În RSSM, ca şi în celelalte foste republici sovietice, aproape imediat după cel de-al doilea război mondial, a fost creat Ministerul Afacerilor Externe. Se consideră că la baza acestei decizii a conducerii sovietice de atunci era interesul ca fiecare din cele 15 republici să devină membru al ONU şi astfel URSS să dispună de 16 voturi. Urmare a unei atitudini refractare a ţărilor occidentale, s-a ajuns la un compromis care a funcţionat pînă în momentul dezmembrării imperiului: alături de URSS, Ucraina şi Belarus au devenit membre ale ONU (motivaţia oficială a acestei excepţii fiind contribuţia importantă a respectivelor republici la victoria asupra nazismului). Ministerul de Externe de la Chişinău a rămas să existe în toţi aceşti ani de dominaţie sovietică, îndeplinind în linii mari funcţii protocolare, cu anumite ocazii şi cele consulare. În raport cu alte instituţii de stat din RSSM, acest minister avea un număr redus de angajaţi (în anii 1980 erau angajaţi în jur de 15 oameni).

La 23 februarie 1944 Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a adoptat decretele „Cu privire la crearea Comisariatului norodnic pentru afacerile externe ale RSSM” şi „Cu privire la crearea Comisariatului norodnic al apărării RSS Moldovenească” în baza legilor respective unionale din 1 februarie 1944, care acordau republicilor drepturi în acest domeniu.  Primul comisar al apărării RSS Moldovenească a fost colonelul A.Gervasiev, primul comisar în problemele afacerilor externe a devenit adjunctul Preşedintelui SCN al republicii G.Rudi. SCN (din 26 martie 1946 – Consiliul de Miniştri) şi următorii decenii efectua conducerea cu relaţiile externe ale RSSM cu ţările străine. După părerea autorilor sovietici A.Surilov şi N.Stratulat, conform articolului 15-b, inclusă în textul Constituţiei RSSM de către Sesiunea a III-a a Sovietului Suprem al RSSM în decembrie 1944, în baza legii respective ale RSSM din 23 februarie 1944, republica a obţinut dreptul să între în relaţiile directe cu ţările străine şi în calitate de un subiect aparte al dreptului   internaţional (n.n.- R.Ş.) avea dreptul să încheie înţelegeri cu statele străine, să efectueze un schimb cu reprezentanţii diplomatice şi cele consulare. Până la 1990-1991 toate aceste drepturi rămâneau la un nivel declarativ. Însă se mai poate menţiona, că contacte internaţionale ale republicii s-au intensificat, începând cu anii ’1960. Funcţia ministrului de externe se cumula cu funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri al republicii.

Puterea absolută a PCM în republică a fost recunoscută numai în Constituţia RSSM, adoptată la

15 aprilie 1978 în baza Constituţiei URSS, adoptate la 30 decembrie 1977. Conform art.6 al ambelor

Constituţii, Partidul Comunist pentru prima dată în istoria RSSM a fost legiferat – în calitate de „forţa

conducătoare şi îndrumătoare a societăţii sovietice, nucleul sistemului ei politic, organizaţiilor de stat şi

obşteşti”. În Constituţiile RASSM din 1925 şi 1938 Constituţiile URSS din 1936 şi RSSM din 1941 statutul

partidului nu este fixat, ceea ce confirmă ilegalitatea guvernării republicii de către partidul comunist în

perioada anilor 1924/1940-1978.

Reformele hruşcioviste sus menţionate nu au influenţat activitatea externă a republicii. Drepturile,

acordate ei în baza art.15b şi 30 a Constituţiei: cu privire la contacte cu reprezentanţii diplomatici ai ţărilor

străine, dreptul Prezidiului Sovietului Suprem al republicii unionale să numească şi de a rechema

reprezentanţi diplomatici ai RSSM în diferite ţări purtau, cum deja s-a menţionat, un caracter pur

declarativ. De facto la nivelul guvernamental în anii ’1960-’1980 Moldova avea reprezentanţii săi numai în

Ungaria, iar aparatul Ministerului republican de externe era compus atunci din 4-5 persoane. Numărul lor

s-a mărit (mai mult de 10 persoane) numai în anii ’1980 în legătura cu activizarea funcţionării Ministerului.

Mai mult,  conform Constituţiei RSSM (1978) drepturile RSSM în comparaţie cu Constituţia din 1941 (cu

rectificările în 1944) s-au redus – republica a fost lipsită şi în mod declarativ de dreptul de a primi şi de a

rechema reprezentanţi diplomatici străini, de a primi documente de acreditare şi de rechemare a acestor

reprezentanţi. În pofida declarării dreptului de a încheia acorduri şi să efectueze un schimb cu

reprezentanţi diplomatici şi consulari din alte state, nu se menţiona, care organ este împuternicit să

realizeze aceste funcţii.

Legăturile internaţionale la nivelul parlamentar şi guvernamental, în pofida faptului, că aveau loc

destul de des, în literatura sovietică aproape nu au găsit elucidare, dacă nu vom lua în considerare

câteva lucrări cu caracterizarea foarte scurtă şi lipsită de orice detalii a sferei relaţiilor externe a RSSM cu

alte ţări. În anii ’80 din motive necunoscute pentru noi problema relaţiilor internaţionale a Moldovei cu alte

ţări a devenit tabu într-o măsură mai mare, decât mai înainte.

Starea de lucruri caracterizată, în care RSSM numai formal dispunea de o suveranitate de stat

(orice decizie a Prezidiului Sovietului Suprem, Consiliului de Miniştri şi chiar a Biroului CC al PCM putea fi

în orice moment anulată de structurile respective unionale, pentru că republica nu dispunea de un vot

decisiv în organele unionale, ci numai, conform Constituţiei din 1978, „realiza în viaţă deciziile organelor

supreme ale puterii de stat şi de conducere a URSS”. Acest statut al RSSM, ca şi a altor republici

unionale, a fost de facto recunoscut şi de state străine în Declaraţia din Helsinki (1975), în textul căreia se

conţinea principiul inviolabilităţii frontierelor existente.

Сând noul şef al Guvernului a devenit I.Ustian (31 decembrie 1980),  el a preluat şi funcţia

ministrului de externe, dar deja la 29 decembrie 1981 a fost eliberat de ea în legătură cu divizarea

funcţiilor de preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministrului de externe, ce poate fi considerat încă un

pas formal spre obţinerea autonomiei de la Moscova. Noul ministru de externe a devenit P.Comendant.

Paralel s-au redus esenţial posibilităţile Guvernului de a conduce cu ministerele proprii. Prima

reforma  brejnevistă serioasă în RSSM a fost Legea RSSM nr.611-VI din 18 octombrie 1965 „Cu privire la

schimbarea sistemei organelor conducerii de stat cu industrie şi transformarea unor altor organe ale

conducerii de stat al RSSM”. În corespundere cu el au fost lichidate SEN-urile, raionul economic

administrativ RSSM; Comitetul de stat pentru coordonarea lucrărilor de cercetări ştiinţifice (cu cercetări

ştiinţifice trebuiau să se ocupe ministere şi departamente ramurale) şi Comitetul geologic de stat de

producere, care a apărut la 18 ianuarie 1964 în locul Comitetului de stat pentru gospodărie acvatică care

se ocupa cu cercetarea resurselor naturale ale RSSM.

            Direcţiile lichidate ale fostului SEN au obţinut statut de ministere aparte (cum a fost şi înainte de

1957), cu subordinea unional-republicană: 1) industriei uşoare (ministru – G.Jitniuk); 2) industriei de

producere a laptelui şi cărnii (A.Tiunov); 3) industriei alimentare (I.Şkorupeev); 4) industriei locale

(A.Neceaenko); 5) industriei materialelor de construcţii (V.Akinfiev). În lista ministerelor unional-

republicane pentru întărirea controlului asupra lui a fost transferat Ministerul comerţului (P.Cranga), iar

statutul Comisiei de stat pentru planificare (preşedintele – N.Coval), a fost ridicat la grad de Comitet şi tot

transferat din subordinea republicană în cea unional-republicană. Au apărut şi două noi vicepreşedinţi ai

Sovietului de Miniştri – I.Dobândă (cu eliberarea din funcţia de ministru al telecomunicaţiilor), şi acelaş

N.Coval (cu păstrarea postului anterior). La sfârşitul a.1966-începutul a.1967 a continuat procesul de

transferare a ministerelor cu subordine republicană în cea dublă. Aşa s-a întâmplat cu Ministerele

protecţiei ordinii publice (1 septembrie 1966), învăţă

În anii '80, ca urmare a restructurării activității diplomatice a URSS și intensificării relațiilor cu țările străine, s-au acordat împuterniciri mai largi ministerelor de externe din republicile unionale. Dacă până atunci, președintele Sovietului de Miniștri al RSSM cumula tradițional și funcția de ministru al afacerilor externe, a apărut necesitatea instituirii unei funcții separate de ministru de externe. Astfel, la data de 29 decembrie 1981, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești, a fost numit ca ministru al afacerilor externe al RSSM diplomatul Petru Comendant.

Ministru de externe al RSSM

Ministrul Petru Comendant vorbind la tribunaONU (1983).

În calitate de ministru, Petru Comendant s-a ocupat de selectarea și formarea aparatului central al

ministerului, care trebuia să exercite funcții specifice serviciului diplomatic - menținerea legăturilor cu

reprezentanțele diplomatice ale statelor străine din URSS. În domeniul relațiilor cu celelalte state care nu

făceau parte din URSS, politica externă continua să fie prerogativa URSS, singura care putea menține

reprezentanțe diplomatice în afara spațiului sovietic. Ministerele regionale aveau misiunea de a sprijini din

punct de vedere instituțional politică externă sovietică, ocupându-se de menținerea de relații bilaterale de

ordin economic, comercial, tehnic și științific [1].

Petru Comendant a fost participat la lucrările Sesiunii a 38-a a Adunării Generale a O.N.U. (desfășurate

la data de 25 noiembrie 1983), ca reprezentant al U.R.S.S. El a rostit un discurs de la tribuna Organizației

Națiunilor Unite în problema politicii de apartheid promovată de Guvernul Republicii Africa de

Sud împotriva populației de culoare.

Ministrul Petru Comendant s-a pronunțat pentru dreptul de a face declarații politice, de a prezenta note și

memorandumuri în chestiunile internaționale actuale, mai ales în cazurile când evenimentele

internaționale vizau nemijlocit interesele republicii unionale; de a întreprinde vizite oficiale peste hotare cu

scopul de a semna contracte și acorduri în vederea colaborării economice directe, folosirii apelor râurilor

de frontieră, protecției mediului înconjurător, schimburilor de mărfuri, în problemele relațiilor culturale etc.;

de a participa și lansa, la forurile internaționale corespunzătoare (ONU, UNESCO, CAER ș.a.), anumite

inițiative, de a deschide peste hotare anumite reprezentanțe consulare și comerciale proprii, sau de a

acredita reprezentanți ai acestora în republici.

După ce a îndeplinit 8 ani funcția de mninistru al afacerilor externe al RSSM, la data de 21 aprilie 1989,

prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, lui Petru Comendant i s-a conferit rangul de Trimis

Extraordinar și Plenipotențiar clasa I. În același an, viceministrul afacerilor externe al URSS, A.

Bessmertnîh, a adresat o scrisoare Președintelui Sovietului de Miniștri al RSSM, Ivan Călin, în care

menționa că: "Ministerul de Externe al URSS intenționează să-l numească pe P. Comendant în calitate

de Ambasador în Republica Cote d'Ivoire. Rugăm să asigurați sosirea lui Petru Comendant la Moscova

către 1 octombrie 1989 pentru studiile la cursurile de pregătire de pe lângă Academia Diplomatică a

M.A.E. a URSS. Problema a fost coordonată cu primul secretar al Comitetului Central al P.C.M.

tov. Semion Grossu".

Ca urmare a acestui stagiu de pregătire, Petru Comendant a îndeplinit în perioada 1990-1994 funcția de

Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al URSS (apoi din 1991 al Federației Ruse) în Coasta de

Fildeș. În prezent, el este pensionar.