Poezii de Grigore Vieru

Mi-e dor de tine, mamă

de Grigore Vieru

Sub stele trece apaCu lacrima de-o samă,Mi-e dor de-a ta privire,Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădinăCu flori, cu nuci şi mere,A ochilor lumină,Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,Nemuritoare carteDe dor şi omenieŞi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprindeŞi frunză o destramă.Mi-e dor de-a tale braţe,Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul ierniiCu vifore în coamă.Mi-e dor de vorba-ţi caldă,Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţaOri poate-a ta năframă.Sunt alb, bătrân aproape,Mi-e dor de tine, mamă.

Tu iarbă, tot ai mamă?

de Grigore Vieru

Tu, iarbă, tot ai mamă?De ai – de bună seamă:Atunci când înverzeşti,De ea îţi aminteşti.

Tu, floare, tot ai mamă?De ai – de bună seamă:Atunci când înfloreşti,De ea îţi aminteşti.

Tu, steauă, tot ai mamă?De ai – de bună seamă:Atunci când te iveşti,De ea îţi aminteşti.

Mulţumim pentru pace

de Grigore Vieru

Mama pâine albă coace,Noi zburdăm voios,Pentru pace, pentru paceMulţumim frumos.

Tata fluiere ne face,Noi cântăm duios.Pentru pace, pentru paceMulţumim frumos.

Înfloresc în jur copacii,Ceru-i luminos.Pentru pace, pentru paceMulţumim frumos.

Două mere

de Grigore Vieru

Iar e toamnă. Zile calde.Frunza ruginie cade.Frumuşel cei mici se spalăŞi se duc cuminţi la şcoală.

Maică în ghiozdan le puneCâte două mere buneŞi creioane, cărţi, caieteŞi le dă în mâini buchete.

Eu sunt mic, rămân acasă,Vreau să plâng, că nu mă lasă…Şi-mi aduce mama mieMere mari, o farfurie.

Însă ce să fac cu ele?Fie chiar să-mi dea şi-o poală.Eu vreau două, două mere,Dar să le mănânc la şcoală.

Făptura mamei

de Grigore Vieru

Uşoară, maică, uşoară,C-ai putea să mergi călcândPe seminţele ce zboarăÎntre ceruri şi pământ!

În priviri c-un fel de teamă,Fericită totuşi eşti –Iarba ştie cum te cheamă,Steaua ştie ce gândeşti.

Frumoasă-i limba noastră

de Grigore Vieru

Pe ramul verde taceO pasăre măiastră,Cu drag şi cu mirareAscultă limba noastră

De-ar spune şi cuvinteCând cântă la fereastră,Ea le-ar lua, ştiu bine,Din limba sfântă-a noastră.

Soare-soare, frăţioare!

de Grigore Vieru

Soare, soare, frăţioare,Hai dă drumul la izvoare,Scoate iarba din ţărânăSpune păsării să vin!

– Pe izvor l-am slobozit,Pe ogor l-am înverzit,Păsărele vin zglobii…Ce porunci mai am copii?

Floarea-soarelui

de Grigore Vieru

Drag îmi e să spui:„Floarea-Soarelui,Sora-Soarelui,Soarea-Soarelui!”

Inscripţie pe stâlpul porţii

de Grigore Vieru

De codru şi izvor legaţiŞi fraţi planetei noastre-ntregi,Suntem cu rana aliaţi.Dar voi? Cu cine?! Cu ce legi?!Cu ura pentru-al nostru grai,Cu ura pentru-al nostru plaiCe v-a primit frumos – pe câţi! –Iar voi aşa ne mulţumiţi…

În raza candelei mereuSub care sufăr şi creezNoi ne unim cu Dumnezeu.Dar voi?! Cu cine?! Cu ce crez?!Cu ura pentru tot ce-i sfânt,Cu ura pentru-acest pământCe v-a primit frumos – pe câţi! –Iar voi aşa ne mulţumiţi…

Ai noştri sunt aceşti stejari –Aşa străbunii mari ne spun.Suntem cu dânşii solidari.Cu cine voi?! Cu ce străbun?!Cu ura pentru-al nostru prag.Cu ura pentru-acest meleagCe v-a primit frumos pe – câţi! –Iar voi aşa ne mulţumiţi:Tot cu „baran” şi cu „ţigan”De parc-aţi fi de-ntâiul sort,Iar ceilalţi – pleavă sau ciurlan,Pătând al vostru falnic port.Voi care spuneţi supăraţi,Că ne hrăniţi şi ne-mbrăcaţi,

C-aţi dus pe umeri un război,De parcă nu l-am dus şi noi;

Că-n mod neîndoielnic, cert,(Aşa ne spuneţi deseori)Am fost în toate un deşert,Iar voi l-aţi semănat cu flori…De parcă n-am avea din moşiUn Cânt, un Toma Alimoş,Un Ştefan sau un Cantemir,Iar sus Luceafărul martir.

Vă credeţi prea de tot grozaviŞi vă uitaţi chiorâş la PrutCe în ai noştri ochi jilaviCu toată apa a-ncăput;Pe-a cărui valuri ce ne dorSe scutură de-atâta dorToţi teii lui Mihai cel dragSi-ntregul doinelor şirag.

Da, suntem mioritic neam,Venim din Marele Poem,Noi nu râvnim alt Râu şi RamŞi altă vină nu avemDecât aceea, domnii mei,De-a va primi cu vin şi miei,Cu „Să trăiască!” „Să trăiţi!”,Iar voi aşa ne mulţumiţi:

Cu ţâfnă, cu-njosiri, cu zoiŞi cu venin ce şerpi îl scuip,Şi asta chiar în prag la noi,În propriul, tristul nostru cuib.Răbdăm. Dar totul, negreşit,Pe lume are un sfârşit,Un capăt toate au sub cer:Răbdare, umilinţe, tăceri…

Da, totul are un sfârşit!Suntem. Venim. Am răsărit!