Pe Drumul Credinței - Pustiana aprilie 2011

Pe drumul credinței - aprilie 2011 Pe drumul credinței - aprilie 2011

PE DRUMUL CREDINŢEINr. 4, Aprilie 2011

Publicaţia Parohiei PustianaGrup redacţional:Pr. Augustin Benchea,Pr. Ştefan Bortă,Prof. Ramona Laslău,Dr. Oiegar Horaţiu FlorinNistor CristianÎnv. Silvia-Lucica Nistortehnoredactor:Pr. Ştefan Bortă

adresa redacţiei:Parohia Romano-Catolică Sf.Ștefan, Pustiana, com. Pîrjol,607437, jud. Bacău,tel: 0234/[email protected]: Bacprint Bacău

SUMARCristos a înviat!Cauza morții lui Isus CristosOriginea și semnificația PașteluiPapa Ioan Paul al II-leaCe poate învăța familiavoastră de la Sfânta FamilieSingurătatea este un dar, nu opedeapsăCine este fericit?Sărbătorile, între abuz șicumpătare

Isuse, eu cred în tine!De ce cred? De ce te cred?Pentru că ai murit pe cruce pentru mine.Pentru că ai învins moartea și păcatul.Pentru că mi-ai pregătit locul în casaTatălui.Pentru că m-ai făcut fiul lui Dumnezeu.Pentru că mi te oferi pe tine însuți.Pentru că te îngrijești de mântuirea mea.Pentru că mă cauți în timp ce rătăcesc.Pentru că nu te descurajezi din cauzapăcatelor mele.Pentru că nu vrei ca eu să fiu pierdut.Pentru că te bucuri când mă întorc latine.Pentru că mă iubești așa cum sunt.Pentru că nu condamni niciodată.Pentru că ierți.Pentru că nu renunți niciodată la mine.Pentru că usuci lacrimile.Pentru că aduci liniștea.Pentru că fericirea este în tine. Papa Ioan Paul al II-lea

Foarte uşor putem fi duși îneroare și să ne îndepărtăm deBiserică și de Dumnezeu. Omulvalorează din ce în ce mai puțin înlumea noastră. Lanaștere primim uncer t i f ica t ș i unn u m ă r , i a r l amoartea noastră seîntâmplă la fel. Lasfârșitul unui an seface bi lanțul : sescade numărul celordecedați din totalulpopula ț ie i ș i seafișează rezultatul.Credincioșii nu se mai respectă su-ficient de mult între ei. Considerăcă au dreptul și sunt îndreptățiți săfacă rău, mai ales atunci cândcineva le face un rău. În familiilenoastre există foarte multăsuferință datorită unor comportări,aș spune eu, brutale. Familia tre-buie să fie, după Dumnezeu, peprimul loc în viața noastră și abiape locul doi prietenii. Isus Cristosse află în fiecare om pe care îl în-tâlnim, dar mai ales în persoanele

din casele noastre. Așa cum ne-amcomporta cu Isus Cristos, dacă amavea bucuria să-l întâlnim, la fel săne comportăm cu frații noștri și cu

cei din jurul nostru.Se poate întâmplaca să nu-i prețuimpe ce i d in casanoas t ră da tor i tăobișnuinței sau aneatenției și atunci,fă ră să ne dămseama, spunem șifacem lucrur inecontrolate. Astfelproducem multă

suferință chiar persoanelor apropi-ate. Soții care și-au jurat iubire înfața lui Dumnezeu trebuie să-șireînnoiască jurământul de iubire înfiecare zi și să se roage, pentru caiubirea lor să nu scadă. Copiii larândul lor sunt invitați la ascultareși respect față de părinți. Toți copiiitrebuie să înțeleagă că vorrăspunde pentru modul în care în-deplinesc porunca a IV-a a luiDumnezeu. Chemarea la înte-meierea unei familii nu este o

CCristosristos aa înviatînviat!!

2 3

Ziua a șaptea încheie prima creație. Cea de-a opta zi începe nouacreație. În felul acesta, lucrarea creației culminează în lucrarea, mai

măreața, a răscumpărării (CB 349).


chemare ușoară. Vedem cum mulțitineri consideră pregătirea laSfânta Căsătorie plictisitoare. Peprimul loc se punelocalul, lăutarii șiabia pe ultimul locpregătirea la paro-hie. Căsătoria esteun Sacrament im-portant și tocmai deaceea necesită opregătire intensă șiserioasă. Se maiîntâmplă ca săavem tineri carenu cunosc nicimăcar rugăciunilecele mai importante.Tot timpul se vine cu scuza că nuau timp să pregătească catehismul.Suntem în anul familiei și trebuiesă redescoperim valoarea familieiîn societatea noastră. De multe orini s-a spus că nu peste mult timpoamenii nu vor mai crede în Dum-nezeu. Speranța noastră o punemîn familiile creștine. Atâta timp câtvom avea familii cu adevăratcreștine, credința nu va dispăreadin sufletele oamenilor și aș vreasă adaug: vom avea și chemări laSfânta Preoţie și la viațaconsacrată. În familie se descoperă

că fiecare om valorează foartemult în ochii lui Dumnezeu. Deaceea El l-a trimis pe Fiul său, pen-

tru ca prin patima șimoartea sa să nemântuiască. Numaiun creștin poate săînțeleagă misterulmântuirii. Sfântulapostol Paul înScrisoarea cătreRomani ne învață:Dacă Duhul celuicare l-a înviat peCristos din morțilocuiește în voi, celcare l-a înviat peCristos din morți va

învia și trupurile voastre muri-toare, prin Duhul lui care locuieșteîn voi (Rom 8, 11). Aceste cuvintene invită la speranță și încredere căDumnezeu are un plan măreț cufiecare dintre noi. Dumnezeu cerede la noi, în primul rând, respectpentru frații noștri și nu în ultimulrând să avem grijă și de mântuireanoastră. Toți oamenii vor învia: Șivor ieși spre învierea vieții cei careau făcut binele, iar cei care ausăvârșit răul, spre înviereajudecății (In 5, 29).

Pr. Decan Augustin Benchea

4 5

Unul dintre supliciile cele maicrude inventate de persani a fostrăstignirea, privită de către romani,cei care au făcut-o populară întoată lumea, ca fiind o pedeapsăașa de umilitoare și vrednică dedispreț, încât era rezervatănumai ca o con-damnare ce trebuiaaplicată sclavilor șistrăinilor, pentru delicte foartegrave, cum ar fi omuciderea,trădarea sau revolta.

Ce anume făcea răstignireaașa de teribilă? Condamnatul,aflat pe lemnul crucii, era„obligat” să țină brațele cu de-schiderea cea mai mare posibilă,adică în tensiune, iar din aceastăcauză mușchii pieptului compri-mau aerul în plămâni și îl împiedi-cau să iasă afară. Astfel avea loc osufocare progresivă, asemănătoarestrangulării. Răstignirea nu a fostsingurul supliciu pe care l-a înduratIsus. Pe când se ruga în grădinaGhetsemani, fiind stăpânit de oemoție puternică, de neliniște șifrică, „sudoarea lui, care cădea pe

pământ, s-a făcut ca picăturile desânge” (fenomen cunoscut în lite-ratura medicală sub numele dehematidroză). În loc să fie supusunei îngrijiri medicale, așa cum

s-ar fi cuvenit, chiar în aceanoapte el a fost obiectul unei

serii îngrozitoare dechinuri fizice și psi-

hologice, astfel încâtmoartea sa a fost mai rapidă

decât se aștepta.În aceeaşi noapte Isus a

fost arestat într-un modneașteptat și jignitor, iar ceicare îl păzeau l-au supus la oserie de umiliri, după cum

găsim relatat și în Evanghelii:„Unii au început să-l scuipe și,acoperindu-i fața, îl loveau,spunându-i: Profețește!” (Mc14,65). Aceste chinuri au provo-cat cu siguranță o daună chip-ului și capului lui Isus.

În dimineața care a urmat aces-tor fapte, guvernatorul Ponțiu Pilatl-a condamnat la moarte, dar nuînainte de a fi biciuit, după obiceiulroman.

CARe A FOSt CAUzA MORțII lUI ISUS CRIStOS?Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiulsău, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața

veșnică (In 3,16).


Biciuirea s-a făcut în public.După ce l-au dezbrăcat pe Isus, ro-manii i-au legat mâinile și i-auridicat brațele, ca să nu-și poatăacoperi nicio parte a trupului, încâtsă pareze sau, cel puțin, să amor-tizeze loviturile grave ale biciului,dar și pentru că, în cazul în carevenea pe neașteptate un șoc, el sănu cadă la pământ. Instrumentulbiciuirii avea la capătul celor douăsau trei șuvițe de piele, lungi decirca 50 de cm fiecare, două bilemici de plumb, astfel încât erauaplicate lovituri sfâșietoare și totmai dureroase pe piele și oase.

Câte lovituri de bici a primitI sus? Autor i tă -țile e b r a i c e î ipedepseau, de obi-cei, pe răufăcătoricu maximum 39 delovituri. Isus însă afost biciuit nu deevrei, ci de romani. De vreme ceobiceiul roman nu limita numărulde lovituri, călăii săi l-au lovit câtau voit, sau până când au obosit,având totuși grijă ca să nu moară,deoarece obiectivul lor erarăstignirea.

Biciuirea nu numai că a dăunatpărții externe a lui Isus, dar și or-ganelor interne și astfel, lăsat fărăforțe și fără resurse de vreun fel,Isus, probabil că și-a pierdutcunoștința și s-a prăbușit, descura-jat, sub greutatea acelei serii ab-surde de lovituri.

După biciuire, soldații romaniau pus pe capul lui Isus o coroanăde spini, care i-a acoperit în în-tregime porțiunea craniană, ca oadevărată cască, nu doar ca unsimplu cerc de spini. După ce afost astfel încoronat, călăii „îi luautrestia din mână și îl băteau pecap” (Mt 27,30), așa încât acea

cască de spini să sepoată înfige și maimul t în p ie leacraniană.

După aceea ,călăii au pus cruceape umerii con-

damnatului, dar nu toată greutateacrucii (așa cum arată picturile dintoate timpurile), ci numai brațulorizontal, numit patibulum, careavea o greutate de circa 40 de kg.Între timp, stâlpul vertical, numitstipes, era deja pregătit și înfipt înpământ la locul execuției.

6 7

Deoarece lemnul de care eralegat Isus îl împiedica să se spri-jine, a căzut uneori, în mod vio-lent, cu fața la pământ, ceea ce i-aprovocat noi răni și contuzii și,deci, o durere reînnoită.

De la locul unde a fost rostităsentința condamnării la moarte șipână la locul răstignirii, Isus a par-curs circa 500 de metri. Pe parcur-sul drumului însă, lemnul dur șiplin de așchii pe care îl purta dea-supra, au mărit din nou durerea,astfel încât, slăbit de puteri pesteorice limită umană rațională,soldații au obligat pe un anumitSimon din Cirene să ia asupra sagreutatea acelui patibulum.

Ajuns la locul răstignirii, Isus afost despuiat de hainele sale șirăstignit complet gol, conform obi-ceiului roman (nu acoperit cu ofâșie de pânză în zona șoldurilor,așa cum prezintă, de obicei, cu pu-doare legitimă, crucifixele noastreși toate reprezentările picturale).

Existau două moduri de arăstigni un condamnat: legându-ibrațele cu funii sau pironindu-le delemn la încheieturile mâinilor. Isusînsă a fost răstignit în cuie: ca șicum nu ar fi fost suficienteviolențele pe care le-a îndurat, cel

puțin zece/douăsprezece ore detortură.

Cuiele au fost bătute nu înpalmele mâinilor, așa cumreprezintă de obicei artiștii, ci înpunctul de încheietură dintre mânăși antebraț, acolo unde se află ungrup de oscioare, puternic și rezis-tent, capabil să susțină o greutateașa de mare. În acel loc a fost rănitnervul median, unul dintre celemai sensibile din corpul uman,provocându-i lui Isus o durere în-grozitoare și un probabil începutde infecție tetanică.

După ce lemnul orizontal alcrucii a fost fixat de cel vertical, i-aufost pironite lui Isus și picioarele,înfigând cuiul între al doilea și altreilea os al metatarsianului.Operațiunea era așa de simplă,încât era suficientă o singurălovitură de ciocan, însă durerea pecare a provocat-o trebuie să fi fostde o violență nemaiauzită.

Astfel răstignit, Isus a fostcuprins pe neașteptate de asfixiere,care, împreună cu alte complicații,au dus la moarte.

Pentru a nu se sufoca rapid, eranecesar ca el să ușureze greutateatrupului care atârna de brațe, folosind


picioarele ca punct de sprijin. Ast-fel el putea să ridice un pic trupul,să ușureze un pic presiunea asupramâinilor și să respire o clipă, însădurerea provocată de cuie asuprapicioarelor era insuportabilă, încâtîl obliga să cadă din nou, fărăvlagă. Atacurile de asfixiere seacumulau fără încetare, astfelîncât, timpul în care Isus a rămaspe cruce a depins de rezistența sala acel efort pentru a se putearidica să respire și imediat sărevină la starea de epuizare.

Agonia pe cruce a durat trei ore,dar, cu siguranță, au părut oveșnicie. Când au venit soldații săcoboare trupurile celor treirăstigniți, au zdrobit numai gam-bele celor doi răufăcători de lângăIsus, pentru că pe el moartea îlscutise de orice altă violență.

Evanghelistul Ioan ne relateazăcă în acel moment un soldat i-astrăpuns coasta cu o suliță „și, ime-diat, a ieșit sânge și apă” (In19,34). Studiile medicale de astăziau confirmat acest fapt, spunând cădatorită biciuirii îndurate de Isuscu câteva ore înainte de moarte, s-aprodus o hemoragie în cavitateapleurei, adică între coaste șiplămâni, iar poziția rigidă a trupu-

lui pe cruce a favorizat aceastăseparare între cele două lichide.

Cu acest ultim detaliu,evangheliile termină relatarearăstignirii Domnului. Deși ele nune spun despre chinul pe care l-aîndurat Isus pentru mântuireanoastră decât: „Și l-au răstignit”,fără alte detalii, totuși, studiilemedicale și istorice examinate(mai ales studiile făcute pegiulgiul, în care se consideră că afost înfășurat trupul lui Isus), neajută să ne dăm seama câtă tortură,câtă violență, câtă cruzime estecuprinsă în acele puține cuvinte.Dar să nu uităm că, în primul rând,Isus și-a dat viața pe cruce din iu-bire față de noi, după cum el însușiafirmă: „De aceea mă iubeșteTatăl, pentru că îmi dau viața pen-tru ca s-o iau din nou. Nimeni n-oia de la mine, ci eu o dau de lamine însumi. Am putere să o dauși am putere să o iau din nou” (In10,18). Să prețuim așadar cum secuvine tot ceea ce a făcut Isus diniubire față de noi. Amin.

Prelucrare de Pr. Ștefan Bortă,după Pr. Ariel Álvarez Valdés,

Ce știm despre Biblie, vol.VII

8 9

Paştele sau Învierea Domnuluinostru Isus Cristos este cea maiimportantă sărbătoare care stă labaza creştinătăţii. Sărbătorile pas-cale nu reprezintă doar o bucuriedeplină a spiritului, ci reprezintă obucurie a omului în întregime, aşacum a fost el creat, din trup şi su-flet.

Această deosebită sărbătoare aîntregii lumi se celebrează din celemai îndepărtate timpuri, însă ori-ginea numelui sărbătorii esteincertă. În ebraică numele acesteisărbători este Pesah. Marii învăţaţiconsiderau că denumirea de Paştieste de origine canaanită şi că sen-sul său iniţial era de a ţopăi, a săltaîn jurul altarului, referindu-se laun dans cultural pe care preoţii luiBaal îl dansau în jurul altarului(până la epuizare).

În Biblie cuvântul pesahînseamnă trecere. Fie că este Dum-nezeu cel care trece în noapteaeliberării, lovindu-i pe egipteni şicruţându-i pe evrei, fie că suntevreii care trec de la sclavie la li-bertate traversând Marea Roşiedupă ce au părăsit Egiptul.

Pentru iudaismul elenist, pesahreprezintă o trecere de ordin spiri-

tual, o eliberare de sub sclavia pa-timilor şi trecerea la libertateastăpânirii simţurilor.

O altă abordare care stă la bazaacestui eveniment deosebit aduceîn discuţie faptul că sărbătoareaPaştelui îşi are originea din prelu-area şi contopirea a două sărbătoripăgâne canaanite: Pesah şi Azimele.Despre prima se spune că arproveni de la canaaniţii nomazi şică avea loc primăvara, când eraprima oară lună plină, în perioadatranshumanţei, sărbătoarea fiindmarcată de o cină specială, la careparticipa întregul clan, iar acesteveniment era marcat prin tăiereaunui miel sau ied tânăr, de parte

OORIgIneARIgIneA șIșI SeMnIFICAțIASeMnIFICAțIA PPAștelUIAștelUI


bărbătească, iar cu sângele aces-tuia se stropeau stâlpii de la in-trarea în cort, acest ceremonialavând drept scop îndepărtareaspiritelor rele. Animalul sacrificatera fript în întregime şi se consumacu pâine nedospită şi cu ierburiamare, iar ceea ce rămâneaneconsumat trebuia arspent ru ca nucumva cinevadin afaraclanului sămănâncedin el, maiales vreundemon, ş iapoi să devinămembru al acestuia.

A doua sărbătoare, ceaa Azimelor aparţinea populaţieisedentare a Canaanului şi duraşapte zile. Ca jertfă, se culegea unsnop de orz, iar acesta era închinatzeilor pentru a dobândi fertilitateapământului. Această sărbătoare eraconsiderată ca fiind una de peleri-naj, deoarece era celebrată la unsanctuar de pelerinaj. Ca şi lacanaaniţi, sărbătoarea era celebratăîn noaptea de Paşti, iar în centrulcelor şapte zile deosebite desărbătoare se afla celebrarea pâinii

azime, pâine nedospită care sim-boliza crearea lumii. Aceştia con-siderau că hrana azimă, fărădrojdie e un dar al naturii, în timpce hrana dospită este rezultatulprelucrării.

Astfel, cele două sărbătoripăgâne, care aveau loc primăvara

au fost preluate de Israelpentru a marca

ieşirea dinrobia Egip-

tului, acestlucru de-v e n i n dp u n c t u l

care a po-larizat întreaga

istorie a mântuirii,astfel încât momentele

cele mai importante s-au legat desărbătoarea Paştelui.

În Cartea Jubileelor, Paştele seprezintă ca un triplu memorial: alcreaţiei, al jertfei lui Abraham şi aleliberării din Egipt, iar cei caresărbătoreau Paştele, nu doarcomemorau nişte evenimente dintrecut, ci acestea erau reactualizateşi astfel, asemenea strămoşilor lor,şi ei beneficiau de eliberarea desub robie. Aceeaşi sărbătoare areşi un profund caracter escatologic.

10 11

E convingerea generală că Mesiava veni în aceeaşi noapte în careDumnezeu a eliberat Israelul dinsclavia Egiptului. Dacă pe vremealui Isus, Paştele iudaic aduna laIerusalim pe credincioşii lui Moisepentru a jertfi şi a mânca mielulpascal, comemorând astfel elibe-rarea lor din robie şi aşteptare unuimesia eliberator naţional. Astăzi,Paştele pentru întreaga creştinătatereprezintă eliberarea de sub robiapăcatului şi biruinţa asupra morţii.Paştele creştin îi reuneşte peucenicii lui Cristos cel răstignit şiînviat a treia zi din mori, pentru aîmpărtăşi împreună cu El viaţa

veşnică. Întreaga creştinătate sebucură de iubirea nemărginită a luiDumnezeu, care l-a jertfit peunicul său Fiu pentru ca noi să fimeliberaţi din umbra întunericului şia păcatului şi să ajungem săcontemplăm adevărata lumină aÎnvierii lui Cristos care ne-a adusmântuirea. A celebra Paşteleînseamnă a simţi necontenitprezenţa lui Cristos cel înviat înjurul nostru, înseamnă să credemcu adevărat că într-o zi vom ajungesă ne bucurăm împreună cu Isus defericirea veşnică.

Prof. Ramona Laslău

RRUgăCIUneUgăCIUne PentRUPentRU AA IMPlORAIMPlORA hARURIhARURI PRInPRIn MIjlOCIReAMIjlOCIReA

SSlUjItORUlUIlUjItORUlUI lUIlUIDDUMnezeUUMnezeU PPAPAAPA IIOAnOAn PPAUlAUl AlAl II-II-leAleA

O, Sfântă Treime, îţi mulţumim pentru că ai dăruit Bisericii pe PapaIoan Paul al II-lea şi pentru că ai făcut să strălucească în el iubireata părintească, măreţia Crucii lui Cristos şi splendoarea Duhului de

iubire. El, încrezându-se cu totul în nemărginita ta îndurare şi înmijlocirea maternă a Mariei, ne-a dat o imagine vie a lui Isus Bunul

Păstor şi ne-a arătat sfinţenia ca măsură înaltă a vieţii creştineştide fiecare zi, calea pentru a ajunge la comuniunea veşnică cu tine.

Dăruieşte-ne, prin mijlocirea lui, după voinţa ta, harul pe careţi-l implorăm, în speranţa ca el să fie înscris cât mai curând în numărul

sfinţilor tăi. Amin.(Cu aprobare bisericească CAMILLO CARD. RUINI

Vicar General al Sanctităţii Sale pentru Dieceza de Roma)

Pe drumul credinței - aprilie 2011 Pe drumul credinței - aprilie 201112 13

Ioan Paul al II-lea a fost al 264-lea Papă (al 263-lea Succesor al luiPetru). Karol Josef Wojtyla, alesPapă la 16 octombrie 1978, s-anăscut la Wadowice, oraş aflat la50 km de Cracovia, la data de 18mai 1920. Era al doilea din cei doifii ai lui Karol Wojtyla şi EmiliaKaczorowska, mama care a muritîn 1929. Edmund, fratele său maimare, medic, moare în 1932 şi tatălsău subofiţer moare în armată în1941. La vârsta de nouă ani aprimit Prima Sfântă Împărtăşanie,şi la optsprezece ani Sfântul Mir.Având terminate studiile în şcoalasuperioară Marcin Wadowita dinWadowice, în anul 1938 se înscriela Universitatea Jagellonica dinCracovia. Când forţele de ocupaţienaziste au închis Universitatea în1939, tânărul Karol a lucrat într-ocarieră de piatră între1940-1944, şipe urmă în fabrica chimică Solvaypentru a-şi asigura existenţa şi dea evita deportarea în Germania.

Începând din 1942, simţindu-sechemat la preoţie, a frecventat cur-surile de formare din seminarulmajor clandestin din Cracovia subîndrumarea Arhiepiscopului din

Cracovia, Cardinal Adam StefanSapieha. În acelaşi timp a fost unuldintre promotorii „Teatrului Rap-sodic” clandestin. După război, acontinuat studiile în seminarulmajor din Cracovia, redeschis şi laFacultatea de Teologie aparţinândUniversităţii Jagellonica, până lahirotonirea preoţească în Cracovia,pe data de 1 noiembrie 1946. Peurmă, a fost trimis de CardinalulSapieha la Roma unde a obţinutdoctoratul în teologie (1948) cu oteză pe tema credinţei în opereleSfântului Ioan al Crucii. În acea

PPAPAAPA IIOAnOAn PPAUlAUl AlAl II-II-leAleA

(K(KAROlAROl CelCel MMAReARe))perioadă, în timpul vacanţelor salea exercitat ministerul pastoral înmijlocul emigranţilor polonezi dinFranţa, Belgia şi Olanda.

În 1948, reîntors în Polonia, afost coadiutor, prima oară în paro-hia din Niegowic, aproape de Cra-covi, şi pe urmă la Sfântul Florian,în oraşul Cracovia. A fostcapelanul studenţilor universitaripână în 1951 când a reluat studiilefilozofice şi teologice. În 1953 aprezentat la Universitatea dinLublin o teză privind posibilitateade a fonda o eticăcreştină plecând de lasistemul etic a luiMax Scheler. Maitârziu a devenit pro-fesor de TeologieMorală şi Etică înseminarul major dinCracovia şi la Facul-tatea de Teologie dinLublin.

La data de 4 iulie 1958, PapaPius al XII-lea l-a numit Episcoptitular de Ombişi, Auxiliar de Cra-covia. A primit consacrareaepiscopală pe data de 28 septem-brie 1958 în catedrala din Wawel(Cracovia), prin impunereamâinilor de către Arhiepiscopul

Eugeniusz Baziak.La data de 13 ianuarie 1964 a

fost numit Arhiepiscop de Cra-covia de Sfântul Părinte Paul alVI-lea, care l-a creat Cardinal ladata de 26 iunie 1967. A participatla Conciliul Vatican II (1962-1965)cu o contribuţie importantă înelaborarea constituţiei Gaudium etSpes. Cardinalul, Wojtyla a luatparte şi la cele cinci Sinoduri Epis-copale înainte de Pontificatul său.

A fost ales Papă la data de 16octombrie 1978 şi pe data de 22

octombrie începesolemn ministerul săude Păstor Universal alBisericii.

De la începutul Pon-tificatului său, PapaIoan Paul al II-lea aefectuat 146 vizite pas-torale în Italia, şi în cal-itate de Episcop deRoma a vizitat 317, din

totalul de 332 de parohii romane.Călătoriile apostolice în lume aufost în număr de 104 - expresie agrijii pastorale din partea Succe-sorului lui Petru pentru toate bis-ericile.

Printre documentele sale re-alizate se numără 14 Enciclici,

Papa Ioan Paul al II-lea a muritla Roma, în locuinţa sa din CetateaVaticanului, sâmbătă, 2 aprilie2005, în jurul orei 21:37. Înmor-mântarea solemnă a avut loc înPiaţa Sfântul Petru, iar depunereaîn mormânt, în Grotele Vaticane, ladata de 8 aprilie.

La 1 mai 2011, în a douaDuminică a Paştelui, numită şiDuminica Milostivirii Divine,Papa Benedict al XVI-lea vaprezida ritualul beatificării PapeiIoan Paul al II-lea. Conform noteiemise de Congregaţia pentruCauzele Sfinţilor, „astăzi, 14ianuarie, Papa Benedict al XVI-lea, într-o audienţă acordată Cardi-nalului Angelo Amato S.D.B.,prefectul Congregaţiei pentruCauzele Sfinţilor, a autorizat dicas-terul să promulge decretul privindmiracolul atribuit Venerabiluluiservitor al lui Dumnezeu Ioan Paulal II-lea (Karol Wojtyla). Aceastaîncheie procesul care precede ritu-alul beatificării”. „Este binecunos-cut faptul că, prin dispensăpontificală, cauza sa a începutînainte să se încheie perioada decinci ani care, conform normeloractuale, trebuie să treacă de lamoartea unui servitor al lui Dum-

nezeu. Această decizie a fostsolicitată de marea faimă desfinţenie de care Papa Ioan Paul alII-lea s-a bucurat în timpul vieţiisale, la moarte şi după moartea sa.În toa te ce le la l te pr iv in ţeînsă, normele canonice carereglementează cauzele de beatifi-care şi canonizare au fost respec-tate pe deplin.

Între iunie 2005 şi aprilie 2007,investigaţia diecezană principalăs-a desfăşurat în Roma, însoţită deinvestigaţii secundare în diferitealte Dieceze, privitor la viaţa,virtuţile, faima de sfinţenie şimiracolele sale. Validitatea juridicăa acestor procese canonice a fost


15 Exortaţii apostolice, 11 Constituţiiapostolice şi 45 de Scrisori aposto-lice. Lui Ioan Paul al II-lea i se potatribui următoarele cărți: „Teolo-gia trupului” (o serie de dis-cursuri rostite laaudienţele papale dinzilele de miercuri, înRoma, între septembrie1979 şi noiembrie 1984);„Trecerea praguluisperanţe i” (octombrie1994); „Dar şi mister:aniversarul de cincizecide ani de preoţie”(noiembr ie 1996) ;„Tr ip t icu l roman” ,„Meditaţii în formă depoezie” (martie 2003); „Ridicaţi-vă, sămergem” (mai 2004) şi „Me-morie şi Identitate” (februarie2005).

Papa Ioan Paul al II-lea a cele-brat 147 de ceremonii de beatifi-care - în care a proclamat 1338 defericiţi şi 51 de canonizări, cu untotal de 482 de sfinţi. A ţinut 9Consistoare, în care a creat 231 deCardinali (1 in pectore). A condus6 întâlniri plenare pentru ColegiulCardinalilor.

Din 1978 a convocat 15 întâl-niri pentru Sinodul Episcopilor: 6

generale ordinare (1980, 1983,1987, 1990, 1994, 2001), o întâl-nire generală extraordinară (1985)şi 8 întâlniri speciale (1980, 1991,

1994, 1995, 1997, 1998 (2),1999).

Niciun alt Papănu a întâlnit aşa demulte persoane ca IoanPaul al II-lea: laAudienţele Generale

de miercuri (peste1160) au participat

mai mult de 17milioane 600 demii de pelerini,fă ră a număraaudienţele spe-

ciale şi ceremoniile religioase (maimult de 8 milioane de pelerininumai în anul 2000, cu ocaziaMarelui Jubileu), în plus mi-lioanele de pelerini întâlniţi întimpul vizitelor pastorale înItalia şi în lume; de asemenea,numeroase au fost personalităţilereprezenta t ive p r i m i t e î naudienţă : es te îndea juns săamint im 32 vizi te of iciale şi738 audienţe sau întâlniri cuŞefii de State, la care seadaugă 246 de audienţe şi în-tâlniri cu Prim-Miniştrii.


recunoscută de Congregaţia pentruCauzele Sfinţilor printr-un decretdin 4 mai 2007. În iunie 2009, dupăce au examinat textul „positio”,nouă dintre consultorii teologici aiDicasterului s-au exprimat pozitivcu privire natura eroică a virtuţilorservitorului lui Dumnezeu. Înnoiembrie, conform procedurii nor-male, „positio” a fost dat spre eva-luare Cardinalilor şi Episcopilor dinCongregaţia pentru CauzeleSfinţilor, care şi-au dat acordul. La19 decembrie 2009, Papa Benedictal XVI-lea a autorizat promulgareadecretului despre virtuţile eroice alePapei Ioan Paul al II-lea.”

„În vederea beatificării Venera-bilului servitor al lui Dumnezeu,postulatorul cauzei a invitatCongregaţia pentru CauzeleSfinţilor să examineze recuperareadin boala Parkinson a sr. MarieSimon Pierre Normand, călugăriţădin Institutul Micilor Surori alematernităţilor catolice. Conformpracticii, actele voluminoase aleinvestigaţiei canonice instituită înmod obişnuit, alături de rapoarteledetaliate ale experţilor medico-legişti, au fost supuse examinăriiştiinţifice a consultorilor medicalidin Congregaţia pentru Cauzele

Sfinţilor la 21 octombrie 2010.Experţii Congregaţiei, după ce austudiat mărturiile şi întreagadocumentaţie cu scrupulozitatea lorobişnuită, şi-au dat acordul privitorla natura inexplicabilă din punct devedere ştiinţific a vindecării. La 14decembrie, consultorii teologici,după ce au examinat concluziile lacare au ajuns experţii din medicină,au evaluat teologic cazul şi au re-cunoscut în mod unanim unicitatea,antecedenţa şi natura corală ainvocării făcute către servitorul luiDumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea,a cărui mijlocire a fost eficientă înaceastă vindecare uimitoare. Înfine, la 11 ianuarie 2011 a avut locsesiunea ordinară a Cardinalilor şiEpiscopilor Congregaţiei pentruCauzele Sfinţilor. Aceştia şi-au ex-primat unanim aprobarea, consi-derând vindecarea sr. Marie SimonPierre ca miraculoasă, realizată deDumnezeu într-un mod inexplicabildin punct de vedere ştiinţific prinmijlocirea Pontifului Suprem IoanPaul al II-lea, invocat cu încrederede chiar sr. Simon şi de mulţi alţicredincioşi.”

Fericite Ioan Paul al II-lea,Fericite Ioan Paul al II-lea,roagă-te pentru noi!roagă-te pentru noi!

Nistor Cristian

Exemplul Sfintei Familii neînvaţă cel mai bine cum să neclădim propriul nostru mic„Nazaret” şi cum să creştem sfinţicare să Îl slujească peDumnezeu şi lumeaîntreagă. Este dificilsă faci comparaţieîntre Sfânta Familieşi familiile de astăzi,dar reflectând asuprarolului de Mamă alMariei, al lui Iosif catată şi al lui Isus ca şicopil dobândim operspectivă spiritualăcare ne poate influenţa înţelegerearolurilor în propriile noastrefamilii.

Şcoala din nazaret

În timpul pelerinajului laNazaret, în anul 1964, Papa Paul alVI-lea a spus: „Nazaretul este unfel de şcoală. Cât de mult mi-aşdori să mă întorc în copilărie şi sămerg la simpla, dar în acelaşi timpprofunda şcoală care este Nazare-tul!” Papa a explicat că sunt treilecţii pe care le putem învăţa dincopilăria lui Cristos:

- A oferit tăcerea. „Avemnevoie de această minunată starede spirit”, a spus Papa, pentru acombate tensiunea şi zgomotul

lumii.- A fost o „comu-

nitate a dragosteişi a împărtăşirii”.Nazaretul serveştedrept „model pentrucum ar trebui să fie ofamilie… frumoasădatorită problemelorpe care le pune şi aîmplinirilor pe carele aduce, într-un cu-

vânt cadrul perfect pentru edu-carea copiilor – iar pentru aceastanu există înlocuitor”.

- Ne-a învăţat disciplina: „ÎnNazaret, în casa fiului unui tâm-plar, am învăţat despre muncă şidespre disciplina pe care o aduceaceasta” (Oficiul lecturilor, 26 de-cembrie).

Ca părinţi creştini, suntemchemaţi să ne modelăm viaţa pro-priei noastre familii după viaţaSfintei Familii din Nazaret. Prinmodelarea căminelor noastre dupăexemplul tăcerii, al comunităţii de

CCee POAtePOAte învățAînvățA FAMIlIAFAMIlIA vOAStRăvOAStRă DeDe lAlASSFântAFântA FFAMIlIeAMIlIe


dragoste şi al disciplinei, neasigurăm că ne facem parteanoastră în crearea unui mediupropice în care se nasc sfinţii.

Preţuiţi tăcerea

Papa Paul al VI-lea a menţionatîn primul rând tăcerea, pentru că întăcere învăţăm să ne rugăm. Oviaţă interioară în care existătăcere este liberă de zbucium şidistragere; este o viaţă a stabilităţii,în timp ce zgomotul lumii estedistrugător şi distrage. În tăcereainterioară îl contemplăm pe Dum-nezeu şi suntem în comuniunecu El. Nu cunoaştem foartemult din Scriptură despreviaţa lui Isus ca şi copil,dar ştim că locuinţaSfintei Familii dinNazaret a fost un sanc-tuar departe de dis-tragerea şi influenţalumii. Copilăria lui Isusa fost un timp ascuns deeducare şi pregătirepentru misiunea Lui.Pregătirea în liniştea din Nazaret afost atât de importantă pentru Isusîncât reprezintă treizeci dintre ceitreizeci şi trei de ani petrecuţi pepământ.

Casele noastre ar trebui să fiesanctuare în lume. Cu cât lăsămmai multe influenţe negative să nepătrundă în casă, cu atât avem maipuţin control asupra la ceea ceformează caracterele copiilornoştri. O casă marcată de tăcereeste un cămin în care priorităţilesunt puse în ordine şi în care existăo concentrare asupra binelui spiri-tual al copiilor. Cultivând tăcereaîn casă, ne învăţăm copiii să evitedistragerea. Ei învaţă să se concen-treze mai bine şi astfel reuşesc mai

bine să îşi dezvoltecredinţa. Fericita Terezade Calcutta explica felulîn care ea şi surorile eierau conştiente de pla-

nurile Domnului şispunea : „ Îna in te să

v o r b e ş t i , t r e b u i e s ăascul ţ i , pentru că Dum-

nezeu vorbeşte în liniştea in-imii”. În tăcere, copiii noştrivor învăţa să se roage şi sădezvolte o relaţie de iubire cu

Dumnezeu, unii cu alţii şi cu noi.Dar acest ideal este foarte dificil derealizat.

În Evanghelia după Luca,vedem mai multe ipostaze aleinimii meditative a Mariei. Nu era

sigură cum să interpreteze eveni-mentele extraordinare din viaţa ei,aşa că s-a încredinţat totalprovidenţei lui Dumnezeu şi aanalizat aceste lucruri în tăcereainimii ei (Lc 1,28; 2,19.51). Ca şipărinţi, nu înţelegem multe lucruriîn timp ce ne străduim să necreştem copiii după voinţa luiDumnezeu. Dar dacă analizămaceste întrebări şi le înălţăm laDumnezeu în rugăciune, vomînţelege curând ceea ce ne cheamăEl să facem.

Timpul pe care îl avem ladispoziţie pentru a clădi virtutea încopiii noştri este limitat. Trebuie săîl utilizăm cât mai bine. Ei vorpleca de acasă şi vor urma voinţaTatălui, şi pentru aceasta au nevoiede grija şi protecţia noastră pentrua se dezvolta în sfinţii care suntchemaţi să fie.

Clădiţi o comunitate de iubire

Papa Paul al VI-lea spunea căfelul în care clădeşti o „comunitatede iubire şi împărtăşire” este cru-cial pentru a-i învăţa pe copiivirtuţile. Această comunitate este,de asemenea, necesară pentru aforma în copil materialul brut pen-tru o relaţie altruistă, de iubire cu

Dumnezeu şi cu viitorii soţi şicopii. Clădirea unei comunităţi deiubire şi împărtăşire începe cudisponibilitatea fiecărui membru alfamiliei de a se dărui pe sine însuşipentru binele celuilalt. Părinţii suntchemaţi să fie primele exemple dedăruire de sine. Vieţile noastre tre-buie să fie dăruite în slujbacelorlalţi. Maria a înţeles acestlucru. Gândiţi-vă cum a lăsat totulpentru a pleca să o viziteze pe rudaei, Elisabeta. Chiar dacă ştia căeste însărcinată ea însăşi, Maria aales să slujească de bună voienevoilor rudei ei mai în vârstă (cf.Lc 1,39-56).

Gândiţi-vă, de asemenea, lasuferinţa ei în timp ce Fiul săudivin era torturat şi a murit pecruce. Ea a ştiut dintotdeauna că,împreună cu Fiul său, va înduramari suferinţe, dar a îmbrăţişat cuumilinţă şi dragoste chemarea şi arămas lângă El până la moarte.


La fel şi Sf. Iosif care a oferit unexemplu de totală abandonareatunci când a acceptat cu umilinţăvoinţa lui Dumnezeu şi şi-a scosfamilia din pericol, în Egipt. Eis-au refugiat, în sărăcie, dar acestlucru trebuiau să îl facă pentru aproteja Copilul divin.

Ca părinţi, trebuie să fimpregătiţi să renunţăm la tot şi săfugim pentru a ne proteja familiile.Acest lucru se aplică nu numaiprotejării fizice, ci, cel mai impor-tant, protejării sufletelor lor. Cândne dăm seama de o ameninţare laadresa vieţii morale a familieinoastre, trebuie să fugim de ea sausă o îndepărtăm din casele noastre.Într-o comunitate de iubire şiîmpărtăşire, trebuie să avem primadată grijă de cei care ne suntîncredinţaţi şi să le oferim unmediu protejat în care să se dez-volte.

îndrăzniţi să disciplinaţi

Maria şi Iosif l-au educat peIsus, iar Iosif l-a învăţat meseria detâmplar. Trăim în timpuri diferite,în care se întâmplă foarte rar caambii părinţi să îşi educe copiii lu-crând cu ei pe parcursul fiecăreizile. Dar lecţiile despre munca

grea şi disciplină pot fi învăţatecând părinţii fac un efort şi permitcopiilor să îi ajute în îndatoririlezilnice de acasă. Ajutâdu-şi părinţii,copiii învaţă virtutea supunerii, adisciplinei şi responsabilităţii,precum şi valoarea muncii.

Copiii vor învăţa, de asemenea,şi supunerea faţă de voinţapărinţilor, un exerciţiu de supunerefaţă de voinţa Tatălui lor. Aşa cumne spune Sf. Luca, chiar şi Isus „leera supus” şi „creștea în înțelepciune,statură și har, înaintea lui Dum-nezeu și a oamenilor” (Lc 2,51). Însupunere sălăşluieşte virtuteaumilinţei, care este temelia tuturorvirtuţilor şi care, împreună cu iu-birea, formează miezul sfinţeniei.Suntem conştienţi de faptul că nuavem copii perfecţi. Sufletele lor,ca şi ale noastre, au fost pătate depăcatul originar. De aceea disciplina

esențială în a primi sfințenia înfamilie.

Dumnezeu a dat părinţilor dato-ria să îşi disciplineze copiii şi suntresponsabili în faţa Lui pentru su-fletele şi formarea acestora.Copiii nu pot învăţa vir-tutea fără călăuzirea şiexemplul unui părintealtruist. Periodic, estebine să li se dea copiilorposibilitatea să aleagă,pentru a învăţa nunumai cum săgândească pentruei înşişi, ci şi despreresponsabilitateafaptelor lor. Însă niciodată nu tre-buie să li se permită copiilor săaleagă ceva care le-ar pune sufletulîn pericol.

Dedicaţi-vă rugăciunii

Rugăciunea reuneşte tăcerea,familia ca şi comunitate de iubireşi împărtăşire, şi disciplina –trăsăturile distinctive ale SfinteiFamilii. Este înrădăcinată întăcerea interioară, este miezulcomunităţii de iubire şiîmpărtăşire, şi clădeşte disciplina.Dacă avem o relaţie cu Dumnezeu,ne rugăm. Este simplu. În mode-

larea familiilor noastre după SfântaFamilie, rugăciunea trebuie să fiecentrul şi prioritatea vieţilor noas-tre. Dacă dorim să fim familiisfinte, trebuie să ne rugăm. În mod

deosebit „Rozariul trebuie săfie considerat ca una dintre

cele mai bune şi eficacerugăciuni în comun pecare familia creştină

este invitată să o re-cite” (Marialis Cultus,nr. 54) O familiesfântă este cea maiputernică armă anoastră împotriva

influenţelor lumii şicel mai eficient mod al nostru de ainfluenţa lumea.

Este dificil de rămas pe caleatrăirii unei vieţi creştine într-olume care este atât de ruptă de sim-plitatea Sfintei Familii, dar nu esteimposibil. Suntem chemaţi să fimîn lume, nu ai lumii. Dacă privimla Sfânta Familie ca un exemplupentru familiile noastre, nu numaică vom învăţa cum să trăim vieţisfinte, dar vom şi începe săschimbăm cultura în care trăim.

Redacția - prelucrare dupăwww.lumea.catholica.ro


Luptăm să fim înconjuraţi deoameni pe care îi dorim să ne fiealături chiar şi atunci când sufletulne râde, chiar şi când o micălacrimă ne inundă sufletul, dar cefacem când realizăm că de fapt cutoţi aceşti actori de lângă noi, sun-tem tot singuri în lumea noastră? Eacel sentiment că te simt lângămine doar fizic ….dar câte sufletear fi necesare să mă înconjoarepentru a-mi înţelege aceste gânduripierdute? Aşa că oricât am res-pinge această singurătate, ne facebine pentru a realiza trăirile noas-tre, pentru a ne da răspunsuri fărăecou, pentru a visa totuşi la lumeanoastră, în care orice lucru mic areo semnificaţie, în care cuvântul,,singur” înseamnă libertate.

În singurătate învăţăm sădansăm pe melodia Vieţii, prin-dem aripi şi zburăm, trăim şiexperimentăm povestea noastră,nu a altora. Nu mai avem nevoiede încurajarea şi lauda nimănui,pentru că în singurătate simţim şiştim CINE SUNTEM cu adevărat.

În cadrul experienţei singurătăţiitrebuie să îţi aşezi viitorul înmâinile Domnului. Cu cât petrecimai mult timp doar tu şi El, cu atâtvei fi mai capabil să discerni glasulSău. În timpul petrecut însingurătate cu El, nu doar căînvăţăm care este voia Sa pentruviaţa noastră, ci şi căpătăm curajulde a trăi după voia Lui.Cunoaşterea apropiată a lui Dum-nezeu te aşează pe o cale dreaptă.Poate că pe alţii viaţa îi duce petrasee asemănătoare celor din par-cul de distracții, dar o cunoaştereprofundă, apropiată a lui Dum-nezeu, de care vei avea parte prinsolitudine, te va aşeza pe o caledreaptă.

SSingurătateaingurătatea eSteeSte unun dardar,,nunu oo pedeapSăpedeapSă

Ca oameni, credem că este o pedeapsă să fim singuri, ne simţimneacceptaţi, neînteleşi, complexaţi şi respinşi, însă, la nivelul

Sufletului, ştim că singurătatea este cel mai minunat Dar pe care ni-lputem oferi, pentru că singura relaţie adevărată este cea cu noi înşine.

Ela Zamurovici

Singuratătea nu are de-a face cumunţii, pustiurile. Poţi să te retragi şisă fii singur oriunde. Singurătateaare mai mult de-a face cu inima,decât cu locul unde te afli. Ai doarnevoie de câteva minute în care să fiisingur. Asta poate fi într-o biserică,într-o maşină, acasă la tine, în curteadin spatele casei. Singurătateaînseamnă să pleci departe deconversaţiile temporare, de zgomot,distracţii şi stresul constant al vieţii.

Este dorinţa cea mai mare a luiDumnezeu să-L cunoşti imediat.Dumnezeu se va folosi de acest timppetrecut cu El pentru a te conduceprin cea mai minunată aventură avieţii tale - călătoria credinţei.

Iubirea adevărată e gratuită şiIsus a reuşit prin moartea sa pe crucesă dovedească asta.

Dacă ne gândim la Patimile Mân-tuitorului, s-ar putea să simţim ostrângere de inimă pentrusingurătatea în care El a îndurattoate suferinţele. Nu a avut pe ni-meni dintre ucenicii Săi alături sauîn apropiere, în afară de sfintelefemei, atunci când mulţimea strigaturbată către Pilat: ,,Ia-L, ia-L,răstigneşte-L!” şi atunci când ostaşii,pe jumătate beţi, îşi băteau joc de El,Îl scuipau şi-L biciuiau. Singur a tre-buit să-și ducă Crucea şi atunci cânds-a poticnit sub ea, ostaşii l-au pus pe

Simon din Cirene să i-o ducă până lacapăt. Singur a fost pe Cruce, atât desingur încât, omeneşte vorbind,omul din El a simţit că până şiPărintele Său Îl părăsise. Ceea ceL-a făcut, în chinurile mari, sărostească: ,,Dumnezeul meu, Dum-nezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”Gândiţi-vă nu numai la chinurile luiIsus, gândiţi-vă şi la singurătateaLui! Isus rămâne marele nostrumodel, supremul nostru model. Prinjertfa Sa liber consimţită, Isus îl varăscumpăra pe omul căzut şi îi vadărui, în vederea mântuirii, trupulSău, pe care El însuşi îl va numi„pâinea vieţii”. El suferă şi acum cuintensitate sporită pentru toateîncercările şi pentru toate căderilenoastre, aşa cum numai Fiul luiDumnezeu, înzestrat cu capacitateade a resimţi ca nimeni altul oricesuferință omenească, poate s-o facă.

Jertfa și Învierea lui Isus - ca tre-cere dintr-un mod de viaţă, la un plusde viaţă, la „mai multă viaţă” (In10,10) să ne fie reper în abordareaconceptului singurătăţii ca un prilejde uniune cu El, pentru că nu suntemcu adevărat singuri decât atunci cândspiritul e pierdut. Uită-te la orarul tăuşi găseşte ceva timp pe care să-l pe-treci doar tu cu Dumnezeu.

Înv. Silvia-Lucica Nistor


Suntem convinşi că viaţanoastră va fi mai bună când....

…vom fi căsătoriţi, când… seva naşte primul fiu sau când …seva naşte cel de-al doilea... Apoi nesimţim frustraţi pentru că fiii noştrisunt prea mici pentru un lucru saupentru altul şi ne gândim că lu-crurile vor merge mai binecând vor creşte. Apoi neexasperează cu com-portamentul lor deadolescenţi şi sun-tem convinşi căvom fi mai fericiţicând vor depăşiaceastă vârstă.

Credem că o să nesimţim mai bine cândpartenerul nostru îşi va re-zolva problemele, când … vomschimba maşina, când … vom facevacanţe minunate, când nu vommai fi nevoiţi să lucrăm. Dar dacănu începem o viaţă plină şi fericităacum, când o s-o facem?

Mereu trebuie să înfruntămdificultăţi de toate felurile.Aşa că merită să acceptămaceastă realitate şi să deci-dem să fim fericiţi, orice s-arîntâmpla...

Alfred Souza spunea: „Multtimp am avut impresia că viaţamea va începe în curând,adevărata mea viaţă! Dar mereuaveam greutăţi de înfruntat, mereuceva de rezolvat, o încurcăturăcare cerea timp, datorii încă nere-zolvate. După aceea, viaţa ar fi în-

ceput. În fine, am înţeles căaceste obstacole sunt viaţa.”

Acest mod de a percepelucrurile ne ajută săînţelegem că nu este ometodă pentru a fi fericiţi,dar că fericirea estemetoda…

Deci, trăiţi fiecare mo-ment din viaţă şi trăiţi-l mai

intens, dacă puteţi, să-lîmpărtăşiţi cu o persoană dragă,

cu o persoană foarte dragă, cu caresă trăiţi clipele speciale din viaţă.Şi amintiţi-vă că timpul nuaşteaptă pe nimeni… Aşa că numai aşteptaţi să terminaţi şcoala, săvă reîntoarceţi la şcoală, să slăbiţi5 kg, să aveţi copii, să-i vedeţi

plecând la casa lor… Încetaţisă aşteptaţi să începeţi servi-ciul, să ieşiţi la pensie, să văcăsător i ţ i , să d ivor ţa ţ i !

Încetaţi să aşteptaţi a lăsa viața

CCineine esteeste feriCitferiCit?? asta pentru a renaşte în alta…! Şihotărâţi că nu există moment maibun pentru a fi fericiţi decât mo-mentul acesta! Încetaţi să aşteptaţiseara de vineri, dimineaţa de luni,să aveţi o maşină nouă sau o casănouă. Încetaţi să tot aşteptaţiprimăvara, vara, toamna sau iarna!Fericirea şi bucuriile vieţii nu suntdestinaţia călătoriei, sunt chiarcălătoria.

Acum gândeşte bine şi încearcăsă răspunzi la acest test:

1. - numeşte 5 persoane, fiindcele mai bogate în lume; 2. - numeşteultimele 5 câştigătoare ale concur-sului Miss Univers; 3 - numeşte 10câştigători ai premiului Nobel;4. - numeşte ultimii 10 câştigătoriai premiului Oscar, pentru cel maibun actor. Cum merge? Rău?Nu-ţi face griji, nimeni nu îşiaduce aminte de cei mai buni dintrecut. Iar aplauzele trec! Iar trofeele seprăfuiesc! Învingătorii sunt uitaţi!

Acum răspunde la acest test:1. - numeşte trei DASCĂLI

care au contribuit la formarea ta;2. - numeşte trei PRIETENI

care te-au ajutat în momente dificile;3. - gândeşte-te la câteva persoane

care te-au făcut să te simţi special;4. - numeşte 5 persoane cu care

îţi petreci timpul. Cum merge?Mai bine?

Persoanele care înseamnă cevaîn viaţa ta nu sunt cele cotate lamaximum, cu bani mulţi, cu pre-miile cele mai mari… Sunt aceleacare se îngrijorează pentru tine,care au grijă de tine, cele care înorice situaţie îţi rămân alături.

Gândeşte-te un moment: Viaţae foarte scurtă! Tu în ce listă eşti?Nu ştii…? Nu eşti între cei faimoşi,dar eşti între cei cărora îmi amintescsă trimit aceste gânduri.

Lasă-mă să îţi dau o mână deajutor …

Cu ceva timp în urmă, laOlimpiada Handicapaţilor dinSeattle nouă atleţi, toţi disabilimental sau fizic, erau la linia destart pentru cursa de 100 de metri.

La semnalul de start începurăcursa, nu toţi alergând la fel, dartoţi cu dorinţa de a sosi și de a învinge.


Alergau, dar, între ei, un băieţelcăzu pe pistă, se rostogoli decâteva ori şi începu să plângă.Ceilalţi opt îl auziră plângând.Încetiniră şi priviră înapoi. Seopriră şi se întoarseră… toţi…

Tot stadionul se ridicase în pi-cioare, iar aplauzele au durat multtimp…

O fată cu sindromul Down seaşeză lângă el, și începu să îlmângâie şi să-l întrebe: ,,Acum eştimai bine?” Atunci toţi nouă seprinseră după umeri şi merserăspre linia de sosire.

Persoanele care au văzut întâm-plarea, o povestesc încă… de ce?Pentru că înăuntrul nostru ştim că:lucrul cel mai important în viaţăeste mai mult decât a învinge pen-tru noi înşine. Lucrul cel mai im-portant în această viaţă este de a-iajuta pe ceilalţi să învingă, chiardacă asta implică a încetini şi aschimba cursa noastră.

Toți oamenii vor să fie fericiți,fără excepție, orice mijloc arîntrebuința... numai că uneoriuităm că adevărata fericire începeaici și acum, alături de Dumnezeuși de frații noștrii, întrebuințând cureal folos singurul timp care ne stăla dispoziție, timpul prezent.

Câtă dreptate avea Blaise Pascalatunci când spunea că „suntem atât deimprudenți încât rătăcim în timpuricare nu sunt ale noastre și nu negândim deloc la cel în care trăim.Fiecare să-și cerceteze gândurile. Leva găsi pe toate întoarse spre trecut sauviitor. Nu ne gândim deloc la prezentși, dacă ne gândim, nu o facem decâtca, prin lumina lui, să dispunem de vi-itor. Prezentul nu este niciodată scopulnostru: trecutul și prezentul sunt mi-jloacele noastre; numai viitorul estescopul nostru. Astfel nu trăimniciodată, ci doar sperăm să trăim, șihotărând să fim fericiți, inevitabil, nusuntem niciodată.”

Poate căutăm fericirea uneori multprea departe. „Este ca și cu ochelarii.Nu îi văd. Iar ei, de fapt, sunt laochii mei. Atât de aproape!” (PhilBosmans) „Fericiți cei cu inimacurată” (Mt 5,8), fericiți cei care se în-grijesc să aibă o inimă sub haina lor!

Dacă împarți cu alții aceste gân-duri, poate reuşim să schimbăm inimanoastră, poate şi pe a altora… Nuuita că o lumânare nu pierde nimic,dacă aprinde altă lumânare!

Poartă-te bine acum, fără să-țiamintești de ieri și fără să te preocupemâine, care poate nu va sosi niciodatăpentru tine!

Pr. Ștefan Bortă

Este cunoscut faptul că sărbătorileîi aduc pe cei dragi mai aproape denoi. Activitățile desfășurate înaceastă perioadă pot genera însămult stres.

Există tendința de a exagera cuaportul de alimente nesănătoase,somnul este insuficient, cafeina șialcoolul sunt consumate în exces,se modifică rutina dezi cu zi și, în general,

uităm să avem grijă de propriasănătate. Mesele îmbelșugate desărbători dau startul maratonuluipentru mâncat. Sfatul nostru:puneti jos furculița!

Echilibrul biologic al corpuluieste foarte sensibil la schimbărilebruște. Organismul poate com-pensa schimbările bruște de ritm,dar într-o anumită măsură care de-

pinde de vârstă și de alte afecțiuniexistente. Dacă la un om tânăr șisănătos excesele alimentare desărbători se vor resimți sub formaunei stări de sațietate și deoboseală, la cei în vârstă sau bol-navi riscul agravării unor bolicronice este foarte mare. Pe lângăcaloriile ingerate în exces, lipsaefortului fizic, consumul de alcoolși tutun, nu numai că nu relaxeazăorganismul, ba mai mult, îl supununui efort suplimentar.

Evitați să consumati sare înexces!

Mesele, pe lângă faptul că pot fiîmbelșugate, sunt uneori și greu di-gerabile, cu efort major din parteaorganelor interne ale corpului.Sarea în exces, consumată atât dinmâncărurile proaspăt pregătite, darmai ales din mezelurile șimurăturile de sezon, face ca risculepisoadelor acute în cazul bolilorcardiovasculare să crească. Con-cret, cei cu probleme de tensiunearterială s-ar putea să facă mai descrize hipertensive în aceastăperioadă, căci, pe lângă sarea înexces, consumul de alcool șioboseala își vor spune cuvântul.

Sărbătorile, între abuz și cumpătareSărbătorile, între abuz și cumpătare


Cardiacii au interzis la ali-mentele bogate în grăsimi

Cardiacii trebuie să aibă grijă laalimentele bogate în grăsimi.Acestea vor aduce și mai multcolesterol la zestrea deja delocde invidiat care dă atâta bătaie decap inimii și vaselor. Studii noiindică faptul că un aport crescut demâncare grasă , asoc ia tă cusedentarismul, încarcă sistemulcardiovascular, afectând bunafuncționare a acestuia.

Mesele bogate în grăsimifavorizează coagularea sângelui,astfel încât pot determina aparițiaunui cheag în torentul sangvin,responsabil de producerea unui in-farct miocardic sau a unui accidentvascular cerebral. Alcoolul, exce-sele alimentare, nivelul crescut destres, ca și depresia din preajmasărbătorilor, pot crește multincidența infarctului în aceastăperioadă a anului.

spuneți nU alcoolului!

Persoanele care suferă de oafecțiune hepatică și prezintă dejaoboseală, iritabilitate, insomnii șicefalee (durere de cap), trebuie săaibă permanent în vedere sănătatea

ficatului lor. Din moment ce al-coolul reprezintă o potențialătoxină pentru ficat, persoanele cuorice tip de afecțiune hepatică tre-buie să evite consumul de alcool.În special bolnavii cu hepatităcronică virală trebuie să țină contde acest avertisment, deoarece al-coolul are un efect nociv cumula-tiv cu anumite virusuri hepaticeasupra ficatului. În cazul bolna-vilor cu hepatita C, de exemplu,s-a demonstrat că alcoolulstimulează replicarea virusului he-patic C (HCV), rezultând oîncărcătură virală crescută cu virusC. În cazul bolnavilor cu hepatităcronică B sau C, s-a demonstrat căprin consumul unor cantități micide alcool se accelerează progresiabolii spre ciroză hepatică. Maimult, este cunoscut faptul că al-coolul crește absorbția fierului, șiexcesul de fier, singur, poate cauzaleziuni hepatice și ciroză.Deoarece mulți bolnavi cu hepatităcronică virală au niveluri sericecrescute de fier, este necesar ca aceștiasă evite orice consum de alcool. Și, însfârșit, este important de reținut că încazul oricărei persoane cu afectarehepatică, alcoolul dublează riscul de adezvolta un cancer hepatic. Berea fără

alcool este o alternativă viabilă, încazul de față.

O alimentație săracă în grăsimiși în sodiu este, de asemenea,recomandată în cazul bolnavilor cuafectare hepatică. În general, estede preferat ca aceștia să consumecarbohidrați complecși: cartofi saupaste în locul carbohidraților sim-pli, cum sunt prăjiturile sau bom-boanele; proteine animale dincarne slabă: curcan, pește sau pro-teine vegetale în locul cărnii grase,cum ar fi șunca sau friptura deporc.

alți „dușmani”: alimentele bogateîn sodiu și zahăr

Alimentele bogate în sodiu trebuiede asemenea evitate. Condimenteleprecum busuiocul, mărarul, piperul sauoțetul pot fi utilizate pentru a înlocuisarea, în prepararea alimentelor.Este recomandat, de asemenea,consumul suficient de apă și limitareaaportului de cafea, 1 până la max-imum 3 cești pe zi.

Pentru ca sărbătorile să aducăcu adevărat relaxare, aveți grijă caalimentele pe care le consumați sănu fie în exces caloric, să nu intreîn conflict cu eventualele pro-bleme de sănătate existente, gen

gastrită cronică, ulcer, dischineziebiliară, pancreatită, colită sau dia-bet. Zahărul determină creșteri îngreutate, dar își face simțit efectulși asupra unor sisteme din orga-nism. Cariile, colesterolul crescut,obezitatea (și toate bolile asociateobezității), demineralizarea osoasăși fracturile sunt tot atâtea aspectepatologice influențate de aportulexcesiv de zahăr. Consumat înexces, influențează și aspectul gen-eral al organismului: pielea capătăo culoare bolnăvicioasă, ochii îșipierd din strălucire, apar problemedermatologice, inclusiv pusee deacnee. Mâncând des, în cantitățimici, mese bogate în carbohidrațicomplecși (pâine integrală, paste,cartofi, cereale), va crește canti-tatea de energie și vă puteți asiguraastfel că organismul beneficiază înpermanență de o sursă de energiesănătoasă.

Iată câteva sugestii simple pecare le puteți lua în considerarepentru a nu vă simți copleșiți subniciun aspect în perioada sărbătorilor:

Păstrați-vă programul normalde somn! Dormiți 7-9 ore înfiecare noapte! Beți apă dinabundență! Mâncați cumpătat,evitând excesele de orice fel!


Limitați consumul de alcool și cafeină!Nu uitați: alcoolul are efect inhibitor, iarcafeina are efect stimulator la nivelulsistemului nervos central. Facețimișcare, exerciții de întreținere! Fițirăbdător cu dumneavoastră și cu cei dinjur! Nu uitați niciun momentsemnificația reală a sărbătorilor! Aceste

sugestii pot fi valabile pentru majori-tatea oamenilor și pot fi aplicate de-alungul întregului an. Vă invităm să luațiîn considerare fiecare dintre aceste su-gestii pentru a reduce stresul și pentru acrea un anumit echilibru, astfel încât sănu spunem că doar am supraviețuit și înacest an perioadei sărbătorilor.

Dr. Oiegar Horațiu Florin

PPaGinaaGina UUmoristiCămoristiCă

aanUnțUrinUnțUri

În solemnitatea Sfinților Petru și Paul, în ziua de miercuri, 29 iunie2011, în Catedrala Sfânta Fecioară Maria Regină din Iași, va avea locsfințirea de preoți. Sfânta Liturghie se va celebra la ora 1030.

Duminică, 3 iulie 2011, în biserica Sfântul Ștefan Rege din Pustiana,va avea loc prima Sfântă Liturghie a Pr. Balint Mihai-Gabriel, la ora 1100.

Duminică, 31 iulie 2011, va avea loc Prima Sfântă Împărtășanie acopiilor din parohia noastră.

Celebrarea hramului bisericii noastre parohiale, avându-l ca patronpe Sfântul Ștefan Rege va avea loc duminică, 7 august, la ora 1100. Văașteptăm cu drag!

Profesoara întreabă în clasa lui Bulă: ce este TITANICUL? Copiiiîncep să-și dea cu presupusul: o marcă de ceas, o marcă de blugi, o marcăde parfum, până vine rîndul lui Bulă:- „Tovarășa, Titanicul a fost un mare transatlantic care în primul săudrum, într-o noapte, navigând în Atlanticul de Nord la limita cu OceanulÎnghețat, s-a lovit de un evreu și s-a înecat.”- „Bulă!” țipă profesoara, „nu se putea să nu spui și prostii… aproapeeram să-ți trec un 10 în catalog când ai dat-o-n bară… . De unde evreiîn Oceanul Înghețat de Nord?”- „Dar ce, tovarășa, vreți să spuneți că AISBERG este nume românesc?”

La școală profesoara întreabăcopiii ce animale zboară:Gigel: - Barza!Profa: - Bravo! Ce este tatăl tău?Gigel: - Procuror!Profa: - Vedeți, așa părinte așacopil! Altcineva... ?Ștefănel: - Vrabia!Profa: - Bravo! Ce este tatăl tău?

Ștefănel: - Avocat!Profa: - Vedeți, așa părinte așacopil! Altcineva... ?Bulă: - Crocodilul!Profa: - Ce este tatăl tău măi Bulă?Bulă: - Primar!Profa: - Ei... zboară și ăla dar maipe jos!

- Soția: Îngerașul meu, e bună ciorba?...- Soțul: Ai chef de ceartă?...

La facerea lumii, Dumnezeu, pen-tru a-i ajuta pe oameni să prospere, ahotărât să dea printr-o „Lege Divină”fiecărei naţii câte două virtuţi.Astfel, El i-a facut :- pe elveţieni - ordonaţi şi respectuoşifaţă de legi;- pe englezi - perseverenţi şi studioşi;- pe japonezi - muncitori şi răbdători;- pe francezi - culţi şi rafinaţi;- pe spanioli - veseli şi ospitalieri,ș.a.m.d.

Când a ajuns la români, i-a spusîngerului consilier care nota:- românii vor fi inteligenţi, cinstiţi şibuni politicieni.

Dupa ce a publicat-o în „MonitorulCelest”, îngerul a remarcat:- Doamne, ai dat tuturor popoarelor

câte două virtuţi, iar românilor trei.Oare în acest fel, nu cumva ei îi vordepăşi şi exploata pe toţi ceilalţi?- Aoleu, aşa e! Ai dreptate! Atunci sărevenim cu o „Ordonanţă”.

„Pentru că virtuţile dumnezeieşti, odată acordate, nu se mai pot lua înapoi,precizez că nimeni nu va putea aveamai mult de două virtuţi din cele trei,în acelaşi timp!”

Şi astfel se explică de ce româniicare:- sunt inteligenţi şi cinstiţi, în niciuncaz nu fac politică;- sunt cinstiţi şi fac politică, categoricnu sunt inteligenţi;- fac politică şi sunt inteligenţi, fărăniciun fel de dubiu, nu sunt deloccinstiți.

Pe Drumul Credinței - Pustiana aprilie 2011

Documents

Transcript of Pe Drumul Credinței - Pustiana aprilie 2011