Poezia “Dorinta”De Mihai Eminescu

Vino-n codru la izvorulCare tremură pe prund,Unde prispa cea de brazdeCrengi plecate o ascund.

Şi în braţele-mi întinseSă alergi, pe piept să-mi cazi,Să-ţi desprind din creştet vălul,Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei şedea-vei,Vom fi singuri-singurei,Iar în păr înfiorateOr să-ţi cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galbenPe-al meu braţ încet s-o culci,Lăsând pradă gurii meleAle tale buze dulci...

Vom visa un vis ferice,Îngâna-ne-vor c-un cântSinguratece izvoare,Blânda batere de vânt;

Adormind de armoniaCodrului bătut de gânduri,Flori de tei deasupra noastrăOr să cadă rânduri-rânduri.

Publicată la 1 septembrie 1876, in revista ”Convorbiri literare”, poezia ”Dorința” este o creație definitorie pentru intreaga viziune a marelui poet asupra naturii și iubirii.Poezia „Dorinţa” aparţine genului liric şi este o idilă clasică, o poezie de dragoste şi de natură.

Titlul este exprimat prin substantivul comun „dorinţa” format cu sufixul „-inţa” de la substantivul „dor”, cuvânt cu o mare încărcătură afectivă.

Tema poeziei este aspiraţia de împlinire a iubirii ireal în mijlocul naturii.

Caracterul romantic este ilustrat inca din titlu, eul liric exprimandu-si sentimentele si aspiratiile.Peste tot predominand elemente romantice, de la spatiul extrem de intim creat pentru idila, pana la elementele care il compun: florile de tei, codrul, izvorul. gesturile tandre fata de persoana iubita, toate dovedesc sensibilitatea si maiestria cu care, Eminescu priveste iubirea.

Imaginea iubitei este idealizată romantic prin transfigurare: ”Fruntea albă-n părul galben/ Pe-al meu braț incet s-o culci”.

Versurile poeziei sunt scurte, organizate în şase catrene, cu măsura de sapte-opt silabe, ritm trohaic şi rima încrucişată la nivelul versurilor 2 şi 4.

Armonia poeziei este accentuată de structura fonică a cuvintelor. Se remarcă frecvenţa vocalelor „o”, „a” şi a unor cuvinte cu o muzicalitate deosebită („izvorul”, „brazde”, „înfiorate”, „tei”, „adormind”, „armonie”).

Codrul – simbol al permanenţei vegetale – sugerează eternitatea iubirii. Personificarea izvorului cu ajutorul verbului „tremură”, metafora „prispa cea de brazde” şi epitetul „crengi plecate” redă legătura dintre om şi natura ocrotitoare, părtaşă la bucuria dragostei. Imaginile vizuale se contopesc cu cele auditive pentru a reda mai expresiv tabloul locului ocrotitor pentru poet („care tremură pe prund”, „crengi plecate o ascund”).

Iubirea e trăită în planul visului. Verbele la modul conjunctiv din strofa a doua „să alergi”, „să cazi”, „să desprind”, „să ridic” sugerează posibilitatea împliniri aspiraţiei. Îndrăgostitul îşi imaginează clipa aşteptată. Deoarece sunt prezente verbe de mişcare, acestea relevă intensitatea sentimentelor. Prin expresia „braţe întinse” se surprinde nerăbdarea îmbrăţişării.

Iubirea tainică se evidenţiază prin repetiţia din strofa a treia „singurei-singurei” şi prin epitetul personificator „flori înfiorate”. Teiul îşi cerne floarea în părul fetei, ca o binecuvântare şi mângâiere a naturii veşnic tinere. Forma verbală inversată „şedea-vei” şi cuvântul popular „singurei” schiţează o atmosferă familială.

Poezia ”Dorință” sugerează traseul inițiatic de la dorință la vis.„Dorinţa” este un imn al naturii eterne şi frumuseţii iubirii îmbinând cu măiestrie motivul dorului, al visului, al codrului şi al izvorului.

Def: Nuvela este opera epica in proza, de mare intindere, cu un singur fir narativ si cu o actiune mai complexa decat a schitei, la care participa un numar mai mare de personaje, punandu-se accentul pe caracterizarea complexa a personajului principal.

Trasaturi:

-reliefarea numarului mai mare de personaje-reliefare cadrului spatio-temporal ( actiunea se desfasoara intr-un -interval de timp mai lung si in mai multe locuri)-evidentierea conflictului ( exterior/ interior)caracterizarea personajului principal-rezumat (intamplarile se petrec in ordine logica si cronologica si pot fi rezumate pe momentele subiectului)

Trãsãturile romantismului

-afirmarea individualitãtii, a originalitãtii si a spontanitãtii.-primatul sentimentului si a fanteziei creatoare.-expansiunea eului liric.-evadarea din realitate in fantezie.-respingerea regulilor impuse de clasicism.-fascinatia misterului si a exceptionalismului.-interesul pt mituri, simboluri, culoarea localã(folclor,trecut istoric,naturã), spatii exotice, amestecul genurilor, speciilor si al stilurilor.-preferinta pt situatii si personaje exceptionale.-antiteza.-cultivarea cu predilectie a unor specii lirice: meditatia, elagia, romanta.-specii dramatice: drama.-specii epice:legenda, balada, poemul, nuvela(istoricã,fantasticã), romanul (istoric,de aventurã).