POLUAREA FONICĂLector dr. Mariana Albulescu

Universitatea de Vest TimişoaraFacultatea de Chimie, Biologie, Geografie

I. CE ESTE POLUAREA FONICĂ ?Sunetele fac parte integrantă din viaţa noastră, cu ajutorul lor putem comunica, suntem avertizaţi în cazul unor pericole, obţinem informaţii sau ne relaxăm ascultând muzica preferată. Din punct de vedere fizic sunetele reprezintă "vibraţii ale particulelor unui mediu capabile să producă o senzaţie auditiv”. Sunetul este o formă de energie fizică creată de obiectele care vibrează. Aceste vibraţii se transmit sub forma unor unde de presiune crescută sau scăzută care iradiază de la suprafaţa obiectului. Aceste unde constituie stimuli fizici pentru ureche. Sunetul se propagă sub formă de unde elastice numai în substanţe (aer, lichide şi solide) şi nu se propagă în vid. Atunci când auzim ceva, de fapt urechea este atinsă de vibraţiile unduitoare ale presiunii atmosferice. Urechea transformă undele sonore în impulsuri electrice, pe care le transmite mai departe, la creier, care la rândul sau decodifică semnalele. Urechea se obişnuieşte treptat cu sunetele, iar cu timpul învăţăm şi sensul acestora.

Dimensiunile fizice ale sunetului sunt:

Frecvenţa (numărul de cicluri de vibraţii produse într-o secundă). În general, la om plaja auditivă (suprafaţa de audibilitate) se înscrie între 16 şi 16.000 Hz (cicluri/s). În cazul unui analizor sensibil, limita superioară ajunge la 20.000 Hz. Sensibilitatea maximă a urechii umane este în domeniul 2000 - 5000 Hz. Sunetele sub 16 Hz se denumesc infrasunete, iar cele peste 20000 Hz - ultrasunete. Frecvenţa sunetelor din zgomot joacă un efect hotărâtor, deoarece nu toate frecvenţele sunt percepute la fel, cum ar fi ultrasunetele şi infrasunetele.

Intensitatea (nivelul de presiune sonoră, se notează cu S), se exprimă prin comparaţie cu un nivel de referinţă, notat S0 şi se măsoară în Belli (mai frecvent subunităţi, respectiv decibeli, dB). Pentru om, limita medie de suportabilitate este de 65 dB iar intensitatea maxim tolerabilă este în jur de 80-100 dB, dar ea variază în funcţie de frecvenţă. Scara de sunete audibile este de la 0 la 140 dB. Nivelul de 20-30 dB este inofensiv pentru organismul uman, acesta este fondul sonic normal. Sunetul de 130 dB provoacă senzaţia de durere, iar de 150 dB este insuportabil. Un frigider produce un zgomot de max. 20 dB, un aspirador - 50 dB, un autocamion - 90dB,un avion cu reacţie la decolare - 106 dB, o motocicletă în demaraj - 110 dB, o orchestră de Jazz - 112 dB.

Durata sunetului are de asemenea impact asupra organismelor vii. Dacă se depăşesc limitele de suportabilitate se poate ajunge la o psihoză periculoasă.

Timbrul este calitatea care deosebeşte între ele sunetele egale ca frecvenţă şi intensitate. Timbrul diferit al sunetelor este dat de armonicile semnalului sonor. Sunetele pure sunt foarte puţine, acestea conţin o singură frecvenţă (de exemplu diapazonul). Majoritatea conţin mai multe armonici, acestea deosebesc două sunete cu aceeaşi frecvenţă unul de altul (de exemplu două instrumente diferite).

Studiile de specialitate au evidenţiat limitele inferioare (pragul de audibilitate) şi superioare (pragul senzaţiei dureroase) ale sunetelor pentru a fi receptate de om, precum şi faptul că aceste praguri variază odată cu frecvenţa sunetului. Astfel urechea umană este mai puţin sensibilă la frecvenţe joase decât la sunetele cuprinse între 1000-6000 Hz. Un sunet de 60 dB la 100 Hz nu este perceput la fel de puternic ca un sunet de 60 dB la 2000 Hz.  Efectele zgomotului asupra omului sunt în funcţie de intensitatea şi de durata sa. Primele efecte sunt la nivel psihic (distragerea atenţiei, reducerea performanţelor în sarcini care utilizează memoria de scurtă durată), vegetative (creşterea activităţii cardiace), suferinţă auditivă şi apoi dificultăţi în coordonarea mişcărilor.

Există însă în jurul nostru şi multe sunete neplăcute sau nedorite, denumite în mod obişnuit zgomot; alături de alţi poluanţi, zgomotul în anumite situaţii devine factor de disconfort mergând până la a reprezenta un potenţial pericol pentru starea de sănătate a persoanelor expuse. Zgomotul este o suprapunere dezordonată a mai multor sunete. Este produs din surse naturale, dar mai ales antropice: utilaje, mijloace de transport, aparate, oameni etc.

Deşi suntem în permanenţă înconjuraţi de sunete, atât la locul de muncă cât şi în oricare alt loc, în majoritatea cazurilor ne putem desfăşura activitatea ignorând zgomotul ambiental. Dar odată cu creşterea nivelului zgomotului, acesta devine un factor poluant care dacă este permanent, influenţează negativ nivelul de performanţă profesională, fiind de foarte multe ori cauza oboselii, nervozităţii sau a diminuării cantitative şi/sau calitative a calităţii activităţii prestate.

Poluarea fonică sau sonoră constă în sunete produse de activitatea umană sau utilaje, maşini care afectează sau dezechilibrează activitatea omului sau animalelor.

În natura sunetele puternice sunt o rarietate, zgomotul este slab si de obicei de scurtă durată.  Sunete precum murmurul apei unui izvor, ciripitul pasărelelor, sunetul valurilor, al unei cascade, freamătul frunzelor sunt întotdeauna plăcute  omului, ele liniştesc, elimină stresul, dar aceste sunete devin tot mai rare, fiind inlocuite de zgomotul provocat de industrie şi transport.  Marea majoritate a activităţilor omeneşti este generatoare de zgomote: alarmele, lucrările din construcţii, sistemele energetice, muzica intensă, vorbirea puternică, sunetul sirenelor, soneriile, claxoanele, zgomotul produs de traficul auto sau aerian (traficul aerian în special cel supersonic prezintă o sursa de zgomot cu implicaţii puternice. Unele motoare aviatice se aud  de la 30 km). Cuvântul în engleză

“noise” care corespunde termenului “zgomot”, provine de la cuvântul latin “noxia” care s-ar putea traduce prin “prejudiciu, rană”.

În oraşele moderne, în special în metropole, cauza principală a poluării o constituie traficul rutier, în continuă creştere, cauzat atât de creşterea numărului de vehicule cât şi de viteza acestora. Pe autostrăzi de multe ori nivelul zgomotului depăşeşte 80 dB. Nici localităţile mici nu sunt ferite de poluarea sonoră atunci când sunt străbătute de artere de circulaţie importante.

Poluarea fonică este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă europenii la ora actuală, alături de poluarea atmosferică şi managementul deşeurilor. Conform unor statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), jumătate din europeni trăiesc într-un zgomot permanent, iar o treime suferă de insomnii din cauza poluării sonore. Nu doar poluarea fonică stradală este deranjantă, dar şi cea produsă de obiectele electrocasnice din gospodării sau de vecinii gălăgioşi.

În statele europene circa 40% din populaţie este expusă zgomotului produs de traficul rutier cu o intensitatea de 55 dB şi 20% zgomotelor de peste 65 dB. Dacă se iau în considerare toate zgomotele produse de transporturi, atunci peste 50% din populaţia Europei nu are confortul sonor normal la domiciliu şi 30% este afectată în timpul nopţii. Poluarea sonoră este mai severă în ţările în curs de dezvoltare prin densitatea crescută a circulaţiei şi prin absenţa centurilor de circulaţie în marile oraşe. Se apreciază că în aceste ţări intensitatea sonoră este pe arcursul a 24 de ore în domeniul 75-80 dB.

Habitatul modern se caracterizează prin deteriorarea continuă a mediului sonor urban. Rezultatele acţiunii de monitorizare a poluării sonore urbane, desfăşurate de către Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, în colaborare cu compartimentele de specialitate din teritoriu, au evidenţiat o dinamică continuu ascendentă a nivelurilor expunerii de la valori medii de 50 de dB(L) la începutul anilor 80 la aproximativ 70 de dB(L) în 1999.

Volumul populaţiei expuse, este de 45% din totalul rezidenţilor din apartamentele tip bloc care au acuzat niveluri de deranj moderat şi sever datorate poluării sonore.

Traficul, indiferent sub ce forma se găseşte el, este, se pare, cea mai mare forma de ameninţare de poluare sonoră. Traficul din oraşe, traficul naval, deasupra şi pe sub apă este dăunător omenirii dar şi animalelor acvatice, care comunică prin sunete ce se pot confunda cu sunetele provenite de la detectoarele cu ultrasunete.

În ultimii 30 de ani, statele lumii au depus eforturi maxime pentru a controla poluarea sunetului, dar cu toate acestea, rezultatele sunt mult sub aşteptări.WFAE, respectiv Forumul Mondial pentru Acustică Ecologică a fost înfiinţat în 1993 ca şi organizaţie internaţională care cuprinde organizaţii şi persoane individuale, ce împărtăşesc aceleaşi temeri privind situaţia actuală a zgomotului pe planeta noastră. Forumul promovează educaţia pentru menţinerea unui mediu ecologic, studii şi cercetări în domeniul poluării fonice, diseminarea informaţiilor, măsuri de protecţie şi prevenire, echilibrarea dezechilibrelor ecologice datorate zgomotelor. Începând cu anul 2000,

WFAE are o publicaţie bianuală (“Soundscape”) pentru dialog, cercetări, comentarii, critici şi perspective.

II. EFECTELE POLUǍRII FONICEÎn cazul lucrătorilor din industrie sau construcţii, expunerea la poluarea fonică pe termen lung poate produce efecte nedorite asupra sănătăţii. Pierderea auzului indusă de zgomot este recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind „cea mai comună şi ireversibilă boală industrială”. Pierderea auzului, pe lângă faptul că poate opri o persoană să lucreze la întreaga sa capacitate, poate distruge viaţa socială a acesteia, izolând-o de comunitate.

Zgomotul legat de muncă constituie în Europa o preocupare în creştere întrucât afectează în mod direct milioane de lucrători nu numai în industria grea, ci şi într-o mulţime de sectoare de activitate cum sunt serviciile, educaţia şi divertismentul. O treime a angajaţilor din Europa sunt expuşi la niveluri ridicate de zgomot pe durata a peste un sfert din programul lor de lucru,  iar circa 40 milioane de lucrători sunt nevoiţi să ridice tonul peste nivelul normal de conversaţie pentru a se face auziţi, cel puţin jumătate din programul lor de lucru. Pentru protecţia lucrătorilor, Directiva referitoare la zgomot, care a intrat în vigoare, în toate statele membre ale Europei, în februarie 2006, stabileşte o limită zilnică de expunere la zgomot de 87 dB şi prevede că „ riscul generat de expunerea la zgomot trebuie să fie eliminat la sursă sau redus la minimum”.

Traficul urban este principala componentă a zgomotului din oraşe. Pe parcursul unei zile se înregistrează trei maxime ale nivelului de zgomot, la orele 6-7, 12 şi 18-19. Maşinile de puteri mari, motocicletele, motoretele şi scuterele produc cele mai mari zgomote. O maşină Dacia 1300 produce 72 dB în regim, iar la frânare şi demarare rapidă 92 - 97 dB. Frânarea şi demararea sunt momentele cele mai zgomotoase la toate tipurile de autoturisme. Motoarele Diesel sunt mai poluante fonic decât cele cu piston.

Zgomotul e foarte periculos, acţiunea sa se manifesta cu timpul, pe nesimţite. Tot mai frecvent în lumea medicală se vorbeşte despre “maladia zgomotului”, cu afectarea sistemului nervos şi auditiv. Actiunea primară a zgomotului puternic influenţează negativ nu doar asupra urechii, dar şi asupra sistemului nervos, producând ameţeli, cefalee, oboseală. Muzica puternică poate crea stări de depresie.

Conform unui studiu de specialitate efectuat asupra mai multor persoane din Europa, 40 % din populaţia Franţei, 34 % din Germania, 33 % din Spania sunt de părere că zgomotul provocat de vecini sau cel din stradă este de-a dreptul iritant şi că le creează zilnic probleme la nivelul stării psihice. În întreaga lume, conform OMS, 120 milioane de oameni suferă de afecţiuni ale auzului din cauza expunerii prelungite la zgomot. Zgomotul acţionează direct asupra urechii, exercitând atât efecte auditive, cât şi efecte extraauditive. Efectele resimţite sunt: reducerea atenţiei, a capacităţii de muncă, deci creşterea riscului de producer a accidentelor, instalarea oboselii auditive, care poate dispare odată cu dispariţia zgomotului, traumatisme, ca urmare a expunerii la zgomote intense un timp scurt. Aceste traume pot fi: ameţeli, dureri, lezarea aparatului auditiv şi

chiar ruperea timpanului, scăderi în greutate, nervozitate, tahicardie, tulburări ale somnului, deficienţă în recunoaşterea culorilor, în special a culorii roşie, surditate la perceperea sunetelor de înaltă frecvenţă. Efectele depind de natura persoanei, de complexitatea, natura şi intensitatea zgomotelor. Efectele imediate şi pasagere sunt afecţiunile cardiovasculare (creşterea ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale), diminuarea atenţiei şi a capacităţii de memorare, agitaţia, reducerea câmpului vizual, afecţiuni gastro-intestinale. Efectele pe termen lung însă duc la oboseală fizică şi nervozitate, insomnie, bulimie, hipertensiune arterială cronică, anxietate, comportamente depresive şi chiar agresive.

În momentul de faţă, oamenii de ştiinţă studiază acţiunea poluării fonice asupra organismului uman. Cercetările actuale au demonstrat că un nivel foarte mare al zgomotului acţionează într-adevăr negativ, dar şi liniştea foarte apăsătoare este cauzatoare de nelinişte. Prin urmare, sunetele cu o anumită intensitate sunt necesare. Fiecare persoană are un anumit nivel de toleranţă la zgomot intrând acum în joc factori precum vârsta, starea de sănătate sau chiar temperamentul.

Rezultatele unui studiu epidemiologic efectuat cu ajutorul specialiştilor din Inspectoratele de Sănătate Publică, finalizat în 2000, semnalează pentru grupa de vârstă de 15-64 de ani, în general manifestări superioare ale simptomelor nespecifice în zonele de trafic intens, prin tulburări de somn (49 %), cefalee (56%), ameţeli (25%). În privinţa frecvenţei afecţiunilor potenţial asociate expunerii excesive la zgomot, cea mai mare prevalentă o înregistrează hipertensiunea arterială (maxim 16%).

Ultra- şi infrasunetele se adaugă sunetelor audibile, zgomotelor, mărind efectele nedorite.

Infrasunetele pot apare la automobile cu viteză mare (16 Hz), elicoptere (11,5 Hz), la apropierea furtunii (6 Hz), prin interacţiunea oceanului planetar cu masele de aer (0,1-10 Hz), explozii, cutremure, în timpul zborului avioanelor supersonice. Infrasunetele sunt foarte greu absorbite, deci se atenuează puţin cu distanţa. Astfel se explică transmiterea infrasunetelor emise de avioanele supersonice la mii de kilometrii distanţă. Infrasunetele, ca şi ultrasunetele sunt percepute de sugari, animale şi păsări. Sugarii manifestă înainte de furtună insomnie, convulsii, lipsă de poftă de mâncare, respiraţie agitată şi o creştere a temperaturii. Păsările şi animalele semnalează prin comportarea lor agitată apariţia furtunilor, sau a cutremurelor. Infrasunete de 7 Hz traumatizează puternic sistemul nervos şi circulator, iar la alte frecvenţe pot distruge şi alveolele pulmonare. La adulţi, infrasunetele produc ameţeală, vomă, un fals efect de euforie, sau chiar efecte cumulate, aşa cum se întâmplă unor persoane, în timpul mersului cu viteză mare cu autoturisme, sau autobuze.

Ultrasunetele au frecvenţe între 20 kHz şi 1 milion kHz. Sunt produse în natură, în industrie, sau de aparatura electrocasnică. Animalele recepţionează ultrasunetele, iar liliecii utilizează ultrasunetele emise de ei pentru orientarea în timpul nopţii. La om, ultrasunetele distrug globulele roşii din sânge, produc migrene, greaţă, sau chiar pierderea echilibrului. Aspecte pozitive ale ultrasunetor sunt că distrug bacteriile, viruşii, ca de exemplu: bacilul tuberculozei, virusul gripei, al tifosului ş.a. şi că ele îşi găsesc aplicaţii

în diagnosticarea medicală, sterilizarea unor obiecte medicale (ace, seringi), defectoscopia pentru metale şi betoane, pentru identificarea golurilor, fisurilor interne, locaţia marină a vaselor eşuate pe fundul mărilor, sau a submarinelor; trasarea hărţilor oceanelor, studii chimice (uzura polimerilor, extracţii etc.).

Zgomotul afectează şi animalele, nu numai omul, producându-le stres, creşterea riscului de mortalitate, probleme de comunicare care afectează reproducerea şi navigarea organismelor acvatice, pierderea temporară sau definitivă a auzului, restrângerea habitatului care poate merge până la extincţia speciei (un exemplu este moartea unor specii de balene din cauza detectoarelor militare cu ultrasunete). Cercetările recente demonstrează efectele sunetelor produse de om asupra organismelor marine, precum mamifere, broască ţestoasă şi alte organisme marine. Zgomotele echivalente cu cele suportate de oameni în activitatea lor cotidiană au produs la maimuţe o creştere cu peste 30% a tensiunii arteriale şi o creştere a nivelului glucozei în sânge.

Spre deosebire de celelate forme de poluare, poluarea fonică creşte în continuare iar populaţia se arată tot mai nemulţumită.

Ca o concluzie la cele de mai sus, efectele produse de poluarea fonică sunt nu numai de natură medicală ci şi socială provicând:

Auz deficitar care poate fi acompaniat de tinnitus (zgomot în urechi) care apare la frecvenţe cuprinse între 3 000–6 000 Hz;

Dificultatea de a înţelege vorbirea, ca efect secundar al poluării sonore; Tulburări de somn - acesta este efectul major al poluării fonice pe durata nopţii

sau ca urmare a zgomotului pe durata zilei. Somnul neîntrerupt este o condiţia pentru o stare fiziologică şi mentală bună, iar absenţa acestuia conduce la creşterea tensiunii arteriale, palpitaţii, vasoconstricţie, modificări de respiraţie, aritmie cardiacă. Pentru un somn liniştit, nivelul de zgomot de fond trebuie să situeze pe la 30 dB ;

Afectarea funcţiilor fiziologice, în cazul muncitorilor expuşi în permanenţa la zgomot, a populaţiei care locuieşte lângă aeroport. După expunere prelungită apar efecte permanente, ca de exemplu hipertensiunea arterială, boli ischemice de miocard, modificări ale reflexelor;

Boli mentale. Poluarea sonoră în sine nu conduce la boli mentale dar poate accelera sau intensifica dezvoltarea latentă a acestora. Expunerea la nivele ridicate de zgomot poate fi asociată cu apariţia nevrozelor;

Afectarea performanţelor cognitive: cititul, atenţia, rezolvarea problemelor, memorarea, performanţele intelectuale;

Efecte sociale şi de comportament (cum ar fi indispoziţia, supărarea) care în general sunt complexe, subtile, indirecte şi rezultate ca urmare a interacţiunii cu mai multe variabile non-auditive. Zgomotele de peste 80 dB diminuează comportamentul civilizat şi cresc agresivitatea. Efectele sunt mai puternice atunci când intensitatea sunetului este însoţită de vibraţii de frecvenţă joasă sau când sunetul este însoţit de impulsuri sonore;

Efecte combinate asupra sănătăţii cauzate de zgomot şi alte surse mixte. În mediu coexistă sunete diferite, din surse diferite care combinate pot avea un efect cumulat asupra organismelor, în special asupra calităţii somnului de noapte;

Afectarea unor subgrupe vulnerabile care necesită mai multă protecţie faţă de poluarea sonoră, cum ar fi persoanele cu hipertensiune, bolnavi internaţi în spitale, cei cu probleme auditive, fetuşi, sugari, copii mici, bătrâni.

III. MANAGEMENTUL POLUǍRII SONOREMăsurile tehnice pentru combaterea poluării sonore se referă la ecranarea sursei de zgomot şi protecţia urechii omului şi a locuinţei, spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea. Se caută noi materiale de construcţie, cu proprietăţi antifonice, iar arhitectura spaţiilor de locuit trebuie să ţină cont de amplasarea dormitoarelor astfel încât să nu fie expuse arterelor de circulaţie cu flux continuu.

Direcţia principală în managementul poluării sonore, atât în politicile naţionale cât şi în cea intenaţională, este dezvoltarea unor criterii pentru nivelele de expunere şi promovarea unor măsuri de control al zgomotului, ca parte integrată a programului de protecţie a mediului.

Managementul poluării sonore ar trebui să:

monitorizeze expunerea omului la zgomot; să controleze sursele de poluare sonoră şi nivelul de imisii în special în zone

specifice, cum ar fi şcolile, spitalele, zonele rezidenţiale, locurile de joacă, dar şi stabilirea locurilor “sensibile” atât pe perioada zilei cât şi noaptea, controlul sănătăţii în zonele de risc;

să ţină cont de consecinţele zgomotului la planificarea teritorială a transportului; să introducă sisteme de control a efectelor adverse asupra sănătăţii; să evalueze eficienţa politicilor de diminuare a zgomotului; să adopte un ghid pentru zgomotul public, în vederea protejării sănătăţii

populaţiei.

În general cele mai înalte nivele de zgomot se întâlnesc în unităţile industriale şi în marile aglomerări urbane. Pentru a nu perturba calitatea activităţii la locul de muncă, au fost introduse o serie de măsuri pentru prevenirea şi limitarea depăşirii anumitor niveluri de zgomot. Aceste măsuri pot fi: sociale (norme şi legi de interzicere sau limitare a nivelului sonor), tehnice (soluţii silenţioase, pereţi fonoizolanţi etc.), organizatorice (căşti de protecţie, dispunerea surselor de zgomot la o distanţa mare faţă de angajaţi) şi igienice (control medical, alimentaţie cu vitamine, etc.)

În industrie apar zgomote de diferite intensităţi şi frecvenţe, cu acţiune continuă, sau intermitentă. Ciocanele pneumatice, de exemplu, produc zgomote de 110 dB, războaiele de ţesut 96 - 100 dB, etc. Dacă se depăşesc 90 dB în 8 ore de activitate este absolut necesară reducerea acestui tip de poluare.

Dintre procedeele utilizate pentru reducerea zgomotelor industriale se pot menţiona:

- utilizarea unor ecrane fonoizolante, interpuse între sursa de zgomot şi personalul uman;

- protecţia individuală cu antifoane;

- îmbunătăţirea caracteristicilor tehnice ale utilajelor ce poluează intens fonic;

- utilizarea carcaselor la maşini şi utilaje în timpul funcţionării;

- alegerea corectă a fundaţiei utilajelor, neomiţând criteriul reducerii zgomotelor;

- folosirea, acolo unde este posibil, a suspensiilor elastice (resorturi metalice, cauciuc, fibre de sticlă, pâslă, mase plastice, plută, azbest);

- schimbări în structura şi arhitectura halelor;

- utilizarea de materiale fonoizolante pentru pereţii camerelor;

- rotaţia personalului;

- folosirea unor materiale de construcţie care reduc zgomotele. Astfel, plăcile de lemn atenuează zgomotele de 30 - 47 de ori, vata de sticlă de 42 - 88 ori, covoarele de 7 -41 ori, uşile de 20 - 25 ori, ferestrele duble de 30 ori, zidăria de beton de 48 ori, zidăria de cărămidă de 40 ori.

Directiva 2003/10/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 februarie 2003 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor din industrie la riscuri generate de agenţi fizici (zgomot), stabileşte parametrii fizici utilizaţi ca elemente predictive de risc şi limitele acestora:

presiunea acustică de vârf care reprezintă valoarea maximă a presiunii acustice instantanee;

nivelul de expunere zilnică la zgomot. Această noţiune acoperă toate zgomotele prezente la locul de muncă;

nivelul de expunere săptămânal la zgomot, respetiv media ponderată în timp a nivelurilor de expunere zilnică la zgomot într-o săptămână nominală de cinci zile de lucru de 8 ore.

În centrele urbane unde traficul este principala sursă de poluare sonoră, proiectarea urbană deficitară poate conduce la poluare sonoră prin amplasarea spaţiilor rezidenţiale în preajma unităţilor industriale. În natură, intensitatea sunetului este în jur de 35 de dB, pe când traficul din zilele noastre produce în unele locuri 90 de dB. Există o serie de posibilităti de reducere a zgomotului pe autostrăzi: bariere pentru sunet, limitarea vitezei de deplasare, modificarea texturii drumului, limitarea accesului maşinilor grele, controlul traficului care să impună reducerea accelerării, dezvoltarea de modele computaţionale

adaptate unei anumite locaţii, in funcţie de topografie, meterologie, tub sonor (pe autostrada din Melbourne, Australia) pentru reducerea zgomotului.

Marile artere de circulaţie ridică probleme greu de rezolvat: gardurile vii şi copacii contribuie în măsură mică la soluţionarea problemei, iar ecranele de protecţie sonoră construite în Franţa, Japonia sunt inestetice, costisitoare, accentuează monotonia traseului de autostradă, produc acumularea de gaze toxice cu efecte asupra sănătăţii şoferilor. Astăzi se consideră ca aceste ecrane de protecţie sunt o soluţie locală, pe distanţe mici, în zonele urbane populate.

Traficul feroviar produce zgomote de 110- 115 dB, la viteze de 110 - 120 km/h. Pentru reducerea zgomotelor trebuie atât modificări constructive, cât şi de organizare a traficului. Dintre măsurile constructive se pot enumera: izolarea acustică a vagoanelor de călători şi locomotivelor, folosirea atenuatoarelor de zgomot, a frânelor cu disc etc.

Traficul aerian produce zgomote de la motoare, elice, mişcarea aerului. La avioanele subsonice (cu viteza sub 340 m/s) se aude zgomotul avionului crescând în intensitate la apropiere şi apoi scăzând în intensitate, la depărtare. La avioanele supersonice (cu viteză peste 340 m/s) se produce o undă de şoc cu suprafaţa conică, deoarece sunetul se propagă cu o viteză inferioară (340 m/s). La sol, omul percepe un zgomot foarte puternic, ca un tunet, numit bang sonor. Bangul afectează clădirile, producând uneori chiar fisurarea pereţilor, spargerea geamurilor, iar pentru oameni acţionează ca efect surpriză. Zgomotul produs de avioane poate fi redus prin proiectare de aparate de zbor mai silenţioase (cercetări demarate între 1970-1980), amplasarea aeropoartelor la distanţă de centrele urbane, limitarea zborurilor nocturne.

Blocurile care se vor construi trebuie să posede un strat fonoabsorbant antiimpact. Ideală ar fi introducerea unor perdele izolante de arbori în jurul surselor industriale de zgomot şi în jurul cartierelor de locuit.

Pentru protejarea populaţiei s-au creat zone de protecţie acustică. Astfel: zona I-este zona cu zgomot peste 90 dB, care este declarată nepopulabilă; zona a II-a cu 80 - 90 dB, nerecomandată pentru locuinţe; zona a III-a cu 80 dB, nerecomandată pentru spitale, şcoli, azile de bătrâni, case de odihnă, etc.

Amplasarea locuinţelor va avea în vedere şi atenuarea zgomotelor. Astfel, clădirile nu se construiesc paralele cu şoseaua, interpunerea între şosea şi blocul de locuinţe a unor blocuri administrative, amplasarea şoselelor în denivelări naturale, sau artificiale (văi), utilizarea unor ecrane de zgomot naturale, cum sunt arborii, arbuştii, rambleurile acoperite cu vegetaţie.

O măsură eficientă ar fi realizarea hărţilor de zgomot şi punerea lor la dispoziţia publicului, adoptarea de planuri de acţiune, în baza rezultatelor conţinute de hărţile strategice de zgomot, în vederea prevenirii şi reducerii zgomotului şi a efectelor acestuia în special acolo unde valorile nivelurilor de zgomot depăşesc limitele admise.

IV. LEGISLAŢIE ÎN DOMENIUL POLUĂRII FONICEÎn multe ţări membre UE există norme de calitate sonoră a mediului, ca de pildă: Directiva 2002/49/EC privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, HG nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental (MO nr. 358/ 27 aprilie 2005), OM nr. 1258/2005 pentru stabilirea unităţilor responsabile cu elaborarea hărţilor de zgomot pentru căile ferate, drumurile şi aeroporturile aflate în administrarea lor, a hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune aferente acestora.

Prin aceste măsuri se remarcă necesitatea determinării expunerii populaţiei la zgomotul cauzat de cele patru surse de zgomot (trafic rutier, feroviar, aeroportuar şi zone industriale) prin realizarea hărţilor strategice de zgomot.

În România, în cadrul Agenţiei Naţionale Pentru Protecţia Mediului funcţionează Compartimentul Laborator Zgomot şi Vibraţii, care are  responsabilităţi privind elaborarea strategiei naţionale, stabilirea metodelor pentru asigurarea acurateţei măsurătorilor şi pentru verificarea menţinerii acestora în acord cu standardele europene şi internaţionale, efectuarea de studii comparative la nivel naţional şi internaţional, efectuarea, la solicitarea autorităţilor, a testelor în caz de litigiu, participarea la programele de intercalibrare la nivel internaţional, participarea la elaborarea standardelor tehnice pentru efectuarea măsuratorilor, asigurarea calităţii măsurătorilor efectuate etc.

În ţara noastră, zgomotul ambiental este definit prin HG 321/2005, modificat şi completat de HG 674/2007, anexa 1, art. 20, ca fiind "ansamblul sunetelor nedorite, inclusiv dăunătoare, rezultate din activităţile umane, inclusiv cele provocate de mijloacele de transport, traficul rutier, feroviar şi cele provenite din amplasamentele unde se desfăşoară activităţi industriale..."  şi reprezintă un factor de monitorizare privind calitatea mediului.

În prezent în România, la fel ca şi în celelalte ţări din UE, se află în desfăşurare procesul de realizare a hărţilor de zgomot pentru principalele aglomerări urbane, drumuri şi căi ferate principale,   aeroporturi mari şi porturi (obiectivele pentru care se realizează hărţile de zgomot în prima etapă, sunt menţionate în Anexa 8 din HG 674/2007). Aceste hărţi odată realizate, vor fi utilizate pentru elaborarea unor planuri de acţiune în vederea diminuării nivelului de zgomot acolo unde aceasta depăşeşte valorile limită specificate în legislaţie. Deasemenea aceste hărţi vor fi puse la dispoziţia publicului, prin mijloace mass-media, internet, etc. în conformitate cu principiul informării şi participării publicului la luarea deciziilor, principiu statuat prin OUG 195/2005 privind protecţia mediului.

Prin integrarea României în UE, autorităţile din sistemul de protecţie a mediului se află într-un proces complex de colaborare în scopul armonizării legislaţiei româneşti cu cea europeană şi adoptării unor standarde şi norme europene.  

Legislatia din România care reglementează poluarea sonoră este următoarea:

Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului;

H.G. nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental; Ordinul nr. 536/97 al ministrului sănătăţii pentru aprobarea Normelor de igienă şi

a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei; Ordinul nr. 678/1344/915/1397/2006 pentru aprobarea Ghidului privind metodele

interimare de calcul al indicatorilor de zgomot pentru   zgomotul produs de activităţile din zonele industriale, de traficul rutier, feroviar şi aerian din vecinătatea aeroporturilor;

H.G. nr. 674/2007 pentru modificarea si completarea H.G. nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental;

STAS 10009 – 88   Acustica urbană. Limite admisibile ale nivelului de zgomot; STAS 6161/3 – 89   Determinarea nivelului de zgomot in localităţile urbane.

Metodă de determinare; STAS 6156 – 86   Protecţia împotriva zgomotului în construcţii civile şi social-

culturale. Limite admisibile şi parametrii de izolare acustică; SR ISO 1996/1,2,3:1995   Acustică. Caracterizarea şi măsurarea zgomotului din

mediul inconjurător; SR ISO 9613/2:2006   Acustică. Atenuarea sunetului propagat în aer liber.

Metodă generală de calcul; SR ISO 8297 – 1999   Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică ale

instalaţiilor cu multe surse pentru evaluarea nivelurilor de presiune acustică din mediul inconjurător. Metoda tehnică;

STAS 12025-1:81   Acustica in construcţii. Efectele vibraţiilor produse de traficul rutier asupra clădirilor sau părţilor de clădiri. Metode de măsurare;

SR 12025-2:94   Acustica in construcţii. Efectele vibraţiilor asupra clădirilor sau părţilor de clădiri. Limite admisibile;

STAS 10183/1,2,3,4-75   Acustica in transporturi. Supravegherea zgomotelor produse de avioane pe aeroporturi si in vecinatatea acestora.

BIBLIOGRAFIE

1. Barnea, M., “Efectele poluării mediului asupra omului”, Editura Academiei R.S.R, Bucureşti, 1973, p. 73-90

2. Bogathy, Z., „Introducere în psihologia muncii”, Tipografia Universităţii de Vest, Timişoara, 2002.

3. Rojanschi V., Bran Florina,. Diaconu Gh, „Protecţia şi ingineria mediului”, ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

4. Jurcău, N., ”Psihologie inginerească” , UT Pres , Cluj – Napoca, 2003.

5. Roşu Daniela, “Poluarea sonoră” capitol în “Ecologie. Suport de curs”, editor Albulescu Mariana, Editura Eurobit, Timişoara, 2008.

6. Vişan, S., ş.a., “Ecotehnologii aplicaţii tehnico-economice”, Ed. ASE CIEDD, Bucureşti, 2001.

7. Ciplea. L.I, Ciplea Al., “Poluarea mediului ambiant”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1979.

8. Căpăţînă Camelia, Tomescu Ion, „Poluarea sonoră”, University’s day, 8-th International Conference, Universitatea „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu Târgu Jiu, May 24-26, 2002.

9. Guidelines For Community Noise”, edited byBirgitta Berglund, Thomas Lindvall, Dietrich H Schwela, World Health Organization, Geneva, London, 1999, http://www.ruidos.org/Noise/WHO_Noise_guidelines_contents.html

10. Andronescu, Medeea - Nadia  Tăriceanu Nicolae , Chiţu Mihai-Lucian, “Managementul  zgomotului  în  şantierele  de construcţii,

http://zgomot.protectiamuncii.ro/docs/galati/Andronescu%20Tariceanu%20Chitu%20-%20MANAGEMENTUL%20ZGOMOTULUI.ppt

11. Catană Francisca M.,  Toma Laura, “Milioane de "refugiaţi" din cauza poluării sonore”, Adevărul. Ro din 8 ian. 2009, http://www.adevarul.ro/

12. “Normele Generale de Protecţie a Muncii” ediţia 2002, cis01.central.ucv.ro/psi/normele_generale_de_protectie_a_muncii.pdf

13. xxx “Proceedings workshop on the effects of anthropogenic noise in the marine environment”, 10-12 February 1998,

www.onr.navy.mil/sci_tech/34/341/docs/proceed.pdf

14. http://www.anpm.ro/content.aspx?id=13.

15. http://www.mmediu.ro/departament_mediu/starea_mediului/rom/cap6/main.htm

16. www.articole.famouswhy.ro/auzul_si_poluarea_sonora

17. http://interact.uoregon.edu/MediaLit/WFAE/about/index.html