NR.1

1. Caracteristici ale conceptului de politica publica in acceptiunea unor sociologi si politologi din literatura franceza.

In prezent, in literatura franceza exista un consens relativ in randul sociologilor si politologilor cu privire la caracteristicile conceptului de pp, in sensul ca o politica publica reprezinta in acelasi timp:

un continut – activitatea publica apare sub forma unui continut. Pt a se genera rezultate sau produse se aloca resurse. Aceste produse rezulta dintr-un proces de munca si de actiune.

un program – o politica publica nu se rezuma la un act punctual izolat. In spatele unui act se afla un cadru mai general in care se integreaza actul respectiv. Desi acest cadru nu este definit in mod explicit (prin legi), putem totusi sa reperam legaturi intre aceste acte, o structura de referinta sau de orientare relativ permanenta.

o orientare normativa – se presupune ca activitatea publica nu este rezultatul unor raspunsuri aleatorii ci din contra, este expresia finalitatilor si preferintelor pe care decidentul, constient sau nu, in mod voluntar sau fortat de imprejurari, nu poate decat sa le accepte, pentru care este raspunzator.

un factor coercitiv – activitatea publica provine din natura autoritara cu care este investit actorul guvernamental, care exercita o coercitie bazata pe monopolul fortei. Actul public se impune tocmai prin faptul ca este abilitat ca expresie a puterii publice. Autoritatea cu care este investit actorul guvernamental se impune colectivitatii.

un resort social - o pp se defineste in cele din urma prin resortul sau, prin cetatenii ale caror situatii, interese, comportamente sunt afectate de aceste acte si dispozitii. Analiza tb sa identifice publicul, indivizii, grupurile sau institutiile care intra in campul de actiune guvernamentala avuta in vedere.

2. Modele de aparitie a politicilor publice

Exista 3 modele traditionale care explica aparitia politicilor publice:

A. Aparitia politicilor publice pornind de la cerere

Sursa politicilor publice este reprezentata de nevoile oamenilor, problemele unui anumit sector, ale unei zone sau ale unei colectivitati locale. Atunci cand amploarea lor creste, aceste nevoi si probleme exprimate sunt receptate de persoane calificate, de intermediari politici sau antreprenori politici care, in numele mandantilor lor vor face presiuni asupra autoritatilor publice pt ca acestea sa intervina. Astfel, solicitarile izolate sunt amplificate de grupuri de interese si de partide, pt a ajunge la pb de masa.

Atunci cand intermediarii sunt insuficienti, autoritatea publica poate recurge la metode de ascultare: studii ale nevoilor, marketing etc. Volumul cererilor ascultate si gradul lor de bruiere depind de o serie de factori:

presiunile diferitelor grupuri de interese asupra deciziilor politice – cu cat sunt mai multe cresc sansele de a fi ascultate;

diferentele existente intre capacitatile de analiza si influenta ale diferitilor intermediari sau antreprenori politici – anumite persoane sau grupuri sunt percepute de decidentii politici ca fiind purtatori de opinie. Este vb despre persoane influente aflate in varful ierarhiei sociale

sensibilitatile de perceptie diferite ale actorilor politici –problemele, fenomenele sociale nu sunt percepute de actorii politici la fel. Pericolul este ca sistemul politic sa nu fie prins intr-o retea de presiuni care sa nu-i permita o ierarhizare a cererilor in functie de criterii obiective.

B. Aparitia politicilor publice prin impunerea ofertei

Nevoile incep sa se manifeste, iar autoritatile publice sunt acum cele care modeleaza nevoile. In versiunea “usoara” a acestui model, cetatenii ajung, intro-o anumita masura, sa perceapa bunurile si serviciile oferite de decidentii politici ca fiind aspiratii proprii. In versiunea “dura” acest scenariu duce la ipoteze de manipulare prin care autoritatile publice influenteaza perceptiile cetatenilor in privinta anumitor nevoi, facandu-i sa le resimta mai intens sau sa le considere deja rezolvate.

C. Inlantuirea politicilor publice

In realitate, nasterea unei politici nu se face neaparat intr-un gol, sub impulsul cererilor si ofertelor, al nevoilor sociale sau al raspunsurilor politice. O actiune pub poate aparea pt ca o pp preexistenta intampina dificultati. Nu exista nicio obligatie ca ele sa fie generate in mod spontan, independent unele de celelalte, prin impulsul exclusiv initial al cererii si ofertei.

Abordarea numita “a grupurilor de interese” afirma ca scena politica este un loc de infruntari si de negocieri intre grupuri de interse, partide, sindicate, asociatii, fiecare urmarindu-si propriile interese.

Aceasta abordare porneste de la ideea conform careia in spatele interesului general si al guvernului democratic se afla interesele sectoriale si jocurile utilitariste care influenteaza in ultima instanta deciziile politice. Conform acestei abordari, aparitia pol pub este in special modelata de legea grupului cel mai puternic.

3. Explicati conceptia lui Howlett si Ramesh privind actorii politici si rolul lor

Howlett si Ramesh impart actorii politici in urmatoarele 5 categorii: oficialii alesi(membri ai executivului si ai legislativului), oficialii numiti in functie(functionarii), grupurile de interese, grupurile de cercetatori si mass-media. Primele 2 categorii apartin statului iar celelate societatii.

Rolul acestora in ciclul politicilor publice este diferit:- executivul, guvernul sau cabinetul – rolul acestuia in procesul pol publice este cel mai

important, el intervenind in toate etapele ciclului politicilor (elaborarea, implementarea,

evaluarea). Puterea variaza in functie de regimul politic. In sistemele parlamentare guvernele tb sa dispuna de o majoritate confortabila in cadrul parlamentului pt ca propunerile pe care le inainteaza acestuia sa fie aprobate, in timp ce in regimurile prezidentiale executivul are deseori sarcina dificila de a convinge Congresul sa ii accepte propunerile;

- legislativul – acesta are un rol secundar, in sensul ca, in general el nu este cel care initiaza propuneri de politici, desi acest lucru nu este exclus. El are rolul de a aproba proiectele de legi inaintate de executiv, ocazie cu care poate aduce amendamente acestora dar si de a finanta implementarea acestora;

- functionarii, mai ales cei de rang inalt, reprezinta, in perioada contemporana un element principal al procesului politicilor publice mai ales datorita complexitatii problemelor de guvernare. Atat executivul cat si legislativul apeleaza adesea la expertiza functionarilor pt a-si transpune in practica propriile optiuni in ceea ce priveste politicile publice;

- grupurile de interese – reprezinta principalul mijloc de reprezentare a opiniilor publicului si de aducere a acestora in fara autoritatilor guvernamentale. Partidele politice nu pot face acest lucru foarte bine, deoarece incearca sa acapareze puterea guvernamentala pt propriul interes. Grupurile de interese pot pune la dispozitia oficialilor guvernamentali atat expertiza si informatii cat si importante resurse financiare;

- grupurile de universitari, cercetatori si consultati – sunt formate din persoane ce activeaza in cadrul universitatilor, institutelor de cercetare, firmelor de consultanta si organismelor de tip think-thank;

- mass-media – joaca de multe ori rolul unui amplificator al problemelor publice sau a unor solutii promovate de anumite grupuri de interese sau organisme de tip think-thank. Ea reprezinta totodata o oportunitate pt ca anumite probleme sa ajunga in atentia publicului;

In ceea ce priveste alegatorii si partidele politice, Howlett si Ramesh sunt de parere ca aceste 2 categorii apartin atat statului cat si societatii insa rolul lor in procesul formularii politicilor publice este net diferit. Astfel, rolul alegatorilor este redus, ei nefiind implicati in mod direct, ci prin intermediul reprezentantilor lor, oamenii politici alesi, care desi tin cont de opinia publica atunci cand isi formuleaza politicile ei pot fi dominati de expertii existenti in anumite domenii. Opinia publica detine o influenta vaga si difuza asupra agendei guvernamentale.

4. Enumerati modelele procesului politicii si explicati unul dintre ele

Modelele procesului politic sunt :1. Modelul sistemic al procesului politicii publice;2. Modelul procesual al politicii publice;3. Modele recente ale procesului politicii publice:

a. Modelul “metaforei curentilor” a lui Kingdomb. Modelul coalitiilor de sprijinc. Modelul echilibrului punctual

Modelul sistemic al procesului politicilor publice

Modelul sistemic al procesului politicilor publice elaborat de David Easton porneste de la premisa conform careia procesul politicii publice este rezultatul unui sistem, care influenteaza si care este influentat de mediul in care actioneaza. Sistemul primeste inputuri si raspunde cu outputuri. Inputurile sunt multe si iau forma problemelor, presiunilor, informatiei sau orice alt aspect la care sistemul reactioneaza. Outputurile reprezinta decizii de politica publica de a face sau a nu face ceva.Mediul de elaborare a politicii contine caracteristici ale sistemului institutional, social, politic si economic in care are loc elaborarea politicii. Intre mediu si sistemul politicii au loc legaturi de influenta reciproce.Mediul institutional are in vedere modul de organizare a sistemului politic (puterea legislativa, executiva, judecatoreasca), modul de impartire a competentelor.Mediul social are in vedere natura si alcatuirea populatiei si a structurii sale sociale (varsta, rasa, sex).Mediul economic include distributia avutiei in cadrul societatii, natura capitalului, inflatia, costurile fortei de munca si a materiilor prime.Inputurile sistemului de elaborare a politicii reprezinta cereri introduse in sistem cu scopul de a face ceva in legatura cu o problema. Votul pare sa fie cel mai evident input. Este cea mai uzuala forma de participare politica. O alta categorie de inputuri este prezentata de opinia publica, de satisfactia pe care o au cetatenii de situatia curenta si preferintele lor specifice fata de o anumita politica. Outputurile sunt reprezentate de decizii, de ceea ce guvernele hotarasc sa faca sau sa nu faca. Outputurile se materializeza in legi, supravegheri, evaluari.Cutia neagra (black box) – incercarea de a considera procesul politicii publice drept produsul unui sistem reprezinta o provocare pt orice analist. Dificultatea vine din a intelege cum aceste inputuri se transforma in outputuri. Chiar dak acest model este simplist, el ne ajuta sa intelegem anumite aspecte ale procesului politcii publice.

5. Explicati care sunt raspunsurile alternative pe care le poate da o autoritate publica cu privire la o cerere de inscriere in agenda

Odata ce problema publica a fost constientizata de autoritatea publica, aceasta este nevoita sa aleaga din gama de raspunsuri posibile pe care el le poate ofei in raport cu o cerere de inscriere pe agenda:

poate refuza inscrierea cererii. Are posibilitatea de a formula un refuz frontal sau de a adopta o tactica mai indirecta de refuzare. Poate actiona asupra problemei insesi (prin dezamorsarea, inchiderea, luarea in deradere a acesteia etc) sau asupra antreprenorilor si grupurilor (prin discreditarea liderilor, prin scurtcircuitarea acestora pt a se adresa direct grupurilor etc).

poate raspunde favorabil la cerere, dar in functie de grade diferite. Ea poate:- transmite un semnal simbolic;- invoca o constrangere care sa permita evitarea actiunii;- amana examinarea problemei;

- stabili o procedura de solutionare a problemei, fara vreun angajament cu privire la continut.;

- solutiona o mica parte a problemei, care are o valoare simbolica, fara a trece de fapt la fondul problemei;

- anticipa aparitia cererii, fara sa astepte ca aceasta sa se dezvolte prin medierea antreprenorilor terti.

6. Explicati clasificarea instrumentelor administrative (Howlett si Ramesh)

O clasificare a instrumentelor administrative este cea realizata de Howlett si Ramesh, ca-re au alcatuit o lista de 10 tipuri de instrumente administrative, grupate pe 3 categorii (instrumente voluntare, mixte si obligatorii), asezate in ordinea crescatoarea a nivelului de implicare al statului. Acestea sunt: familia si comunitatea, organizatiile voluntare, pietele private, informarea si influentarea, subventiile, licitarea drepturilor de proprietate, impozitele si taxele, reglementarile, intreprinderile private si furnizarea directa.

Instrumentele voluntare sunt cele care presupun un grad cat mai mic de implicare a statului, in care obiectivul dorit este indeplinit de o maniera voluntara. Administratia nu se implica in rezolvarea unei probleme de interes public deoarece considera ca aceasta poate fi rezolvata mai bine de catre familie, comunitate, ONG-uri sau de piata.

Instrumentele obligatorii – presupun cel mai mare grad de coercitie si constau in diectionarea actiunilor persoanelor fizice sau juridice in limitele constitutionale si care acorda o putere neinsemnata de decizie indivizilor, organizatiilor implicate. Acestea cuprind: reglementarile, intreprinderile publice sau furnizarea directa a bunurilor sau serviciilor de catre organele administrative.

Instrumentele mixte combina caracteristicile intrumentelor voluntare cu cele obligatorii. Intre acestea se numara raspandirea de informatii si influentarea persoanelor fizice sau juridice de catre organele administrative, subventionarea unor activitati.

7. Prezentati criteriile de evaluare DAC folosite la nivelul UE

Criteriile de evaluarea DAC folosite la nivelul UE sunt:

1. Relevanta – relevanta unei politici, a unui proiect sau a unui program reprezinta masura in care obiectivele stabilite si planul de implementare propus se adreseaza corect problemelor identificate. Schimabarile privind natura problemelor identificate initial sau anumite circumstante in care are loc implementarea pot face politica sau proiectul irelevante pentru problemele-nevoile pe care au fost menite sa le rezolve.

2. Eficienta – criteriul de eficienta se refera la cat de bine au fost folosite resursele disponibile pentru a transforma activitatile propuse in rezultatele scontate. Acest criteriu vizeaza aspecte legate de rentabilitate – obtinerea de rezultate mai bune si mai ieftine prin alte modalitati.

3. Eficacitatea – criteriul de eficacitate incearca sa identifice daca politica sau pro-iectul si-a atins obiectivele stabilite in faza de programare.

4. Impactul – termenul de impact se refera la efectul de ansamblu al beneficiilor aduse de o anumita politica sau proiect, asupra unui numar mai mare de persoane decat principalii beneficiari dintr-un anumit sector, o anumita regiune sau chiar din toata tara.

5. Sustenabilitatea – criteriul de sustenabilitate arata daca exista probabilitatea ca rezultatele pozitive ale politicii sa continue si dupa incetarea interventiei si, daca impactul pe termen lung al politici poate fi mentinut la nivel de sector sau regiune.

6. Coerenta – studiul coerentei se divizeaza in 3 teme majore:- coerenta interna: studierea diferitelor actiuni ale politicii pt a verifica daca ele

interactioneaza fara a pierde din eficacitate si a testa daca nu exista suprapuneri de actiuni

- coerenta externa: realizarea unei comparatii cu alte aplicari ale politicii sau programului intr-un perimetru comparabil; se verifica apoi daca politica prezinta o dezvoltare optima

- coerenta nevoilor: verificarea modului in care programul, politica raspund in mod real nevoilor zonei carora le sunt dedicate.

NR.2

1. Inventarierea principalelor abordari ale studiului politicilor publice realizate de Howlett si Ramesh

studiile privind analiza regimului politic – au indicat faptul ca pp variaza in functie de natura sistemului politic si a legaturilor sale cu societatea;

studii ce au vizat identificarea unor variabile cauzale in constituirea pp sau ceea ce au fost denumiti factori determinanti;

studii care se concentreaza asupra continutului politicilor – natura problemei politice si caile menite sa o solutioneze determina de multe ori felul in care politica va fi tratata de sistemul politic. Cea mai buna modalitate de intelegere a pp este focalizarea atentiei pe natura uneltelor, instrumentelor politice pe care organele administrative le au la dispozitie pt a implementa pp;

studii care se axeaza asupra impactului pp si asupra rezultatelor acesteia – aceasta abordare furnizeaza putine informatii legate de procesul politic care a dus la aceste rezultate.

2 .Explicati tipologia politicilor publice d.p.d.v al coercitei si al stilului

Din punctul de vedere al coercitiei, o pol pub poate fi calificata in 2 moduri:- pe de o parte, aceasta coercitie se exercita in mod direct sau constrangator asupra

cetateanului sau, din contra, in mod indirect sau lejer;ex.: at cand un agent de politie da o mustrare sau un sfat soferului in culpa

- pe de alta parte, aceasta coercitie ii afecteaza pe cei catre care este indreptata, modificandu-le comportamentul acestora si limitandu-le autonomia sau, din contra, se exercita printr-o presiune asupra mediului in care traiesc acestia; ex.: astfel putem reduce consumul gospodariilor printr-o crestere a impozitului pe venit sau printr-o diminuare a ch publice ale statului.

Intersectarea acestor parametrii ne permite sa facem dinstinctia intre 4 tipuri de pp2.

Tipologia pol publice bazata pe coercitie se prezinta astfel: o politica reglementara – este o actiune publica ce consta in adoptarea de norme

autoritare care afecteaza comportamentul destinatarilor. ex.: codul rutier stab niste reguli de comportament;Libertatile individuale ale destinatarilor politicilor sunt limitate, interesele lor sunt transformate prin decret. Ripley si Franklin au completat aceasta tipologie prin impartirea politicilor de reglementare in 2 categorii:

o politicile de reglementare competitive – presupun ca politicile elaborate sa limiteze furnizarea de bunuri si servicii de catre una sau cateva categorii desemnate de furnizori.

o politicile de reglementare protective – sunt cele care incearca sa protejeze publicul in general de efectele negative ale activitatii private.

o politica distributiva – reprezinta o actiune prin care puterea publica autorizeaza cazuri speciale desemnate nominal. ex: permisele de constructie;

o politica redistributiva – consta in adoptarea de catre puterea publica a unor criterii care confera acces la anumite avantaje, acest acces fiind acordat anumitor grupuri de destinatari neindividualizati.ex.: asigurarile sociale;

o politica constitutiva – actiunea publica defineste reguli privind puterea.ex: prin revizuirea constitutiei unei tari, prin realizarea de reforme institutionale sau administrative.

O alta clasificare imaprte politicile in functie de stilul acestora in: politici publice liberale – sunt cele care intervin acolo unde un interese individual

ameninta interesul public; politicile publice paternaliste – impun interesul public, uneori fara sa se preocupe de

impactul nefast al unei asemenea politici asupra intereselor individuale sau de schimabrea nevoilor si asteptarilor oamenilor.

Richardson identifica, la randul sau, urmatoarele tipuri de stiluri de politica:A. politici in care autorii politici cauta consensul;B. politici in care autorii reactioneaza la probleme;C. politici in care autorii impun decizii;D. politici in care autorii anticipeaza probleme.

3. Explicati diferentierea actorilor politici in functie de capacitatea lor de a se mobiliza in jurul problemelor (Cobb si Elder)

Avem 2 tipuri de actori politici: Actori propriu-zisi – acestia se mobilizeaza la nivel social si politic, prin forme de

participare si organizare (partide, asociatii, miscari sociale). Cei mai activi constituie grupuri de identificare. Cei mai putin activi devin grupuri de atentie in raport cu problemele;

Grupuri de public – acestia sunt spectatori. Cei mai implicati si cei mai informati formeza publicul interesat, atent iar cei mai neimplicati – publicul in general.

Conceptul de actor poate fi impins si mai departe. Putem vorbi despre existenta unui antreprenoriat politic. Diferiti indivizi, grupuri, coalitii mobilizeaza rss pe piata politica si pun in aplicare strategii pt ca autoritatea pub sa ia in considerare noi mize.

Se disting 2 tipuri principale de antreprenori: elite sociale – grupuri sau indivizi care detin pozitii de elite sociale, culturale, economice

sau politice care au un rol permanent miscari sociale – se regasesc in cadrul unor ansambluri mai difuze, anonime, a caror

actiune este punctuala si episodica.

4. Explicati succint etapele procesului decizional

Procesul decizional are doua faze principale: faza de formulare si cea de legitimizare.

Formularea desemneaza activitatea prin care o cerere sau o problema inscrisa pe agenda guvernamentala se transforma in alternative pentru actiune, in solutii. Formularea incorporeaza atat planificarea rationala cat si reactii subiective. Procesul consta in a determina care actiuni sunt posibile si care nu. Responsabilii politici, serviciile aflate in slujba lor, fac studii pt a identifica obiectivele si fatetele lor operationale, pt a descoperi factorii care cauzeaza problema, pt a mobiliza cunostintele disponibile si pt a stabili un diagnostic.

Formularea se imparte la randul sau in 2 subetape: cea a analizei si cea a selectiei.Analiza defineste o activitate de investigare a problemei, de cautare a optiunilor si alternativelor. Consecintele, avantajele si inconvenientele, efectele induse si efectele urmarite sunt anticipate si explicitate.Selectia reprezinta procesul de reducere a optiunilor la o singura alegere.

O atentie tb acordata de asemenea stilului de formulare propunerilor. Avem 3 tipuri de formulari: rutiniera, analoga si creativa.Formularea rutiniera reprezinta un proces repetitiv si neschimbat , de reformulare a propunerilor similare din cadrul unui domeniu stabilit pe agenda institutionala.Formularea analoga vizeaza tratarea unei noi probleme pornind de la ceea ce s-a facut anterior pt rezolvarea unei probleme similare.In formularea creativa tratarea unei probleme se face in mod diferit de ceea ce s-a intamplat in acel moment.

Faza de legitimare coincide cu momentul in care individul sau grupul caruia ii revin dreptul si sarcina de a decide, ia decizia efectiva. El voteaza, hotaraste. In teorie, el detine autoritatea, monopolul alegerii. In practica se observa ca acest lucru se intampla destul de rar. Legitimizarea nu este un act protocolar. Prin semnatura sa, el confera legitimitate unei alegeri si o oficializeaza, ii confera autoritate.

Legitimizarea este un element central intr-un sistem politic, implica autoritate, aprobare, obligatie, sustinere. O modalitate de a masura legitimitatea este de a analiza sprijinul disponibil pt guvern si pt ceea ce face acesta.

5. Explicati care sunt conditiile in opinia lui Cobb si Elder pt ca o miza sau o problema sa fie inscrisa pe agenda Guvernului

Inscrierea pe agenda este un proces de concurenta intre mize multiple si intre ierarhii. Cobb si Elder definesc conditiile necesare si suficiente pentru ca o miza sau o problema sa fie inscrisa pe o agenda guvernamentala. Exista 3 tipuri de conditii:

miza sau problema tb sa tina de competenta autoritatilor publice in general, daca nu de cea a unei autoritati publice specifice – actiunea politica cu ocazia inscrierii in

agenda consta in reconsiderarea portofolilui de sarcini atribuite autoritatii publice. Unii actori politici doresc ca acest portofoliu sa se extinda (ex: legiferarea in materie de procreatie) altii doresc sa limiteze acest portofoliu (ex: liberalizarea transportului aerian sau privatizarea intreprinderilor).

miza este perceputa ca fiind problematica si este definita ca necesitand atentia publicului – o astfel de situatie este perceputa ca nesatisfacatoare. Se creaza anumite diferente intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. Aceste diferente sunt suficient de puternice pentru a ne face sa consideram ca situatia este inaceptabila si ca necesita o actiune publica;

aceasta problema si miza pe care o poate constitui tb sa fie abordate in termeni de atentie publica - adica nu toate cererile pot fi solutionate de o autoritate publica, ele tb sa fie codificate si traduse intr-un limbaj adecvat pt autoritatea publica. Intr-un fel, ea se politizeaza prin mediatizare deoarece problemele sunt numeroase si fiecare individ sau grup are o cerere care tb solutionata.

Pentru ca o problema sa fie inscrisa pe agenda institutionala, actorii politici trebuie sa se sesizeze. Punerea pe agenda necesita multa insistenta. Insa odata ajunsa acolo, urmatoarea provocare o constituie mentinerea ei si este necesara o actiune continua pt rez problemei.

6. Enumerati modelele de luare a deciziilor publice si explicati unul dintre ele

Modelele de luare a deciziilor publice sunt:a. Modelul rationalitatii absolute si abordarea rational comprehensiva;b. Modelul rationalitatii limitate al lui Simon;c. Teoria comportamentala a organizatiei a lui Cyert si March;d. Modelul incremental al lui Lindbolm;e. Modele mixte.

Modelul rationalitatii limitate al lui Simon

Herber Simon a demonstrat ca cele ce declanseaza frecvent decizia sunt problemele organizationale. In acest sens, daca se pune o problema cunoscuta, decidentul va aplica acesteia un proces pe care il cunoaste pt a incerca sa o rezolve. Daca problema este necunoscuta, atunci decidentul va incerca sa vada daca aceasta nu seamana cu o alta problema astfel incat sa-i aplice o solutie de rutina prin proximitate. Numai in cazul in care acesta nu o va gasi, decidentul va incerca sa gaseasca o solutie noua, ceea ce este relativ putin frecvent in practica. In final el a demonstrat ca procesul de rezolvare a problemelor conduce la obtinerea unor solutii satisfacatoare, nu a unor solutii optimale.

El a aratat faptul ca comportamentul real nu corespunde rationalitatii absolute sau obiective, dinc el putin 3 motive:

insuficienta cunoasterii dificultatile anticiparii

limitele variatiilor de comportamentPrintre altele, a mai demonstrat ca decidentul este puternic influentat de mediul sau organizational, de regulile de management proprii organizatiei, de jocurile de influenta din cadrul ierarhiei organizationale. Actorii organizatiilor actioneaza conform unei rationalitati limitate, alegerile realizate si deciziile luate sunt supuse unor constrangeri care provin din insasi natura umana.

Decidentul se loveste de constrangeri majore, care tin de mai multi factori: informatiile lipsesc si costa sunt putine situatii in care managemerul public actioneaza in avans criteriile de alegere sunt rare situatia de alegere declanseaza o tensiune psihologica

Paradigma elaborata de Simon ofera cheia pt a intelege de ce un decident public se comporta asa cum se comporta.

7. Clasificarea tipurilor de evaluari din perspectiva realizarii

O alta clasificare a evaluarilor de politici publice poate avea la baza drept criteriu perspectiva din care se realizeaza: un ex-post (a posteriori), una ex-ante (a priori) si una intermediara (pe parcurs).

Evaluarea ex-post este retrospectiva – dupa generarea impactului unei politici publice, analistul incearca sa inteleaga ce s-a intamplat si sa elaboreze cunostinte privind realitatea. Ea poate avea in vedere atat masurarea rezultatelor cat si studi-erea procesului prin care s-a ajuns la aceste rezultate.

Identificarea si masurarea rezultatelor unei politici publice constituie nucleul dur al intregii evaluari. Aceasta etapa vizeaza in mod direct cuantificarea efectelor unei politici.

Cel de-al doilea obiectiv al evaluarii – aprecierea impactului, a eficientei si efica-citatii unei politici publice – se bazeaza in principal pe intelegerea procesului de punere in practica a unei politici publice.

Evaluarea ex-ante, care este prospectiva, este utilizata ca instrument care sa spri-jine luarea de decizii atunci cand exista mai multe alternative. Ea se bazeaza pe metode de calcul economice, de exemplu abordarea cost-beneficii.Evaluarea ex-ante trebuie sa includa 6 elemente principale:

- luarea in considerare a experientei dobandite;- contextul socio-economic al interventiei;- optiunile strategice, prioritatile retinute;- cuantificarea obiectivelor;- estimarea impactului socio-economic scontat si alocare de resurse;- modalitatile de punere in practica a programului.

Evaluarea intermediara – are drept obiect determinarea primelor rezultate ale politicii sau programului. Aceste studii furnizeaza informatii care pot fi utilizate pentru imbunatatirea programului aflat in derulare. Ele pot fi folositoare si in cadrul programelor ale caror costuri variabile detin o pondere ridicata in totalul costurilor. In asemenea cazuri evaluarea poate fi utilizata pentru a determina daca un program aflat in derulare ar trebui sa continue. Ea consta in:

- a stabili daca prioritatile retinute sunt intotdeauna pertinente in raport cu evolutiile contextului;

- a analiza coerenta dintre nevoi, obiective si rezultate scontate;- a analiza adaptarea sistemului de punere in practica si urmarire;- a prezenta rezultatele gratie unei analize a indicatorilor si a se pronunta asupra

rezervei de performanta.