Plumb Analiza Strofelor

1
Strofa I surprinde elemente ale unui cadru spatial închis, apasator, sufocant, în care eul liric se simte claustrat. Verbul "dormeau" din primul vers este o metaforă a morţii care sugerează un sfârşit continuu specific liricii bacoviene. Se formează un câmp semantic al universului mortuar: "sicriele de plumb", "veşmântul funerar", "flori de plumb", "coroane de plumb". Aceste elemente construiesc un decor artificial în care, prin repetarea epitetului "de plumb", se creează impresia unei existenţe fără sens şi fără posibilitatea înălţării. Toate obiectele sunt marcate de împietrire. Eul liric este prezent într-o ipostază de însingurare totală: "stam singur", vântul fiind singurul element care sugerează mişcarea, însă produce efectele reci ale morţii. Verbul "scârţâiau" din ultimul vers întăreşte senzaţia de iritare, nevroză, angoasă. Strofa a II-a se află sub semnul tragicului existenţial dat de moartea afectivităţii: „Dormea întors amorul meu de plumb”. Epitetul „întors”, referitor la sentiment, adânceşte senzaţia unei lumi părăsite de orice speranţă, de mântuire, înălţare. Marcat de aceeaşi singurătate totală, eul liric ajunge să se privească din exterior ca un străin; strigătul său de deznădejde fiind o încercare de salvare iluzorie. Metafora frigului simbolizează disoluţia materiei, iar imaginea metaforică a îngerului cu "aripi de plumb" presupune senzaţia căderii definitive a omului într-o lume a morţii în care înălţarea nu mai este posibilă. Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, singurătatea, privirea în sine ca într-un străin, se înscriu în estetica simbolistă. Sursele expresivităţii şi ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic.

description

analiza

Transcript of Plumb Analiza Strofelor

Strofa Isurprinde elemente ale unui cadru spatial nchis, apasator, sufocant, n care eul liric se simte claustrat. Verbul "dormeau" din primul vers este o metafor a morii care sugereaz un sfrit continuu specific liricii bacoviene. Se formeaz un cmp semantic al universului mortuar: "sicriele de plumb", "vemntul funerar", "flori de plumb", "coroane de plumb". Aceste elemente construiesc un decor artificial n care, prin repetarea epitetului "de plumb", se creeaz impresia unei existene fr sens i fr posibilitatea nlrii.Toate obiectele sunt marcate de mpietrire. Eul liric este prezent ntr-o ipostaz de nsingurare total: "stam singur", vntul fiind singurul element care sugereaz micarea, ns produce efectele reci ale morii. Verbul "scriau" din ultimul vers ntrete senzaia de iritare, nevroz, angoas.Strofa a II-ase afl sub semnul tragicului existenial dat de moartea afectivitii: Dormea ntors amorul meu de plumb. Epitetul ntors, referitor la sentiment, adncete senzaia unei lumi prsite de orice speran, de mntuire, nlare. Marcat de aceeai singurtate total, eul liric ajunge s se priveasc din exterior ca un strin; strigtul su de dezndejde fiind o ncercare de salvare iluzorie.Metafora frigului simbolizeaz disoluia materiei, iar imaginea metaforic a ngerului cu "aripi de plumb" presupune senzaia cderii definitive a omului ntr-o lume a morii n care nlarea nu mai este posibil.nstrinarea, mpietrirea, izolarea, singurtatea, privirea n sine ca ntr-un strin, se nscriu n estetica simbolist.Sursele expresivitii i ale sugestiei se regsesc la fiecarenivel al limbajului poetic.