Cuprins

I. Introducere.Politica monetară

II. Orientări ale politicii monetare în România

III. Reforma instituțională în sprijinul politicii monetare

III.1. Obiectivele politicii monetare a Băncii Naționale a României

III.2. Obiectivele intermediare ale politicii monetare

III.3. Obiectivele operaționale ale politicii monetare

IV. Instrumente de politică monetară

IV.1. Instrumente directe de politică monetară

IV.2. Instrumente indirecte de politică monetară

V. Studiu de caz pe exemplul României anii 2007-2009

VI. Concluzie

VII. Bibliografie

1

I. Introducere.Politica monetară

Actualitatea subiectului analizat. În condițiile în care celelalte pârghii economice erau, practic, imposibil de utilizat, politica monetară s-a dovedit a fi singura în măsură să ducă la îndeplininirea măsurărilor de stabilizare, chiar dacă aceasta, la început, s-a făcut cu destul de multe eforturi.

Scopul prezentului proiect constă în:

cercetarea bazelor teoretice și metodologice ale politicii monetare ca o totalitate a formelor de organizare a relațiilor financiare;

cercetarea bazelor analizei și gestiunii stabilității financiare;

determinarea influenței diverselor elemente ale mecanismului financiar;

elaborarea unui sistem de măsuri privind gestiunea stabilității monetare;

elaborarea recomandărilor practice privind perfecționarea politicilor monetare actuale.

Subiectul: Politica Monetară a BNR-ului în perioada anilor 2007-2009.

Structura și volumul lucrării: Lucrarea constă din introducere, trei capitole, concluzii, bibliografie. Este expusă pe 16 de pagini și cuprinde 6 grafice și trei figuri.

În introducere se fundamentează actualitatea temei, se determină scopul de bază al proiectului, se examinează conținutul structural al lucrării.

În capitolul I ” Orientări ale politicii monetare în România ” se examinează concepțiile privind orientarea politicii monetare.

În capitolul II ” Reforma instituțională în sprijinul politicii monetare ” se arată principalul obiectiv urmărit care este constituirea Băncii Centrale ca bancă de sine stătătoare.

În capitolul III ” Instrumente de politică monetară ” se evidențiază utilizarea unui set de instrumente prin intermediul cărora Banca Centrală să-și exercite influența la nivelul economiei.

Cuvinte cheie: politică monetară, mecanism financiar, instrumente monetare, agregate monetare, inflație, curs valutar, cerere și ofertă de monedă, masă monetară, investiții, credit, rata rezervelor obligatorii, dobândă, scadență, preț, active financiare.

”Politica monetară constituie un demers complex și subtil. În această lume cunoștințele solide ale specialiștilor bancari se asociază cu finețea unor observații sociologice și psihologice. Toate, dublate de experiență li de spirit creator. Ne confruntăm de prea multe ori cu un fenomen pe care economiștii îl numesc ”iluzie monetară”: convingerea că sporurile câștigurilor salariale sunt benefice, chiar dacă prețurile cresc”.1

1 Isărescu, Mugur, Economia românească în perspectiva anului 2000:Piața și politica valutară în România, Banca Națională a României, 1999, pag15

2

Ceea ce trebuia să se realizeze, în definitiv, în plan monetar, era restabilirea încrederii în propria monedă, în condițiile în care economia în tranziție este, de cele mai multe ori, confruntată cu o puternică dolarixare.

II. Orientări ale politicii monetare în România

Experiențele acumulate în ceea ce privește politica de macrostabilizare, în condițiile manifestării unui puternic fenomen inflaționist, arată că eficiența politicii de macrostabilizare este generată de respectarea a două condiții esențiale:

stabilirea cu prioritate a unui obiectiv fundamental de politică de macrostabilizare, în jurul acestuia urmând a se contura celelalte obiective;

atribuirea politicii monetare a rolului specific economiilor de piață și anume acela de a asigura stabilitatea nivelului general al prețurilor.

În fond, aceste două condiții se pot suprapune, în sensul că obiectivul central al politicii de macrostabilizare să fie asigurarea stabilității prețurilor, rolul central în asigurarea acestuia revenind politicii monetare.

Intervențiile autorității monetare se manifestă, pe de o parte, la un nivel strategic (specific, în fond, nivelului macroeconomic, deoarece prin măsurile adoptate, se are în vedere realizarea obiectivelor finale ale politicii macroeconomice) și la un nivel tactic.

Figura 1 Structura politicii monetare (cazul general al economiilor contemporane)

3

Figura 2 evidențiază obiectivele politicii monetare a Băncii Naționale a României, precum și instrumentele ce stau la baza atingerii obiectivelor propuse.

Figura 2 Structura politicii monetare în cazul României

Dacă obiectivele fundamentale sunt localizate la nivel macroeconomic și vizează, în definitiv, influențarea economiei în ansamblul său, obiectivele intermediare vizează șinte ce pot fi localizate la nivelul sistemului bancar. Toate aceste ținte nu pot fi supuse acțiunii directe de influențare exercitată prin măsurile de politică adoptate de autoritatea monetară. Pentru a realiza toate aceste obiective, Banca Centrală își stabilește țintele operaționale care se află cel mai aproape de intervențiile sale, operaționalizarea acestor ținte fiind rezultatul utilizării celor mai moderne instrumente de care dispune, de preferință instrumnente cu acțiune indirectă asupra variabilelor macroeconomice.

III. Reforma instituțională în sprijinul politicii monetare

Pentru a putea realiza acest angrebaj de interdependențe și influențe, reprezentat tocmai de aplicareamăsurilor de politică monetară, era necesar un cadru instituțional care să favorizeze succesul acestor măsuri.

Principalul obiectiv urmărit în această direcție viza constituirea Băncii Centrale ca bancă de sine stătătoare, care să-și asume responsabilitățile în planul elaborării și aplicării politicii monetare. Chiar în primul an de tranziție este posibil acest lucru prin separarea funcțiilor comercială și de Bancă Centrală ale Băncii Naționale:

Banca Națională a României a devenit Banca Centrală;

4

Banca Comercială Română a preluat funcțiile comerciale ale BNR, devenind astfel, bancă de depozit.

III.1. Obiectivele politicii monetare a Băncii Naționale a României

Exercitarea influenței politicii monetare asupra economiei se poate realiza numai în măsura în care obiectivele de politică monetară stabilite sunt atinse prin măsurile adoptate. Exercitarea unei influențe asupra economiei presupune o înlănțuire de obiective care să permită Băncii Centrale, prin acțiunile întreprinse, să ajungă la obiectivul final.

”Vârful de lance” al politicii monetare este reprezentat de obiectivul fundamental care, după cum am mai precizat, este obiectivul final al politicii macroeconomice. Pentru a influența ansamblul economiei, Banca Centrală trebuie să acționeze, direct sau indirect, asupra acelor domenii pe care le poate influența, de aici generându-se, mai departe, influența la nivelul întregii economii.

III.2. Obiectivele intermediare ale politicii monetare

Prin intermediul obiectielor, trebuie să se realizeze, în definitiv, prezentarea direcțiilor de acțiune ale Băncii Centrale în ceea ce privește măsurile de politică monetară.”Brunner și Meltzer defineau problema obiectivelor intermediare ca o problemă de delegare a unei strategii optime care să conducă politica monetară în condiții de incertitudine și de înregistrare de lag-uri în ceea ce privește obținera de informații despre obiectivele fundamentale ale politicii”2. Obiective intermediare de politică monetară sunt:

Cursul valutar;

Rata dobânzii de piață;

Agregatele monetare;

Nivelul creditului din economie;

Prețul altor active financiare.

III.3. Obiectivele operaționale ale politicii monetare

Realizarea obiectivelor stabilite prin programul de politică monetară depinde tocmai de tactica adoptată de Banca Centrală în această direcție; altfel spus, de obiectivele operaționale pe care, prin intermediul acțiunii exercitate prin folosirea instrumentelor de politică monetară, le poate influența în mod direct, variația acestora generând modificări la nivelul principalelor variabile monetare din economie care, mai departe, influențează economia în ansamblul său.

De-a lungul timpului, în cadrul țintelor operaționale s-au inclus:

Controlul creditului;

Controlul ratei dobânzii pe termen scurt de pe piața interbancară;

Controlul bazei monetare.

IV. Instrumente de politică monetară

2 Friedman, Benjamin M”Target, instruments and indicators of monetary policy”, Journal of Monetary Economics, nr.1. 1975, pag 456

5

Aplicarea măsurilor de politică monetară necesită utilizarea unui set de instrumente prin intermediul cărora Banca Centrală să-și exercite influența la nivelul economiei. Clasificarea instrumentelor de politică monetară în instrumente directe și indirecte este preztată mai jos:

VII.1. Instrumente directe de politică monetară

Se consideră că adoptarea acestui instrument este determinată de mai multe motive, printre care:

Ușurința aparentă de implementare a acestui instrument;

Percepția relativă legată de acuratețea cu care pot fi realizate obiectivele monetare și cele legate de credit;

În condițiile unei piețe cvasiinexistente sau în curs de dezvoltare, ca de altfel și ale unei Bănci Centrale în curs de restructurare, s-a dovedit a fi cel mai eficient instrument de politică monetară la momentul respectiv;

IV.2. Instrumente indirecte de politică monetară

Exercitarea rolului efectiv de Bancă Centrală de către autoritatea monetară este legată și de modul în care aceasta reușește să imprime, în plan monetar, direcția dorită prin intermediul acelor instrumente de politică monetară care să genereze influențe asupra pieței, și nu direct asupra instituțiilor monetare din cadrul acesteia: altfel spus , eficiența politicii monetare este legată de capacitatea Băncii Centrale3 de a stabili mixul de instrumente indirecte care să conducă la atingerea obiectivelor finale al politicii macroeconomice.

Figura 3 Structura instrumentelor de politică monetară

Studiu de caz pe exemplul României anii 2007-2009

3 Ghizari, Iota Emil, Obiective ale politicii monetare în România, Academia Română, Institutul Național de Cercetări Economice, București, 1999

6

Perioada intrărilor masive de capitaluri.Una dintre cauzele care au condus la intrări masive de capital în economiile emergente

în ultima perioadă a fost lichiditatea abundentă. Lichiditatea abundentă în economiile dezvoltate a făcut ca ratele dobânzii să se mențină la niveluri joase și volatilitatea pe piețele financiare să se reducă. Mai mult, în ciuda abundenței de lichiditate, creșterea economică în țările avansate a încetinit în ultimii ani, randamentele în multe industrii scăzând la niveluri relativ joase.

În România, aceste intrări au fost mari în perioada 2004-2008. Perspectiva economică bună oferită de aderarea la o uniune economică a fost o altă cauză majoră a creșterii intrărilor concomitente de capitaluri în multe țări. Este cazul țărilor care au aderat la Uniunea Europeană sau la NAFTA. Investitorii străini au acționat în ipoteza că apartenența la uniune reprezintă o ancoră care limitează fluctuațiile ratei de schimb, reduce costurile capitalului prin diminuarea spread-urilor de risc și menține prețurile acțiunilor la niveluri satisfăcătoare. O detaliere a surselor intrărilor masive de capital în țările Europei Centrale și de Est (ECE) este oferită de Milesi-Ferretti și Lane (2006).

Intrările de capitaluri străine în România s-au intensificat începând din anul 2004. De la 8,4 procente din PIB în 2004, deficitul contului curent a ajuns la 13,5 procente din PIB în 2007 și la 12,3 procente din PIB în 2008. Datoria externă pe termen mediu și lung a sectorului privat a crescut de la 12,9 procente din PIB în 2004 la 25,6 procente din PIB în 2008, adică decirca de 2 ori (Grafic 1).

Grafic 1

Sursa: Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor Publice, Institutul Național

de Statistică

Adâncimea financiară a economiei românești în 2004 (măsurată ca M3/PIB) era mică, de numai 25,6 procente. Intrările masive de capitaluri au mărit valoarea acestui indicator, dar

7

ea se situează în continuare la un nivel relativ scăzut după standardele economiilor dezvoltate (34,5 procente din PIB în 2008). Dată fiind adâncimea financiară relativ mică, efectele intrărilor de capital au apărut rapid și au fost semnificative (Grafic 2).

Grafic 2

Sursa: Banca Națională a României, Institutul Național de statistică

Băncile au devenit dependente de finanțarea externă și dezechilibrele dintre activele în valută ale companiilor și gospodăriilor și pasivele lor în valută au crescut. În 2004, în sectorul companiilor, diferența dintre depozitele în valută și împrumuturile în valută era de aproximativ -5 miliarde lei, iar în martie 2009 această diferență era de 7 ori mai mare (-34 miliarde lei). În sectorul gospodăriilor, diferențele erau de +5 miliarde lei și, respectiv, -28 miliarde lei . Aceste dezechilibre reprezintă una dintre cele mai mari vulnerabilități ale economiei românești, fiind principalele canale prin care eventuala stopare a finanțării externe se transferă în deprecierea cursului de schimb.

Grafic 3

Depozitele și creditele în valută

Sursa: Banca Națională a României

8

România a fost imprudentă între anii 2004-2008. În România au fost două cauze pentru această imprudență, ambele pe deplin explicate în literatura de specialitate. Prima a fost aceea că decidenții au considerat că „timpurile bune” au venit odată pentru totdeauna, ceea ce evident însemna că expansiunea cheltuielilor putea fi permanentă. A doua a fost anul electoral 2008, care a amplificat cheltuielile și mai mult. Politica fiscală laxă a cheltuielilor a pus bazele pentru o contracție fiscală involuntară în eventualitatea scăderii economiei.

Ajustarea macroeconomică după încheierea intrărilor masive de capitaluri

Panta curbelor, reflectând ajustările, depinde în mod direct de anticipările și deciziile investitorilor străini în legătură cu politicile macroeconomice și structurale. În 2008, criza financiară mondială a generalizat un sentiment de neîncredere și a crescut aversiunea la risc a investitorilor în mod semnificativ. Dimensiunea deficitului de cont curent, dependența băncilor de finanțarea externă, necesarul relativ mare de finanțare externă și raportul ridicat între creditele în valută și depozitele în valută au făcut din economia României o destinație riscantă pentru investitori. Calculele au arătat că pentru anul 2009 România ar fi putut avea un deficit de finanțare estimat între 7,5 și 16 miliarde de euro, depinzând de sentimentul investitorilor străini și de dorința lor de a reînnoi liniile de finanțare ale băncilor și ale companiilor private. Acest sentiment negativ s-a reflectat în deprecierea leului în perioada octombrie 2008 – februarie 2009. În aceste condiții, autoritățile au decis să promoveze politici care să asigure reduceri minime ale finanțărilor externe ale României.

Încă din decembrie 2008, s-a avut în vedere ca programul economic să fie centrat pe reducerea deficitului extern atât în sectorul public, cât și în sectorul privat, pe minimizarea amplitudinii recesiunii, pe evitarea unei crize a ratei de schimb și pe temperarea presiunilor inflaționiste. Atingerea acestor obiective a făcut necesară conceperea de măsuri de ajustare care să aducă economia pe o pantă sustenabilă în condiții de minimizare a pierderilor, inclusiv în termenii ocupării forței de muncă.

În condițiile încheierii bruște a episodului de intrări masive de capital, evoluția cursului leului a ridicat probleme deosebite. Așa cum, în trecut, intrările de valută au supraapreciat leul cu mult peste nivelul indicat de factorii fundamentali ai cursului de schimb, reducerea finanțării externe și incertitudinea au tins să determine deprecieri nejustificate ale leului.

Provocările au fost cu atât mai mari cu cât, în pofida cumpărărilor mari de valută efectuate în perioada 2005-2007, BNR a reușit doar să atenueze aprecierea nesustenabilă a leului și nu să o evite în totalitate. Mai mult, creditele în valută au avut o dinamică susținută și o eventuală depreciere rapidă și excesivă a leului ar fi creat efecte negative în lanș la nivelul sistemului bancar.

În consecință, în acest context nou, politica băncii centrale privind intervențiile pe piața valutară a fost ghidată de filozofia conform căreia o volatilitate înaltă a cursului de schimb este dăunătoare atât pentru obiectivul privind inflația, cât și pentru sănătatea sectorului real și a celui financiar. O economie emergentă de dimensiuni mici și cu un grad semnificativ de deschidere este expusă permanent pericolului unor mișcări de capital cu potențial destabilizator la nivelul pieței financiare, mai ales al celei valutare. Intervențiile valutare au

9

avut în vedere, în primul rând, ca o depreciere excesivă a monedei naționale să fie evitată, iar nivelul deprecierii și pasul acesteia să fie corelate cu progresele înregistrate în ajustarea contului curent. În vederea atingerii acestui obiectiv, banca centrală a urmărit evoluția cursului de schimb real efectiv, în corelație cu presiunile la adresa competitivității externe ce decurg din derularea negocierilor salariale. În al doilea rând, intervențiile valutare au fost calibrate în funcție de evoluția rezervelor valutare. Rezervele valutare acumulate în urma intervențiilor din perioada de supraapreciere, la care s-au adăugat sumele primite în contextul acordului de finanțare convenit cu FMI, UE și alte instituții financiare internaționale, au permis băncii centrale să intervină în sprijinul monedei naționale; în pofida intervențiilor efectuate, rezervele oficiale s-au menținut permanent la un nivel confortabil. Banca centrală are în vedere nu doar valoarea absolută a rezervelor valutare, ci și indicatorii derivați: rezerva valutară exprimată în luni de importuri de bunuri ți servicii și raportul dintre rezerva valutară și datoria externă pe termen scurt au rămas la nivelurile anterioa e sau au cunoscut îmbunătățiri.

Grafic 4

Rezervele valutare la BNR: indicatori derivați

Sursa: Banca Națională a României, Institutul Național de Statistică

În al treilea rând, mărimea și momentul intervențiilor au fost legate și de controlul lichidității pe piața monetară, în condițiile în care finanțarea deficitului bugetar s-a realizat, în anumite perioade, într-o măsură semnificativă prin utilizarea sumelor primite în contextul acordului de finanțare cu FMI, UE și alte instituții financiare internaționale. BNR a furnizat lichiditate băncilor prin intermediul operațiunilor de piață , după ce în anii anteriori, pe fondul excedentului de lichiditate generat de intrările mari de capital, se aflase în postura de debitor net față de sistemul bancar. Recursul la intervenția valutară în acest scop a fost motivat de încercarea de a evita inversări temporare ale poziției BNR de creditor față de sistemul bancar, care ar fi fost de natură să creeze probleme la nivelul mecanismului de transmisie a politicii monetare.

10

Operațiuni de furnizare de lichiditate

Grafic 5

Sursa: Banca Națională a României

În consecință, se poate afirma că intervențiile valutare au fost utile nu doar pentru menținerea cursului de schimb într-un interval compatibil cu fundamentele macroeconomice, ci și pentru gestionarea optimă a lichidității pe piața monetară.

Opțiunea BNR nu a fost singulară, regimul de flotare controlată a monedei naționale fiind practicat și de alte bănci centrale, iar importanța intervențiilor valutare în instrumentarul acestora majorându-se după declanșarea crizei financiare globale. Băncile centrale ale țărilor din Europa Centrală și de Est cu regim de curs flexibil – Cehia, Polonia, România și Ungaria – s-au pronunțat explicit, într-o declarație comună din februarie 2009, împotriva acceptării unei deprecieri excesive a monedelor locale – nejustificată în raport cu fundamentele economice și de natură să creeze mișcări destabilizatoare – și s-au angajat să intervină pentru a o combate.

În cazul economiei românești, unele ajustări ar fi fost foarte dureroase fără asistență financiară externă. De exemplu, dacă riscul apariției gap-ului de finanțare s-ar fi materializat la nivelul maxim anticipat pentru anul 2009, atunci cel mai probabil presiunile de depreciere a leului ar fi rezultat într-o criză a cursului de schimb, cu efecte negative asupra inflației și implicit asupra activelor financiare ale populației denominate în lei. Alte ajustări,cum ar fi diminuarea cheltuielilor publice, inclusiv a celor cu salariile, în condițiile în care în timpul ciclului de intrări mari de capitaluri acestea ajunseseră la niveluri nesustenabile, ar fi purtat marca unei credibilități reduse. În acest context, acordurile cu UE și cu FMI au furnizat două elemente esențiale pentru economia românească: acoperirea deficitului de finanțare externă și credibilitate.

11

Grafic 6

România

Sursa: BCE, BRI

Importul de credibilitate de la UE și FMI a făcut ca unele finanțări private să nu se mai

reducă sau să se reducă mai puțin. Pe aceste căi, măsurile incluse în acordurile menționate au

asigurat finanțarea economiei românești. Această finanțare s-a reflectat pozitiv în câteva

direcții: investiții relativ mai mari comparativ cu situația în care nu s-ar fi încheiat acordurile;

atenuarea deprecierii și temperarea volatilității cursului de schimb al leului în raport cu euro și

alte valute; semnarea acordului de la Viena, prin care băncile și-au luat angajamentul să

reînnoiască liniile de finanțare și să mențină rate de adecvare a capitalului la niveluri

asigurătorii. În ceea ce privește evoluția viitoare a cursului real efectiv al monedei naționale,

este de dorit stabilizarea acestuia în jurul unui nivel compatibil cu un deficit de cont curent ce

poate fi acoperit confortabil prin investiții străine directe.

Scăderea presiunilor de depreciere a leului și, implicit, o diminuare ceteris paribus a

presiunilor inflaționiste care apar prin intermediul canaluluicursului de schimb, împreună cu

eforturile de consolidare la nivel fiscal au permis băncii centrale să treacă la relaxarea

12

prudentă a politicii monetare, ceea ce va atenua panta de scădere a PIB, fără amplificarea

presiunilor inflaționiste.

Concluzie

Realizarea programului de stabilizare macroeconomică s-a dovedit a fi una dintre

priorităţile autorităţilor în ceea ce priveşte realizarea tranziţiei de la economia centralizată la

cea de piaţă. Puternicele dezechilibre înregistrate la nivel macroeconomic au condus la un

drum anevoios în redresarea economică.Ceea ce este important de menţionat este faptul că

politica monetară, în calitate de componentă principală a politicii macroeconomice, s-a

dovedit a fi ineficiantă ca urmare a slabei recţii a economiei la măsurile adoptate, aceasta şi

datorită lipsei susţinerii celorlalte componente ale politicii de stabilizare.Chiar dacă măsurile

de politică monetară erau orientate în direcţia susţinerii stabilităţii interne sau externe a

monedei naţionale, rezultatele s-au dovedit nu de puţine ori destabilizatoare, inducînd presiuni

şi mai mari la nivelul preţurilor din economie.

Prin complexitatea mecanismelor sale, care de cele mai multe ori cu greu pot fi

controlate şi chiar contractate, inflaţia s-a dovedit cauza principală a dezechilibrelor, factorul

pertubator al economiei în lupta acesteia pentru macrostbilizare.Elaborarea politicii monetare

într-un astfel de cadru era o adevărată piatră de încercare atît pentru autorităţile ce o elaborau,

cît şi pentru economie.Stabilirea obiectivului final al politicii monetare trebuia să evidenţieze

direcţia de acţiune a autorităţilor, fără, însă, a impune implicarea directă pe piaţă.

O primă condiţie pentru realizarea acestui obiectiv era legată de realizarea

restructurării sistemului bancar.Mai departe, dezvolatrea pieţelor monetare şi financiare era în

masură să furnizeze băncii centrale instrumentele în baza cărora să poată realiza un control

dinamic al ofertei de monedă, care să conducă la retragerea excesului de lichiditate din

economie şi, mai departe, la remonetizarea economiei şi, implicit, la reducerea presiunilor

exercitate asupra cursului valutar, presiuni concretizate în deprecierea rapidă a monedei

naţionale.

De facto, politica monetară a BNR joacă rolul central în cadru programului de

macrostabilizare.Imposibilitatea pervizionării evoluţiei economiei româneşti a condus la

implimentarea politicii monetare cu o mare nesiguranţă.Dificultăţi deosebite au apărut în

momentul elaborării programelor de politică monetară.Stabilirea obiectivelor intermediare era

dificil de realizat datorită slabei dezvoltări a pieţei şi a ritmului lent de dezvoltare a acestora,

fapt ce limita numărul variabilelor macroeconomice pe care BNR le putea lua în considerare.

13

Slaba legătură dintre agregatele monetare şi evoluţia PIB din economia românescă a îngreunat

determinarea obiectivului intermediar de politică monetară.Astfel adoptarea ancorei

monetare(devalorizarea controlată a cursului valutar fixat al leului) s-a dovedit a fi singura

soluţie viabilă pentru asigurarea stabilizării macroeconomice.

Pe întreaga perioadă de tranziţie, BNR a încercat să limiteze creşterea nivelului ofertei

de monedă din economie, totodată în condiţiile date ale economiei româneşti a încercat să

asigure o stimulare a cererii de monedă, astfel încît să se elimine fenomenul de devalorizare a

economiei. Controlul agregatelor monetare a fost îngreunat de faptul că cererea de monedă

era foarte volatilă şi orice şoc generat la nivelul economiei manifestîndu-se mult mai puternic

la nivelul cererii de monedă.

Chir dacă în perspectivă se urmăreşte trecerea la ţinerea directă a inflaţiei, BNR trebie

să cunoască anticipat care vor fi modificările la nivelul cererii de monedă, pentru ca măsurile

adoptate să poată conduce la menţinerea ratei inflaţiei în limitele preconizate prin politică

bazată pe ţinta inflaţionistă.În acelaşi timp, această politică monetară trebuie să fie susţinută şi

de o politică fiscală fermă, care să conducă la menţinerea deficitlui bugetar în limitele impuse

de instituţiile financiare internaţionale.În acelaşi timp, BNR trebuie categoric să excludă

monetarizarea deficitului bugetar pe baza cumpărării directe de titluri, chiar dacă acestea pot

fi utilizate pentru sterilizarea masei monetare.Alternativa credem că ar fi emisiunea a

propriilor titluri de către BNR, prin intermediul cărora să poată influenţa lichiditatea de bani

din economie.

Pe de altă parte, politica monetară trebuie să fie susţinută de finalizarea politicii de

restructurare a economiei, impunîndu-se în primul rînd, finalizarea procesului de privatizare şi

eliminarea societăţilor care îşi acoperă pierderile pe baza profitabilităţii altor societăţi.Astfel

spus, trebuie eliminate acele societăţi care nu fac altceva decît să sporească nivelul

arieratelor(implicit, al deficitului cvasifiscal) şi al creditelor neperformante din cadru

sistemului bancar.

14

Bibliografie

Gheorghe Sandu – “Finante și Piețe financiare ” Editura

Economică,București 2010

Carmen Năstase – ”Microeconomie concepte fundamentale” Editura

SEDCOM Libris, Iași 2011

Carmen Năstase – ”Macroeconomie concepte fundamentale” Editura

Didactică și Pedagogică, București 2008

Revista ”Capital”

”Hotărârea CA al BNR pe probleme de politică monetară”

Bran P. - ”Relații financiare și monetare internaționale” Editura Economică,

București, 1995

www.worldbank.org

www.biblioteca.ase.ro

www.biblioteca.usv.ro

15