Plantele - indicatori ai calitatii mediului de viata Legatura dintre plante si conditiile de viata se reflecta in arealul de raspandire a diferitelor specii si in modul de grupare a speciilor pe anumite teritorii. Adesea, pentru a aprecia conditiile climatice si edafice caracteristice unui habitat, se folosesc plantele indicatoare, care pot oferi informatii mai riguroase si cu costuri mai reduse, comparativ cu analizele chimice si masuratorile meteorologice. Bazele teoriei speciilor indicatoare au fost puse inca din prima jumatate a secolului XX, in S.U.A., unde studiul vegetatiei s-a dezvoltat mai ales in legatura cu problema refacerii ecosistemelor forestiere si folosirii rationale a teritoriului. Principalele concluzii la care au ajuns Weaver si Clements (1938), asupra valorii indicatoare a plantelor sunt: a) fiecare planta reprezinta un produs al conditiilor de crestere, deci un indicator al mediului; b) de-a lungul timpului, in procesele de dezvoltare, vegetatia naturala s-a sortat permanent in functie de climat si tipurile genetice de soluri, astfel incat, numai speciile cel mai bine adaptate apar astazi din abundenta; c) speciile dominante sunt cei mai importanti indicatori, intrucat primesc influenta deplina a statiunii in care se dezvolta; d) comunitatile de plante sunt indicatori mai pretiosi decat plantele individuale; e) cei mai importanti indicatori naturali pentru posibilitatile agricole ale unei regiuni trebuie cautati in flora spontana; f) covorul natural de plante, daca este interpretat corect, ofera informatii asupra capacitatii productive a terenurilor, mai bine decat observatiile meteorologice sau analizele chimice ale solului; g) in America, de la cele dintai asezari, agricultorii s-au obisnuit sa judece calitatea terenului, dupa arborii de padure care cresteau pe acesta; h) padurile constituie un criteriu sigur pentru evaluarea productivitatii potentiale a terenului, aceasta mai ales acolo unde cresterea arborilor este corelata cu dezvoltarea arbustilor si a stratului ierbaceu; i) cauza principala a diferentierilor din cadrul vegetatiei pajistilor este umiditatea solului si lungimea intervalului de timp in care umiditatea solului este utilizabila; j) in aceleasi conditii de clima, vegetatia spontana poate varia foarte mult si pot aparea comunitati diferite de plante, pe zone mici, in functie de tipul de sol; k) valoarea indicatoare a plantelor nu poate fi generalizata pe mari regiuni geografice, avand caracter limitat, local. Legat de aceasta, trebuie sa se ia in considerare nu numai prezenta, ci si vitalitatea unei specii, precum si situatia statiunii analizate fata de limitele arealului speciei. l) exista diferente intre specii in ceea ce priveste valoarea indicatoare a diferitilor factori. Unele specii pot fi bune indicatoare de umiditate a solului si fara importanta pentru indicarea reactiei ionice, structurii etc.; m) sunt necesare studii meticuloase in legatura cu mediul diferitelor comunitati, inainte de a se clarifica importanta lor indicatoare

Pentru precizarea valorii indicatoare a diferitelor specii, s-au elaborat numeroase scari, de catre: Ramenski, Pogrebneak, Zolyomy, Ellenberg, Karpati etc. Spre exemplu, la asociatiile de pajiste, Ellenberg foloseste scari cu 6 - 7 trepte, pentru urmatorii factori: a) Umezeala statiunii (U) b) Reactia solului (R) c) Continutul in azot (N) d) Temperatura (T) e) Cerintele fata de lumina (L) Dupa Ellenberg, Iris pseudacorus (stanjenelul) este indiferent fata de aciditatea solului (RO), bun indicator pentru excesul de umiditate (U5), cu cerinte moderate fata de lumina (L3), cu cerinte moderate fata de temperatura (T3) si cu cerinte moderate fata de continutul in azot (N3). Datele sunt valabile pentru conditia in care specia creste in asociatii, aflandu-se in concurenta cu alte specii ; valorile difera atunci cand specia creste izolata. 1. Plante indicatoare de lumina: a) plante fotofile, eurifote sau heliofile ; indica medii cu intensitate ridicata a luminii - raspandire - cu precadere in formatii vegetale deschise : stepa, savana, pampas, prerie, desert, tundra, etaj alpin ; - pot fi intalnite si in formatii vegetale inchise, spre exemplu : plantele vernale de pe parterul padurilor cu frunze cazatoare, speciile din stratul arboricol superior al padurilor ecuatoriale etc. - adaptari fiziologice si morfologice: - asimilatia clorofiliana se desfasoara in conditii optime, hidratii de carbon sunt mai numerosi ; - cantitatea de lignina este mai mare; - tesuturi lemnoase bine dezvoltate, prezenta unui strat protector de perisori (cazul florii de colt - Leontopodium alpinum), frunze coriacee (acoperite cu un strat protector de ceara), cum sunt cele de afin (Vaccinium Myrtillus) sau merisor (Vaccinium vitis idaea), pufoase (stejarul pufos - Quercus pubescens) sau pieloase (arborii din padurile tropicale), flori mari, viu colorate etc. - exemple: iarba campului (Agrostis alba), colilia (Stipa capillata), paiusul (Festuca pratensis), laricele (Larix decidua), frasinul (Fraxinus excelsior), pinul (Pinus silvestris),salcamul (Robinia pseudoacacia), specii de Quercus etc . b) plante heliosciofile, care suporta o oarecare umbrire, reprezentand forme intermediare intre cele fotofile si cele umbrofile (Fagus silvatica, Carpinus betulus etc). c) plante umbrofile, sciafile sau fotofobe, adaptate la umbrire intensa - raspandire : sunt caracteristice in special formatiunilor vegetale inchise: taiga, paduri boreale (de conifere) montane, stratele vegetale inferioare ale padurilor de foioase umbroase (ferigi Dryopteris filix - mas, lacramioare Convallaria majalis, macrisul iepurelui Oxalis acetosella, coada cocosului Polygonatum officinale, naprasnic, specii de muschi etc.), stratele inferioare ale padurilor tropicale, la intrarea pesterilor etc. - adaptari fiziologice si morfologice

- asimilatia clorofiliana este lenta ; - tesuturile sunt slab lignificate, urmare a imputinarii hidratilor de carbon (efect al reducerii fotosintezei si diminuarii evapotranspiratiei) ; - frunzele devin mai fragile si de un verde mai putin intens, pe masura ce gradul de umbrire creste. - exemple : pochivnicul (Asarum europaeum), rodul pamantului (Arum maculatum) etc. 2. Plante indicatoare ale unui anumit regim termic: a) plante megaterme, adaptate la o temperatura medie anuala de peste 20oC - raspandire : sunt specifice formatiilor vegetale din climatul ecuatorial si subecuatorial - adaptari fiziologice si morfologice semperviriscenta sau sezonul de vegetatie permanent; coexistenta fenofazelor, chiar pe acelasi arbore; aspectul exuberant al frunzelor, florilor sau fructelor la arborii din padurile ecuatoriale; dimensiunile mari ale ierburilor de savana (2 - 3 m in savana africana); dezvoltarea suberului ca tesut izolator de protectie etc. - exemple : palmierii, curmalul, bananierul, arborele de cafea, de cauciuc, de cacao, baobabul, eucaliptul, gramineele specifice savanelor genurile Imperata, Pennisetum, Alpha etc. b) plante mezoterme, cu adaptari la temperaturi medii anuale care variaza intre 150 si 200C - raspandire : formatii vegetale din climatul de tip subtropical sau mediteraneean - adaptari - temperaturile medii anuale ridicate si absenta lunilor cu temperaturi negative se reflecta in activitatea biologica a plantelor, numeroase specii caracterizandu-se prin semperviriscenta sau semisemperviriscenta. - exemple : maslin, leandru, castan, smochin, chiparos, roscov, stejar vesnic verde, stejar de pluta, stejar de kermes etc.; c) plante microterme includ grupa celor care rezista la temperaturi medii anuale cuprinse intre 00 si 150C. - raspandire : apar cu frecventa ridicata in limitele climatului temperat si subpolar - adaptari fiziologice si morfologice - se caracterizeaza printr-o activitate biologica marcata de o perioada de repaus in cadrul sezonului de vegetatie (in medie, aceasta se situeaza intre lunile noiembrie - martie), pe parcursul careia se acumuleaza umezeala in orizontul biologic activ al solului; - principala forma de adaptare a speciilor microterme la potentialul termic nefavorabil al iernii o reprezinta pierderea aparatului foliar, deci incetarea procesului de asimilatie clorofiliana. - Exemple : molidul, bradul, fagul, scorusul de munte etc. d) plante hechistoterme adaptate la temperaturi medii anuale scazute, - 0oC. - raspandire: in tinuturile polare si in etajul alpin - adaptari fiziologice si morfologice acumularea in celule a zaharurilor si a sarurilor; transformarea in timpul iernii a amidonului in glucide simple; secretarea unor pigmenti diferiti pentru iarna sivara, astfel incat iarna, culorile mai inchise sa absoarba mai bine caldura;

pierderea frunzelor in sezonul rece. nanismul, respectiv reducerea dimensiunilor organelor componente, in scopul diminuarii pierderii de energie (Betula nana, Salix repens, Salix retusa etc.); cresterea sub forma de pernite hemisferice, pentru mentinerea unui microclimat mai cald (Dianthus gelidus, Silene acaulis, dferite specii de briofite); formarea tulpinilor si a ramurilor in sol, la suprafata aparand numai frunzele si florile (Salix polaris); trecerea anotimpului nefavorabil sub diferite forme de rezistenta (seminte, bulbi, rizomi etc.) - exemple: murul arctic Rubus chamemorus, afinul Vaccinium myrtillus, merisorul Vaccinium vitis idaea, garofita de munte Dianthus spiculifolius, gusa porumbelului alpin Silene acaulis, lichenul renului Cladonia rangiferina, mesteacanul pitic Betula nana, salcia pitica Salix retusa etc. 3. Plante indicatoare de umiditate includ: a) plante hidrofile sau amfibii legate nemijlocit de mediul acvatic - raspandire: formeaza vegetatia lacurilor, baltilor, mlastinilor, raurilor si fluviilor, apelor marine si oceanice - adaptari fiziologice si morfologice: - radacini puternice, al caror rol principal este de sustinere a plantei, - radacini subaeriene (pneumatofori), importante pentru respiratie - tulpini lungi, flexibile, frunze submerse, plutitoare si emerse; - de obicei, frunzele plutitoare au suprafata foliara mare, stomate larg deschise, au colorit verde intens si sunt glabre (lucioase, fara perisori). - majoritatea speciilor hidrofile isi disemineaza semintele pasiv, prin hidrocorie (de ex., castanele de balta - Trapa natans) - exemple - plante submerse (subacvatice) : bradisul, broscarita (Potamogeton lucens), ciuma baltii (Elodea canadensis); - plutitoare : nufarul alb (Nymphaea alba), nufarul galben (Nuphar luteum), dretele (Nymphaea lotus termalis), marele nufar de Amazon (Victoria amazonica); - partial emerse - trestia de balta (Phragmites communis), papura (Typha angustifolia), sageata apei (Sagitaria sagittifolia), piciorul cocosului de balta (Ranunculus vulgaris). b) Plante higrofile - indica prezenta solurilor cu exces de umiditate - raspandire : in lunci, malul lacurilor, terenurile mlastinoase de la baza teraselor si a versantilor, crovuri etc., arealele mlastinoase de tip muskeg , din taiga, precum si in padurile ecuatoriale umede - adaptari fiziologice si morfologice : Principalele forme de adaptare a plantelor higrofile la conditiile unui sol si aer saturate in apa constau in: radacini putin ramificate, lipsite de perisori absorbanti frunze, tulpini si radacini strabatute de un sistem de spatii intracelulare si de lacune de aer, care usureaza aeratia radacinii; absenta reglarii transpiratiei la higrofitele din padurile tropicale umede, stomatele acestora fiind deschise permanent; intensitatea transpiratiei este egala cu evaporarea. - exemple :

- acesta categorie include atat plante ierboase cat si plante lemnoase ; dintre speciile ierboase pot fi citate: izma broastei, ardeiul broastei, rachitanul, diferite specii de rogoz (genul Carex), pipirigul (Juncus inflexus), begoniile (Begonia grandifolia), orezul etc. - arborii higrofili cuprind specii ca: salcia alba (Salix alba), plopul alb (Populus alba), aninul sau arinul alb (Alnus incana) si negru (Alnus glutinosa), prezente in vegetatia higrofila a tarii noastre; dintre speciile exotice pot fi citate: chiparosul de balta (Taxodium distichum), care apare ca arbore aclimatizat la noi in tara, pe marginea lacurilor de agrement din parcuri, palmierul calatorilor din Madagascar (Ravenala madagascariensis), bananierul (Musa paradisea) etc. c) Plante mezofile, reprezentate de acel grup de plante care, prin economia apei si regimul umiditatii, ocupa o pozitie intermediara intre plantele higrofile si cele xerofile; unele dintre ele sunt mai apropiate de higrofite, altele de xerofite sau psihrofite, iar altele sunt mezofite tipice. - raspandire : mai ales prin fanete, pajisti si paduri de rasinoase si foioase; mezofite tipice apar in regiunile agricole nordice - adaptari fiziologice si morfologice : - sunt adaptate la conditii ecologice de umiditate, regim termic si nutritie minerala intermediara ; - frunzele mezofitelor sunt in general mari, subtiri, flexibile si glabre, cu tesuturile conducator, mecanic, palisadic si epidermic potrivit dezvoltate; - stomatele se sfla adesea pe fata inferioara a frunzei; - deseori, la mezofitele arborescente, cu frunzis abundent, se pot diferentia frunze de umbra, mai higromorfe si frunze expuse luminii, cu adaptari xeromorfe. - exemple : - aceasta categorie include : - plante perene: timoftica de pajisti (Phleum pratense) si trifoiul rosu (Trifolium arvense), - plante efemeroide (terofite): iarba campului (Agrostis alba), golomatul (Dactylis glomerata), tarsa (Deschampsia caespitosa), paiusul (Festuca pratense, F. rubra), - plante ruderale de pe campuri etc.; d) Plante xerofile, adaptate mediilor cu deficit de umiditate - raspandire :deserturi, semideserturi, stepe semiaride; plante cu caracter xeromorf pot aparea in cadrul unor asociatii vegetale intrazonale legate de prezenta dunelor de nisip, plajelor, solurilor halomorfe etc. - tipuri de xerofilism fata de care plantele au primit diferite adaptari - xerofilism climatic, determinat de lipsa precipitatiilor - xerofilism edafic, determinat de incapacitatea solurilor de a retine apa, fie datorita permeabilitatii ridicate, fie datorita unui drenaj lateral intens (in conditii de panta accentuata a reliefului) - xerofilism fiziologic, datorat incapacitatii plantelor de a absorbi apa in cantitate suficienta, datorita proprietatilor fizico-chimice ale acesteia (prea rece, prea acida sau prea sarata) - adaptari fiziologice si morfologice - diversitatea formelor de adaptare a plantelor xerofile la deficitul de umiditate a permis individualizarea urmatoarelor subcategorii: - plante xerofile suculente, ale caror tulpini functioneaza ca adevarate rezervoare de apa; suculentele pastreaza foarte bine apa, o consuma cu economie, astfel incat, in perioadele

indelungate de seceta excesiva din deserturi, asigura necesarul de umiditate pentru animale; suculentele tipice apartin familiilor Cactaceae (specifice deserturilor americane), Amarilidaceae, Liliaceae, Aiozaceae, unele Euphorbiaceae; cactusii si celelalte suculente (agave, opuntii, aloe etc.) au tulpini groase, de forme diferite (sferice, cilindrice, turtite), in forma de sirag de margele, in forma de coloana neteda sau cu muchii, acoperite cu o epiderma groasa, cutinizata, sub care se gasesc cateva straturi de celule sclerenchimatice; ramurile, atunci cand exista, au aceeasi forma ca tulpina; frunzele sunt transformate in tepi; stomatele sunt amplasate in mici adancituri ale tulpinilor; fasciculele conducatoare si tesuturile mecanice sunt dezvoltate foarte slab; intreaga tulpina este umpluta cu un tesut purtator de apa, format din celule mai mari sau mai mici; presiunea osmotica a sucului celular este mica, ceea ce face ca radacinile cactusilor (cu extensiune laterala, in orizontul superior al solului) sa poata absorbi numai apa atmosferica dulce, inainte ca aceasta sa se infiltreze in sol; cele mai multe suculente sunt plante de talie mare (cactusul urias, Cereus giganteus, din Mexic, creste pana la 10 - 15 m inaltime, florile ating pana la 22 cm in diametru, greutatea vie ajunge pana la 40 - 50 kg, iar apa, in proportie de 95%.). - plante euxerofile (xerofite propriu-zise) - sunt specifice regiunilor de stepa si pustiu; dupa aspectul general sunt total opuse suculentelor; sunt plante de talie mica, uscative, aspre; in momentele de seceta maxima, ele pot pierde peste 25% din apa pe care o contin; daca sunt rupte, tulpinile si ramurile infrunzite ale sclerofitelor nu se ofilesc timp indelungat; radacinile perene ale sclerofitelor de desert sunt bine protejate impotriva uscarii, printr-o scoarta groasa, suberizata; masa totala a radacinii la sclerofite depaseste substantial masa organelor supraterane; din aceasta categorie fac parte: diferite specii de pelin (Artemisia glauca, A. campestris), lumanarica (Verbascum thapeus), unele specii de colilie (Stipa pennata, S. capillata) etc. - plante hemixerofile sau freatofile - adaptate atat la xerofilismul climatic, cat mai ales la cel edafic, aceste plante isi dezvolta radacini foarte lungi, de tip pivotant, pentrru a obtine necesarul de apa direct din panza freatica; la plantele freatofile, lungimea radacinilor depaseste adesea cu mult lungimea partilor subaeriene ale plantei; asa este cazul spinului camilei (Alhagi pseudualhagi) din desertul Sahara, a carui radacina poate atinge 15 - 20 m lungime; pentru tara noastra, dintre speciile hemixerofile, putem cita exemplul salcamului (Robinia pseudoacacia), specie arborescenta adaptata la soluri nisipoase. - plante hidatofile - cresc in regiuni cu seceta excesiva (deserturi hiperaride), dar pot aparea si in regiunile umede; sunt plante pentru care nu solul furnizeaza necesarul de apa, ci aerul atmosferic; hidatofitele de desert prezinta hidatode (asemanatoare unor ghinduri), dispozitive capabile sa exudeze mici cantitati de sare in timpul zilei; in timpul noptii, cand vaporii de apa din atmosfera condenseaza, sarea atrage prin higroscopie umezeala necesara pentru nutritia plantei; cele mai tipice hidatofile apar in deserturile sarate ale Egiptului: Reaumuria hirtella, Cressa cretica, Frankenia pulverulenta; in deserturile pero-chiliene, apar singurele plante angiosperme de ceata propriu-zise: specii din genul Tillandsia (fam. Bromeliaceae), capabile sa absoarba direct micile picaturi de condensare din ceata, cu ajutorul unor solzi speciali de pe frunze; - plante psichrofile - sunt specifice latitudinilor nordice (boreale si subpolare) si etajului montan inalt unde, desi solul are suficienta umiditate, din cauza temperaturilor coborate, el poate fi considerat uscat; un caz particular al psichrofitelor il reprezinta plantele criofile, adaptate solurilor uscate de la latitudini nordice si altitudini mari; numeroase psichrofite prezinta o organizare xeromorfa tipica: la conifere, xeromorfoza frunzelor corespunde

conditiilor ecologice aspre din acest mediu, ea contribuind la micsorarea cantitatii de apa pierduta prin frunze, in perioada in care accesul apei este redus; frunzele mici, cu cuticula groasa, cu epiderma cu pereti grosi, cu inflorescente ceroase, contribuie la reducerea evapotranspiratiei; cele mai variate psichrofite corespund tundrei arctice si etajului alpin; plantele din aceste medii trebuie sa fie adapptate nu numai la seceta fiziologica, ci si la temperaturile scazute; psichrofitele xeromorfe caracteristice tundrei sunt reprezentate de specii de arbusti semperviriscenti, cu numeroase frunze tari, semi-ericoidale in lungime: Loiseleuria procumbens, Phyllodoce taxifolia, Cassiope tetragena, C. hypnoides; dintre psichrofitele intalnite in etajul alpin din tara noastra, putem cita: teposica (Nardus stricta), planta fara valoare economica, evitata de ovine si a carei proliferare duce la degradarea pajistilor, paiusul alpin (Festuca supina, F. ovina) etc. 4. Plante indicatoare de pH al solului: a) plante acidofile sau oxifile, adaptate solurilor cu pH acid (5,8 - 6,5) - raspandire: cu precadere pe soluri din categoria podzolurilor, in regiunile de tundra sau in etajul alpin montan, precum si in biotopul mlastinilor de turba oligotrofa. - adaptari fiziologice si morfologice : - adaptari caracteristice xerofilismului fiziologic : reducerea suprafetei foliare, dezvoltarea cuticulei, prezenta pe frunze s unui strat protector de perisori sau frunze coriacee, in scopul diminuarii pierderilor de apa. - la unele plante de pe tinoave (micotrofe), este specifica simbioza cu ciupercile de micoriza, in scopul procurarii substantelor nutritive (foarte deficitare). - exemple : tarsa Deschampsia flexuosa, Vaccinium myrtillus, Vaccinium vitis idaea, Silene acaulis, Dryas octopetala, roua cerului Drosera rotundifolia, planta carnivora. b) plante bazifile care prefera soluri alcaline cu pH > 7,2 , bogate in carbonati; - raspandire : sunt specifice zonelor de stepa si silvostepa - exemple: dintre speciile lemnoase de la noi din tara, putem cita ca exemplu stejarul pufos (Quercus pubescens), iar dintre cele ierboase, lucerna (Medicago falcata, M. sativa) etc. c) plante neutrofile - sunt adaptate solurilor cu pH cuprins intre 6,8 - 7,2. - exemple : ochiul sarpelui (Echium rubrum), obsiga (Bromus ramosus) etc. 5. Plante indicatoare de saruri minerale continute in sol: a) plante halofile - prefera solurile saraturoase, halomorfe; - raspandire : cele mai numeroase specii halofile apar in regiunile de stepa si semideserturi - adaptari fiziologice si morfologice - radacinile acestora pot absorbi apa cu concentratie ridicata de NaCl (5%); - halofitele prezinta adaptari la xerofilismul fiziologic, respectiv reducerea gradului de absorbtie a apei si a procesului de evapotranspiratie; - in general, tulpinile plantelor halofile sunt groase si suculente; - exemple : - in deserturile peruano-chiliene (Desertul Costero) pe solurile halomorfe, apar specii halofile, ca: Salicornia ambiqua, Batis maritima, Paspalum vaginatum); - in stepele semiaride, cum este cazul Baraganului romanesc, pe plaje etc. apar adesea branca (Salicornia herbacea), sararita sau ghirinul (Sueda maritima), chiurlanul (Salsola pestifer) etc. b) plante nitratofile, intalnite pe soluri bogate in nitrati;

- raspandire : frecvente in apropierea stanelor, drumurilor, gropilor de gunoi, asezarilor umane, complexelor de crestere a animalelor - adaptari : in general, sunt reprezentate de plante ruderale (buruieni), cu caracter exuberant - exemple : boz (Sambucus ebulus), macrisul calului (Rumex conglomeratus), spanac porcesc (Chenopodium esculentum), urzica (Urtica dioica) etc. c) plante calcifile - raspandire : pe soluri bogate in CACO3 sau pe stanci calcaroase - exemple : floarea de colt (Leontopodium alpinum), garofita Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), salcia pitica (Salix retusa) etc. d) plante care indica o concentratie ridicata a altor substante minerale in sol: - plante zincofile (Viola calaminaria, Minuartia verna, Armeria elongata etc.) - plante magnezifile (Sedum serpentini, Asplenium adulterinum) - plante indicatoare de beriliu (mesteacanul Betula platyphylla, in SUA) - plante silicifile (Juniperus sabinae) etc. 6. Plante indicatoare de structura si textura ale solurilor a) plante psamofile - sunt adaptate solurilor nisipoase - raspandire : in domeniul stepelor, deserturilor nisipoase, plajelor - adaptari fiziologice si morfologice - au caracter xeromorf, ca urmare a xerofilismului edafic; - prezinta adaptari si fata de mobilitatea substratului (in general sunt plante camefite, au radacini lungi, de tip pivotant, adesea fiind freatofile); - exemple : garofita de nisip (Dianthus arenarius), varza de mare (Crambe maritima), volbura de nisip, troscotul de nisip sau vitelarul etc. b) plante casmofile - formeaza in general flora stancariilor, dominata de licheni si briofite (asa-numita flora saxicola), dar si de unele cormofite; acestea isi introduc radacinile prin fisurile rocilor, accelerand procesul de dezagregare. c) plante litofile - se dezvolta pe soluri neevoluate, alcatuite din pietrisuri, bolovanisuri, grohotisuri; sunt reprezentate in special prin specii talofite de alge si licheni TEME DE AUTOEVALUARE 1. Categorii de plante si animale indicatoare de mediu specifice domeniilor aride 2. Plante indicatoare de mediu din padurile tropicale umede 3. Formatiunile de mangrove, ca grupari vegetale indicatoare de mediu ; forme de adaptare 4. Plante si animale indicatoare de mediu specifice tundrei arctice 5. Indicati distributia teritoriala a principalelor comunitati vegetale indicatoare de mediu, in cadrul Campiei Romane. OBSERVATII PE TEREN 1. Identificati principalele specii de plante si asociatii vegetale indicatoare de mediu in cadrul orizontului local 2. Inventariati si exemplificati categoriile de plante indicatoare de mediu existente in cadrul Gradinii Botanice din Bucuresti