“ Nu din vorbe, ci din fapte se cunoaşte omul virtuos” Sf. Vasile cel Mare

Prietenul nostru

Editura Neutrino

Puteţi citi: - Călători pe drumul sfinţeniei - Prietenia... “rara avis” - Povestea numelor - Profesionalizarea pastoraţiei în şcoală - Pomenirea pruncilor morţi nebotezaţi - Care sunt preocupările tinerilor din ziua de astăzi? - Omagiu Fecioarei Maria - Ecumenism trăit la Reşiţa... - Neumarkt - repetabila bucurie - Poezii uitate - Texte vechi pentru tinerii de azi - Informaţii utile

- Serviciile religioase în Iulie şi August

ANUL V, Nr. 47 / IULIE - AUGUST 2008 Periodic editat de Parohia Ort. Română “SF. APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL, GOVÂNDARI

Călători pe drumul sfinţeniei sau

în viaţă împreună cu Hristos

Existăm în această viaţă pentru că atotînţelepciunea dumnezeiască ne-a gândit să fim în ea mai înainte de a fi creată lumea, şi lucrarea Dumnezeieştii Treimi, Care pe toate le-a făcut bune, la locul şi la timpul lor, ne-a adus dintru nefiinţă la fiinţă, din neexistenţă în existenţa acestei vieţii.

Nu putem gândi că viaţa vreunui om a fost gândită şi creată fără rol şi rost şi timp, Cel atoatecreator n-a făcut fără de acestea nici cea mai minusculă formă de viaţă, fapt mărturisit şi de neamuri (a se lectura în literatura veche egipteană Marele imn către Aton).

Prin urmare consider că aceste clipe de viaţă ne-au fost date nouă cu un anumit scop. Un părinte apusean îndrăznea să spună că existenţa noastră este pentru Dumnezeu. Fericirea Sa prelua cuvântul paulin « ai Domnului suntem » (Romani 14 : 8).

Se impune silogismul ca şi purtarea noastră în viaţă să fie pentru Domnul şi ca Domnul. Ajungem astfel la calitatea sine qua non a divinului, la sfinţenie, însuşirea dumnezeiască prin excelenţă, darul ontologic primit de fiecare om, ţinta noastră finală atinsă de om în Hristos, atinsă apoi de Sfântul Pavel (Galateni 2 : 20), pe care fiecare o putem avea dacă « viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu » (Coloseni 3 : 30), îndumnezeirea.

Sfinţenia, atribut fiinţial divin prin excelenţă, propriu doar lui Dumnezeu în tripersonalitatea Sa treimică, cheamă ontologic pe om ca să i-l împărtăşească ca dar al iubirii din Cel ce e iubirea (1 Ioan 4 : 4-8), ca dar de bunătate din Cel ce e bunătatea (Matei 19 : 17), îndemnând ca să se trăiască în iubire, în bunătate, ca, printr-o astfel de viaţă, sfinţenia ca dar să devină o realizare a omului şi o participare a lui la sfinţenia dumnezeiască : « sfinţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu Domnul Dumnezeul vostru sfânt sunt ; fiţi sfinţi că Eu Domnul sfânt sunt ! » (Levitic 11 : 44-45).

Am pornit de la formula « călători pe drumul sfinţeniei » convins că sfinţenia nu se realizează aşa odată şi gata, ea nu are o formă statică, ci se mişcă mereu, caracterul ei este dinamismul, Sfântul Grigorie de Nyssa vede, chiar şi după Parusie, mişcarea sfinţeniei în ceea ce se propune a fi « epectaza » sau întinderea fără de sfârşit spre Dumnezeu, înaintarea din slavă în slavă în îndumnezeire cu specificarea că necreatul rămâne necreat, divinul rămâne divin, iar creatul rămâne creat chiar dacă se îndumnezeieşte.

Atingerea unei astfel de stări, mereu în mişcare, înseamnă întoarcerea spre izvorul harului, har înţeles ca putere dumnezeiască fără de care nu se poate nici călători pe drumul sfinţeniei.

Dacă ne-am referi la omul primordial, el putea călători pe drumul sfinţeniei antrenând în mergerea lui, prin veşnicie, întreaga sorginte umană. Călătoria lui ar fi fost o mereu înaintare, o înaintare pe care o făcea în lume şi cu lumea.

Dar referindu-ne la noi, călătoria noastră este mai adesea o întoarcere, un mers pe drumul de la statura omului supus păcatului şi morţii, pe care-l aşteaptă « iadul » spre statura omului care ajunge « casnicul » (Efeseni 2 : 19) lui Dumnezeu (Ioan 14 ; 2-3), aşa se face că adesea înaintăm ca-n necunoscut sau necunoscând şi aceasta implică neapărat prezenţa lui Hristos, împreună călătorind cu El şi să ne tot zică : « Eu sunt lumina lumii ; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii » (Ioan 8 : 12); « puţin crdinciosule pentru ce tea-i îndoit » (Matei 14 : 31) ; şi să ne « deschidă mintea pentru a înţelege scripturile » (Luca 24 : 45). Prin Sfânta Evanghelie după Matei (cap. V-VII) Iisus vorbeşte tuturor generaţiilor lumii despre acest drum de la păcat la virtute sau de la omul păcătos la casnicul lui Dumnezeu, arătând totodată şi mijloacele oferite ca sprijin de înaintare spre statura bărbatului desăvârşit. Astfel, atunci când se rostesc astfel de vorbe, nu se spun cuvinte oarecare, ci se rostesc cuvintele dumnezeieşti singurele în măsură a schimba, a restaura, a înnoi, ele fiind « duh şi viaţă » (Ioan 6 : 63).

Propovăduind un astfel de chip al omului, teologia este în actualitate, iar Biserica încorporează în lucrarea ei, adesea fără s-o spună, pe antropologi, sociologi, psihologi, medici, politicieni, economişti, massmedia, angajaţi toţi în desfăşurarea acestui proces de înnoire, în realizarea acestei călătorii spre sfinţenie, căci Dumnezeu se foloseşte de cele puternice, dar şi de cele slabe şi neputincioase spre a birui. Cel ce converge calea tuturor este Hristos care zice adesea, pentru a nu fi necredincioşi : « Fără Mine nu puteţi face nimic » (Ioan 15 : 5).

Pr. Conf. Univ. Dr. Ştefan Pomian

Povestea numelor www.crestinortodox.ro

3

Anastasia - Pe 22 decembrie este pomenită Sf. Mare Muceniţă Anastasia, martirizată pentru Hristos la 25 decembrie 304. Numele creştine Anastasie şi Anastasia se trag din cuvântul grecesc anastasis,-eos, care înseamna "înviere", "sculare (din morţi)" (ana, "sus" + stasio, "a sta"). Tipul de icoană care poartă acest nume înfăţişează Pogorârea Domnului la Iad, asociată Învierii Sale din morţi. La noi, numele a circulat de timpuriu, sub forme felurite, astăzi tot mai rare: Anastase, Nastase, Nastasia, Năstăsia, Nastu (foarte frecvent la aromani), Năstuţa, Tase, Tasia etc. Multe s-au pastrat numai ca nume de familie: Anastasiu, Anastasescu, Năstac, Năstase, Nasta, Naste . Andrei - Sf. Apostol Andrei, "cel dintâi chemat" la propovăduire, este, conform tradiţiei, şi primul care a adus creştinismul pe meleagurile noastre. Este prăznuit pe 30 noiembrie, iar luna calendaristică următoare, decembrie, îi purta in mod tradiţional numele (Undrea sau Indrea). Numele Andrei nu-i, cum s-ar putea crede, de origine evreiască, ci grecească: Andréas stă în legătura cu andreia, "bărbăţie, îndrăzneală" (de la anér, andrós, "bărbat"). Forma curentă este Andrei (feminin: Andreea), cu diminutivul Andi (adeseori grafiat Andy, dupa model occidental). În vechime, limba română a cunoscut şi alte forme (Andrii, Andruţa, Andrieş, Andreica etc.), unele dispărute cu timpul, altele păstrate doar ca nume de familie.

E părerea mea… şi-o scriu ! de Alina Fetescu alinutza19res@yahoo.com PRIETENIA…RARA AVIS ! Motivul pentru care am ales acest subiect în vederea scrierii acestui articol este faptul că mă uit în jurul meu şi nu prea văd prieteni adevăraţi, adică cei mai mulţi dintre tinerii de azi consideră că au prieteni dacă au cu cine să iasă în oraş sau dacă au cu cine să facă diferite lucruri. Eu sunt de părere că un prieten adevărat este acela care este lângă tine atât în momentele plăcute din viaţă cât şi în cele neplăcute, în sensul că dacă la ora 3 din noapte ai o problemă şi îţi suni prietenul, acesta să nu te întrebe dacă ai văzut cât e ora, ci să te întrebe cum te poate ajuta. Cred că puţini dintre noi avem astfel de prieteni, PRIETENI ADEVĂRAŢI. Am căutat o definiţie pentru prietenie şi am găsit mai multe, dar una mi s-a părut mai interesantă : ’’legătură de lungă durată stabilită între doi oameni care au interese comune’’. Aşadar, nu se poate ca azi să ai un prieten şi mâine să nu îl mai ai şi, în cazul în care cel pe care îl credeai prieten îţi întoarce spatele, poţi fi sigur că acela nu ţi-a fost prieten vreodată, aşa că nu vei avea nimic de regretat. Mă gândesc că cel mai bun exemplu al unei persoane trădate de aşa-zişii prieteni este chiar Mântuitorul, în sensul că, Iuda Iscarioteanul, care era unul dintre Apostoli, L-a vândut pentru treizeci de arginţi, iar Petru s-a lepădat de Domnul de trei ori, înainte să cânte cocoşul. Chiar dacă a fost trădat şi renegat, Iisus i-a iertat, însă spre exemplu, Iuda nu s-a putut ierta pe sine, sinucigându-se. Dacă Mântuitorul a fost trădat şi I S-a înşelat încrederea, noi nu suntem cu nimic mai presus decât El, aşa că trebuie să avem mare grijă în momentul când ne alegem prietenii. Eu consider că trebuie să ai un singur prieten adevărat şi, eventual, mai mulţi amici. În popor se spune că: ’’Omul bun e luat de prost’’ şi tind să cred că e adevărat pentru că în momentul în care o persoană este darnică, de exemplu, toată lumea va veni să îi ceară diferite servicii şi se vor numi prietenii acelei persoane până în momentul când îşi ating scopul. Aşa că sfatul meu ar fi : AVEŢI GRIJĂ CUM VĂ ALEGEŢI PRIETENII PENTRU A NU SUFERI MAI TÂRZIU...

Diac. Emil Varga - prof. de Religie

“ VOX POPULI VOX DEI ” “Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.” Lc. 19, 40

4

PROFESIONALIZAREA PASTORAŢIEI ÎN ŞCOALĂ Pentru mulţi dintre mai marii vremurilor noastre, religia nu reprezintă decât un element ce frânează gândirea, dezvoltarea societăţii sau chiar moralitatea(!), dorind ca aceasta să fie eliminată şi din programa şcolară, căci după mintea unora, tinerii aflaţi în cautare de valori, modele sau principii n-ar avea nevoie şi de ora de religie. Nedorind să dezvolt o critică unei astfel de atitudini, aş dori mai mult să pot sublinia rolul be-nefic ce-l poate avea prezenţa orelor de religie în şcoală şi o posibilă ,,perfecţionare’’ a acestei activităţi. În ceea ce priveşte noţiunea de ,,pastoraţie’’, aceasta este des folosită în sfera vieţii şi activităţii preoţeşti, dar semnificaţia-i se resfrânge şi în aria didactică, şcolară. Pe lângă alte înţelesuri, în acţiunea de profesio-nalizare a pastoraţiei didactice se poate utiliza într-o formă pragmatică şi termenul de ,,tact’’, termen folosit pentru a desemna o strategie a raportării la alte persoane implicând discernământ, adeziune sufletească, grija pentru a nu leza demnitatea celui în cauză şi a-l influenţa educativ sau instructiv în chip ingenios, fără duri-tate şi evitând conflictele. Prin urmare constatăm că tactul nu este un dat, ci o realizare la care se ajunge prin conjugarea tuturor factorilor spirituali, în în primul rând a temperamentului; prin aceasta, tactul pastoral în învăţământ include nu numai bunăvoinţa, dragostea nefăţarnică şi ajutorul dezinteresat, ci şi o sumă de apti-tudini care pot să-l transforme pe profesorul de religie într-un element de atracţie spirituală. Prin misiunea sa, preotul este omul sufletului şi în duhovnicie mulţi credincioşi se descarcă de povara grea a păcatelor, de suferinţele ce-i apasă, de bolile sufleteşti cunoscute sau ascunse. Într-o altă dimensiune vorbind, dascălul de religie la rândul său poate reprezenta un alt ,,duhovnic’’ ce se poate apropia de inimile elevilor printr-o comunicare sinceră, deschisă, i se pot destăinui, aducându-le înţelegere şi mângâiere. În ase-menea ocazii, ca de altfel totdeauna, preotul sau dascălul de religie trebuie să dea dovadă de răbdare şi în-găduinţă spre a asculta mărturisirile, deoarece însăşi destăinuirea unei dureri descarcă sufletul de povară. Este întotdeauna bine să fie ascultat acel tânăr ce-şi descarcă sufletul fie în Biserică, fie la ora de religie, chiar şi atunci când s-ar părea că n-ar avea prea multă dreptate. Tactul pastoral se impune deci a fi apreciat totdeauna nu în împrejurări excepţionale, ci îndeosebi în situaţii mărunte şi obişnuite. Dialogul este un fapt obişnuit în viaţa tuturor oamenilor; tocmai de aceea, prin actul vorbirii ne putem exprima gândurile din necesitatea de a comunica unii cu alţii oral şi în scris. În toate împrejurările, dascălul de religie trebuie considerat un om al cuvântului, trebuind să mângâie şi să găsească proprii resurse sufleteşti spre a încălzi inimile, spre a îmbărbăta şi chiar a mustra atunci când este cazul. Sfântul Apostol Pavel nu uita să îndemne pe Timotei ca în împrejurări excepţionale să mustre (I Timotei 5:20), dar precizând şi maniera deosebită în care trebuie făcută mustrarea: ,,Certând cu blândeţe pe cei care stau împotrivă’’ (II Timotei 2,25); astfel cearta să ducă la îndreptare, iar lauda spre mai multă înfăptuire în bine şi nu spre îngâmfare, spre a nu se uita că profesorul de religie prin gesturile, faptele şi cuvintele sale pot fi o prelungire a activităţii Bisericii. În general, elevii au sensibilităţile lor; un cuvânt banal, repetat frecvent în conversaţia profesorului sau vorbirea necontrolată şi neîngrijită poate creea anumite imagini, de multe ori false...Se spune, de obicei, că suma lucrurilor mici formează lucrurile mari; aspectele minore din viaţă constituie părţile unui întreg. Chiar când cineva nu poate fi ajutat sau nu i se poate oferi o soluţie corespunzătoare, faptul de a-l asculta, de a medita asupra celor expuse şi de a căuta o rezolvare, poate da sadisfacţie interlocutorului, dacă nu cumva creează premise spre alte orientări îndreptătoare. Adevărul este că cei ce doresc să îmbunătăţească pe alţii prin pilda propriei lor vieţi, trebuie să se folosească şi de acest principiu, evident dacă situaţia o cere; acesta a fost formulat şi apreciat de Sf. Ap. Pavel: ,,...Tuturor toate m-am făcut, ca în orice chip, să mântuiesc pe unii’’(I Cor.9,19-22). Se observă gân-dul şi hotărârea apostolului care ,,s-a acomodat’’ tuturor semenilor, spre a-i schimba, îmbunătăţindu-i dar fără a-şi anula identitatea sa. Pentru apropierea de oameni, se cerea să le câştige încrederea care se poate re-aliza prin cunoaşterea mentalităţii lor. Greutăţile pastoraţiei în învăţământ pot fi răbdate îndelung cu năde-jdea îndreptării şi a reîntoarcerii celor neştiutori pe calea binelui. Este un aspect al tactului pastoral care se impune a fi reţinut cu răbdare şi înţelepciune de fiecare păstor de suflete. Iubirea adevărului este o cerinţă care ţine de aspiraţia omului, de integritatea lui morală; în acest sens se explică şi reflecţia: ,,Acolo unde am aflat adevărul, acolo am aflat pe Dumnezeu’’, condiţie imperios necesar spre a contribui după putinţa fiecă-ruia la actul de profesionalizare a pastoraţiei didactice, mai ales în învăţământul preuniversitar.

5

POMENIREA PRUNCILOR MORŢI NEBOTEZAŢI Dragostea faţa de cei plecaţi din lumea aceasta spre veşnicie este firească şi cultul morţilor este foarte dez-voltat în Biserica Ortodoxă. Acest lucru este susţinut de nenumăratele soroace de pomenire a morţilor precum şi de mulţimea pomelnicelor ce sunt aduse spre pomenire la Proscomidie, la Sfânta Liturghie precum şi la alte slujbe din biserică. Dar, ca aproape în orice manifestare a credinţei şi în această problemă au apărut tot felul de inovaţii. De o problemă ce încă provoacă neînţelegere, mă voi ocupa în această pagină. Adică voi încerca să răspund la întrebarea dacă e corect şi trebuie să ne rugăm pentru copiii morţi – din diferite cauze- dar nebotezaţi. Bineînţeles că în această categorie intră şi copii avortaţi, deci vom expune punctual de vedere oficial şi în legătură cu aceştia. Ca de fiecare dată voi luat ca sprijin cartea Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică a părintelui profesor dr. Nicolae D. Ne-cula, precum şi păreri pe aceaşi temă postate pe internet. Trebuie să precizez că în pomelnice apar următoarele cereri: “X mort nebotezat”, “copii din lume fără nume” sau pentru copiii şi pruncii avortaţi”, iar în unele părţi ale ţării se foloseşte şi formula:”pentru scoaterea la lumină a pruncilor avortaţi”. Pentru a nu exista nici o posibilitate de înţelegere greşită, amintesc de la început că asemenea formule de pomenire sunt greşite în totalitate, nu există nici o indicaţie şi nici o rânduială bisericească, aşa cum nu există nici un argument doctrinar, canonic sau liturgic. Cei care trec un nume pe care ar fi dorit să-l dea copilului sunt în eroare pentru că nu putem da nume cuiva care încă nu s-a botezat. Copiii morţi şi nebotezaţi nu pot fi consideraţi membri ai Bisericii, chiar dacă părinţii lor sunt creştini. Calitatea de membru deplin al Bisericii lui Hristos se dobândeşte în urma administrării tainelor de iniţiere: Botez, Mirungere, Împărtăşanie. Mai mult chiar, în tradiţia noastră, unui copil i se dă numele înainte de botez, la vârsta de opt zile, atunci când preotul citeşte rugăciunea de punere a numelui, iar prin botez copilul devine membru cu drepturi depline al Bisericii. Prin faptul că dăm nume unui copil avortat, nu rezolvăm starea lui din lu-mea cealaltă, iar cei ce recomandă aşa ceva sunt împotriva învăţăturii ortodoxe. Formula ce aminteşte de scoaterea la lumină a pruncilor avortaţi sau morţi nebotezaţi este de-a dreptul aber-antă pentru că nicăieri în credinţa noastră nu se spune că pruncii avortaţi sau morţi nebotezaţi sunt în întuneric, adică în iad. De ce să fie în iad? Ce păcate a făcut, de trebuie să ajungă acolo? Nu copiii aceştia au nevoie de lumină şi de mântuire, ci mai degrabă mamele lor ucigaşe. De altfel canoanele Sfinţilor Părinţi şi a sinoadelor lo-cale sunt foarte aspre în legătură cu păcatul pruncuciderii. Dacă copilul este bolnav şi în pericol de moarte şi pentru a se evita situaţia ca pruncul să moară nebotezat, se face botezul de necesitate pe care-l poate săvârşi orice creştin, stropind copilul cu apă sau aruncând asupra lui ţărână şi rostind formula: „Se botează robul lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui. Amin. Şi al Fiului. Amin. Şi al Sfântului Duh. Amin.“. Iar dacă copilul trăieşte, atunci preotul complectează slujba Sfântului Botez. Învăţătura din Molitfelnic spune că: “De va muri copilul nebotezat din nepurtarea de grijă a părinţilor lui, trei ani să nu se împăr-tăşească, mâncând lunea, miercurea şi vinerea o dată, şi să facă 200 metanii pe zi”. Pravila lui Matei Basarab, în capitolul 153, spune despre copiii ce nu au primit botezul: "Iar câţi coconi ai creştinilor mor nebotezaţi aşijderea şi ai păgânilor, aceia nu merg nici în împărăţia cerurilor, nici în muncă, ci numai la un loc luminos. Iar când se botează se deschid cerurile pe care le încuiase Adam pentru neascultare şi au fost tot închise până când a venit Domnul nostru Iisus Hristos şi a dat darul Sfântului Botez în lume". Copiii care mor nebotezaţi din motive independente de voinţa părinţilor sau a preoţilor, se pot considera păr-taşi la botezul dorinţei, ca şi drepţii Vechiului Testament, sau prin analogie cu vindecările făcute de Iisus Hristos la rugăciunile părinţilor sau ale prietenilor. Căci Dumnezeu nu pedepseşte pe cel nevinovat, ci dimpotrivă, căci El a creat pe om spre fericire. Dacă se ajunge totuşi în situaţia ca un prunc nebotezat să moară, există practica tradiţională ca preoţii doar să binecuvânteze groapa, care, de obicei, se face la marginea cimitirului, şi să permită a se cânta „Sfinte Dumne-zeule“ în timpul coborârii în groapă a sicriului. Ce se întâmplă cu pruncii nebotezaţi sau avortaţi, ce face Dumnezeu cu sufletele lor nevinovate, ştie numai El. Este o taină ce intră în iconomia Lui şi în iubirea Sa de oameni. Ca slujitori ai Biserici şi ca nişte creştini adevăraţi, avem datoria să respectăm învăţătura de credinţă şi prac-tica cultică tradiţională. Pr. Petru Berbentia

6

CARE SUNT PREOCUPĂRILE TINERILOR DIN ZIUA DE ASTĂZI ?

Am ales această temă spre discuţie dintr-un motiv aparte. În manualul de religie ortodoxă de clasa a – IX – a , în cadrul unităţii de învăţare Creştinismul şi problemele lumii contemporane este o lecţie foarte interesantă legată de tineri şi anume Tinerii şi preocupările lor . Pe lângă expunerea detaliată în ceea ce priveşte preocupările religioase pe care ar trebui să le aibă tinerii, nu apare decât un fragment despre ceea ce fac tinerii în ziua de astăzi şi acela destul de „ cosmetizat ”. Acest lucru m-a nemulţumit, deoarece tinerii sunt scoşi din discuţie şi plictisiţi cu tot felul de „ abureli popeşti ” ( aşa cum mulţi dintre ei spun ), care, mai încolo, vor dezvolta o atitudine de repulsie faţă de religie, care şi aşa e prigonită de mulţi oameni .

Pe baza acestei teme, vă propun ca să citiţi câteva rânduri scrise de un elev al Liceului „General Dragalina ” din Oraviţa, pe nume Bărbulescu Andrei-Mihai: „ Din punctul meu de vedere, preocupările pe care le au tinerii din ziua de astăzi sunt : calculatorul, drogurile, ţigările, diferite modalităţi de a face bani şi relaţiile sexuale. Şcoala nu intră foarte mult în cadrul preocupărilor tinerilor . Aproape orice tânăr din zilele noastre are un calculator şi o prietenă, cu care poate că întreţine şi relaţii sexuale . Fumatul şi băutura devin un mod de a părea „ cool ” pentru copii încă de la vârsta de 12 -13 ani ... Cel mult 5 % dintre tinerii care au 17-18-19 ani, se angajează pe vacanţă pentru a face un ban cinstit, pe când ceilalţi preferă să fure bani de la părinţi, din casă, de la alţi oameni sau să facă trafic cu diferite obiecte, sau, în cel mai rău caz, să jefuiască bănci sau case de schimb valutar... Din punct de vedere creştin, pot afirma că majoritatea tinerilor nu merg la biserică, deoarece preferă să meargă prin cluburi sau să stea la colţ de stradă, crezându-se „ şmecheri ” , şi să înjure de toate lucrurile şi persoanele sfinte ……… ” .

Cu siguranţă că aceste rânduri v-au atras atenţia asupra degringoladei în care trăiesc tinerii şi poate chiar v-au nemulţumit, însă ceea ce trebuie să facem este să luăm atitudine în faţa acestor probleme şi să nu ne lăsăm tinerele speranţe, adică copiii, să se piardă asemenea fumului care se înalţă înspre cer.

Noi, profesorii de Religie şi preoţii Bisericii ne-am implicat în această situaţie şi sperăm ca tinerii să-şi revină şi să se transforme, dacă se poate, în nişte oameni pe care să te poţi baza. Dumneavoastră ce veţi face ? Ne veţi acorda o mână de ajutor sau ne veţi ignora ?

Prof. Nicolae-Adrian PĂUNESCU

OMAGIU FECIOAREI MARIA

Sărbătorile de Fecioarei Maria sunt cele mai populare sărbători. Aici şi acum mă gândesc doar la două dintre ele. Ziua de 15 August reprezintă o dată importantă în calendarul nostru, numită fiind in popor, sărbătoarea de Sfânta Maria-mare. Praznicul este de fapt pus în amintirea Adormirii Maicii Domnului, adică sărbătorim înălţarea ei cu trupul la cer, trecerea ei în eternitate. În 8 Septembrie este sărbătoarea numită în popor Sfânta Mariea-mică, de fapt, momentul naşterii sale. Pe de altă parte, 15 August este în luna de încheiere a Anului bisericesc, iar 8 Septembrie reprezintă sărbătoarea de inceputu a noului An bisericesc. Pelerinajele care se fac cu ocazia acestei sărbători, aduc un număr tot mai mare decreştini la locurile de sărbătoare. Necazurile şi problemele de tot felul îi aduc pe oameni în faţa Binefăcătoarei noastre, în faţa Mamei Universale, care, prin ajutorul imediat, la vedere, întoarce tot mai mulţi oameni spre credinţă. Am intitulat acest articol "Omagiu", fiind cu gândul la femeile-mame, care, cu munca lor neprecupeţită, dăruire, sacrificiu de sine, dar şi infinită iubire, îşi cresc copiii. Precum se spune în "Acatistul Maicii Domnului": ".....prin însuţi sufletul tău va pătrunde sabia....... ştiind că bucuria de maică pentru fiu este împletită cu multe necazuri în lumea aceasta". /spicuiri din Icosul al 4-lea/ Pentru fiecare dintre noi, mamele noastre sunt "Cealaltă Marie". Amândurora le datorăm preţuire, respect, şi o iubire sfântă. Pe Sfânta Fecioară Maria însă, o iubim şi o preamărim. Ca şi mamă a tuturor! Prof. Stela Şerban stela_teologie@yahoo.fr

7

Ecumenism trăit la Reşiţa, în Banatul Montan, în România

de Erwin Josef Ţigla

A fost într-o zi de vineri, în 25 aprilie 2008, atunci când am conceput acest material. A fost să fie chiar în Vinerea patimilor Mântuitorului nos-trum comemorată de concetăţenii mei ortodocşi români, sârbi şi ucrainieni, dar şi pentru cei greco-catolici. A fost ziua în care, noi toţi, indiferent de confesiune, ne-am îndreptat gândurile asupra suferinţei şi a morţii lui Iisus Hristos.

Aşa este corect şi normal, căci cu toţii suntem egali faţă de Dumnezeu, noi, cei care credem în Învierea Sa. Şi chiar dacă în acest an a fost o difer-enţă de o lună şi o săptămână între cele două sărbători ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos (cei de rit creştin apusean au sărbătorit Paştele pe 23 martie, iar cei de rit creştin răsăritean, pe 27 aprilie), în cotidianul trăit s-a simţit pretutindeni aerul sărbătorii de ambele dăţi: peste tot, în oraşe şi în sate, pe străzi şi în pieţe.

A fost cu totul firesc ca prietenul meu, pr. Petru Berbentia, preot ortodox român din Reşiţa, să participe şi în acest an la Sfânta Liturghie din noaptea învierii de la Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii” din Reşiţa. Tot aşa de normal a fost şi ca eu să particip în ziua de vineri, 25 aprilie, la ceremonia din Vinerea Mare de la Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Reşiţa - Govândari, unde ofici-ază părintele Berbentia (din păcate nu am putut participa la slujba învierii de la aceeaşi biserică, căci eram în acea noapte în drum cu trenul spre Viena).

Toate acestea sunt semne şi dovezi ale unei recunoaşteri concrete şi ale unei aprecieri deosebite a aproapelui, sunt expresia dragostei creştineşti pe care noi, cei din Reşiţa şi din întreg Banatul Montan o avem deja adânc întipărită în conştiinţă de la naştere.

Atunci, în acea vineri, în care am conceput la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reşiţa materi-alul acesta, era chiar Vinerea patimilor Mântuitorului nostru pentru creştinii de rit răsăritean; a fost în ziua de 25 aprilie a anului 2008. În adâncul sufletului meu domnea liniştea şi pacea, şi amintirea unor timpuri de mult apuse din trăirea mea proprie a început să mi se perinde prin faţa ochilor. Şi filmul a început să se deruleze…

Eram un copil firav, în jurul căruia se învârtea totul în casă. Părinţii, bunicii, toţi se regăseau în jurul meu pentru a-mi netezi, pe cât posibil, drumul spre viaţă!

Nu-mi pot aduce aminte cu exactitate când am făcut cunoştinţă cu Dumnezeu. Cred că o dată cu botezul meu, la finele anului 1961. Am fost apoi crescut, educat şi împlinit în spiritul credinţei şi al încrederii în Atotputernic. Familia mea m-a format aşa şi nu regret asta deloc!

Desigur că am parcurs şi eu treptele devenirii creştine catolice, pe care le parcurge fiecare dintre copiii aparţinători acestei confesiuni. Am participat la Liturghiile de duminică şi din sărbători, am urmat cursurile orelor de religie în casa parohială sau în sacristia bisericii (în acele vremuri nu exista predarea religiei în şcoli!), am primit prima Împărtăşanie, am primit Sfântul Mir, toate spre consolidarea şi întărirea sufletului meu.

Prima mare rană de care a avut parte sufletul meu a fost trecerea mamei mele în lumea celor drepţi, atunci când eu aveam doar 9 ani şi ceva. Poate că atunci nu înţelegeam în profunzime ceea ce însemna acel eveniment în viaţa mea, durerea din jurul meu a fost însă mare.

Acel moment dureros a însemnat totodată şi momentul împlinirii mele ca şi creştin. Din acel moment m-am apropiat mai mult de Dumnezeu, am început să-l simt mai intens în viaţa mea. Vizitele la biserică erau tot mai dese, am devenit unul dintre cei mai statornici ministranţi ai timpului. Amintiri frumoase, de neuitat! Şi astăzi mai păstrez un caiet cu toate însemnările mele privind ministrarea de atunci.

Atunci mi s-au deschis ochii şi spre concetăţenii mei şi am văzut şi simţit şi alte credinţe în jurul meu decît cea părintească, cea romano-catolică. Am început să vizitez, din când în când, bisericile ortodoxe din oraş. Visul şi curiozitatea de a păşi în biserica evanghelică şi în cea reformată mi s-a împlinit abia mult mai târziu.

(urmare în pag.8)

8

(urmare din pag.7) ECUMENISM TRĂIT LA REŞIŢA.... În acest spirit al trăirii în comun am crescut şi m-am împlinit! Marea împlinire însă am simţit-o atunci

când am făcut cunoştinţă cu viitoarea mea soţie, o credincioasă demnă de toată lauda şi cinstea. Ea ortodoxă, eu romano-catolic, ne-am unit destinele avîndu-l în mijlocul nostru însuşi pe Dumnezeu! Ne-am cununat la biserica romano-catolică, dar fiecare a rămas fidel credinţei sale. De fapt, a fost o înţelegere nescrisă între noi, chiar niciodată dezbătută, după câte îmi aduc bine aminte. A fost ceva firesc, despre care nu trebuia să mai pierdem gânduri şi vorbe inutile! Şi a fost să vie fiul nostru Alexandru Erwin, botezat la romano-catolici şi binecuvâtat la ortodocşi. Exact aşa a şi crescut: în acest spirit al egalităţii şi recunoaşterii reciproce. Astăzi este student la medicină la Timişoara, neschimbat în mentalitatea în care l-am crescut şi educat. Sărbătorile pascale, la date diferite, parcă ne-au unit mai mult în

jurul Divinităţii, participarea în comun la celebrarea Sfintei Liturghii în cadrul celor două biserici, de asemenea.

Prietenia legată cu familia parohului ortodox de atunci şi cu cei care i-au urmat, apropierea sufletească de parohul romano-catolic de atunci şi de cel de astăzi, au fost alte componente ale trăirii armonioase în comun!

Cu toate acestea, contactul efectiv cu ecumenismul din afara familiei l-am avut în cadrul primelor întâlniri ale unor familii tinere din cadrul parohiei romano-catolice, organizate atunci de proaspătul paroh József Csaba Pál, încă pe vremea dictaturii ateiste. Dânsul ne-a deschis pe atunci ochii, ne-a explicat ce înseamnă de fapt această trăire în comun, pe care noi o practicam, dar nu o înţelegeam îndeajuns. Dînsul a fost cel care a deschis pentru Reşiţa acea firavă oază de lumină a purităţii şi fericirii de a trăi iubirea, înpărtăşind-o şi celuilalt, celui de lângă tine, indiferent de limba sau credinţa căreia acesta îi este ataşat. Ecumenismul a început să fie aprofundat de către noi din ce în ce mai mult, deschizîndu-ni-se inimile şi sufletele.

Evenimentele din decembrie 1989 ne-au oferit posibilitatea de a ne exprima şi pe faţă, spre exterior, acest ecumenism trăit! Întâlnirile tinerilor romano-catolici cu cei ortodocşi au fost pentru noi paşi mărunţi, dar siguri pentru viitorul nostru unic!

Încă din toamna anului 1987 am început să mă implic organizatoric în viaţa comunităţii germane din Reşiţa. A fost un răspuns la o chemare interioară căreia nici până astăzi nu i-am găsit izvorul. Anii au trecut, iar experienţa dobândită a constituit fundamentul pentru ceea ce se întâmplă astăzi în cadrul comunităţii germane reşiţene şi a celei din Banatul Montan.

Unul dintre momentele cheie ale carierei mele de organizator l-a constituit şi prima întâlnire ecumenică a celor doi episcopi germani din România, mons. Sebastian Kräuter, atunci episcop al Diecezei romano-catolice de Timişoara (trecut la Domnul, la 29 ianuarie 2008), şi D.Dr. Christoph Klein, episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România, cu sediul la Sibiu. Aceasta s-a întâmplat într-o zi de noiembrie a anului 1992 şi s-a repetat după trei ani, la 14 octombrie 1995, cu prilejul sfinţirii Monumentului dedicat victimelor deportării germanilor în fosta URSS după cel de-al II-lea Război Mondial.

Atunci, în curtea bisericii romano-catolice, am putut să stau puţin de vorbă cu cei doi episcopi. Ceea ce am auzit atunci de la Excelenţele lor îmi va rămâne adânc întipărit în suflet. Pentru ei, aceste întâlniri însemnau adevăratul ecumenism, venit de la lume, din popor, şi nu prescris de reprezentaţi sus-puşi ai diferitelor confesiuni.

(urmare în pag. 9)

9

( urmare din pag. 8 ) ECUMENISM TRĂIT LA REŞIŢA.... Abia după aceea mi-am dat seama că, de fapt, am fost atunci purtătorul de cuvânt al celor mulţi, al

celor care au ajuns la concluzia că a venit în sfârşit momentul de a face ceva... Şi au urmat multe întâlniri asemănătoare. Cu prilejul diferitelor manifestări cultural-religioase sau al

celor strict spirituale! Multe exemple ar putea fi aici adăugate şi amintite. Amintiri despre o trăire în comun unică şi totuşi parte a universalităţii. Şi alte amintiri, legate de Săptămâna de rugăciune ecumenică din fiecare an, în perioada 18 - 25

ianuarie, sunt vii în memoria mea... Aici s-a oprit filmul amintirilor mele din acea zi de vineri, Vinerea patimilor Mântuitorului nostru pentru creştinii de rit răsăritean, zi de 25 aprilie al anului 2008. Desigur că se naşte în continuare întrebarea, de ce oare am enumerat toate acestea? Poate că cele relatate ar putea fi considerate de către unii ca o scurtă introducere în ceea ce înseamnă ecumenism viu trăit la Reşiţa, în Banatul Montan... Poate că pot fi considerate ca un exemplu pentru ce înseamnă ecumenismul şi pentru modul cum se poate trăi împreună la

poalele Semenicului, în Banatul Montan, departe de centre episcopale şi puncte gordiene geografice, dar poate mai aproape de spiritualitate şi de însuşi Dumnezeu…

Poate că aceste cuvinte şi amintiri ale mele pot fi luate ca un impuls pentru viitoare reuşite care pornesc de jos sau de sus, de la cei mici şi de la cei mari, pentru a ne apropia mai mult unul de celălalt, în bună înţelegere şi dragoste creştinească...

Poate că ne vor ajuta să privim pe aproapele nostru cu alţi ochi, de a vedea în cel de lângă noi însăşi chipul celui Atotputernic... Şi multe alte „poate” ar mai avea loc aici. Cel mai important este însă faptul că ceea ce aţi putut auzi

sau citi sunt gânduri dintr-o „carte“ vie, deschisă, despre ecumenismul istoric, cel căutat, trăit şi dorit, o „carte“ a vieţii mele!

Ecumenismul pe care îl trăim aici, la noi, este o mişcare a oamenilor în cotidianul lor, nu este ceva impus de „sus“, de la ierarhii, oriunde şi oricare ar fi ele. Ecumenismul din Reşiţa şi din Banatul Montan este trăit liber, îşi croieşte singur drumul spre viitor şi, cel mai important lucru, aduce roade!

Aşa să ne ajute El şi în continuare, Cel care ne învaţă ca să fim una! Comunicare prezentată în data de 12 Mai 2008 la cel de-al 41- lea Seminar internaţional

privind minorităţile naţionale, Neumarkt - Austria

Aspecte de la cel de-al 41 Seminar internaţional privind minorităţile naţionale, „Contribuţia minorităţilor la dialogul intercultural.”

10

NEUMARKT - REPETABILA BUCURIE - note de călătorie, 9-15 mai 2008- Dumnezeu a voit aşa! Pentru că nimic din ce ni se întâmplă nu este fără voia lui Dumnezeu! Şi Dumnezeu a voit să fiu prezent în preajma sărbătoriri Zilei Europei la Neumarkt în Stiria Austriei. Răspundeam de fapt unei invitaţii ce mi-a fost făcută de Erwin Josef Ţigla, preşedintele F.D.G. din Banatul Montan, organizaţia etnicilor germani din această parte de ţară, prieten şi catalizator a tot ce reprezintă valorile culturii şi tradiţiei nemţilor noştri. Nu a fost invitaţie la o plimbare prin Europa ci pentru a participa la o seamă de conferinţe la „ la castelul Forchtenstein din Neumarkt / Steiermark, conferinţe din cadrul celui de-al 41- lea Seminar internaţional privind minorităţile naţionale, a cărui tematică a fost „Contribuţia minorităţilor la dialogul intercultural.” Pentru că şi noi, cei din Banatul Montan aveam contribuţia noastră bine stabilită, am început pregătirile cu mult înainte de plecare şi ne-am „dotat” cu tot materialul informativ de care aveam nevoie, adică conferinţe, cd-uri, materiale de promovare a zonei noastre, etc. La vremea cuvenită, la ceas de noapte am plecat spre Apus, într-o companie selectă şi reprezentativă pentru această parte de ţară, pentru că eram cu prof. Nicolae Sârbu, directorul Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici”, Makay Botond ca reprezentant al comunităţii reformate

maghiare, D-na. Yvonne Demenyi, D-şoara Alexandra Damşea, D-na Marianne Florea, Vasile Ghibu de la Biblioteca Judeţeană şi alte doamne sau domni la fel de importanţi, dar a căror nume nu le mai amintesc NUMAI din lipsă de spaţiu. Şi bineînţeles conducătorul delegaţiei Erwin Ţigla. Deşi era noapte şi mai aţipeam în drumul lin pe care ne ducea Cristian Trincu – cel ce avea responsabilitatea conducerii autoturismului prin Europa, nu am trecut peste vămi fără să ne amintim că acum doi ani, prin aceleaşi locuri eram traşi pe banda pe care scria „non EU”, iar acum treceam – parafrazând pe Nicolae Sârbu- „ca fluturii prin vămi”. Aşa a trecut vama de la

Cenad, drumul prin Ungaria, vama de la Nikelsdorf şi autostrada spre Graz şi Klagenfurt, până am ajuns la Castelul care ne aştepta primitor. Aici prietenii noştri dragi ne-au întâmpinat, Max Wratschgo, preşedintele naţional de onoare al Mişcării Federaliste Europene din Austria, Christine Hofmeister, „şeful” locaţiei de la castel, Peter Theisbacher, Marita şi Walter Aberer, oameni care îşi pun şi sufletul nu numai munca braţelor, pentru primirea oaspeţilor la Neumarkt ( şi credeţi-mă că nu sunt puţini). În aceaşi seară am început audierea conferinţelor susţinute de cei veniţi din mai multe ţări ale Europei. Pentru început Dr. Heinz Tichy din Viena şi Max Wratschgo au deschis oficial seminarul, iar primarul oraşului, d-l Reinhardt Racz, a vernisat o expoziţie foto cu imagini surprinse de Erwin Ţigla la întâlnirile noastre ecumenice din Reşiţa din ultimii ani. Am revăzut poze din toate bisericile noastre reşiţene şi m-am „fălit” că multe erau chiar de la biserica noastră. Şi a fost seara primei zile! (urmare în pag. 11)

Christine Hofmeister

Max Wratschgo

Castelul Forchtenstein “Karl Brunner Europahaus”

11

(urmare din pag. 10) NEUMARKT.... Sâmbătă dimineaţa ( 9 Mai - Ziua Europei), am participat la desfăşurarea de muzică, dans, veselie şi bună-frăţietate din parcul central al oraşului, unde s-au produs tineri din Ungaria, Croaţia, Austria, iar după prânz am audiat două conferinţe despre Islamul prin prisma mai multor ţări europene şi Integrarea maghiarilor în Viena, susţinute de specialişti din Viena. Pe seară bucuria noastră a fost împlinită de faptul că, în curtea castelului Forchtenstein s-a săvârşit o Sfântă Liturghie romano-catolică în cadrul căreia eu am fost invitat să citesc din Faptele Sfinţilor Apostoli despre Pogorârea Duhului Sfânt, să dau binecuvântarea liturgică şi să cânt Tatăl Nostru, iar pastorul Botond să citească din psalmii Vechiului Testament. Şi m-am mai bucurat pentru că locul de rugăciune era plin de cei ce participau la simpozion, dar şi de locuitori ai oraşului montan în care ne aflam. Tot în timpul slujbei, au susţinut recitaluri muzicale quintetul de saxofoane din Pécsvarád, precum şi o orchestră de coarde alcătuită din elevi veniţi tot din Ungaria, din Siklos, iar la ceas de seară ne-au delectat tinerii din grupul de dans „Vindi” din Varazdin - Croaţia, grupul folcloric

„Misina” din Pécs şi orchestra camerală de care am amintit. Până târziu în noapte am stat la discuţii care ne-au întărit credinţa că popoarele Europei se pot înţelege dacă sunt animate de iubirea creştină. Şi a fost seara celei de a doua zi! Duminică dimineaţa am mers la biserică şi am fost plăcut impresionat de faptul că biserica era plină şi că, fiind „Ziua mamei” în Duminica Rusaliilor catolice, copii parohiei au susţinut un program omagial pentru mamele prezente. Bineînţeles că până la prânz am mai audiat trei conferinţe, despre: Relaţiile dintre croaţii din Burgenland şi alţi croaţi din Austria, Mişcările de emigrare a cehilor spre Viena şi urmările acestora şi Musulmanii în Slovacia. După masă

am participat la lansarea cărţii „O concepţie nouă despre Carinthia“. Şi a mai trecut şi ziua a treia! Luni a fost ziua noastră, pentru că noi am suţinut toate cele trei conferinţe: Erwin Ţigla, Makay Botond şi eu, sub un titlu extrem de generos: Dialogul intercul-tural peste graniţe confesionale, prin prisma unui posibil exemplu: Banatul Montan. Ce am vorbit acolo, veţi găsi în această revistă, ca de altfel şi în numărul tre-cut al ei.Un lucru este însă sigur: mesajul nostru a fost plin de viaţă şi foarte actual, pentru că noi trăim aceste realităţi, iar cd-ul închinat mişcării ecumenice reşiţene a fost foarte bine primit şi apreciat. Discuţiile ce le-am provocat prin conferinţele noastre, răspunsurile ce le-am dat despre relaţiile existente între bisericile reşiţene, privite din punctul de vedere al catolicului Ţigla, a re-formatului pastor Botond sau a ortodoxului preot Ber-bentia, mi-au demonstrat că prezenţa noastră la Casa Europei din Neumarkt a fost de bun augur. Aşa a fost ultima zi la castel! Mâine plecăm mai departe. (urmare în pag.12)

Texte vechi pentru tinerii de azi Culegere Pr. P.B. “Fără credinţa ortodoxă poporul nostru nu s-ar fi dezvoltat aşa cum este. În locul preceptelor aspre şi colţuroase ale altor biserici creştine, ortodoxia ne-a dat blândeţea dulce şi unică, ne-a dat înţelegerea şi îngăduinţa. Şi ne-a dat ceva nepreţuit, care constituie o podoabă rară a sufletului nostru, ne-a dat sinceritatea noastră uneori naivă alteori, brutală, dar ne-a ferit de cel mai respingător dintre păcate: ne-a ferit de ipocrizie” Ing. Mihail Manoilescu, Lupta Ortodxiei împotriva materialismului În vol. BISERICA ŞI PROBLEMELE VREMII, Bucureşti, 1933

12

(urmare din pag.11) NEUMARKT... Călătorului îi stă bine cu drumul, chiar dacă el este român şi dru-mul e prin Europa! Tocmai de aceea plecăm din Neumarkt cu mulţumirea datoriei împlinite şi cu speranţa că prietenii de acolo ne vor fi oaspeţi în foarte scurt timp. Destinaţia: Graz. Acolo suntem aşteptaţi de d-l. prof. univ. dr. Reinhold Reimann şi de o parte a membrilor din Asociaţia Cul-turală „Südmark“ din Graz, pentru a continua călătoria spre Slovenia. Suntem aşteptaţi la Maribor, dar al doilea oraş ca mărime din Slovenia mai trebuie să aştepte pentru că prima dată vizităm mânăstirea Ptujska Gora, a minoriţilor franciscani. Ascultăm explicaţii, învăţăm ceva nou, ne foto-grafiem, ne rugăm fiecare pentru un drum liniştit în continuare şi plecăm mai departe, adică la Maribor. Suntem aşteptaţi de d-na Veronika Haring, preşedinta asociaţiei etnicilor germani din fosta republică a Yugoslaviei. Bucuria o simţi şi o vezi pe feţele tuturor. Ne reîntâlnim după vizita doamnei Haring la Bozoviciul nostru din Almăj, de acum doi ani şi ne amintim cu plăcere de manifestările culturale de acolo. La sediul asociaţiei se recită poezii în limba germană şi ne bucurăm împreună de această întâlnire. Pe seară plecăm la Graz, unde ne vom petrece noaptea. Şi a mai trecut încă o zi. Cu folos! Ultima zi plină cu activităţi începe bine: plecăm la Feldbach să premiem copiiI ce şi-au desenat ţinutul natal în cadrul unui concurs promovat de Erwin Ţigla şi etnicii germani din Banatul de munte. În

sala de sport a şcolii, elevi, profesori, oficialităţi şi noi. Copiii cântă imnul Europei , adică „Oda bucuriei”, Preşedintele Ţigla şi primarul împart premile, ţin discursurile şi fac fotografiile ce vor rămâne ca amintire. După prânz plecăm înapoi spre Graz, unde suntem aşteptaţi de oficialii primăriei pe înălţimile ce domină oraşul, la Schlossberg. Participăm până târziu în noapte la şedinţa festivă a Asociaţiei de cultură „Südmark“ şi observăm cât de importantă este legătura celor de acolo cu cei din Banatul Montan. Ascultăm şi muzică din folclorul Stiriei, discutăm, ne simţim bine. Asta-i important! Şi ne pregătim de plecare.

Pentru ultima jumătate de zi mai avem ceva de făcut: împreună cu Erwin Ţigla, Vasile Ghibu şi Cristian Trincu vizităm Biblioteca landului Stiria. Informatizare, microfilmare, tot ce vrei pentru o bibliotecă modernă. Şi tot ce-şi doreşte şi Biblioteca „Paul Iorgovici”. A fost o vizită cu folos! La reve-dere Graz, la revedere Stiria! Şi am plecat spre casă cu bucuria celui ce a văzut ceva interesant. Dar nu e de ajuns dacă rămânem doar în minte cu cele văzute. Multe le putem pune şi noi în lucru spre strângerea legăturilor cu oamenii din alte părţi ale lumii. Pentru că putem! Pr. Petru Berbentia

Ptujska Gora - Slovenia

13

La Icoana Ta

La Icoana Ta Prea Sfântă, Sufletu-mi cu dor împlântă Un mănunchi de sărutări Pentru-a Tale îndurări.

Îţi sărut piciorul Sfânt,

Ce-a sfinţit acest pământ, Ca într-a vieţii cale,

Să merg pe urmele Tale.

Tivul hainei Ţi-l sărut, Eu, făptura cea de lut,

Ca slăvitul Tău veşmânt Să-mi fie acoperământ.

Şi la urmă îndrăznind,

Către mâna Ta mă-ntind Ca Tu să mă duci de mână

Către Fiul Tău Stăpână!

Iar apoi, ca o pecete, Buza mea pe îndelete Se apleacă în tăcere Pe faţa Ta cu durere

Ca să-nveţe de la Tine, Taina tăcerii depline…

Măiastră suferinţă

O Tu, Măiastră suferinţă,

Cu dor cuprinzi Întreaga mea fiinţă.

În ea aprinzi Lumini de cunoştinţă,

Mă-nveţi întreg Adâncul omenesc, Mi-arăţi sublimul Cel Dumnezeiesc,

Mă-nveţi să trag hotare firii Şi să-nţeleg întinderea … iubirii

Îmi luminezi cu flăcările Tale Nemărginirea Lumii siderale. Mă duci adânc, tot mai adânc,

În jos, Mă urci pe culmi de bine

Şi frumos. Mă duci în voia Ta să mă struneşti Să mă înalţi mereu şi să mă creşti

S-ajung pân’ la măsuri Dumnezeiesti, Să-mi speli cu lacrimi ochii ne-ncetat

Ca vasul meu să fie-n veci curat. În tălpi şi-n mâini să-mi baţi mereu piroane

Să-mi răstigneşti pornirile avare, Cu biciul tău de joc să mă loveşti

De tot ce-i lume să mă curăţeşti, Din harul Tău să-mi dai, mereu

Sa-mi dai Blândeţea, mila, dragostea din rai, Pe Crucea ta măiastră suferinţă, Să-nalţi la Cer săraca mea fiinţă.

ZORICA LASCU — MAICA TEODOSIA

Informaţii utile

COLECTIVUL DE REDACŢIE

Pr. Petru Berbentia Prof. Stela Şerban Prof. Nicolae Păunescu Prof. Diac. Varga Emil Fetescu Alina - studentă Dalea Sergiu - teolog

Tehnoredactare: Pr. Petru Berbentia

NU SE FAC PARASTASE 1. În Sărbătorile Împărăteşti 2. Între Crăciun şi Bobotează 3. În Săptămâna Patimilor 4. În Săptămâna Luminată 5. În Duminica Tomii 6. Între Duminica lăsatului sec de carne şi sâmbăta a doua din Postul Mare.

NU SE FAC NUNŢI -În zilele miercuri şi vineri de peste an -În Postul Mare: 10 martie -26 aprilie -în săptămâna brânzei:3 - 9 martie -în săpt. Luminată:27 aprilie-3 mai -în Postul Sf. Apostoli: 23 - 28 iunie -în Postul Sfintei Marii: 1 - 15 august -în Postul Crăciunului:15 nov.- 24 dec. -în preziua Praznicelor Împărăteşti -în ziua Praznicelor Împărăteşti -de la Naştere până la Bobotează

PROGRAMUL EMISIUNILOR RELIGIOASE ÎN FIECARE ZI: 5,30 Tatăl Nostru 7,50 Ziua creştină 12,00 Bat clopotele 20,55 “Înger, îngeraşul meu”

LUNI: 23,05 Popasuri duhovniceşti

MARŢI: 16,20 Vetre monahale 20,15 Povestioare biblice pentru copii 21,05 Biserica ieri şi azi ( de la Mitropolia Banatului )

MIERCURI: 21,25 Dicţionar de cunoştinţe religioase 23,10 Mărgăritarele credinţei

JOI: 22,30 Din înţelepciunea marilor duhovnici SÂMBĂTĂ: 11,00 Biserica ieri şi azi DUMINICĂ: 11,45 Predica duminicală

14

6 iulie Duminica a 3-a după Rusalii Matei 6, 22 - 33 13 iulie Duminica a 4-a după Rusalii Matei 8, 5 - 13 20 iulie Duminica a 5-a după Rusalii Matei 8, 28 - 34 27 iulie Duminica a 6-a după Rusalii Matei 9, 1 - 8 3 august Duminica a 7-a după Rusalii Matei 9, 27 - 35 10 august Duminica a 8-a după Rusalii Matei 14, 14 - 22 17 august Duminica a 9-a după Rusalii Matei 14, 22 - 34 24 august Duminica a 10-a după Rusalii Matei 17, 14 - 23 31 august Duminica a 11-a după Rusalii Matei 18, 23 - 35

SERVICII RELIGIOASE ÎN IULIE ŞI AUGUST În duminici şi sărbători: UTRENIA ora 8,30; SF. LITURGHIE ora 10; VECERNIA ora 19 Miercurea : ora 8 PARACLISUL MAICII DOMNULUI; ora 19 VECERNIA Vinerea : ora 8 ACATIST; ora 19: VECERNIA În fiecare sâmbătă la ora 9 : Pomenirea morţilor Duminică 20 iulie, Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul Vineri 25 iulie la ora 9, Taina Sfântului Maslu pentru luna Iulie Vineri 1 august - Începe Postul Adormirii Maicii Domnului Miercuri 6 august - SCHIMBAREA LA FAŢĂ - toate ale Praznicului Vineri 15 august - ADORMIREA MAICII DOMNULUI - toate ale Praznicului Miercuri 27 august la ora 9, Taina Sfântului Maslu pentru luna August Vineri 29 august - TĂIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL - toate ale Praznicului

Evangheliile din

Iulie şi

August

15

ISSN 1842 - 6522

Delegaţia românească la NEUMARKT

Cel de-al 41- lea Seminar internaţional privind minorităţile

naţionale, „Contribuţia

minorităţilor la dialogul

intercultural.”

În Graz, la Biblioteca landului

Steiermark

Acest număr al revistei apare cu sprijinul total al firmei EU.TRA.LOG.REMI

European Transport Logistic