GUVERNUL ROMÂNIEI Grupul de experţi pentru elaborarea proiectului strategiei

economice pe termen mediu

STRATEGIA ECONOMICĂ PE TERMEN MEDIU A ROMÂNIEI

P r o i e c t

21 februarie 2000 BUCUREŞTI

C u p r i n s : Politica fiscală Politica monetară şi a cursului de schimb Sectorul financiar Privatizarea Politica de protecţie a concurenţei Îmbunătăţirea climatului de afaceri Industria Politica comercială Politica agricolă şi de dezvoltare rurală Politica socială Politica în domeniul sănătăţii Educaţie şi dezvoltarea resurselor umane Protecţia mediului

POLITICA FISCALĂ Politica fiscală se va integra în ansamblul politicilor macroeconomice, fiind subordonată obiectivelor generale vizând relansarea durabilă a producţiei interne, creşterea competitivităţii internaţionale a acesteia şi crearea unui mediu favorabil de afaceri, care să stimuleze expansiunea sectorului privat şi investiţiile străine. Abordarea dezechilibrelor fiscale va facilita consolidarea liberalizării economice şi a reformelor structurale, reducând dependenţa bugetului de măsuri care introduc efecte de distorsiune.

Politica fiscală va fi elaborată respectând următoarele principii. menite să asigure integrarea politicii fiscale cu celelalte politici economice:

• Promovarea măsurilor de reformă care vor maximiza bunăstarea socială pe

termen lung, şi nu a acelor măsuri ad-hoc care tind să minimizeze costurile sociale pe termen scurt ale reformei.

Astfel, Guvernul va limita redistribuirea veniturilor prin sistemul de protecţie socială la rezultatul producţiei. Această abordare va permite atingerea unui raport just între resursele alocate protecţiei sociale şi resursele disponibile. În trecut, promisiunile de protecţie socială care au depăşit performanţele economiei nu au putut fi respectate decât cu preţul unor dezechilibre care afectează potenţialul productiv, bunăstarea viitoare şi credibilitatea guvernării. Soluţia sărăciei va fi creşterea economică, şi nu redistribuirea contra-productivă a veniturilor.

• Reducerea intervenţiei statului în economie.

Ca urmare a obsesiei statului puternic, economia României este încă o economie predominant de stat. Industria este dominată de proprietatea de stat. Deşi cea mai mare parte a producţiei agricole este realizată de sectorul privat, destinaţia principală a acesteia este consumul propriu al gospodăriilor agricole. Întreprinderile agricole de stat şi-au păstrat poziţia dominantă în cadrul ofertei de produse mărfare. Expansiunea sectorului privat în comerţ a rămas condiţionată de legăturile cu industria de stat. Investiţiile străine nu au avut un impact semnificativ, cel puţin până în 1997. În aceste condiţii, politica fiscală va viza reducerea şi nu amplificarea, intervenţiei statului în economie. Politica fiscală pe termen mediu se va conforma cerinţei de raţionalizare a rolului economic al statului, evitând intervenţiile guvernamentale care generează bariere pentru dezvoltarea sectorului privat.

• Redimensionarea raportului dintre obiectivele pe termen scurt şi cele pe

termen lung ale politicii economice în favoarea celor din urmă.

Practica măsurilor de politică economică cu orizont scurt de timp îşi are originea în faptul că politicile economice pe termen scurt tind să fie mult mai convenabile, din punctul de vedere politic, decât cele pe termen lung. De cele mai multe ori însă, rezultatele favorabile pe termen scurt sunt invalidate pe termen lung. Economia românească nu va deveni competitivă dacă politicile economice îşi asumă, în exclusivitate, obiective pe termen scurt. În acest sens, politica fiscală va fi consecventă în urmărirea unor obiective pe termen mediu şi lung, în ciuda costurilor pe termen scurt.

Aplicarea principiilor enunţate mai sus va permite demontarea cercurilor vicioase în care se află în prezent economia României.

OBIECTIVELE PE TERMEN MEDIU Din perspectiva consolidării unei economii competitive, politica fiscală va armoniza rigorile stabilităţii macroeconomice cu obiectivul relansării durabile a creşterii. Politica fiscală va contribui la stimularea economisirii şi a investiţiilor. Priorităţile politicii fiscale pe termen mediu se referă la: • controlul deficitului bugetar; • consolidarea reformei sistemului de impozite; • creşterea eficienţei operaţionale şi alocative a cheltuielilor bugetare; • amplificarea transparenţei fiscale.

CONTROLUL DEFICITULUI BUGETAR Compararea României cu alte ţări în ceea ce priveşte mărimea deficitului bugetar este, în bună măsură, lipsită de relevanţă. Din perspectiva obiectivului reducerii inflaţiei, ceea ce contează este nu atât dimensiunea deficitului bugetar, cât mai ales posibilitatea de finanţare neinflaţionistă a acestuia. În conformitate cu rigorile stabilităţii macroeconomice, deficitul bugetar va fi limitat la cel mult 3% din produsul intern brut în perioada 2000-2004.

Controlul deficitului bugetar se va realiza prin măsuri vizând:

- Dimensionarea cheltuielilor bugetare în raport cu sursele de venituri şi de finanţare neinflaţionistă a sectorului guvernamental.

Cheltuielile bugetare au rămas relativ ridicate în raport cu posibilităţile de finanţare neinflaţionistă a deficitului bugetar. Ca urmare, ratele dobânzii au atins un nivel exorbitant, devenind, la rândul lor, o sursă importantă de creştere a cheltuielilor bugetare. Ratele ridicate ale dobânzii au accentuat problemele de lichiditate ale băncilor comerciale care au fost folosite ca absorbanţi ai pierderilor din sectorul afacerilor şi au acumulat credite neperformante. Cererea de lichiditate a băncilor comerciale a amplificat presiunile în sensul creşterii ratelor dobânzii. Cheltuielile bugetare din ce în ce mai mari au ajuns să fie destinate plăţii dobânzilor la datoria publică sau salvării băncilor comerciale cu probleme. Promovarea unor politici macroeconomice credibile şi eliminarea rigidităţilor din

sistemul bancar vor determina reducerea graduală a ratelor dobânzii şi, pe această bază, a ponderii cheltuielilor bugetare cu dobânzile în produsul intern brut.

Cheltuielile guvernamentale excesive au iniţiat un cerc vicios al politicii fiscale. Deficitele bugetare induse au făcut necesară creşterea ratelor de impozitare, cu efecte negative în planul stimulentelor pentru căutarea de profit. Contracţia indusă a activităţii economice s-a regăsit în îngustarea bazei de impozitare, în amplificarea deficitului bugetar şi în iniţierea unei noi runde: de majorare a ratelor de impozitare. Controlul cheltuielilor bugetare va constitui premisa depăşirii cercului vicios al politicii fiscale.

- Utilizarea veniturilor din privatizare pentru răscumpărarea datoriei publice.

Persistenţa deficitelor bugetare s-a concretizat în acumularea datoriei publice. În ultimii ani, ponderea datoriei publice în produsul intern brut a înregistrat creşteri importante. Chiar dacă, prin comparaţie cu alte ţări, datoria publică nu este încă ridicată, presiunile pe care le induce asupra ratelor dobânzii au devenit critice din cauza monetizării reduse a economiei. Finanţarea deficitului bugetar, indus şi de cheltuielile cu dobânzile, a determinat creşterea ratelor dobânzii. La rândul lor, ratele ridicate ale dobânzii s-au regăsit, într-un cerc vicios, în cheltuieli şi mai mari cu dobânzile. Utilizarea veniturilor din privatizare pentru răscumpărarea datoriei publice va contribui la eliminarea cercului vicios al ratelor dobânzii. Se estimează că în perioada 2000-2004 răscumpărarea datoriei publice pe seama veniturilor din privatizare se va ridica la circa 6,5 puncte procentuale din PIB.

- Consolidarea capacităţii de management financiar la nivelul Ministerului de Finanţe.

Controlul cheltuielilor bugetare în raport cu sursele de venituri bugetare şi cu ţinta deficitului bugetar presupune perfecţionarea programării financiare a execuţiei bugetare şi a managementului lichidităţii guvernamentale. Întărirea colaborării între Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională este o condiţie fundamentală a unui management eficient al lichidităţii guvernamentale.

- Îmbunătăţirea colectării impozitelor.

Rata de colectare a obligaţiilor fiscale a rămas relativ redusă, determinând acumularea unui stoc semnificativ de datorii fiscale restante. Colectarea din sectorul privat a fost mai ridicată, comparativ cu sectorul de stat. Impozitele directe s-au colectat mai bine decât impozitele indirecte. Efectul tranzacţiilor în natură la graniţa dintre economi9a formală şi cea informală - bonurile şi schemele de compensare - asupra colectării impozitelor indirecte pare să fi fost semnificativ.

Expansiunea economiei informale a anulat eforturile Ministerului de Finanţe vizând îmbunătăţirea ratei de colectare a impozitelor. Mărirea fiscalităţii ca

răspuns la reducerea capacităţii de colectare a impozitelor a consolidat economia informală, nu neapărat cea în natură, subminând stabilizarea. Expansiunea economiei informale a redus autonomia statului şi credibilitatea guvernelor.

Îmbunătăţirea colectării impozitelor se va realiza prin măsuri concertate privind:

!"asumarea poziţiei de creditor tare de către stat; !"restrângerea problemei arieratelor la obligaţiile fiscale la nivelul

întreprinderilor cu pierderi; !"reinstaurarea disciplinei fiscale la nivelul întreprinderilor profitabile şi a

utilităţilor publice; !"evitarea programelor de reeşalonare a plăţii arieratelor la obligaţiilor

fiscale; !"generalizarea dosarelor fiscale pentru toţi contribuabilii.

În ultimii doi ani, problema arieratelor la obligaţiile fiscale a depăşit cercul întreprinderilor cu pierderi, extinzându-se şi la întreprinderile cu profitabilitate peste media economiei. Statul îşi va asuma poziţia de creditor tare prin măsuri vizând confiscarea de active, reglementarea şi implementarea instituţiei recuperatorului de creanţe, astfel încât problema arieratelor la obligaţiile fiscale să fie restrânsă la nivelul întreprinderilor cu pierderi cel mai târziu până la jumătatea anului 2001. Disciplina financiară a utilităţilor publice va fi întărită prin asigurarea libertăţii acestora de a colecta debitele restante ale clienţilor. Guvernul va acţiona pentru restrângerea subvenţionării implicite a întreprinderilor de către utilităţi.

Programele de reeşalonare sunt periculoase din perspectiva credibilităţii intenţiei de instaurare a disciplinei financiare. La fel de periculoasă este şi încurajarea diferitelor scheme, mai mult sau mai puţin formale, de compensare a plăţilor pe lanţurile relaţiilor furnizor-beneficiar. Din perspectiva hazardului moral, guvernul nu va accepta reglementarea unei ştergeri generale a stocului de obligaţii fiscale restante şi nu va mai tolera schemele de compensare a plăţilor.

Existenţa unui sistem informaţional corespunzător reprezintă o premisă importantă a eficienţei colectării impozitelor. În acest sens, Ministerul de Finanţe îşi va intensifica efortul vizând generalizarea în anul 2001 a dosarelor fiscale pentru toţi contribuabilii, persoane juridice sau fizice.

CONSOLIDAREA REFORMEI SISTEMULUI DE IMPOZITE La sfârşitul anului 1999, structura impozitului devenise contra-productivă în raport cu obiectivul creşterii economice. Baza de impozitare se îngustase prin extinderea exceptărilor (în special în cazul taxei pe valoarea adăugată, dar şi al impozitului pe profit) şi prin renunţarea la unele impozite (spre exemplu, impozitul (pe venitul global sau impozitul pe veniturile agricole). În condiţiile sistemului extrem de complicat de impozite, colectarea obligaţiilor fiscale îngheţase la un nivel relativ redus. Pentru compensarea pierderilor de venituri bugetare ca urmare a exceptărilor de la unele impozite sau a gradului redus de

colectare, se acceptau creşteri excesive şi ad-hoc ale altor impozite (spre exemplu, accizele).

Reforma fiscală de la începutul anului 2000 reprezintă un pas semnificativ în direcţia raţionalizării sistemului de: impozite din România. Reforma intenţionează să rupă cercul vicios al creşterilor ad-hoc ale impozitării. În cadrul reformei, rata impozitului pe profit a fost redusă de la 38%, la 25%, în paralel cu eliminarea majorităţii exceptărilor. În scopul stimulării exportului şi a investiţiilor, s-a acceptat o rată de impozitare de 5% pentru profiturile aferente exporturilor încasate prin sistemului bancar românesc şi un credit fiscal de 10% pentru investiţiile în maşini şi echipamente. Impozitul pe venitul global a înlocuit impozitarea pe baza unor grile diferenţiate pe surse de venit. Rata taxei pe valoarea adăugată a fost unificată la 19%, iar scutirile au fost, în linii mari, aliniate la exigenţele Uniunii Europene. Ratele accizelor au fost reduse, iar baza de impozitare a fost lărgită.

Pe termen mediu, principiile generale ale reformei fiscale din anul 2000 se vor regăsi în crearea unui sistem modern de impozite care să stimuleze munca, economisirea şi investiţiile, precum şi echitatea orizontală. Distorsiunile în alocarea resurselor vor fi minimizate prin asigurarea neutralităţii impozitării. Impozitul pe venitul global, impozitele pe proprietate, taxa pe valoarea adăugată şi accizele se vor consolida ca piloni fundamentali ai sistemului românesc de impozite, în timp ce importanţa impozitului pe profit şi a taxelor vamale se va reduce.

Reforma sistemului de impozite va fi consolidată pe baza cerinţelor de maximizare a bazei de impozitare şi raţionalizare a ratelor marginale de impozitare. Principalele măsuri vizând consolidarea reformei sistemului de impozite includ:

- Perfecţionarea impozitului pe venitul global.

Perfecţionarea impozitului pe venitul global va urmări două direcţii. Prima direcţie se referă la lărgirea bazei de impozitare prin includerea veniturilor agricole şi a pensiilor în baza de impozitare. Impozitarea pensiilor va fi clarificată în anul 2000. Suspendarea impozitării veniturilor agricole va înceta în anul 2001. A doua direcţie a perfecţionării impozitului pe venitul global se referă la extinderea globalizării şi la raţionalizarea deducerilor. Conform legislaţiei în vigoare în prezent, veniturile din dividende nu intră în globalizare. Impozitul pe dividente, reţinut la sursă la o rată de 5%, este final. Acest mod de impozitare a dividendelor contravine cerinţei de stimulare a economisirii şi induce o discriminare în raport cu impozitarea câştigurilor salariale. Din această perspectivă, se va analiza posibilitatea includerii dividendelor în globalizare, o decizie în acest sens urmând să fie luată la sfârşitul anului 2000. În ceea ce priveşte regimul relativ generos al deducerilor, acesta va fi raţionalizat, cel mai

târziu până la sfârşitul anului 2001, în raport cu progresele în planul îmbunătăţirii sistemelor de asigurări şi asistenţă socială.

- Recunoaşterea cheltuielilor de afaceri ca costuri normale de afaceri.

În prezent multe din cheltuielile făcute de întreprinderi nu sunt recunoscute de Ministerul de Finanţe ca fiind costuri normale de afaceri. Aceasta echivalează, pe de o parte, cu impozitarea de venituri fictive. Pe de altă parte, recunoaşterea cheltuielilor normale de afaceri înseamnă pierderea de venituri bugetare, astfel încât, până în prezent, Ministerul de Finanţe a acceptat impozitarea unor venituri fictive. Aceasta a contribuit însă, alături de alţi factori, la decapitalizarea întreprinderilor, situaţie care nu poate fi susţinută pe termen mai lung. În aceste condiţii, recunoaşterea cheltuielilor normale de afaceri va fi realizată, în mod gradual, în perioada 2001-2004. În implementarea acestei măsuri, Ministerul de Finanţe va urmări eliminarea stimulentelor pentru exagerări. Astfel, în cazul deductibilităţii cheltuielilor cu dobânzile, va fi adoptată dobânda de protecţie, ca limită maximă a deductibilităţii.

- Impozitele indirecte - taxa pe valoarea adăugată şi accizele - se vor alinia la exigenţele integrării în Piaţa Unică.

Pe măsura creşterii gradului de colectare, ratele impozitării, în primul rând, pentru taxa pe valoarea adăugată, dar şi pentru accize, vor fi reduse la niveluri compatibile cu obiectivul integrării în Piaţa Unică. În ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, alinierea la cerinţele Uniunii Europene include şi clarificarea reglementărilor vizând rambursarea către persoanele fizice nerezidente. În ceea ce priveşte regimul accizelor şi al taxelor vamale, este necesar să se reglementeze instituţia depozitelor fiscale. Această măsură permite plata taxelor vamale şi a accizelor numai pentru cantităţile scoase din depozitele fiscale. Măsura facilitează şi crearea unui sistem de suspendare a plăţii când bunurile circulă între depozitele fiscale. Pe baza acestor prevederi s-ar elimina variaţiile abrupte în fluxurile de lichidităţi ale afacerilor, precum şi discrepanţele dintre regimul accizelor în România şi Uniunea Europeană.

CREŞTEREA EFICIENŢEI OPERAŢIONALE ŞI ALOCATIVE A CHELTUIELILOR BUGETARE Se pot identifica mai multe cauze ale expansiunii aproprierilor bugetare peste posibilităţile economiei.

Prima cauză se referă la sistemul universalist de protecţie socială. Programele de protecţie socială au fost generoase şi cu adresabilitate largă, astfel încât numărul beneficiarilor a crescut rapid. Ajutoarele de şomaj, alocaţiile de sprijin, precum şi compensaţiile pentru impactul social al restructurării au contribuit la creşterea şomajului structural, afectând bugetul nu numai direct, pe latura cheltuielilor, ci şi indirect, pe latura veniturilor (prin contracţia bazei de impozitare).

A doua cauză a expansiunii excesive a aproprierilor bugetare este legată de presiunile grupurilor de interese. Ca în orice cadru democratic, decidenţii guvernamentali s-au confruntat cu presiunile grupurilor de interese. Facilităţile urmărite de aceste presiuni, precum şi tentativele decidenţilor guvernamentali de a încheia "pacte de stabilitate" cu diferitele grupuri de interese au afectat disciplina fiscală şi financiară.

A treia cauză a expansiunii aproprierilor bugetare peste posibilităţile economiei se referă la anticipaţiile optimiste privind programele bugetare. Declaraţiile politice populiste au întreţinut anticipaţii ridicate în ceea ce priveşte rolul economic al statului, în general, şi beneficiile sociale, în particular. Deficitul de competitivitate a diminuat însă capacitatea sectorului neguvernamental de a genera venituri bugetare, astfel încât anticipaţiile ridicate nu au putut fi satisfăcute decât cu preţul sacrificării stabilităţii macroeconomice.

Discreţionismul excesiv în execuţia bugetară a încurajat comportamentele de căutare şi extragere de rente şi a distorsionat semnalele transmise prin intermediul sistemului de preţuri libere. Subvenţiile au generat pierderi de eficienţă alocativă. Resurse care ar fi. fost alocate pe baze concurenţiale au fost direcţionate pentru susţinerea activităţilor neviabile la preţurile pieţei.

În aceste condiţii. creşterea eficienţei operaţionale şi alocative a cheltuielilor bugetare impune măsuri vizând:

- Realizarea unei analize detaliate a cheltuielilor bugetare (public expenditure review).

Analiza va fi iniţiată în semestrul a1 doilea al anului 2000 şi va fi finalizată, cu asistenţă internaţională, cel mai târziu la sfârşitul anului 2002. Analiza trebuie să acorde o atenţie deosebită cheltuielilor bugetare cu drepturile legate de investiţiile în capitalul uman (sănătate şi educaţie), asigurările sociale şi asistenţa socială.

- Realizarea cadrului instituţional al politicii fiscale pe termen mediu.

Cadrul instituţional al politicilor fiscale şi bugetare pe termen mediu presupune existenţa capacităţii şi a voinţei de a stabili priorităţi şi de a le respecta. Analiza cheltuielilor bugetare va crea premisele ca în anul 2003 să se treacă la bugetul pe proiecte, în cadrul căruia priorităţile bugetare au o fundamentare riguroasă pe baza raportului cost - beneficiu, şi să se introducă bugetul indicativ pe doi ani, care să fie prezentat odată cu bugetul pe anul curent. Mărirea orizontului de timp al proiecţiei bugetare se va realiza într-un cadru coerent al politicilor fiscale şi bugetare pe termen mediu. Din această perspectivă, se va acorda o atenţie deosebită întăririi capacităţii de analiză macroeconomică şi de fundamentare a priorităţilor bugetare în cadrul Ministerului de Finanţe.

AMPLIFICAREA TRANSPARENŢEI FISCALE Transparenţa fiscală este o premisă esenţială pentru amplificarea performanţelor guvernării, consolidarea finanţelor publice şi asigurarea integrităţii conturilor guvernamentale. Declaraţia din septembrie 1996 a Comitetului Interimar al Fondului Monetar, intitulată "Parteneriat pentru Creşterea Globală Sustenabilă", recunoaşte importanţa creşterii transparenţei politicii fiscale prin reducerea tranzacţiilor în afara bugetului şi a deficitelor cvasi-fiscale.

Transparenţa fiscală implică accesul la informaţiile privind activităţile guvernamentale - atât bugetare, cât şi în afara bugetului - astfel încât electoratul şi pieţele financiare să-şi poată forma evaluări corecte asupra poziţiei financiare, prezente şi viitoare, a guvernului. Transparenţa fiscală presupune deschiderea finanţelor publice în sensul diseminării informaţiilor privind structura şi funcţiile sectorului guvernamental, intenţiile de politică fiscală şi bugetară, conturile guvernamentale, prognozele guvernamentale ale economiei, precum şi ale sectorului public.

În vederea amplificării transparenţei fiscale, se vor adopta măsuri privind:

- Unificarea definiţiilor sectorului guvernamental şi reducerea numărului fondurilor speciale.

Fragmentarea structurilor instituţionale şi a responsabilităţilor a creat dificultăţi semnificative în ceea ce priveşte definirea şi implementarea politicii fiscale, precum şi înregistrarea şi raportarea datelor privind sectorul guvernamental din România. Comparabilitatea temporală a statisticilor fiscale şi bugetare româneşti a fost afectată de modificările relativ frecvente ale definiţiei sectorului guvernamental şi ale sferei de cuprindere a bugetului general consolidat. Cauza fundamentală a problemelor privind definirea sectorului guvernamental din România derivă din complexitatea alocărilor de responsabilităţi între diferite structuri instituţionale.

Perfecţionarea definiţiei sectorului guvernamental în conformitate cu exigenţele Uniunii Europene implică unificarea definiţiilor sectorului guvernamental din Legea Finanţelor Publice, bugetul general consolidat (elaborat de Ministerul de Finanţe), tabelul economic de ansamblu (elaborat de Comisia Naţională pentru Statistică) şi tabelul operaţiunilor financiare (elaborat de Banca Naţională), precum şi evaluarea oportunităţii fondurilor speciale.

Esenţa fondurilor speciale constă în direcţionarea anumitor venituri bugetare către conturi speciale cu utilizări specificate. Folosirea extensivă a fondurilor speciale şi a conturilor în afara bugetului induce distorsiuni în procesul apropierii bugetare şi complică evaluarea impactului fiscalităţii.

Fixarea prin unele legi sectoriale a dimensiunii apropierilor bugetare (ca procent din produsul intern brut) pentru sectoarele respective prezintă asemănări cu fondurile speciale, cel puţin în ceea ce priveşte efectele asupra procesului general al fundamentării propunerilor bugetare.

Istoria finanţelor publice ale României consemnează diferite scheme instituţionale pentru administrarea fondurilor speciale. Cele mai multe fonduri speciale sunt încredinţate spre administrare ministerelor sau unor instituţii subordonate acestora. Conturile în afara bugetului se află în administraţia directă a Trezoreriei.

Obiceiul constituirii fondurilor speciale va fi descurajat. Ministerul de Finanţe, împreună cu ministerele implicate, vor analiza oportunitatea tuturor fondurilor speciale cu obiectivitate, vor evalua efectele rigidităţii induse de existenţa acestor fonduri în planul fundamentării propunerilor bugetare şi al execuţiei bugetare şi vor face propuneri privind desfiinţarea unor fonduri prin consolidarea lor cu bugetul de stat, cel mai târziu până la sfârşitul anului 2000.

Se prevede ca reducerea numărului fondurilor speciale să devină efectivă cel mai târziu în anul 2001. Această acţiune va fi însoţită de măsuri privind capacitatea de fundamentare a priorităţilor bugetare, precum şi de negociere a acestora. Fondurile speciale rămase după raţionalizarea sistematică a numărului lor vor respecta criteriile fundamentale privind includerea lor în bugetul general consolidat şi derularea fluxurilor asociate de lichidităţi prin intermediul Trezoreriei.

- Perfecţionarea contabilităţii bugetare.

În prezent, structura bugetului României şi a planului asociat de conturi reflectă ierarhia pe funcţii, instituţii, tipuri economice de cheltuieli. Accentul pus pe clasificarea funcţională reprezintă o moştenire a planificării centralizate în cadrul căreia abordarea sectorială era dominantă. Din perspectivă instituţională, structura bugetului României se regăseşte în organizarea direcţiilor de finanţare din Ministerul de Finanţe pe criterii sectoriale. Raportările bugetare operative (săptămânale şi lunare) sunt organizate pe funcţii şi instituţii. Raportările operative pe baza clasificării economice sunt disponibile într-o formă extrem de agregată doar trimestrial.

În cadrul sistemului actual, informaţiile pentru raportări vizează numai două etape ale ciclului cheltuielilor, respective etapa iniţială a deschiderii creditelor bugetare şi etapa finală a utilizării creditelor în cadrul sistemului de compensare a plăţilor. In vederea asigurării unor informaţii relevante pentru deciziile macroeconomice, restructurarea contabilităţii bugetare va aşeza clasificarea economică într-o poziţie privilegiată în raport cu celelalte clasificări (funcţională şi instituţională). Din perspectiva integrării în Uniunea Europeană, dar şi a modificărilor previzibile ale Manualului de Statistică a Finanţelor Guvernamentale, restructurarea contabilităţii

bugetare va viza reflectarea tuturor etapelor reprezentative ale ciclului cheltuielilor şi trecerea de la contabilitatea de fluxuri de lichidităţi (cash accounting) la contabilitatea de obligaţii (accrual accounting) la orizontul anului 2003.

Împreună cu modificările corespunzătoare pe latura contabilităţii veniturilor bugetare, reflectarea etapelor ciclului cheltuielilor va asigura premisele calculării deficitului bugetar de obligaţii.

- Asigurarea reflectării transparente a pasivelor fiscale "ascunse".

Intervenţiile guvernamentale în alocarea resurselor acoperă nu numai activităţile reflectate în buget, ci şi tranzacţiile în afara bugetului, cum sunt garanţiile guvernamentale, precum şi tranzacţiile cvasi-fiscale, cum sunt arieratele la obligaţiile fiscale şi comerciale. Motivaţia reală a tranzacţiilor cvasi-fiscale şi în afara bugetului vizează evitarea creşterii şomajului şi protecţia întreprinderilor de stat cu pierderi.

Tranzacţiile cvasi-fiscale şi în afara bugetului menţin confuzia între problemele comerciale şi sociale. Toate tranzacţiile de acest tip reprezintă pasive fiscale condiţionate sau "ascunse" care periclitează stabilitatea macroeconomică, distorsionează alocarea eficientă a resurselor şi diminuează posibilităţile de relansare economică. Creditele neperformante din activele băncilor comerciale de stat reprezintă o varietate semnificativă de tranzacţii cvasi-fiscale. Rezolvarea problemei creditelor neperformante presupune eforturi bugetare explicite. care tind să mărească povara fiscală.

Cel mai târziu până la sfârşitul anului 2001, Ministerul de Finanţe va finaliza perfecţionarea sistemului de evidenţă şi de raportare a garanţiilor guvernamentale, va contura o metodologie de evaluare a pasivelor guvernamentale "ascunse" pe seama deficitelor din sectorul de stat al economiei, va iniţia analiza şi publicarea informaţiilor relevante privind poziţia bilanţieră consolidată a sectorului guvernamental. POLITICA MONETARĂ ŞI A CURSULUI DE SCHIMB OBIECTIVE PE TERMEN MEDIU Din punctul de vedere al obiectivelor, intervalul de timp avut în vedere la conceperea strategiei pe termen mediu trebuie divizat în două etape distincte: O primă etapă (2000 - 2002) în care se va ţinti la refacerea credibilităţii instituţiilor statului. Refacerea credibilităţii va avea ca sursă principală accelerarea reformelor, în special în ceea ce priveşte ajustările structurale. Aceste ajustări vor asigura premisele necesare realizării unei dezinflaţii substanţiale şi a eliminării unor surse importante a deficitelor cvasi-fiscale.

A doua etapă (intervalul 2002-2004) va fi dominată de începerea convergenţei reale şi nominale. Principala caracteristică a intervalului va fi menţinerea unor rate relativ înalte ale creşterii economice. În acest context, politicii monetare îi revine sarcina realizării unei reduceri sustenabile a ratei inflaţiei. Anii 2000-2001 vor fi cei ai eforturilor pentru o dezinflaţie mai pronunţată. În anii 2002 - 2004, politica monetară va sprijinii consolidarea câştigurilor dezinflaţioniste, concomitent cu încercarea de a evita materializarea pronunţată a costurilor reale mai mari ale stabilizării. Ţintele de inflaţie sunt ilustrate în figura de mai jos. Rezultatul unei asemenea configurări a politicii monetare va fi obţinerea unei inflaţii (măsurate prin indicele anual al preţurilor de consum, dec.-dec.) cu o singură cifră, respectiv 9% la sfârşitul anului 2004. Având în vedere ajustările esenţiale de realizat la nivelul anticipaţiilor inflaţioniste ale agenţilor economici, traiectoria descrisă este rezultatul unui compromis între ambiţiozitatea ţintelor şi mai marea fezabilitate şi credibilitate a acestora. Pe aceste fundamente, inflaţia anuală se poate situa la sub 3% în anii 2008 - 2010.

27

1815

129

05

1015202530

2000 2001 2002 2003 2004

Rata anuală a inflaţiei (%) A. POLITICA MONETARĂ Ţintele politicii monetare Pentru atingerea obiectivului de inflaţie în perioada 2000-2002: - se va controla baza monetară, iar alături de aceasta, ca variabilă intermediară, va fi urmărită şi masa monetară în sens larg (M2). Proiecţiile acestor variabile au în vedere şi faptul că (mai ales începând din anul 2000) viteza de circulaţie a banilor se va ameliora, pe fundalul unei refaceri treptate a cererii interne de monedă; - se va ameliora, pe fundalul unei refaceri treptate a cererii interne de monedă; - se va menţine caracterul restrictiv al politicii monetare în condiţiile în care întregul termen mediu va sta sub semnul unor politici macroeconomice prudente. Pentru atingerea obiectivului de inflaţie în perioada 2002-2004:

- se va deplasa ţinta politicii monetare de la agregatul monetar strict către ţintirea inflaţiei. Aceasta însemnă că politica monetară şi, în sens mai larg, ansamblul politicilor macroeconomice vor fi subordonate acestui obiectiv; - se va folosi ca instrumentar analitic cadrul dat de indicii agregaţi; rolul principal îl va avea indicele condiţiilor monetare, care reuneşte evoluţiile agregatelor monetare, ale ratelor dobânzii, cursului de schimb, rezervelor etc. Schimbarea ţintelor de politică monetară şi a instrumentarului analitic vor fi posibile pe măsura :

a) internalizării unor câştiguri dezinflaţioniste substanţiale şi conforme programului;

b) ameliorării credibilităţii autorităţilor de decizie macroeconomică; c) reducerii durabile a anticipaţiilor inflaţioniste ale agenţilor

economici. Instrumentele de politică Instrumentele politicii monetare vor fi dezvoltate astfel încât să asigure o eficacitate sporită politicii monetare pe măsura creşterii gradului lor de compatibilitate cu economia de piaţă. În perioada 2000 - 2001, în vederea creşterii eficacităţii politicii monetare: - se va crea infrastructura necesară utilizării instrumentelor conforme cu piaţa; - se va diversifica instrumentarul (insistându-se pe începerea utilizării cu o anumită anvergură a instrumentelor ce asigură sterilizarea definitivă a eventualelor lichidităţi în exces). Succesul deplin al creşterii eficacităţii politicii monetare va depinde de reducerea dominaţiei fiscale, care va permite atât prelungirea orizonturilor investiţionale, cât şi reducerea treptată a ratelor dobânzii. Eliminarea dominaţiei fiscale va face posibilă reducerea evicţiunii sectorului neguvernamental de către sectorul guvernamental de pe piaţa creditului. Reducerea volumului creditului guvernamental este realizabilă deopotrivă prin ajustări structurale la nivelul economiei reale, reduceri ale dimensiunii administraţiei, cât şi prin consolidarea şi reducerea stocului de datorie publică, cu precădere a celei interne. În vederea creşterii eficienţei politicii monetare, în perioada 2002 - 2004 : - se va asigura preponderenţa operaţiunilor de piaţă în gestionarea lichidităţii şi implementarea politicii monetare în detrimentul instrumentelor de natură mai pronunţat administrativă (cazul rezervelor minime obligatorii), care vor rămâne în plan secundar. Acest lucru va fi posibil în măsura realizării câştigurilor dezinflaţioniste preconizate şi a reducerii dobânzilor real pozitive1; - se va crea infrastructura operaţiunilor cu titluri (regulamentele operaţiunilor monetare şi de credit, respectiv al pieţei secundare a titlurilor de stat);

1 În prezent, marja de manevră a băncii centrale în privinţa derulării pe scară largă a operaţiunilor de piaţă este limitată, datorită : lipsei experienţei băncilor comerciale în utilizarea acestor instrumente; apetenţei scăzute a acestora faţă de operaţiuni şi instrumente cu scadenţe relativ lungi; existenţei alternativei profitabile a plasării de fonduri pe piaţa interbancară în condiţiile captivităţii băncii centrale şi Trezoreriei în postura de debitor net.

- se va urmări recâştigarea de către banca centrală a unei poziţii de creditor net în raport cu sistemul bancar, necesară exercitării unei influenţe efective asupra evoluţiei pe termen scurt a ratelor nominale ale dobânzii. B. POLITICA CURSULUI DE SCHIMB În perioada 2000 - 2002, regimul cursului de schimb va fi flotarea controlată. Ţinta acestei politici va fi menţinerea relativ nealterată a cursului real în plaja de echilibru, având în vedere caracterul ferm al constrângerii externe şi nivelul încă modest al rezervelor valutare anticipate. Astfel, tolerarea unor aprecieri modeste în termeni reali ale cursului de schimb faţă de nivelul său de echilibru ( ± 2 - 3% anual ) nu ar contraveni obiectivului de conservare a competitivităţii externe (mai ales în condiţiile unei creşteri generalizate a productivităţii determinate şi de accelerarea procesului de reformă în sectorul real). Dimpotrivă, aprecierea moderată poate fi utilă acomodării tendinţei de convergenţă pe termen mai îndelungat a preţurilor bunurilor necomercializabile între România şi U.E. Cu începere din 2002 - 2003, dacă intrările de capital vor confirma stabilitatea unor fluxuri substanţial sporite, se vor analiza regimuri alternative de curs mai predictibile, al căror merit ar fi acela de consolidare şi accelerare a convergenţei în plan nominal, permiţând o amorsare mai lină a participării la ERM2, ca mecanism interimar aferent perioadei de 2 ani până la adoptarea monedei unice. O asemenea revizuire în viitor a regimului de curs ar permite şi o eventuală repoziţionare a cursului real în condiţiile în care nivelul său fundamental ar fi modificat pe termen lung datorită intrărilor autonome de capital stabile şi substanţiale. C. PROBLEME ALE BALANŢEI DE PLĂŢI Persistenţa deficitelor de cont curent În perioada 2000 - 2002, demararea creşterii economice durabile, împreună cu ajustările structurale preconizate, vor conduce (în condiţiile menţinerii în plaja de echilibru a cursului de schimb) la persistenţa unor deficite ale contului curent şi chiar la o amplificare relativ restrânsă a acestora. O tendinţă de reducere a deficitelor de cont curent se poate materializa de - abia după 2002, deşi decalajul dintre importuri şi exporturi se va menţine şi după 2004. Schimbările operate la nivelul sectorului real vor avea ca impact o restructurare a cererii de import, cu reducerea segmentului inelastic exprimat de industriile slab restructurate (însoţită de o creştere a cererii de inputuri importate corelată cu însăşi dinamica mai accelerată a creşterii economice), precum şi o relaxare a plafonului ce limita capacitatea de export a economiei naţionale (unde îşi vor spune cuvântul câştigurile de productivitate şi eficienţă din sectoarele exportatoare însele). Cu adevărat importantă este însă nu dimensiunea deficitelor de cont curent, ci modul de finanţare a acestora, sporirea intrărilor autonome de capital durabile formulând condiţia necesară în această privinţă.

Serviciul datoriei Serviciul datoriei externe publice şi public garantate a României (bazat pe angajamentele existente) va cunoaşte o creştere uşoară până în 2002, urmată de o reducere constantă între 2003 - 2005, conform figurii alăturate. În acelaşi timp, trecerea la o abordare diferită a finanţării externe, în care atragerea şi respectiv restituirea datoriei să nu facă parte din cicluri diferite, ele fiind concepute complementar pe o perspectivă de cel puţin 10 ani va însemna o majorare controlată a stocului de datorie externă până la circa 11 - 12 miliarde de dolari SUA la sfârşitul orizontului de timp avut în vedere de strategia de faţă.

Serviciul datoriei externe (mil. $) Perspectiva unor intrări de capital superioare ca dimensiune şi durabilitate experienţei de până acum, deşi pozitivă din punctul de vedere al finanţării externe şi cel al credibilităţii proceselor interne de reformă, aduce cu sine problema tratării impactului acestora la nivelul politicii monetare, respectiv a sterilizării acestor fluxuri. Sterilizarea completă ar presupune costuri importante la nivelul politicii monetare, nu în ultimul rând prelungirea în timp a poziţiei de debitor net a băncii centrale faţă de sistemul bancar şi încetinirea procesului de reducere progresivă a dobânzilor reale, ceea ce intră în contradicţie cu nevoia de creare a premiselor creşterii economice durabile. Alternativa la aceasta o reprezintă o sterilizare parţială, lăsând băncilor comerciale rolul de a acumula rezerve valutare complementare celor oficiale. Liberalizarea fluxurilor de capital Continuarea liberalizării contului de capital va urmări desfăşurarea accelerată a acestui proces, finalitatea fiind apropierea de momentul integrării în condiţiile de compatibilitate cu legislaţia şi practicile comunitare în domeniu. Dacă la momentul 2000 intrările de capital erau în marea lor majoritate liberalizate, reducerea restricţiilor în ceea ce priveşte ieşirile de capital va fi făcută gradual, plecând de la scadenţele lungi către cele scurte, iar plafonul cumulativ asupra îndatorării externe a sectorului privat va fi de asemenea relaxat treptat, astfel încât cu începere din anul 2003, doar tranzacţiile aferente de mari dimensiuni să fie supuse avizării băncii centrale.

0

500

1000

1500

2000

2000 2001 2002 2003 2004 2005

SECTORUL FINANCIAR SISTEMUL BANCAR Deşi în ultimii zece ani sistemul bancar s-a dezvoltat din punct de vedere al creşterii numărului de bănci, eficienţa îndeplinirii funcţiei sale de intermediere între cei care economisesc şi cai care doresc să împrumute fonduri pentru a investi s-a menţinut la un nivel scăzut. Până în anul 1999, sistemul bancar a fost puternic concentrat şi segmentat, iar diversitatea şi calitatea produselor bancare sunt inferioare în comparaţie cu practicile occindentale. Slăbiciunile şi prăbuşirea câtorva bănci - atât de stat, cât şi private - au afectat negativ încrederea publicului în bănci. Schimbările semnificative care s-au petrecut în anul 1999 şi la începutul anului 2000 - lichidarea prin absorbţie a Bancorex, declararea falimentului în cazul băncilor Albina şi Bankcoop, izolarea Băncii Agricole, privatizarea BRD şi a BancPost - reprezintă paşi importanţi în restructurarea şi consolidarea sistemului bancar. OBIECTIVE PE TERMEN MEDIU Principalele obiective pe termen mediu constau în întărirea sectorului bancar, creşterea eficienţei acestuia şi reducerea costurilor de intermediere. Pentru atingerea acestor obiective, în afară de factori din afara sectorului financiar ce au un impact semnificativ asupra dezvoltării sistemului bancar (gradul de stabilitate macroeconomică, privatizarea etc.) o importanţă deosebită o au factorii determinanţi specifici al căror control şi remodelare sunt indispensabile dezvoltării pe baze sănătoase a activităţii bancare. În acest sens, preocupările de politică se vor concentra pe următoarele direcţii:

• Soluţionarea falimentelor bancare; • Managementul intrării pe piaţa bancară; • Privatizarea băncilor.

SOLUŢIONAREA FALIMENTELOR BANCARE Evitarea riscului de hazard moral Pe termen lung, într-un mediu concurenţial sănătos vor supravieţui numai acele bănci care pot deservi cel mai bine clienţii la un cost mai scăzut. Întârzierea adoptării deciziilor necesare în cazul băncilor cu probleme măreşte semnificativ riscul hazardului moral în sistemul bancar, întrucât managerii şi acţionarii din mai multe bănci atât de stat, cât şi private) se consideră la rândul lor protejaţi de consecinţele propriilor decizii privind plasamentele. Pentru a contracara aceste tendinţe:

- se va urmări creşterea disciplinei financiare prin îmbunătăţirea practicilor contabile şi de audit bancar şi prin încurajarea băncilor în asumarea rolului de creditori tari;

- se va diminua rolul garanţiilor corporale în acordarea creditelor şi se va încuraja intensificarea creditării pe baza analizei capacităţii debitorului de a desfăşura afaceri care să genereze un cash - flow pozitiv;

- se va acorda mai puţină generozitate pentru situaţiile de ieşire de pe piaţă a băncilor cu probleme în sensul că toate operaţiunile acestora să înceteze odată

cu declanşarea procedurii falimentului, până la pronunţarea unei sentinţei definitive.

Un sistem de garantare totală a depozitelor nu este dezirabil. Deşi economiile populaţiei trebuie protejate, garantarea integrală a tuturor depozitelor presupune un sistem extrem de costisitor şi adoptarea lui ar păstra stimulentele pentru un comportament indisciplinat şi riscant pe piaţă. Marii deponenţi (firme şi alte bănci) nu vor fi incluşi într-o schemă oficială de garantare a depozitelor. În acest sens:

- se va mări treptat limita maximă de garantare a depozitelor populaţiei; - se va încuraja comportamentul raţional al marilor deponenţi de a se preocupa

de solvabilitatea băncilor cu care lucrează. Aplicarea hotărâtă a legislaţiei existente privind situaţiile de faliment bancar, precum şi schimbarea condiţiilor prea generoase care există în prezent la ieşirea de pe piaţă a unei bănci (prin faliment) vor elibera politica monetară şi politica fiscală de o serie de presiuni suplimentare, care în anii anteriori le-au îndepărtat de atingerea ţintelor stabilite privind inflaţia, cursul de schimb şi datoria publică. De asemenea, presiunile politice în favoarea protejării deponenţilor, cât şi în sensul susţinerii întreprinderilor de stat de către băncile de stat vor fi diminuate prin privatizarea băncilor şi a întreprinderilor de stat. Îmbunătăţirea capacităţii de supraveghere şi limitarea interferenţelor politice Pentru a îmbunătăţi capacitatea de supraveghere şi pentru a limita interferenţele politice:

- se va adopta un set de reguli pentru acţiuni care trebuie aplicate de către autoritatea de supraveghere în situaţii speciale nefericite în care se poate afla o bancă. Aceste reguli vor fi popularizate, astfel încât publicul larg să înţeleagă bine semnificaţia deciziilor şi acţiunilor adoptate de autoritatea de supraveghere. Autoritatea de supraveghere va impune fie acţiuni de remediere, care să determine readecvarea capitalului, fie un plan de recapitalizare. Dacă bilanţul unei bănci este deteriorat iremediabil şi nu este posibilă nici recapitalizarea băncii respective, autoritatea de supraveghere va plasa automat banca în conservare pentru lichidarea ulterioară;

- se va urmări consolidarea capacităţii BNR de a retrage licenţe şi de a închide băncile insolvabile;

- se vor monitoriza în permanenţă şi, dacă va fi necesar, se vor modifica reglementările prudenţiale;

- se va dezvolta standardizarea inspecţiilor externe şi interne, precum şi procedurile şi documentaţia specifice;

- se va continua instruirea supraveghetorilor bancari în vederea creşterii eficienţei inspecţiilor pe teren;

- se vor dezvolta tehnici şi tehnologii privind problemele bancare.

CONSOLIDAREA SISTEMULUI BANCAR Reducerea dominării pieţei de câteva bănci de stat s-a realizat parţial prin privatizările din anul 1999 şi prin dispariţia Bancorex. Pe termen lung, politicile menite să diminueze creşterea concentrării prin fuziunea băncilor private, sunt dezirabile. Acest lucru nu este în contradicţie cu măsurile BNR de a încuraja fuziunea băncilor mici astfel încât acestea să-şi mărească, în mod rezonabil, capitalul propriu şi să fie eliminate băncile subcapitalizate, fără ca acest proces să provoace şocuri majore. În acest sens:

- se va menţine obligativitatea unei rate de solvabilitate mai mare de 8%; - se va încuraja fuzionarea băncilor mici prin creşterea nivelului minim al

capitalului propriu. Deoarece în prezent cea mai mare bancă din sistemul bancar este încă aflată în proprietatea de stat (BCR), problema dominării pieţei de către bănci de stat nu este decât parţial rezolvată. Până la privatizarea BCR principalul acţionar rămâne Fondul Proprietăţii de Stat (FPS). De aceea:

- se va urmări îmbunătăţirea guvernanţei corporative şi protejarea băncii de presiunile politice în sensul acordării de sprijin financiar întreprinderilor de stat neviabile (al căror acţionar majoritar este tot FPS);

- se va clarifica situaţia proprietăţii băncii prin privatizarea acesteia. MANAGEMENTUL INTRĂRII PE PIAŢA BANCARĂ Deşi încă de la începutul reformei sistemului bancar, BNR a încercat să evite intrările excesive de bănci pe piaţă, există un compromis între intrările de noi bănci pe piaţă şi calitatea băncilor. De aceea, cel puţin pe termen scurt;

- se va lua în considerare o soluţie second - best, practic, menţinerea de restricţii la intrarea pe piaţă.

În ultimii ani, intrările băncilor străine au fost mult mai importante decât în prima parte a anilor '90. Aceste intrări au contribuit la ameliorarea performanţelor sectorului bancar, în principal datorită următoarelor aspecte: instituţiile străine pot să satisfacă mult mai uşor condiţiile de adecvare a capitalului, au acces la surse de finanţare din afară, au o reputaţie bună şi evidenţe financiare mult mai transparente, aduc tehnologii şi cunoştinţe bancare mai bune şi ridică nivelul investiţiilor. România a semnat deja Acordul de Asociere la Uniunea Europeană. În următorii ani:

- se va mări gradul de deschidere a sistemului bancar în sensul accesului nediscriminatoriu al băncilor străine pe piaţa bancară românească.

PRIVATIZAREA BĂNCILOR Evidenţele empirice din toată lumea arată că beneficiile privatizării depăşesc costurile acesteia. Privatizările recente a două bănci de stat importante (BRD şi Banc Post) arată că deponenţii nu şi-au pierdut încrederea în acestea. Dimpotrivă, băncile privatizate au atras mult mai muţi deponenţi. În ambele cazuri, principala explicaţie

constă în faptul că noul acţionar majoritar este o bancă străină cu reputaţie1. Importul de competenţe manageriale şi îmbunătăţirea reputaţiei sunt nucleul privatizării bancare. În acest sens:

- se va pune accentul pe privatizarea băncilor prin selectarea unui partener strategic cu reputaţie internaţională;

- se va încheia privatizarea Băncii Agricole în anul 2000; - se va încheia privatizarea BCR până în NUL 2001; - se va începe pregătirea pentru privatizarea CEC.

B. PIEŢELE DE CAPITAL Spre deosebire de sistemul bancar (şi cel de asigurări) dezvoltarea pieţelor de capital constituie un segment nou al pieţei financiare româneşti după anul 1990. Bursa de Valori Bucureşti, funcţionează din anul 1995. Pe această piaţă firmele sunt listate pe două nivele în conformitate cu lichiditatea. Piaţa RASDAQ funcţionează din anul 1996. Această piaţă funcţionează ca piaţă secundară pentru acţiunile majorităţii întreprinderilor privatizate. Firmele tranzacţionate la bursa de valori provin dintr-o varietate de sectoare, iar până în prezent nu au fost tranzacţionate titluri ce aduc un venit fix. OBIECTIVELE PE TERMEN MEDIU Principalele obiective strategice pe termen mediu în acest domeniu constau în lărgirea şi adâncirea pieţei de capital, adică transformarea acesteia dintr-un stadiu incipient într-o piaţă matură. În vederea atingerii acestor obiective, preocupările de politică se vor concentra spre următoarele direcţii:

• Dezvoltarea pieţei; • Îmbunătăţirea permanentă a reglementării; • Creşterea eficienţei activităţii de supraveghere.

DEZVOLTAREA PIEŢEI Politicile de dezvoltare a pieţei se vor concentra pe continuarea dezvoltării şi modernizării Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi a RASDAQ astfel încât să se recâştige şi să se menţină încrederea investitorilor. Încrederea nu se poate reinstala atâta timp cât nu există un cadru legislativ coerent şi stabil. In acest sens:

- se va îmbunătăţi protecţia acţionarilor minoritari; - se va acţiona în sensul creşterii transparenţei sistemului de tranzacţionare; - se vor îmbunătăţi standardele contabile în conformitate cu normele IAS; - se vor introduce noi instrumente valori mobiliare garantate cu active

colaterale, obligaţiuni municipale), prin crearea unei pieţe secundare pentru obligaţiuni guvernamentale şi obligaţiuni ale companiilor şi prin încurajarea listării unor companii atractive pentru investitori.

ÎMBUNĂTĂŢIREA PERMANENTĂ A REGLEMENTĂRII Politica orientată spre reglementare va urmări să perfecţioneze cadrul legislativ şi să coreleze prevederile legale cu evoluţia pieţei. Se va urmări ca eforturile de scriere şi 1 Societe Generale controleză acum BRD iar General Electric este principalul acţionar la Banc Post.

îmbunătăţire a legilor sau de construire a unor instituţii la fel de bune ca cele din ţările cu pieţe de capital mature să fie coerente şi neîntrerupte. În vederea atingerii acestor obiective:

- se vor corela prevederile existente cu situaţia prezentă; - se vor clarifica reglemetările pieţei OTC de către Asociaţia Naţională a

Societăţilor de Valori Mobiliare (ANSVM); - se vor îmbunătăţi reglemetările privind serviciile de custodie;

CREŞTEREA EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII DE SUPRAVEGHERE Dezvoltarea capacităţii de supraveghere şi impunerea respectării reglementărilor legale sunt principala cale de îmbunătăţire a eficienţei şi siguranţei pieţei de capital. În ceea ce priveşte politica de supraveghere a pieţelor de capital:

- se va acţiona pentru împiedicarea tranzacţiilor în afara pieţei; - se va urmări împiedicarea privatizărilor la limita legii; - se va acţiona pentru împiedicarea deformării preţului acţiunilor ca urmare a

tranzacţiilor "cross". C. PIAŢA DE ASIGURĂRI Numărul societăţilor de asigurări a crescut de la un singur asigurator în anul 1990 (societatea cu capital integral de stat ADAS) la 74 de asiguratori în anul 1999. Cu toate acestea piaţa de asigurări se află într-un stadiu incipient de dezvoltare, ilustrat de proporţia primelor totale de asigurare în Produsul Intern Brut, 0,71% şi de prima medie de asigurare pe locuitor, care a fost de 9,80 USD în anul 19982. O problemă importantă a pieţei româneşti de asigurări o constituie foarte slaba capitalizare a asigurărilor, capitalul minim pentru înfiinţarea unei societăţi de asigurări fiind de 25 milioane lei. Potenţialul de dezvoltare al acestei pieţe este foarte mare, în acest moment doar 10 -15% din potenţialul asigurabil fiind asigurat. Gradul mic de acoperire prin asigurare se datorează, printre altele şi lipsei unei "culturi a asigurărilor". În prezent, activitatea de asigurări este reglementată prin două legi (Legea nr.47/1991 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor şi Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România). Piaţa de asigurări este supravegheată de Oficiul de Supraveghere a Activităţii de Asigurare şi Reasigurare (OSSAR) din Ministerul Finanţelor. OBIECTIVE PE TERMEN MEDIU Principalul obiectiv pe termen mediu în acest domeniu constă în dezvoltarea pieţei de asigurări prin adaptarea practicilor internaţionale din domeniul asigurărilor la condiţiile concrete din România. În vederea atingerii acestui obiectiv, preocupările de politică se vor concentra spre următoarele direcţii:

• Îmbunătăţirea reglementării şi supravegherii pieţei de asigurări; • Creşterea gradului de acoperire prin asigurări.

2 Foarte mică prin comparaţie cu prima medie pe locuitor în Europa de Est, care a fost în 1998 de USD 45,60.

ÎMBUNĂTĂŢIREA REGLEMENTĂRII ŞI SUPRAVEGHERII PIEŢEI DE ASIGURĂRI În vederea îmbunătăţirii reglementării şi supravegherii pieţei de asigurări:

- se va adopta o nouă lege privind autorizarea şi funcţionarea asiguratorilor şi intermediarilor în asigurări şi reglementarea pieţei asigurărilor; această lege va abroga şi înlocui Legea 47/1991 precum şi Hotărârile de Guvern care reglementează activităţile OSSAR3.

- se va crea un nou plan de conturi specific pentru asigurări, care va ţine seama de particularităţile acestui tip de activitate;

- se vor derula programe de pregătire a personalului autorităţii de supraveghere a asigurărilor;

- se va stimula auto - reglementarea pieţei prin sprijinirea asociaţiilor profesionale ale asigurărilor şi intermediarilor de asigurări, care vor crea "coduri de conduită"

CREŞTEREA GRADULUI DE ACOPERIRE PRIN ASIGURĂRI Pentru creşterea gradului de acoperire prin asigurări:

- se va pregăti populaţia pentru a recepta beneficiile asigurărilor şi se va stimula cumpărarea de asigurări prin recunoaşterea, în sistemul impozitului de venit global, a deductibilităţii unora dintre cheltuielile cu asigurările;

- se va încuraja dezvoltarea asigurărilor private de sănătate pentru degrevarea sistemului public de asigurări de sănătate;

- se va încuraja formarea unei atitudini pro - active faţă de risc la nivelul autorităţilor publice centrale şi locale şi a companiilor, astfel încât funcţionarea lor să nu fie afectată în mod nejustificat de evenimente accidentale;

- se va elabora şi implementa un set de reglementări privind protecţia la catastrofe, care să cuprindă şi componente de asigurări.

PRIVATIZAREA Deşi după anul 1997 au avut loc câteva schimbări importante în cadrul instituţional al privatizării, iar procesul de privatizare în sine s-a accelerat, proporţia activelor statului trecute în proprietatea privată din 1992 şi până în prezent nu depăşeşte 30%1. O bună parte din activele productive au fost excluse de la privatizare, fiind trecute în patrimoniul regiilor autonome. Privatizarea societăţilor comerciale trecute în patrimoniul Fondului Proprietăţii de Stat s-a desfăşurat lent şi a cuprins cu preponderenţă întreprinderile mici şi mijlocii. S-au înregistrat totuşi progrese în definirea mai exactă a domeniului public şi s-a precizat cadrul în care active aparţinând domeniului public al statului pot fi exploatate în regim privat prin

3 Acest proiect de lege a fost adoptat de Senat şi de Camera Deputaţilor, urmând să fie discutat în Comisia de mediere. Una dintre caracteristicile importante ale acestei legi o constituie flexibilitatea ei, un număr mare dintre prevederi fiind definite, detaliate sau actualizate prin norme emise de autoritatea de supraveghere. Această flexibilitate va permite adaptarea legii la piaţa locală de asigurări, aflată în continuă evoluţie precum şi o armonizare crescută în viitor cu standardele legislative ale U.E. Proiectul de lege rezolvă problema slabei capitalizări a pieţei prin stabilirea unui capital minim cu o valoare apropiată de cea din Directivele U.E. 1 Deşi au fost vândute peste 7000 de societăţi comerciale dintr-un total de aproximativ 10.000, acestea reprezintă numai o treime din capitalul iniţial al FPS.

concesionare. O bună parte din regiile autonome au fost reorganizate ca societăţi naţionale, deschizâdu-se astfel calea privatizării lor. De asemenea, s-a flexibilizat cadrul normativ şi s-a descentralizat decizia de privatizare. În consecinţă, în anul 1999 numărul de contracte de privatizare încheiate a fost cu 10% mai mare decât media anilor 1996 - 1998. O creştere mai importantă s-a produs la nivelul vânzărilor de întreprinderi mijlocii şi mari, capitalul social privatizat în cadrul acestora fiind cu 55% mai mare decât în anul 1998. Privatizarea unor mari societăţi naţionale (Automobile Dacia Piteşti, Astra Vagoane Arad, Şantierul Naval Galaţi) a atras interesul investitorilor străini. De asemenea, prin vânzarea a 35% din acţiunile ROMTELECOM s-a deschis calea privatizării unor servicii publice organizate anterior ca regii autonome. OBIECTIVE PE TERMEN MEDIU Pornind de la stadiul atins în procesul de privatizare, de la cadrul instituţional existent şi ţinând seama de experienţa dobândită pe parcursul derulării procesului, principalul obiectiv pe termen mediu este încheierea privatizării în anul 2003. Atingerea acestui obiectiv presupune:

• încheierea privatizării societăţilor aflate în portofoliul FPS până la sfârşitul anului 2001;

• privatizarea societăţilor naţionale aflate în subordinea ministerelor economice, a serviciilor de utilitate publică precum şi a altor societăţi ce vor rezulta din reorganizarea regiilor autonome, până la sfârşitul anului 2003.

PRIVATIZAREA SOCIETĂŢILOR AFLATE ÎN PORTOFOLIUL FPS FPS mai deţine în portofoliu un număr de aproximativ 3.000 de societăţi comerciale, cu participaţii ce variază de la mai puţin de 5% din acţiunile unor societăţi la 100% în altele. De aceea :

- se va privatiza un număr de 2300 - 2500 de societăţi pe parcursul anului 2000 şi prima parte a anului 2001. Această măsură este realistă ţinând seama de performanţele medii ale FPS din ultimii ani;

- se va acorda prioritate materializării contractelor în loc de a considera prioritare criterii precum recuperarea integrală a datoriilor acumulate de societatea privatizată sau angajamentele asumate de cumpărător privind investiţiile şi păstrarea locurilor de muncă;

- se va asigura continuitatea instituţională, în sensul că nu se preconizează schimbări importante ale cadrului legislativ sau organizatoric al procesului de privatizare2;

- se vor iniţia măsuri organizatorice sau schimbări minore ale unor reglementări ce pot contribui la depăşirea unor blocaje actuale (de exemplu, chestiuni legate de soluţionarea litigiilor în care este antrenat FPS, simplificarea procedurilor de privatizare şi a procesului de negociere, întocmirea documentaţiilor pentru privatizare etc.);

2 Asemenea schimbări, chiar atunci când sunt justificate, nu mai au timp să fie asimilate şi prin urmare nu produc efecte pozitive.

- se vor respecta angajamentele asumate prin acordul PSAL încheiat cu Banca Mondială. În acest sens, va fi demarat programul de privatizare a unor întreprinderi mari prin intermediul agenţilor de privatizare. Până în anul 2002, vor fi privatizate 64 de întreprinderi mari între care SIDEX Galaţi, Tractorul Braşov, ALRO Slatina, Antibiotice Iaşi, Romvag Caracal etc.;

- se va începe pregătirea pentru desfiinţarea FPS în primul semestru al anului 2001;

- se va prelua de către Ministerul Finanţelor, în al doilea semestru al anului 2001, atât portofoliu rezidual al FPS cât şi obligaţiile contractuale ale acestuia şi va continua privatizarea/lichidarea întreprinderilor rămase neprivatizate;

- se va asigura izolarea întreprinderilor cu probleme preluate de Ministerul Finanţelor de la FPS, în cazul în care privatizarea/lichidarea acestora se prelungeşte, pentru a evita ca problemele financiare să se răspândească spre restul economiei;

- se va asigura o finanţare corespunzătoare a programelor de privatizare/lichidare a întreprinderilor preluate de Ministerul Finanţelor.

PRIVATIZAREA SOCIETĂŢILOR AFLATE ÎN SUBORDINEA MINISTERELOR Procesul de privatizare a societăţilor aflate în subordinea ministerelor a început odată cu vânzarea de către stat a 35% din acţiunile deţinute la ROMTELECOM. În prezent, ministerele au dreptul legal de a organiza, supraveghea şi încheia contracte de privatizare, fapt ce asigură calea unor importante privatizări pentru următorii ani. Între cele mai importante privatizări din această categorie se află în curs de desfăşurare privatizările unor companii naţionale, cum sunt: Compania Naţională de Petrol PETROM, Societatea Naţională a Tutunului SNTR şi Liniile Aeriene TAROM. Privatizarea utilităţilor publice Prima etapă de restructurare a Companiei Naţionale de Electricitate CONEL, prin separarea activităţilor de producţie, transport şi distribuţie, s-a încheiat. O restructurare similară este în curs de pregătire şi pentru Societatea Naţională de Gaze ROMGAZ. Pentru ambele domenii s-au constituit autorităţi de reglementare a serviciilor publice. În acest fel se încheie, practic, pregătirea pentru privatizarea utilităţilor publice. În această direcţie :

- se vor privatiza primele societăţi de distribuţie şi producţie a electricităţii în cursul anului 2000;

- va începe procesul de privatizare pentru gazele naturale în anul 2001. Privatizarea societăţilor care nu fac parte din patrimoniul FPS va fi extinsă şi accelerată. În acest sens:

- se va urgenta procesul de transformare a unor regii autonome în societăţi comerciale, în deosebi la nivelul autorităţilor locale - unde acest proces este întârziat;

- se vor stabili criterii clare şi riguroase pentru încadrarea unor societăţi în categoria "companiilor naţionale de importanţă strategică" pentru a evita extinderea nejustificată a acestui concept;

- se vor clarifica procedurile de privatizare a "companiilor naţionale", în care statul îşi propune să păstreze pachetul de control sau o acţiune de aur, care să-i asigure drept de veto asupra anumitor decizii;

- se va adopta un cadru de reglementare corespunzător pentru prevenirea abuzului de poziţie de monopol, tipic pentru utilităţile publice.

POLITICA DE PROTECŢIE A CONCURENŢEI Până în prezent, factorii care, de regulă, stimulează concurenţa pe pieţele produselor - cum ar fi comerţul liber, sau funcţionarea eficientă a pieţelor de capital - continuă să fie relativ subdezvoltaţi în România. Procesul de privatizare nu are o modificare substanţială şi perceptibilă a guvernanţei corporatiste, mai ales atunci când nu a fost însoţit de un input de capital străin. Efectul concurenţei importurilor, atât pe pieţele produselor, cât şi pe pieţele factorilor de producţie este încă limitat, atât datorită unor bariere diverse, inclusiv de natură guvernamentală, cât şi unor sisteme de distribuţie încă subdezvoltate. Structurile de piaţă, precum şi obişnuinţele comportamentale ale firmelor impun îndreptarea atenţiei spre descoperirea actelor anticoncurenţiale. Imperfecţiunile pieţei de capital restricţionează concurenţa ce s-ar putea naşte prin apariţia de firme noi, în sensul că acestea, deşi apar, totuşi nu reuşesc să se dezvolte, astfel încât să devină concurenţi valabili pentru firmele deja existente. În pus, investiţiile străine s-au concentrat, de regulă, pe achiziţionarea unor firme aflate deja în poziţia de lider de piaţă (DACIA, ROMTELECOM, BRD), ceea ce înseamnă că nu au contribuit la o accentuare a concurenţei prin noi intrări pe o piaţă sau alta. Datorită vitezei mici a procesului de restructurare s-a menţinut o slabă realocare a resurselor între activităţile economice. De aceea, procesul de tranziţie este stimulat doar de concurenţa pe pieţele produselor, adică acolo unde politica de protecţie a concurenţei îşi poate arăta efectele. OBIECTIVE PE TERMEN MEDIU Politica de protecţie a concurenţei trebuie să joace un rol central în procesul de tranziţie la economia de piaţă. Pe această bază, autorităţile de concurenţă, prin exercitarea corectă a atribuţiilor lor, au o importanţă vitală în aproape toate domeniile implicate în reforma economică. Pe termen mediu, preocupările politicii de protecţie a concurenţei se vor axa pe următoarele direcţii :

• Concentrarea eforturilor pe descoperirea cartelurilor (înţelegerilor dintre firme) şi pe asigurarea liberului acces pe diferite pieţe;

• Concentrarea în exclusivitate pe protecţia concurenţei şi nu pe protecţia concurenţilor;

• Tratarea nuanţată a restricţiilor pe verticală (ce pot apărea, de exemplu, în relaţiile dintre un producător şi un distribuitor) şi intervenţia autorităţilor numai în cazuri extreme.

Principala preocupare a autorităţilor de concurenţă din România va consta în perfecţionarea modului de analiză a cazurilor investigate. În acest sens:

- se va îmbunătăţi rigoarea analizei şi se vor stabili distincţii clare între comportamentele şi tranzacţiile care obstrucţionează buna funcţionare a pieţelor (care se află sub competenţa autorităţilor de concurenţă) şi cele care implică doar caracterul neloial al concurenţei (care nu intră sub prevederile Legii concurenţei);

- se va pune accent pe faptul că legea concurenţei nu este o lege de protecţie a consumatorilor, decât indirect, prin crearea şi protejarea unui mediu concurenţial;

- se vor stabili standarde clare, care să fie cunoscute de către agenţii economici şi de către consumatori, pentru a elimina subiectivitatea sau puterea discreţionară a unui investigator sau a decidenţilor în domeniu. Aceste standarde vor clarifica modul de definire a pieţei, a poziţiei dominante şi vor îmbunătăţii evaluarea gradului de afectare a concurenţei. Scopul principal avut în vedere va fi acela de a permite funcţionarea normală a pieţelor. Astfel, multe dintre defecţiunile actuale se vor rezolva cu ajutorul mecanismelor naturale, fără intervenţia autorităţilor statului;

- se va obţine mai buna utilizare a resurselor disponibile prin selectarea cu mai multă responsabilitate a cazurilor investigate, aceasta însemnă o evitare a implicării în activitatea de control al preţurilor, dar şi risipirea în cazuri cu un impact anticoncurenţial redus;

- se va accentua implicarea autorităţilor de concurenţă. Autorităţile de concurenţă vor trebui să fie implicate în programele de privatizare, precum şi în supervizarea politicilor industriale şi comerciale. Există un conflict recunoscut între acestea din urmă şi politica de protecţie a concurenţei, fapt care face absolut necesar ca, înainte de trecerea la implementarea unei măsuri sau alteia să fie realizată o analiză riguroasă a avantajelor şi dezavantajelor pe care acestea le implică.

IMPLEMENTAREA REGULILOR DE ACORDARE A AJUTORULUI DE STAT Pe termen scurt se vor implementa regulile de acordare a ajutorului de stat, prevăzute în Legea nr. 143/1999, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2000. Acest lucru presupune:

• Conştientizarea, de către toţi furnizorii de ajutoare de stat1 a obligaţiilor privind notificarea în avans şi obţinerea autorizării prealabile de la Consiliul Concurenţei;

• Asigurarea transparenţei necesare în acordarea ajutoarelor de stat; • Sprijinirea Consiliului Concurenţei în a face faţă noilor atribuţii ce-i revin pe

linia controlului acordării ajutoarelor de stat. Astfel, în scopul îndeplinirii de către toţi furnizorii de ajutoare de stat a obligaţiilor privind notificarea în avans şi obţinerea autorizării prealabile de la Consiliul Concurenţei:

1 Autorităţi publice sau alte organisme care administrează fonduri publice în numele statului.

- se va urmări conştientizarea de către toţi furnizorii de ajutoare de stat a noţiunii, regulilor de notificare, autorizare şi raportare în acest domeniu. Este vorba, în primul rând, de Ministerul Finanţelor, dar şi de către FPS (care negociază diferite facilităţi care însoţesc contractele de privatizare), ministerele care gestionează fonduri speciale (şi care acordă, de exemplu, diferite facilităţi la plata sumelor datorate acestora), MMPS, alte autorităţi publice centrale şi locale;

- se va coordona activitatea de elaborare a proiectului bugetului de stat cu noile reglementări în domeniul acordării ajutoarelor de stat;

- se va elabora2 , regulamentele prevăzute de Legea nr. 143/1999; - se vor elabora de către fiecare minister sau autoritate publică furnizoare de

ajutoare de stat propriile regulamente privind modul de acordare şi raportare; - se va completa cadrul legislativ privind obligativitatea şi procedurile de

raportare a acordării ajutoarelor de stat către Oficiul Concurenţei3. Asigurarea transparenţei necesare în acordarea ajutoarelor de stat are ca instrument de bază inventarul ajutoarelor de stat alcătuit de către Oficiul Concurenţei. În acest sens:

- se va urmări ca aceasta să cuprindă toate ajutoarele de stat acordate şi nu doar pe cele furnizate prin intermediul bugetului de stat; astfel, ajutoarele furnizate de autorităţile locale, cele implicate în procesul de privatizare sau generate de gestionarea fondurilor speciale vor trebui să se regăsească în acest inventar. În acelaşi timp, el va cuprinde atât ajutoare directe, cât şi pe cele indirecte şi va trebui actualizat în permanenţă, fie prin luarea în evidenţă a unor noi măsuri - autorizate în prealabil de către Consiliul Concurenţei - fie prin modificarea altora existente sau prin eliminarea acelora care nu se mai aplică.

Pe termen mediu (2002 - 2004) se vor identifica şi evalua măsurile de ajutor de stat existente la data intrării în vigoare a legii (1 ianuarie 2000), în scopul modificării sau renunţării la cele care nu sunt compatibile cu angajamentele internaţionale asumate de România, cum ar fi, de exemplu, ajutoarele destinate promovării exporturilor. PROTECŢIA CONCURENŢEI ŞI CONTROLUL CONCENTRĂRILOR ECONOMICE În perioada 2000 - 2004, atingerea obiectivelor în domeniul protecţiei concurenţei presupune următoarele orientări în politica concurenţei:

• Rafinarea reglementărilor legale în vigoare; • Clarificarea modului de reglementare a monopolurilor naturale; • Regîndirea a ceea ce se înţelege prin "reglementarea de către stat a unor

anumite sectoare de activitate".

2 De către Consiliul Concurenţei. 3 Instituţia guvernamentală care are obligaţia alcătuirii inventarului ajutoarelor şi a transmiterii anuale a acestuia către Comisia Europeană.

În vederea rafinării reglementărilor legale în vigoare (în speţă, Legea nr. 21/1996):

- se va urmări armonizarea cu legislaţia europeană (eliminarea, de exemplu, a prezentei obligaţii pe care o au firmele de a notifica la Consiliul Concurenţei) pentru a obţine o exceptare pe categorii (lucru care în Uniunea Europeană nu mai este necesar) şi care impune costuri suplimentare atât asupra celor care vor să beneficieze de această facilitate, dar şi asupra celor care o acordă;

- se vor elimina unele prevederi "originale", care oricum nu se aplică, dar care ar putea constitui obiectul unor interpretări discreţionare, cum ar fi sancţionarea vânzării la export sub costuri sau interzicerea realizării (inclusiv de către firme private) de importuri fără competiţie de oferte şi tratative tehnico-economice uzuale;

- se vor clarifica atribuţiile autorităţilor de concurenţă, prin evitarea implicării acestora în controlul preţurilor (fapt care, în prezent, face ca aceasta să devină activitatea predominantă, în detrimentul celei de descoperire a cartelurilor şi a abuzurilor de poziţie dominantă care restricţionează liberul acces pe diverse pieţe) sau în investigarea unor cazuri cu impact minor asupra concurenţei;

- se va realiza separarea cu claritate a rolului fiecăreia dintre cele două instituţii cu atribuţii în aplicarea Legii concurenţei (Consiliul şi respectiv Oficiul Concurenţei). În prezent, există o suprapunere evidentă, care conduce la anularea activităţilor uneia dintre acestea, prin decizii luate de cealaltă, la ineficienţă, cheltuieli nejustificate şi, în ultimă instanţă, la folosirea neeconomică a fondului de personal şi de timp disponibil;

- se vor elimina orice posibilităţi de acţiune discreţionară a autorităţilor din domeniu şi presiunile politice asupra membrilor Consiliului Concurenţei;

- se va asigura o anumită independenţă financiară a autorităţilor autonome de concurenţă.

Clarificarea modului de reglementare a monopolurilor naturale va urmări realizarea unei politici coerente referitoare la scopurile şi modalităţile de reglementare tehnică, economică etc., ori la autonomia, independenţa sau subordonarea unor astfel de autorităţi. În acest sens:

- se va reglementa cu mai multă eficienţă activitatea monopolurilor naturale în cadrul unei/unor agenţii care să fie separată/e de autorităţile de concurenţă pentru a se evita pericolul confundării politicii de protecţie a concurenţei cu activitatea de control a preţurilor;

- se vor prelua în astfel de agenţii specialiştii în domeniul reglementării economice a monopolurilor existenţi în cadrul Oficiului Concurenţei.

Regîndirea a ceea ce se înţelege prin "reglementare de către stat a unor anumite sectoare de activitate", în special în domeniul utilităţilor se va face plecând de la următorul principiu: Reglementarea de către stat nu însemnă intervenţia discreţionară a statului într-un domeniu sau altul, fie el chiar monopol, ci dimpotrivă, stabilirea unor reguli clare, transparente, credibile, greu de modificat şi în plus, obligatorii atât pentru cel care constituie subiectul reglementării, dar mai ales pentru cel care reglementează.

ÎMBUNĂTĂŢIREA CLIMATULUI DE AFACERI Guvernul va urmări îndeosebi asigurarea unui mediu de afaceri favorabil, care permite rezultate superioare celor realizabile prin stimulente fiscale acordate discreţionar şi care fragilizează încasările bugetare. Pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri se va acţiona în următoarele direcţii:

• Stabilitatea legislativă; • Stabilitatea macroeconomică; • Simplificarea practicilor şi procedurilor administrative.

Guvernul va acţiona în sensul eliminării barierelor administrative, în special cele care frânează procesul investiţional. În ultimii ani s-au înregistrat unele progrese (de exemplu, înregistrarea societăţii, drepturile de proprietate intelectuală, standardizarea) ce vor fi continuate, accelerate şi extinse la toate domeniile şi etapele procesului de realizare a investiţiilor, în vederea încurajării investitorilor. Obstacolele administrative pot fi depăşite numai printr-o schimbare radicală a modului de funcţionare a agenţiilor guvernamentale. În acest scop, acestea trebuie să devină foarte conştiente de obstacolele pe care un investitor le întâmpină din sectorul public; confortul actului de monitorizare sau controlul din partea administraţiei se traduce prin costuri suportate de sute de mii de agenţi economici. Se va realiza un consens la nivelul ministerelor, autorităţilor şi agenţiilor implicate în procesul de investiţii care să conducă la realizarea unei noi structuri administrative coerente, consistente şi eficiente. Guvernul îşi va concentra atenţia asupra următoarelor aspecte:

- Transmiterea unor semnale clare mediului de afaceri privind politicile economice ale Guvernului, obiectivele, instrumentele şi eşalonarea lor în timp;

- Transmiterea de semnale clare către mediul de afaceri, din care să rezulte că Guvernul este decis să promoveze un cadru legal coerent şi stabil;

- Reforma serviciilor publice prin stabilirea şi aplicarea de standarde de înaltă etică la toate nivelele administrative. Sistemul de salarizare în domeniul serviciilor publice va fi revizuit astfel încât să atragă şi să păstreze personalul cu o înaltă pregătire şi calificare. Guvernul va amplifica lupta împotriva corupţiei;

- Prezentarea exemplelor pozitive şi diseminarea rezultatelor pozitive obţinute de unele agenţii guvernamentale în ceea ce priveşte îmbunătăţirea procedurilor lor de lucru (de exemplu, Registrul Comerţului, serviciile notariale publice). Aceste exemple de succes vor fi diseminate.

Un element esenţial pentru reluarea procesului de creştere economică îl reprezintă creşterea investiţiilor. Cadrul legislativ actual conţine însă numeroase piedici de natură birocratică care îngreunează iniţierea investiţiilor. În vederea îmbunătăţirii acestui proces, Guvernul va întreprinde următoarele măsuri:

- Simplificarea procesului prin eliminarea autorizaţiilor inutile. Includem aici majoritatea avizelor preliminare, ca de exemplu, certificatul de urbanism şi avizele autorităţilor locale prin care acestea declară că nu a obiecţii;

- Creşterea transparenţei sistemului şi promovarea profesionalismului la nivelul executanţilor;

- Eliminarea barierelor la intrarea şi ieşirea de pe pieţe. INDUSTRIA Industria intră în anul 2000 dominată încă de monopoluri şi întreprinderi mari, dependente de subvenţii bugetare implicite sau explicite, cu pierderi semnificative care măresc deficitele cvasi - fiscale şi decapitalizează întreprinderile profitabile. Neajunsul principal şi persistent al industriei îl constituie restructurarea timidă a întreprinderilor, manifestată în forme diverse incluzând ponderea ridicată a proprietăţii de stat în întreprinderi importante, structurile de producţie energo - intensive, cu valoare adăugată redusă, capacităţile de producţie supra - dimensionate, nefolosite de ani de zile şi menţinute în conservare la costuri ridicate. Ramurile industriale care se încadrează în această categorie au o pondere ridicată în ansamblul economiei naţionale După un deceniu de declin, aceste ramuri industriale încă plasează România în grupa celor circa 20 de ţări mari producătoare de produse energo - intensive. Pentru anul 2000 evaluările cererii sunt reduse comparativ cu nivelul capacităţilor existente de producţie. Absenţa cronică a ajustării la condiţiile pieţei caracterizează întreaga ramură a metalurgiei. Situaţii asemănătoare persistă în chimia de bază, prelucrarea ţiţeiului şi cocsificarea cărbunelui, precum şi în alte ramuri energo -intensive. În 1996, producţia de îngrăşăminte chimice realiza 65 kg. pe locuitor, depăşind acelaşi indicator din Franţa (51 kg.), Italia (16 kg.), Germania (58 kg.) şi Marea Britanie (25 kg.). În sectorul prelucrării ţiţeiului, capacităţile de producţie utilizate reprezintă circa o cincime din totalul celor existente. Capacităţi de producţie cu grad scăzut de utilizare se întâlnesc şi în alte ramuri industriale. În producţia de maşini şi echipamente, capacităţile de producţie utilizate reprezintă mai puţin de 50% din cele existente. Absenţa ajustării la condiţiile pieţei este semnalată şi prin valoarea ridicată a stocurilor. La sfârşitul anului 1999, stocurile în metalurgie erau de 4144 miliarde lei. În chimie, prelucrarea ţiţeiului şi cocsificarea cărbunelui, stocurile erau de 3000 miliarde lei, iar în ramura maşinilor şi echipamentelor, de 3900 miliarde lei. La sfârşitul anului, aceste ramuri industriale şi-au încheiat bilanţurile contabile cu stocuri în valoare de 600 milioane USD. Într-un deceniu de transformare economică, aceste ramuri au absorbit fonduri publice considerabile, cu efecte în ceea ce priveşte creşterea deficitelor fiscale şi cvasi-fiscale, persistenţa inflaţiei şi a dezechilibrelor balanţei de plăţi externe. Acţiunile de reabilitare a producţiei, de restructurare şi reducere a pierderilor şi a arieratelor au implicat costuri ridicate cu rezultate minime. Se poate aprecia că aproape toate aceste

acţiuni au eşuat, astfel încât ele nu mai pot fi considerate soluţii viabile ale ajustării industriale. Ramurile industriale îşi găsesc locul în evoluţia economiei româneşti în limitele cererii interne, verificate prin comenzi solvabile de durată, şi ale cererii externe nesubvenţionate OBIECTIVELE STRATEGICE PE TERMEN MEDIU În următorii ani, politica industrială va urmări:

• Restructurarea ramurilor şi a subramurilor industriale prin consolidarea funcţionării mecanismelor pieţei;

• Promovarea ofertei competitive prin inovare industrială; • Alocarea eficientă a resurselor în funcţie de preţurile pieţelor interne şi

internaţionale. ACŢIUNILE ŞI MĂSURILE PE TERMEN MEDIU Deschiderea ramurilor industriale spre eficienţă şi competitivitate prin integrarea în funcţionarea mecanismelor pieţei va implica extinderea, adâncirea şi accelerarea transformărilor din ultimii ani. În acest sens:

- se va accelera şi extinde privatizarea, astfel încât privatizarea marilor întreprinderi industriale, inclusiv a utilităţilor, să se încheie în 2003;

- se va încheia dezafectarea capacităţilor excedentare de producţie până la sfârşitul anului 2000, folosindu-se, în acest scop, experienţa dobândită în sectorul minier;

- se va evalua anual producţia întreprinderilor încă neprivatizate, în cadrul limitei cererii interne şi a celei externe nesubvenţionate;

- se va acorda asistenţă tehnică şi sprijin întreprinderilor privatizate prin reglementări pentru promovarea guvernanţei şi îmbunătăţirea competitivităţii;

- - se vor reduce substanţial şi, în cea mai mare parte, se vor stopa în anul 2000 pierderile din întreprinderile industriale de stat prin creditarea bancară pe proiecte de afaceri şi constrângerile bugetare tari;

- se vor lichida întreprinderile industriale în incapacitate de reabilitare; - se va elimina intervenţia statului în activitatea marilor întreprinderi

industriale pe considerentul clauzei interesului naţional; - se va promova cadrul juridic specific anumitor sectoare industriale, inclusiv

finalizarea legislaţiei în domeniul energiei şi mineritului. Intervenţia statului pe considerentul clauzei interesului naţional este generatoare de subvenţii şi restrânge dreptul de decizie al investitorului strategic. Acest sistem va fi eventual limitat, la monopolurile naturale, urmând exemplul ţărilor care au raţionalizat sever aplicarea clauzei interesului naţional. Previziunile privind evoluţia industrie cuprind în sfera lor numai ramurile cu mari dificultăţi, ci şi pe cele ce realizează rezultate bune pe piaţa internă şi externă şi deţin o pondere importantă în ansamblul economiei naţionale.

Din această grupă, fac parte industria textilă şi a confecţiilor, industria de pielărie şi încălţăminte, precum şi preluarea lemnului. Aceste ramuri industriale beneficiază de o cerere sigură şi se bazează pe utilizarea intensivă a mâinii de lucru, de calificare relativ scăzută. România este exportatoare netă a produselor acestor ramuri industriale. Exportul se sprijină pe avantajul comparativ al salariilor scăzute faţă de ţările dezvoltate. Potrivit normelor internaţionale, comercializarea acestor produse tinde spre un grad ridicat de liberalizare. Din această perspectivă, România trebuie să se angajeze cu fermitate în competiţia internaţională. Avantajele de conjunctură vor fi sprijinite prin studii de marketing şi cercetări pentru ridicarea calităţii şi diversificarea produselor. Industria alimentară întâmpină dificultăţi mai mari deoarece nu satisface încă exigenţele cererii interne şi externe. De mai muţi ani, România este importatoare netă de produse ale industriei alimentare. În această situaţie, măsurile necesare sunt mai complexe şi solicită resurse semnificative pentru transformări în direcţia creşterii competitivităţii. POLITICA COMERCIALĂ Formularea politicii comerciale a României va ţine seama de necesitatea adaptării la tendinţele înregistrate în economia mondială sub impactul fenomenului de globalizare şi nu va încerca să se opună manifestării acestui fenomen. Preocupările de politică comercială se vor concentra pe următoarele direcţii:

• Respectarea angajamentelor asumate pe plan internaţional, dintre care se detaşează prin importanţa lor cele care decurg din Acordul European;

• Promovarea consecventă a principiului echităţii; • Formularea politicii comerciale în domeniul agricol va reprezenta

complementul şi nu substitutul politicii interne agricole; • Sprijinirea accesului produselor româneşti pe pieţele externe.

Respectarea angajamentelor asumate pe plan internaţional Atât obligaţiile asumate prin Acordul European, cât şi cele care derivă din Acordul CEFTA, plasează economia românească pe traiectul unei depline deschideri către exterior, care este elementul definitoriu esenţial al unei politici industriale neutre. Va fi abandonată tentaţia promovării unei politici industriale selective şi de a dezvolta componentele "orizontale" ale politicii industriale. În acest sens:

- se va susţine sectorul IMM, prin instrumente menite strict să compenseze dezavantajele inerente care decurg din particularităţile acestui tip de afaceri2;

- se va urmări dezvoltarea regională, cu un accent puternic pe furnizarea de elemente de infrastructură;

- se va sprijini activitatea de cercetare-dezvoltare, cu deplasarea accentului dinspre cercetarea fundamentală către cea aplicată;

- se va avea în vedere protejarea mediului. 2 Accesul limitat la surse de finanţare privite în sens larg, nu doar credite, ci şi capital social.

PROMOVAREA CONSECVENTĂ A PRINCIPIULUI ECHITĂŢII Un al doilea element de ghidaj al politicii comerciale va fi reprezentat de promovarea consecventă a principiului echităţii. Se va asigura egala îndreptăţire a consumatorilor faţă de producători, a exportatorilor de materii prime şi produse intermediare faţă de exportatorii de produse finite etc. Formularea politicii comerciale în domeniul agricol Formularea politicii comerciale în domeniul agricol trebuie să reprezinte complementul, iar nu substitutul politicii interne agricole. Va fi abandonată tendinţa de promovare a unui anumit tip de politică comercială agricolă bazată pe simplu mimetism al politicilor promovate de unele ţări dezvoltate. Nu poate fi subliniată îndeajuns împrejurarea că politica agricolă comunitară conţine un important element de protecţie la frontieră doar pentru că acesta reprezintă contrapartea indispensabilă sistemului intern de susţinere a agricultorilor, în absenţa căreia acest sistem ar fi nesustenabil din punct de vedere bugetar. De asemenea, trebuie conştientizat faptul că acest sistem de susţinere nu poate fi replicat într-o ţară unde raportul dintre forţa de muncă ocupată în agricultură şi cea ocupată în alte ramuri este de circa 1:2 (în vreme ce este de minimum 1:9 în U.E.), iar ponderea cheltuielilor pentru hrană în coşul de consum este de circa 60% (faţă de 10 - 15% în U.E.). În fine, trebuie avut în vedere faptul că politica agricolă comunitară este actualmente într-un vast proces de transformare, evaluând pe coordonate care sporesc puternic relevanţa mecanismelor de piaţă şi că accesiunea ţărilor est - europene la U.E. va reclama în mod inevitabil o regândire de substanţă a întregului sistem de susţinere a agricultorilor. Sprijinirea accesului produselor româneşti pe pieţele externe Se va deplasa accentul măsurilor de politică comercială dinspre cele menite să îi protejeze pe producătorii interni, către demersuri menite să faciliteze accesul produselor româneşti pe piaţa externă, chiar dacă acestea reclamă (în virtutea principiului reciprocităţii, aplicat pe scară largă în domeniul negocierilor comerciale internaţionale) o şi mai pronunţată reducere a protecţiei la frontieră. Pentru urmarea în practică a acestor linii directoare:

- se va asigura stabilitatea şi predictibilitatea regimului de export şi import; - se vor abandona practicile de acordare pe parcursul anului de scutiri şi

reduceri ale nivelului taxelor vamale de import, derogatorii de la nivelul de bază3;

- se va reanaliza practica de deschidere a unor contingente cu taxe vamale nule sau reduse, deoarece în acest fel se creează ample posibilităţi pentru însuşirea privată a unor rente, ceea ce nu poate decât să alimenteze fenomenul corupţiei;

- se va amorsa un proces de reducere a taxelor vamale industriale în regimul CNF(aplicabile importurilor din alte surse)4; această ajustare este

3 În 1999, acest fenomen a vizat 125 de poziţii tarifare, în creştere faţă de doar 56 de poziţii în 1998.

indispensabilă pentru a minimiza şocul rezultat din preluarea "dintr-o dată" a tarifului vamal comun al U.E. care, pentru produsele industriale, prezintă o medie a taxelor vamale CNF de numai 2,9% (faţă de 16,2% în cazul României)ş

- se va menţine actualul nivel al protecţiei vamale faţă de importul produselor agricole efectuate în condiţia CNF, evitându-se tentaţia de a reinstaura taxe vamale prohibitive după expirarea acordului ASAL5;

- se vor aborda negocierile comerciale cu U.E. pentru ameliorarea condiţiilor de acces reciproc pe piaţă al produselor agricole într-un nou spirit, orientat către obţinerea a cât mai multe concesii pentru exporturile româneşti, cu asumarea corespunzătoare de angajamente de reducere a protecţiei vamale faţă de produsele de origine comunitară;

- se vor elimina măsurile cu efect echivalent restricţiilor netarifare la import6. Menţinerea unor eventuale restricţii trebuie să se bazeze pe premise rezonabile, compatibile cu practicile uzuale de afaceri şi suficient de flexibile pentru a acomoda constrângerile particulare pe care trebuie să le înfrunte exportatorii români. Dezvoltarea politicii comerciale româneşti pe aceste coordonate va li facilitată prin realizarea unui dispozitiv instituţional care să decupleze procesul de formulare a politicii comerciale de cel al politicilor sectoriale. În acest sens:

- se va consolida departamentul de comerţ exterior din cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului şi se va reduce influenţa Ministerului Agriculturii asupra deciziilor de politică comercială care privesc produsele agricole7.

4 În condiţiile în care, începând din anul 2002, nu se vor mai aplica taxe vamale la importul de produse industriale din U.E., ţările CEFTA, AELS şi Turcia. Consideraţiile tactice care s-ar putea opune acestui demers, şi anume dorinţa de a nu reduce unilateral protecţia la frontieră şi de a obţine concesii tarifare reciproce din partea altor parteneri din cadrul GATT/OMC, trebuie moderate de constatarea că angajarea unei noi runde de negocieri comerciale multilaterale pare extrem de dificilă, iar România - în perspectiva aderării - va beneficia oricum de concesiile negociate, de pe o poziţie mult mai puternică, de către U.E. Ajustarea protecţiei vamale industriale se va face intr-o manieră care să aproximeze cât mai bine profilul protecţiei tarifare prevăzute de tariful vamal comun al U.E., astfel încât să nu se ajungă la situaţii de fricţiuni cu partenerii comerciali din ţări terţe dacă România ar trebui - după aderare - să practice taxe vamale la unele produse mai mari decât anterior aderării. Ajustarea protecţiei vamale industriale se va face într-o manieră care să aproximeze cât mai bine profilul protecţiei tarifare prevăzute de tariful vamal comun al U.E., astfel încât să nu se ajungă la situaţii de fricţiuni cu partenerii comerciali din ţări terţe dacă România ar trebui - după aderare - să practice taxe vamale la unele produse mai mari decât anterior aderării. 5 Existenţa acestei tentaţii este implicită în faptul că reducerile tarifare operate în 1997 şi 1999, potrivit celor convenite cu Banca Mondială, au fost descrise în actele normative relevante drept temporare. 6 Este vorba în principal de:

- reglementarea tranzacţiilor în regim de contrapartidă/barter , care cuprinde o gamă largă de condiţionalităţi ce împiedică valorificarea integrală a posibilităţilor de acces pe piaţa externă a produselor autohtone (interzicerea exportului unor produse altfel decât cu plata în devize, interzicerea importurilor de bunuri de consum în contrapartidă cu exporturi româneşti etc.);

- normele care prevăd obligativitatea încasării plăţii exporturilor unui mare număr de produse în termen de 90 de zile şi interzicerea, ca regulă generală, a exportului pe credit de peste un an.

Asemenea condiţii sunt extrem de riguroase chiar şi pentru tranzacţii desfăşurate pe pieţe unde există un rodaj considerabil al relaţiilor de afaceri (de exemplu, în comerţul transfrontier din cadrul U.E., media duratei efective de decontare este 70 - 80 zile, cuprinzând atât plăţi în avans cât şi plăţi întârziate). 7 O asemenea reaşezare nu este sinonimă cu ignorarea priorităţilor acestor ministere, ci urmăreşte asigurarea echităţii în formularea politicii comerciale, care să permită altor categorii de interese (în principal, consumatorii)să îşi susţină punctele de vedere în faţa unui organism imparţial, neorientat prin natura responsabilităţilor sale către susţinerea doar a anumitor categorii de interes (în principal, producătorii).

POLITICA AGRICOLĂ ŞI DE DEZVOLTARE RURALĂ Deşi nu se mai găseşte în situaţia în care se afla în 1989, agricultura este încă departe de a fi într-o poziţie de "echilibru" pentru a putea face concurenţei externe fără protecţia statului. La capătul a zece ani de tranziţie, agricultura nu reuşeşte să constituie unul dintre motoarele creşterii economice, urmare a unor politici macroeconomice şi sectoriale şovăielnice, cu sincope. Până în anul 1997, politicile de sprijin masiv a sectorului agricol de stat, ineficient, au constituit un factor important al instabilităţii macroeconomice. În anul 1997 a fost aplicat un program ambiţios de reforme care a redus capacitatea sectorului agricol de stat de a destabiliza economia. Aceste reforme sunt însă condiţii necesare, nu şi suficiente pentru transformarea agriculturii româneşti într-o activitate competitivă. Principala problemă a agriculturii româneşti este nivelul scăzut al eficienţei sale, precum şi a industriilor din amonte sau aval, datorită întârzierilor în aplicarea reformelor structurale. Rezultatele obţinute prin aplicarea măsurilor de reformă în perioada 1997 - 2000 trebuie consolidate în următorii patru ani. OBIECTIVELE STRATEGICE PE TERMEN MEDIU Coordonatele principale ale politicii agricole şi de dezvoltare rurală în următorii patru ani sunt:

• Menţinerea politicii de liberalizare a preţurilor produselor agricole, şi a unui regim comercial stabil, care va asigura o protecţie moderată faţă de importuri şi nu va pune nici o barieră tarifară sau netarifară în calea exporturilor.

• Mutarea accentului de la politicile intervenţioniste de stimulare a anumitor produse sau producători agricoli, la cele structurale, adică sprijinirea formării unor exploataţii agricole de dimensiuni medii prin intermediul mecanismului pieţei şi privatizarea unităţilor economice din rural la care statul este majoritar.

• Mutarea accentului de la politica exclusiv agricolă, la cea de dezvoltare rurală, în scopul stimulării ocupării în sectoarele neagricole din mediul rural, în paralel cu reducerea ocupării în agricultură.

POLITICA AGRICOLĂ NEUTRĂ în următorii patru ani, politica agricolă îşi va menţine caracterul neutru, prin menţinerea liberalizării preţurilor produselor agricole şi a unui regim comercial stabil, care va asigura o protecţie moderată faţă de importuri şi nu va pune bariere tarifare sau netarifare exporturilor. În acest sens:

- Se va menţine liberalizarea preţurilor. Politica de liberalizare a preţurilor şi a regimului comercial agricol din 1997 a constituit o mişcare corectă către dezvoltarea unor pieţe fără distorsiuni majore. Aceste coordonate ale politicii stimulentelor pentru agricultură se vor menţine în perioada 2000 - 2004. Nu se vor introduce sisteme de stabilizare a preţurilor produselor agricole, deoarece acestea ar necesita resurse financiare şi administrative ridicate, greu de finanţat cu un buget sărac şi nu ar soluţiona cauzele, ci simptomele ineficienţei sectorului agricol. Nu se va interveni în

formarea preţurilor produselor agricole, deoarece aceste intervenţii pot destabiliza aceste pieţe mai mult decât absenţa oricărei intervenţii. Pentru o mai mare stabilizare a preţurilor produselor agricole pe plan intern se vor promova măsuri menite să conducă la crearea unei pieţe naţionale integrate a produselor agricole, prin dezvoltarea infrastructurii necesare funcţionării acestor pieţe, prin sporirea transparenţei şi diseminarea informaţiilor privind preţurile.

- Se va promova un regim comercial stabil şi neutru.

Se va menţine un regim comercial stabil, care asigură o protecţie moderată faţă de importuri (taxe vamale de maxim 50%) şi ni impune bariere la export. Acest regim comercial va favoriza ajustarea structurală rapidă a sectorului agro - alimentar. Se va rezista încercărilor de creştere a protecţiei vamale, deoarece aceasta plasează o povară ridicată pe umerii consumatorilor, şi conduce rareori la creşterea eficienţei în sectorul agricol. În plus, dacă nu sunt rezolvate mai întâi imperfecţiunile pieţelor din amonte şi aval de agricultură, cei ce vor câştiga cel mai mult din sporirea protecţiei la frontieră sunt cei din aval de agricultură şi nu fermierii.

- Se va acorda sprijin financiar fermierilor privaţi.

În anul 2000, Guvernul va continua să acorde sprijin financiar fermierilor privaţi pentru achiziţionarea de materii prime sau servicii agricole prin intermediul cupoanelor agricole, conform programului naţional pentru ţărănime. Spre deosebire de anii precedenţi. subvenţiile prin cupoane vor fi acordate numai celor care desfăşoară activităţi agricole, sprijinul va fi diferenţiat în funcţie de cultură iar eligibilitatea va fi extinsă şi pentru sectorul de creştere a animalelor. Trăsăturile mecanismelor de acordare a cupoanelor care şi-au demonstrat performanţele vor fi menţinute: (i) utilizarea de prestatori de servicii specializaţi pentru tipărirea şi distribuirea cupoanelor (contracting-out); (ii) libertatea beneficiarilor în a decide .ce materii prime sau servicii cumpără; (iii) reducerea costurilor fermierilor aferente obţinerii, respectiv transformării cupoanelor în materii prime sau servicii; (iv) includerea în comisionul bancar a cheltuielilor ocazionate de verificarea şi transformarea cupoanelor în bani. Pe viitor, nu vor fi folosite mecanisme cvasi-fiscale pentru sprijinirea fermierilor - precum acordarea cupoanelor de motorină în contul datoriilor unor firme de stat. O evaluare a impactului schemei de cupoane agricole asupra creşterii utilizării de materii prime şi servicii agricole va fi făcută în anul 2000. Pe baza ei va fi îmbunătăţit acest mecanism în 2001.

- Se va întări cadrul legislativ în domeniu.

Numărul actelor normative destinate reglementării raporturilor de piaţă din sectorul agricol va fi redus substanţial. Ca principiu general, sprijinul acordat de stat se va face prin subcontractarea serviciilor furnizorilor din sectorul

privat, cu respectarea principiilor concurenţiale incluse în legea achiziţiilor publice. Vom întări capacitatea administraţiei de a lucra în regim de parteneriat cu sectorul privat. - Se va corela politica de sprijin a producătorilor agricoli cu politicile

orizontale.

În domeniul fiscal, nu se vor acorda scutiri fiscale. În domeniul bugetar se vor elimina speciale, precum cele de credit preferenţial sau cel de dezvoltare al agriculturii, pentru a stopa procesul de atomizare a deciziei privind cheltuielile publice. Se vor acorda fonduri numai pentru proiecte de sprijin a agriculturii cu capacitate demonstrată de a contribui la creşterea performanţelor agricole, în special a măsurilor structurale. Măsurile de sprijin justificate de considerente de politică socială vor fi reanalizate, iar responsabilitatea aplicării lor va fi transferată Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Politica de sprijin a agriculturii şi mediului rural va porni de la premisa că în cadrul actualelor constrângeri bugetare există resurse financiare limitate, iar agricultura nu poate fi un beneficiar privilegiat de fonduri obţinute prin redistribuire. Politica bugetară va fi concepută pornind de la principiul corelării sprijinului bugetar pentru fermieri cu nivelul de dezvoltare a României. Acest lucru înseamnă mai puţini bani publici cheltuiţi pentru acest sector. Pe de altă parte, eficienţa acestor cheltuieli va fi sporită. sprijinul va fi concentrat pe cofinanţarea proiectelor SAPARD, dezvoltarea instituţiilor şi infrastructurii pieţelor şi sprijinirea producătorilor agricoli privaţi prin sistemul de cupoane pentru ţărănime. ADÂNCIREA REFORMELOR STRUCTURALE Adâncirea reformelor structurale, cu accent deosebit pe consolidarea exploataţiilor agricole, consolidarea instituţiilor pieţelor produselor, materiilor prime şi factorilor de producţie şi privatizarea societăţilor comerciale la care statul este majoritar din mediul rural. Guvernul va perfecţiona cadrul legal şi instituţional pentru funcţionarea pieţelor agricole şi rurale esenţiale - piaţa produselor, piaţa materiilor prime şi serviciilor pentru agricultură, piaţa creditului şi cea financiară - şi va sprijini dezvoltarea infrastructurii necesare pentru funcţionarea acestor pieţe. În acest sens:

- Se va definitiva procesul de restituire a terenurilor agricole. Procesul de restituire a terenurilor agricole, legiferat prin legea 1/2000, va fi aplicat rapid. Acesta va spori dimensiunile exploataţiilor agricole, în medie cu 10% şi va conduce la apariţia unor gospodării ţărăneşti de dimensiuni medii, între 10 şi 50 hectare teren agricol. Procesul de eliberare a titlurilor de proprietate va fi urgentat, prin finanţarea corespunzătoare a acestei operaţiuni. - Se vor consolida exploataţiile agricole. Consolidarea exploataţiilor agricole va fi stimulată prin măsuri de fluidizare a tranzacţiilor funciare. Se va acţiona pentru eliminarea restricţiilor asociate tranzacţiilor funciare - precum avizele solicitate la schimbarea destinaţiei terenurilor - şi se va accelera reforma sistemului de cadastru agricol şi de

consolidare a birourilor de carte funciară. De asemenea, se va grăbi procesul de eliberare a titlurilor de proprietate, fapt care va spori oferta de terenuri, va facilita accesul fermierilor la credite bancare şi va sprijini procesul de restructurare. Se va completa cadrul legislativ cu norme mai simple privind arenda şi schimburile de terenuri şi se va acorda sprijin proprietarilor de terenuri, care doresc consolidarea exploataţiilor funciare, cu informaţii privind preţurile şi procedurile juridice prin intermediul activităţilor de consultanţă desfăşurate de Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. - Se va definitiva privatizarea fermelor de stat şi a unităţilor din industria

alimentară Guvernul va declanşa procesul de privatizare a fostelor IAS-uri, proces care va fi încheiat în linii mari în următoarele 24 luni. Pentru privatizarea IAS-urilor se vor utiliza mai multe metode (vânzarea, concesionarea); accentul principal se va pune pe vânzare.

- Se va promova o nouă politică de credit rural.

Politica de credit rural se va baza pe principiul neutralităţii finanţării investiţiilor din mediul rural, pe promovarea inovaţiei în evaluarea bonităţii clienţilor pentru sporirea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la credite bancare şi pe diversificarea canalelor de creditare. Un prim pas pe calea promovării principiului neutralităţii îl constituie eliminarea segmentării pieţei creditului rural, prin eliminarea fondurilor de credit preferenţial pentru agricultură în iulie 2000. În paralel, statul va promova o politică de creditor tare, fapt care va contribui la întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici din rural. Se va acorda sprijin sectorului bancar privat în inovarea şi dezvoltarea de tehnologii bancare adecvate clienţilor din mediul rural, de tip retail lending (adresat întreprinderilor mici şi mijlocii, asociaţiilor, persoanelor fizice/fermieri). Se va consolida cadrul instituţional şi infrastructura necesară funcţionării noului sistem al garanţiilor reale mobiliare, precum şi celui referitor la ipoteci, care va stimula atât cererea cât şi oferta de credit. În prima jumătate a anului 2000 va deveni operaţional registrul garanţiilor reale mobiliare, iar accesul la serviciile birourilor de carte funciară va fi substanţial îmbunătăţit până în anul 2002. Se vor extinde canalele de credit pentru sectorul agricol, prin promovarea sistemului certificatelor de depozit şi de leasing. - Se vor dezvolta pieţele de aprovizionare şi desfacere.

Pieţele de materii prime pentru agricultură vor fi stimulate prin programul de cupoane. Noua legislaţie privind garanţiile reale mobiliare va dinamiza creditul furnizor pentru fermieri şi va dezvolta un sistem descentralizat de credit întâlnit în majoritatea economiilor de piaţă consolidate. În paralel, va fi stimulată piaţa produselor agricole prin consolidarea cadrului legislativ şi instituţional al organizaţiilor inter - profesionale , a procesului de gradare a cerealelor şi seminţelor oleaginoase, a standardelor de calitate etc. Se va

promova un nou cadru legislativ privind cooperativele, inclusiv a celor de aprovizionare şi desfacere. - Se vor promova servicii publice pentru fermierii privaţi

Ministerul Agriculturii şi celelalte instituţii publice de profil vor presta, în beneficiul producătorilor privaţi, consultanţă agricolă, cercetare aplicată, diseminarea informaţiilor privind preţurile principalelor produse agricole, consilierea juridică a proprietarilor funciari privind tranzacţiile cu terenuri, standardizarea, gradarea şi certificarea calităţii produselor agricole.

DE LA O POLITICĂ PUR AGRICOLĂ LA UNA DE DEZVOLTARE RURALĂ Politica de dezvoltare rurală va fi sprijinită din resurse interne, ajutoare nerambursabile primite prin programul SAPARD al Uniunii Europene şi împrumuturi externe. Politica de dezvoltare rurală urmăreşte creşterea competitivităţii sectorului rural, în special prin stimularea ocupării şi crearea de activităţi neagricole. Acest obiectiv va fi atins prin prioritizarea sprijinului statului pentru (a) îmbunătăţirea infrastructurii de bază (drumuri, alimentare cu apă, canalizare); (b) investiţii în capitalul uman (programe de educaţie, extensie agricolă); şi (c) sprijinirea investiţiilor în ramurile din avalul agriculturii şi a segmentelor viabile din agricultură. In cadrul măsurilor de dezvoltare rurală cele de îmbunătăţire a infrastructurii vor avea o pondere mare. Celelalte măsuri de dezvoltare rurală vor urmări maximizarea rezultatelor obţinute prin cheltuirea banului public. Dezvoltarea sectorului privat în agricultură, industria alimentară şi ramuri neagricole va beneficia de alocaţii bugetare, din fonduri proprii şi asistenţă gratuită internaţională (prin programul SAPARD). Destinaţia acestor fonduri va urma principiile de concentrare a efortului bugetar şi de complementaritate a acţiunilor finanţate. Se va defini, la nivel de regiune sau judeţ, un număr redus de filiere agro-alimentare prioritare care vor beneficia de sprijinul financiar al statului. Pentru fiecare din aceste priorităţi, se vor identifica măsuri de sprijin, acoperind domenii complementare, parte a unui plan de dezvoltare regională sau locală. În conceperea acestor măsuri se va urmări maximizarea participării sectorului privat, şi completarea asistenţei financiare cu cea de extensie sau pregătire. In paralel, se va dezvolta capacitatea administraţiei publice de a evalua şi cofinanţa aceste măsuri. POLITICA SOCIALĂ România se confruntă cu dificultăţi majore în susţinerea financiară a programelor de protecţie socială. Începând cu 1995, drepturile de pensii au ajuns să depăşească capacitatea sectorului guvernamental de a colecta venituri din contribuţiile de asigurări sociale, datorită promovării unor politici generoase de pensionare anticipată, a procesului de îmbătrânire demografică şi a unor formule generoase ele stabilire a pensiilor. In ceea ce priveşte asistenţa socială, programele existente nu ridică probleme deosebite din perspectiva administrării, dar implică fonduri publice importante fără a avea efecte semnificative în planul atenuării sărăciei. Programele

ţintite pe baza testării mijloacelor de trai au un rol marginal, justificat de capacitatea instituţională precară şi deficienţelor de natură legislativă şi financiară. Programele cu eligibilitate universală, de tipul alocaţiilor pentru copii, sunt preferate, chiar dacă conduc la transferuri importante în favoarea familiilor cu venituri medii şi mari. Introducerea unor considerente de asistenţă socială în sistemul de impozite, precum recenta introducere a deducerilor pentru persoanele în întreţinere din impozitul pe venitul global, conduce la paralelisme costisitoare, fără efecte corespunzătoare în planul eficienţei utilizării fondurilor publice. Generozitatea asigurărilor sociale din România este în contradicţie cu exigenţa promovării unei politici fiscale şi bugetare sobre, care să asigure premisele creşterii economice pe termen lung. Aşezarea sistemului asigurărilor sociale de stat pe baze financiare solide reprezintă o cerinţă fundamentală pentru minimizarea riscurilor unei crize fiscale. Reforma sistemului asigurărilor sociale de stat trebuie să se bazeze pe distincţia dintre asigurările sociale şi asistenţa socială. Categoriile de populaţie care participă în economia formală trebuie să fie ţintite de către asigurările sociale. Categoriile cele mai sărace ale populaţiei trebuie să fie ţintite de către asistenţa socială. Ignorarea acestei distincţii se repercutează negativ asupra viabilităţii financiare a sistemului de asigurări sociale (deoarece categoriile asigurate ale populaţiei sunt încurajate să exercite presiuni pentru beneficii fără acoperire financiară) şi asupra eficienţei programelor de asistenţă socială (deoarece categoriile de populaţie care nu sunt eligibile sunt tentate să găsească modalităţi de acces la resursele rezervate, în principiu, pentru săraci). Reforma asistenţei. sociale trebuie să urmărească trecerea de la programele cu eligibilitate universală la programe ţintite către categorii specifice ale populaţiei. România trebuie să-şi îmbunătăţească semnificativ capacitatea administrativă care să-i permită aplicarea largă a programelor ţintite, în paralel cu renunţarea la programele costisitoare bazate pe eligibilitate universală. În domeniul politicii sociale, priorităţile guvernului din următorii patru ani sunt reforma sistemului de pensii, a sistemului plăţilor compensatorii şi a programului de ajutor social. Din punct de vedere bugetar, măsurile de mai sus creează premisele eliminării rapide a deficitului operaţional înregistrat de fondul pentru plata ajutorului de şomaj, realizarea unor economii în cheltuielile agregate pentru programele de protecţie socială şi redirecţionarea acestora pentru finanţarea unui program de combatere a sărăciei extreme. Decizia privind cheltuielile sociale va fi centralizată la nivelul MMPS concomitent cu diminuarea numărului de fonduri pentru prestaţii sociale8. 8 Rămân bugetul asigurărilor sociale de stat şi fondul de şomaj, se elimină fondul de solidaritate, iar fondul de risc şi accident va fi absorbit în bugetul asigurărilor sociale. Administrarea cheltuielilor sociale se va efectua de către agenţii specializate.

A. SISTEMUL DE PENSII OBIECTIVE PE TERMEN MEDIU Principalele obiective strategice în domeniul sistemului de pensii sunt restabilirea echităţii inter-generaţionale şi restabilirea echilibrului financiar a sistemului public de pensii începând cu anul 2000. În acest sens, se va extinde obligativitatea plăţii contribuţiilor pentru asigurări sociale şi va creşte vârsta efectivă de pensionare. Începând din 2001, mecanismele de finanţare a pensiilor se vor diversifica prin introducerea simultană unui nou sistem public de pensii şi a fondurilor universale de pensii, administrate privat, bazate pe capitalizarea contribuţiilor. În următorii patru ani, preocupările de politică socială se vor concentra asupra următoarelor direcţii:

• Recorelarea pensiilor; • Raţionalizarea sistemului de pensii publice; • Asigurarea echilibrului financiar a noului sistem public de pensii; • Diversificarea surselor de obţinere a pensiilor.

RECORELAREA PENSIILOR În prezent, nivelul pensiilor stabilite în sistemul public nu respectă principiul echităţii inter-generaţionale. Inechitatea sistemului, reflectată de raportul diferit între pensie şi contribuţie la momente diferite în timp, provine din două surse. În primul rând, politica de indexare parţială a pensiilor în raport cu inflaţia a făcut ca noile cohorte de pensionari să beneficieze de pensii mai mari decât cei care se pensionaseră anterior. În al doilea rând, formula de calcul a beneficiilor a fost schimbată de câteva ori în perioada de tranziţie, generând rate diferite de înlocuire a pensiei cu salariul, în funcţie de data pensionării. Noua lege a sistemului public de pensii va elimina aceste inechităţi pentru noile cohorte de pensionari. Pentru cohortele în plată, restabilirea echităţii inter-generaţionale se va face prin recorelarea acestora, măsură ce va fi aplicată în cursul anului 2000. RAŢIONALIZAREA SISTEMULUI DE PENSII PUBLICE Pentru simplificarea monitorizării sistemului public de pensii, noua lege a pensiilor publice ce se va aplica din 2001 va integra toate sistemele independente de pensii, cu excepţia celui pentru militari într-un sistem public universal. De asemenea, acest sistem va integra şi sistemul pensiilor suplimentare. ASIGURAREA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL NOULUI SISTEM PUBLIC DE PENSII Faptul că reforma sistemului de pensii are loc abia atunci când sistemul generează deficite cronice dovedeşte o capacitate redusă de analiză a impactului măsurilor de schimbare a parametrilor sistemului de pensii în cadrul administraţiei de profil. Guvernul va mobiliza asistenţa tehnică străină pentru dezvoltarea capacităţii de modelare şi simulare a impactului financiar a reformei pensiilor. In cursul acestui an

se vor estima implicaţiile introducerii noului sistem public de pensii şi, respectiv, a capitalizării unei părţi a contribuţiilor pentru asigurări sociale în fonduri universale de pensii. Pe baza acestor estimări, Guvernul va decide asupra parametrilor reformei pensiilor care pot permite o finanţare neinflaţionistă a deficitelor perioadei de tranziţie de la sistemul pay-as-zou-go la cel capitalizat. Pentru asigurarea echilibrului financiar al sistemului public de pensii Guvernul va adopta următoarele măsuri:

• Cu impact pe termen scurt: - va spori gradul de acoperire a sistemului public de pensii, prin

instituirea obligaţiei de a contribui pentru toţi cei care realizează venituri brute peste un anumit nivel9;

- va spori gradul de colectare a contribuţiilor pentru asigurări sociale; - va decide asupra părţii din CAS care va fi capitalizată.

• Cu impact pe termen mediu şi lung: - va creşte vârsta standard de pensionare, treptat, într-o perioadă de 13

ani, cu 5 ani; - va reduce opţiunile de pensionare anticipată; - va schimba formula de calcul a pensiei cu o schemă de puncte care ia în

considerare contribuţiile individuale totale, care face ca valoarea actualizată a datoriilor să fie aproximativ egală eu cea a veniturilor.

DIVERSIFICAREA SURSELOR DE OBŢINERE A PENSIILOR Reforma sistemului de pensii va urmări diversificarea surselor de obţinere a pensiilor, prin introducerea unor sisteme de pensii private alături de cel public, bazate pe capitalizare. Sistemele de asigurări sociale bazate pe redistribuire sunt, în esenţă. scheme piramidale de tip Ponzi (Caritas). Aceste scheme funcţionează în condiţii favorabile ale corelaţiei dintre numărul contribuabililor şi cel al beneficiarilor. În cazul României, corelaţia dintre numărul contribuabililor şi cel al beneficiarilor a devenit nefavorabilă, astfel încât se impune majorarea contribuţiilor sau reducerea beneficiilor. Sistemul redistributiv actual de asigurări sociale este instabil şi reprezintă un risc semnificativ de faliment. În aceste condiţii, analiza cheltuielilor bugetare trebuie să ia în considerare faptul că sensul reformei asigurărilor sociale (nu numai pensiile, ci şi asigurările de şomaj) este reprezentat de trecerea la sistemele capitalizate, bazate pe economisire. Trecerea la sistemul fondurilor de pensii administrate privat, bazat pe capitalizare, este primul pas în această direcţie. MĂSURI LEGISLATIVE ŞI INSTITUŢIONALE În plan legislativ, reforma pensiilor cuprinde un set de trei acte normative: proiectul legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale; proiectul

9 Devin contribuabili, ca efect al principiului obligativităţii, toate persoanele care realizează într-un an calendaristic venituri mai mari decât trei salarii brute pe economie, inclusiv cei angajaţi pe bază de convenţii civile, sau care desfăşoară activităţi independente, cei ce desfăşoară activităţi agricole sau forestiere. În ceea ce priveşte ultima categorie, paşi importanţi trebuie făcuţi pentru cuprinderea lor în evidenţele fiscale (aplicarea impozitului pe venitul agricol începând cu 2001), ca bază de calcul a contribuţiei pentru asigurări sociale.

legii privind organizarea şi funcţionarea fondurilor universale de pensii; şi proiectul legii privind schemele de pensii suplimentare. Susţinerea reformei sistemului de pensii în plan instituţional constă în înfiinţarea Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale cu structurile ei teritoriale, a fondurilor private de pensii şi a instituţiilor de supraveghere. În anul 2000 va fi adoptat cadrul legislativ al reformei pensiilor, urmând ca în perioada 200l - 2004 să fie consolidat cadrul legislativ şi instituţional. B. POLITICA ÎN DOMENIUL OCUPĂRII ŞI PROTECŢIEI ŞOMERILOR OBIECTIVE PE TERMEN MEDIU Principalele obiective strategice pe termen mediu constau în mutarea accentului politicilor de protecţie a şomerilor de la măsuri pasive către cele active, prin raţionalizarea şi eliminarea treptată a programului de plăţi compensatorii şi prin dezvoltarea capacităţii administraţiei de profil în subcontractarea sau furnizarea măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă. În acord cu obiectivul integrării europene, România va armoniza legislaţia muncii cu normele din Uniunea Europeană, în domeniul relaţiilor de muncă (adoptarea unui nou Cod al Muncii cu prevederi mai liberale) şi al normelor de protecţie a muncii. POLITICA ÎN DOMENIUL FORŢEI DE MUNCĂ ŞI, ŞOMAJULUI Guvernul va stimula mobilitatea ocupaţională şi geografică a persoanelor ocupate sau aflate în căutarea unui loc de muncă, prin mutarea accentului politicilor promovate de la cele pasive (de ex.; ajutorul de şomaj) către cele active10, preferabil prin contractarea serviciilor de ocupare în mod competitiv de la furnizori privaţi. Un rol important în creşterea mobilităţii mâinii de lucru îl va avea raţionalizarea programului de plăţi compensatorii. Raţionalizarea ajutorul de şomaj Acordarea ajutorului de şomaj va continua în parametri actuali. Celelalte beneficii conexe, precum ajutorul de integrare profesională şi alocaţia de sprijin, care îndeplinesc funcţii de asistenţă socială, vor fi eliminate în momentul introducerii noii variante a programului de ajutor social. Fluidizarea pieţei muncii În prezent, administraţia de profil intenţionează să mărească şi diversifice serviciile de informare şi consiliere acordate şomerilor şi angajatorilor. In promovarea noii legislaţii privind stimularea ocupării, Guvernul va urmări ca întreg sistemul de monitorizare şi măsuri active să nu impună costuri implicite angajatorilor (de ex. asociate procesului de raportare). Din paleta largă a măsurilor active, vor fi promovate numai cele cu eficacitate demonstrată, un rol important revenindu-i 10 Paleta de măsuri active care vor fi sprijinite includ medierea muncii, informarea şi consilierea profesională, sprijinirea ofertei de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente, subvenţionarea temporară a costurilor salariale pentru unele categorii expuse şomajului, pregătirea continuă, lucrări publice.

componentei de educaţie pentru adulţi. Politica de stimulare a ocupării va fi mai bine coordonată cu cea de dezvoltare regională. Un instrument esenţial al acestora va fi finanţarea de lucrări publice. PROGRAMUL DE PLĂŢI COMPENSATORII Introducerea sistemului de plăţi compensatorii în 1997 a fost justificată de (a) existenţa unor sectoare economice generatoare de mari pierderi, concentrate din punct de vedere regional în zone cu puţine alternative de ocupare pe termen scurt, precum cel minier şi (b) declinului cererii de muncă, în faza iniţială a procesului de restructurare. În cei trei ani scurşi de la aplicarea lui, sistemul s-a extins puternic, deviând de la scopurile pentru care a fost creat. Creşterea volumului plăţilor compensatorii a condus la intrarea fondului de şomaj în deficit. În plus, sistemul generează şi efecte negative din punctul de vedere al echităţii prestaţiilor sociale şi al mobilităţii muncii. În 1999, plăţile compensatorii acordate unui număr de circa 200.000 beneficiari au echivalat cu toate sumele acordare celorlalţi şomeri (900.000 persoane). Până acum, aplicarea sistemului de plăţi compensatorii a diminuat mobilitatea muncii, deoarece stimulează amânarea deciziilor de intrare pe piaţa muncii. În varianta din 1997, cu mici excepţii, plăţile compensatorii se eliberau simultan cu ajutorul de şomaj, ajungându-se ca un disponibilizat să câştige mai mult prin prestaţii sociale decât în perioada de activitate, în perioada de eligibilitate. În varianta 1999, sistemul plăţilor compensatorii a introdus acordarea secvenţială a plăţilor compensatorii; ajutorului de şomaj şi alocaţiei de sprijin, prelungind perioada de asistenţă a şomerului de la 33 luni la 42 luni. După o astfel de perioadă de inactivitate, aptitudinile şomerului se deteriorează, iar şansele sale de reinserţie pe piaţa muncii se diminuează brusc. Limitarea în timp a programului de plăţi compensatorii Demersul paternalist al măsurilor de protecţie a celor disponibilizaţi în perioada 1997 - 1999 a fost în parte justificat de cererea scăzută de mână de lucru asociată recesiunii economice. Aceste condiţii se vor modifica substanţial în următorii ani. În perioada 2000 - 2001 procesul de restructurare a firmelor de stat va continua într-un ritm susţinut, dar costul social al acestuia se va diminua substanţial din 2002. Din această perspectivă, sistemul de plăţi compensatorii va fi reanalizat, urmărindu-se limitarea aplicării sale în timp până în anul 2002. Criterii de eligibilitate mai stricte pentru acordarea plăţilor compensatorii Între timp, programul de plăţi compensatorii va fi raţionalizat, prin uniformizarea şi restricţionarea criteriilor de acordare a acestor beneficii la situaţiile pentru care a fost creat: şomajul în masă. Plăţile compensatorii se vor acorda ca o plată finală într-o singură tranşă, cu o valoare egală cu 5 salarii medii, nete pe economie, disponibilizaţilor provenind din restructurarea firmelor de stat mari11. Sistemul nu se 11 Nu se vor acorda plăţi compensatorii firmelor mici şi mijlocii, de sub 250 lucrători. În cazul firmelor mari, ele se vor acorda numai ca urmare a disponibilizărilor de peste 250 lucrători. Eventual, un prag mai redus, de100 lucrători, ar putea fi aplicat firmelor mijlocii rezidente în localităţi mici.

va aplica disponibilizărilor întreprinse de firmele private sau privatizate, sau a celor mici şi mijlocii. În cazul în care firmele mari de stat prevăd în contractul colectiv acordarea de plăţi la terminarea contractului de muncă, plăţile compensatorii acordate de stat se vor aplica în completarea celor prevăzute în contractele colective de muncă. Plăţile vor fi finanţate din bugetul de stat (al ministerelor care supraveghează restructurarea). MĂSURI LEGISLATIVE ŞI INSTITUŢIONALE În plan legislativ se va adopta şi aplica unui nou Cod al Muncii, o nouă lege pentru stimularea ocupării, formării profesionale şi protecţiei sociale a persoanelor aflate în căutarea unui nou loc de muncă, se va aplica Legea Inspecţiei Muncii şi vor fi create condiţiile de aplicare a proiectului legii privind asigurarea la accidente de muncă şi boli profesionale. În plan instituţional va fi consolidată Agenţia Naţională de Ocupare şi Formare Profesională şi Consiliul Naţional de Formare Profesională. C. REFORMA SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ OBIECTIVE PE TERMEN MEDIU Deşi în ultimii zece ani numărul programelor de asistenţă socială a crescut, studii recente indică un grad redus de eficacitate a acestora în combaterea sărăciei. În primul rând, aceasta este consecinţa directă a utilizării programelor universaliste în detrimentul celor bazate pe testarea mijloacelor de trai. În al doilea rând, am asistat la o proliferare a programelor cu grad redus de acoperire a păturilor sărace, care utilizează criterii diferite pentru delimitarea grupurilor ţintă a asistenţei sociale. Acest lucru reclamă raţionalizarea programelor de asistenţă socială a căror eficacitate în combaterea sărăciei este slabă şi dezvoltarea capacităţii de măsurare şi analiză a fenomenului sărăciei, precum şi cea de monitorizare a impactului pe care politicile publice le au asupra celor mai defavorizate pături ale populaţiei. In acest sens, preocupările politicii sociale se vor concentra pe următoarele direcţii:

• Trecerea de la programele universaliste la cele ţintite către păturile nevoiaşe; • Eliminarea paralelismelor prin raţionalizarea programelor de asistenţă socială; • Utilizarea unor criterii unitare pentru acordarea asistenţei sociale; • Monitorizarea fenomenului sărăciei.

ELIMINAREA PROGRAMELOR UNIVERSALISTE ÎN FAVOAREA CELOR ŢINTITE Pe măsura consolidării capacităţii administrative de aplicare a programelor ţintite, se impune renunţarea la programele universaliste, inclusiv a includerii considerentelor de asistenţă socială în sistemul de impozite. Analiza cheltuielilor bugetare trebuie să ţină seama de orientarea actuală în domeniul asistenţei sociale, care favorizează programele auto-ţintite către localităţile urbane sau rurale, cu cel mai mare număr de rezidenţi săraci, sau către beneficiari care îşi asumă obligaţii în schimbul beneficiilor. Se pot concepe astfel programe de granturi pentru finanţarea capitalului iniţial al afacerilor în oraşele şi satele cele mai sărace, a căror eficienţă este amplificată în

condiţiile combinării lor cu proiecte de lucrări publice, programe de tipul alimente contra muncă în interesul public sau programe de creditare a micro-întreprinderilor din comunităţile sărace. Programele de asistenţă socială cu obligaţii reciproce au avantajul că determină explicitarea directă opiniei categoriilor sărace ale populaţiei, care ajung să-şi susţină propriile interese în mod nemijlocit. RAŢIONALIZAREA PROGRAMELOR DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ Direcţia principală de acţiune va fi raţionalizarea numărului de programe de asistenţă socială şi concentrarea furnizării asistenţei sociale la MMPS. Agenţiile sau departamentele care gestionează programe de asistenţă socială finanţate din fonduri publice vor fi încorporate în MMPS. iar programele de asistenţă socială derulate de alte ministere vor fi transferate la MMPS, sau eliminate, după caz, MMPS se va preocupa însă de încurajarea comunităţilor locale şi a societăţii civile pentru furnizarea de servicii de asistenţă socială. Pentru combaterea riscului de sărăcie asociat unui raport de dependenţă ridicat există în prezent trei instrumente: alocaţia pentru copii, alocaţia suplimentară pentru copii şi sistemul deducerilor introduse prin Ordonanţa privind impozitul pe venitul global. Disiparea excesivă a asistenţei sociale între sistemul de impozite (în primul rând, impozitul pe venitul global) şi programele specifice tinde să inducă paralelisme costisitoare în termenii resurselor bugetare, fără efecte corespunzătoare în planul eficienţei utilizării fondurilor publice. Pe măsura consolidării capacităţii administrative de aplicare a programelor ţintite, se impune eliminarea considerentelor de asistenţă socială în sistemul de impozite. Guvernul va analiza eficacitatea acestor sisteme în cursul anului 2000, cu intenţia de a identifica o modalitate mai eficace de asistenţă pentru familiile cu venituri mici şi raport de dependenţă ridicat. Aplicarea acestui sistem se va face începând cu 2001. CRITERII UNITARE PENTRU SELECTAREA CELOR ÎN NEVOIE Politica de asistenţă socială va utiliza criterii unitare pentru determinarea familiilor în nevoie. în politica de combatere a sărăciei, principalul program utilizat va fi cel de ajutor social. Pentru determinarea eligibilităţii familiilor la prestaţii de asistenţă socială în general, şi la programul de ajutor în particular, guvernul va fundamenta nivelul venitului minim garantat, diferenţiat în funcţie de caracteristicile socio-demografice ale familiilor. Ca ţintă, guvernul va urmări să acopere deficitul de venit (consum)12 al celor mai sărace 10% familii din România. Pentru o mai bună aplicare a programului, fondurile destinate finanţării programului vor fi asigurate de la bugetul de stat, iar aplicarea şi monitorizarea programului se va face de către autorităţile locale i Casa Naţională pentru Asistenţa Socială. MONITORIZAREA FENOMENULUI SĂRĂCIEI În domeniul politicii de asistenţă socială. Guvernul va întări capacitatea de monitorizare a fenomenului sărăciei, urmărind o mai mare eficacitate a programelor de asistenţă socială în combaterea acesteia.

12 Calculat ca nivel al veniturilor sau consumului curent, diminuat cu prestaţiile de asistenţă socială.

MĂSURI LEGISLATIVE ŞI INSTITUŢIONALE În plan legislativ Guvernul va promova Legea asistenţei sociale, iar în plan instituţional va fi creată şi consolidată Casa Naţională pentru Asistenţă Socială Se va urmări şi creşterea calificării asistenţilor sociali. D. PROTECŢIA COPIILOR INSTITUŢIONALIZAŢI OBIECTIVE PE TERMEN MEDIU Principalele obiective strategice pe termen mediu constau în:

• Continuarea reformei sistemului de protecţie a copiilor instutuţionalizaţi, asigurând un volum de resurse financiare şi umane corespunzătoare pentru buna funcţionare a instituţiilor publice de profil şi sprijinirea parteneriatelor cu ONG-urile din domeniu.

• Mutarea accentului de la asistenţa instituţionalizată la cea de tip familial, prin întărirea activităţilor de reintegrare familială, de plasament în centre de asistenţă de tip familial, a adopţiilor sau plasamentului familial.

POLITICA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII Starea de sănătate nesatisfăcătoare a populaţiei României este exprimată sintetic de o speranţă de viaţă la naştere printre cele mai reduse din europa (cu peste 6 ani sub media U.E.) şi nivele ale moralităţii infantile, materne şi prin boli cardiovasculare printre cele mai înalte din Europa. Chiar dacă în ultimii 10 ani situaţia în privinţa mortalităţii infantile şi materne s-a ameliorat, în ceea ce priveşte speranţa de viaţă la naştere, tendinţa nefavorabilă apărută la sfârşitul inilor 80 s-a accentuat, în special ca urmare a creşterii mortalităţii la bărbaţii între 35-65 ani. Societatea şi sistemul politic împărtăşesc o viziune depăşită şi îngustă despre sănătate şi factorii care o influenţează. Accentul pus pe rolul serviciilor medicale este exagerat, în timp ce se neglijează rolul factorilor comportamentali, de mediu social, economic şi fizic. În acest context intervenţiile asupra unor determinanţi majori ai sănătăţii, cum sunt inegalităţile sociale, nutriţia, fumatul, consumul de alcool, condiţiile de muncă sau comportamentul în traficul rutier sunt neglijate sau în cel mai bun caz necoordonate între diferitele sectoare, instituţii ale statului şi structuri ale societăţii civile Una dintre consecinţele acestei viziuni o reprezintă lipsa unei strategii cuprinzătoare în domeniul sănătăţii, strategie care să fie asumată la un nivel politic corespunzător pentru a asigura stabilitate în implementare şi coerenţă între toate sectoarele şi instituţiile ale căror decizii şi acţiuni au consecinţe asupra sănătăţii. Elaborarea şi asumarea publică de către guverne a unor astfel de strategii naţionale cuprinzătoare în domeniul sănătăţii reprezintă de peste 20 de ani o recomandare a Biroului Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Finanţarea serviciilor de sănătate este inadecvată din punct de vedere al distribuţiei poverii şi beneficiilor şi al principiilor de alocare. Din punct de vedere al resurselor alocate sectorului, acestea sunt corelate cu nivelul de dezvoltare al României. Faţă de celelalte ţări europene în tranziţie, specificul României este nivelul ridicat al

cheltuielilor private formale şi informale (circa 30% faţă din totalul cheltuielilor pentru sănătate, incluzând aici şi medicamentele şi serviciile de sănătate) Acest specific derivă din divorţul dintre obligaţiile (demagogice) asumate prin legi şi capacitatea de finanţare a României. Dependenţa ridicată de plăţi directe ale utilizatorilor afectează foarte nefavorabil echitatea sistemului de sănătate, atât în privinţa distribuţiei poverii cât şi al accesului la servicii. In privinţa alocării resurselor, în sistemul de sănătate s-a recurs timp de decenii la o alocare orientată pe furnizor, nu pe populaţie. În plus furnizorii au fost plătiţi în funcţie de nivelul resurselor consumate şi nu de volumul şi calitatea serviciilor produse. Acest mod de alocare nu a recompensat eficienţa şi nici măcar nu a generat informaţia de cost necesară pentru evaluarea economică a alternativelor de intervenţie. Situaţia a început să se schimbe o dată cu trecerea la asigurări sociale de sănătate, care între altele, introduc mecanisme de alocare pe populaţie şi relaţii contractuale între furnizori şi finanţatori, bazate pe volumul şi calitatea serviciilor produse. Totuşi, există o distanţă mare între principiile de alocare şi plată a furnizorilor enunţate în legi şi capacitatea tehnică şi administrativă de aplicare practică a acestora. Posibilitatea furnizorilor publici de a-si modifica structura şi procesul de producere a serviciilor, ca răspuns la stimuli economici, este de asemenea încă redusă. Sistemul de furnizare a serviciilor de sănătate nu este orientat pentru a răspunde adecvat priorităţilor majore de sănătate, ignorând în mare măsură intervenţii simple şi ieftine cu potenţial impact major asupra prevenirii şi reducerii consecinţelor unor boli frecvente şi grave. În furnizarea serviciilor se risipesc resurse scumpe datorită accentului excesiv pe servicii spitaliceşti în timp ce îngrijirile primare şi cele la domiciliu sunt insuficient dezvoltate şi subfinanţate, precum şi datorită deficitului de competenţă managerială şi lipsei stimulentelor care să recompenseze creşterea eficienţei furnizorilor. Faţă de situaţia şi tendinţele din ţările U.E., există un exces de paturi de spital, pentru care cheltuielile recurente sunt greu de susţinut, iar intensitatea serviciilor oferite este, în medie, scăzută datorită unei platforme tehnice insuficiente a multor spitale. Ritmul reformei sectorului de sănătate s-a accelerat în special în ultimii doi ani, dar efervescenţa modificării reglementărilor a depăşi dezvoltarea capacităţii instituţiilor şi mecanismelor de administrare pe care le presupune noul cadrul legal. Există de asemenea anumite incoerenţe ale acestui cadru legal, care pe de-o parte duc la suprapuneri şi conflicte în privinţa rolului unor instituţii, pe de altă parte lasă nereglementarea şi în afara responsabilităţii oricărei instituţii aspecte importante. OBIECTIVE PE TERMEN MEDIU Scopul strategiei în domeniul sănătăţii este îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei exprimată prin reducerea numărului de decese evitabile, a frecvenţei şi gravităţii îmbolnăvirilor. Acest scop trebuie atins în condiţii de:

• echitate a accesului la servicii şi a poverii economice a finanţării îngrijirilor de sănătate;

• eficienţă a furnizării serviciilor;

• libertate de alegere din partea pacienţilor şi profesioniştilor; • corelarea capacităţii de finanţare cu nivelul de dezvoltare al economiei.

Între aceste criterii de performanţă există tensiuni. Trebuie găsit compromisul optim în condiţiile resurselor economice disponibile şi al sistemului de valori prevalent în societate. MĂSURI 1)Strategia în domeniul politicii de ocrotire a sănătăţii

a) Asumarea la un nivel adecvat (preferabil de către Parlament) a unei strategii cuprinzătoare în domeniul sănătăţii şi instituţionalizarea unui mecanism consultativ pentru revizuirea periodică a acesteia (observaţie: Ministerul Sănătăţii a elaborat în linii generale o asemenea strategie, elemente ale acesteia fiind incluse în Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă, 1999).

b) Clarificarea rolului diferitelor instituţii în implementarea intervenţiilor definite de strategia şi în monitorizarea progresului.

2) Conducere şi reglementare

a) Completarea şi revizuirea cadrului legislativ, pentru a asigura coerenţa şi adecvarea acestuia la obiectivele strategiei de reformă;

b) Elaborarea reglementărilor necesare intervenţiei asupra unor determinanţi ai sănătăţii aflaţi în afara controlului (excesiv) al sectorului de sănătate (fumat, consum de alcool şi substanţe ilicite, nutriţie. trafic rutier;

c) Dezvoltarea capacităţii Ministerului Sănătăţii în domeniul dezvoltării politicilor de sănătate şi a reglementării sectorului de sănătate, reducând intervenţia acestuia în administrarea directă a unor activităţi şi instituţii;

d) Delimitarea clară a rolului structurilor profesionale (Colegiul Medicilor, Colegiului Farmaciştilor) la domeniile specifice acestora, concomitent cu întărirea poziţiei structurilor nuguvernamentale şi a instituţiilor de asigurări în privinţa reglementării drepturilor asiguraţilor şi a condiţiilor de contractare a serviciilor;

e) Dezvoltarea mecanismelor de planificare strategică şi reglementare în domeniul formării personalului, autorizării furnizorilor, diseminării tehnologiei medicale şi deschiderii de noi unităţi, extinderii sau restrângerii celor existente;

f) Reglementarea transferului către operatori privaţi a bunurilor unor unităţi sanitare publice, pentru servicii la care furnizarea privată reprezintă o opţiune viabilă şi eficientă.

3) Finanţare a) Sursa principală a fondurilor: impozite cu destinaţie predeterminată

(contribuţii la asigurări sociale de sănătate); b) Organizarea sistemului de asigurări sociale: Casă de asigurări naţională, cu

structuri subordonate acesteia la nivel judeţean; Casa naţională sub autoritatea unui consiliu de administraţie numit (preferabil de Parlament), reprezentând partenerii sociali; limitarea posibilităţii asigurantului de a-şi alege asiguratorul; consiliul răspunde de buna administrare în faţa autorităţii care l-a numit;

c) Redistribuirea fondurilor între casele judeţene de asigurări: Aplicarea practică a unui mecanism transparent de realocare a veniturilor între casele de asigurări sociale de sănătate, care să ţină seama de structura de riscuri şi venituri a asiguranţilor, satisfăcând principiul solidarităţii;

d) Finanţarea investiţiilor: Includerea costurilor de capital ale tuturor categoriilor de furnizori (inclusiv publici) în cheltuielile acoperite de contractele de servicii cu asigurările. Concomitent, reglementarea accesului furnizorilor publici la surse diversificate de fonduri pentru investiţii;

e) Plata furnizorilor: Dezvoltarea şi introducerea unor mecanisme de plată de tip prospectiv (de tipul co-plăţii), care să ţină seama de complexitatea serviciilor furnizate, să permită un control eficace al cheltuielilor globale pentru servicii medicale şi să recompenseze furnizarea eficientă.

4)Furnizarea serviciilor a) Reorientarea serviciilor medicale: Prin creşterea ponderii intervenţiilor

preventive, asistenţei medicale primare, asistenţei ambulatorii de specialitate şi îngrijirilor la domiciliu, concomitent cu reducerea utilizării îngrijirilor spitaliceşti prin evitarea tratării în spital a cazurilor pentru care există alternative mai eficiente;

b) Integrarea funcţională a serviciilor de la diferite nivele, care să asigure continuitatea, coerenţa şi calitatea îngrijirilor precum şi utilizarea eficientă a resurselor fizice şi umane disponibile;

c) Raţionalizarea resurselor fizice, prin restructurarea şi reducerea dimensiunilor unităţilor existente concomitent cu îmbunătăţirea dotării tehnice a acestora, pe baza unor planuri strategice de lungă durată, care să ţină seama de structura şi evoluţia nevoilor de servicii de sănătate ale populaţiei;

d) Dezvoltarea resurselor umane, prin procese de formare şi educaţie continuă în concordanţă cu standardele europene în domeniu; creşterea capacităţii de formare în medicina de familie, conducerea serviciilor de sănătate, nursing şi îngrijiri la domiciliu; exercitarea eficace a rolului statului în reglementarea formării unui număr adecvat de profesionişti în domeniul sănătăţii;

e) Dezvoltarea rolului şi competenţei autorităţilor statului în domeniul sănătăţii publice, cu prioritate în domeniul informării, educării şi promovării comportamentelor favorabile sănătăţii.

EDUCAŢIE ŞI DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE Sistemul educaţional este cel mai important sector al vieţii sociale, având în vedere mărimea sa, durata şi efectele impactului său asupra societăţii. Din perspectiva strategiei de dezvoltare pe termen mediu a României educaţia este văzută nu doar ca o întreprindere de folosire sau consum a unor resurse deja disponibile (umane, financiare, fizice), ci ca un factor de multiplicare şi dezvoltare a acestor resurse. În această ipostază prioritatea este acordată capacităţilor de valorificare şi potenţialului individual şi colectiv, prin educaţie de bază, autoperfecţionare inovaţie şi creaţie, educaţie permanentă. Direcţiile major de reformă, angajate începând cu 2000, au în vedre:

• descentralizarea funcţionării sistemului naţional de învăţământ şi consolidarea autonomiei instituţionale a şcolilor, liceelor şi universităţilor; asigurarea calităţii şi echităţii în sistemul românesc de învăţământ;

• restructurarea finanţării învăţământului, conform programelor asumate de Guvernul şi de Paramentul României şi în acord cu practica europeană a finanţării învăţământului din surse multiple (buget de stat, bugete locale, fonduri speciale pentru învăţământ, venituri proprii, taxe, contribuţii locale, granturi naţionale şi internaţionale);

• instalarea relaţiei contractuale dintre unităţile de învăţământ şi comunităţile locale şi a abordării contractuale în universităţi;

• reorganizarea reţelei şcolilor şi gimnaziilor în funcţie de repere demografice, economice şi culturale şi de proiecte de dezvoltare locală;

• relansarea investiţiilor în învăţământ, pe baza unor programe speciale; • reorganizarea sistemului burselor de studii şi mărirea şi diferenţierea salariilor

din învăţământ; • organizarea sistemului naţional de formare a managerilor din învăţământ; • reorganizarea specializărilor academice prin corelarea locurilor de studii

subvenţionate cu nevoile pieţei calificărilor, realizarea de "trunchiuri" de pregătire mai largi, delimitarea adecvată a specializării la nivelul licenţei în raport cu specializările postuniversitare şi aplicarea Declaraţiei de la Bologna;

• aplicarea noului Curriculum Naţional şi a Programului naţional Valori şi mijloace în educaţia de astăzi;

• informatizarea unităţilor de învăţământ; • trecerea manualelor în sistemul modern al pieţei libere; • organizarea performantă a studiilor postuniversitare; • organizarea sistemului naţional al învăţământului la distanţă; • aplicarea primului Program naţional de pregătire a resurselor umane.

Pe termen mediu, este vitală susţinerea sistematică a educaţiei prin finanţarea publică şi, respectiv, alternativă. Direcţiile prioritare de acţiune în următorii patru ani au în vedere:

- Asigurarea educaţiei de bază pentru toţi; - Formarea profesională iniţială şi continuă în acord cu politicile U.E.; - Reforma învăţământului superior din perspectiva contribuţiei sale la formarea

resurselor umane; - Dezvoltarea sistemelor de educaţie permanentă din perspectiva societăţii

educaţionale; - Racordarea cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice la standardele

necesare integrării în U.E.; - Relansarea educaţiei în mediul rural şi în alte zone defavorizate; - Dezvoltarea resurselor umane pentru sistemul educativ.

Educaţia de bază pentru toţi În ceea ce priveşte educaţia, o direcţie prioritară de acţiune este asigurarea educaţiei de bază pentru toţi, ca mijloc de reducere a excluziunii sociale şi de asigurare a şanselor egale. Fiecare persoană (copil, tânăr sau adult) trebuie să beneficieze de o instruire adecvată nevoilor sale fundamentale de învăţare. Aceste nevoi cuprind atât instrumentele primordiale ale vieţii sociale (expresia orală, scrierea, calculul aritmetic, rezolvarea de probleme), cât şi competenţele care stau la baza acestor instrumente (cunoştinţe, deprinderi, atitudini, valori). În vederea asigurării educaţiei de bază pentru toţi, efortul social trebuie îndreptat spre echilibrarea raportului echitate-calitate, prin:

- formarea competenţelor de bază pentru toţi (copii, tineri, adulţi), astfel încât pregătirea profesională ulterioară şi participarea la viaţa activă să se bazeze pe un edificiu cultural autentic;

- asigurarea unor programe de educaţie compensatorie sau de a doua şansă pentru cei care au fost excluşi temporar din sistemul formal al educaţiei de bază;

- crearea unor condiţii speciale de învăţare şi a unor programe adecvate pentru grupurile vulnerabile, persoane cu nevoi speciale, minorităţi culturale, persoane care locuiesc în zonele defavorizate, tinerii şi adulţii analfabeţi, populaţiile migratoare, persoanele fără adăpost stabil, copiii străzii, persoanele private temporar de libertate, şomerii pe termen lung, imigranţii, refugiaţii de război sau în urma calamităţilor naturale.

Formarea profesională În formarea profesională iniţială şi continuă, calitatea şi echitatea trebuie garantate prin:

- adaptarea structurii, conţinutului şi calificărilor VET la piaţa muncii şi la direcţiile de dezvoltare comunitară;

- creşterea şanselor de angajare a tinerilor absolvenţi prin oferirea de competenţe flexibile, în special în acele domenii în care există potenţial de creştere economică;

- reconsiderarea rolului VET în cadrul educaţiei generale şi pentru integrarea pe piaţa muncii, în contextul îmbunătăţirii accesului la educaţia permanentă, deschiderea şcolilor VET în direcţia formării continue, combaterea excluderii sociale (ex. abandonul şcolar, elevii romi, familiile sărace);

- promovarea oportunităţilor egale între bărbaţi şi femei, facilitarea tranziţiei de la şcoală la piaţa muncii, utilizarea formării profesionale în dezvoltarea regională;

- implicarea întreprinderilor şi a ofertanţilor privaţi VET prin restabilirea legăturilor dintre şcolile profesionale, şcolile de ucenici şi întreprinderi, dezvoltarea parteneriatului social şi promovarea unor resurse şi mecanisme de finanţare alternative;

- crearea unui sistem coerent de finanţare a formării continue, care ar putea include, printre altele: contribuţii obligatorii ale agenţilor economici, facilităţi fiscale, fondul de şomaj.

Învăţământul superior Direcţiile principale de acţiune au în vedere implicarea mai mare a instituţiilor de învăţământ superior în viaţa comunităţilor locale şi, particular, în dezvoltarea resurselor umane:

- adaptarea specializărilor la nevoile pieţei muncii; - dezvoltarea cercetării ştiinţifice universitare; - încurajarea fluturilor de revenire a tinerilor care studiază în străinătate; - integrarea universităţilor particulare în sistemul de învăţământ superior

românesc; - impulsionarea programelor de studii post-licenţă, atât în formarea iniţială,

cât şi în formarea permanentă; - întărirea managementului academic, administrativ şi financiar; - diversificarea specializărilor în toate domeniile învăţământului superior; - întărirea parteneriatelor internaţionale; - stimularea dezvoltării unor forme noi, precum învăţământul la distanţă.

Programul de reformă a învăţământului superior presupune îmbunătăţiri substanţiale în managementul resurselor umane din învăţământul superior, pe următoarele două direcţii prioritare: a) formarea şi perfecţionarea universitarilor care au responsabilităţi în domeniul managementului resurselor didactice şi de cercetare din instituţiile de învăţământ superior Educaţia permanentă şi societatea educaţională

- diversificarea şi extinderea ofertei de educaţie permanentă (şcoli şi univesităţi, dar şi mass-media, familie, comunităţi, întreprinderi, ONG-uri);

- includerea educaţiei şi formării ca o componentă necesară în toate programele de dezvoltare;

- coordonarea donatorilor interni şi externi, astfel încât să se evite paralelismele segmentarea pe proiecte nesemnificative, dezacordurile metodologice şi dependenţa excesivă de resurse externe;

- certificarea calităţii programelor. Cercetarea ştiinţifică, şi dezvoltarea tehnologică Obiective prioritare pe termen mediu:

• Dezvoltarea capacităţii de generare a cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnologice, prin (1) sprijinirea formării şi dezvoltării nucleelor, centrelor şi reţelelor de excelenţă, în domenii considerate prioritare; (2) dezvoltarea resurselor din domeniul cercetării prin programele de granturi pentru cercetare ale ANSTI, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Academiei Române; (3) îmbunătăţirea accesului la sursele de informare; (4) dezvoltarea calităţilor manageriale pentru conducerea proiectelor de cercetare-dezvoltare (inclusiv internaţionale); (5) integrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare româneşti în reţele şi programe

internaţionale; (6) creşterea calităţii şi eficienţei unităţilor de cercetare - dezvoltare, prin:

- reducerea decalajelor tehnologice în dotarea lor materială; - dezvoltarea infrastructurilor informaţionale; - aplicarea unor proceduri standard de evaluare a organizaţiilor,

activităţilor şi personalului din domeniul cercetării-dezvoltării, conform normelor internaţionale;

- îmbunătăţirea procedurilor de selecţie, a practicilor manageriale şi a orientării spre piaţă a unităţilor de cercetare-dezvoltare;

- aplicarea unui sistem de remunerare în funcţie de valoarea confirmată în plan ştiinţific/tehnologic a activităţii şi rezultatelor.

• Dezvoltarea capacităţii de difuzare a cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnologice prin dezvoltarea serviciilor de marketing, a birourilor de legătură cu industria etc. Dezvoltarea activităţilor de promovare publică (cataloage de produse, buletin/publicaţii informative şi promoţionale, conferinţe, prezentări audio-video, demonstraţii de produse/tehnologii, lansări de programe şi proiecte etc.).

• Dezvoltarea capacităţii de utilizare a cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnologice, de absorbţie a inovării în mediul economic prin cursuri şi stagii de formare şi de perfecţionare, pentru beneficiarii/ulilizalorii rezultatelor cercetării-dezvoltării; susţinerea mobilităţii cercetătorilor, specialiştilor şi studenţilor din institute şi universităţi către firme; îmbunătăţirea accesului firmelor la facilităţi informaţionale şi la servicii de asistenţă ştiinţifică şi tehnologică;

• Dezvoltarea potenţialului de cercetare-dezvoltare şi inovare la nivelul firmelor prin: - proiecte de cercetare-dezvoltare şi inovare între parteneri industriali şi

unităţi de cercetare-dezvoltare, utilizarea de scheme de cofinanţare pentru proiectele de colaborare între agenţii economici şi unităţile de cercetare-dezvoltare;

- introducerea sistemelor de management a calităţii, încurajarea cercetării în domeniul culturii şi patrimoniului cultural.

Educaţia în mediul rural Se va realiza prin punerea în aplicare la scară naţională a Programului de Relansare a Învăţământului rural. Se are în vedere sporirea rolului comunităţilor rurale în aceste acţiuni, concomitent cu găsirea unor resurse alternative de finanţare şi cu valorificarea în măsură sporită a potenţialului economic, a tradiţiilor istoriei şi culturii diferitelor zone rurale. Avantajele comparative ale zonelor cu deficit economic urmează să fie folosite pentru stimularea activităţilor în folosul comunitar. Resursele umane pentru sistemul educativ Presupune, ca obiectiv strategic următoarele: (1) ameliorarea standardelor de învăţare; (2) formarea personalului didactic; şi (3) formarea managerilor din învăţământ, prin:

- consolidarea noului curriculum şcolar şi pregătirea profesorilor pentru curriculum-ul la decizia şcolii;

- actualizarea pregătirii psihopedagogice şi metodice a personalului didactic, în funcţie de dinamica dezvoltării şcolii;

- stimularea motivaţiei intrinseci a elevilor şi a studenţilor, asocierea acestora la organizarea şi gestiunea procesului de învăţare;

- punerea accentului pe rezultate pe termen luna, nu pe performanţe utilizabile exclusiv în mediul academic;

- elaborarea unor programe de prevenire a abandonului şi a insuccesului şcolar şi diversificarea stimulentelor participării (pe lângă condiţionarea alocaţiei pentru copii);

- renunţarea la "şcoala paralelă" (meditaţiile suportate de familie), care marchează, de fapt, eşecul învăţământului formal;

- trecerea la un alt sistem de control a calităţii în învăţământ, prin evaluare formativă şi examene centrale pe performanţe, nu pe reproducerea de cunoştinţe;

- formarea unor calificări bazate pe competenţe reale, utilizabile în carieră; - folosirea pe scară largă a noilor tehnologii în învăţământ; - promovarea învăţământului alternativ şi extinderea învăţământului

particular. PROTECŢIA MEDIULUI Deşi România este înzestrată cu un Capital Natural superior multor ţări europene, acesta este în prezent insuficient protejat împotriva degradării prin supra-exploatarea resurselor regenerabile. Această situaţie este determinată de neadecvarea cadrului juridic şi instituţional existent la necesităţile interne şi angajamentelor internaţionale, în contextul procesului de integrare europeană. Informaţia ştiinţifică şi educaţională privind protecţia mediului este greu accesibilă şi neperformantă. Programul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului este conceput ca o anexă a programului de restructurare şi dezvoltare, având doar scopul de a constata fenomenele de deteriorare. În conformitate cu evaluările Comisiei Europene, României i-ar fi necesare cheltuieli anuale pentru protecţia mediului de circa 60 - 70 dolari pe locuitor. Această estimare conduce la o sumă de circa 6,6 - 7,7 miliarde dolari SUA pentru perioada 2000 - 2004. OBIECTIVELE STRATEGICE PE TERMEN MEDIU În perioada 2000-2004, România va urmări alinierea politicii şi practicii de mediu la directivele Uniunii Europene. În acest scop. se va acţiona pentru:

• Realizarea programului naţional de măsuri tehnice, de evaluare şi finanţare a costurilor reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Cadru pentru Schimbări Climatice (1992) ş ale Protocolului de la Kyoto (1997);

• Evaluarea Capitalului Natural al României în acord cu diversitatea şi vulnerabilitatea actuală a acestuia dezvoltarea Reţelei Naţionale de Arii Protejate;

• Iniţierea măsurilor de refacere a Capitalului Natural în zonele deteriorate; • Dezvoltarea managementului durabil a resurselor de apă în acord cu

prevederile Conferinţei de la Dublin (1992) şi ale. Summit-ului de la Rio de Janieiro (1992);

• Asigurarea integrităţii fondului forestier naţional în condiţiile schimbării formei de proprietate şi de management, fiind necesare, în acest sens, reglementări legale severe care să împiedice reducerea suprafeţei actuale a pădurilor, precum şi întregirea fondului până la nivelul de 27,3% din teritoriul ţării la orizontul anilor 2004 - 2005;

• Realizarea programului naţional de amenajare şi utilizare durabilă a soldurilor şi de combatere a eroziunii soldurilor;

• Realizarea programului naţional de gestiune a deşeurilor urbane şi industriale, de reciclare şi refolosire a produselor şi materialelor;

ACŢIUNILE ŞI MĂSURILE PE TERMEN MEDIU Accentul politicii de mediu se va deplasa dinspre măsurile şi acţiunile curative înspre cele preventive. Din această perspectivă, politica de mediu va urmări:

• Aplicarea fermă a legislaţiei de mediu (Legea nr.137/1995), adoptându-se un sistem de norme, standarde şi reglementări compatibile cu exigenţele Uniunii Europene.

Se vor dezvolta sistemul de monitoing integrat al mediului, sistemul informaţional de mediu, sistemul de raportare a evoluţiei stării mediului, ca instrumente esenţiale de fundamentare a deciziilor de protecţie a mediului, de evaluare a îndeplinirii ţintelor politicii naţionale de mediu şi de informare a publicului.

• Stimularea producţiei eco-eficiente şi a consumului durabil.

Producţia eco-eficientă şi consumul durabil vor reprezenta elementele fundamentale ale strategiei preventive integrate de protecţie a mediului pe termen lung. Politica de mediu va urmări promovarea standardelor ISO 14000 în scopul realizării unor procese, produse şi servicii eco-eficiente, cu riscuri minime asupra oamenilor şi asupra Capitalului Natural. Promovarea standardelor ISO 14000 îndeosebi în sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii reprezintă o urgenţă.

• Descentralizarea sistemului instituţional.

Descentralizarea sistemului instituţional se va realiza prin aplicarea consecventă a principiului autonomiei administrative şi a principiului

"poluatorul plăteşte". Se vor aloca obiective şi competenţe de protecţie a mediului la nivelul comunităţilor locale, reprezentate de autorităţile locale şi se vor încuraja politicile preventive de protecţie a mediului la nivelul agenţilor economici, cu efecte în reducerea cheltuielilor bugetare.

• Introducerea şi utilizarea instrumentelor economice pentru protecţia mediului.

Politica pe termen lung se va restructura prin creşterea graduală a ponderii instrumentelor economice în detrimentul instrumentelor de comandă şi control. În acest sens, se va avea în vedere restructurarea subvenţiilor bugetare, prin reducerea sprijinului acordat activităţilor cu impact negativ asupra mediului şi stimularea activităţilor care limitează şi/sau reduc evacuările de poluanţi în mediu sau contribuie la reconstrucţia şi conservarea ecologică, introducerea unor taxe pe emisiile de poluanţi în mediu, promovarea unor acte negociabile de reglementare. România va sprijini aplicarea instrumentelor economice la nivel internaţional (taxele internaţionale sau taxele naţionale, cotele părţii negociabile ale emisiilor de gaze cu efect de seră, implementarea în asociere, conform Convenţiei Cadru pentru Schimbări Climatice, mecanismul de dezvoltare "curată", conform Protocolului de la Kyoto).

58

Măsuri de politică economică

Domeniul Obiective Măsuri Perioada Politica fiscală • Controlul deficitului bugetar;

Consolidarea reformei sistemului de impozite;

• Creşterea eficienţei operaţionale şi alocative a cheltuielilor bugetare;

• Amplificarea transparenţei fiscale.

Limitarea deficitului bugetar la cel mult 3% din PIB - dimensionarea cheltuielilor bugetare în raport cu sursele de venituri şi de

finanţare neinflaţionistă a sectorului guvernamental; - utilizarea veniturilor din privatizare pentru răscumpărarea datoriei publice; - consolidarea capacităţii de management financiar la nivelul Ministerului de

Finanţe; - îmbunătăţirea colectării impozitelor prin :

!"asumarea poziţiei de creditor tare de către stat; !"restrângerea problemei arieratelor la obligaţiile fiscale la nivelul

întreprinderilor cu pierderi; !"reinstaurarea disciplinei fiscale la nivelul întreprinderilor profitabile şi

a unităţilor publice; !"evitarea programelor de reeşalonare a plăţii arieratelor la obligaţiile

fiscale; !"generalizarea dosarelor fiscale pentru toţi contribuabilii.

- perfecţionarea impozitului pe venitul global prin : !"includerea veniturilor agricole; !"includerea pensiilor în baza de impozitare; !"extinderea globalizării (prin includerea dividentelor în baza de

impozitare) şi raţionalizarea deducerilor. - recunoaşterea graduală a cheltuielilor de afaceri care, în prezent, nu sunt

încă recunoscute ca costuri normale de afaceri, şi adoptarea dobânzii de protecţie ca limită maximă pentru cheltuielile cu dobânzile deductibile;

- impozitele indirecte se vor alinia la exigenţele integrării în Piaţa Unică; - realizarea unei analize detaliate a cheltuielilor bugetare; - trecerea la bugetele pe proiecte şi elaborarea bugetelor indicative pe doi

ani; - unificarea definiţiilor sectorului guvernamental şi reducerea numărului

fondurilor speciale; - restructurarea contabilităţii bugetare prin:

!"reaşezarea clasificării economice într-o poziţie privilegiată în raport cu celelalte clasificări (funcţională şi instituţională);

!"trecerea de la contabilitatea de fluxuri de lichidităţi la contabilitatea de obligaţii.

2000 - 2004 2001 2000 2001 2001 - 2004 2002 2003 2001

59

Domeniul Obiective Măsuri Perioada - asigurarea reflectării transparente a pasivelor fiscale "ascunse" prin:

!"perfecţionarea sistemului de evidenţă şi de raportare a garanţiilor guvernamentale;

!"conturarea unei metodologii de evaluare a pasivelor guvernamentale "ascunse" pe seama deficitelor din sectorul de stat al economiei;

!"iniţializarea analizei şi publicării informaţiilor relevante privind poziţia bilanţieră consolidată a sectorului guvernamental.

2003 2003 2001

Politica monetară Reducerea ratei inflaţiei după următorul trend : 27%, 18%, 15%, 12%, 9%.

- se va menţine caracterul accentuat restrictiv al politicii monetare prin controlul bazei monetare;

- se va crea infrastructura necesară utilizării instrumentelor conforme cu piaţa;

- se va diversifica instrumentarul (insistându-se pe începerea utilizării cu o anumită anvergură a instrumentelor ce asigură sterilizarea definitivă a eventualelor lichidităţi în exces);

- se va menţine un regim de flotare controlată a cursului de schimb; - se va deplasa ţinta politicii monetare de la agregatul monetar strict către ţintirea inflaţiei;

- se va folosi ca instrumentar analitic cadrul dat de indicii agregaţi, între care rolul principal îl va avea indicele condiţiilor monetare;

- se va asigura preponderenţa operaţiunilor de piaţă în gestionarea lichidităţii şi implementarea politicii monetare în detrimentul instrumentelor de natură mai pronunţat administrativă (cazul rezervelor minime obligatorii), care vor rămâne în plan secundar;

- se va crea infrastructura operaţiunilor cu titluri (regulamentele operaţiunilor monetare şi de credit, respectiv al pieţei secundare a titlurilor de stat);

- se va urmări recâştigarea de către banca centrală a poziţiei de creditor net în raport cu sistemul bancar, necesară exercitării unei influenţe efective asupra evoluţiei pe termen scurt a ratelor nominale ale dobânzii;

- se vor liberaliza treptat fluxurile de capital; - se va analiza posibilitatea introducerii unor regimuri alternative de curs mai

predictibile.

2000 - 2001 2002 - 2004 2002 - 2004 2002 - 2004 2002 - 2004 2002 - 2004

Sistemul bancar Întărirea sistemului bancar, creşterea eficienţei acestuia şi reducerea costurilor de intermediere.

Reglementare : actualizarea legislaţiei existente prin : - îmbunătăţirea practicilor contabile şi de audit bancar; - diminuarea rolului garanţiilor corporale în acordarea creditelor şi

intensificarea creditării pe baza analizei de cash - flow; - schimbarea condiţiilor prea generoase care există în prezent la ieşirea de pe

2000 - 2004

60

Domeniul Obiective Măsuri Perioada piaţă a băncilor în sensul că toate operaţiunile acestora să înceteze odată cu declanşarea procedurii falimentului, până la pronunţarea unei sentinţe definitive.

Supraveghere: - adoptarea unui set de reguli pentru acţiuni care trebuie aplicate în situaţii

speciale nefericite în care se poate afla o bancă. Autoritatea de supraveghere va impune fie acţiuni de remediere, care să determine readecvarea capitalului, fie un plan de recapitalizare. Dacă bilanţul unei bănci este deteriorat iremediabil şi nu este posibilă nici recapitalizarea băncii respective, autoritatea de supraveghere va plasa automat banca în conservare pentru lichidarea ulterioară;

- consolidarea capacităţii BNR de a retrage licenţe şi de a închide băncile insolvabile;

- monitorizarea permanentă şi, dacă este necesară, modificarea reglementărilor prudenţiale;

- dezvoltarea standardizării inspecţiilor externe şi interne precum şi a procedurilor şi documentaţiei specifice;

- continuarea instruirii supraveghetorilor bancari în vederea creşterii eficienţei inspecţiilor pe teren;

- dezvoltarea tehnicilor şi tehnologiilor privind problemele bancare. Consolidarea sectorului bancar prin : - menţinerea ratei de solvabilitate la peste 8%; - încurajarea fuzionării băncilor mici prin creşterea nivelului minim al

capitalului propriu; - îmbunătăţirea guvernanţei corporative şi protejarea băncilor de stat de

presiunile politice până la privatizarea acestora. Privatizare: - privatizarea Băncii Agricole - privatizarea BCR - pregătirea CEC pentru privatizare.

2000 - 2002 2000 - 2002 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2001 2000 2001 2001

Pieţele de capital Lărgirea i adâncirea pieţelor de capital.

Dezvoltarea pieţei: recâştigarea şi menţinerea încrederii investitorilor prin: - protecţia acţionarilor minoritari; - creşterea transparenţei sistemului de tranzacţionare; - îmbunătăţirea standardelor contabile în conformitate cu normele IAS; - introducerea unor noi instrumente (valori mobiliare garantate cu active

2000 - 2004 2002

61

Domeniul Obiective Măsuri Perioada colaterale, obligaţiuni municipale) prin crearea unei pieţe secundare pentru obligaţiuni guvernamentale şi obligaţiuni ale companiilor prin încurajarea listărilor unor companii atractive pentru investitori.

Reglementare: îmbunătăţirea cadrului legal prin: - corelarea prevederilor legislative existente cu situaţia prezentă; - clarificarea reglementărilor pieţei OTC de către Asociaţia Naţională a

Societăţilor de Valori Mobiliare (ANSVM); - îmbunătăţirea serviciilor de custodie. Supraveghere: impunerea respectării reglementărilor legale prin : - împiedicarea tranzacţiilor în afara pieţei; - împiedicarea privatizărilor la limita legii; - împiedicarea deformării preţului acţiunilor ca urmare a tranzacţiilor

"cross".

2000 2000 2000 2000 2000 2000

Asigurări Dezvoltarea pieţei de asigurări prin adaptarea practicilor internaţionale din domeniul asigurărilor la condiţiile concrete din România.

Îmbunătăţirea reglementării şi supravegherii pieţei de asigurări - se va adopta o nouă lege privind autorizarea şi funcţionarea asiguratorilor şi

intermediarilor în asigurări şi reglementarea pieţei asigurărilor; această lege va abroga şi înlocui Legea nr. 47/1991 precum şi Hotărârile de Guvern care reglementează activităţile OSAAR;

- se va crea un nou plan de conturi specific pentru asigurări, care va ţine seama de particularităţile acestui tip de activitate;

- se vor derula programe de pregătire a personalului autorităţii de supraveghere a asigurărilor;

- se va stimula auto-reglementarea pieţei prin sprijinirea asociaţiilor profesionale ale asiguratorilor şi intermediarilor de asigurări, care vor crea "coduri de conduită".

Creşterea gradului de acoperire prin asigurări - se va pregăti populaţia pentru a recepta beneficiile asigurărilor şi se va

stimula cumpărarea de asigurări prin recunoaşterea, în sistemul impozitului pe venitul global, a deductibilităţii unora dintre cheltuielile cu asigurările;

- se va încuraja dezvoltarea asigurărilor private de sănătate pentru degrevarea sistemului public de asigurări de sănătate;

- se va încuraja formarea unei atitudini pro-active faţă de risc la nivelul autorităţilor publice centrale şi locale şi a companiilor, astfel încât funcţionarea lor să nu fie afectată în mod nejustificat de evenimente accidentale;

- se va elabora şi implementa un set de reglementări privind protecţia la

2001 2001 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2001

62

Domeniul Obiective Măsuri Perioada catastrofe, care să cuprindă şi componente de asigurări.

Privatizare Încheierea privatizării în anul 2003 Privatizarea societăţilor aflate în portofoliul FPS - se va privatiza un număr de 2300 - 2500 de societăţi; - se va acorda prioritate materializării contractelor în loc de a se considera

prioritate criterii precum recuperarea integrală a datoriilor acumulate de societatea privatizată sau angajamentele asumate de cumpărător privind investiţiile şi păstrarea locurilor de muncă;

- se va asigura continuitatea instituţională, în sensul că nu se preconizează schimbări importante ale cadrului legislativ sau organizatoric al procesului de privatizare;

- se vor iniţia măsuri organizatorice sau schimbări minore ale unor reglementări ce pot contribui la depăşirea unor blocaje actuale (de exemplu, chestiuni legate de soluţionarea litigiilor în care este antrenat FPS, simplificarea procedurilor de privatizare şi a procesului de negociere, întocmirea documentaţiilor pentru privatizare etc.);

- se vor respecta angajamentele asumate prin acordul PSAL încheiat cu Banca Mondială. În acest sens, va fi demarat programul de privatizare a unor întreprinderi mari prin intermediul agenţilor de privatizare. Se vor privatiza 64 de întreprinderi mari între care SIDEX Galaţi, Tractorul Braşov ALRO Slatina, Antibiotice Iaşi, Romvag Caracal etc.;

- se va începe pregătirea pentru desfiinţarea FPS; - se va prelua de către Ministerul Finanţelor atât portofoliul rezidual al FPS

cât şi obligaţiile ale acestuia şi va continua privatizarea/lichidarea întreprinderilor rămase neprivatizate;

- se va asigura izolarea întreprinderilor cu probleme preluate de Ministerul Finanţelor de la FPS, în cazul în care privatizarea/lichidarea acestora se prelungeşte pentru a evita ca problemele financiare să se răspândească spre restul economiei;

- se va asigura o finanţare corespunzătoare a programelor de privatizare/lichidare a întreprinderilor preluate de Ministerul Finanţelor.

Privatizarea societăţilor aflate în subordinea ministerelor - se vor privatiza primele societăţi de distribuţie şi producţie a electricităţii; - va începe procesul de privatizare pentru gazele naturale; - se va urgenta procesul de transformare a unor regii autonome în societăţi

comerciale, îndeosebi la nivelul autorităţilor locale - unde acest proces este întârziat;

2000 - 2001 2000 - 2003 2000 - 2003 2000 - 2003 2000 - 2002 2001 2001 2001 2001 - 2003 2000 2001 2000 - 2001

63

Domeniul Obiective Măsuri Perioada - se vor stabili criterii clare şi riguroase pentru încadrarea unor societăţi în

categoria "companiilor naţionale de importanţă strategică" pentru a evita extinderea nejustificată a acestui concept;

- se vor clarifica procedurile de privatizare a "companiilor naţionale", în care statul îşi propune să păstreze pachetul de control sau o acţiune de aur, care să-i asigure drept de veto asupra anumitor decizii;

- se va adopta un cadru de reglementare corespunzător pentru prevenirea abuzurilor de poziţie de monopol, tipic pentru unităţile publice.

2000 2000 2000 - 2001

Concurenţă • Descoperirea cartelurilor (înţelegerilor dintre firme) asigurarea liberului acces pe diferite pieţe;

• Concentrarea în exclusivitate pe protecţia concurenţei şi nu pe protecţia concurenţilor;

• tratarea nuanţată restricţiilor pe verticală (ce pot apărea, de exemplu, în relaţiile dintre un producător şi un distribuitor) şi intervenţia autorităţilor numai în cazuri extreme.

Perfecţionarea modului de analiză a cazurilor investigate. - se va îmbunătăţii rigoarea analizei şi se vor stabili distincţii clare între

comportamentele şi tranzacţiile care obstrucţionează buna funcţionare a pieţelor (care se află sub competenţa autorităţilor de concurenţă) şi cele care implică doar caracterul neloial al concurenţei (care nu intră sub prevederile Legii concurenţei);

- se va pune accent pe faptul că Legea concurenţei nu este o lege de protecţie a consumatorilor, decât indirect, prin crearea şi protejarea unui mediu concurenţial;

- se vor stabili standarde clare, care să fie cunoscute de către consumatori, pentru a elimina subiectivitatea sau puterea discreţionară a unui investigator sau a decidenţilor în domeniu. Aceste standarde vor clarifica modul de definire a pieţei, a poziţiei dominante şi vor îmbunătăţi evaluarea gradului de afectare a concurenţei. Scopul principal avut în vedere va fi acela de a permite funcţionarea normală a pieţelor. Astfel, multe dintre defecţiunile actuale se vor rezolva cu ajutorul mecanismelor naturale, fără intervenţia autorităţilor statului;

- se vor selecta cu mai multă responsabilitate cazurile investigate; aceasta însemnă o evitare a implicării în activitatea de control al preţurilor, dar şi în risipirea în cazuri cu un impact anticoncurenţial redus;

- se va accentua implicarea autorităţilor de concurenţă în programe de privatizare, precum şi în supervizarea politicilor industriale şi comerciale.

Îndeplinirea de către toţi furnizorii de ajutoare de stat a obligaţiilor privind notificarea în avans şi obţinerea autorizării prealabile de la Consiliul Concurenţei: - se va urmări conştientizarea de către toţi furnizorii de ajutoare de stat a

noţiunii, regulilor de notificare, autorizare şi raportare în acest domeniu; - se va coordona activitatea de elaborare a proiectului bugetului de stat cu

2000 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004

64

Domeniul Obiective Măsuri Perioada noile reglementări în domeniul acordării ajutoarelor de stat;

- se vor elabora, regulamentele prevăzute de Legea nr. 143/1999; - se vor elabora de către fiecare minister sau autoritate publică furnizoare de

ajutoare de stat propriile regulamente privind modul de acordare şi raportare; - se va completa cadrul legislativ privind obligativitatea şi procedurile de

raportare a acordării ajutoarelor de stat către Oficiul Concurenţei. Asigurarea transparenţei necesare în acordarea ajutoarelor de stat. - se va urmări ca acesta să cuprindă toate ajutoarele de stat acordate şi nu doar

pe cele furnizate prin intermediul bugetului de stat. Sprijinirea Consiliului Concurenţei în a face faţă noilor atribuţii ce îi revin pe linia controlului acordării ajutoarelor de stat - se vor rezolva problemele logistice şi de personal ale acestei instituţii, astfel

încât să se poată realiza o specializare necesară pe cele trei domenii mari, respectiv concurenţă (antitrust), controlul concentrărilor şi ajutorul de stat.

Rafinarea reglementărilor legale în vigoare (în speţă, Legea nr. 21/1996) - se va urmări armonizarea cu legislaţia europeană; - se vor elimina unele prevederi "originale", care oricum nu se aplică, dar care

ar putea constitui obiectul unor interpretări discreţionare; - se vor clarifica atribuţiile autorităţilor de concurenţă, prin evitarea implicării

acestora în controlul preţurilor sau în investigarea unor cazuri cu impact minor asupra concurenţei;

- se va realiza separarea cu claritate a rolului fiecăreia dintre cele două instituţii cu atribuţii în aplicarea Legii concurenţei (Consiliul şi, respectiv, Oficiul Concurenţei);

- se vor elimina orice posibilităţi de acţiune discreţionară a autorităţilor din domeniu şi presiunile politice asupra membrilor Consiliului Concurenţei;

- se va asigura o anumită independenţă financiară a autorităţilor autonome de concurenţă.

Clarificarea modului de reglementare a monopolurilor naturale - se va reglementa cu mai multă eficientă activitatea monopolurilor naturale

în cadrul unei/unor agenţii care să fie separată/e de autorităţile de concurenţă;

- se vor prelua în astfel de agenţii specialiştii în domeniul reglementării economice a monopolurilor existenţi în cadrul Oficiului Concurenţei.

Regîndirea a ceea ce se înţelege prin "reglementarea de către stat a unor anumite sectoare de activitate"

2000 2000 2000 2000 - 2004 2000 - 2002 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004

65

Domeniul Obiective Măsuri Perioada se va pleca de la următorul principiu: Reglementarea de către stat nu înseamnă intervenţia discreţionară a statului într-un domeniu sau altul, fie el chiar monopol, ci dimpotrivă, stabilirea unor reguli clare, transparente, credibile, greu de modificat şi, în plus, obligatorii atât pentru cel care constituie subiectul reglementării, dar, mai ales, şi pentru cel care reglementează.

Climatul de afaceri Asigurarea unui mediu de afaceri favorabil, care permite rezultate superioare celor realizabile prin stimulente fiscale acordate discreţionar şi care fragilizează încasările bugetare.

- se vor transmite semnale clare mediului de afaceri privind politicile economice ale guvernului, obiectivele, instrumentele şi eşalonarea lor în timp;

- se vor transmite semnale clare către mediul de afaceri, din care să rezulte că guvernul este decis să promoveze un cadru legal coerent şi stabil;

- se vor reforma serviciile publice prin stabilirea şi aplicarea de standarde de înaltă etică la toate nivelele administrative. Sistemul de salarizare în domeniul serviciilor publice va fi revizuit astfel încât să atragă şi să păstreze personalul cu o înaltă pregătire şi calificare. Guvernul va amplifica lupta împotriva corupţiei;

- se vor prezenta exemplele pozitive şi se vor disemina rezultatele pozitive obţinute de unele agenţii guvernamentale în ceea ce priveşte îmbunătăţirea procedurilor lor de lucru.

Cadrul de realizare a investiţiilor: - se vor elimina autorizaţiile inutile (aici sunt incluse majoritatea avizelor

preliminare, ca de exemplu certificatul de urbanism şi avizele autorităţilor locale prin care acestea declară că nu au obiecţii);

- va creşte transparenţa sistemului şi promovarea profesionalismului la nivelul executanţilor;

- se vor diminua barierele la intrarea şi ieşirea de pe pieţe.

Industria • Restructurarea ramurilor şi a subramurilor industriale prin consolidarea funcţionării mecanismelor pieţei;

• Promovarea ofertei competitive prin inovare industrială;

• Alocarea eficientă a resurselor în funcţie de preţurile pieţelor interne şi internaţionale.

- se va accelera şi extinde privatizarea, privatizarea marilor întreprinderi industriale, inclusiv a utilităţilor;

- se va încheia dezafectarea capacităţilor excedentare de producţie folosindu-se în acest scop experienţa dobândită în sectorul minier;

- se va evalua anual producţia întreprinderilor încă neprivatizate, în cadrul limitei cererii interne şi a celei externe nesubvenţionate;

- se va acorda asistenţă tehnică şi sprijin întreprinderilor privatizate prin reglementări pentru promovarea guvernanţei şi îmbunătăţirea competitivităţii;

- se vor reduce substanţial şi, în cea mai mare parte, se vor stopa pierderile din întreprinderile industriale de stat prin creditarea bancară pe proiecte de

2000 - 2003 2000 2000 - 2004 2000

66

Domeniul Obiective Măsuri Perioada afaceri şi constrângerile bugetare tari;

- se vor lichida întreprinderile industriale în incapacitate de reabilitare; - se va elimina intervenţia statului în activitatea marilor întreprinderi

industriale pe considerentul clauzei interesului naţional; - se va promova cadrul juridic specific anumitor sectoare industriale, inclusiv

finalizarea legislaţiei în domeniul energiei şi mineritului. Politica comercială Redinamizarea forţelor pieţei şi

îmbunătăţirea structurii stimulentelor economice

- se va asigura stabilitatea şi predictibilitatea regimului de export şi import; - se vor abandona practicile de acordare pe parcursul anului de scutiri şi

reduceri ale nivelului taxelor vamale de import, derogatorii de la nivelul de bază;

- se va reanaliza practica de deschidere a unor contingente cu taxe vamale nule sau reduse;

- se va amorsa un proces de reducere a taxelor vamale industriale în regimul CNF (aplicabile importurilor din alte surse);

- se va menţine actualul nivel al protecţiei vamale faţă de importul produselor agricole efectuate în condiţia CNF, evitându-se tentaţia de a reinstaura taxe vamale prohibitive după expirarea acordului ASAL;

- se vor aborda negocierile comerciale cu UE pentru ameliorarea condiţiilor de acces reciproc pe piaţă al produselor agricole într-un nou spirit, orientat către obţinerea a cât mai multe concesii pentru exporturile româneşti, cu asumarea corespunzătoare de angajamente de reducere a protecţiei vamale faţă de produsele de origine comunitară;

- se vor elimina măsurile cu efect echivalent restricţiilor netarifare la import; - se va consolida departamentul de comerţ exterior din cadrul Ministerului

Industriei şi Comerţului şi se va reduce influenţa Ministerului Agriculturii asupra deciziilor de politică comercială care privesc produsele agricole.

Politica agricolă şi de dezvoltare rurală

• Menţinerea politicii de liberalizare a preţurilor produselor agricole, şi a unui regim comercial stabil;

• Mutarea accentului de la politicile

intervenţioniste de stimulare a anumitor produse sau producători

Menţinerea caracterului neutru al politicii agricole - se va menţine liberalizarea preţurilor; - se va promova un regim comercial stabil şi neutru; - se va acorda sprijin financiar fermierilor privaţi; - se va întări cadrul legislativ în domeniu; - se va corela politica de sprijin a producătorilor agricoli cu politicile

orizontale. Adâncirea reformelor structurale. - se va definitiva procesul de restituire a terenurilor agricole; - se vor consolida exploataţiile agricole;

2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2002 2000 - 2004

67

Domeniul Obiective Măsuri Perioada agricoli, la cele structurale;

• Mutarea accentului de la politica

exclusiv agricolă, la cea de dezvoltare rurală.

- se va definitiva privatizarea fermelor de stat şi a unităţilor din industria alimentară;

- se va promova o nouă politică de credit rural; - se vor dezvolta pieţele de aprovizionare şi desfacere; - se vor promova servicii publice pentru fermierii privaţi. Promovarea unei politici de dezvoltare integrată a spaţiului rural - îmbunătăţirea infrastructurii de bază; - sprijinirea investiţiilor în ramurile din avalul agriculturii şi a segmentelor

viabile din agricultură.

2000 - 2002 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004

Politica socială A. Sistemul de pensii: • Restabilirea echităţii inter-

generaţionale • Raţionalizarea sistemului de

pensii publice • Restabilirea echilibrului financiar

a sistemului public de pensii începând cu anul 2002

• Diversificarea surselor de obţinere

a pensiilor • Consolidarea legislativă a

reformei pensiilor • Consolidarea instituţională a

reformei pensiilor B. Ocuparea şi protecţia şomerilor:

Recorelarea pensiilor Integrarea tuturor sistemelor de pensii publice într-un sistem public universal Echilibrarea fluxului de contribuţii pentru asigurări sociale cu cel al plăţilor pensiilor; - extinderea obligativităţii plăţii contribuţiilor pentru asigurări sociale; - creşterea vârstei efective de pensionare; - schimbarea formulei de calcul a pensiilor; - capitalizarea unei părţi a contribuţiilor pentru asigurări sociale va fi corelată

cu resursele sistemului de pensii publice. Introducerea a trei sisteme, complementare, de pensii: - sistemul public de pensii, de tip pay-as-you-go; - fondurile universale de pensii, bazate pe capitalizare şi administrare privată; - schemele de pensii suplimentare, opţionale. Adoptarea legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a legii privind organizarea şi funcţionarea fondurilor universale de pensii. Adoptarea legii privind schemele de pensii suplimentare. În plan instituţional se vor înfiinţa: - Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale cu structurile

ei teritoriale; - fondurile private de pensii şi instituţiile de supraveghere. Mutarea accentului politicilor de protecţie a şomerilor de la măsuri pasive către

l ti

2000 2001 2000 2001 - 2004 2001 2001 2001 - 2004 2000 2001 2000 - 2001 2000 - 2001

68

Domeniul Obiective Măsuri Perioada • Creşterea mobilităţii forţei de

muncă • Protecţia şomerilor • Protecţia şomerilor afectaţi de

concedieri colective • Consolidarea cadrului legislativ şi

instituţional C. Asistenţa socială • Creşterea eficienţei cheltuielilor de

asistenţă socială în combaterea sărăciei

• Consolidarea cadrului legislativ şi

instituţional

cele active: - raţionalizarea şi eliminarea treptată a programului de plăţi compensatorii; - dezvoltarea capacităţii administraţiei de profil în subcontractarea sau

furnizarea măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă. Eliminarea paralelismelor dintre programele de protecţie a şomerilor şi prestaţiile de asistenţă socială: - continuarea acordării ajutorului de şomaj în parametrii actuali; - renunţarea la ajutorul de integrare profesională şi alocaţia de sprijin, în

momentul introducerii noii variante a programului de ajutor social. Raţionalizarea programului de plăţi compensatorii: - aplicarea unor criterii mai stricte pentru acordarea plăţilor compensatorii; - transferarea finanţării plăţilor compensatorii de la fondul de şomaj la

bugetul de stat (în bugetele ministerelor sau agenţiilor care aprobă planul de restructurare);

- eliminarea programului de plăţi compensatorii. Adoptarea unui nou Cod al Muncii, a legii privind stimularea ocupării, formării profesionale şi protecţiei sociale, a legii privind inspecţia muncii. Consolidarea Agenţiei Naţionale pentru Formare Profesională şi a Consiliului Naţional de Formare Profesională. Utilizarea unor criterii unitare pentru acordarea asistenţei sociale. Eliminarea paralelismelor, prin raţionalizarea programelor de asistenţă socială. Trecerea de la programele universale la cele ţintite către păturile nevoiaşe. Monitorizarea fenomenului sărăciei şi includerea considerentelor de combatere a sărăciei în procesul pregătirii actelor normative. Adoptarea legilor privind asistenţa socială şi a ajutorului social. Crearea şi consolidarea Casei Naţionale pentru Asistenţă Socială.

2000 - 2002 2000 - 2004 2000 - 2004 2002 2000 - 2002 2000 - 2002 2003 2000 - 2002 2000 - 2004 2000 2000 - 2001 2001 - 2002 2000 - 2004 2000 - 2001 2001 - 2004

Politica în domeniul sănătăţii

Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei exprimată prin reducerea numărului de decese evitabile, a frecvenţei şi gravităţii îmbolnăvirilor, în condiţii de: • echitate a accesului la servicii şi a

poverii economice a finanţării îngrijirilor de sănătate;

Dezvoltarea şi asumarea unei strategii în domeniul politicii de ocrotire a sănătăţii - asumarea la un nivel adecvat a unei strategii cuprinzătoare în domeniul

sănătăţii; - instituţionalizarea unui mecanism consultativ pentru revizuirea periodică a

acesteia; - clarificarea rolului diferitelor instituţii în implementarea intervenţiilor

definite de strategie şi în monitorizarea procesului.

2000 - 2004 2000 - 2004

69

Domeniul Obiective Măsuri Perioada • eficienţă a furnizării serviciilor; • libertate de alegere din partea

pacienţilor şi profesioniştilor; • corelarea capacităţii de finanţare

cu nivelul de dezvoltare al economiei.

Îmbunătăţirea capacităţii de conducere şi reglementare a sistemului de ocrotire a sănătăţii. - elaborarea reglementărilor necesare intervenţiei asupra unor determinanţi ai

sănătăţii aflaţi în afara controlului (exclusiv) al sectorului de sănătate; - dezvoltarea capacităţii Ministerului Sănătăţii în domeniul dezvoltării

politicilor de sănătate şi a reglementării sectorului de sănătate; - reducerea rolului Ministerului Sănătăţii în administrarea directă a unor

activităţi şi instituţii. - delimitarea clară a rolului structurilor profesionale, concomitent cu întărirea

poziţiei structurilor guvernamentale şi a instituţiilor de asigurări în privinţa reglementării drepturilor asiguraţilor şi a condiţiilor de contractare a serviciilor;

- dezvoltarea mecanismelor de planificare strategică şi reglementare în domeniul formării personalului, autorizării furnizorilor, diseminării tehnologiei medicale şi deschiderii de noi unităţi, extinderii sau restrângerii celor existente;

- reglementarea transferului către operatori privaţi a bunurilor unor unităţi sanitare publice, pentru servicii la care furnizarea privată reprezintă o opţiune viabilă şi eficientă.

Creşterea eficienţei utilizării resurselor financiare, fizice şi umane destinate finanţării sistemului de ocrotire a sănătăţii. - dezvoltarea şi introducerea unor mecanisme de plată de tip prospectiv (de

tipul co-plăţii), care să ţină seama de complexitatea serviciilor furnizate, să permită un control eficace al cheltuielilor globale pentru servicii medicale şi să recompenseze furnizarea eficientă;

- introducerea accesului gratuit a persoanelor defavorizate, corelat cu introducerea mecanismelor de asistenţă socială bazate pe testarea mijloacelor de trai;

- creşterea ponderii intervenţiilor preventive, asistenţei medicale primare, asistenţei ambulatorii de specialitate şi îngrijirilor la domiciliu, concomitent cu reducerea utilizării îngrijirilor spitaliceşti;

- integrarea funcţională a serviciilor de la diferite nivele, care să asigure continuitatea, coerenţa şi calitatea îngrijirilor precum şi utilizarea eficientă a resurselor fizice şi umane disponibile;

- raţionalizarea resurselor fizice, prin restructurarea şi reducerea dimensiunilor unităţilor existente, concomitent cu îmbunătăţirea dotării

2000 - 2004

70

Domeniul Obiective Măsuri Perioada tehnice a acestora;

- dezvoltarea resurselor umane, prin procese de formare şi educaţie; exercitarea eficace a rolului statului în reglementarea formării unui număr adecvat de profesionişti în domeniul sănătăţii;

- dezvoltarea rolului şi competenţei autorităţilor statului în domeniul sănătăţii publice, cu prioritate în domeniul informării, educării şi promovării comportamentelor favorabile sănătăţii.

Educaţie şi resurse umane

Transformarea sistemului naţional de învăţământ într-un factor de multiplicare şi dezvoltare a capitalului uman al cetăţenilor ţării, capabil să valorifice potenţialul individual şi colectiv, prin educaţie de bază, autoperfecţionare, inovaţie şi creaţie, educaţie permanentă.

Continuarea reformelor organizatorice din sistemul educaţional - descentralizarea funcţionării sistemului naţional de învăţământ; - restructurarea finanţării învăţământului, în acord cu practica europeană a

finanţării învăţământului din surse multiple; - instalarea relaţiei contractuale dintre unităţile de învăţământ şi comunităţile

locale şi a abordării contractuale în universităţi; - reorganizarea reţelei şcolilor şi gimnaziilor în funcţie de repere

demografice, economice şi culturale şi de proiecte de dezvoltare locală; - relansarea investiţiilor în învăţământ, pe baza unor programe speciale; - reorganizarea sistemului burselor de studii şi mărirea şi diferenţierea

salariilor din învăţământ; - organizarea sistemului naţional de formare a managerilor din învăţământ; - informatizarea unităţilor de învăţământ; - trecerea manualelor în sistemul modern al pieţei libere. Asigurarea educaţiei de bază pentru toţi cetăţenii ţării - formarea competenţelor de bază pentru toţi; - asigurarea unor programe de educaţie compensatorie sau de a doua şansă

pentru cei care au fost excluşi temporar din sistemul formal al educaţiei de bază;

- crearea unor condiţii speciale de învăţare şi a unor programe adecvate pentru grupurile vulnerabile, persoane cu nevoi speciale, minorităţi culturale.

Adaptarea procesului de formare profesională la cerinţele economiei de piaţă - adaptarea structurii, conţinutului şi calificărilor programelor de formare

profesională la piaţa muncii; - promovarea oportunităţilor egale între bărbaţi şi femei; - facilitarea tranziţiei de la şcoală la piaţa muncii, utilizarea formării

profesionale în dezvoltarea regională; - implicarea întreprinderilor şi a ofertanţilor privaţi, prin restabilirea

legăturilor dintre şcolile profesionale, şcolile de ucenici şi întreprinderi,

2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004 2000 - 2004

71

Domeniul Obiective Măsuri Perioada dezvoltarea parteneriatului social şi promovarea unor resurse şi mecanisme de finanţare alternative.

Implicarea mai pronunţată a instituţiilor de învăţământ superior în dezvoltarea resurselor umane - adaptarea specializărilor la nevoile pieţei muncii; - dezvoltarea cercetării ştiinţifice universitare; - încurajarea fluxurilor de revenire a tinerilor care studiază în străinătate; - integrarea universităţilor particulare în sistemul de învăţământ superior

românesc; - impulsionarea programelor de studii post-licenţă, atât în formarea iniţială,

cât şi în formarea permanentă; - întărirea managementului academic, administrativ şi financiar; - diversificarea specializărilor în toate domeniile învăţământului superior; - întărirea parteneriatelor internaţionale; - stimularea dezvoltării unor forme noi, precum învăţământul la distanţă. Aplicarea conceptului de educaţie permanentă şi societate educaţională: - diversificarea şi extinderea ofertei de educaţie permanentă; - includerea educaţiei şi formării ca o componentă necesară în toate

programele de dezvoltare; - coordonarea donatorilor interni şi externi; - certificarea calităţii programelor. Aplicare Programului de relansare a învăţământului rural Îmbunătăţirea resurselor umane pentru sistemul educativ prin: - consolidarea noului curriculum şcolar şi pregătirea profesorilor pentru

curriculum-ul la decizia şcolii; - actualizarea pregătirii psihopedagogice şi metodice a personalului didactic,

în funcţie de dinamica dezvoltării şcolii; - stimularea motivaţiei intrinseci a elevilor şi a studenţilor, asocierea acestora

la organizare şi gestiunea procesului de învăţare; - punerea accentului pe rezultate pe termen lung, nu pe performanţe

utilizabile exclusiv în mediul academic; - elaborarea unor programe de prevenire a abandonului şi a insuccesului şcolar;

- renunţarea la "şcoala paralelă" (meditaţiile suportate de familie); - trecerea la un sistem de control a calităţii în învăţământ bazat pe evaluare

formativă şi examene centrate pe performanţe, nu pe reproducerea de

2000 - 2004 2000 - 2004

72

Domeniul Obiective Măsuri Perioada cunoştinţe.

Mediu Alinierea politicii şi practicii de mediu la directivele Uniunii Europene

- se va aplica legislaţia de mediu (Legea nr. 137/1995), adoptându-se un sistem de norme, standarde şi reglementări compatibile cu exigenţele Uniunii Europene;

- se va stimula producţia eco-eficientă şi consumul durabil; - se va descentraliza sistemul instituţional; - se vor introduce şi se vor utiliza instrumente economice pentru protecţia

mediului.

2000 - 2004