1

Pilda lucrătorilor din vie 

De multe ori ne  întrebăm, cel puțin eu mă  întreb, de ce atunci când 

avea  ceva de  spus pe  față Mântuitorul nu  a  spus‐o direct,  ci S‐a  folosit de 

anumite pilde ca să lase să se înțeleagă ce vroia să transmită? Teologii spun 

că  Iisus  S‐a  folosit  de  pilde  pentru  că  era  mai  ușor  de  înțeles  și  făceau 

trimitere  la  lucruri  concrete. Chiar dacă  învățătura unei pilde  se  referea  la 

lucruri  foarte  înalte  și  abstracte,  o pildă de‐a  lui  Iisus ne  vorbește de  fapt 

despre  Dumnezeu.  Dar  pe  Dumnezeu  nu‐L  putem  vedea,  nu‐L  putem 

cunoaște și atunci Dumnezeu Iisus se aseamănă cu un stăpân, cu un împărat 

sau  cu un  tată,  iar pe noi ne  aseamănă  cu niște  supuși,  altă dată  cu niște 

slujitori, cu niște lucrători cum este și în pilda de astăzi cu lucrătorii dintr‐o 

vie. Și atunci, fiindcă aceste realități  le putem  înțelege, Iisus se folosește de 

ele ca noi să ne ducem cu gândul mai departe, la Dumnezeu. Am putea zice 

că  foarte multe din cele ce  se  referă  la Dumnezeu  le‐am  înțelege mai ușor 

dacă le‐am asemăna cu ceea ce se întâmplă în viața noastră, cu fiecare zi. De 

exemplu și preotul se  folosește de această relație tată –  fiu care există  între 

oameni, anume ca să se înțeleagă cum ne poartă Dumnezeu de grijă, cum ne 

iubește Dumnezeu și alte lucruri din acestea.  

Mai este însă un motiv pentru care Mântuitorul se folosește de pilde și 

nu spune direct și cu adresă și anume că mesajul pe care El  l‐a rostit acum 

două mii de  ani  trebuia  să  rămână  valabil  pentru  totdeauna,  pentru  toate 

timpurile. Dacă acum două mii de ani ar  fi zis o adresă directă  la poporul 

evreu, un cuvânt, sau la cineva din popor, la o categorie anume – o să vedem 

astăzi  în pildă  – noi,  care  am  fi  citit  astăzi  acel  cuvânt  am  fi  zis: păi  cum, 

Doamne, vorbește Iisus? Lor le‐a vorbit, nu pe noi ne‐a mustrat, pe ei i‐a certat 

și  i‐a mustrat. Nu nouă ne‐a poruncit  ci  lor  le‐a poruncit acele  lucruri. Dar 

pentru  că  acele  lucruri  sunt  exprimate  în  forma  aceasta,  iată  că  au  rămas 

  2

valabile până în ziua de astăzi și când citești pilda nu mai poți să te ascunzi 

după deget si să zici: păi se referea la evrei, se referea la cei din timpul Său, pe 

ei îi critica Iisus, lor le facea observații, pe ei îi avertiza Iisus. Nu este adevărat! 

Citește‐o cu atenție și o să vezi că‐ti vorbește ție, să vezi că la tine se referă, 

să vezi că despre tine este vorba în pilda aceea și că, de fapt, Dumnezeu cu 

tine vorbește astăzi, când s‐a citit Evenghelia la sfânta slujbă.  

Întotdeauna trebuie să abordăm lucrurile așa și să ascultăm Evanghelia 

și  cuvântul  care  se  spune  cu  adresă  directă,  ca  fiind  vorba  despre  noi  și 

sdresându‐ni‐se direct  și personal nouă,  fiecăruia  în parte. O sa vedeți câtă 

dreptate  am  și  în  ce  privește  pilda  de  astăzi,  o  plidă  care  se  găsește  în 

Evanghelia de  la Matei,  în capitolul 21. Și pentru cei ce n‐ați  fost de  față, o 

citesc așa, pe scurt: „Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit 

vie. A  împrejmuit‐o cu gard, a săpat  în ea  teasc, a clădit un  turn  şi a 

dat‐o lucrătorilor, iar el s‐a dus departe. Când a sosit timpul roadelor, 

a  trimis pe slugile sale  la  lucrători, ca să‐i  ia  roadele. Dar  lucrătorii, 

punând mâna pe slugi, pe una au bătut‐o, pe alta au omorât‐o,  iar pe 

alta au ucis‐o cu pietre. Din nou a  trimis alte  slugi, mai multe decât 

cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său 

zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au 

zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să‐l omorâm şi să avem noi 

moştenirea  lui.  Şi, punând mâna pe el,  l‐au  scos afară din  vie  şi  l‐au 

ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I‐au 

răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, 

care vor da roadele la timpul lor. Zis‐a lor Iisus: Au n‐aţi citit niciodată 

în Scripturi: "Piatra pe care au nesocotit‐o ziditorii, aceasta a ajuns să 

fie  în  capul  unghiului.  De  la  Domnul  a  fost  aceasta  şi  este  lucru 

minunat în ochii noştri"? De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu 

se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va 

  3

cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.” 

Aceasta este pilda.  

 Nu‐i  așa  că  cei  ce  trăim  la  țară, ne putem  închipui  foarte bine  cum 

stau  lucrurile? Un stăpân  își dă via  în arendă unor  lucrători  și când a venit 

vremea să își ia și el partea, normal că a avut această pretenție, acest drept să 

și‐o ceară.  

Stăpânul, ziceam la început că este Dumnezeu. Via este lumea aceasta 

pe care Dumnezeu a creeat‐o și a creeat‐o așa de minunat, când în pildă se 

spune  acolo  că  stăpânul  a  împrejmuit  via  cu  gard,  a pus  în  ea un  teasc,  a 

clădit un turn de pază, a făcut tot ce trebuie în via aceea. Vrea să se arate că 

lumea aceasta în care suntem noi, pe care ne‐a dat‐o Dumnezeu, e frumoasă 

și minunată  și are  tot ce  trebuie  în ea. Va dați  seama cât de multe  lucruri 

sunt în lumea aceasta? Le‐a facut Dumnezeu pe toate! Noi am venit doar să 

ne bucurăm de ele, numai  că am uitat că nu  suntem decât niște  lucrători. 

Ne‐am  învățat  cu  lumea  aceasta. Aproape  c‐o  putem  controla.  Încă poaia, 

vremea asta, le prezicem noi dar nu le putem opri și nu le putem schimba. Le 

schimbăm  însă  rău,  că ne  amestecăm  în  rânduiala  lumii  și dăm  peste  cap 

totul, dar tot din pricină ca ne socotim stăpâni în lumea aceasta și dacă, prin 

atâți mesageri cum au fost slujitorii aceia Dumnezeu ne avertizează, oameni 

buni, voi sunteti numai niște lucrători în via ceasta, într‐o zi veti pleca din via 

aceasta vreți – nu  vreți, nu‐i a  voastră  și dacă  vă  țineți așa  tare  cu dinții  și 

unghiile de ea, ia gândiți‐vă unde sunt părinții voștri, moșii și strămoșii voștri 

care tot așa ca voi au zis: “e pământul meu, e lumea mea, eu am dreptul, ma 

lupt până mor pentru  el”. Unde  sunt acuma  cei  ce odată gândeau  și  strigau 

așa? Într‐adevăr, sunt în pămnânt, în pământul lor, dar nu că mormântu‐i al 

lor  cum zice  într‐o pildă, vă amintiti: cică ei  sunt ai pământului. Ar putea 

zice foarte, foarte adevărat, nu lumea‐i a noastră, nu pământu‐i al nostru, ci 

  4

noi suntem ai pământului și toate sunt ale lui Dumnezeu. Dar, pentru că ne‐

am luat‐o‐n cap, când vine Dumnezeu și ne avertizează, auzi, din șapte zile o 

zi‐i  a Mea,  dă‐mi  ziua  aceea  că‐i  partea Mea  de  rod,  în  ziua  aceea  adu  și 

pentru Mine rod, fă și pentru Mine ceva, că Eu ți‐am dat lumea, Eu ți‐am dat 

viață, Io‐ți dau ploaie, Io‐ți dau soare, Eu  îți port de grijă, șase zile fă ce vrei 

pentru tine dar o zi fă ceva și pentru Mine, muncește și pentru mine ceva! Vine 

slujitorul lui Dumnezeu și spune vorba asta. Pe vremuri au fost chiar situații 

din astea  în care slujitorii  lui Dumnezeu erau persecutați, chiar omorâți de 

cei ce‐i scuturau și avertizau cu “trezirea la realitate”. Astăzi nu mai are omul 

așa  curaj  să  se  lege  de  un  preot,  chiar  să‐l  persecute  dacă‐i  spune  despre 

Dumnezeu,  dar  o  vorbă  urâtă  tot  îi  spune  și,  dacă  preotul  nu  tace  ci  tot 

spune,  se  poate  trezi  și  cu  o  vorbă mai  urâtă,  Doamne  ferește,  cu  vre‐o 

înjurătură,  ceva  de  genul  acela:  Lasă‐mă‐n  pace,  părinte,  nu  ți‐e  bine?  Ce 

treabă  ai  cu  viața mea,  ce  treabă  ai  cu mine? Așa‐i  că  seamănă pilda  și  se 

potrivește zilei de astăzi? Așa‐i că ne  regăsim  în pildă dacă o  înțelegem  în 

felul acesta? O, dar cât adevăr este, din păcate! Și zice că, neascultându‐i pe 

slujitori,  batjocorindu‐i  și  pe  unii  chiar  omorându‐i,  stăpânul  ce  și‐a  zis, 

Domnul Dumnezeul cerului și al pământului: Poate vor asculta de Fiul Meu. 

Și după ce a  trimis pe prooroci  și oameni  sfinți  să  le vorbească,  la urmă  a 

socotit  să  vină  însuși  Fiul  Său. Nu  se  poate  ca  lumea  să nu  se  întoarcă  la 

Dumnezeu  dacă  lumea  află  și  cunoaște  că  însuși  Fiul  lui  Dumnezeu  S‐a 

coborât pe pământ și S‐a făcut Om ca să fie ca noi, să ne înțeleagă durerea, 

necazul, să nu mai putem spune o, Doamne, Tu de acolo, din cer, ce ști Tu ce 

mă doare pe mine? Păi uite, că a venit pe pământ să‐L doară și pe El cum te 

doare  pe  tine,  să  rabde  și  El  de  foame  ca  și  tine,  să  obosească  și  El  cum 

obosești  și  tu,  să  sufere  și El  cum  suferi  și  tu, ca  tu  să  înțelegi  ce așteaptă 

Dumnezeu de la tine, să‐i dai totuși lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. 

Dar  ce  au  făcut  oamenii  de  două mii  de  ani  încoace  cu  acest  Fiu  al  lui 

  5

Dumnezeu, că noi zicem că eu nu L‐am omorât, că evreii L‐au omorât, că L‐

au  răstignit  acolo,  împreună  cu  romanii,  pe  cruce. Da,  dar  apostolul  Pavel 

vine  și  ne  contrazice  și  ne  zice  așa:  de  câte  ori  păcătuiți  cu  bună  știință 

împotriva lui Dumnezeu, îl rastigniți din nou pe Fiul Său. Auzi, că de două mii 

de ani  încoace, noi  tot același păcat  îl  facem,  că  trimite Dumnezeu pe  fiul 

Său și noi Îl nesocotim, Îl batjocorim, nu‐L ascultăm, nu‐L luăm în seamă ba 

mai  rău,  prin păcatele pe  care  le  facem  îl  răstignim din nou. Căci,  făcând 

mereu păcate, Iisus trebuie mereu să sufere pentru aceste păcate care trebuie 

să fie iertate și noi să putem trăi pe pământ. Păcatele care le facem noi astăzi, 

să știți că n‐a suferit  Iisus acum două mii de ani pentru ele ci suferă astăzi 

pentru  ele  și de  asta  la Liturghie noi  facem  frângerea pâinii  și  a  vinului  și 

zicem iarăși:  luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi 

spre iertarea păcatelor. Astăzi S‐a frânt, astăzi s‐a răstignit pentru păcatele ce 

le‐ați  făcut  toată  săptămâna  care  a  trecut. Astăzi  S‐a  răstignit  din  nou  pe 

cruce, pe Sfântul Altar, cu păcatele ce  le‐am  facut de‐o săptămână  încoace. 

În  loc  să  fie  jertfa  aceasta  ca  o  bucurie,  că  așa  zice  –  “jetfa  bucuriei”, 

Euharistie înseamnă mulțumire, iată că și astăzi jertfa este tot jertfă, căci nu 

suntem vrednici și nu înțelegem și tot așa rămânem departe de Dumnezeu și 

cu  acea  reacție  de  respingere  ori  de  câte  ori  cineva  ne  face  observație  în 

legătură  cu  aceasta:  cu  păcatele,  cu  viața  noastră,  cu  relația  și  obligația 

noastră față de Dumnezeu. Lasa‐mă‐n pace, nu vreau să aud, fac ce vreau cu 

viața mea,  fac ce vreau cu  lumea asta, e viața mea, e pământul meu, e casa 

mea,  e  averea mea,  e  timpul meu. O, Doamne,  cât  păcat  e  în  tot  ceea  ce 

spunem  aici.  Și  care  va  fi  urmarea  acestei  cârtiri  greșite,  acestei  atitudin 

osânditoare  înaintea  lui Dumnezeu? Va  fi  ce‐ați  auzit  aici. Zice:  ce  va  face 

stăpânul cu  lucrătorii aceia? O zis‐o chiar ei, din gura  lor, că‐i  logic  și noi, 

dacă ne‐ar întreba, tot așa am răspunde: păi, ce să facă, le va lua via și o va da 

la alții mai vrednici. O, zice Mântuitorul, nu numai atât, stați că nu‐i numai 

  6

atât, zice:   se va  lua de  la voi  Împărăția  lui Dumnezeu  și se va da neamului 

care  va aduce  roadele  ei. Da, piatra  aceasta de poticnire,  învățătura despre 

care vă vorbesc astăzi, aici, pe care oamenii n‐o  iau  în  seamă, că asta zice: 

piatra cea din capul unghiului pe care ziditorii au aruncat‐o crezând că nu‐i de 

folos,  aceea  este  piatra  cea  mai  importantă.  Piatra  aceea  va  fi  piatra  de 

poticnire. Cine  va  cădea  pe  ea  se  va  sfărâma  și  peste  cine  va  cădea  ea  pe 

aceia‐i va spulbera. Ce face asta: cine va cădea pe ea – peste cine va cădea ea? 

E cât se poate de clar, nu există cale de întoarcere. Dacă o dată refuzăm și ne 

comportăm  în  felul  acesta,  cum  s‐au  comportat  evreii, nu  vom  păți  ce  au 

pățit ei, ci vom păți poate mai rău decât ei, căci nici într‐un fel, nici în altul 

nu va mai fi pentru noi scuză. Dumnezeu și Mântuitorul, care astăzi ne poate 

fi Tată și Părinte și Cel ce ne poartă de grijă și care ne duce în Cer, Acela va fi 

pentru noi  judecător  și, vorba aceea, ori va cădea peste noi, ori vom cădea 

noi peste ea, tot va fi vai de noi  și tot praful și pulberea se va alege de noi. Se 

va lua de la voi Împărăția lui Dumnezeu și se va da altor lucrători. E un cuvânt 

greu  acesta  și,  din  păcate,  se  potrivește  și  nouă  –  creștinilor  de  azi  –  și 

poporului  nostru. Câtă  vreme  nu  s‐a  numit  poporul  nostru  popor  creștin, 

poporul lui Dumnezeu, câtă vreme nu ne‐am revendicat noi a fi niște creștini 

speciali,  mai  deosebiți  decât  alte  popoare,  pentru  că  voievozii  noștri  au 

construit  biserici,  pentru  că  poporul  nostru  a  fost  întotdeuna  alipit  de 

Dumnezeu  la  vreme de necazuri,  că  așa  a  știut  el  să‐și  crească  copiii  și  să 

trăiască  în  frica  lui  Dumnezeu  și  în  rușine  de  oameni.  Dar  astăzi,  astăzi 

cuvintele astea se mai potrivesc poporului acestuia? Astăzi mai suntem noi 

așa de creștini cum au  fost  înaintașii  și strămoșii noștri? Astăzi mai putem 

noi  să  ne  lăudăm  cu  acest  atribut  de  creștin?  Prin  asta  ne  definim  noi, 

românii, astăzi cel mai mult, prin faptul că suntem creștini? Mie mi se pare 

că nu‐i deloc așa din păcate și de aceea cuvântul de astăzi ni se potrivește și 

  7

nouă: se va lua de la voi Împărăția lui Dumnezeu și se va da neamului care va 

duce roadele ei. 

Să luăm aminte, dragii mei și să  învățăm din pilda aceasta tot ceea ce 

trebuia să  învețe evreii  și n‐au  învățat acum două mii de ani. Au  rămas pe 

mai departe  evrei, necreștini  și  iată‐i  și  astăzi departe de Dumnezeu  și de 

mântuire. Noi însă, într‐o vreme, am fost ce trebuia să fim. Nu‐i așa de greu 

să  ne  întoarcem  din  nou.  Comoara  aceasta,  zestrea  aceasta,  este  încă  la 

îndemâna noastră. Să învățăm și să ascultăm ceea ce ne învață Scriptura, că 

nouă ne vorbește,  la noi  se  referă  și pentru noi  și‐a noastră mântuire  sunt 

toate acestea. Amin. 

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!