Zurgalaul - N Labis

Fulgi uriaşi deasupra ţării cad,Pe bărăgane vânturile ţipă,Somn neclintit de iarbă şi de bradÎnvăluieşte munţii sub aripă.Cu clinchete zglobii din dunga văiiRăsună zurgălăii argintii;S-apropie de geamuri zurgălăiiCertându-se cu glasuri de copii.Întregi, întinderile ţării meleDe sunete voioase se cuprindŞi împleteşte glasuri subţireleAcest şăgalnic, aşteptat colind...

Târziu, când zarea-n zori sticlea brumată,Un zurgălău mai răsuna stingher,Poate-un copil întârziat de ceatăŞi-mpleticit printre nămeţi, prin ger,Suna c-o nefirească dăruire,Împrăştiindu-şi clinchetele-n stol...Pălind, cuprins de-o veche amintire,Am stat cu ochii duşi pe geam, în gol.

... Eram firav, parcă bătut de vânt,Iar tata dus în marşul surd, de chin,Poate-n tranşeu, ori poate în mormânt,Oricum departe, în pământ străin.De groaza avioanelor, prin sate,S-au tras peste ferestre foi de cort.Orbeau ferestrele întunecateCa într-un sat de multă vreme mort.

O cetină c-un fir de lumânareŞi c-o mărgică smulsă din sumanVestea că, pe vântoase reci, călare,Din viaţa noastră-a mai trecut un an.Zăvozii nu lătrau în bătătură,Ci scheunau cu vântul pe sub uşi.Flăcăii nu mai ajungeau să urePe la fereşti, de unde erau duşi.Plutea încremenită o tăcere...

Nici urători, nici câini, nimic, pustiu,Când, deodată, ca o adiere,Cu glas scâncit, tremurător şi viu,S-a auzit un zurgălău cum sunăÎndepărtat, cum sună subţirel,

De parcă nopţii ar fi vrut să-i spunăDurerile ştiute doar de el.Se auzea de undeva, din vale,Şi vântul îneca în răbufniri,Parcă plângea încet metalul, moale,În palmele-ngheţate şi subţiri.

Şi mama sta aşa cu faţa udă,Cu gândul dus la tata, ascultândDe unde-i el, nu poate să audăŞi poate nu va auzi nicicând,Că poate-acolo, în această clipă,Învăluită-n viscol uriaş,Vreo pasăre de noapte, rece, ţipăLângă bocancii aspri de ostaş...

Am ascultat până spre dimineaţăCu fruntea rezemată de uşorŞi mama şi-a dus palmele la faţăŞi mi-a părut că râde-ncetişor.Îl auzeam la geamuri şi la uşă,Afară, undeva în infinit...Cutremurat de friguri şi de tusă,În clinchetele lui am adormit..................E Anul Nou. Ştiam noi ce mâine fi-vaŞi ce-o să mai aducă anul nou?Un zurgălău stingher din nou porni-vaPrin sate durerosul lui ecou?

Voi, oameni ai pământului, uitareaS-a aşternut pe sânge, scrum şi fier?N-aţi cunoscut ce-nseamnă aşteptareaŞi ce înseamnă-un zurgălău stingher?

- Am cunoscut cu toţi durerea ce e.Avem la masă câte-un scaun gol.Să n-aibă somn şi-n tihnă să nu steieEi, alchimiştii noului pârjol!

Nicicând noi nu vom îngrăşa ogoareAşa cum ei ne văd în visul lor,Prin bălării de foc, nimicitoare,Sub pălării de foc, nimicitor.

Sculaţi, voi, boieri mari, s-arată zorii,Voci tragice pe vânturi se aprind.Treziţi-vă, vă vin colindătorii,Acuzatorii, asprul lor colind.

Iarna pe ulita-G. Cosbuc

A-nceput de ieri sa cadaCite-un fulg, acum a stat,Norii s-au mai razbunatSpre apus, dar stau gramadaPeste sat.

Nu e soare, dar e bine,Si pe riu e numai fum,Vintu-i linistit acum,Dar navalnic vuiet vineDe pe drum.

Sint copii. Cu multe saniiDe pe coasta vin tipind,Si se-nping si sar razind;Prin zapada fac mataniiVrand-nevrand.

Gura fac ca roata morii:Si de-a valma se pornesc,Cum prin gard se galcevescVrabii gurese, cind noriiPloi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfada,Stau pe-ncaiereste pusi:Cei mai mici, de foame-adusi,Se scincesc si plang gramadaPe la usi.

Colo-n colt acum rasareUn copil, al nu stiu cui:Largi de-un cot sint pasii lui,Iar el mic, caci pe carareParca nu-i.

Haina-i maturind pamantulSi-o taraste-abea-abea;Cinci ca el incap in ea;Sa mai bata, soro, vintulDac-o vrea!

El e sol, precum se vede,Ma-sa ia trimis in sat,Vezi, de-aceea-i incruntat,Si s-avanta, si se credeCa-i barbat:

Cade-n branci si se ridicaDand pe ceafa putintelToata lana unui miel:O caciula mai voinicaDecit el.

Si tot vine, tot inoata,Dar deodata cu ochi vii,Sta pe loc - sa mi te tii!Colo, zgomotoasa glotaDe copii!

El degraba-n jur chitesteVrun ocol, caci e pierdut,Dar copiii l-au vazut!Toata ceata navalestePe-nrecut.

"Uita-i, ma, caciula, frate,Mare cat o zi de postAoleu, ce urs mi-a fost!Au sub dansa sapte sateAdapost!"

Unii-l iau grabit la vale,Altii-n gluma parte-i tinUite-i, fara pic de vinS-au jurat sa-mbete-n calePe crestin!

Vine-o baba-ncet pe stradaIn cojocul rupt al eiSi incins cu sfori de tei,Sta pe loc acum sa vadaSi ea ce-i.

S-otereste rau batranaPentru micul Barba-Cot.-"Ati inebunit de tot-Puiul mamii, da-mi tu manaSa te scot!"

Cica vrei sa stringi cu paieFocul cand e-n clai cu fan,Si-apoi zici ca esti roman!Biata bab-a-ntrat in laieLa stapan.

Ca pe-o bufnit-o-nconjoaraSi-o petrec cu chiu, cu vai,Si se tin de dansa scai.Plina-i stramta ulicioaraDe alai.

Nu e chip sa-i faci cu bunaSa-si pazeasca drumul lor!Rad si sar intr-un picior,Se-nvartesc si tipa-ntrunaMai cu zor.

Baba si-a uitat invatul;Bate,-njura, da din mani;-"Dracilor, sunteti pagani?Maica mea! Sa stai cu batul,Ca la cani!"

Si cu batul se-nvirtesteCa sa-si faca-n jur ocol:Dar abia e locul gol,Si multimea navalesteIarasi stol.

Ba se rascolesc si caniiDe prin curti, si sar la ei.Pe la garduri ies femei,Se urnesc mirati barbatiiDin bordei.

-"Ce-i pe drum atata gura?"-"Nu-i nimic. Copii srengari."-"Ei, auzi! Vedea-i-as mari,Parca trece-adunaturaDe tatari"

Plugusorul

Aho! Aho! Copii si frati,Stati putin si nu manati!Dati toti mana, mic cu mareCa sa spunem o urare.

Bucuros si-nzapezitAnul Nou a si venit!Acum, iata-l pe carari,Cu urari si cu cantari.Ia mai manati, mai!Hai! Hai!

Am zarit printr-o fereastraUn copil de seama noastra,Care tot spunea:Sorcova, vesela, micule, piticule,Sa traiesti si sa crestiSi ca merii sa-nfloresti.Sa fii vesel si cuminte,Sfatul mamei sa-l tii minte.Cand la scoala o sa fii,Dintre toti, mai bun sa fii.Sa fii tare cum e fierul,Sa fii iute ca otelul.Manati mai flacai,Si sunati din zurgalai!Hai! Hai!

Aho! Aho!Parinti, bunici,Ascultati ce zic aici:Am venit la colindatSi-avem multe de urat.Stam aici, cu mic, cu mare,Sa va facem o urare.Prin omatul de pe caleAnul Nou vine agaleI-am trimis vorba sa vinaSa v-aduca-n pumni lumina!Fericire, sanatate,De iubire s-aveti parte!Langa brad, pe langa foc,Sa va umple de noroc!

Iarna N. Labis

Totu-i alb în jur cât veziNoi podoabe pomii-ncarcăŞi vibrează sub zăpeziSatele-adormite parcă.

Doamna Iarna-n goană treceÎn caleşti de vijelii –Se turtesc de gemul receNasuri cârne şi hazlii.

Prin odăi miroase-a pâine,A fum cald şi amăruiZgreapţănă la uşă-un câineSă-şi primească partea lui…

Tata iese să mai punăApă şi nutreţ la vacă;Vine nins c-un fel de brumăŞi-n mustăţi cu promoroacă.

Iar bunicul desfăşoarăBasme pline de urgie,Basme care te-nfioarăDespre vremi de-odinioară,Vremi ce-n veci n-au să mai fie.

Iarna O. Cazimir

Luna plină-a răsărit, Sus pe deal s-a odihnit, Şi pe cerul ca oglinda A pornit-o cu colinda. Iar in calea ei senină, Cate-o stea se dă pe gheată insemnand o dungă lină Şi subţire, ca o aţă De lumină. 

Ninse, dealurile dorm. Doar oraşul, alb sub lună, Geme, zbarnaie şi sună Ca un contrabas enorm.

Bradul. B.P. Hasdeu

Cand arde soarele de mai,Cand vantul iernii geme,Maretul brad pe-naltul plaiSta verde-n orice vreme.

O radacina de colosSi-a sfredelit In stancaSi de pe stanca maiestuosMai sfredeleste Inca!

De mult cu blocul de granitEl s-a facut totuna,Si pe-amandoi necontenitIi zguduie furtuna.

Si lemn, si piatra la un loc,Verdeata-i ne-ntrerupta,Aspira ger, Indura foc,Cu trasnetul se lupta!

La piept cu viforul turbat,La cap cu norul rece,De-atatia ani nestramutatEl tot asa petrece.

De-ar fi sa-i dati In vai adanciOdihna dezmierdata,Rapindu-i viscole si stanci,L-ati omori pe data!Cand arde soarele de mai,Cand vantul iernii geme,Maretul brad pe-naltul plaiSta verde-n orice vreme!