UNIVERSITATEA „ANDREI ŞAGUNA”FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVESPECIALIZAREA DREPTANUL II

REFERAT LA DISCIPLINA DREPT PENAL

Titular curs Lector univ. dr. BABES FLORIN

Student BRICEAG IONUT-CLAUDIU

CONSTANTA 2012

1

UNIVERSITATEA „ANDREI ŞAGUNA”FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVESPECIALIZAREA DREPTANUL II

EXTRADAREA

Titular curs Lector univ. dr. BABES FLORIN

Student BRICEAG IONUT-CLAUDIU CONSTANTA 2012

2

CUPRINS

INTRODUCERE....................................................................................................4

CAPITOLUL I –EXTRADAREA-GENERALITATI.............................................6 I.1.Delimitări conceptuale.............................................................................6 I.2.Conditiile extradarii....................................................................................7

CAPITOLUL II- EXTRADAREA IN ROMANIA...............................................8 II.1.Extradarea cetatenilor din Romania.......................................................8

CONCLUZII........................................................................................................13

BIBLIOGRAFIE...................................................................................................13

INTRODUCERE

3

Procesul penal este activitatea reglementată de lege, desfăşurată de organele competente, cu participarea părţilor şi a altor persoane în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. În literatura de specialitate există şi alte definiţii apropiate de cea enunţată mai sus, conţinând şi unele aspecte diferenţiale. A nu se confunda procesul penal cu activitatea judiciară în materie penală, aceasta din urmă are o arie de cuprindere mai restrânsă incluzând numai totalitatea manifestărilor organelor judiciare penale. Procesul penal nu poate fi confundat nici cu justiţia penală, aceasta fiind realizată prin organele judecătoreşti (este actul de justiţie subsumat procesului penal). Putem spune că procesul penal este o categorie juridică cu o sferă de cuprindere mai largă decât activitatea judiciară penală, iar justiţia penală este un segment al activităţii judiciare penale incluse în procesul penal. Extradarea este una din cele mai vechi forme de cooperare internationala. Extradarea a fost, la începuturi, mai mult un gest de curtoazie pe care un suveran îl facea fata de alt Suveran, care permitea monarhilor sa-si pedepseasca inamicii personali refugiati pe teritoriul altui stat. Putinele conventii care reglementau extradarea erau negociate si încheiate aproape exclusiv în interesul suveranilor. Monarhul statului solicitat hotara în mod discretionar daca acorda sau nu extradarea. Decizia depindea în mare masura de natura relatiilor cu statul solicitant, de dorinta suveranului de a determina o eventuala decizie pozitiva asupra unei cereri de extradare formulate de acesta, persoana extradabila nefiind luata în calcul decât într-o mica masura.” Chiar si în aceste conditii, extradarea era folosita foarte rar în Evul Mediu, având în vedere izolarea pregnanta a statelor si traditia existenta în legatura cu dreptul de azil. Si în perioada urmatoare, extradarea a ramas la discretia Suveranului, caruia fiecare individ îi era supus. Dupa caderea dinastiei Stuart în Anglia si instaurarea monarhiei constitutionale si parlamentare, au început sa apara conceptele de “Stat” si de “individ”. Statul începe sa se detaseze de Suveran, iar individul devine subiect al Statului, iar nu obiect. Declaratia de la Philadelphia din 1776, precum si Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului de la 26 august 1789, adoptata în Franta, au consacrat noi principii,

4

pornind de la acela ca oamenii se nasc liberi si egali, pâna la principiul potrivit caruia nimeni nu poate fi acuzat, arestat sau detinut, în afara cazurilor determinate prin lege si dupa formele prescrise de aceasta. La sfârsitul Secolului Luminilor, s-a extins din ce în ce mai mult practica încheierii unor conventii de extradare bazate pe anumite principii cadru. În secolul al XIX-lea, s-au încheiat din ce în ce mai multe asemenea acorduri. Unul dintre acestea este si Conventia de extradare dintre România si Marea Britanie, încheiata în anul 1893. Cele doua razboaie mondiale au aratat ca este absolut necesar ca Statele suverane sa coopereze între ele, astfel încât au fost create organizatiile internationale: Organizatia Natiunilor Unite, Consiliul Europei, Comunitatea Economica Europeana, etc.. În acest context, în domeniul extradarii, tratatele bilaterale au fost din ce în ce mai mult înlocuite de cele multilaterale. Cel de-al VIII-lea Congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul delicventilor a aprobat tratatul tip extradare. Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat acest Tratat prin Rezolutia nr. 45/116 din 14 septembrie 1990, invitând statele membre sa colaboreze, în cadrul unor aranjamente bilaterale si multilaterale, în vederea întaririi masurilor de prevenire a criminalitatii si de întarire a procesului de justitie penala. Institutia extradarii în dreptul român apare de la sfârsitul secolului al XIX – lea. Însa cele mai elocvente izvoare despre institutia extradarii sunt cele de la începutul secolului XX, respectiv Constitutia Regatului României din 1923, unde, în Titlul II, art. 32 se spune: „ Extradarea refugiatilor politici este oprita”. La 20 aprilie 1929 se semneaza un Protocol privind considerarea infractiunilor de falsificare de moneda ca infractiuni de drept comun, în ceea ce priveste extradarea, iar la 3 mai 1930 Regele semneaza Decretul 1460 privind promulgarea legii privind ratificarea Protocolului. Codul Penal din 1936, denumit si Codul Penal Carol al II-lea, stipuleaza, în capitolul IX, articolul 634, aliniatele 1-6 conditiile de fond, conditiile privitoare la infractiune, pedeapsa si cu privire la urmari. Codul penal român din 1968, în articolele 6 si 9 are reglementari privitoare la extradare.

CAPITOLUL I –EXTRADAREA-GENERALITATI

5

I.1.DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Lupta contra infracţiunilor este o problemă care intereseză nu numai un stat, ci şi alte state. De multe ori, efectele infractiunii săvărşite într-un stat se răsfrâng, într-un fel sau altul şi asupra altor state. Exită numeroase situaţii când anumiţi infractori, după ce au comis infracţiuni sau după ce au fost condamnaţi pe teritoriul unui stat, se refugiază în alt stat, căutând în acest fel, să scape de urmărire sau condamnare, ori de executarea pedepsei. Statul pe teritoriul căruia s-a refugiat infractorul va trebui ca, pe baza solicitarii adresate, să-l predea statului pe teritoriul căruia s-a comis fapta sau acelui care a fost lezat prin infracţiune, ori al carui cetăţean este făptuitorul, în vederea judecării, condamnării sau executării pedepsei, contribuind astfel la lupta comună dusă pe plan internaţional împotriva criminalităţii. Pentru uşurarea realizării unor astfel de relaţii între state a fost creată instituţia extrădării. Extrădarea este consecinţa teritorialităţii legii penale şi se bazează pe colaborarea internaţională ce priveşte asistenţa juruidică între state. În stiinţa dreptului penal român extradrea este definită ca fiind un act bilateral, politic şi juridic prin care statul, pe al cărui teritoriu se află un infractor străin, predă pe acesta statului unde s-a săvârşit infracţiunea ori statului ale cărei interese au fost afectate prin comiterea faptei sau al cărui cetătean este, în vederea tragerii la răspundere penală ori a executării pedepsei la care a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă. Dreptul internaţional defineşte extrădarea ca fiind un act de asistenţă juridică interstatală, în materie penală, care urmăreste transferul unui individ urmărit sau condamnat penal, din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul celuilalt stat. Sub raportul finalităţii sale, extrădarea este un act de reciprocă asistenţă juridică internaţională şi poate fi acordată numai in baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. Fiind o instituţie juridică, exrădarea are şi un pronunţat conţinut politic, întrucât ea se realizeză pe baza voinţei liber exprimate a statelor, respectându-se suveranitatea şi independenţa lor. Din punctul de vedere al dreptului internaţional, extrădarea reprezintnă un atribut al suveranităţi statului care o acordă.

I.2.CONDITIILE EXTRADARII

6

Conditii privind extradarea sunt urmatoarele :a) Conditii referitoare la infractiuneLegea care reglementeaza extradarea este Legea 296/2001 (Monitorul oficial al 818b18i României - Nr. 326/18.06.2001)Extradarea se acorda:1) În cazul dublei incriminari.2) Daca nu e vorba de o infractiune politica sau de o fapta conexa unei infractiuni politice. Nu constituie infractiune politica atentatul la viata unui sef de stat ori la viata unui membru al familiei acestuia.3) Extradarea nu se acorda atunci când ea a fost ceruta pentru o infractiune de drept comun, chiar daca exista motive sa se creada ca acesta este un pretext pentru sanctionarea unei persoane pe motiv de rasa, religie, nationalitate sau opinii politice.4) Sa nu fie o infractiune militara care nu este si infractiune de drept comun.5) Potrivit ambelor legi, fapta pentru care se cere extradarea sa atraga o pedeapsa mai mare de 2 ani, atunci când se cere extradarea în vederea judecarii, respectiv mai mare de un an, atunci când se cere extradarea în vederea executarii unei pedepse.Extradarea poate fi refuzata atunci când infractiunea a fost comisa în tot sau în parte pe teritoriul României. Pentru admiterea cererii de extradare se va tine cont de conditiile de judecata, respectiv de conditiile de reintegrare sociala a infractorului.În cazul în care infractiunea pentru care se solicita extradarea nu a fost comisa pe teritoriul statului solicitant, autoritatile române vor refuza extradarea numai daca legea penala româna nu autorizeaza urmarirea sau judecarea unei asemenea fapte ori daca exista impedimente la extradare.Cererea de extradare nu va fi admisa atunci când, potrivit legislatiilor ambelor state, fapta se urmareste la plângere prealabila iar partea vatamata se opune extradarii. b) Conditii cu privire la infractor:1) Sa nu fie cetatean român.2) Persoana sa nu fi primit drept de azil în România.3) Persoana sa nu beneficieze de imunitate de jurisdictie penala.4) Persoana sa nu fi ajuns pe teritoriul României în urma citarii ei în calitate de parte, martor, expert în fata autoritatii judiciare române.

5) Persoana sa nu fie judecata în acelasi timp de autoritatile române pentru fapta ce formeaza obiectul cererii de extradare.

7

6) Persoana sa nu fi fost judecata definitiv în România pentru acea fapta.7) Extradarea nu se acorda nici în situatia în care judecata a avut loc într-un stat tert.8) Persoana sa nu fie exonerata de raspundere potrivit legii vreunuia dintre state pe temeiul prescriptiei, amnistiei sau gratierii. În cazul în care statul solicitat refuza solicitarea, acesta are obligatia de a proceda la judecarea, în conformitate cu legislatia sa nationala, a faptei indicate în cererea de extradare. Judecarea se face la cererea statului solicitant, atunci când este vorba de un cetatean român sau de o persoana ce a cerut drept de azil, respectiv din oficiu, atunci când este vorba de un cetatean strain.

CAPITOLUL II- EXTRADAREA IN ROMANIA

II.1.EXTRADAREA CETATENILOR DIN ROMANIA

În România, extrădarea este reglementată în Constituţie – art. 19, Codul penal – art. 9 şi Titlul II – „Extrădarea” din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 224/2006 . În sistemul românesc, având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 19 alin. 4 din Constituţie, potrivit cărora extrădarea se hotărăşte de justiţie, rolul Ministerului Justiţiei este circumstanţiat cadrului constituţional şi constă, în esenţă, în: examenul de regularitate internaţională (verificarea conformităţii cererii cu tratatul aplicabil) efectuat anterior sesizării autorităţilor judiciare, în cazul extrădării pasive, şi, respectiv, posterior încheierii instanţei prin care se stabileşte că sunt întrunite condiţiile legale pentru a se solicita extrădarea, în cazul extrădării active; întocmirea şi transmiterea cererii de extrădare; punerea în executare, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, a hotărârii definitive de extrădare, aprobarea tranzitului. În toate cazurile însă, mecanismul prevăzut de Legea nr. 302/2004, pentru a respecta dispoziţiile Constituţiei, este de aşa natură construit încât hotărârea finală o are instanţa judecătorească, nu numai în cazul extrădării pasive (din România), dar şi în cazul cererilor de extrădare formulate de România.

8

Astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, procedura de extrădare prevăzută de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală este următoarea: 1. Extrădare activă (atunci când România este stat solicitant) Prin modificarea art. 66 din Legea nr. 302/2004, s-a revenit la competenţa Ministerului Justiţiei de a întocmi cererea de extrădare. Trebuie subliniat însă că Ministerul Justiţiei întocmeşte cererea de extrădare numai pe baza unei încheierii motivate a instanţei judecătoreşti competente, care stabileşte că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a se solicita extrădarea.Prin art. 661 s-a reglementat o procedură clară de dare în urmărire internaţională. Astfel, în cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi adus la îndeplinire întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul României, instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă sau instanţa de executare, după caz, la propunerea procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliţie, emite un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării, care se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea difuzării prin canalele specifice.Mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării trebuie să conţină toate elementele necesare identificării persoanei urmărite (incluzând fotografii, impresiuni digitale, etc.), o expunere sumară a situaţiei de fapt şi date privind încadrarea juridică a faptelor.Despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire internaţională sau căutate de autorităţile judiciare române pentru aducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare preventivă, instanţa poate fi informată nu numai de Biroul Naţional Interpol, ci şi de o altă structură in cadrul C.C.P.I., dar şi de Ministerul Justiţiei, prin orice mijloc care lasă o urmă scrisă şi a cărui autenticitate poate fi verificată (art. 67 alin. 1);Instanţa de executare sau instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă stabileşte, printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a se solicita extrădarea (art. 67 alin. 1);Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, prin structura specializată, are obligaţia de a informa instanţa de executare sau instanţa emitentă a mandatului de arestare preventivă de îndată ce Biroul Central Naţional Interpol corespondent îi notifică faptul că persoana care face obiectul mandatului a fost localizată. Informarea va fi transmisă direct, cu o copie la Ministerul Justiţiei. ( art. 67 alin. 2)

9

Instanţa se pronunţă prin încheiere, în camera de consiliu, dată de un singur judecător, cu participarea procurorului şi fără citarea părţilor. Încheierea nu se pronunţă în şedinţă publică, şi se consemnează într-un registru special, pentru a se respecta confidenţialitatea procedurii (Deşi era prevăzută şi de legea iniţială, confidenţialitatea era deseori încălcată de unele);Încheierea prevăzută la alin. (3) poate fi atacată cu recurs de procuror, în termen de 24 ore de la pronunţare. Dosarul cauzei este înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore. Recursul se judecă în termen de cel mult 3 zile, de către instanţa superioară în grad. Instanţa de recurs va restitui dosarul primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului. (art. 67 alin. 4);În termen de 48 de ore de la primirea încheierii prin care s-a constatat că sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării şi a actelor anexe, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează un examen de regularitate internaţională, în condiţiile prevăzute la art. 40, care se aplică în mod corespunzător (art. 67 alin. 6);În cazul în care, potrivit atribuţiilor care îi revin, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei constată că nu sunt întrunite condiţiile de regularitate internaţională pentru a se întocmi şi transmite cererea de extrădare, ministrul justiţiei îl sesizează pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea iniţierii procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extrădării, informând în ambele situaţii Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.De aceea, prin modificarea adusă Legii nr. 302/2004 în această privinţă, s-a optat pentru procedura extraordinară a revizuirii. De subliniat că, potrivit art. 67 alin. (8), Ministrul justiţiei nu poate solicita iniţierea procedurii revizuirii pentru alte motive decât cele legate de concluziile examenului de regularitate internaţională;Instanţa, dacă constată că cererea de revizuire este întemeiată, anulează încheierea atacată. Dacă instanţa constată că cererea de revizuire este neîntemeiată, o respinge, menţinând încheierea atacată. Hotărârea instanţei de revizuire este definitivă şi se comunică în termen de 24 de ore de la pronunţare ministrului justiţiei şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 67 alin. 10). Astfel, în ambele situaţii, hotărârea finală revine instanţei, astfel încât se elimină orice eventuală critică de neconstituţionalitate care putea fi adusă vechii proceduri.Totodată, prin modificările aduse legii s-a prevăzut şi posibilitatea ca, în cazul în care constată că actele sunt incomplete, înainte de a întocmi şi transmite cererea de extrădare direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei să poată solicita instanţei competente să îi transmită, în cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare

10

potrivit tratatului internaţional aplicabil. Acest lucru se întâmpla în practica, dar nu era reglementat expres (art. 67 alin. 7);Încheierea prin care se constată că sunt întrunite condiţiile pentru a se solicita extrădarea se transmite Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, Serviciul drept internaţional public şi cooperare judiciară internaţională în materie

2. Extrădare pasivă (atunci când România este stat solicitat)

Procedura de extrădare pasivă este de competenţa curţii de apel în circumscripţia căreia a fost localizată persoana extrădabilă.Curtea este sesizată de parchetul competent, după ce, în prealabil, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei efectuează examenul de regularitate internaţională al cererii de extrădare şi documentelor anexate.Persoana extrădabilă are dreptul să facă opoziţie la extrădare.Pentru o prezentare detaliată a procedurii de extrădare, a se consulta prezentarea Legii nr. 224/2006. Extrădarea se poate solicita / acorda în baza convenţiilor multilaterale sau a unor tratate bilaterale, ori pe bază de reciprocitate, în lipsa unor asemenea instrumente juridice. Convenţia multilaterală cel mai frecvent utilizată de România este Convenţia europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, cu Protocoalele sale adiţionale, din 15 octombrie 1975 şi 17 martie 1978. Convenţia europeană de extrădare se aplică în relaţia cu celelalte 45 de state membre ale Consiliului Europei, care sunt parte la acest instrument juridic multilateral, şi prevalează asupra dispoziţiilor privitoare la extrădare din tratatele bilaterale de extrădare (sub-link, conţinând tratatele bilaterale existente în prezent în secţiunea respectivă a Ghidului) încheiate cu oricare din aceste state. De asemenea, există numeroase convenţii multilaterale, adoptate fie sub egida Consiliului Europei, fie sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, care conţin dispoziţii privind extrădarea, între care menţionăm: Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, şi Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, New York, 15.11.2000, ratificate prin Legea nr. 565/2002, publicată în M.Of. nr. 813/8.11.2002, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, New York, 31.10.2003, ratificată prin Legea nr. 365/2004, publicată în M.Of. nr. 903/5.10.2004, Convenţia europeană privind reprimarea terorismului, Strasbourg, 27.01.1997, ratificată prin Legea nr. 19/1997, publicat în M.Of. nr. 34/4.03.1997, Convenţia penală privind corupţia, Strasbourg,

11

27.01.1999, ratificată prin Lege nr. 27/2002, publicată în M.Of. nr. 65/30.01.2002, Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, Budapesta, 23.11.2001, ratificată prin Legea nr. 64/2004, publicată în M.Of. nr. 343/20.04.2004, Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, Strasbourg, 8.11.1990, ratificată prin Legea nr. 263/2002, publicată în M.Of. nr. 353/28.05.2002, convenţiile ONU împotriva terorismului.

In ceea ce priveste persoanele care pot fi extradate din Romania, Legea 302/2004 prevede ca pot fi extradate din Romania, in conditiile prezentei legi, la cererea unui stat strain, persoanele care sunt urmarite penal sau sunt trimise in judecata pentru savarsirea unei infractiuni, ori sunt cautate in vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta in statul respectiv. Legea 3201/2004 prevede categoriile de persoane care sunt exceptate de la extrădare. In acest sens, legea prevede ca nu pot fi extrădaţi din România: a) cetăţenii români, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege; b) persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România; c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale; d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori sau experţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie internaţională. Extrădarea oricărei alte persoane străine poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate. In ceea ce priveste extrădarea cetăţenilor români, legea stipuleaza ca acestia pot fi extrădaţi din România în baza convenţiilor internaţionale la care aceasta este parte şi pe bază de reciprocitate, numai dacă este îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii: a) în vederea efectuării urmăririi penale şi a judecăţii, dacă statul solicitant dă asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi transferată în vederea executării pedepsei în România; b) persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare; c) persoana extrădabilă are şi cetăţenia statului solicitant;

12

d) persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene.

CONCLUZII

Extrădarea este un act juridic bilateral prin care un stat, numit stat solicitat, acceptă să pună la dispoziţia altui stat, numit stat solicitant, o persoană aflată pe teritoriul său, în vederea judecării sau executării unei pedepse în statul solicitant.Ca natură juridică, extrădarea este o formă de asistenţă juridică internaţională în materie penală.

BIBLIOGRAFIE

1. Constituţia României din 1923 2. Constituţia României din 1991 3. Codul Penal Român 4. Legea nr. 296/2001 5. Convenţia europeană de extrădare 6. Protocol adiţional – 1975 7. Protocol adiţional – 1978 8. „ Hotărâri ale Curţii europene ale drepturilor omului”, Editura Polirom, 2000, pag. 238 – 261 9. „Culegere de practică judiciară în materie penală”, Editura Rosetti, Bucureşti, pag. 52 10. Revista „ Dreptul”, nr. 12/1997, pag. 108 11.Boroi, Alexandru – „ Drept penal. Parte generală”, Editura AllBack, Bucureşti, 2000, pag 58 - 62 12.Bulai, Constantin – „ Drept penal. Parte generală”, vol. I, Bucureşti, 1979, pag. 105şi urm. 13.Stănoiu, Rodica- Mihaela - „ Asistenţa juridică internaţională în materie penală”, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1977, pag. 99 14.www.just.ro (Cooperare juridica internationala penala)

13