PIAŢA GHEORGHE GHEORGHIU DEJPIAŢA PALATULUI

PIAŢA REVOLUŢIEI

CĂLUGĂR DANA CRISTINA 42IARHITECTURA SPAŢIULUI NECONSTRUIT, SEM. 2, ANUL 2009-2010

1

LOCALIZARE ,,Aflată în plin centrul capitalei, Piaţa Revoluţiei se găseşte la intersecţia a două

fluxuri importante de circulaţie, primul pe Calea Victoriei, de la nord la sud, iar cel de-al doilea de pe direcţiile Ştirbei Vodă-Dem Dobrescu şi Piaţa Lahovary-Nicolae Golescu-Ştirbei Vodă.

Din Piaţa Revoluţiei se desprind apoi 8 străzi, începând cu Ştirbei Vodă şi terminând cu strada Academiei. În şi din Piata Revoluţiei vin şi pleacă zilnic străzi care au devenit un fel de culoare înguste, cu pereţi înalţi, fără vegetaţie, umbroase şi neaerisite, pe care circulă vehicule forţate la opriri şi porniri dese.”1

SCURT ISTORIC<< Despre cum s-a injghebat Piaţa, înregistrând pe rând transformările istorice prin

care au trecu Bucureştii, ar fi mai multe de spus. Cel mai vechi dintre monumentele care străjuiesc acest spaţiu întins ca o palmă deschisă este biserica pe care Iordache Creţulescu a înălţat-o în 1722. Din hanul vecin n-a mai rămas nici urmă, fiind sacrificat în 1938 pentru a extinde curtea Palatului Regal, operaţie care a suprimat şi strada Sf. Ionică şi casa colonelului D. Creţulescu. Biserica, o splendoare de veche artă românească, a fost restaurată de Ştefan Balş, iar blocul de alături, cu librăriile de la parter, este una dintre operele lui G.M.Cantacuzino. Traversând Calea Victoriei în direcţia fostului Comitet Central, constatăm co frontul de blocuri Romarta a înlocuit un şirag de clădiri din secolul al XIX-lea, printre care faimoasa băcănie Dragomir Niculescu şi librăria Hachette, care se infigea adânc în piaţă. Între ele şi faţada Miniserului de Interne se întindea strada Raymond Poincaré. Bombardamentele îndreptate asupra palatului Regal după 23 august 1944, care au distrus şi Teatrul Naţional, au deschis acel cap de perspectivă pe care Richard Bordenache l-a astupat cu calcanul decorat cu fântâni arteziene. Între Palat si Fundaţie se ridica în 1939 statuia ecvestră a lui Carol I, întemeietorul bibliotecii.

Acest perimetru mişcător este încadrat de câteva puncte ferme: la nord, hotelul Hilton, fostul Athéneé Palace, refăcut astăzi din păcate fără frizeria Ionică de pe vremuri; la vest, Palatul Regal, care, după incendiul din 1927, capătă forma actuală între 1935 şi 1937; la est, Ateneul, construit începând cu 1886, după planurile arhitectului Albert Galleron. Restaurantul ,,Cina” şi casa boierească a Neculeştilor se învecinează cu Fundaţia Regală. Casa din spatele ei, păstrată ceva timp ca ruină, fusese consulatul austro-ungar pe vremea lui Carol I. Clădirea care s-a identificat cu Comitetul Central încheie această latură a pieţei.

La 1907, Frédéric Damé, autorul unei preţioase descrieri a Bucureştilor în care a trăit, scris: ,, primarul actual, domnul Mihail Cantacuzino, a pus la concurs un plan de sistematizare a oraşului. Sperăm ca acest proiect să fie aprobat pentru a fi executat în chip metodic şi cu spirit de continuitate. [....] Vai, spiritul de continuitate este ceea ce lipseşte cel mai tare în România. “ >> 2

,, La mijlocul secolului trecut existau traseele actualelor străzi Academiei, C.A. Rosetti, Nicolae Golescu, Boteanu şi Calea Victoriei, cunoscută şi ca Podul Mogoşoaiei, una dintre cele mai importante artere de atunci ale oraşului. Vechile şi întinsele proprietăţi boiereşti înşirate de-a lungul avesteia erau deja în mare parte dicizate; marile reşedinţe alternau cu construcţii de mai mică întindere, cele mai multe dintre acestea aliniate la stradă, începând să se contureze caracterul spaţial-volumentrid ca şi cel preponderent comercial al acestui tronson al Căii Victoriei. În contrast, restul teritoriului avea mari suprafeţe libere. 1880-1889: Ideea realizării unei pieţe în faţa Palatului Regal a început să prindă contur după 1880. După proclamarea Regatului României în 1881, arhitectul francez Paul Gottereau a prouectat extinderea palatului de atunci: noul corp principal, retras, paralel cu Calea Victoriei, 1 Revista Arhitectura, nr 1-2/1998, pag. 392 Pippidi, Andrei. Case şi oameni din Bucureşti. Pag. 24-26

2

definea, împreună cu vechea aripă şi cu un nou corp de gardă (perpendicular pe cel principal) un amplu spaţiu deschis spre Calea Victoriei, având rol de curte de onoare.

Prima piaţă din faţa Palatului a fost astfel delimitată la est şi vest de cele două clădiri proiectate de Paul Gottereau. Amenajrea spaţiului a început după 1889, ea devenind o piaţă unitară din punct de vedere arhitectural, integrându-se perfect în scara şi proporţiile de atunci alea Căii Victoriei. În centrul pieţei a fost amplasată statuia ecvestră a lui Carol I, opera sculptorului Ivan Mestrovic. În aceeaşi perioadă capătă contur alte două spaţii alevolare de-a lungul Căii Victoriei: piaţa din faţa Cercului Militar şi spaţiul din faţa Ateneului Român. Acestea din urmă, împreună cu mai vechea piaţă a Teatrului , începeau să stabilească o anumită ritmare spaţială devenităcaracteristică pentru acest tronson central al străzii. 1911: Începe o evoluţie spectaculoasă a ţesutului urban din întreaga zonă. Trama stradală era foarte apropiată de cea actuală. Faţă de situaţia anterioară, au mai fost deschise străzile Dem Dobrescu, Strada Regală (Câmpineanu), Strada Franklin şi Strada Episcopiei. Cradul de ocupare al terenului a crescut considerabil, dispărâd totodată, prin divizări succesive, marile parcele existente anterior. Ţesutul urban începe să capete un caracter mult mai unitar. Realizarea integrală a Bulevardului Magheru, ce uneşte Piaţa Universităţii cu Piaţa Romană, între cele două războaie mondiale, a dus la transferarea către noua străpungere a rolului de arteră majoră a oraşului pe direcţia nord-sud. 1935 – Prevederile Planului director de sistematizare

Întreaga suprafaţă a fost inclusă în zona comercială a oraşului, cu regim special de construire. Acest fapt a avut ca urmare nu numai creşterea diversităţii funcţionale, dar şi apariţia a numeroase imobile cu mai multe nivele, cu o arhitectură în general de factură modernă, care au sporit considerabil complexitatea spaţială şi arhitecturală a întregii zone. Zona din spatele palatului se dorea amenajată ca un mare spaţiu verde, legat cu parcul Cişmigiu. 1938: La sfârşitul anului 1938, Primăria, împreună cu direcţia lucrărilor palatului, a întocmit un nou plan. Conform acestuia, Calea Victoriei ar fi urmat să aibă un prospect de 40m, din faţa hotelului Athéneé Palace până în dreptul bisericii Kretzulescu şi se prevedea întreruperea locală a frontului cosntruit dintre Claea Vistoriei şi strada Academiei, pentru a crea o nouă alveolă care să pună în valoare clădirea Ministerului de Interne, pe atunci încă în construcţie.1942: Nicolae nenciulescu, autorul proiectului pentru palatul regal, întocmeşte şi un studiu privind amenajarea pieţei. El propunea realizarea unei pieţe adînci, axată pe clădirea palatului, perpendiculară pe Calea Vitoriei, având în capătul opus un nou sediu al Fundaţiilor Regale şi lateral, două pieţe de dimensiuni mai mici, dezvoltate simetric faţă de piaţa principală. 1953-1954: Faţada imobilului ,,Generală” este întoarsă spre piaţă, fiind proiectată de Richarc Bordenache. Astfel configuraţia şi volumetria pieţei este definitivată, aşa cum se prezintă şi astăzi: realizarea clădirii Ministerului de Interne (1938-1948), modificarea faţadei şi extinderea clădirii Athéneé Palace cu patru travei (1938-1939).1958-1960: A fost realizată o nouă piaţă a Sălii Palatului, ansamblul de locuinţe şi sala propriu-zisă, după proiectul unui colectiv de arhitecţi sub coordonarea lui Horia Maicu. Biserica Kretzulescu şi clădirea palatului au devenit piese de articulare a celor două spaţii de mari dimensiuni situate pe două platforme diferite. Proiectul de sistematizare al zonei a cuprins şi piaţa palatului , care era gândită ca un spaţiu unic, având un puternic ax perpendicular pe traseul Căii, susţinut de o impozantă clădire, mult retrasă chiar faţă de aliniamentul Ateneului Român.”3

3 Revista Arhitectura, nr 1-2/1998, pag. 4-8

3

PĂRERE PERSONALĂPiaţa Revoluţiei este unul din locurile prin care trec zilnic cel puţin o dată, fiind parte

din traseul pe care il parcurg în drum spre facultate. Eu percep acest spaţiu diferit, în funcţie de modul în care trec prin el, pe jos sau din mijloacele de transport ce îl traversează.

Succesiunea de spaţii verzi, alei, piaţete, îţi oferă un traseu plin de surprize şi oaze presărate în jungla oraşului, o scăpare din atmosfera sufocantă de betoane încinse, claxoane, agitaţie, zumzet general. Poate nu eşti atât de izolat ca şi în interiorul parcului Cişmigiu, aflat în imediata vecinătate, dar senzaţia de indepărtare de cotidian, de destindere se resimte în acelaşi mod.

Având în vedere suprafaţa întinsă pe care o ocupă, putem considera Piaţa Revoluţiei un spaţiu cultural de sine stătător. Gardurile fostului Palat regal, actualul Muzeu de Artă al României, sunt suport pentru expoziţii în aer liber de fotografie, campanii publicitare pentru teatre sau festivaluri, spaţiile folosit ca parcări devin gazde pentru festivaluri, petrecerile Bucureştiului, manifestări artistice foarte variate, concerte. Scuarul din faţa Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale adăposteşte monumentul ,,Memorialul Renaşterii Glorie Eternă Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, închinat victimelor revoluţiei.

Întreaga configuraţie a pieţei pare să scoată in evidenţă fiecare clădire în colţul ei, fiind un puzzle între formă şi fond, între construit şi neconstruit, între mobil şi imobil, între prezent şi trecut. Deşi piesele principale fac parte dintr-un program de arhitectură clasic, există şi exemple de coexistenţă, de simbioză, cel mai reprezentativ fiind sediul Uniunii Arhitecţilor din România, o reinterpretare a relaţiei vechi-nou.

Comunicarea între spaţii este realizată de fronturile construite ce sunt percepute ca fundal pentru activităţile ce se petrec piaţete şi pe spaţiile verzi, fronturi ce se prelungesc de-a lungul Căii Victoriei, una din arterele principale de străpung toată zona.

Volumetria şi configuraţia unei zone aşa de ample este foarte importantă pentru a evita efectul de claustrare, de sufocare, de capcana. Astfel, piaţa este bine realizata: elementele componente nu sunt înghesuite, oferind posibilitatea de observare atât a fiecărei clădiri în parte ca o entitate, cât şi a relaţiei dintre ele ca ansamblu, există alternarea spaţiului construit cu spaţiul verde, ceea ce impune un anumit ritm de asimilare a spaţiului, vegetaţia fiind un loc de relaxare a ochiului, o pauză pentru a înţelege toate informaţiile acumulate până în acel moment, proporţia dintre spaţii evidenţiază anumite dominante, puncte de reper cum ar fi clădirea Muzeului de Artă pentru planul orizontal şi Monumentul Eroilor Revoluţiei pentru planul vertical.

Traseul pietonului este o permanentă descoperire a spaţiului, de la ansamblu la detaliu şi înapoi la ansamblu, o raportare personală la mediul înconjurător în care atenţia se pierde în multitudinea de piese de puzzle ce compun perspectiva generală. Deschiderile mari îţi induc senzaţia de libertate, de detaşare iar multitudinea de străzi corelate între ele oferă posibilităţi infinite de itinerarii.

,, De mai bine de un secol, la scurte intervale, în Piaţa Palatului Regal, se întâmplă evenimente care schimbă datele unei coagulări finale. În ciuda unei dinamici neîntrerupte în formarea fronturilor (ultimul venit este sediul Uniunii Arhitecţilor din România, în 2004) şi a succesiunii aparent aleatorii de spaţii, Piaţa Palatului ocupă poziţia greu de egalat de nod central, cu funcţie simbolică esenţială pentru memoria oraşului.

Piaţa Palatului nu este o piaţă consolidată şi clară, cât o suită liberă de pieţe, piaţete, largo-uri. Locul cere un efort de articulare care să compenseze lipsa unor ierarhii spaţiale convingătoare.”4

4 Bucureşti: arhitectură şi modernitate, un ghid adnotat. Pag . 68

4

EVOLUŢIE PLAN AMENAJARE PIAŢĂ

FOTOGRAFII PERSONALE

5

6

7

BIBLIOGRAFIE

Pippidi, Andrei. Case şi oameni din Bucureşti. Bucureşti: Humanitas, 2008Bucureşti: arhitectură şi modernitate, un ghid adnotat. Bucureşti: ArCub Simetria, 2005Revista Arhitectura, nr. 1-2/1998