POLITICI UE DE SUSŢINERE A PIEȚEI

UNICE1. POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI

2. POLITICA ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR

3. POLITICA PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR

1.POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI

Motivele pentru care UE luptă împotriva comportamentului anticoncurențial:

Prețuri mai mici pentru toți:

Calitate mai bună:

Ofertă mai variată:

Inovare

Mai pregătiți pentru concurența mondială

OBIECTIVELE POLITICII ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI

1. Politica europeană în domeniul concurenţei (PDC) trebuie să garanteze unitatea pieţei interne şi să evite realizarea de înţelegeri între firme, de natură să afecteze comerţul intracomunitar şi manifestarea liberă a concurenţei. (înţelegerile şi practicile concertate);

2. Politica în domeniul concurenţei caută să împiedice situaţiile în care una sau mai multe întreprinderi încearcă să exploateze într-o manieră abuzivă puterea lor economică în raport cu alte firme mai puţin puternice (abuz de poziţie dominantă);

3. De asemenea, PDC trebuie să împiedice acele intervenţii ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pieţei prin discriminări în favoarea întreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare către anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat).

BAZA LEGALĂ (JURIDICĂ) A PDC Articolul 101 din TFUE (ex articolul 81 TCE), privind practicile

restrictive, precum fixarea prețurilor sau împărțirea piețelor;

Articolul 102 din TFUE (ex art. 82 TCE), privind abuzul de poziţie dominantă pe piaţă

Articolul 103-105 din TFUE (ex art. 83, 84, 85 TCE), privind aplicarea principiilor prevăzute la articolele 101 şi 102 adoptate de către Consiliu, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European

Articolul 106 din TFUE (ex-articolul 86 TCE), privind întreprinderile publice

Articolele 107 - 109 din TFUE (ex-articolul 87-89 TCE), privind ajutorul de stat.

PRINCIPALII ACTORI IMPLICAŢI ÎN POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI SUNT:

Instituţia responsabilă la nivel comunitar de modul în care este implementată PDC este Comisia Europeană - Direcţiei Generale (DG) Concurenţă

Curtea Europeană de Justiţie (CEJ). CEJ este îndreptăţită să acţioneze atât în cazul unor solicitări făcute de instanţele naţionale, cât şi în cazul unor acţiuni iniţiate împotriva Comisiei în faţa Tribunalului de Primă Instanţă (TPI).

Rolul Parlamentului European se reduce la a evalua acţiunile Comisiei printr-un raport anual şi, de asemenea, de a face observaţii privind evoluţiile importante din acest domeniu. Intervenţiile Consiliului de Miniştri se rezumă la a autoriza exceptările în bloc, precum şi la a face modificări în baza legală a PDC.

În afara Comisiei, în cadrul PDC acţionează şi autorităţile naţionale investite cu competenţe în acest domeniu. Ca urmare a recentelor propuneri venite din partea Comisiei, de descentralizare a PDC, rolul autorităţilor naţionale din domeniul concurenţei va creşte în mod semnificativ.

DOMENIILE DE ACTIVITATE ALE PDC

• Acordurile anticoncurențiale

• Abuzul de poziție dominantă

CONCENTRĂRILE

ECONOMICE

POLITICA ANTITRUST

AJUTORUL DE STAT

LIBERALIZA-REA PIEŢEI

DOMENIILE DE ACŢIUNE ALE POLITICII UE ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI

I. POLITICA ANTITRUST - acțiunea de a preveni sau controla cartelurile sau alte monopoluri.

A. Acordurile anticoncurențiale - acorduri încheiate între întreprinderi cu scopul de a limita concurența – de exemplu, cartelurile, în cazul cărora întreprinderile ajung la un acord pentru a evita concurența sau stabilesc prețurile de vânzare ale produselor pe care le comercializează. (carteluri)

!!! S‑a estimat că, în 2012, beneficiile pentru consumatori rezultate doar în urma deciziilor Comisiei de interzicere a

cartelurilor s‑au situat între 1,35 și 2 miliarde de euro

POLITICA ANTITRUST – ACORDURI ANTICONCURENŢIALE

Acordurile sunt considerate anticoncurențiale în cazul în care participanții convin:

• să fixeze prețurile;

• să limiteze producția;

• să își împartă piețele sau consumatorii;

• să fixeze prețurile de revânzare (între un producător și distribuitorii săi).

Cu toate acestea, un acord poate fi legal în cazul în care:

• are mai multe efecte pozitive decât negative;

• nu este încheiat între concurenți;

• sunt implicate întreprinderi care dețin numai o cotă mică de piață cumulată;

• este necesar pentru îmbunătățirea produselor sau a serviciilor, pentru dezvoltarea de noi produse sau identificarea unor modalități noi și îmbunătățite pentru a pune produsele la dispoziția consumatorilor.

POLITICA ANTITRUST – ABUZ DE POZIŢIE DOMINANTĂ

B. Abuzul de poziție dominantă O întreprindere poate restrânge concurența atunci când deține o

poziție foarte importantă pe o anumită piață.

O poziție dominantă nu este anticoncurențială în sine, însă comportamentul întreprinderii poate fi considerat abuziv în cazul în care aceasta își exploatează poziția pentru a elimina concurența.

Abuz de poziţie dominantă este situaţia când un actor important încearcă să își elimine concurenții de pe piață. Acest lucru va duce la creșterea prețurilor și la restrângerea ofertei pentru consumatori.

EXEMPLE DE ABUZ DE POZIȚIE DOMINANTĂ:• practicarea unor prețuri prea mari; • vânzarea la prețuri scăzute în mod artificial, cu scopul de a afecta

sau chiar de a exclude concurenții de pe piață; • obligarea consumatorilor să cumpere un produs care este legat în

mod artificial de un altul mai cunoscut, acest lucru având drept efect să excludă produsele similare, denaturând astfel concurența;

• refuzul de a accepta anumiți clienți sau oferirea de reduceri speciale clienților care cumpără toate sau aproape toate produsele de care au nevoie de la întreprinderea care deține poziția dominantă;

• condiționarea vânzării unui produs de vânzarea unui alt produs. • !!! (ex. real) CE a inițiat o acțiune pentru abuz de poziție dominantă

împotriva gigantului american din industria calculatoarelor, Microsoft. Comisia a amendat compania Microsoft pentru practica de grupare a

diferite tipuri de programe informatice într‑un singur pachet. Comisia a decis că Microsoft a fost neloială față de consumatori prin eliminarea

opțiunilor, menținerea prețurilor ridicate în mod artificial și sufocarea inovației în industria programelor informatice.

II. CONCENTRĂRILE ECONOMICE Concentrările economice propuse pot fi interzise dacă părțile care

fuzionează sunt concurenți majori sau dacă fuziunea ar reduce sau ar limita în mod semnificativ concurența în cadrul UE, de exemplu prin crearea sau consolidarea unui actor dominant.

Înainte de a fuziona sau de a se asocia, întreprinderile mari care desfășoară activități transfrontaliere trebuie să ceară o autorizare din partea Comisiei, furnizând toate informațiile necesare pentru ca aceasta să poată lua o decizie.

Autoritățile din domeniul concurenței se asigură că, atunci când două sau mai multe întreprinderi își unesc forțele temporar sau definitiv, echilibrul piețelor nu va fi compromis într‑un mod care ar putea să afecteze concurența sau să creeze o poziție dominantă de care s‑ar putea abuza.

Aceste reguli se aplică tuturor concentrărilor economice, indiferent de locul în care întreprinderile își au sediul social, sediul central sau instalațiile de producție, deoarece chiar și în cazul în care acestea sunt stabilite în afara UE, dar sunt prezente pe piața europeană, operațiunea poate afecta piața UE.

II. CONCENTRĂRILE ECONOMICE (CONT.)

EX - În 2006 și din nou în 2012, compania aeriană low‑cost Ryanair a informat Comisia că dorește să preia compania națională irlandeză de transport aerian, Aer Lingus.

Comisia a examinat impactul potențial asupra concurenței și consumatorilor, în special asupra celor 14 milioane de pasageri care folosesc anual transportul aerian pentru zboruri către sau din Irlanda.

Fuzionarea celor două companii aeriene ar fi creat o companie cu o poziție de monopol sau dominantă pe mai multe rute către și din Irlanda, limitând oferta pentru consumatori și, cel mai probabil, conducând la prețuri mai ridicate.

III. AJUTORUL DE STAT Uneori, guvernele statelor membre sprijină întreprinderi sau sectoare din industria

locală din fonduri publice, oferindu‑le un avantaj neloial - Articolul 107 din TFUE interzice astfel de practici.

În vederea autorizării sau nu a unui ajutor, Comisia trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

• Autoritățile de stat au ajutat întreprinderile (sub formă de granturi, subvenții, scutiri fiscale, garanții, participații în întreprinderi, furnizarea de bunuri și servicii în condiții preferențiale etc.)?

• Este posibil ca acest ajutor să afecteze comerțul între statele membre ale UE?

• Ajutorul este selectiv, oferind un avantaj anumitor întreprinderi, sectoare ale industriei sau întreprinderi dintr‑o anumită regiune (de exemplu, măsurile fiscale generale și legislația muncii nu sunt considerate ca fiind selective deoarece se aplică pentru toată lumea)?

• A fost denaturată concurența sau există riscul ca aceasta să fie denaturată în viitor?

!!! Totuşi, sunt posibile câteva excepții de la normele generale. Ajutorul de stat va primi undă verde dacă există o șansă reală ca o întreprindere aflată în dificultate – sau o

întreprindere nouă – să devină în cele din urmă rentabilă sau dacă aceasta urmărește interesele UE (de exemplu, prin păstrarea sau crearea de locuri de muncă).

CONTROLUL AJUTOARELOR DE STAT Guvernele statelor membre trebuie să informeze CE cu privire la

intenția lor de a acorda un ajutor financiar. Comisia aprobă circa 85 % din ajutoarele notificate, în urma efectuării unei simple evaluări preliminare.

De asemenea, Comisia Europeană investighează ajutoarele despre care nu a fost informată în mod oficial, dar de care a aflat prin proprie investigație, prin intermediul plângerilor din partea întreprinderilor sau a persoanelor fizice sau din mass‑media. În cazul în care constată că ajutorul respectiv este incompatibil cu legislația UE și cu normele privind concurența loială, Comisia solicită autorităților naționale să sisteze ajutorul și să recupereze fondurile deja acordate.

IV. LIBERALIZAREA PIEŢELOR

În unele țări, anumite servicii esențiale, cum ar fi energia, telecomunicațiile, transportul, apa și poșta, sunt controlate în continuare de către autoritățile publice și nu de întreprinderi private. Țările UE pot încredința servicii publice specifice unei întreprinderi, acordându‑i acesteia sarcini, drepturi specifice și compensații financiare, în conformitate cu normele în materie de ajutoare de stat.

Există și situații în care astfel de servicii sunt liberalizate, și anume, sunt deschise concurenței între mai multe întreprinderi. În aceste cazuri, Comisia se asigură că serviciile rămân la dispoziția tuturor, chiar și în regiunile în care acestea nu sunt rentabile. Mai mult, este esențial să se asigure că procesul de liberalizare nu oferă un avantaj neloial întreprinderii care deținea monopolul înainte de liberalizare.

LIBERALIZAREA PIEȚELOR PREZINTĂ MAI MULTE AVANTAJE

Consumatorii pot alege dintr‑o gamă largă de produse și furnizori de servicii

Preţuri mai scăzute, servicii mai accesibile

economiile naționale să devină mai competitive.

Comisia poate fi de acord cu deținerea monopolului de către o întreprindere în circumstanțe speciale: de exemplu, atunci când este

implicată o infrastructură costisitoare („monopoluri naturale”) sau atunci când este important să se garanteze asigurarea unui serviciu public.

Cu toate acestea:

• întreprinderile care dețin un monopol trebuie să fie capabile să demonstreze că tratează în mod loial celelalte întreprinderi;

• monopolurile naturale trebuie să își pună infrastructura la dispoziția tuturor utilizatorilor;

• profiturile obținute din furnizarea unui serviciu public nu pot fi utilizate pentru a subvenționa operațiuni comerciale prin care s‑ar putea oferi prețuri inferioare celor practicate de concurență.

2. POLITICA UE ÎN DOMENIUL TRANSPORTRURILOR

OBIECTIVE POLITICII UE IN DOMENIUL TRANSPORTURILOR Obiectiv general - stabilirea unui echilibru între dezvoltarea economică

pe de o parte şi cerinţele de calitate şi siguranţă ale societăţii pe de cealaltă parte, pentru a dezvolta un sistem de transport modern.

alte obiective:

de a definitiva piaţa internă,

de a asigura dezvoltarea durabilă

Reducerea emisiilor generate de activitățile de transport - pentru a reduce emisiile globale de gaze cu efect de seră cu 80 % și pentru a menține astfel schimbările climatice între anumite limite de siguranță (o creștere a temperaturii cu maxim 2° Celsius), sectorul transporturilor trebuie să reducă emisiile cu 60 % până în 2050.

de a extinde reţelele de transport în întreaga Europă,

de a maximiza utilizarea spaţiului,

de a îmbunătăţi siguranţa (să îi protejeze pe cetățeni când călătoresc)

crearea unui spațiu european unic al transporturilor

de a dezvolta cooperarea internaţională etc. !!! Pentru a realiza aceste obiective, trebuie garantat accesul la o infrastructură și la servicii de transport de calitate, cu sprijinul cercetării, inovării și al unei finanțări solide pe termen

lung.

REALITĂŢI Infrastructura de transport nu este distribuită uniform în Europa

- Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T)

modernizarea și conectarea rețelelor naționale pentru a crea o rețea interconectată care să lege toate regiunile europene, prin utilizarea cât mai eficientă a diferite mijloace de transport.

Formarea unei rețele primare până în 2030, completând legăturile transfrontaliere care lipsesc pentru a realiza o rețea „mai inteligentă”

Cercetarea - „Transporturi inteligente, ecologice și integrate” constituie una dintre principalele provocări vizate de programul de finanțare a proiectelor de cercetare „Orizont 2020” pentru perioada 2014-2020, esențială pentru ca Europa să poate rămâne în avangarda progreselor tehnologice în domeniu.

REALITĂŢI (CONT.) Finanțare - Transporturile au primit cea mai mare parte din fondurile

alocate, circa 26 de miliarde de euro, prin mecanismul „Conectarea Europei”, instrumentul de finanțare care va fi utilizat în perioada bugetară 2014-2020 pentru investiții în infrastructurile de transport, energie și TIC.

Dezvoltarea infrastructurii de care este nevoie pentru a face față creșterii preconizate a cererii de transport în Europa va necesita investiți de 1 500 de miliarde de euro până în 2030. Comisia a calculat că numai până în 2020, vor fi necesare circa 500 de miliarde de euro pentru finalizarea rețelei transeuropene de transport. Jumătate din această sumă va servi la eliminarea principalelor blocaje.

POLITICI SECTORIALE DE TRANSPORT

FIGURA 1. TRANSPORTUL RUTIER ŞI FEROVIAR DE PASAGERI (% DIN TOTAL PASAGERI-KM PENTRU

TRANSPORTUL INTERN)

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 20120

10

20

30

40

50

60

70

80

90

Tren

Maşină

Autobuz, autocar

TRANSPORTUL RUTIER - Transportul rutier rămâne soluția preferată pentru transportul călătorilor și al mărfurilor în Europa.

- Un alt aspect delicat care s-a făcut simțit, de-a lungul anilor, în sectorul transportului rutier, au fost taxele de drum și de trecere.

- Un act legislativ de importanță fundamentală a fost directiva privind Eurovinieta, adoptată în 1999, pentru a impune vehiculelor grele pentru transportul de mărfuri o taxă de utilizare a anumitor infrastructuri precum drumurile rapide, podurile, tunelurile și trecătorile montane.

TRANSPORTUL RUTIER (CONT.)Având în vedere că aproape 75 % din transportul terestru de marfă între statele membre se face pe cale rutieră, legislația îi ajută pe șoferii de camioane să își planifice deplasările pe continent, iar autorităților le facilitează sarcina de controla timpul de conducere - Tahografele digitale

- numărul deceselor cauzate de accidente rutiere a scăzut cu 43 %, în 2012 înregistrându-se cele mai scăzute niveluri

- Potrivit estimărilor, aproape un milion și jumătate de persoane au fost rănite în 2010, din care un sfert de milion au suferit vătămări corporale grave. Prin comparație, în 2012 au fost raportate 28 000 de decese survenite în accidente rutiere produse în UE. Se estimează că pentru fiecare persoană care își pierde viața într-un accident, alte 4 rămân cu un handicap permanent, 10 suferă răni grave și 40, răni ușoare.

TRANSPORTUL FEROVIAR - începând cu anul 2001 sectorul feroviar european a reușit să determine o creștere a numărului de pasageri și a volumului de mărfuri și să își stabilizeze cota de piață, printre alte modalități de transport

- Căile ferate europene sunt printre cele mai sigure din lume.

TRANSPORTUL FEROVIAR (CONT.)- Deși este mult mai ecologic și mai sigur din punct de vedere statistic

decât transportul rutier, transportul feroviar face eforturi pentru a fi competitiv pe piețele transportului de călători și mărfuri. Până în acest moment, căile ferate europene nu și-au atins încă întregul potențial.

- Un al patrulea pachet feroviar are în vedere creșterea vizibilității, a eficienței și a cotei de piață a transportului feroviar în cadrul transporturilor europene, precum și deschiderea sectorului către o concurență mai mare, prin furnizarea de servicii transfrontaliere eficiente și de calitate.

TRANSPORTUL MARITIM Transportul maritim este extrem de important pentru comerțul

european. Aproape 90 % din transportul extern de mărfuri al Uniunii Europene și 40 % din cel intern se face pe mare.

Ani de-a rândul transportul maritim nu a fost reglementat de o politică comună. Abia în 1986 Europa a adoptat primul pachet legislativ pentru liberalizarea transportului maritim.

Ca și în cazul celorlalte modalități de transport, siguranța și condițiile de lucru și de formare a personalului navigant s-au aflat întotdeauna pe primul plan. Pentru a garanta siguranța și calitatea serviciilor, echipajele trebuie să fie competente.

TRANSPORTUL MARITIM (CONT.) Din nefericire, în anii ’90 s-au produs o serie accidente maritime –

Aegean Sea în 1992, Braer în 1993 și Estonia în 1994. Au urmat Erika în 1999 și Prestige în 2002, ambele soldate cu victime și scurgeri de petrol.

Așa-numita legislație Erika I și Erika II a condus la eliminarea treptată a vaselor cu cocă simplă, a introdus o listă neagră pentru a împiedica acostarea, în porturile UE, a navelor declarate a fi în stare proastă și a instituit un sistem paneuropean de control al traficului

TRANSPORTUL AERIAN Datorită standardelor ridicate în materie de siguranță, spațiul aerian

european se numără printre cele mai sigure din lume. Lucrând în strânsă cooperare cu autoritățile competente din statele membre și din alte țări și cu organizații internaționale din domeniul aviației civile, Uniunea Europeană depune eforturi pentru a îmbunătăți aceste standarde în întreaga lume. Cu toate acestea, unele companii aeriene continuă să își desfășoare activitatea în condiții care se situează sub nivelurile de siguranță esențiale, recunoscute pe plan internațional.

Lista companiilor aeriene interzise în UE - http://ec.europa.eu/transport/modes/air/safety/air-ban/doc/list_ro.pdf

Sector important din punct de vedere strategic, cu o contribuție vitală la ocuparea forței de muncă și la economia UE, transportul aerian generează, direct și indirect, 5,1 milioane de locuri de muncă și contribuie cu 365 de miliarde de euro la PIB-ul european (2,4 %).

Liberalizarea pieței a avut loc treptat, prin trei pachete succesive de măsuri referitoare la acordarea de licențe transportatorilor aerieni, la accesul pe piață și la tarife.

TRANSPORTUL AERIAN (CONT.) În 1992, doar 93 de rute europene erau deservite de mai mult de

două companii aeriene. În 2011, numărul acestora era de 482. Datorită politicii europene în domeniul transporturilor, călătorii beneficiază astăzi de mai multe oferte decât în urmă cu 20 de ani și plătesc prețuri mai mici.

În pofida crizei economice actuale, se estimează că transportul aerian mondial va creşte cu aproximativ 5 % pe an până în 2030

FIGURA 2. TRANSPORTUL AERIAN DE PASAGERI

2007 2008 2009 2010 2011 2012700000000

720000000

740000000

760000000

780000000

800000000

820000000

840000000

TRANSPORTUL AERIAN (CONT.) Unul dintre obiectivele principale era înlocuirea celor 28 de

sisteme aeriene naționale cu unul singur;

Tehnologia necesară pentru viitorul cer unic este pusă la dispoziție prin programul de cercetare al UE privind managementul traficului aerian SESAR, care își propune să modernizeze infrastructura și să crească eficiența optimizând capacitatea și transformând astfel cerul unic european în realitate.

În 2009 a urmat un al doilea pachet de măsuri, cunoscut sub numele de cerul unic european II (SES II). - modernizarea sistemul european de control al traficului aerian, implementarea cerului unic european și finalizarea spațiului european comun european.

OBIECTIVE CONCRETE PENTRU VIITOR

• Reducerea la jumătate, până în 2020, a numărului de victime ale accidentelor rutiere în raport cu cel înregistrat în 2010 și apropierea de obiectivul „zero decese” până în 2050.

Transportul interurban

• Trebuie să se renunțe la jumătate din numărul mijloacelor de transport rutier de călători și marfă pe distanțe medii în favoarea transportului feroviar și pe apă.

• Până în 2050, călătorii care se deplasează pe distanțe medii (peste 300 km) ar trebui să opteze în favoarea trenului.

• Transferul, până în 2030, a 30 % din transportul rutier de mărfuri pe distanțe de peste 300 km către alte moduri de transport, cum ar fi trenurile sau navele, și transferul a peste 50 % din acest transport până în 2050.

• Triplarea, până în 2030, a lungimii actualei rețele feroviare de mare viteză.

• Conectarea, până în 2050, a tuturor aeroporturilor din cadrul rețelei primare la rețeaua feroviară, de preferință la rețeaua de mare viteză.

• Conectarea, până în 2050, a tuturor porturilor din cadrul rețelei primare la rețeaua de transport feroviar de marfă și, unde este posibil, la sistemul de căi navigabile interioare.

OBIECTIVE CONCRETE PENTRU VIITOR (CONT.)

Transportul de călători pe distanțe lungi și transportul intercontinental de marfă

• Creșterea la 40 %, până în 2050, a volumului de combustibili cu emisii scăzute de dioxid de carbon utilizați în sectorul aeronautic.

• Reducerea, până în 2050, a emisiilor UE de CO2 provenind de la păcura utilizată în navigație cu 40 % față de nivelurile din 2005.

• Modernizarea, până în 2020, a sistemului de control al traficului aerian pentru a realiza cerul unic european.

• Finalizarea, până în 2020, a spațiului aerian comun european (58 de țări, 1 miliard de persoane).

Transportul urban

• Înjumătățirea, până în 2030, a numărului de automobile din transportul urban „alimentate în mod convențional” și excluderea treptată a acestora din orașe până în 2050; realizarea, până în 2030, a unui sistem de transport de marfă fără emisii de CO2 în centrele urbane majore.

POLITICA EUROPEANĂ DE PROTECŢIE A CONSUMATORILOR

Obiective principale:

1. Protejarea consumatorilor de riscurile și ameninţările grave pe care nu le pot înfrunta pe cont propriu: practici comerciale neloiale; publicitate înşelătoare şi comparativă; indicatori de preţ şi sisteme de etichetare; clauze contractuale abuzive; vânzarea la distanţă şi la domiciliu; pachete de servicii turistice şi bunuri imobiliare în regim de multi-proprietate; drepturile călătorilor; specificaţii privind proprietăţile nutriţionale şi curative; produse alimentare noi; ingrediente alimentare şi ambalajele produselor.

2. luarea măsurilor necesare pentru a le permite consumatorilor să facă alegeri bazate pe informaţii clare, corecte și coerente

3. protejarea drepturilor consumatorilor și instituirea unor proceduri rapide și eficiente de soluţionare a litigiilor comerciale

4. adaptarea drepturilor consumatorilor la evoluţiile economice și sociale, mai ales în sectorul alimentar, energetic, digital și al transporturilor.

IMPORTANȚA POLITICII DE PROTECȚIE A CONSUMATORULUI

Cea mai mare piață de consum din lume:

cetăţenii și întreprinderile pot face schimburi comerciale în toate ţările UE, precum și în Islanda, Liechtenstein, Elveţia și Norvegia

Cheltuielile de consum reprezintă 56 % din PIB-ul UE

!!! Rolul principal al politicii UE de protecţie a consumatorilor este de a-i ajuta pe consumatori să valorifice la maximum oportunităţile pe care le oferă piaţa unică

!!! garantează faptul că aceștia beneficiază de o serie de drepturi și de un nivel înalt de protecţie și de sprijin peste tot în UE

PPC OFERĂ:• un set unic de reguli generale care se aplică tuturor produselor și

serviciilor, inclusiv celor comercializate on-line, peste tot în UE;• un cadru concurenţial echitabil pentru întreprinderi și interzicerea

practicilor comerciale neloiale;• acces la mecanisme de soluţionare a litigiilor ieftine, rapide și ușor

de aplicat;• reducerea riscurilor pentru sănătate și siguranţă în UE prin

implementarea unui mecanism de cooperare și de supraveghere a pieţei mai eficient;

• informaţii, consultanţă și sprijin pentru consumatori;• protecţie pentru consumatorii vulnerabili (copii,persoane în vârstă)

împotriva eventualelor acte de exploatare sau înșelăciune.

TEMEIUL JURIDIC AL POLITICII EUROPENE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI CONSUMATORULUI

• Articolul 4 alineatul (2) litera (f)

• Articolele 12, 114 și 169 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și

• Articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

ACTORII INSTITUŢIONALI AI POLITICII EUROPENE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI CONSUMATORILOR

Instituţie SubdiviziuneParlamentul European - Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţ

ă alimentară- Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumat

orilor

Consiliul Uniunii Europene

- Ocuparea forţei de muncă, politică socială, sănătate şi consumatori

Comisia Europeană - Protecţia consumatorilor - Siguranţa alimentară 

Comitetul Economic și Social European

- Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi cetăţenie 

Comitetul Regiunilor - Comisia pentru resurse naturale (NAT)Agențiile UE - Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate și

Alimente (Chafea) - Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară

PRINCIPALELE REALIZĂRI ALE POLITICII EUROPENE DE PROTECŢIE A CONSUMATORILOR

I. Protecţia siguranţei consumatorilor

1. Siguranța produselor: În baza normelor UE în acest domeniu, numai produsele care sunt sigure pot fi comercializate pe piaţa europeană. Legislaţia europeană prevede utilizarea marcajului „CE” pe mai multe categorii de produse, prin care fabricantul declară că produsul a fost verificat în baza principalelor criterii de siguranţă stabilite de UE și îndeplinește toate criteriile relevante.

2. Sistemul de alertă rapidă al UE: Sistemul de alertă rapidă al UE (RAPEX) pentru produsele periculoase, altele decât cele alimentare (ex. jucării, articole pentru copii, aparate de uz casnic), le permite Comisiei Europene și autorităţilor competente din statele membre să schimbe rapid informaţii cu privire la produsele periculoase care reprezintă o ameninţare gravă pentru sănătatea și siguranţa populaţiei, mediu, eficienţa energetică sau securitatea publică.

PRINCIPALELE REALIZĂRI (CONT.)

II. Protejarea drepturilor consumatorilor

Interzicerea tehnicilor de vânzare agresive:

Cumpărăturile la distanță - dreptul de a anula contractul în termen de 7 zile lucrătoare fără nici-o penalitate, protecţie împotriva vânzărilor nedorite și împotriva utilizării frauduloase a cardului bancar.

Repararea produselor

Soluționarea litigiilor - utilizând procedurile de soluţionare alternativă (SAL) sau on-line (SOL)

Cereri de despăgubire cu valoare redusă începând din 2009 și se aplică litigiilor comerciale civile și comerciale transfrontaliere pentru cererile de despăgubire cu o valoare de sub 2 000 de euro

PRINCIPALELE REALIZĂRI (CONT.)III. Supravegherea pieţei și respectarea drepturilor consumatorilor

În 2010, ţările UE au cheltuit peste 100 de milioane de euro pentru punerea în aplicare a cerinţelor referitoare la siguranţa produselor și au utilizat serviciile a peste 6 000 de inspectori. Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor (CPC) reunește autorităţile naţionale din toate ţările UE pentru a identifica, investiga și stopa practicile comerciale transfrontaliere ilegale.

IV. Protejarea intereselor financiare ale consumatorilor

V. Protecţia consumatorilor aflaţi în vacanţă și în străinătate

• Drepturile pasagerilor:

• Pachete de servicii de călătorie

• Dreptul de folosinţă pe durată limitată:

• Roaming

MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE!!!