6 decembrie – Sf. Nicolae

20 decembrie - Ignatul

24 decembrie - Moş Ajunul

Moş Nicolae aduce daruri copiilor

cuminţi şi nuiele celor răi.

În popor se spune că odată cu venirea

zilei de Sf. Nicolae, iarna poate începe.

Dacă pe 6 decembrie ninge, este semn că

Moşul îşi scutură barba. De Sf. Nicolae se

pun crenguţe de pomi roditori în apă, la

căldură, dacă acestea înverzesc până la

Anul Nou acesta va fi mănos. În ziua de 6

decembrie binele învinge răul şi astfel se

încheie perioada de făcut farmece, vrăji şi

prevestiri, care nu vor fi reluate până la

Anul Nou. Gospodarii încep pregătirile

pentru Ignat şi pentru Sărbătoarea

Crăciunului.

Din vremurile întunecate ale precreşti-

nismului a rămas obiceiul ca la sfârşitul

anului să se facă sacrificii. Ritualul tăierii

porcului are loc pe 20 decembrie, de

Ignat, când precreştinii sacrificau anima-

lul pentru a oferi sângele său Soarelui ca

să se mai întremeze, după ce până la

solstiţiul de iarnă „îşi pierdea puterile”.

Numele de Ignat vine de la focurile pe

care se sacrificau animalele, ignis

inseamna foc.

Ajunul Crăciunului apare personificat în

chipul unui moş cumsecade, frate mai

Tradiţiile şi obiceiurile din Undrea

Traditii,

Ritualul tăierii porcului este asociat cu

multe superstiţii:

Dacă splina porcului e groasă – iarna va fi

grea, cu geruri şi zăpezi mari; dacă splina

este subţire – iarna va fi mai blândă

L a tăiere nu trebuie să asiste un om milos

pentru că porcul moare greu şi carnea lui

nu va mai fi fragedă

Fetele care=şi doresc păr lung, bogat şi

mătăsos, trebuie să mănânce o bucăţică

din splina porcului

Vei fi ferit de rele dacă te mânjeşti cu

sângele unui porc negru. La fel copiii

pentru a fi rumeni şi sănătoşi trebuie

mânjiţi cu sânge proaspăt

După tăierea porcului se face o crestătură

în formă de cruce pe ceafa lui, pentru că pe

acolo îî iese sufletul

În ziua de Ignat nu se munceşte, în afara

celor trebuitoare pregătirii porcului. Dacă

trebuie să lucreze, gospodinele nu o pot

face decât după ce au văzut sângele

porcului, altfel se spune că ele vor grohăi

ca porcul sau aceştia vor tăvăli rufele

întinse la uscat

În unele zone sângele porcului se

amestecă cu mălai şi se fac turte care se

pun la uscat. Apoi turtele se macina şi cu

praful obţinut se afumă copiii cu guturai

sau oamenii bolnavi de spaimă sau nălucă.

Acum se obişnuieşte să se facă „pomana

porcului”, un fel de mâncare care datează

din perioada precreştină

Se spune că în noaptea dinaintea Ignatului

porcul îşi visează cuşitul sau se visează cu

mărgele roşii la gât.

Ÿ

Ÿ

Ÿ

Ÿ

Ÿ

Ÿ

Ÿ

Ÿ

Ÿ

Superstitii de Ignat, mic al lui Moş Crăciun şi despre care se

spune că ar fi fost păstor: Moş Ajun. În

această seară este bine ca pe masă să se

găsească colaci, turte şi cozonaci. Copiii

umblă cu Moş Ajunul („Ne daţi ori nu ne

daţi...?“) şi primesc mai ales nuci şi

covrigi. E bine să se împartă bucate, atât

în numele morţilor, cât şi ca semn de

belşug, fiind răstimpul prin excelenţă al

darurilor. Lipsa reciprocităţii e rău văzută,

iar pe alocuri se crede că zgârciţii

încasează pedepse de la Moş Ajun (cele

mai grele fiind ale acelora care nu

primesc urătorii).

25 decembrie – Crăciunul

Tradiţia creştină spune că Moş Crăciun ar

fi fost proprietarul sau paznicul binevoi-

tor al staulului în care a născut Fecioara.

După o altă variantă a legendei, el a fost,

dimpotrivă, un om bogat şi rău, care ar fi

refuzat să dea ajutor Mariei, de n-ar fi

intervenit nevasta-sa, Crăciuneasa. Ba

mai mult, de furie că femeia i-a ajutat pe

străini, el i-ar fi tăiat mâinile de la coate,

dar acestea s-au refăcut în scalda Prun-

cului. Pentru inima ei bună, Crăciu-neasa

trece drept patroană a moaşelor. În faţa

unei asemenea minuni, Crăciun însuşi se

spăşeşte şi se creştinează, devenind

primul dintre sfinţi. S-a spus şi că

personajul popular ar fi continuarea unei

vechi zeităţi păgâne a locului. Se ştie,

Cu sorcova se batea de mai multe ori

umărul unei anumite persoane, jucând

rolul unei baghete magice, înzestrate cu

capacitatea de a transmite sănătate, tine-

reţe şi fertilitate celui vizat. Ziua când

copiii mergeau cu sorcova era dimineaţa

de Anul Nou.

Pluguşorul este un obicei general,

practicat de români cu prilejul Anului

Nou. Obicei agrar, cu adânci rădăcini în

spiritualitatea românească, pluguşorul

este o colindă cu elemente teatrale,

având ca subiect munca depusă pentru

obţinerea pâinii. Plugul, ornat cu hârtie

colorată, panglici, şervete, flori, pe care

se punea, eventual, şi un brad, era o pre-

zenţă nelipsită în cadrul acestei colinde,

astăzi prăstrându-se doar urăturile.

Pluguşorul se recita din casa-n casa în

Ajunul Anului nou, seara, sau până în

dimineaţa Anului Nou. Era practicat de

copii sau adolescenţi, ca şi acum. Dar se

spune că, mai demult, îl practicau numai

bărbaţii în puterea vârstei. Recitarea

textului este însoţită de sunetul clopo-

ţeilor, al buhaiului şi de pocnetul bicelor.

În scenariile mai complexe ale obiceiului

apar şi instrumente muzicale (fluier,

cimpoi, tobă, cobză, vioară), dar şi

pocnitori şi puşcoace, care amplifică at-

mosfera zgomotoasă în care se desfă-

şoară obiceiul.

Unii cercetători leagă obiceiul de

începutul primăverii, când se sărbătorea,

mai demult, Anul Nou. Odată cu stabilirea

datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune

că a migrat şi obiceiul. Ca răsplată,

colindătorilor li se dădeau colaci, fructe,

bani, cârnaţi, pentru care se mulţumea.

sorcova, cu buhaiul, vasilcă şi jocurile

mimice cu măşti de animale sau

personaje ţărăneşti.

În vechime se colinda cu o mlădiţă

înmugurită de măr. Ea se punea în apă în

noaptea Sfântului Andrei şi până în ziua

de Sfântul Vasile, era înflorită. Aşa ne

explicăm şi de ce în colindele româneşti

se cântă, în plină iarnă, despre florile

dalbe, flori de măr, sau despre măruţ,

mărgăritar. Astăzi sorcova este confec-

ţionată dintr-un băţ, în jurul căruia s-au

împletit flori de hârtie colorată.

bunăoară, că sărbătoarea Naşterii Dom-

nului s-a suprapus pe vechea sărbătoare

a naşterii zeului Mithra. În vechime, creş-

tinii sărbătoreau tot acum şi Anul Nou,

ceea ce explică faptul că Anul Nou actual

(1 ianuarie) mai este numit pe alocuri şi

„Crăciunul cel mic“.

De Crăciun femeile împart colaci – „Moşii

de Crăciun” şi dau colindeţe copiilor

colindători. Superstiţia spune că făcând

acestea gospodăria va fi îmbelşugată şi

roadele bogate. Colindatul se face în

grupuri mai mici sau mai mari, numite

cete, care umblă din casă-n casă colin-

dând şi primind colaci, covrigi, cozonac,

nuci, mere şi bani. Superstiţia spune că

dacă gospodarul nu primeşte şi nu

„omeneşte” colindătorii, tot anul îi va

merge rău, recolta va fi slabă şi nu va avea

belşug în casă. Colacii şi turtele de

Crăciun păstrează forma rotundă a

soarelui, rămăşiţă a tradiţiei precreştine

romane pentru cultul lui Mithra, zeul

Soarelui.

Există tradiţia ca oricât ar fi de săraci

românii să pună pe masa de Crăciun

bucate alese, cozonaci şi vin.

Moş Crăciunul cu plete dalbe, astăzi

îmbrăcat în costum roşu, cu sacul doldora

de jucării sau alte atenţii, deplasându-se

în sanie trasă de reni, de cerbi sau de

iepuraşi, nu ţine deloc de vechile tradiţii

româneşti, ci reprezintă, ca şi pomul

(bradul) de Crăciun, un împrumut târziu

din lumea apuseană, neatestat la noi

înainte de secolul al 19-lea.

Anul Nou este marcat în comunitatea

românească, de urarea cu pluguşorul, cu

31 decembrie – Ajunul Anului Nou

Colindatul sau uratul pe la case constituie

un obicei străvechi, desigur precreştin, dar

care, în timp, a ajuns să facă, s-ar zice, casă

bună cu creştinismul. Cântecelele respec-

tive atrag norocul sau binecuvântarea

asupra oamenilor şi gospodăriilor, pentru

tot anul care urmează. În vechime,

colindele erau „specializate“ (de preot, de

pastor, de fata mare etc.). O categorie im-

portantă de colinde sunt strict legate de

Crăciunul bisericesc, evocând închinarea

magilor (Viflaimul sau Vicleimul - variantă a

numelui Betleem) sau panică şi viclenia lui

Irod (Irozii), culminând cu tăierea pruncilor

(cei 14000, pe care Biserica îi pomeneşte

pe 29 decembrie). Scenariile sunt simple,

cuceritoare în naivitatea lor. Cam în acelaşi

timp, flăcăii umblă cu Capra, în cete pes-

triţe şi gălăgioase Cântecele de stea cu care

suntem familiarizaţi astăzi (mai ales „Stea-

ua sus răsare...“) sunt de origine cultă, ade-

seori chiar bisericească. Pluguşorul şi Sor-

cova sunt legate de înnoirea anului, nea-

vând nici o legătură cu ciclul religios al Cră-

ciunului.

Colindatul

Traditii,