în câmp şi solarii, operaţiune impusă de apariţia simptomelor de atac cu mare întârziere, când culturile sunt practic compromise; tratamente de combatere a principalilor vectori de diseminare a atacurilor, ca musculiţa albă, afide aripate, diptere etc.; cultivarea de soiuri şi hibrizi precoce, care să nu fie surprinse de atac.

Măsuri curative: aplicarea de tratamente foliare repetate, la apariţia primelor simptome de atac, prin alternanţă cu unul dintre produsele: Demitan 20 SC sau Pennstyl 600 Fl. – conc. 0,05%, Neoron 500 EC sau Omite 57 EC – conc. 0,10%, Mitac 20 EC sau Bye-Bye 20 EC – conc. 0,20%. Pentru plantele cu frunze lucioase, la soluţiile de tratament se va adăuga în mod obligatoriu, ca adeziv, aracet 0,2%.

Coropişniţa – Gryllotalpa gryllotalpa L.Ord. Orthoptera, Fam. Gryllotalpidae

Sin. Gryllotalpa vulgaris Latr., Curtilla vulgaris L.Specie cosmopolită, la noi este prezentă în toate regiunile ţării, mai ales în

zonele cultivatoare de legume.Descriere. Adult de până la 70 mm lungime. Corp robust, alungit, castaniu –

închis dorsal şi castaniu – deschis ventral. Capul este rotunjit, iar pronotul este globulos. Picioarele anterioare sunt adaptate pentru săpat, având tibiile lăţite şi prevăzute cu dinţi puternici. Aripile anterioare sunt scurte şi coriacee, de culoare

Page 9: Daunatori polifagi

brun – deschis, iar cele posterioare sunt bine dezvoltate şi membranoase. Abdomen format din 10 segmente, ultimul segment fiind terminat cu doi cerci lungi (Fig. 3).

Larve asemănătoare cu adulţii, nearipate şi imature sexual, la apariţie sunt de culoare albă, dar treptat capătă culoare castanie.

Ou elipsoidal, de culoarea chihlimbarului, atinge în lungime 2,5 – 3,0 mm iar în diametru 1,5 – 2,0 mm.

Biologie - ecologie. În condiţiile ţării noastre coropişniţa are o generaţie de adulţi la doi ani (Lemeni V. şi Szekely I., 1967). Insecta iernează în sol în stadiul de larvă de vârsta a III-a şi de adult, la adâncimi cuprinse între 40 – 100 cm. În răsadniţe formele hibernante îşi reiau activitatea imediat după semănat, în solarii apar la sfârşitul lunii februarie – începutul lunii martie, iar în câmp la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai, când temperatura mediului ambiant se înscrie constat în valori de 9 – 10° C. În natură, împerecherea are loc în iunie, de regulă noaptea, când ambele sexe trec la un zbor activ şi emit stridulaţii caracteristice prin frecarea aripilor. După împerechere, femelele sapă în sol o galerie verticală până la adâncimea de 10 – 15 cm., care se termină cu o cameră ovală de mărimea unui ou de găină, unde îşi depun ponta. Perioada ovopozitară durează 8 – 10 zile, timp în care o femelă poate depune până la 500 de ouă. După eclozare, larvele rămân în cuib timp de 14 – 15 zile, fiind hrănite şi păzite de femele, după care devin solitare şi îşi sapă galerii proprii. În această perioadă are loc prima năpârlire, iar cea de-a doua se petrece toamna, după care larvele, odată cu scăderea temperaturilor, se afundă în sol pentru iernare. În primele două vârste ele se hrănesc cu substanţe organice în descompunere, fără a fi păgubitoare. În primăvara următoare, larvele revin în orizonturile de suprafaţă şi încep un proces intens de hrănire, distrugând organele subterane, cu mari implicaţii economice în dezvoltarea culturilor. În cel de-al doilea an larvele năpârlesc încă de trei ori. Toamna, după cea de-a cincea năpârlire, ele se transformă în adulţi, stadiu în care iernează.

Plante gazdă şi mod de atac. Dăunător polifag. La legume produce în stadiul de larvă şi adult, atacuri la culturile din sere, solarii şi câmp, ambele forme fiind mai active noaptea. Manifestă preferinţă pentru tomate, ardei, vinete, conopidă, morcovi etc. În răsadniţe, atacul se manifestă imediat după semănat, prin dislocarea seminţelor în germinare. După repicat, larvele şi adulţii afectează rădăcinile, pe care le retează din zona coletului. Pagube similare se înregistrează de asemenea, imediat după transplantarea răsadurilor, pierderile cauzate putând atinge valori de până la 60%. La culturile semănate direct, coropişniţa circulând pe rândurile de semănat, dislocă sămânţa în germinare, din care cauză după răsărit apar numeroase goluri. La culturile de rădăcinoase ea rămâne activă pe tot parcursul perioadei de vegetaţie, cauzând la nivelul organelor subterane cavităţi alveolare uscate, profunde şi de mare întindere, din care cauză acestea sunt lipsite de aspect şi valoare comercială. Dăunător frecvent pe terenurile structurate şi bogate în substanţe

Page 10: Daunatori polifagi

organice. Atac frecvent în anii cu ierni blânde, primăveri şi veri timpurii, umede şi răcoroase. La legume produce importante pagube în primele 15 – 20 de zile după transplantarea răsadurilor, după care, din cauza lignificării ţesuturilor, atacul se reduce treptat până la completa lui dispariţie. Bălegarul de grajd şi terenurile bogate în substanţe organice, reprezintă mediul preferat de dezvoltare şi iernare. Prag economic de dăunare, 1 – 2 coropişniţe/mp.

Combatere. Măsuri preventive: efectuarea de arături adânci de toamnă, pentru scoaterea la suprafaţa solului a coropişniţelor intrate la iernat, în vederea distrugerii lor prin ger; efectuarea toamna, pe terenurile puternic infestate de gropi capcană, cu dimensiuni de 50 x 50 x 50 cm, umplute cu gunoi activ de grajd, mediu preferat de coropişniţă pentru iernare şi desfacerea lor pe parcursul lunilor ianuarie – februarie; păstrarea gunoiului de grajd în locuri protejate şi transportarea lui în câmp pe parcursul iernii; cernerea amestecului de sol folosit la semănat şi repicat printr-o sită deasă, care să permită reţinerea şi eliminarea coropişniţelor; efectuarea pe parcursul perioadei de vegetaţie de praşile repetate, pentru distrugerea cuiburilor de depunere a ouălor; practicarea unor udări moderate, care să nu permită deplasarea coropişniţelor de la o plantă la alta.

Chimic, coropişniţele pot fi combătute eficient prin utilizarea produselor Sintogryll 5 G sau Gryllosin 5 G în doză de 30 kg/ha, administrat pe rândurile de plante cu uşoară încorporare. Pe terenurile puternic infestate, tratamentele se fac însă cu 5 – 6 zile înainte de plantare, prin utilizarea aceloraşi produse, dar la doza de 50 kg/ha, administrat pe întreaga suprafaţă. Acţiunea ambelor produse se declanşează imediat după efectuarea tratamentelor şi asigură o protecţie fitosanitară îndelungată, de până la 30 de zile. Momentul optim de aplicare se înregistrează când temperatura mediului ambiant se încadrează în valori constante de 10 – 12° C, temperaturi la care coropişniţa îşi reia ciclul de evoluţie.

Tripsul californian – Frankliniella occidentalis Perg.Ord. Thysanoptera, Fam. Thripidae

Sin. Thrips occidentalis Perg., Euthrips occidentallis Perg.Specie tropicală, semnalată la noi pe culturile de legume şi flori din sere de

către Liliana Vasiliu Oromulu în anul 1993.Descriere. Adulţi de 0,9 – 1,9 mm lungime, masculii fiind de talie mai redusă

decât femelele. Corp de culoare variabilă, cuprinsă între brun accentuat iarna şi galben – deschis vara. Abdomen rotunjit posterior, terminat la femelă cu un organ de depunere a ouălor.

Larve transparente în momentul eclozării lor din ouă, galbene după prima năpârlire.

Ou opac, reniform.

Page 11: Daunatori polifagi

Biologie - ecologie. Dăunător specific zonelor cu climat tropical, la noi produce atacuri în sere şi solarii. Iernează în stare activă pe culturile din sere, unde poate avea între 5 – 7 generaţii de adulţi. Până la completa lor dezvoltare, larvele trec prin patru vârste, dintre care primele două sunt foarte active, iar ultimele două, respectiv cel de prenimfă şi nimfă, sunt inactive, reprezentând forme de trecere către stadiul de adult. Culoarea femelelor variază în funcţie de sezon, primăvara predominând formele de culoare închisă, iar în cel de vară şi toamnă, formele de culoare deschisă, care tind către galben – pal. Frecvenţa exemplarelor de culoare intermediară rămâne relativ constantă pe tot parcursul anului. Se consideră că forma întunecată este adaptată unor condiţii de temperaturi mai scăzute şi umiditate mai ridicată. Imediat după apariţie, femelele încep depunerea pontei, prolificitatea lor variind între 20 – 40 de ouă. Ouăle sunt depuse în parenchimul frunzelor şi al florilor. Ele sunt deosebit de sensibile la uscăciune şi temperaturi scăzute, stadiul care înregistrează cea mai mare mortalitate naturală din tot ciclul de evoluţie. Uneori, femelele pătrund în interiorul bobocilor florali pentru depunerea pontei, ceea ce face combaterea foarte dificilă. În general, în natură, raportul dintre femele şi masculi este de 4 : 1, femelele existente provenind din ouă nefecundate.

Plante gazdă şi mod de atac. Dăunător polifag, în sere la legume atacă tomatele, castraveţii, pepenii, ardeii, vinetele, iar la flori gerbera, crizantemele, begonia, garoafele, violetele de Parma, muşcatele etc. Frecventă pe frunze, flori, păstăi şi fructe, larvele şi adulţii, produc prin înţeparea ţesuturilor în timpul hrănirii, pete de decolorare, care cu timpul devin argintii. Ţesuturile afectate sunt uşor gofrate. La inflorescenţe produce avortarea florilor, pătarea petalelor, distrugerea organelor de reproducere stamine şi ovare. Atac însoţit uneori de secreţii translucide aderente la substrat pe care secundar se dezvoltă fumagina. Culturile atacate sunt depreciate calitativ, pagubele cauzate putând atinge valori de până la 50%. Vector de viroze, în stadiul de larvă tripsul californian transmite la tomate virusul Tomato spotted wilt virus (TSWV) şi Tabacco streak ilavirus (TSV), boli practic incurabile. Prag economic de dăunare 1 – 2 larve sau adulţi pe frunză.

Combatere. Tratamente preventive efectuate la răsaduri înainte cu 2 – 3 zile de plantare, cu Confidor 20 SL – conc. 0,05%, aplicat pe sol (soil drench) printre rândurile de plante, cu pompă manuală la care s-a scos duza de la lance. Produsul este de contact – ingestie, translaminar şi sistemic, putând intra rapid în circulaţia sevei, având o perioadă îndelungată de protecţie fitosanitară, de până la 45 de zile. Tratamente curative, efectuate la semnalarea tripsului în cultură, prin stropirea aparatului foliar, cu unul dintre produsele: Confidor 70 WG – conc. 0,02%, Confidor 20 SL – conc. 0,075%, Actara 25 WG – conc. 0,02%, Mospilan 20 SP – conc. 0,05%, Laser 24 SL – conc. 0,06%. Se aplică tratamente repetate, la interval de 12 – 15 zile, până la completa dispariţie a tripsului de pe plante. Pentru culturile cu frunze lucioase, la soluţiile de tratament se va adăuga, în mod obligatoriu ca

Page 12: Daunatori polifagi

adeziv, aracet 0,2%. În lipsa acestui adeziv, eficacitatea tratamentelor se poate reduce cu până la 70%.

Musculiţa albă de seră – Trialeurodes vaporariorum Westw.Ord. Homoptera, Fam. Aleurodidae

Sin. Aleyrodes vaporariorum Westw., A. Nicotianae Mask., Asterochiton vaporiorum Westw.

Specie provenită din ţările cu climat tropical, la noi este frecventă pe culturile din sere şi solarii şi destul de rar în câmp.

Descriere. Adulţi de 1,1 – 1,5 mm lungime, cu corp alungit, de culoare alb – gălbuie, acoperit de o secreţie ceroasă albă cu aspect granulat. Ochi de culoare rubinie. Aripi bine dezvoltate, cu nervaţiune redusă, rotunjite apical. Antene formate din 7 articole. Picioare scurte, acoperite abundent de secreţii ceroase albe (Fig. 27).

Larvele mobile sunt hialine şi ovale, turtite dorso – ventral. Larve imobile (puparii) cu aspect pergamentos, tegument pergamentos, ornat cu peri lungi şi uşor curbaţi şi peri scurţi şi rigizi.

Ou oval, alungit, alb – gălbui în momentul depunerii şi negru – violet în momentul eclozării.

Biologie - ecologie. În condiţii de seră musculiţa albă evoluează în tot cursul anului, iar în solarii şi câmp, numai pe durata perioadei de vegetaţie. Întreg ciclul de evoluţie al insectei se derulează pe partea inferioară a frunzelor, unde la un moment dat se întâlnesc toate stadiile de dezvoltare. Iernează în stare activă pe culturile din sere, unde are 3 – 6 generaţii. Ponta este depusă în semincere, de regulă grupat, fiind formată din 10 – 50 de ouă. Pe parcursul vieţii o femelă depune între 300 – 1.500 de ouă, variaţiile înregistrate fiind dependente de temperatura şi umiditatea atmosferică, de abundenţa şi calitatea hranei. Incubaţia durează între 5 – 10 zile, stadiul de larvă mobilă între 2 – 3 zile, iar a celui de larvă imobilă (puparii) între 20 – 25 de zile. Din cauza depunerii eşalonate a ouălor de către femele, generaţiile se suprapun. În sere, durata de dezvoltare a unei generaţii variază în funcţie de factorii climatici, între 4 – 6 săptămâni. În timpul verii, musculiţa albă poate migra de pe culturile din sere şi solarii pe cele din câmp, putând fi întâlnită pe plante din luna iunie până în octombrie când se retrage în spaţii protejate sau este distrusă de temperaturi scăzute.

Plante gazdă şi mod de dăunare. Specie polifagă, în sere atacă la legume culturile de tomate, castraveţi, vinete, ardei, pepeni, fasole, salată, iar la flori gerbera, crizantemele, muşcatele, euforbia, verbena, calceolaria, petuniile etc. Dăunător în stadiul de larvă şi adult, se dezvoltă pe partea inferioară a frunzelor, unde, prin înţepare, absorb sucul celular. Din cauza atacului, frunzele se

Page 13: Daunatori polifagi

îngălbenesc, se usucă şi cad, cultura se dezvoltă neuniform iar producţia este diminuată. În timpul hrănirii, larvele şi adulţii produc numeroase dejecţii translucide aderente la substrat, care cad pe partea superioară a frunzelor din etajele inferioare, mediu optim pentru dezvoltarea unor ciuperci saprofite, care acoperă întreg aparatul foliar cu o pulbere neagră pulverulentă, cunoscută sub numele de fumagină. Plantele afectate de fumagină au un aspect depresiv, fructele nu au faţă comercială, florile nu leagă fiind împiedicată polenizarea. Indirect, prin ecranarea frunzelor, asimilaţia clorofiliană se desfăşoară cu greutate, plantele suferind de malnutriţie. În sere şi solarii produce atacuri cu caracter generalizat.

Combatere. Măsuri preventive: dezinsecţia serelor înainte de semănat sau de înfiinţarea culturilor, cu produse chimice de resort, ca Vertimec 1,8 EC, Metomex 90 WP, Lannate 90 WS, Nudrin 90 WP etc., la concentraţii duble faţă de cele uzuale. Produsele recomandate fac parte din grupa I de toxicitate, din care cauză tratamentele se fac de către echipe autorizate; strângerea resturilor vegetale rămase în sere după desfiinţarea culturilor şi distrugerea lor prin ardere; tratamente preventive şi curative efectuate înainte de transplantarea răsadurilor în sere şi solarii, pentru distrugerea surselor de infestare.

Măsuri curative: aplicarea de tratamente foliare repetate, din momentul semnalării primilor adulţi în cultură, prin alternanţă cu unul dintre produsele Confidor 70 WG, Actara 25 WG – conc. 0,02%, Metomex 90 WP, Lannate 90 WS, Nudrin 90 WP – conc. 0,05%, Confidor 20 SL – conc. 0,075%, Applaud 25 WP – conc. 0,10%. Insecticidul Applaud 25 WP este un regulator de creştere cu efect ovarian, ovicid, larvicid şi nimfacid, dar este lipsit de efect adulticid. În combaterea integrată el se utilizează numai în cazul când primul tratament s-a efectuat cu unul dintre produsele de contact – ingestie cu efect adulticid, menţionate mai sus. Produsul Applaud este considerat ca nepoluant, netoxic şi selectiv pentru entomofauna utilă şi are o acţiune de lungă durată cuprinsă între 30 – 45 de zile, timp în care poate substitui mai multe tratamente cu insecticide chimice clasice de combatere.

Duşmani naturali. În sere şi solarii, este semnalat ca parazit frecvent al pupariilor de Trialeurodes vaporariorum Westw, himenopterul Encarsia formosa Curt. care, în mod natural poate contribui la reducerea populaţiilor cu până la 60 – 70%. Pentru acest parazit, dată fiind importanţa sa economică în reducerea populaţiilor de Trialeurodes vaporariorum Westw. a fost elaborată o tehnologie de creştere, stocare şi lansare, care poate asigura o combatere biologică eficientă (Szabo A., 1991). Utilizarea acestui parazit în limitarea populaţiilor de musculiţa albă este cu atât mai de dorit, cu cât, datorită numărului mare de tratamente care se aplică în sere, dăunătorul a devenit rezistent la majoritatea pesticidelor. În câmp, populaţiile de Trialeurodes vaporariorum Westw. sunt influenţate de o serie de prădători, dintre care amintim pe Chrysopa lineata L. şi Chrysopa rufilabris Bern.

Page 14: Daunatori polifagi

care au un rol semnificativ în reducerea atacurilor. De asemenea, ciupercile Aschersonia aleyrodes Weber. şi Cephalosporium aphidicola Tetch., în condiţii de mediu cu umiditate ridicată au o contribuţie evidentă în reducerea numărului de larve.

Păduchele verde al castraveţilor – Cerosipha gossypii Glov.Ord. Homoptera, Fam. Aphididae

Sin. Doralis gossypii Glov., D. Frangulae Koch., Aphis cucurbitae Bockt., A. cucumeris Fabr., A. malvaceaum Good., Aphidulla flava Nevs., Toxoptera leonuri Tak.

Dăunător răspândit pe toate continentele şi în toate regiunile ţării, în câmp, sere şi solarii.

Descriere. Aptere de 0,9 – 1,1 mm lungime. Cap şi torace verde – cenuşiu, corp acoperit de o secreţie ceroasă, fin pulverulentă. Antene cu articolele unu, doi şi şase de culoare cenuşie, mai scurte decât corpul. Picioare galben – verzui, cu vârful tibiilor şi tarse negre. Cornicule negre, cu baza uşor lăţită. Pigidium verde – deschis mai scurte decât corniculele.

Aripate cu cap şi torace de culoare neagră, abdomen globulos, verde – brumăriu catifelat, ornat cu 3 – 4 pete laterale brune. Articolul trei al antenelor este prevăzut cu 4 – 9 senzori.

Biologie - ecologie. Specie migratoare, holociclică, cu gazdă primară cruşinul (Rhamnus frangulae) şi secundară, diferite plante anuale din flora spontană şi de cultură. Din ouăle depuse toamna pe cruşin de către femelele amfigone, primăvara, începând din luna aprilie şi până în luna iunie apare fundatrixul, din care se dezvoltă mai multe generaţii de fundatrigene, în cadrul cărora se găsesc atât afide aripate cât şi nearipate. De pe cruşin, formele aripate migrează pe plante din flora spontană şi de cultură, unde se derulează între 10 – 14 generaţii. În august – septembrie, în coloniile de afide apar formele sexupare, care dau naştere la formele sexuate, care se reîntorc pe cruşin. După copulaţie, femelele amfigone depun oul de iarnă. Durata de dezvoltare a unei generaţii aptere este în medie de 10 zile, iar prolificitatea lor este în medie de 70 de larve. De obicei, în cursul lunii iulie se remarcă o reducere a abundenţei populaţiilor, ca efect al acţiunii unor prădători şi paraziţi, precum şi datorită unor temperaturi prea ridicate şi a unei umidităţi mai reduse a aerului. Din august dăunătorul îşi reface potenţialul biologic, fiind prezent pe culturile din câmp până la venirea anotimpului friguros.

Plante gazdă şi mod de atac. Cerosipha gossypii Glov. produce la cucurbitacee atacuri cu frecvenţă anuală, fiind frecvent pe vreme răcoroasă şi cu precipitaţii moderate. Dăunător cu numeroase plante gazdă, la legume atacă castraveţii, pepenii, dovleceii, bamele, salata, iar dintre flori Ageratum, Asparagus, Begonia, Camelia, crizantemele, cineraria, ciclamenul, garoafele, gladiolele, crinii etc. Insecta formează colonii aglomerate pe partea inferioară a frunzelor şi

Page 15: Daunatori polifagi

dispersate pe inflorescenţe şi flori. Pe frunzele bazale, care prezintă nervuri ferme, ţesuturile nu se deformează, dar treptat ele se îngălbenesc şi se usucă. Când atacul se manifestă pe frunzele apicale ele se strâng în glomerul, din care cauză combaterea afidelor devine foarte dificilă. La nivelul florilor produce avortarea organelor de reproducere şi zone de depigmentare punctiforme pe petale. La culturile de legume semănate direct (pepeni, castraveţi), după răsărire, plantele au primordiile apicale strânse în buchet, iar meristemele de creştere afectate (Fig. 35). În sere şi solarii, la culturile palisate, partea superioară a frunzelor este acoperită de secreţii translucide aderente la substrat, pe care secundar se dezvoltă fumagina, care reduce capacitatea de asimilaţie clorofiliană şi împiedică desfăşurarea în condiţii optime a proceselor de evapo-transpiraţie şi respiraţie ale plantelor. Vector de viroze, păduchele verde transmite la legume: mozaicul castraveţilor (Cucumis virus 1), mozaicul pepenilor verzi (Watermelon virus 1), pătarea mozaicată a pepenilor verzi (Watermelon virus 2), mozaicul dovleceilor (Squash mozaic virus), mozaicul comun al bobului (Broad bean common mosaic), mozaicul comun al culturilor de soia (Soybean common mosaic), mozaicul comun al mazării (Pisum virus 2), mozaicul salatei (Lactuca virus 1), mozaicul şteviei şi al reventului (Rheum virus 1), mozaicul spanacului (Beta virus 2), virusul îngălbenirii spanacului (Beta virus 4) etc., boli practic incurabile. Prag economic de dăunare 4 – 5 afide pe frunză.

Combatere. Pentru combaterea păduchelui verde al castraveţilor se aplică tratamente foliare, la semnalarea primelor colonii de afide în cultură, Avându-se în vedere numărul mare de viroze pe care le poate transmite Cerosipha gossypii Glov., boli practic incurabile şi cu mare impact economic, efectuarea de tratamente preventive este însă de dorit. În alegerea sortimentului de produse se impune a se avea în vedere modul de habitat al acestui dăunător, care se dezvoltă pe partea inferioară a frunzelor şi produce strângerea lor în glomerule compacte. Produsele alese trebuie ca pe lângă acţiunea lor de contact – ingestie, să fie şi translaminare sau sistemice. Din această categorie de produse, se recomandă a se utiliza prin alternanţă, Chess 25 WP - conc. 0,04%, Hostaquick 50 EC – conc. 0,05%, Pirimor 25 WG – conc. 0,10%, Confidor 20 SL – conc. 0,04%, Confidor 70 WG sau Actara 25 WG – conc. 0,02%. Pentru eradicarea atacurilor se aplică în sere şi solarii, pe ciclul de cultură, 2 – 3 tratamente la interval de 10 – 12 zile, iar în câmp 1 – 2. Cu scop preventiv, este recomandat ca înainte cu 3 – 4 zile de transplantarea răsadurilor în câmp, să se aplice un tratament la sol, printre rândurile de plante, cu o soluţie de Confidor 20 SL – conc. 0,05% sau Confidor 70 WG – conc. 0,02%. Ambele produse au o acţiune de contact – ingestie, sunt translaminare şi sistemice şi pot asigura o perioadă îndelungată de protecţie fitosanitară cuprinsă între 30 – 45 de zile.

Duşmani naturali. Literatura de specialitate din ţara noastră semnalează cca. 12 genuri de prădători şi paraziţi, cu pondere economică în reducerea pe cale

Page 16: Daunatori polifagi

naturală a populaţiilor păduchelui verde al castraveţilor (Lăcătuşu M. şi colab., 1979; 1984). Dintre prădători se menţionează: Chrysopa carnea Steph., Chrysopa perla L. (Chrysopidae), Orius majusculus Reutt. (Anthocoridae), Coccinella septempunctata L., Adalia bipunctata L., Coccinella 14 pustulata L. (Coccinellidae), Episyrphus balteatus De Geer., Syrphus ribesii L., S. vitripennis Meig., S. corolla L. (Syrphidae), Aphidoletes aphidimyza Rond. (Itonididae), Leucopis glyphinivora Tan. (Chamaemyiidae). Aceiaşi autori evidenţiază ca forme parazite himenopterele Lysiphlebus testaceipes Hal., L. fabarum Marsh., Trioxys angelicae Hal., Aphidius matricariae Hal., Lysephedrus validus Hal., care pot contribuie la limitarea populaţiilor de afide în procente variabile, cuprinse între 40 – 90%.

Viermii sârmă – Agriotes spp.Ord. Coleoptera, Fam. Elateridae

Sub denumirea de viermi sârmă sau gândacii pocnitori, sunt cunoscute trei specii de insecte dăunătoare şi anume: Agriotes lineatus L., Agriotes ustulatus Schall. şi Agriotes obscurus L., răspândite pe toate continentele şi în toate regiunile ţării, mai ales în zonele de stepă şi silvostepă.

Descriere. Adulţii au corpul alungit şi îngustat posterior. Capul este mic şi globulos, prevăzut cu antene serate, formate din 11 articole. Pronotul este de formă pătrată, uşor bombat dorsal, prevăzut cu prelungiri latero – posterioare şi mobil în plan vertical. Elitre prevăzute cu patru dungi. Caracteristic pentru acest grup de insecte este dispozitivul de sărit, situat la punctul de inserţie dintre prostern şi mezostern. Agriotes lineatus L. este brun – roşcat, de 7 – 10 mm lungime. Elitrele au o nuanţă mai deschisă decât restul corpului, iar interstriurile sunt mai late şi pubescente. Agriotes ustulatus Schall. este brun – închis până la negru, de 9 – 12 mm lungime, cu elitre, antene şi picioare galben – brun. Agriotes obscurus L. are capul galben, iar restul corpului brun – închis. Elitrele sunt pubescente, cu numeroase striuri punctiforme, iar lungimea corpului variază între 7 – 10 mm.

Larvele ating la maturitate lungimea de 18 – 26 mm. Corpul este cilindric, puternic chitinizat, ceea ce le imprimă o anumită rigiditate, de unde le vine şi numele de “viermi sârmă”. Segmentele abdominale sunt homonome, cu excepţia ultimului care este conic şi uşor alungit. Din vârsta a II-a, culoarea corpului se transformă din alb – transparent în galben – portocaliu lucios, iar capul este brun (Fig. 4).

Oul este ovoid, puţin transparent, cu reflexe sidefii.Biologie - ecologie. Ciclul evolutiv la speciile menţionate se derulează pe

parcursul a cinci ani. În condiţiile ţării noastre, prezenţa adulţilor este semnalată în câmp pe parcursul lunilor mai – iunie. Ei se hrănesc până la atingerea maturităţii sexuale cu polenul diferitelor plante din flora spontană şi de cultură, preferând ca

Page 17: Daunatori polifagi

loc de habitat umbeliferele. Activi dimineaţa şi seara, în timpul zilei adulţii stau ascunşi sub umbelele inflorescenţelor sau la baza plantelor, fiind deosebit de sensibili la uscăciune şi temperaturi mai mari de 25° C. După împerechere, femelele depun ponta în orizonturile de suprafaţă ale solului, cuprinse între 1 – 5 cm, preferând terenurile aluvionare cu exces de umiditate. Ponta este depusă izolat sau în grupe de 3 – 7 ouă. Prolificitatea femelelor este de 150 – 200 de ouă. Perioada de incubaţie durează 20 – 25 de zile, fiind dependentă de temperatura şi umiditatea solului. Dacă umiditatea solului este prea redusă, ouăle nu mai eclozează şi pier. La apariţie larvele sunt transparente. În primul şi al doilea an de existenţă ele se hrănesc cu humus şi substanţe organice în descompunere. La sfârşitul celui de-al doilea an îşi pierd transparenţa, tegumentul devine chitinos şi capătă o culoare galben – portocalie. Până la atingerea maturităţii larvele trec prin opt vârste şi şapte năpârliri. Începând din vârsta a IV-a şi cel de-al treilea an de dezvoltare, larvele trec la un regim de alimentaţie fitofag, cauzând importante pagube. Temperaturile ridicate din timpul verii şi uscăciunea pronunţată întrerup activitatea larvelor, care coboară în orizonturile de profunzime ale solului. Menţinerea acestor condiţii timp mai îndelungat determină moartea larvelor şi reducerea populaţiilor. Deşi activitatea de hrănire a larvelor începe la temperatura de 11 – 12° C în sol, ele evoluează în condiţii optime la valori de 18 – 21° C şi umiditatea de 50 – 60%. Intrarea în hibernare hiemală are loc când temperatura solului coboară sub 9° C. Pe parcursul celor cinci ani de evoluţie, iernarea are loc sub forma de larvă de vârsta a II-a, a IV-a şi a VI-a, precum şi în stadiul de adult, în sol, la adâncimi cuprinse între 20 – 28 cm. În primăvara celui de-al patrulea an, larvele îşi încheie activitatea. În această perioadă are loc ultima năpârlire. La începutul toamnei, ele coboară până la 40 – 50 cm adâncime, unde îşi construiesc o celulă de pământ, în interiorul căreia se transformă în pupă. Durata stadiului de pupă este de 25 – 30 de zile. După apariţie, adulţii părăsesc camerele pupale şi rămân în sol până la venirea primăverii. În fiecare an se găsesc în sol toate stadiile de dezvoltare, cu preponderenţe variabile, în funcţie de condiţiile climatice. Începând din luna mai în câmp îşi fac apariţia primii adulţi, de unde ciclul evolutiv se reia.

Plante gazdă şi mod de atac. Dăunători polifagi, atacă plante din ordine şi familii diferite, cauzând pagube la culturile de cereale, plante tehnice, plante medicinale şi legume. La legume atacă culturile de umbelifere, cauzând la nivelul rădăcinilor galerii tubulare uscate, pe care secundar se instalează diferite bacterii şi ciuperci saprofite, accentuând degradarea ţesuturilor. Preferenţial atacă castraveţii şi pepenii verzi, începând încă din momentul germinării seminţelor până la apariţia plantulelor la suprafaţa solului, cauzând pierirea lor în masă. Atacul este favorizat de formarea în interiorul cuiburilor a unei cruste compacte de sol, care împiedică evaporarea apei şi sub care viermii sârmă se strâng în mare număr, unde

Page 18: Daunatori polifagi

beneficiază de o umiditate ridicată şi constantă. Dăunător frecvent în anii cu toamne ploioase, ierni blânde şi fără mari amplitudini de temperatură, primăveri şi veri umede şi răcoroase, când poate cauza pagube de 30 – 40 %. Întâlnit pe toate tipurile de sol, preferă terenurile umede, cu pH acid, grele şi reci. Prag economic de dăunare 3 – 4 larve de vârsta a II-a/mp sau 2 – 3 larve de vârsta a III-a/mp.

Combatere. Măsuri preventive: rotaţia culturilor, ca plante bune premergătoare fiind indicate mazărea, fasolea, bobul, lintea, rapiţa, muştarul, trifoiul; drenarea terenurilor cu exces de umiditate; amendarea cu produse calcaroase pentru corectarea acidităţii solurilor; administrarea de îngrăşăminte azotoase care să favorizeze dezvoltarea plantelor şi care sunt nefavorabile pentru dezvoltarea larvelor; semănatul cât mai de timpuriu pentru terenurile slab infestate şi cât mai târziu pe cele puternic infestate; praşile repetate la începutul perioadei de vegetaţie pentru spargerea crustei de la suprafaţa solului şi pentru eliminarea plantelor gazdă din flora spontană; arături de vară după desfiinţarea culturilor, pentru scoaterea la suprafaţa solului a larvelor intrate în repaus estival, în condiţiile unui climat călduros şi secetos; utilizarea unor cantităţi mai mari de seminţe la semănat în cazul terenurilor puternic infestate.

Dintre măsurile curative, combaterea chimică rămâne şi în prezent principala metodă de limitare a atacurilor şi constă din:

- tratarea seminţelor de pepeni şi castraveţi cu 3 – 4 zile înainte de semănat cu Cruiser 35 ST în doză de 6 kg/to;

- administrarea cu 5 – 6 zile înainte de semănat de Syntogryll 5 G sau Gryllosin 5 G în doză de 50 kg/ha prin împrăştiere pe sol şi încorporare.

Duşmani naturali: Întrucât dezvoltarea larvelor de elateride are loc în sol şi se eşalonează pe o perioadă îndelungată de timp, o mare parte dintre ele sunt parazitate de diferiţi nematozi (Heterorhabditis bacteriophaga, Neoplectana bibionis şi N. carpocapsae) şi distruse de diferiţi prădători şi paraziţi. În general, prădătorii reprezintă principalul factor de reglare al populaţiilor, dintre care diferite genuri şi specii de carabide (Carabus, Harpalus, Calosoma etc.) şi diptere asilide (Machius), se situează pe primul loc (Grecea, Tartra Alexandrina, 1966). Dintre insectele parazite, Lăcătuşu M. şi colab. situează pe primul loc himenopterele proctotrupide Paracodrus apteroginus Hal. şi Phaenoserphus fuscipes Hal.

Gândacul din Colorado – Leptinotarsa decemlineata Say.Ord. Coleoptera, Fam. Chrysomelidae

Sin. Chrysomela decemlineata Say., Doryphora decemlineata Rog.Dăunător de origine nord americană, introdus la noi în deceniul cinci prin

intermediul diferitelor produse agricole de import, s-a răspândit în toate regiunile ţării, din zonele de şes până în cele montane.

Page 19: Daunatori polifagi

Descriere. Adult de 10 – 12 mm lungime, oval – alungit, convex dorsal, de culoare galben – portocaliu. Cap galben – roşcat, ornat cu o pată triunghiulară neagră. Pronot portocaliu – roşcat, cu 11 pete negre, dintre care cea mediană este mai dezvoltată şi are forma literei “V”. Elitre convexe, cu câte cinci dungi longitudinale negre, între care se intercalează striuri de culoare galbenă. Aripi membranoase, de culoare portocalie. Abdomen prevăzut cu 3 – 4 rânduri de macule negre. Masculi de talie mai redusă.

Larve neonate de 1,2 – 1,4 mm lungime, de culoare roşu – închis. Pe partea laterală a mezo şi metatoracelui, ca şi pe primele segmente abdominale prezintă mici tuberculi de culoare neagră. Larvele mature au culoarea galbenă cu nuanţe portocalii, corp alungit, convex dorsal. Cap negru. Toracele şi părţile laterale ale abdomenului sunt prevăzute cu pete negre. Picioare brun – închis. Lungime 8 – 10 mm.

Pupă de 10 – 12 mm lungime, corp bombat, portocaliu – roşcat, exceptând partea posterioară a abdomenului care este cenuşiu – închis.

Ou de 1,2 – 1,5 mm, oval – alungit, de culoare portocalie.Biologie - ecologie. În condiţiile ţării noastre, gândacul din Colorado

are 1 – 3 generaţii de adulţi pe an. Iernează ca adult în sol la cca. 40 cm adâncime, dar poate fi întâlnit până la 90 cm adâncime pe terenurile nisipoase. În timpul iernii, o mare parte dintre adulţii hibernanţi pot fi distruşi de ger, atunci când temperatura solului de până la 40 cm adâncime coboară sub 0° C. Apariţia adulţilor începe primăvara din a treia decadă a lunii martie şi se continuă până la sfârşitul lunii mai. Declanşarea ciclului de evoluţie are loc primăvara, atunci când temperaturile atmosferice se încadrează constant în valori de 10 – 11° C. Maximum curbei de zbor se înregistrează la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai, când începe şi depunerea ouălor. Ponta este depusă comasat pe partea inferioară a frunzelor, fiind formată din 60 la 90 de ouă. Dependent de condiţiile climatice, abundenţa şi calitatea hranei, o femelă poate depune între 300 la 1.000 ouă. Din ouă, larvele apar după 10 – 15 zile şi ajung la maturitate după 20 – 25 de zile, timp în care ele trec prin patru vârste. Impuparea are loc în sol, în interiorul unei căsuţe de pământ, la adâncimi cuprinse între 20 – 30 cm. Noii adulţi apar după 10 – 12 zile, fiind semnalaţi în câmp din a doua decadă a lunii iunie, de unde ciclul evolutiv se reia. În sezonul de vară, larvele au o evoluţie mai rapidă, atingând maturitatea după 12 – 20 de zile. După împupare, adulţii din cea de-a doua generaţie încep să apară la sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august. Odată cu răcirea vremii, pe parcursul lunilor octombrie – noiembrie ei se retrag în sol pentru iernare. În zonele de deal şi de munte, gândacul din Colorado are 1 – 2 generaţii de adulţi, iar în cele de şes între 2 – 3.

Plante gazdă şi mod de atac. Dăunător specific plantelor din familia Solanaceae. Dintre plantele cultivate atacă cartoful, vinetele şi tomatele, iar dintre

Page 20: Daunatori polifagi

cele spontane, ciumăfaia, măselariţa şi mătrăguna. Dăunător în stadiul de larvă şi adult, ambele forme distrug ţesuturile prin masticare. În primele stadii de dezvoltare, larvele perforează frunzele sub forma unor mici orificii, ca pe măsură ce ele înaintează în vârstă să distrugă complet aparatul foliar (Fig. 28). Adulţii rod frunzele sub forma unor perforaţiuni cu contur neregulat, atacul putând fi confundat uneori cu cel cauzat de melci. Atât larvele cât şi adulţii, în lipsa unor surse de hrană îndestulătoare, pot ataca primăvara lăstarii şi meristemele de creştere, iar toamna, fructele şi tuberculii. La atacuri puternice, din plante nu rămân intacte decât fragmente de tulpină. Pagubele cauzate de gândacul din Colorado pot atinge valori de 100% la cartof, de până la 80% la vinete şi de cca. 20% la tomate. În lipsa unor măsuri adecvate de protecţie fitosanitară, culturile de cartof şi vinete pot fi compromise încă de la începutul perioadei de vegetaţie. Prag economic de dăunare un adult la doi mp sau 3 – 4 larve pe plantă.

Combatere. Măsuri preventive: praşile repetate pe parcursul perioadei de vegetaţie pentru distrugerea plantelor gazdă din flora spontană şi a pupelor aflate în repaos estival; rotaţia culturilor; arături adânci de toamnă.

Măsuri curative: tratamente foliare, aplicate la semnalarea primilor adulţi sau larve în cultură, prin alternanţă cu unul din produsele: Oltitox 50 PD – conc. 0,20%, Sevin 85 WP, Danex 80 SP, Onefon 90 PS, Actellic 50 EC – conc. 0,15%, Ekalux S, Hostathion 40 EC – conc. 0,10%, Victenon 50 WP – conc. 0,05% (timp de pauză 15 – 30 de zile), Decis 2,5 EC, Sumi-Alpha 2,5 EC, Chinmix 5 EC – conc. 0,05%, Supersect 10 EC – conc. 0,03%, Fastac 10 EC, Cipertrin 10 EC – conc. 0,02%, Polythrin 20 EC, Cyperguard 25 EC – conc. 0,015% Alphaguard 10 EC – conc. 0,01% (timp de pauză 5 – 7 zile). Dintre produsele biologice, este de amintit insecticidul Novodor 35 TM care acţionează prin intermediul bacteriei Bacillus thuringiensis var. tenebrionis şi care se administrează în doză de trei litri produs comercial, diluat în 300 litri apă la hectar.

Duşmani naturali. Literatura de specialitate semnalează la Gândacul din Colorado cca. 64 de genuri şi specii entomofage, marea lor majoritate fiind forme prădătoare. Printre acestea figurează un acarian (Allotrombium fuliginosum), două specii de neuroptere Chrysolidae, două specii de ploşniţe Anthocoridae şi Nabidae, şapte specii de coleoptere Coccinellidae şi opt specii de diptere Syrphidae. Lista prădătorilor a fost completată cu noi specii de insecte care acţionează în limitarea atacurilor cauzate de gândacul din Colorado (Miridae şi Pentatomidae), dintre care se reliefează aportul adus de Perilius bioculatus L., care consumă pe parcursul vieţii până la 400 larve şi adulţi şi Podisus maculiventris Say. cu o pondere la fel de importantă. Un număr însemnat dintre prădătorii existenţi se hrănesc însă cu ouăle gândacului din Colorado, dintre care o contribuţie însemnată o aduc speciile Pterostichus niger L., Pterostichus cupreus L., Calosoma auropunctatum L., Chrysopa vulgaris Schn., Chrysopa perla L., Lygus pratensis L., Nabis ferus L. etc.

Page 21: Daunatori polifagi

Dintre paraziţi, Cîndea E. semnalează la gândacul din Colorado pe Meigenia mutabilis Fall., Megaselia rufipes Meig., iar dintre agenţii patogeni cu rol în limitarea populaţiilor pe Bacterium leptinotarsae White., Pseudomonas septica Berg., Bacillus cereus Fr. şi Bacillus mycvides Flügge.

Gărgăriţa cepei – Ceuthorrhyncus suturalis F.Ord. Coleoptera, Fam. Curculionidae

Sin. Oprohinus suturalis F.Specie central şi sud europeană. Semnalată la noi în anul 1952, Săvescu şi

Lemeni confirmă în 1960 existenţa şi răspândirea ei în Oltenia şi Muntenia, în zonele de cultură a cepei.

Descriere. Adult oval, de 2 – 3 mm lungime, uşor convex. Cap, torace şi elitre negre. Abdomen cenuşiu, posterior uşor gălbui. Picioare şi antene cenuşiu – roşcate, rostrul negru şi recurbat. Partea mediană a pronotului şi sutura elitrelor prevăzută cu o bandă longitudinală albă. Scutel alb, de formă dreptunghiulară.

Larvă apodă, de culoare galbenă cu cap brun, de 4 – 7 mm lungime.Pupă galbenă, de 2,8 – 3,6 mm, închisă într-o celulă de pământ.Ou oval, translucid.Biologie - ecologie. Specie monovoltină. Iernează în stadiul de adult pe sub

bulgării de pământ sau sub resturile vegetale rămase după recoltare, precum şi în orizonturile de suprafaţă ale solului cuprinse între 2 – 3 cm adâncime. Reluarea ciclului de evoluţie are loc primăvara pe parcursul lunilor martie – aprilie. După o perioadă de hrănire de 8 – 10 zile, are loc împerecherea şi depunerea pontei. Prolificitatea femelelor este de 60 – 80 de ouă. Ponta este depusă izolat sau în grupe de câte 4 – 5 ouă, în cavităţi roase de femele în frunzele de ceapă. Larvele apar după 10 – 14 zile şi ajung la maturitate după 20 – 25 de zile. Împuparea are loc în sol, la 2 – 4 cm adâncime, în interiorul unei celule de pământ. Noii adulţi apar în câmp după 8 – 10 zile de la împupare şi sunt semnalaţi în culturile de ceapă la sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie. După o perioadă îndelungată de hrănire de 4 – 5 săptămâni, ei se retrag în locuri adăpostite, pentru iernare.

Plante gazdă şi mod de atac. Specie oligofagă. Atacă liliaceele din flora spontană şi de cultură, preferând ceapa de consum şi seminceră. Larvele se dezvoltă în interiorul frunzelor, unde produc galerii longitudinale, fără a afecta epiderma externă. În interiorul unei frunze se pot dezvolta până la 8 – 9 larve. Galeriile pot atinge lungimea de până la 30 mm, în zona afectată epiderma frunzelor căpătând o culoare sidefie, simptom după care atacul se identifică cu uşurinţă. La atac puternic frunzele îşi pierd turgescenţa, se îngălbenesc şi se usucă, bulbii sunt de dimensiuni reduse. De regulă, atacul începe de la frunzele exterioare

Page 22: Daunatori polifagi

către cele interioare. La culturile semincere, producţia este diminuată şi calitatea este uşor depreciată.

Combatere. Măsuri preventive: arături de toamnă pentru introducerea sub brazdă a adulţilor hibernanţi; praşile repetate pentru distrugerea pupelor aflate în diapauză estivală; amplasarea culturilor de ceapă cât mai departe de terenurile infestate.

Măsuri curative: efectuarea de tratamente foliare, aplicate la avertizare sau la apariţia în masă a adulţilor (prima decadă a lunii aprilie), folosindu-se prin alternanţă produse pe bază de triclorfon (Dipterex 80 SP, Danex 80 SP, Onefon 90 PS – conc. 0,15%), dimetoat (Sinoratox 35 EC, Novadim 40 EC, Dimezyl 40 EC – conc. 0,15%), malation (Carbetox 50 EC, Smart 44 EW, Palas 50 EC – conc. 0,03%) la care timpul de pauză variază între 15 – 30 de zile, sau Decis 2,5 EC, Sumi-Alpha 2,5 EC – conc. 0,05%, Fastac 10 EC, Cipertrin 10 EC – conc. 0,02%, la care timpul de pauză este de 5 – 7 zile. La soluţiile de tratamente se adaugă ca adeziv, aracet 0,2%.

Omida fructelor – Helicoverpa armigera Hbn.Ord. Lepidoptera, Fam. Noctuidae

Sin. Chloridea armigera Hbn., Chloridea obsoleta F., Heliothis armigera Hbn., Leucania armigera Hbn. etc.

Dăunător provenit din ţările cu climat tropical, la noi este răspândit în toate regiunile ţării, mai frecvent în Banat, Muntenia, Oltenia şi Moldova.

Descriere. Adulţi cu anvergura aripilor cuprinsă între 30 – 40 mm şi lungimea corpului de 12 – 18 mm. Aripi anterioare de culoare bej, ornate pe marginea externă cu o linie formată din 7 – 8 puncte negre şi o bandă transversală brun – închis, cu contur în zigzag. În treimea posterioară prezintă puncte negre, iar spre mijlocul aripilor se află pete orbiculare şi reniforme fumurii. Aripi posterioare gălbui – albicioase, străbătute de câte o dungă transversală cu contur neregulat şi o pată bazală în formă de virgulă, de culoare brună.

Larve de 30 – 40 mm lungime, de culoare variabilă, de la verde – gălbui până la brun – închis. Dorsal şi lateral prezintă cinci dungi longitudinale negricioase, între care se intercalează zone mai deschise la culoare (Fig. 29). Pe fiecare segment abdominal prezintă câte patru negi de culoare deschisă, dispuşi în trapez. Când sunt tinere, larvele au un aspect verde – sticlos, iar tegumentul este transparent. Pupă obtectă, brun – închis până la cafeniu roşcat, de 15 – 20 mm lungime.

Ou reniform, multiplu carenat, alb – lăptos.Biologie - ecologie. Dăunător cu 2 – 3 generaţii de adulţi pe an. Iernează în

sol în stadiul de pupă, la adâncimi cuprinse între 10 – 25 cm. Din pupele

Page 23: Daunatori polifagi

hibernante, adulţii apar în câmp la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai şi sunt nocturni. Depunerea pontei începe după 30 – 35 de zile de la apariţia adulţilor, preferenţial pe partea inferioară a frunzelor apicale, pe tulpini şi inflorescenţe. Ouăle sunt depuse dispersat sau în grupe de câte 2 – 3 exemplare. Dependent de condiţiile climatice, o femelă poate depune între 300 – 3.000 de ouă. Incubaţia durează între 3 – 10 zile, iar stadiul de larvă între 15 – 20 de zile, timp în care ele trec prin şase vârste. Până la vârsta a treia larvele sunt fototrop pozitive, după care devin lucifuge şi nocturne, pătrunzând în interiorul fructelor, unde rămân până la atingerea maturităţii. Împuparea are loc în sol, la 5 – 8 cm adâncime, în interiorul unei celule de pământ După 15 – 20 de zile de la împupare apar adulţii, de unde ciclul evolutiv se reia. Omizile din ultima generaţie se transformă în pupe pe parcursul lunii octombrie, pătrunzând în sol până la 25 cm adâncime. În ţara noastră omida fructelor are două generaţii anuale de adulţi, dar în anii cu toamne care se prelungesc mult în anotimpul friguros, poate să existe şi o a treia generaţie (Manolache Florica şi colab., 1958). Larve ucigaşe, în fructele atacate se elimină reciproc.

Plante gazdă şi mod de atac. Dăunător polifag, cu cca. 120 de plante gazdă din flora spontană şi de cultură. Cunoscută şi sub numele de omida capsulelor de bumbac, la legume atacă preferenţial tomatele, ardeii, fasolea, bobul, năutul, bamele, mazărea, vinetele etc. Până la vârsta a treia larvele se dezvoltă pe aparatul foliar, producând pe frunze perforaţiuni ovale de mai mare sau mai mică întindere. La atac puternic, plantele pot fi parţial defoliate, cu urmări nedorite asupra producţiei. Începând din vârsta a treia, larvele devin lucifuge şi pătrund în interiorul fructelor aflate în pârgă, unde distrug ţesuturile şi seminţele în formare şi unde lasă numeroase dejecţii (Fig. 30, 31, 32). Secundar, în zonele de atac se instalează diferite bacterii şi ciuperci saprofite, care desăvârşesc atacul. În interiorul unui fruct se dezvoltă o singură larvă, care noaptea îl poate părăsi, pe un racem floral fiind afectate succesiv toate fructele. Fructele atacate sunt depreciate calitativ şi lipsite de valoare comercială. Pagubele cauzate de larvele de Chloridea ating valori de până la 80% la fasole şi tomate, 25 – 30% la ardeiul gras, 10 – 15 % la ardeiul gogoşar, 8 – 10% la năut şi bob, 3 – 5% la vinete, castraveţi şi dovlecei etc. Prag economic de dăunare 15 – 20 de ouă/100 plante pentru generaţia de primăvară şi 30 – 35 de ouă/100 plante pentru generaţia de vară (Perju T. şi colab., 1983).

Combatere. Măsuri preventive: arături adânci de toamnă pentru distrugerea pupelor aflate la iernat; semănarea de benzi capcană formate din plante preferate ca: bame, ricin, năut, pe care se concentrează adulţii în timpul depunerii pontei; praşile repetate pentru distrugerea plantelor gazdă din flora spontană şi a pupelor aflate în repaus estival; montarea în câmp de capcane cu feromoni în număr de 3 - 4 instalaţii/hectar; aplicarea de îngrăşăminte pentru a favoriza dezvoltarea plantelor.

Page 24: Daunatori polifagi

Măsuri curative: aplicarea de tratamente foliare la avertizare, până la pătrunderea larvelor în fructe, folosindu-se prin alternanţă produse de contact – ingestie ca Actellic 50 EC, Diazol 60 EC, Sinoratox 35 EC, Novadin 40 EC, Dimezyl 40 EC – conc. 0,20%, Ekalux S, Hostathion 40 EC, Sumithion 50 EC – conc. 0,15% (timp de pauză 15 – 30 de zile), produse piretroide ca Decis 2,5 EC, Sumi-Alpha 2,5 EC, Chinmix 5 EC – conc. 0,06 – 0,08%, Supersect 10 EC, Dakilin 3,75 EC – conc. 0,04%, Fastac 10 EC, Cipertrin 10 EC – conc. 0,03%, Cyperguard 25 EC, Polythrin 20 EC – conc. 0,02%, Alphaguard 10 EC – conc. 0,015% (timp de pauză 5 – 7 zile). Cu bune rezultate se recomandă pentru limitarea pagubelor şi produse biologice, care acţionează asupra larvelor prin inhibarea biosintezei chitinei, ca Dimilin 25 WP, Nomolt 15 SC, Runner 2 Fl. – conc. 0,05% sau prin îmbolnăvirea tubului digestiv, ca Dipel 2 X WP – conc. 0,05% sau Biobit XL – conc. 0,10% care au ca principiu activ bacteria Bacillus thuiringiensis var. kurstaki, produse considerate ca nepoluante, netoxice şi selective pentru entomofauna utilă. Produsele piretroide au un larg spectru de acţiune, dar ele sunt dependente de condiţii climatice, acţionând cu maximum de randament la temperaturi cuprinse între 18 – 24° C.

Duşmani naturali. Dintre prădători, se semnalează la Helicoverpa armigera Hbn., Chrysopa carnea Steph. şi Lygus spp. care se hrănesc cu ouă şi larve tinere (Perju T. şi colab., 1988). Dintre paraziţi se semnalează nematodul Neoplectana spp. care acţionează asupra stadiului de larvă, viespea oofagă Trichogramma evanescens Westw., ichneumonidele Barylipa humeralis Br., Eutanyacra crispatoria L., Itoplectis melanocephala Grav., Netelia testacea Grav. care afectează stadiul de pupă, braconidele Rhogas dimidiatus Spin., R. rossicus Kok., R. testaceus F., Macrocentrus collaris Spin., Chelonus annulipes Wesm., C. oculator Nees., Microptilis rufiventris Wesm., care parazitează stadiul de larvă.

Musca plantulelor – Delia platura Meig.Ord. Diptera, Fam. Anthomyidae

Sin. Phorbia platura Meig., Hylemya cilicrura RondDipter răspândit în Europa, America de Nord, Asia, Africa de Nord. În ţara

noastră este frecventă în Moldova, Transilvania şi Muntenia, unde produce atacuri cu caracter generalizat (Mustaţă şi Mureşan, 1970).

Descriere. Adult cenuşiu, de 4 – 6 mm lungime. Torace globulos, cenuşiu – gălbui, prevăzut median cu o bandă îngustă de culoare brună. Abdomen îngust, cu ornamentaţie brună.

Larve apode şi acefale, alb – hialine, de 7 – 8 mm lungime. Ultimul segment abdominal este prevăzut median cu două stigme, iar lateral cu formaţiuni membranoase sub formă de negi.

Page 25: Daunatori polifagi

Ou oval – alungit, alb lucios.Biologie - ecologie. Dăunător cu 2 – 3 generaţii anuale de adulţi. Iernează în

orizonturile de suprafaţă ale solului, în stadiul de pupă. Primăvara adulţii apar eşalonat pe parcursul lunii mai. După împerechere, femelele depun ouăle pe sol sau la mică adâncime în interiorul acestuia. Pe parcursul vieţii o femelă depune între 50 – 60 de ouă. Perioada de incubaţie durează între 18 – 25 de zile. După eclozare, larvele migrează la nivelul orizonturilor de semănat, pătrunzând în interiorul tulpinilor şi al cotiledoanelor, manifestându-se ca forme miniere. La nivelul cotiledoanelor produc mine profunde, de culoare ruginie. Aria de atac afectează şi meristemele, din care cauză plantele nu mai cresc. În momentul apariţiei plantulelor la suprafaţa solului ele au cotiledoanele zbârcite şi sunt lipsite de vârfurile de creştere. În cultură atacul are un caracter generalizat, densitatea plantelor este mult diminuată, cultura stagnează în dezvoltare. Evoluţia larvară durează 15 – 20 de zile, iar stadiul de pupă 8 – 10 zile.

Plante gazdă şi mod de atac. Larve miniere, polifage. La legume atacă culturile de fasole, pepeni, castraveţi, dovlecei, tomate, ardei, sparanghel, spanac, varză, conopidă, ridichi, ceapă etc. După germinare, larvele distrug tulpinile, cotiledoanele şi meristemele de creştere, în care produc galerii de culoare ruginie (Fig. 5). După atac plantele se opresc din creştere şi uneori, culturile trebuie întoarse. Larvele din prima generaţie sunt cele mai păgubitoare.

Combatere. Pentru limitarea atacurilor se aplică aceleaşi măsuri preventive şi curative ca şi pentru musca seminţelor în germinare.

Duşmani naturali. T. Perju şi colab. semnalează ca paraziţi cu importanţă economică în reducerea populaţiilor de larve, ichneumonidele Pygadeuon norrelisomae Hers şi P. tricops Thom.

Musca minieră – Liriomyza trifolii Burg.Ord. Diptera, Fam. Agromyzidae

Sin. Oscinis trifolii Burg., liriomyza alliovora Frick.Specie europeană, semnalată la noi în sere şi solarii şi accidental în câmp, de

către Iacob N. în anul 1981.Descriere. Adult de 1,5 – 2,5 mm lungime, negru cu ornamentaţii galbene.

Cap galben cu ochi roşii. Antene formate din trei articole nude, articolul trei fiind de culoare galbenă. Torace şi abdomen gri – negricios, cu pronot negru şi scutellum galben. Picioare cu coxe, femure şi tibii de culoare galbenă, tarse cenuşii.

Larve incolore în momentul eclozării, galbene la maturitate, apode şi acefale. Pupă galben – portocaliu. Atât larvele cât şi pupele prezintă posterior o pereche de apendice ascuţite, tridentate.

Ou oval, galben – palid sau translucid, de 0,2 mm.

Page 26: Daunatori polifagi

Biologie - ecologie. Specie plurivoltină, în condiţii de seră prezintă între 8 – 12 generaţii anuale de adulţi. Pontă depusă pe partea superioară a frunzelor tinere. Pentru depunerea pontei, femela sapă cu ovopozitorul o cavitate mică, în care depune câte un singur ou. Numărul de leziuni pe frunză pentru depunerea pontei este multiplu, prolificitatea femelelor variind între 250 – 400 de ouă. Larvele apar după 3 – 5 zile şi evoluează ca miniere în ţesutul palisadic al frunzelor, hrănindu-se cu mezofilul acestora. Durata stadiului de larvă este de 3 – 8 zile, până la atingerea maturităţii ele trecând prin trei vârste. În mod obişnuit, într-o singură frunză se pot dezvolta până la 10 – 15 larve, care produc tot atâtea galerii. Împuparea are loc în orizonturile de suprafaţă ale solului. Musca minieră se dezvoltă în condiţii optime la temperaturi cuprinse între 27 – 28° C, temperaturi la care durata unei generaţii este de 15 zile. Sub 14 – 16° C larvele se împupează şi intră în diapauză, iar ouăle nu mai eclozează. Adulţii pot rezista şi la temperaturi sub 12° C, dar în aceste condiţii ei nu se mai hrănesc şi nu mai depun ouă.

Plante gazdă şi mod de atac. Dăunător polifag cu cca. 60 de plante gazdă, aparţinând la cca. 14 familii botanice. La legume atacă preferenţial tomatele şi vinetele şi într-un procent mai redus castraveţii şi ardeii. Larve fitofage, se dezvoltă între epidermele frunzelor, unde produc galerii sinuoase, uneori ramificate, de cca. 1 mm grosime, uniforme pe toată lungimea lor (Fig. 33). La suprafaţa frunzelor galeriile au culoare cenuşie, sunt transparente, putându-se observa în interior larvele şi dejecţiile rămase în urma procesului de hrănire. Restul ţesuturile care nu sunt afectate de atac îşi menţin culoarea verde, iar nervurile rămân intacte. Pe o singură frunză se pot găsi un mare număr de galerii. Atac în vetre, cu timpul devine generalizat. Ca urmare a atacului, frunzele îşi reduc suprafaţa de asimilare, plantele se dezvoltă lent, producţia de fructe este redusă. În cazul unei infestări puternice, cu o densitate mai mare de 10 – 15 galerii pe frunză şi o frecvenţă a atacului ce depăşeşte 50%, culturile pot fi distruse în două – trei săptămâni. Prag economic de dăunare 2 – 3 galerii pe frunză.

Combatere. La semnalarea primelor galerii pe frunze se fac tratamente foliare, cu produse sistemice şi translaminare, obţinându-se bune rezultate cu Trigard 75 WP, Confidor 70 WG, Actara 25 WG – conc. 0,02%, Laser 24 SL – conc. 0,05%, Confidos 20 SL – conc. 0,075%.

Duşmani naturali. Oscar Minkenberg şi Loop C. van Lenteren semnalează în 1986, 28 de genuri şi specii de paraziţi la Lriomyza trifolii Burg. Dintre aceştia, van der Linden şi Gijwijt identifică ca specii cu importanţă economică ce pot contribui la reducerea populaţiilor la culturile din sere, pe Dacnusa sibirica Tol., Diglyphus isaea Walk. şi Opius pallipes Wesm.

Musca cepei – Delia antiqua Meig.

Page 27: Daunatori polifagi

Ord. Diptera, Fam. MuscidaeSin. Anthomya antiqua Meig., A. ceparum Bouche., Cortophila antiqua

Meig., Phorbia antiqua Meig., Hylemya antiqua Meig.Dăunător frecvent în Europa şi America de Nord, la noi este răspândit în

zona de stepă şi silvostepă, cu concentrarea atacurilor în Câmpia Română şi Moldova.

Descriere. Adult cenuşiu – gălbui, cu pete şi dungi negricioase. Pronot gălbui, cu o dungă mediană mai închisă la culoare. Picioare negre, cu tibiile posterioare tapisate pe partea internă cu peri scurţi şi deşi. Aripi gălbui, cu nervaţiune caracteristică. Sexe diferenţiate prin lăţimea fronsulului dintre ochi, care este lată la femele şi îngustă la masculi. Lungimea 6 – 7 mm.

Larva de 7 – 8 mm lungime, alb – gălbuie, apodă şi acefală, posterior cu 12 formaţiuni digitiforme. Stigme anterioare în formă de evantai.

Pupa cărămizie, în formă de butoiaş.Ou alungit, alb – sidefiu.Biologie - ecologie. Specie bivoltină. Iernează în stadiul de pupă la 10 – 12

cm adâncime în sol. Primăvara, adulţii apar la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai. După 10 – 15 zile de la apariţie adulţii se împerechează şi încep depunerea pontei. Ouă depuse izolat sau în mici grupe, pe sol sau sub bulgării de pământ din apropierea plantelor gazdă. Incubaţia durează 3 – 7 zile. După eclozare, larvele pătrund în interiorul tulpinilor prin ţesuturile din zona coletului şi se localizează în bulbi. Ele ajung la maturitate după 20 – 25 de zile. Împuparea are loc în sol, la 10 – 12 cm adâncime. Adulţii noii generaţii apar după 10 – 15 zile, fiind semnalaţi în câmp la începutul lunii iunie, de unde ciclul evolutiv de reia. Femelele acestei generaţii depun ponta pe ceapa semănată târziu, iar larvele se dezvoltă pe parcursul lunilor iulie – august. Pupele provenite din aceste larve hibernează până în primăvara anului următor. În anii cu toamne care se prelungesc mult în anotimpul friguros, se poate dezvolta şi o a treia generaţie, la care larvele nu ating maturitatea şi pier.

Plante gazdă şi mod de atac. Dăunător în stadiul de larvă. Atacă ceapa, usturoiul şi prazul, dezvoltându-se în interiorul bulbilor (Fig. 40). După atac, bulbii sunt compresibili, cu tunicile interne de culoare maronie, umede şi urât mirositoare. Secundar, în zonele de atac se instalează bacterii şi ciuperci saprofite, care determină putrezirea ţesuturilor. La suprafaţă, plantele atacate se dezvoltă lent, sunt îngălbenite şi lipsite de turgescenţă, treptat se usucă şi pier. În interiorul unui bulb se dezvoltă între 5 – 8 larve. De regulă, larvele din prima generaţie atacă bulbii în formare, iar cele din a doua generaţie, bulbii în curs de maturizare. După distrugerea unui bulb, larvele migrează în sol şi pot ataca noi plante. În anii de invazii, pot cauza pagube cuprinse între 20 – 30%. Prag economic de dăunare sub

Page 28: Daunatori polifagi

8% plante atacate. Până la 15% plante atacate se consideră infestare medie, iar peste 15% infestare puternică (Perju T. şi colab., 1983).

Combatere.Măsuri preventive: strângerea şi distrugerea resturilor vegetale rămase în

câmp după recoltare; arături de toamnă pentru introducerea sub brazdă a formelor de iernare; rotaţia culturilor pentru a se evita formarea de focare de infestare; praşile repetate pentru distrugerea pupelor aflate în perioada de repaus estival; benzi capcană alcătuite din ceapă semănată de timpuriu.

Măsuri curative: aplicarea de tratamente foliare la avertizare, în momentul de maximă apariţie a adulţilor hibernanţi (sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai), moment care corespunde cu eclozarea primelor larve din ouă. Se folosesc prin alternanţă produse pe bază de malation (Carbetox 50 EC, Palas 50 EC, Smart 44 EW – conc. 0,30%), dimetoat (Sinoratox 35 EC, Dimezyl 40 EC, Novadim 40 EC – conc. 0,15%), triclorfon (Onefon 90 SP – conc. 0,15%) etc. Pentru limitarea pagubelor, pe ciclu de cultură se aplică 1 – 2 tratamente la interval de 10 – 12 zile. Tratamentele nu sunt recomandate pentru loturile de consum, ci numai pentru cele semincere şi pentru obţinerea de arpagic.

Duşmani naturali. În condiţiile ţării noastre sunt semnalate la musca cepei cca. 12 genuri şi specii parazite, cu rol important în limitarea populaţiilor. Dintre paraziţi se menţionează icheumonidele Stilpnus gagatus Grav., Phygadeuon fumator Grav., Ph. Trichops Thumb., braconidul Aphaereta minuta Nees., cinipidele Trybliographa brevicornis Kieff., Trybliophaga diaphana Htg., proctotrupidele Halticoptera circulus Walk, Muscidifurax raptor Gir. et Saud., Pachycrepoideus vindemiae Rond., Spalangia cameroni Perk., Spalangia endius Walk. etc. Cele mai eficace specii parazite sunt Aphaereta minuta Nees. care poate parazita între 15 – 60% dintre larvele şi pupele de Delia antiqua Meig. şi Spalangia cameroni Perk. care are, de asemenea, un rol major în reducerea populaţiilor (Gherasim şi Lăcătuşu, 1977). În afară de speciile menţionate, în alte ţări se mai semnalează ca factori de reglare a populaţiilor de musca cepei, nematodul Heterotylenchus aberrans Bov., braconidele Alysia rufidens Nees., A. manductor Pantz., Aphaereta muscae Ashm., Opius carbonarius Westw., cinipidele Cothonaspis gilletei Wash., Figites anthomyiarum Bche. şi pteromalidele Spalangia rugosicollis Ashm. şi S. umbellatorum Först. (Perju T. şi colab., 1989).

Musca usturoiului – Suillia lurida Meig.Ord. Diptera, Fam. Helomyzidae.

Sin. Helomyza lurida Meig. Specie central şi nord europeană. Semnalată în ţara noastră de Lemeni V. în anul 1963, fiind mai frecventă în Oltenia şi Muntenia.

Descriere. Adult de 7 – 8 mm lungime, brun – gălbui, acoperit de o pubescenţă scurtă şi deasă. Aripi caracteristice, mai lungi decât abdomenul.

Page 29: Daunatori polifagi

Larve gălbui, apode şi acefale, de 6 – 12 mm lungime.Ou alb, oval – alungit. Pupe maronii.Biologie - ecologie. Specie oligofagă, monovoltină. Iernează în stadiul de

adult, pe sub bulgării de pământ şi resturile vegetale rămase în câmp după recoltare (Lemeni V., 1971). Adulţii părăsesc locurile de iernare primăvara foarte de timpuriu, uneori chiar de la sfârşitul lunii februarie, când temperatura solului la adâncimea de 5 cm atinge valori de 1 – 2° C (Lemeni V., 1971). Imediat după apariţia adulţilor are loc împerecherea şi depunerea pontei. Primele ouă depuse au fost observate la temperaturi atmosferice cuprinse între 5 – 8° C, frecvent în a doua şi a treia decadă a lunii martie (Lemeni V., 1971). Ouăle sunt depuse izolat, câte unul pe fiecare plantă, frecvent pe ţesuturile din zona coletului sau la baza frunzelor. Perioada ovopozitară durează între 15 – 20 de zile, timp în care o femelă depune până la 60 de ouă. Incubaţia durează 6 – 8 zile. După eclozare, larvele pătrund în tulpinile de usturoi, fixându-se la baza frunzelor centrale. La început, planta atacată are numai frunza din mijloc uşor îngălbenită. După câteva zile de la infestare, frunza centrală se încovoie în formă de spirală şi se usucă, simptom după care atacul se identifică cu uşurinţă. Treptat plantele atacate se usucă şi pier, bulbii îşi pierd fermitatea şi putrezesc. O singură larvă distruge o singură plantă. După 3 – 4 săptămâni de la eclozare, larvele ating maturitatea, părăsesc plantele gazdă şi se retrag în sol la 7 – 8 cm adâncime, unde se transformă în pupe. Durata stadiului de pupă este de 3 – 4 săptămâni. Adulţi vioi pe vreme caldă şi însorită, pe timp umed şi noros se retrag la baza plantelor sau pe sub bulgării de pământ. Zborul adulţilor este greoi şi de scurtă durată şi, de regulă, ei rămân localizaţi pe solele pe care au apărut.

Plante gazdă şi mod de atac. Dăunător în stadiul de larvă, atacă usturoiul, ceapa şi prazul, afectând frunzele şi bulbii. În primele stadii de dezvoltare larvele afectează ţesuturile din zona coletului şi frunza centrală împreună cu meristemele de creştere, după care pătrund în bulbi unde formează galerii. Plantele atacate au frunza centrală îngălbenită şi răsucită în spirală, stagnează în dezvoltare şi treptat se usucă şi pier. Bulbii afectaţi de atac sunt de dimensiuni reduse, treptat îşi pierd fermitatea şi putrezesc.

Combatere. Măsuri preventive: strângerea resturilor vegetale rămase în câmp după recoltare, arături de toamnă, praşile repetate pentru distrugerea pupelor aflate în repaus estival, rotaţia culturilor. Curativ, pentru loturile semincere, se aplică primăvara, 1 – 2 tratamente foliare, în perioada de maximă apariţie a adulţilor, cu aceleaşi produse şi la aceleaşi concentraţii ca şi pentru musca cepei – Delia antiqua Meig.