Sub egida... “Cine are urechi de auzit să

asculte!”

• Astăzi vom vorbi despre....

Politeţea şi bunele manierePoliteţea şi bunele maniere

”Manierele sunt o oglindă în care fiecare îşi arată faţa”

”Manierele sunt o oglindă în care fiecare îşi arată faţa”

Partea I: INTRODUCERE;Despre necesitatea politeţii în zilele noastre!

Partea a II-a: DEFINIREA POLITEŢII

Partea a III-a: IMPORTANŢA ÎNVĂŢĂRII POLITEŢII

Partea I- Introducere: despre necesitatea politeţii, în zilele noastre

• Mai este actual acest cuvânt „politeţe”?

• Credeţi că acest subiect atât de vechi, ancestral mai are valabilitate şi mai poate fi discutat şi în zilele noastre sau e ceva ”depăşit”, de domeniul trecutului?

• Politeţea a fost şi este indispensabilă fiecărui om, din orice timp, şi din orice loc (ar) face parte.

• „Florii i se cere parfum, iar omului politeţe” (Proverb indian)

• Nu întâmplător, politeţea a fost comparată cu o cheie de aur, care deschide toate porţile.

• Manierele, pe care le neglijăm ca pe nişte lucruri mărunte, fac adesea ca oamenii să te judece în bine sau în rău. Cel mai mic efort de a avea maniere plăcute şi civilizate te-ar scuti de aprecierile lor nefavorabile” (La Brujere)

• Se constată, cu mare tristeţe, că în ciuda evoluţiei ştiinţei şi a tehnicii, oamenii nu sunt întotdeauna manieraţi aşa cum ar trebui să fie. În comportarea lor e mai mult aparenţă de politeţe decât politeţe.

• Mulţi nu au nici măcar o idee exactă despre politeţe, crezând că ea constă, în primul rând, în a fi în ton cu moda, apoi o caută în gesturi exterioare, pe când, în realitate, adevărata politeţe trebuie să existe în sentiment, să se nască din inimă.

Cu siguranţă că ni s-a întâmplat măcar odată în viaţă, fiecăruia dintre noi, să batem la o uşă şi aceasta să rămână închisă, ori să aşteptăm cu nerăbdare un răspuns, şi acesta să nu vină, sau ori de câte ori am salutat pe cineva să nu ni se răspundă la salut, sau să treacă cineva pe lângă noi şi să nu ne salute... Sau, poate, participând la diferite întâlniri cu semenii noştri, am fost trataţi, uneori, cu răceală şi indiferenţă, fără consideraţie pentru persoana proprie.

Să fie toate acestea exemple de politeţe sau comportament de bune maniere? Cu siguranţă, nu!Poate că persoana noastră este foarte modestă, dar fără respect pentru drepturile noastre cele mai elementare, fără respect la care au dreptul chiar şi cei mai umili şi neînsemnaţi oameni, viaţa noastră poate deveni insuportabilă.

Toate exemplele noastre negative anterioare nu sunt lucruri de mică importanţă şi nu ofensează doar normele cele mai elementare care reglementează convieţuirea umană, ci rănesc însăşi demnitatea persoanei umane.Lipsa de civilizaţie în comportamentul uman nu este cauzată de faptul că nu ar fi suficiente cărţi în acest domeniu, ci de faptul că o comportare civilizată nu izvorâşte, în primul rând, din cunoaşterea unui cod al bunelor maniere, ci din sufletul omului.Cu cât, oamenii vor poseda sentimentele mai nobile şi mai frumoase, cu atât vor deveni mai „domni” în comportamentul lor.

CITATE DESPRE POLITEŢE:„Trebuie să ne comportăm totdeauna politicios, ca şi cum ar fi faţă de Domnul!” (Clement de Alexandria)„Nu e destul om cine nu e destul de bine crescut!” (Joubert)„Politeţea este moneda care circulă în lumea întreagă!” (Cervantes)„Bunele maniere sunt făcute din sacrificii” (Emerson)

PARTEA a II-a – CE ESTE POLITEŢEA?

Politeţea este un instrument delicat care trebuie să vibreze odată cu sufletul; de aceea sunt puţini cei care ştiu să scoată din ea sunete armonioase menite să-i mişte pe cei din jur.

Politeţea este o artă care nu se învaţă fără oboseală; este arta cea mai grea, deoarece este atât de uşor să fii nepoliticos. Puţini oameni reuşesc să şi-o însuşească perfect, pentru că, în fond, ea nu este alceva decât un buchet de virtuţi alese.

Exemplu: Sf. Francisc de Assisi este considerat modelul cavalerului perfect, pentru că, era elegant, viteaz, amabil, plin de atenţie şi delicat în iubire faţă de cei săraci şi umili; avea un mod politicos şi amabil de a-i trata pe cei aroganţi, pe pungaşi; mai presus de toate pentru că, aflându-se în secolul în care leproşilor nu li se dădea nici o atenţie, el le săruta rănile cu o infinită delicateţe.

Nu este uşor să dăm o definiţie exactă a politeţii, chiar dacă avem despre ea o idee atât de clară încât deosebim imediat un gest civilizat de unul necivilizat, o persoană distinsă de una mai puţin rafinată. Aceasta se datorează poate faptului că politeţea nu este o singură calitate sau virtute, ci un ansamblu fericit de calităţi naturale şi dobândite care-l fac pe cel ce le posedă plin de demnitate, manierat, plăcut.

Politeţea – nu este doar expresia a ceea ce omul posedă de la natură mai bun în sufletul său, ci e, în acelaşi timp, rodul unei munci susţinute de rafinament spiritual, de cucerire a însuşirilor indispensabile în relaţiile umane.

Politeţea- înseamnă cunoaşterea acelor legi pline de sens şi universal acceptate ce reglementează convieţuirea socială şi punerea lor în practică.

Pentru calităţiile sufletului situaţia este aceeaşi ca şi pentru calităţile trupului: există unii oameni care din natură au forme delicate, trăsături armonioase, au o faţă plăcută şi distinsă, în timp ce alţii par să fii fost plămâdiţi de nişte mâini distrate şi grăbite.

Sunt unii oameni care au în sânge politeţea, fineţea, sunt „domni” din naştere, precum sunt şi alţii din fire neciopliţi, rudimentari, neglijenţi.

De aceea, cine are politeţea în sânge se va osteni mai puţin pentru a deveni un om cu desăvârşire rafinat; ceilalţi, în schimb, vor fi nevoiţi să facă o muncă mai grea, dar fără îndoială că şi ei, prin observaţie şi efort, pot ajunge în cele din urmă oameni manieraţi.

BUNELE MANIERE – ÎN UNIVERS

Chiar şi lucrurile din natură par să fie guvernate de nişte legi precise ale politeţii. Armonia universului este eleganţă. Armonia şi politeţea îşi dau mâna în mod inconştient, dar supremul Creator al universului a orânduit acest lucru pentru ca noi, oamenii, să observăm şi să învăţâm. Ca de exemplu:

Lăsând un smoc de lână într-un mărăcine, oaia face cadou culcuşul pentru cuibul pe care sticletele şi-l construieşte în vârful unui copac. Zăpada nu cade pentru a sufoca firicelul născut de curând, ci pentru a-i oferi un adăpost la iarnă, pentru a-l proteja ca mai târziu să crească mai frumos şi mai robust. Ierburi plăcute cresc pe marginea drumului pentru ca vitele care trec să se hrănească cu ele.

Există o legătură atât de intimă în timp şi spaţiu între lucruri, încât nu este îngăduit să izolăm vreunul din ele fără să distrugem divina armonie în care toate sunt prinse.Ceea ce ni se pare fără continuitate şi nesimultan este cauzată de incapacitatea simţirilor noastre.

Există o armonie inconştientă pentru fiiinţele iraţionale, însă ea îi învaţă pe oameni că aceeaşi armonie trebuie să existe şi între ei, iar acum acestă armonie o pot realiza prin iubire, corectitudine sufletească, bunătate, politeţe.

Pentru ca inima omului să nu se oprească, pentru ca cel care călătoreşte să nu se rătăcească, pentru ca ceea ce Dumnezeu a creat să nu piară, străluceşte soarele şi se aprind stelele pe cer, se succed anotimpurile, întreaga creaţie palpită.Nimic nu a fost voit de Dumnezeu pentru sine, nimic nu-şi este suficient sieşi, totul a fost conceput să existe în armonie şi unire.

Nu există manifestare externă de politeţe care să nu aibă un profund sens moral. Comportamentul este oglinda în care fiecare persoană îşi arată propria imagine.

Respectul faţă de persoana umană stă la baza orcărei relaţii sociale şi acesta este semnul fundamental pe care îl conţine orice manifestare externă de politeţe.Indiferent cu ce este îmbrăcat cineva, indiferent ce rol joacă în societate, indiferent ce vârstă are, e o persoană cu demnitatea şi drepturile proprii şi, ca atare, este vrednic de atenţie, de consideraţie şi de respect. Omul sărac şi umil este vrednic de toată consideraţia ca şi cel bogat şi puternic. Sub orice haină modestă şi cârpită se află o fiinţă umană ea nu se deosebeşte (sau nu ar trebui) de cel luxos îmbrăcat – pentru că, de fapt, originea lor este aceeaşi, au structuri fizice şi un suflet la fel de nobil şi nemuritor. Dacă se pune problema unei atenţii deosebite, aceeasta o datorăm celui care suferă mai mult, pentru a înlătura cumva dezechilibrul dintre oameni şi a îndulci loviturile soartei nemiloase.

Premisa fundamentală a politeţii: toţi oameni merită să fie trataţi cu respec! Aceasta nu pentru că l-ar fi câştigat, nu pentru că sunt întotdeauna amabili sau pentru că ne putem înţelege uşor cu ei, ci pentru faptul că sunt o parte din ceva mai mare decât ei înşişi. Sunt o parte a omeniri – şi aceasta înseamnă că ocupă un loc important în ordinea lucrurilor.Esenţa politeţii este respectul faţă de oameni, maniera de a stabili o relaţie bună, armonioasă cu ceilalţi, maniera de a recunoaşte valoarea fiecărei fiinţe umane; Esenţa lipsei de politeţe este lipsa de respect faţă de oameni, ceea ce duce la distrugerea legăturilor care se unesc, de aceea neglijarea politeţii duce chiar până la prăbuşirea comunităţi.

Cel care omite să spună „te rog” ascunde în sufletul său un mic dictator care crede că e bine să dai ordine şi care poate ajunge până la urmă un despot crud. Cel care face gesturi obşcene când e blocat în trafic resimte o violenţă interioară care, dacă nu e controlată poate duce la atacuri şi chiar la crimă. Cel care face glume pe socoteala altora deschide calea către prejudecăţi. Totuşi, nu orice copil care uită să spună „te rog” când cere o bomboană va deveni Sadam Hussein. „Politeţea este sora iubirii” (Sf. Francisc de Assisi), iar creştinul este obligat la o comportare civilizată, nu doar din motive omeneşti, dar şi din motive de ordin superior: e obligat de virtuţiile supranaturale ale credinţei şi iubirii; căci cel care are credinţă şi iubire, în orice întâlnire cu aproapele îl întâlneşte şi îl descoperă pe însuşi Dumnezeu a cărui imagine şi a cărui iubire se află în orice făptură omenească, fără deosebire.

Creştinul vede în aproapele cu care vine în contact zilnic, nu doar o imagine a lui Dumnezeu, ci ceva mai mult: vede mădularele aceluiaş trup viu al cărui cap este dumnezeiescul Mântuitor.

Dacă avem cel mai mare respect faţă de trupul fizic al lui Isus Cristos din Sfânta Euharestie, pentru ce am fi lipsiţi de respect faţă de membrele care formează trupul său mistic?

E oare posibil să calci în picioare mlădiţa şi să nu faci rău viţei?

Fineţea, rafinamentul, curtoazia fiilor lui Dumnezeu trebuie să imite eticheta acelei curţi unde rege este Cristos, iar demnitari şi mari seniori sunt sfinţii din cer şi de pe pământ.Oamenii sunt îndrăgiţi de Dumnezeu, sunt susţinuţi de o dragoste sfântă care ne cere să răspundem cu recunoştinţă, în spiritul dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri.

Hinduşii se salută cu mâinile împreunate şi cu capetele plecate, simbol al respectului faţă de caracterul sacru al vieţii celuilalt.

Politeţea la alte religii

Trebuie să recunoaştem că noi creştinii nu suntem întotdeauna fideli convingerilor noastre profunde. În momentele şi zilele cele mai bune, ştim că Dumnezeu nu locuieşte numai în oameni ca noi, care cel puţin în aparenţă suntem cât de cât normali, ci că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi (păgâni, bolnavi...);

Evreii fac apel la o viaţă de onestitate şi dreptate, convinşi fiind că oamenii au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. După credinţa creştină, prin Isus Cristos, Dumnezeu a devenit una cu noi (om) şi astfel omenirea în sine a fost înălţată la un rang superior, căpătând un loc de o importanţă imensă.

Toţi oamenii, indiferent de starea lor, de realizările şi de eşecurile lor, au o valoare eternă, o valoare pe care noi n-o putem măsura. Dacă am putea vedea pe ceilalţi aşa cum îi vede Dumnezeu!

De vreme ce fiecare persoană merită să fie tratată cu respect, trebuie să avem grijă cum ne purtăm unii cu alţii.

Viaţa noastră se clădeşte cărămidă cu cărămidă, zi după zi; cu fiecare gest mărunt de atenţie creăm ceva de o importanţă covârşitoare – caracterul nostru, cât şi al altora. Micile gesturi de politeţe pot avea un rol major în a crea o omenire mai umană.

Nu ajung gesturile exterioare; mai înainte de a exista în gesturi, politeţea trebuie să existe în suflet. Simplele aparenţe sunt măşti prea slabe pentru a putea acoperi prea multă vreme ceea ce este rău în inima şi în mintea unui om.

. .

Politeţea are rădăcinile în inimă, deoarece oamenii ţin la mare cinste adevărata politeţe care este bunătate, modestie, înţelegere, generozitate, iertare. Cine posedă aceste calităţi este adevăratul gentleman, e cavalerul desăvârşit.

Adevărata politeţe este expresia a ceea ce este mai bun în inima omului, este sinceritate (cel care exprimă în exterior ceea ce nu posedă în interior pune în evidenţă o monedă falsă)Oamenii sunt foarte exigenţi în această privinţă! Pe cât sunt de îngăduitori şi gata să ierte un gest nepoliticos săvârşit fără răutate, pe atât sunt de intoleranţi cu cei care fac uz de o falsă politeţe.

DECI Politeţea, care la prima vedere nu ar părea altceva decât o etichetă sinceră, e ceea ce este mai bun în suflet, e vibraţia armoniei interioare, o rază a luminii lăuntrice, palpitaţia iubirii inimii.

PARTEA a III-a: Importanţa învăţării politeţii Probabil că, în general, comportamentul dumneavoastră este manierat, politicos şi poate chiar plin de amabilitate, dar trebuie să ştim că regulile de conduită au evoluat de-a lungul a nenumărate generaţii, sunt individualizate în funcţie de situaţie, şi au un rol foarte important în cadrul relaţiilor interumane.Noi, oamenii, nu moştenim însă aceste norme de conduită de la generaţie la generaţie şi nici nu suntem dotaţi cu un instinct care să ne permită cunoaşterea lor din faşă. Noi, oamenii, trebuie să învăţăm regulile comportamentului civilizat.

Bunul simţ, respectul pentru semeni şi o viziune binevoitoare asupra vieţii ne va ajuta enorm să stabilim relaţii armonioase cu cei din jur şi să ne câştigăm reputaţia unei persoane cu o conduită civilizată. Este posibil, însă ca acest comportament demn de stimă al nostru să nu cuprindă toată varietatea de circumstanţe în care v-aţi putea afla la un moment dat, iar nerecunoaşterea normelor de conduită într-o anume împrejurare să vă pună în situaţii jenante, făcând ca persoanele cu care intraţi în contact în astfel de cazuri şi care nu ştiu ce om cumsecade sunteţi, să vă judece, şi chiar cu asprime, exclusiv pe baza conduitei dumneavoastră.În relaţiile noastre de muncă, de învăţătură, de societate, ne dăm seama ce cale lungă mai au de făcut nu numai cei ignoranţi sau cei mai puţini sensibili la normele bunei – cuviinţe, ci şi cei care sunt convinşi că au atins acest ideal şi că strălucesc în societate.

Acum, la început de secol, văzând cum intoleranţa câştigă pe zi ce trece mai mult teren, este momentul să ne întrebăm care sunt motivele care au condus la acest individualism agresiv, atât de caracteristic epocii noastre.

Situaţia se datorează în mare măsură faptului că respectul pentru celălalt nu mai este una din valorile esenţiale.

Uneori, respectarea anumitor reguli nici nu mai contează; în multe domenii deseori nu se mai ţine seama de existenţa multora dintre ele.

În numele libertăţii, al liberei expresii, suntem pe cale să ne călcăm în picioare unii pe alţii. „Trăim într-o ţară liberă, pot să fac ce vreau”, auzim adesea, peste tot din gura copiilor, tinerilor.

La nivelul societăţii, al familiei, al individului, este obligatoriu să stabilim anumite limite precise, peste care să nu acceptăm să trecem. Aceste reguli elementare, care ar trebui să guverneze o societate, o familie, un grup, se referă la politeţe, la buna – cuviinţă, sunt reguli care ne permit să trăim liberi, fără a-i obliga pe ceilalţi să ne suporte. Fiecare trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru schimbările sociale pe care le doreşte.

Reconsiderându-se atitudinea faţă de bunele maniere, faţă de buna-cuviinţă, faţă de respectul datorat celuilalt, nu facem decât un prim pas mic, dar important, spre recâştigarea armoniei.

Multe dintre regulile de politeţe sunt stabilite şi cunoscute de când lumea. Dar, cu timpul începem să le uităm... Cu vârsta, credem că ne putem permite...

Cunoscând bine aceste reguli de politeţe, putem să ne simţim mai siguri pe situaţie.

CONCLUZIE

La serviciu, la şcoală, pe internet, în familie sau în străinătate, a şti să te porţi cum-se-cade este un DAR care ne aduce mult folos.

Fiecare dintre noi este artistul lui însuşi; fiecare poate sculpta din el ce doreşte: un Cristos sau un ţăran.

Nu toţi suntem artişti înzestraţi cu aceeaşi pricepere şi măiestrie. Când Donatello sculpta răstignitul pentru fraţii de la Santa Croce era destul de tânăr, era începător... Dar, peste câţiva ani nu mai era ţăran.

Un creştin poate şi trebuie să facă din el însuşi un alt Cristos. Cu siguranţă va întâlni dificultăţi, va fi o muncă îndelungată şi grea, până la realizarea perfecţiunii. Dar ... până la urmă, va reuşi să posede spiritul şi manierele lui Cristos care a fost extrem de delicat şi cel mai desăvârşit om dintre toţi câţi s-au născut vreodată.

CONCLUZIE