Plante Care Iti Pun Sangele in Miscare

11
Plante care iti pun sangele in miscare Foto: ehow.com Problemele de circulatie a sangelui pot provoca numeroase afectiuni, de la migrene foarte puternice pana la atacurile cerebrale. Fumatul, tensiunea ridicata sau nivelul crescut al colesterolului sunt principalele cauze ale circulatiei deficitare. Te poti trata naturist, cu plante care asigura si un echilibru general al organismului tau. Specialistii americani au realizat un top al celor mai bune plante pentru circulatia sangelui. Ele sunt usturoiul, ardeiul rosu, ghimbirul, ginkgo biloba si ginsengul, informeaza ehow.com. Sunt folosite inca din cele mai vechi timpuri in special pentru stimularea circulatiei, dar proprietatile lor le recomanda pentru imbunatatirea starii generale de sanatate. Rar s-au inregistrat reactii adverse, iar de cele mai multe ori au aparut pe fondul combinarii lor cu unele medicamente. Usturoiul este un adevarat panaceu. Consumul regulat previne formarea cheagurilor si ingrosarea sangelui. Exista persoane care nu tolereaza usturoiul pentru efectul sau asupra florei stomacale. Ele pot incerca celelalte remedii naturale, la fel si persoanele care sunt sub tratament medicamentos de anticoagulante. Ardeiul rosu imbunatateste circulatia periferica. In sezonul rece, cand mainile si picioarele sunt reci in permanenta din cauza temperaturilor scazute, una dintre cauze poate fi chiar circulatia deficitara. Astfel, cate un ardei rosu la fiecare masa poate fi cel mai bun remediu pentru tine. Nu se recomanda aceasta cura naturista daca urmezi un tratament medicamentos pentru reglarea tensiunii arteriale sau cu sedative. Ghimbirul actioneaza precum usturoiul. Primele efecte sunt asupra tranzitului intestinal si, de aici, circulatia sangvina va fi considerabil imbunatatita. 1

Transcript of Plante Care Iti Pun Sangele in Miscare

Page 1: Plante Care Iti Pun Sangele in Miscare

Plante care iti pun sangele in miscare    

Foto: ehow.com

Problemele de circulatie a sangelui pot provoca numeroase afectiuni, de la migrene foarte puternice pana la atacurile cerebrale. Fumatul, tensiunea ridicata sau nivelul crescut al colesterolului sunt principalele cauze ale circulatiei deficitare. Te poti trata naturist, cu plante care asigura si un echilibru general al organismului tau.

Specialistii americani au realizat un top al celor mai bune plante pentru circulatia sangelui. Ele sunt usturoiul, ardeiul rosu, ghimbirul, ginkgo biloba si ginsengul, informeaza ehow.com.

Sunt folosite inca din cele mai vechi timpuri in special pentru stimularea circulatiei, dar proprietatile lor le recomanda pentru imbunatatirea starii generale de sanatate. Rar s-au inregistrat reactii adverse, iar de cele mai multe ori au aparut pe fondul combinarii lor cu unele medicamente.

Usturoiul este un adevarat panaceu. Consumul regulat previne formarea cheagurilor si ingrosarea sangelui.

Exista persoane care nu tolereaza usturoiul pentru efectul sau asupra florei stomacale. Ele pot incerca celelalte remedii naturale, la fel si persoanele care sunt sub tratament medicamentos de anticoagulante.

Ardeiul rosu imbunatateste circulatia periferica. In sezonul rece, cand mainile si picioarele sunt reci in permanenta din cauza temperaturilor scazute, una dintre cauze poate fi chiar circulatia deficitara.

Astfel, cate un ardei rosu la fiecare masa poate fi cel mai bun remediu pentru tine. Nu se recomanda aceasta cura naturista daca urmezi un tratament medicamentos pentru reglarea tensiunii arteriale sau cu sedative.

Ghimbirul actioneaza precum usturoiul. Primele efecte sunt asupra tranzitului intestinal si, de aici, circulatia sangvina va fi considerabil imbunatatita. Nu se recomanda insa femeilor insarcinate.

Extractul de ginkgo biloba este cunoscut deja ca un bun tonic cerebral. Tocmai de aceea are influente majore asupra circulatiei sangelui, cea a extremitatilor va fi imbunatatita rapid, la fel si intregul sistem nervos.

Ginsengul stimuleaza circulatia in intreg organismul. Este un bun tonic al plamanului, are chiar rol de detoxifiere a acestuia, in special in cazul fumatorilor, dar imbunatateste si tranzitul intestinal.

Daca te hotarasti sa urmezi o dieta naturista pentru imbunatatirea circulatiei sangelui, recomandarile medicilor sunt absolut necesare pentru ca acest tratament sa fie potrivit starii tale de sanatate.

1

Page 2: Plante Care Iti Pun Sangele in Miscare

Atat dozajul cat si componenta lui sunt foarte importante pentru a avea rezultatele asteptate, deci evita sa fii propriul medic. Bolile vaselor de sânge afectează dramatic vieţile multor oameni din ţara noastră şi nu numai, fiind răspândite în întreaga Europă. Ele sunt cauzele unui foarte mare procent de decese premature, însă schimbarea modului de viaţă, a dietei şi tratamentele naturiste reduc deteriorarea arterelor şi îmbunătăţesc starea de bine a organismului.Bolile vaselor de sânge se află la originea celor mai multe afecţiuni cardiovasculare cum ar fi hipertensiunea arterială, atacul de cord, angina pectorală, dureri ale picioarelor în timpul mersului, mâinile şi picioarele reci sau accidentele vasculare cerebrale.Care sunt cauzele acestor afecţiuni ?- depunerea colesterolului „rău” (LDL) pe pereţii vaselor de sânge duce la formarea unui strat gălbui numit aterom, care îngustează vasele şi provoacă turbulenţe în curgerea sângelui. Astfel arterele se pot rupe generând hemoragii. Factorii care duc la acumularea de colesterol sunt fumatul, creşterea cantităţii de grăsimi şi de zahăr în sânge sau diferitele infecţii.- îngroşarea sângelui duce la formarea cheagurilor. Aceasta este determinată de sedentarism, de o dietă săracă în nutrienţi şi bogată în grăsimi sau de infecţii.- întărirea pereţilor arterelor este provocată de scăderea elasticităţii naturale a acestora, de îngroşarea sângelui cât şi de depunerea.Cum să reducem riscurile apariţiei bolilor vaselor de sânge ?- renunţaţi la fumat deoarece acesta provoacă îngustarea arterelor şi creşte oxidarea grăsimilor din sânge. Fiecare tigară distruge 25 mg de vitamina C (aceasta vă proteja împotriva bolilor de inimă).- evitaţi sedentarismul făcând exerciţii fizice care vă stimulează circulaţia şi măresc proporţia de colesterol „bun” care vă protejează vasele de sânge.- dieta: - consumul de ceapă, praz, roşii, usturoi, mere şi peşte scade riscul apariţiei aterosclerozei deoarece aceste alimente contribuie la scăderea nivelului de colesterol „rău” din sânge.- evitaţi să mâncaţi alimente cu conţinut de grăsimi animale deoarece acestea determină formarea de ateroame. - evitaţi consumul excesiv de sare deoarece aceasta creşte tensiunea sângelui si poate duce la apariţia bolilor vasculare. - există câteva alimente care ne salvează de colesterolul „rău” şi ajută la menţinerea pereţilor arteriali în stare bună, cum ar fi : legumele, cerealele, nucile (care conţin acizi graşi omega-6), peşte gras, seminţe de dovleac (care conţin acizi graşi omega-3). - mâncaţi fructe şi legume deoarece acestea conţin salicilaţi naturali care previn îngroşarea anormală a sângelui.- un pahar de vin roşu pe zi este de asemenea recomandat deoarece dilată arterele şi îmbunătăţeşte fluxul sangvin.- reduceţi stresul deoarece acesta eliberează în organism adrenalină şi alţi hormoni care cresc presiunea sângelui şi fac sângele mai vâscos ducând la formarea de cheaguri.- menţinerea greutăţii este foarte importantă deoarece acumularea de grăsime creşte probabilitatea atacului de cord.Fitoterapie- consumaţi condimente cum sunt ghimbirul, ardei iute, scorţişoara şi cuişoare pentru ca acestea dilata vasele de sânge şi stimulează circulaţia la nivelul mâinilor şi picioarelor.- usturoiul crud scade hipertensiunea şi colesterolul şi ajută sângele să circule fluent.- gingko biloba previne formarea colesterolului „rău”. Beţi zilnic până la 3 căni de ceai cu acest compus.- mâncaţi grepfrut deoarece conţine pectină care reduce colesterolul şi desfundă arterele.- beţi ceai de păducel (obţinut dintr-o linguriţă de flori şi frunze sau fructe zdrobite) care tratează hipertensiunea şi angina pectorală.- coenzima Q10 (o găsiţi la magazinele cu produse naturiste) reduce frecvenţa crizelor de angină.

2

Page 3: Plante Care Iti Pun Sangele in Miscare

PapadiaAdaugat de George la June 29, 2010 in Catalog plante · 0 comentariiDenumirea plantei: Papadia (lat. Taraxacum officinale)Familia: CompositaeDenumiri populare: Cicoare, Floarea-malaiului, Flori-galbene, Laptuca, Lilicea, Papa-gainii, Pui-de-gasca.Ecologia si raspandirea:Aceasta planta este vazuta pe pajisti, pasuni, fanete, poieni, livezi, terenuri necultivate. Planta evita locurile foarte ude.Perioada de vegetatie: Infloreste in aprilie-mai si continua pana in septembrie.Perioada de recoltare: Inainte de inflorire se colecteaza frunzele, primavara sau toamna radacinile, iar tulpinile in timpul infloririi. Uscarea frunzelor si tulpinilor se face la umbra, intinse in straturi subtiri, iar radacinile si rizomii se spala sub jet de apa si se usuca la soare sau in locuri si bine aerisite. Dupa uscare, plantele au gust amarui.Calitati curative si actiune farmaceutica:Colagoge, coleterice, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic, depurative sanguin, antidiabetice, antireumatice, anticanceroase, astringent, antibiotice, antitumorale, antiinflamatoare.Afectiuni pentru care se recomanda:Afectiuni stomahice, gastrite hiperacide, hepatita cronica, insuficienta hepatica, ciroza, elimina calculii biliari, dischinezie biliara, colecistita, constipatie, afectiuni cardiovasculare, combate cancerul de san, afectiuni renale, reumatism, guta, dezechilibru hormonal, combate anemia la copii, combate afectiunile dermatice, cataracta, conjunctivita.Mentiuni:Inainte de folosire va rugam consultati medicul de familie.Mod de administrare:- uz intern -Hepatita cronica: se mananca tulpini proaspete de papadie – 5-6 pe ziDiabet zaharat: se mananca pana la 10 tulpini pe zi, atat timp cat papadia este inflorita. Se spala tulpina cu flori cu tot, abia dupa aceea se indeparteaza floarea si se mesteca incet tulpina. Aceasta are la inceput un gust amarui, este acrisoara si zemoasa si se aseanana cu andivele.Tulpinile proaspete ne scapa de mancarimi, eczeme si eruptii, imbunatatesc sucul gastric, pot dizolva fara dureri calculul biliar, ele stimuleaza activitatea hepatica si biliaraDatorita efectului sau depurativ, ajuta si in artrita si reumatism; inflamatiile ganglionilor se retrag, daca se tine pana la sfarsit cura de 3-4 saptamani cu tulpini proaspete.Radacinile de papadie, mancate crude, la fel ca si cele uscate servite la ceai au efect depurativ, de stimulare digestiei, sudorific si diuretic. Ele fac sangele foarte fluid, fiind considerate un mijloc excelent contra sangelui ingrosat – infuzie din 1-2 lingurite la o cana de apa, se beau 2-3 cani pe zi.Aterioscleroza: infuzie din 1-2 lingurite de planta la o cana de apa, se beau 2-3 cani pe zi, 2-3 saptamani.Eczeme: infuzie (sau decoct din radacini) din 1-2 lingurite frunze la o cana apa, 2-3 cani zi.Stimularea diurezei: infuzie din frunze si din planta intreaga si decoct din radacini 1-2 lingurite la o cana apa, se beau 2-3 cani pe zi.- uz extern -Se poate folosi ca produs cosmetic infuzia preparata din oparirea plantei si a radacinii.Preparare:Ceai: Se pune peste noapte 1 lingurita (cu varf) de radacini in 1/4 litru de pa rece, se incalzeste a doua

3

Page 4: Plante Care Iti Pun Sangele in Miscare

zi pana incepe sa fiarba si se filtreaza. Aceasta cantitate se bea, inghititura cu inghititura, 1/2 ora inainte si 1/2 ora dupa micul dejun.Salata: Din frunze si radacini crude, proaspete.Tulpini: A se mesteca bine si a se manca zilnic 5-10 tulpini crude, spalate.Sirop: Se pun de 2 ori cate 2 maini pline de flori de papadie intr-un litru apa rece. Se pune la foc mic pana incepe sa fiarba, se lasa sa dea in cateva clocote bune, se ia oala de pe foc si se lasa totul sa stea peste noapte. A doua zi, se goleste continutul intr-o sita, se scurge, iar florile se storc cu ambele maini. Sucul se amesteca cu 1 kg de zahar nerafinat, la care se adauga jumatate de lamaie taiata felii (coaja se arunca daca a fost tratata cu substante chimice). Oala se pune pe foc fara capac. Pentru a se pastra toate vitaminele, se da la foc mic. Astfel lichidul se evapora fara a fierbe. Siropul se pune la racit o data, max. de doua ori, ca sa i se poata stabili adevarata consistenta. N-are voie sa devina prea gros, caci s-ar zaharisi dupa o pastrare mai indelungata, dar nici prea subtire, caci atunci ar incepe sa fermenteze dupa un timp. Trebuie sa devina un sirop adevarat, vascos, care, uns pe chifla sau painea cu unt de la micul dejun, este absolut delicios.Contraindicatii:A nu se consuma planta dupa inflorire.Atentie !  sucul laptos al papadiei poate provoca intoxicatii dacă se foloseste  in cantitate mare.Simptome: greata, diaree, modificarea ritmului inimii. Se poate  administra carbune.

Traista-ciobanului, o planta ce regleaza circulatia sangeluiNici nu se topeste bine zapada ca traista-ciobanului si apare grabita peste tot pe unde gaseste o bucatica de pamant, pe drumuri, campii, pamanturi intelenite, ogoare paraginite, santuri, povarnisuri, dar mai ales, in rondurile de flori si straturile cu zarzavat timpuriu, de unde este smulsa cu ciuda si asta pentru ca foarte putini ii stiu calitatile terapeutice. Este o planta cu origini europene dar care s-a extins cam peste tot in lume.

In functie de zona geografica, traista-ciobanului, pe numele stiintific Capsella bursa-pastoris, se mai numeste si arior, buruiana-de-friguri, coada-pisicii, pasatel, pascuta, pastele-cailor, punga-babei, punga-popii, pungulita, rapan, straita-popii sau tasculita.

Frunzele de la baza plantei seamana foarte mult cu cele de papadie. Traista- ciobanului are o inaltime de 20, 30 de cm si infloreste din martie pana in noiembrie. Are flori mici, de un alb murdar, asezate sub forma de ciorchine, si fructele sub forma de inimioare care, la pipait, amintesc de pielea fin prelucrata.

Datorita caracterului ei hemostatic, la inceputuri, planta se recomanda mai ales femeilor in perioada ciclului, ceaiul, din care se consuma zilnic doua, trei cesti, fiind recomandat in toate tipurile de hemoragii, nazale, stomacale, intestinale si in metroragii - hemoragii uterine nereguiate. In cazul ranilor la care sangele nu se mai opreste, infuzia de traista-ciobanului are un efect hemostatic imediat.

In cazul menstruatiilor abundente, se beau,... mai mult

Sambata, 21 Aprilie 2012, ora 09:552 comentarii Alte articole despre: plantele primaverii, traista ciobanului hemostatic, traista ciobanului tensiune arteriala, traista ciobanului menstruatii abundente

4

Page 5: Plante Care Iti Pun Sangele in Miscare

Plante la indemana, cu efecte miraculoasePlantele, folosite adesea ca si condimente sau in ceai, au efecte pe care si recentele studii stiintifice incep sa le recunoasca. Durerea de cap, problemele de stomac si chiar lipsa concentrarii pot fi amelioarate cu ajutorul acestora.

Menta poate ajuta in cazul crampelor stomacale, dar si in cazul simptomelor sindromului colonului iritabil sau chiar al herpesului, atunci cand se consuma ceai de menta, fapt confirmate chiar de stiinta, conform Daily Mail.

In cazul herpesului, frunzele proaspete pot fi sfaramate si adaugat ulei, pentru a se realiza o compresa ce duce la vindecarea locului afectat. Uleiul mentolat poate fi folosit ca si remediu pentru durere.

Rozmarinul este un ajutor pentru creier si se spune ca, in trecut, invataceii purtau rozmarin in par pentru a retine si a-si aminti mai bine informatiile. Iar stiinta a confirmat ca rozmarinul imbunatateste circulatia sangelui la nivel cerebral. In plus, se pare ca este folositor in cazul celor care sufera de Alzheimer.

Iar un studiu recent a aratat ca stimuleaza la productia unei enzime care ajuta ficatul sa curete mai bine toxinele din sange.

Oregano Florile sale sunt antiseptice, iar intreaga planta are proprietati antibacteriene. Uleiul de oregano poate fi folosit ca si antibiotic, el exterminand, in testele de laborator, stafilococii.

Oregano are de 42 de ori mai multi antioxidanti decat merele, de 30 de ori mai multi decat cartofii si de 12 ori mai mult decat portocalele, a aratat un studiu... mai mult

Duminica, 26 Iunie 2011, ora 20:38Alte articole despre: remedii plante, menta sanatate, cimbru beneficii, rozmarin proprietati, salvie sanatate

Viata sanatoasa: Trateaza-te cu plante!Criza este inca in toi, medicamentele sunt din zi in zi mai scumpe si, din nefericire, noi, oamenii, ne mai si imbolnavim si adesea suntem pusi in situatia de a oscila daca sa dam banii pe medicamente ori sa ni-i oprim pentru paine.

Nu mai este pentru nimeni un secret ca plantele pe care adesea le ocolim, le ignoram, din neincredere ori lipsa de informare, pot vindeca unele dureri la fel de bine, uneori chiar si mai bine, decat medicamentele de sinteza si sunt si foarte ieftine. Plantele folosite sub diferite forme, ceaiuri, tinctiuri, prafuri, unguente, siropuri nu au reactii adverse si nu dau dependanta.

Iata o lista cu cateva astfel de plante:

Scoarta de salcie. Este stramosul aspirinei. Amelioreaza durerile de cap si cele reumatice. Combate

5

Page 6: Plante Care Iti Pun Sangele in Miscare

nevralgiile si starile de insomnie. Ceaiul din scoarta de salcie se recomanda sub forma de gargara in caz de faringita, gingivita si afte bucale.

Se poate prepara un decoct din doua linguri de coaja de stejar, bine uscata si macinata, la o cana de apa. Se fierbe 15 minute la foc mic dupa care se filtreaza lichidul ramas. In caz de febra sau sau dureri reumatice se beau cate trei linguri pe zi.

Patlagina. O gasim verde si proaspata chiar si sub mustul zapezii daca e nevoie de ocompresa naturala, cu efect garantat pentru o lovitura sau un furuncul dureros care coace si zvacneste. Frunza se spala, se usuca intr-un prosop, se trece usor cu o sticla peste ea ca sa se inmoaie putin daca nervurile sunt prea pronuntate... mai mult

Sambata, 27 Noiembrie 2010, ora 21:455 comentarii Alte articole despre: tratamente plante, tratamente naturiste

Plante care iti pun sangele in miscareProblemele de circulatie a sangelui pot provoca numeroase afectiuni, de la migrene foarte puternice pana la atacurile cerebrale. Fumatul, tensiunea ridicata sau nivelul crescut al colesterolului sunt principalele cauze ale circulatiei deficitare. Te poti trata naturist, cu plante care asigura si un echilibru general al organismului tau.

Specialistii americani au realizat un top al celor mai bune plante pentru circulatia sangelui. Ele sunt usturoiul, ardeiul rosu, ghimbirul, ginkgo biloba si ginsengul, informeaza ehow.com.

Sunt folosite inca din cele mai vechi timpuri in special pentru stimularea circulatiei, dar proprietatile lor le recomanda pentru imbunatatirea starii generale de sanatate. Rar s-au inregistrat reactii adverse, iar de cele mai multe ori au aparut pe fondul combinarii lor cu unele medicamente.

Usturoiul este un adevarat panaceu. Consumul regulat previne formarea cheagurilor si ingrosarea sangelui.

Exista persoane care nu tolereaza usturoiul pentru efectul sau asupra florei stomacale. Ele pot incerca celelalte remedii naturale, la fel si persoanele care sunt sub tratament medicamentos de anticoagulante.

Ardeiul rosu imbunatateste circulatia periferica. In sezonul rece, cand mainile si picioarele sunt reci in permanenta din cauza temperaturilor scazute, una dintre cauze poate fi chiar circulatia deficitara.

Astfel, cate un ardei rosu la fiecare masa poate fi cel mai bun remediu pentru tine. Nu se recomanda aceasta cura naturista daca... mai mult

Vineri, 12 Februarie 2010, ora 08:39Alte articole despre: legume circulatie sange, plante circulatie sange, dieta circulatie sange

6

Page 7: Plante Care Iti Pun Sangele in Miscare

Ia-ti portia de sanatate din plantele ayurvedicePlantele medicinale ayurvedice sunt folosite pentru crearea unor remedii pentru diferite boli si afectiuni. Idea de baza a medicinii ayurvedice este ca dosha sa ramana in echilibru, pentru ca organismul sa se vindece sau sa ramana sanatos in limba sanscrita, dosha inseamna defect sau ceva ce poate duce la degradare; cei 3 dosha - Vata, Pitta si Kapha - sunt factori biologici foarte importanti in procesul aparitiei bolilor si in prevenirea si vindecarea lor).

Cand unul dintre cei 3 dosha se agraveaza sau incepe sa domine constitutia organismului, sanatatea ta este amenintata, iar atunci cand iei masuri pentru ca dosha fie din nou sub control, corpul tau se poate vindeca. Prin folosirea plantelor ai posibilitatea sa rezolvi problema doshei agravate si sa iti aduci corpul in echilibru, te invata Life 123.

Radacina de Ashwagandha este utilizata pentru a consolida slabiciunea. Poate ajuta o persoana care este epuizata fizic sau psihic si, uneori, este folosita pentru a trata impotenta sau un numar scazut de spermatozoizi. De multe ori este comparata cu planta ginseng, datoriza capacitatii sale de a energiza o persoana in mod natural.

Radacina de Coleus forskohli, un fel de menta, este utilizata in mai multe scopuri. Se spune ca este buna pentru a imbunatati circulatia, restabileste sanatatea inimii, trateaza insuficienta cardiaca congestiva si ajuta circulatia pulmonara. De multe ori este utilizata in combinatie cu alte plante medicinale.

Radacina de ghimbir este... mai mult

Miercuri, 04 Noiembrie 2009, ora 19:14Alte articole despre: plante medicinale ayurvedice, beneficii plante ayurvedice

Plante recomandate cardiacilorTratamentele naturiste pentru cardiaci reprezinta remediul perfect, de lunga durata si sigur pentru mentinerea in forma si evitarea complicatiilor nedorite.

Pe langa alimentele prescrise de medic, exista cateva plante care fac minuni pentru cardiaci. Care2.com ofera cateva ponturi naturiste, pentru mentinerea starii de sanatate si buna functionare a organelor interne.

Toate tratamentele insa vor fi dublate de exercitii fizice recomandate de catre specialisti, pe baza analizelor medicale si stadiul afectiunii.

Arborele de cacao este un foarte bun tonic cardiac. Sub forma de cacao cu lapte ori tinctura din micul arbore, tratamentul este eficient dupa cateva luni de utilizare. Evitati consumul de ciocolata pe baza de cacao, daunator in aceste cazuri.

7

Page 8: Plante Care Iti Pun Sangele in Miscare

Ardeiul rosu este si el indicat cardiacilor. Consumat zilnic, imbunatateste circulatia sangelui, iar palpitatiile vor fi doar o amintire neplacuta.

Usturoiul este cunoscut pentru efectele sale benefice asupra organismului. Egiptenii i-au gasit in antichitate 200 de intrebuintari, dar, pentru cardiaci, cea mai importanta este actiunea asupra tensiunii arteriale.

Consumul zilnic de usturoi normalizeaza nivelul grasimilor din sange si astfel, circulatia va fi imbunatatita.

Paducelul, un arbust spinos care creste in paduri si tufisuri, este si el recomandat cardiacilor. Atat florile cat si fructele actioneaza precum un sedativ al sistemului cardiovascular si se administreaza sub forma de ceaiuri.

Talpa... mai mult

8