Interesele actorilor internaţionali în peninsula balcanică

Cuprins:

Introducere................................................................................................................3

Capitolul I Peninsula Balcanică– fundamente istorice şi conceptuale.........................................................................4

Capitolul II Distinderea actorilor şi interesele geopolitice în peninsula Blacnică..............................................9

Concluzii...................................................................................................................15

Bibliografie...............................................................................................................16

2

Introducere

Actualitatea investigaţiei: La momentul actual, pentru actorii globali, şi în special

pentru actorii europeni, Balcanii au fost întotdeauna poarta principală de acces către misteriosul

şi promiţătorul Orient. Regiunea a fost punctul de intersecţie al vechiului „drum al mătăsii” cu

„drumul chihlimbarului” cât şi cu mai contemporanul „drum al petrolului şi gazului” ori cu

„drumul traficului ilicit”.

Balcanii sunt importanţi din punct de vedere geopolitic pentru că regiunea se învecinează cu

câteva zone care formează o unitate geostrategică coerentă, şi anume Mediterana Orientală şi

Marea Neagră, Caucazul şi Marea Caspică. Nevoia de a menţine căile de comunicare prin şi cu

aceste regiuni deschise şi sigure explică dorinţa eternă a puterilor non-balcanice de a impune o

ordine stabilă în regiune; o ordine în care au încredere pentru că o înţeleg – ordinea lor.

Europa de Est, de Sud-Est şi bazinul pontic constituie spaţii interconectate politic, economic

şi militar. După 1990, am asistat la agravarea problemelor de securitate, alături de tendinţele de

integrare euroatlantică, de democratizare a regimurilor politice, de creştere a interesului pentru

accesul liber la noi resurse de petrol necesare Occidentului.

Gradul de cercetare a temei: Printre autorii occidentali care au abordat Europa de

Sud-Est prin prizma elementelor geopolitice, sunt: Fontaine Pascal, François Heisbourg,

Gallacher Tom, George Corm, Graham Evans, Hamilton Fish, Ion Munteanu, Jacques Le Rider,

Janusz Bugajski, Joseph Rotschild, Duţu Petre, Diaconu Ion, Constantin Noica, Corneliu

Bogdan, Eugen Preda, Corneliu Vlad, Christoph Pan, Bulz Ileana, Barbara Jelavich, Aymeric

Chauprade, Frangois Thual, Alina Mungiu-Pippidi etc.

Scopul investigaţiei: Prin ce se deosebeşte investigaţia dată de toate celelalte tratări ale

temei date? Scopul cel mai important al tezei pe care mi l-am propus să-l realizez în această

lucrare sunt aspectele intereselor actocilor internaţionali în peninsula Balcanică.

Originalitatea ştiinţifică a lucrării: Lucararea de faţă este una specială şi aceasta se

manifestă prin faptul că studiile anterioare au încercat să invoce părţile de fond care vizează

aspectele intereselor actocilor internaţionali în peninsula Balcanică, pe cînd actualul studiu

încearcă să demonstreze problemele cele mai stringente în sensul temei date.

Metode folosite în cercetarea temei: Întocmirea studiului teoretico-practic asupra

dezvăluirii esenţei aspectelor intereselor actocilor internaţionali în peninsula Balcanică, a fost

posibil prin intermediul unei esenţiale atribuiri a metodei istorice, şi pe lîngă aceasta a fost

posibil de realizat doar cu ajutorul unor tehnici speciale.

Originalitatea ştiinţifică a lucrării: Demersurile ştiinţifice ale lucrării au fost axate,

în principal, pe analiza aspectelor intereselor actocilor internaţionali în peninsula Balcanică.

3

4

Capitolul I Peninsula Balcanică– fundamente istorice şi conceptuale

La momentul actual, abordînd fenomenul extinderii europene, nu putem să nu abordăm

sensurile termenului, noţiunii şi conceptului de ’’Europa de Sud-Est’. Abordînd întreaga

conotaţie a termenului, este necesar să ne axăm iniţial pe conotaţia mitologică a termenului de

Europa, care integrează noţiunea de mai sus.

În sensul afirmaţiei de mai sus şi potrivit legendei greceşti, Europa a fost fiica regelui

Feniciei, a cărei frumuseţe a suscitat iubirea lui Zeus. Travestit în taur, acesta a răpit-o şi a dus-o

în Creta, unde Europa i-a dăruit trei fii, ce aveau să devină regi sau prinţi: Minos al Cretei,

Radamantus al insulelor Ciclade şi Sarpedon al Luciei. Mai târziu, ea s-a căsătorit cu regele

Asterion al Cretei, care i-a adoptat copiii. Poporul a venerat-o sub numele de Hellotis, iar

festivalul numit Hellotia s-a organizat până târziu pentru celebrarea ei.1 O altă conotaţie a

termenului de Europa provine din astronomie. Sub acest nume este vorba de al patrulea satelit, ca

mărime, al planetei Jupiter, descoperit de Galilei şi botezat astfel de un astronom german.

Conotaţia care prezintă interes este cea geografică. Încă de la primele încercări de coagulare

ideologică a unui concept de spaţiu comun numit Europa, a survenit, firesc, întrebarea referitoare

la limitele teritoriale ale acestui spaţiu şi la încadrarea lui în geografia lumii. Definiţia cea mai

cuprinzătoare şi plastică din acest punct de vedere îi aparţine generalului Charles de Gaulle care

vedea Europa ca fiind spaţiul “de la Atlantic la Urali”.

Altfel spus, Europa înseamna locul unde Estul şi Vestul se interpătrund. „Din cauza Estului,

Vestul nu-şi poate ajunge sieşi; din cauza Vestului, Estul îşi este sieşi insuficient….’’. 2 Abordînd

termenul Europa, vom spune că el nu se poate defini doar prin sine, ci „în raport cu estul şi cu

vestul şi în funcţie de relaţia pe care o întreţin aceste două extremităţi ale continentului.’’3 Pentru

vestici, cât şi pentru estici, Europa înseamnă cautarea identităţii: în primul caz prin raportare la

alteritate, în cel de-al doilea, căutarea unei legitimităţi şi identităţi proprii, într-o Europă virtuală.

Europa de Sud-Est cuprinde aproximativ 500.000 km2, cu o populaţie de 50 milioane de

locuitori. Spaţiul este delimitat de Marea Neagră, Marea Egee, Marea Mediterană şi Marea

Adriatică, fiind legat de cele mai importante trasee şi direcţii strategice din Europa Centrală şi de

Est şi din Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Europa de Sud-Est are o poziţie geopolitică şi geostrategică deosebit de importantă, la

confluenţa Europei, Asiei de Vest şi Africii de Nord, precum şi între bazinele Mării Negre şi

Meditaranei de Est. Acest spaţiu constituie un punct obligatoriu de trecere dinspre Occident spre

1 Dana-Victoria Savu, Integrarea europeană. Dimensiuni şi perspective, Ed. Oscar Print, 2006, p. 7.2 vezi Victor Neumann, Tentatia lui Homo Europaeus, Geneza spiritului modern în Europa centrala si de sud-est, Bucuresti 1991, pag 2443 Jacques Le Rider, Mitteleuropa, Iasi 2007, pag 15

5

Orient, şi invers; de aceea acest spaţiu, în raport cu poziţia din care este analizat, poate fi

considerat un „cap de pod” al Orientului în Europa, sau o „trambulină” a Occidentului spre

Orientul Mijlociu, Caucaz şi bazinul Mării Caspice.4

Populaţia se structurează în popoarele slave, catolice în vest, ortodoxe în nord, la sud

aflându-se greci ortodocşi, albanezi, sârbi musulmani, turci şi români balcanici.5 În secolul al

XIX-lea şi în prima parte a secolului XX, Balcanii au fost spaţiul de confruntare între marile

puteri: Rusia, Franţa, Germania şi Marea Britanie.

Tot în sens geografic, aşa cum a spus Paul Valéry, Europa de Sud-Est este doar o parte din

peninsulă europeană a Asiei, un promontoriu. Individualitatea de care Europa de Sud-Est

dispune este mai mult rezultatul decît premiza istoriei sale. Aşadar “Europa de Sud-Est” este o

idee istorică, cu diferite conotaţii.

Pentru Oskar Halecki, Europa se împarte în patru regiuni, delimitate potrivit experienţei lor

istorice şi particularităţilor geografice şi culturale: Europa occidentală; Europa central-

occidentală; Europa central-răsăriteană; Europa răsăriteană, aceasta din urmă reprezntînd

echivalentul noţiunii de Europa de Sud-Est.

Definiţiei geografice i se asociază şi tendinţa unor delimitări în planul spiritualităţii specifice.

În acest context este important să-l menţionăm pe Aristotel, care încă în secolul IV î.e.n., vorbind

despre popoarele Europei de Sud-Est ca fiind pline de curaj, dar mai puţin inteligente şi harnice,

capabile să-şi apere libertatea, dar nefiind în stare de a se guverna6.

Europa de Sud-Est a apărut ca un produs secundar al proiectului iluminist de inventare a

Europei de Vest, în care ideea de civilizaţie a avut un rol central. Dar, pentru realizarea acestei

construcţii intelectuale, Europa de Vest, definindu-se pe sine drept centru al civilizaţiei, a avut

nevoie să plaseze undeva şi opusul acesteia, barbaria.

Renaşterea italiană, prin autorii romani pe care i-a redescoperit, a moştenit şi diviziunea

continentală nord-sud, specifică antichităţii. Iluminismul a fost cel care a reconceptualizat

împărţirea Europei, impunînd diviziunea vest-est, care, desigur, se potrivea mai bine propriei

perspective geografice asupra continentului, dar care, în acelaşi timp, reflecta o realitate deja

existentă în acel moment: mutarea centrului de greutate cultural şi financiar al continentului din

sud, dinspre oraşele italiene, spre vest, către Paris, Londra şi Amsterdam. Pentru filozofii

iluminişti, Europa de Sud-Est a fost imaginată nu ca simbol al alterităţii absolute, al inversului

civilizaţiei, ci ca un spaţiu aflat într-un stadiu intermediar între civilizaţie şi barbarie, între

Occident şi Orient.7

4 Conf. Imaginarul politic şi formarea identităţilor europene (secolele XIV/XVI –XIX) la www.cse.uaic.ro/_Fisiere/Documentare/Suporturi%20de%20curs/Imaginarul%20politic.pdf – accesat 17.10.20145 Theodor Tudoroiu, Dimensiunea balcanică a securităţii europene, Bucureşti, Lucretius 1999, pag 12-136 Nicolae Paun ’’Istoria constructiei europene: Epoca postbelica’’, Cluj-Napoca 2009, pag. 457 Cristina Petrescu: ’’Naşterea Europei de Est’’ în Sfera Politicii nr. 93-94/2001, pag 77-78

6

Din punct de vedere istoric, spaţiul Sud-Est european au fost alternativ înglobat în Orient şi

Occident; de fapt, în arealul lor, Occidentul s-a separat clar, juridico-administrativ de Orientul

istoric, prin scindarea Imperiului Roman în cele două componente ale sale, de Apus şi de Răsărit,

în secolele V-VI ale erei creştine; ulterior, prin Marea Schismă a bisericii creştine, s-au separate

comunităţile concurente, catolică şi ortodoxă, în secolul XI. Otomanii s-au substituit, mai târziu,

Bizanţului - Imperiul Roman de Răsărit, iar Imperiul Rus s-a străduit să se substituie otomanilor,

sub veşmintele restaurării ortodoxiei şi ale refacerii unităţii fostei „Romei creştine”.8

Frontieră între Occident şi Orient, Europa de Sud-Est posedă o îndelungată tradiţie a

„frontierelor interne”,9 fundamentate teritorial, etnic şi religios. Până spre mijlocul secolului VII,

regiunea a fost clar împărţită între romanici - centrul, nordul şi vestul Europei de Sud-Est, elenici

- restul peninsulei şi albanezi ilirici - Sud-Vestul Balcanilor.

Migraţiile slavilor sudici, ale bulgarilor turanici, precum şi cucerirea otomană au modificat

configuraţia grecoromanico - iliră, în sensul realităţii de astăzi: popoare slave - croaţii, slovenii,

sârbii şi bulgarii, domină nordul şi centrul Balcanilor, grecii sudul, şi musulmanii albanezi şi

turci sud-vestul şi estul peninsulei.10 Aceste popoare au trei religii diferite: ortodoxă, catolică şi

musulmană. Sârbii, slovenii şi croaţii, evident apropiaţi până la identificare din punct de vedere

etnic sunt puternic individualizaţi prin apartenenţa la religiile ortodoxă şi catolică. Albanezii

musulmani se simt mai solidari cu sârbii şi turcii musulmani decât cu albanezii ortodocşi şi

catolici. În continuare ne vom axa pe gîndul conform căruia, necătînd la numeroasela dezbateri

privind existenţa şi caracteristicile spaţiului geografic, politic şi cultural numit Europa de Sud-

Est, realitatea acestui spaţiu continuă să fie o problemă, o necunoscută, o dilemă.

În continuare vom adăuga faptul că părerea celor care se implică în aceste dezbateri este că

nu găsirea celei mai corecte definiţii a acestei sintagme are maximă importanţă, ci faptul că

această problematică există şi comportă o multitudine de variante contradictorii în care se

răspunde. Cetăţenii Europei se raportează la teritoriul lor, la istoria lor, la propria comunitate şi

la cele de alături, subliniindu-şi atât identitatea, cât şi ceea ce îi uneşte în căutarea unei zone de

înţelegere.

Termenul Europa de Sud-Est, definit ca o „construcţie mentală”, „spaţiu cu geometrie

variabilă”, cu „o semnificaţie variabilă”,11 spaţiu al „incertitudinii, imprevizibilului şi

insecurităţii, al compunerii şi recompunerii succesive, al unei alternante ameţitoare între

8 Ilie Bădescu, Dan Dungaciu, Sociologia şi Geopolitica frontierelor, Bucureşti, 1975, pag 1019 Ovidiu Trăsnea, Doctrine politice ale capitalismului contemporan, Bucureşti, 2007, pag 3610 Sever Neagoe, Teritoriul şi frontierele în istoria românilor, Bucureşti, 2005, pag 3211 Constantin Noica, Modelul cultural European, Bucuresti 2013, pag 22

7

continuu şi discontinuu, întreg şi fragmentar, dependent şi independent, centripet si centrifug”,12

a cunoscut o dramatică dinamică istorică.

În sensurile de mai sus vom adăuga că noţiunea istorică de Europa de Sud-Est nu corespunde

unei realităţi geografice care poate fi clar definită. Ea pastrează prin însăşi natura sa contururi

vagi şi variabile potrivit cu împrejurările.

În susţinerea viabilităţii concepţiei despre Europa de Sud-Est, vom adăuga faptul că ea nu

există la începutul istoriei europene, decît în dimensiune geografică. Noţiunea de unitate a

Europei de Sud-Est în sensul existenţei Europei ca entitate distinctă a fost străină lumii antice. A

existat o unitate la nivelul structurii politice a Imperiului Roman şi la acela al civilizaţiei elenice

comune.

Totuşi, Imperiul Roman n-a fost niciodată european în sensul modern al cuvîntului. Imperiul

Roman a fost un imperiu mediteranean; a controlat rutele comerciale în bazinul Mării

Mediterane, dar a fost unul tricontinental, controlînd zone în Europa, Asia şi Africa. Civilizaţia

lui n-a fost una europeană şi, cu timpul, a cunoscut creşterea dimensiunii neeuropene. Pe drept

cuvînt s-a spus că Roma a avut tendinţa să slăbească orice concepţie de Europa ca o unitate

culturală.13 Aceasta deoarece sub impactul stoicismului s-a întărit sensul ecumenismului. Ideea

ecumenică a unităţii întregii lumi, peste frontierelor geografice, a favorizat pătrunderea religiilor

şi filosofiilor orientale în societăţile romană şi elenă.

Spre deosebire de spaţiul Europei de Sud-Est, termenul general de Europa, în funcţie de

perspectiva geografică, politică, spirituală, mental-afectivă, culturală, poate fi şi Zentraleuropa, şi

Mitteleuropa, şi Zwischeneuropa sau Ostmitteleuropa. Diversitatea termenilor pentru acest spaţiu

”aproximativ” denotă marea încărcătură interpretativă şi subiectiva a conceptului de Europa,14

explicând în parte aşa-numita sa dimensiune mitică.

În continuare vom accede la afirmaţia lui Hamilton Fish, senator în Congresul american,

referindu-se la Europa de Sud-Est între cele două războaie mondiale, făcea trimitere la un discurs

al lui Thomas Jefferson: “Interesele lor politice sunt complet diferite de ale noastre - ale SUA.

Invidiile lor reciproce, echilibrele de putere, alianţele complicate, formele şi principiile lor de

guvernare ne sunt, toate, străine. Sunt naţiunile unui veşnic război. Toate energiile lor sunt

cheltuite pentru distrugerea averii şi vieţii cetăţenilor lor.’’15

În continuare dezvoltării sensului conceptului de Europa de Sud-Est, ne vom opri asupra

afirmaţiilor lui Friedrich Nietzsche, pentru care Europa de Sud-Est este dată de specificul ei

12 Adriana Babeti, Cornel Ungureanu (coordonatori), Europa Centrala, nevroze, dileme, utopii, Iaşi 2007, pag 913 CM World Factbook, www.cia.gov – accesat 14.11.201414 Jacques Le Rider, Mitteleuropa, Iasi 1997, pag 5415 Hamilton Fish, “Pearl Harbor, Yalta şi trădarea Europei”, Ed. Venus, Bucureşti, 2013, p.8.

8

cultural şi este formată din “acele popoare şi părţi de popoare care au trecutul comun în grecism,

romanitate, islamism şi creştinism.”

Similar, André Philip caracterizează cultura est-europeană prin trei concepte: “conceptual

grec al individualităţii”, “conceptul roman al justiţiei şi al cetăţeanului” şi “conceptul biblic al

persoanei umane”.

În conformitate cu afirmaţia lui Louis Carton, complexitatea conceptului de Europa de Sud-

Est este dat de imaginea spiritului uman comun. Este de altfel construită pe dublul aport al

tradiţiei păgâne axată pe raţiunea umană şi al celei creştine, fundamentată pe credinţă. Ca şi

spiritul uman, civilizaţia occidentală va fi constant solicitată de spirit şi de raţiune. Uneori una

din sursele tradiţiei europene va domina: Evul Mediu va fi era credinţei, Renaşterea va dezvolta

influenţa raţiunii. Alteori, credinţă şi raţiune se vor echilibra, în indivizi ca şi în societate…”.16

O altă tentativă de articulare a conceptului în termeni culturali-istorici, o reprezintă cartea lui

Jenö Szücs, Cele trei Europe,17 care încearcă să identifice moştenirea istorică şi particularităţile

culturale şi religioase ale Europei de Sud-Est, de natură a constitui trăsăturile identitare ale

regiunii.

Potrivit lui Jacques Droz, noţiunea de "Europa de Sud-Est" – "intrată în istorie ca un concept

politic" – s-a născut din reacţia de apărare împotriva unui pericol comun – convingerea în

existenţa unui destin comun al ţărilor din această zonă.

În sensul afirmaţiilor de mai sus, vom adăuga faptul că în condiţiile Războiului Rece, Europa

de Est a fost o regiune geografică bine delimitată - cuprindea ţările satelite ale Uniunii Sovietice,

care reflecta o realitate politică şi militară: împărţirea continentului în două sfere de influenţă.18

În concluzie este necesar să menţionăm că realitatea ne demonstrează că Europa de Sud-Est a

reprezentat mai mult decît o simplă denumire folosită de diplomaţi şi politologi pentru a defini

zona de dincolo de Cortina de Fier. Acea linie simbolică, care mergea "de la Stettin la Trieste", s-

a aşternut peste o graniţă mentală mai veche.

Astfel, noţiunea de “Europa de Sud-Est” acoperă o cantitate variabilă. În acest sens, aria

fizică a Europei de Sud-Est actuale este tot o cantitate variabilă; nu mai este similară cu ceea ce

cosmografii greci vedeau în Europa cu şase secole înaintea lui Christos.19 Ca urmare, trebuie

luate în considerare dimensiunile culturală, ideologică şi politică a unităţii europene.

16 Louis Carton, “L’Union européenne”, Dalloz, Paris, 1994, p. 8-3017 Prima ediţie, aceea maghiară, a cărţii a apărut în 1981, ediţia în limba engleză este din 198818 Larry Wolff, Inventarea Europei de Est. Harta civilizaţiei în Epoca Luminilor, traducere de Bianca Rizzoli, Bucureşti, Editura Humanitas, 2000, pag 14-1719 Prevelakis, Balcanii. Cultură şi Geopolitică, Bucureşti, Corint 2010, pag 99

9

Capitolul II Distinderea actorilor şi interesele geopolitice în peninsula Blacnică

Colapsul sistemului communist, afinitatea acestuia pe plan extern a stimulat procesul de

afirmare naţional-statală în Europa de Sud-Est. Dar, deja către finele anului 1990 URSS era

descompusă practic în câteva areale geopolitice, cu potenţial diferit de evoluţie politică:

I) grupul baltic, stabilindu-şi cursul spre o distanţare constantă şi integrare insistentă în

bazinul ţărilor scandinave nordice, profitând din plin de tratamentul special al Occidentului;

II) grupul caucazian, distingându-se prin constituirea unor suveranităţi etno-centriste şi

persistenţa premiselor pentru conflictele locale;

III) grupul de ţări musulmane ale Asiei Mijlocii, caracterizat prin conectarea neîntârziată a

comunităţilor musulmane la vectorii lumii islamice: fundamentalismul iranian şi reformismul

laic turcesc din regiune;

IV) Rusia, sfâşiată de contradicţiile sale structurare şi specifice, euroasiatice;

V) grupul republicilor ex-sovietice europene (Ucraina, Moldova), reprezentând cursul spre

cimentarea independenţei recunoscute, simultan cu tendinţa de internaţionalizarea relaţiilor cu

Rusia - problema flotei Mării Negre, încărcăturile nucleare, separatismul regional din

Transnistria şi Novorussia.

În acest context vom spune că procesele politice contemporane din Europa şi întreaga lume se

caracterizează prin creşterea rolului factorului regional, iar conceptul de regiune devine mult mai

complex şi reprezintă de acum înainte nu numai o instituţie geografică, etnică şi

confesională. O dimensiune a complexităţii conceptului de regiune constă în devenirea sa în

dimensiune geopolitică.

Aceste raţionamente generale preced analiza proceselor ce au loc în regiunea de Sud-Est,

care se transformă astăzi din metaforă istorico-geografică în concepţie geopolitică. Regiunea

Central şi Est-Europeană se formulează mai bine în calitate de instituţie geopolitică, fiind pe de

o parte vecină cu Uniunea Europeană, iar pe de alta cu Rusia sau CSI.

Ţările Europei de Sud-Est aboliseră aproape concomitent regimurile dictatoriale şi

autoritare, şi au început concomitent procesul tranziţiei spre democraţie, însă procesele

social-politice din interiorul unei anumitre ţari deseori nu sunt autosuficiente, iar în unele cazuri

sunt chiar stimulate de evenimente si factori externi.20

Regiunea Europei de Sud-Est reprezintă un "spaţiu geopolitic destul de complex”.21

Complexitatea acestuia este determinată de faptul că pe lîngă interesele geopolitice ale ţărilor din

regiune, în zona vizată interferează interesele unor aşa mari factori geopolitici ca Uniunea

20 А.Н. Никитченко. Транснационализация демократии// Полис, 1996, Nr. 5, С.53-6921 Ignacio Ramonet. Geopolitica Haosului. Bucureşti, 1998, P.- 93

10

Europeană, pe de o parte, Rusia pe de altă parte, şi desigur de evenimentele din regiune nu

rămîne străină nici SUA, care odată cu dispariţia URSS a rămas singura superputere

mondială capabilă să influenţeze procesele social-politice din orice punct al Terei.

Destrămarea URSS şi transformările anilor ’90 din ţările Europei Centrale şi de Est au dus

la apariţia unei noi configuraţii geopolitice în regiunea vizată, configuraţie ce se

caracterizează prin micşorarea rolului Rusiei şi creşterii rolului UE şi SUA. Principalele

judecăţi ale acestei afirmaţii sunt:

în prezent continuă procesul micşorării influenţei sale atît economice, cit şi politice

în ţările ECE;

accesul Rusiei la mările Neagră şi Baltică, una din preocupările geopolitice

predominante ale acestui stat, s-a înrăutăţit întrucît porturile în Marea Baltică şi Marea

Neagră au rămas dincolo de graniţele proprii pe teritoriul statelor suverane; Lituania,

Letonia, Estonia, Ukraina;

SUA îşi intensifică eforturile diplomatice, pătrunzînd în spaţiul "post-sovietic"

stabilind relaţii directe cu diverşi parteneri ai Rusiei, chiar din cadrul CSI: interesele Rusiei sunt

prejudiciate în urma eforturilor de a include ţările centrale şi est-europene în NATO.

Influenţa Rusiei. Necătînd la faptul că Rusia în prezent trece printr-o perioadă de criză,

condiţia geopolitică a Rusiei nu trebuie minimalizată, aceasta ocupând un loc important în

sistemul internaţional contemporan şi exercitând o influenţă considerabilă pe parcursul

acestor zece ani de tranziţie asupra celorlalte ţări. Acest factor geopolitic merită atenţie

deosebită şi din simplul considerent că el deasemenea se află în proces de tranziţie, iar

evenimentele care s-au desfăşurat în această ţară adeseori au influenţat evenimentele din

întreaga regiune sau chiar de pe întreaga planetă.

În ce constă influenţa Rusiei în această perioadă de tranziţie? În legătura cu aceasta se

atenţionează ca în primul rînd, republicile şi regiunile fostei URSS se află într-o interdependenţă

economică, ele nefiind autosuficiente, iar Moscova, uneori, a reuşit să folosească această

interdependenţă pentru a-şi menţine influenţa în teritoriu, precum şi a influenţa pe cît este de

posibil procesele social-polilice. Cazul Republicii Moldova fiind relevant în situaţia dată.

În al doilea rînd, Rusia a reuşit să creeze un spaţiu, CSI, în care si-a păstrat poziţia

dominantă, oferindu-le unora, anvantaje şi sprijin pentru furnizarea resurselor naturale, iar în

altele situaţii încurajînd conflictele locale, pentru intervenţia ulterioară în calitate de “forţă

pacificatoare” mai ales că occidentul nu este dispus să transmită în aceste regiuni forţele sale.

În al treilea rînd, ţările rcgiunii aparţinînd spaţiului postcomunist, fiind la timpul lor

membru al OTV şi CAERO, se află în procesul transformărilor economice şi social -

politice după modelul occidentului, care în sens geopolitic ar însemna „ruperea cu trecutul

11

comunist” şi „întoarcerea în Europa”. Revenirea în Europa presupune, desigur, şi aderarea lor

la acelaşi mecanism de securitate, care în parte îl prezintă NATO. Dorinţa ţărilor Europei

Centrale şi de Est (a unora) de a se integra în NATO mai este condiţionată şi de faptul că

armatele sovietice (ruse) au intervenit de cîteva ori în unele ţări a regiunii (1956-1968), factorul

rus adeseori fiind interpretat ca o posibilă ameninţare a securităţii naţionale a ţărilor în cauză.

În legătură cu cele susmenţionate, Rusia s-a pronunţat categoric împotriva extinderii

NATO, proces care dacă nu este stopat, totuşi decurge tntr-un ritm mai lent. El necesită

stabilirea unor relaţii speciale între Rusia şi NATO, iar Rusia este, uneori, implicată în

negocierile OTAN cu ţara care doreşte a se integra, cum este cazul ţărilor Baltice. Mai mult,

prin elaborarea unor aşa teorii ca “doctrina spaţiului îndepărtat” şi „doctrina spaţiului apropiat”,

Rusia consideră integrarea ţărilor Baltice sau a Ucrainei ca o greşeala ireparabilă în

stabilirea echilibrului europei şi ameninţarea directă la securitatea naţională a Rusiei.

Acest fapt desigur îngreuna extinderea NATO în Est. În cadrul CSI, Rusia duce o politică

de menţinere a poziţiei domonante, prin nepermiterea construirii şi dezvoltării în spaţiul CSI a

unor alianţe de care ea să fie străină. Astfel, ea a reuşit să destabilizeze situaţia G.U.U.A.M-

ului, şi a unor altor uniuni sau proiecte, ia sau fiind membru sau obţinînd ulterior această

calitate. Cu toate că are interese în întreaga regiune, în unele zone interesele Rusiei cunosc o

concentrare mai mare şi, desigur un efort mai puternic pentru a le influenţa procesele social -

politice, accentuindu-se o mai mare atenţie a oficialilor Rusiei faţă de evenimentele din ţările

vizate. În acest sens cazul ţărilor Baltice este relevant, oficialii subliniind “interesele

deosebite ale Rusiei în unele ţâri”.

În ce constă interesele Rusiei în regiunea vizată? Din punct de vedere economic ţările

Baltice sunt importante pentru tranzitul ţărilor Ruse şi flotei maritime din marea Baltică. La

mijlocul anilor 80 aproximativ 12 mii de nave comerciale acostau în porturile sovietice din

Baltica. Din care 4 mii în Leningrad, iar mai mult de 70% revin republicilor Baltice. Dacă

în 1989, prin porturile Baltice au trecut 90 mln tone de încărcătură, atunci în 1993 numai 46

mln tone, iar posibila restabilire a acestei reţele comerciale va avea un efect benefic asupra

revitalizării potenţialului economic al Rusiei. Trebuie de amintit, de asemenea, procentul înalt al

etniei ruse în ţările Baltice care este evaluat la circa 1,5 mln persoane, care poate constitui o

sursă a capitalului geopolitic. Nu mai puţin important este că Lituania desparte regiunea

Kaliningrad de întreaga Rusie, iar integrarea acesteia în Uniunea Europeană va necesita noi

negocieri dintre Rusia şi Uniunea Europeană.

Un caz aparte îl reprezintă dorinţa acestor ţări de a se integra în NATO şi rolul Rusiei în

acest proces. Astfel Vilniusul, Riga, Talinul se află la o distanţă de numai 944 km., 922 km. şi

964 km. de Moscova, iar integrarea lor duce la apropierea directă a NATO-ului de hotarele

12

Rusiei, în acest sens Rusia încearcă cu orice mijloace posibile să influienţeze acest proces.22

În regiunea Balcanilor, zonă la care aspiră influenţa şi interesele Rusiei, rolul acesteea se

concretizează în două dimensiuni care interacţionează: geostrategică şi geopolitică.

Dimensiunea geostrategică. Fiind o parte inseparabilă a bazinului Mării Negre şi a Mării

Mediterane, peninsula Balcanică, constituie un element de comunicare, care uneşte Rusia cu

Europa şi care asigură, ieşirea Federaţiei Ruse la căile comerciale mondiale. Pe de o parte,

regiunea constituie elementul de legătură a Rusiei cu Europa de Sud, Orienlul Apropiat, Africa

de Nord. Iar pe de altă parte peninsula Balcanică reprezintă o parte componentă a Sud-Estului,

Europei şi constituie un plaţdarm strategic din punct de vedere a acţiunilor militare.

Dimensiunea geopolitică. Balcanii reprezintă un element cheie al dimensiunii geopolitice,

reprezentată de Asia Mică, Caucazul, Asia Mijlocie, Transkaukazia, zone unde istoric au fost

concentrate interese ale Rusiei. De asemenea în Balkani o mare parte a populaţiei esle de origine

slavă, iar entităţile statale au ca şi Rusia religie predominant ortodoxa, care din punct de vedere

al istoriei adeseori au constituit aliaţi ai Rusiei.23

Odată cu evenimentele din anii 1889-1890 rolul Rusiei în regiunea Balcanică a scăzut

simţitor deoarece în prima jumătate a anilor 90, serbii - care de secole sunt consideraţi aliaţii

acesteia - au pus o politică prooccidentală. Însă după 1995-1996, Rusia folosind legăturile

tradiţionale cu Iugoslavia, îşi asuma rolul de mediator între aceasta şi Occident, cu scopul de a-

şi apăra condiţiile în Balcani si a propune un model de reglementare a crizei Iugoslave,

care ar lua în considerare interesele serbilor.

În 1998-1999 Rusia întreprinde o încercare de a influenţa luarea deciziei privind

organizarea politică a Iugoslaviei. În acest sens E. Primacov în 1998 în calitate de ministru

de Externe întreprinde un turneu în ţările fostei republici sovietive federale Iugoslavia iar Rusia

după începerea operaţiilor militare a NATO în Iugoslavia rupe relaţiile cu organizaţia

Atlanticului de Nord, care au fost stabilite în 1997 de către Boris EIţin.24

În cazul Republicii Moldova, influenţa Rusiei voită sau nu, este destul de evidentă. În primul

rînd, Rusia dispune de reţeaua vechii sisteme economice pentru a influenţa procesele jocului

politic. În al doilea rînd, Rusia a avut implicaţii în cazul Transnistriei, armata a 14-a dislocată în

regiune şi arsenalul din dotarea acesteia fiind implicată în războiul din 1992 de pe teritoriul

republicii. Se discută mult pe marginea inlereselor geopolotice ale Rusiei în această regiune.

Totuşi majoritatea autorilor menţionează, că Tiraspolul ar servi un cap de pod în legătura cu

Balcanii, şi desigur un cap de pod ideal pentru a influenţa Ukraina şi independenţa acesteia.

22 Beltran J. Op. Cit. P. - 3223 Морозов Юрий Балканы в стратегии Росии.// Общественно-политичесский журнал “Современная Европа” ,Москва, 1999, Nr.11, C. 45-52.24 Колосов В.А., Туровский Р.Ф.. Геополитическое положение России на пороге ХХI века. Москва, 1999, С – 137

13

Influienţa SUA. Un alt factor geopolitic, care pe parcursul acestei perioade de tranziţie

şi-a mărit continuu influenţa în regiunea ECE este SUA. Astfel, odată cu destrămarea URSS,

SUA au rămas puterea cu cel mai mare potenţial economic şi militar care tinde spre

hegemonia mondială şi consideră acest lucru ca ceva firesc, fapt ce vine în contradicţie cu

interesele Rusiei de modelare a unui sistem global multipolar.25

Interesul SUA în regiunea Europei de Sud-Est este mai mult politic, politic-militar şi

civilizaţional, decăt economic. Totuşi, influenţa acestui factor asupra proceselor social-politice

din regiune şi este destul de important. Astfel chiar din startul perioadei de tranziţie din

regiune, SUA împreună cu alte ţări occidentale şi-au asumat răspunderea pentru soarta ţărilor

Europei de Sud-Est, si au început să iniţieze diferite programe de ajutor pentru ţările regiunii,

unul dintre care ar fi ”Planul Beiker” oficializat la Praga 1990, precum şi alte programe de

promovare a democraţiei.

Concomitent, pentru ţările care impuseră reformele economice, SUA au prevăzut

acordarea fondurilor de stabilizare şi micşorare a inflaţiei, fonduri de finanţare a sectorului

privat si acordarea subsidiilor comerciale. Totuşi, iniţial ifluenţa SUA în Ţările Europei de

Sud-Est se realiza prin prisma factorului rus, în special în aspectul instituţionalizării ţărilor

regiunii în organizaţiile europene şi transatlantice. Începînd cu 1995 în politica SUA faţă de

ţările ECE apare formula ”dialogului intensiv” cu ţările prooccidenlale, iar influenţa factorului

rus în dialogul SUA cu ţările Europei de Sud-Est cunoaşte o diminuare semnificativă. De

asemenea SUA, s-a manifestat ca un investitor activ în ţările ECE. În 1995 SUA era principalul

investor al Poloniei, circa 2092 mln. dolari. Totuşi, din punct de vedere al întregii regiuni,

factorul economic avea o importanţă marginală în abordarea regiunii de către SUA. Jucînd rolul

determinant a politicii organizaţiilor financiare internaţionale în relaţiile cu ţările regiunii, SUA

nu are în regiune mari interese economice, din punct de vedere economic ţările regiunii

orientăndu-se mai mult spre Uniunea Europiană.

Abordarea de bază a ţărilor Europei de Sud-Est, de către SUA, are loc în principal în baza

extinderii NATO spre Est. În acest sens SUA nu o dată au subliniat că principalul principiu şi

ideologie al procesului vizat rămîne acordarea drepturilor şi posibilităţilor egale tuturor care

doresc să se integreze. Beneficiile pe care le-ar avea SUA sunt următoarele:

prin aceasta SUA işi asigură calitatea de lider în regiune,

duce la „europenizarea” NATO, care îi va uşura într-o oarecare măsură

greutatea financiară pe care o suportă în organizaţie,

şi desigur, procesul extinderii NATO duce la micşorarea influenţei ruse asupra

ţărilor vizate.

25 Страус А. Униполярность// Полис, 1998, Nr.6, C.26-38

14

Totodată, SUA joacă un rol important în stimularea colaborării subregionale, care are un rol

benefic asupra situaţiei social — economice şi social — politice din regiune.

Influienţa UE. Europa este în pragul sec. XXI un candidat pentru un loc de frunte în

competiţia economică si tehnologică pe plan global. Unii autori26 afirmă că SUA intră în declin, iar

Europa va deveni centrul şi catalizatorul dezvoltării globale.

Condiţia necesară pentru această reuşită constă în depăşirea propriilor dificultăţi create

de o serie de necunoscute, una dintre care ar fi cea a unităţii Europene.

Afirmînd în concluzie situaţia politică care sa creat după destrămarea blocului socialist, vom

spune că ea se rezumă în esenţă la o competiţie care a existat şi pînă la descompunerea URSS –

pătrunderea elementelor occidentului parafate prin extinderea idealurilor democraţiei, atît de

intens evidenţiate de către marile puteri, precum şi implimentarea interesului general regional în

ceea ce priveşte obţinerea unor colaborări durabile cu factorii implicaţi precum şi avansarea sa

pe arena internaţională.

26 А. Страус. Униполярность// Полис, 1998, Nr.6, C.26-38

15

Concluzii

În concluzie vom menţiona că Europa de Sud-Est a apărut ca un produs secundar al

proiectului iluminist de inventare a Europei de Vest, în care ideea de civilizaţie a avut un rol

central. Dar, pentru realizarea acestei construcţii intelectuale, Europa de Vest, definindu-se pe

sine drept centru al civilizaţiei, a avut nevoie să plaseze undeva şi opusul acesteia, barbaria.

Frontieră între Occident şi Orient, Europa de Sud-Est posedă o îndelungată tradiţie a

„frontierelor interne”, fundamentate teritorial, etnic şi religios. Până spre mijlocul secolului VII,

regiunea a fost clar împărţită între romanici - centrul, nordul şi vestul Europei de Sud-Est, elenici

- restul peninsulei şi albanezi ilirici - Sud-Vestul Balcanilor.

Termenul Europa de Sud-Est, definit ca o „construcţie mentală”, „spaţiu cu geometrie

variabilă”, cu „o semnificaţie variabilă”, spaţiu al „incertitudinii, imprevizibilului şi insecurităţii,

al compunerii şi recompunerii succesive, al unei alternante ameţitoare între continuu şi

discontinuu, întreg şi fragmentar, dependent şi independent, centripet si centrifug”, a cunoscut o

dramatică dinamică istorică.

În susţinerea viabilităţii concepţiei despre Europa de Sud-Est, vom adăuga faptul că ea nu

există la începutul istoriei europene, decît în dimensiune geografică. Noţiunea de unitate a

Europei de Sud-Est în sensul existenţei Europei ca entitate distinctă a fost străină lumii antice. A

existat o unitate la nivelul structurii politice a Imperiului Roman şi la acela al civilizaţiei elenice

comune.

Este necesar să menţionăm că realitatea ne demonstrează că Europa de Sud-Est a reprezentat

mai mult decît o simplă denumire folosită de diplomaţi şi politologi pentru a defini zona de

dincolo de Cortina de Fier. Acea linie simbolică, care mergea "de la Stettin la Trieste", s-a

aşternut peste o graniţă mentală mai veche.

Astfel, noţiunea de “Europa de Sud-Est” acoperă o cantitate variabilă. În acest sens, aria

fizică a Europei de Sud-Est actuale este tot o cantitate variabilă; nu mai este similară cu ceea ce

cosmografii greci vedeau în Europa cu şase secole înaintea lui Christos. Ca urmare, trebuie luate

în considerare dimensiunile culturală, ideologică şi politică a unităţii europene.

Destrămarea URSS şi transformările anilor ’90 din ţările Europei Centrale şi de Est au dus la

apariţia unei noi configuraţii geopolitice în regiunea vizată, configuraţie ce se caracterizează prin

micşorarea rolului Rusiei şi creşterii rolului UE şi SUA. Principalele judecăţi ale acestei afirmaţii

sunt: în prezent continuă procesul micşorării influenţei sale atît economice, cit şi politice în ţările

ECE; accesul Rusiei la mările Neagră şi Baltică, una din preocupările geopolitice predominante

ale acestui stat, s-a înrăutăţit întrucît porturile în Marea Baltică şi Marea Neagră au rămas

dincolo de graniţele proprii pe teritoriul statelor suverane; Lituania, Letonia, Estonia, Ukraina.

16

Bibliografie

1. Adriana Babeti, Cornel Ungureanu (coordonatori), Europa Centrala, nevroze, dileme, utopii, Iaşi 2007, pag 9

2. CM World Factbook, www.cia.gov – accesat 14.11.20143. Conf. Imaginarul politic şi formarea identităţilor europene (secolele XIV/XVI –XIX) la

www.cse.uaic.ro/_Fisiere/Documentare/Suporturi%20de%20curs/Imaginarul%20politic.pdf – accesat 17.10.2014

4. Constantin Noica, Modelul cultural European, Bucuresti 2013, pag 225. Cristina Petrescu: ’’Naşterea Europei de Est’’ în Sfera Politicii nr. 93-94/2001, pag 77-786. Dana-Victoria Savu, Integrarea europeană. Dimensiuni şi perspective, Ed. Oscar Print, 2006, p.

7.7. Hamilton Fish, “Pearl Harbor, Yalta şi trădarea Europei”, Ed. Venus, Bucureşti, 2013, p.8.8. Ignacio Ramonet. Geopolitica Haosului. Bucureşti, 1998, P.- 939. Ilie Bădescu, Dan Dungaciu, Sociologia şi Geopolitica frontierelor, Bucureşti, 1975, pag 10110. Jacques Le Rider, Mitteleuropa, Iasi 2007, pag 1511. Larry Wolff, Inventarea Europei de Est. Harta civilizaţiei în Epoca Luminilor, traducere de

Bianca Rizzoli, Bucureşti, Editura Humanitas, 2000, pag 14-1712. Louis Carton, “L’Union européenne”, Dalloz, Paris, 1994, p. 8-3013. Nicolae Paun ’’Istoria constructiei europene: Epoca postbelica’’, Cluj-Napoca 2009, pag. 4514. Ovidiu Trăsnea, Doctrine politice ale capitalismului contemporan, Bucureşti, 2007, pag 3615. Prevelakis, Balcanii. Cultură şi Geopolitică, Bucureşti, Corint 2010, pag 9916. Sever Neagoe, Teritoriul şi frontierele în istoria românilor, Bucureşti, 2005, pag 3217. Theodor Tudoroiu, Dimensiunea balcanică a securităţii europene, Bucureşti, Lucretius 199918. Колосов В.А., Туровский Р.Ф.. Геополитическое положение России на пороге ХХI века.

Москва, 1999, С – 13719. Морозов Юрий Балканы в стратегии Росии.// Общественно-политичесский журнал “Современная

Европа” ,Москва, 1999, Nr.11, C. 45-52.20. Страус А. Униполярность// Полис, 1998, Nr.6, C.26-38

17