Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

13
Bazele contabilităţii

Transcript of Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

Page 1: Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

Bazele contabilităţii

Page 2: Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

*

Conceptul, scopul şi obiectul contabilităţii

• Într-o formă simplă şi cuprinzătoare, contabilitatea este o metodă de înregistrare, însumare şi prezentare a operaţiunilor economico-financiare ale unei organizaţii, exprimate în etalonul universal (moneda).

• Într-o formă tradiţională, contabilitatea reprezintă disciplina care înregistrează, calculează, analizează şi controlează, în expresie valorică, în mod static şi dinamic (stare, mişcare, utilizare) patrimoniul, cu evidenţierea raporturilor de proprietate şi financiare în care se află acesta, precum şi a rezultatelor obţinute prin utilizarea sa.

• Obiectul de studiu al contabilităţii este PATRIMONIUL, format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, aparţinând unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile la care se referă

*

Page 3: Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

*

Patrimoniul întreprinderii

Formarea patrimoniului este condiţionată de două elemente

interdependente:

● subiectul patrimoniului – adică persoana juridică sau fizică, căreia îi aparţine patrimoniul sau de proprietar

care are drepturile şi datoriile corespunzătoare;

● mijloacele economice – bunurile materiale, nemateriale şi mijloacele băneşti care formează patrimoniul ca

obiect al raporturilor dintre drepturi şi datorii

Page 4: Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

**

PATRIMONIU

Patrimoniu economic exprimă totalitatea bunurilor deţinute de agentul economic, utilizate pentrudesfăşurarea activităţii, indiferent de apartenenţa acestora.

Patrimoniu juridic exprimă relaţiile juridice, drepturile şi obligaţiile care se creează în unitatea patrimonială ca urmare a existenţei şi folosirii patrimoniului economic.

Bunuri economice ca obiecte de

drepturi şi obligaţii

DREPTURI ŞI OBLIGAŢII

ACTIV PATRIMONIAL

DREPTURI

OBLGAŢII

Capital propriu

Capital străin

PASIV PATROMONIAL

Page 5: Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

*

Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor agentului economic poate fi exprimată cu ajutorul egalităţii

următoare:

Rezultatul financiar este profit (+) sau pierdere (-).

Întreprinderea obţine profit în cazul în care veniturile depăşesc cheltuielile, iar atunci când cheltuielile

depăşesc veniturile, acesta suportă pierderi.

Patrimoniul este tratat ca totalitatea mijloacelor economice şi respectiv putem construi următoarea ecuaţie contabilă:

Mijloace economice = Drepturi + Obligaţii

Rezultatul financiar = Venituri – Cheltuieli

Page 6: Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

*

Obiectul contabilităţii

reprezintă patrimoniul agentului economic sub formă de sistem de indicatori care reflectă situaţia acestuia, precum şi

● veniturile, ● cheltuielile şi

● rezultatele activităţii.

Page 7: Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

**

PROCEDEE SPECIFICE METODEI

CONTABILITĂŢII

Bilanţul contabil

Contul

Dubla înregistrare

Balanţa de verificare

Metoda contabilităţii

Page 8: Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

*

Structura Activului patrimonial

Page 9: Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

*

Structura Activului patrimonial

Page 10: Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

*

Structura Pasivului patrimonial

Page 11: Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

*

Există şase principii care sunt explicit redactate în Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilităţii în România, şi anume: 1)Principiul prudenţei, care presupune că evaluarea pasivelor,

activelor, cheltuielilor şi veniturilor trebuie să ţină cont de deprecierile, riscurile, pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii în exerciţiul curent sau anterior. Activele şi veniturile nu trebuiesc supraevaluate, în timp ce pasivele şi cheltuielile nu trebuiesc subevaluate.

2)Principiul permanenţei metodelor contabile (principiul coerenţei) se referă la necesitatea aplicării în mod unitar a metodelor privind evaluarea şi înregistrarea activelor şi pasivelor, cheltuielilor şi veniturilor în scopul asigurării comparabilităţii în timp a informaţiilor contabile.

3)Principiul continuităţii activităţii însemnă că unitatea patrimonială îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în starea de lipsă de lichiditate sau de reducere sensibilă a activităţii. În cazul în care ar fi vorba de necontinuitate, conturile ar fi prezentate pe baza unei evaluări în valori lichidative, nu s-ar mai amortiza activele, nu s-ar mai permanentiza metodele de evaluare etc.

*

Principiile fundamentale ale contabilităţii

Page 12: Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

*

4)Principiul independenţei exerciţiului (principiul specializării exerciţiilor, al contabilităţii de angajamente sau delimitării perioadelor), presupune că fiecărui exerciţiu financiar să i se atribuie numai acele cheltuieli şi venituri care se corelează ca efort şi efect cu rezultatul obţinut. Acest mod de abordare a contabilităţii duce la considerarea fiecărui exerciţiu ca un tot independent, separate de exerciţiile anterioare sau viitoare. Prin urmare se practică „contabilitatea de angajamente” care presupune delimitarea şi înregistrarea veniturilor sub aspect real, ca mişcare de bunuri şi servicii, şi nu sub aspect monetar (mişcarea banilor).

5)Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere al unui exerciţiu, care trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent.

6) Principiul necompensării se referă la faptul ca nu este admisă compensarea între posturile de activ şi pasiv al bilanţului, precum şi între cheltuielile şi veniturile conturilor de rezultate. Astfel se asigură transparenţa informaţiei.

Page 13: Patrimoniul ca obiect al contabilitatii

*

Clasificarea documentelor contabile

Criterii de clasificare a documentelor contabile

După locul de întocmire

După volumDupă conţinutDupă

destinaţieDupă modul de

întocmireDupă modul de

utilizare

interne

externe

de decontare

materiale

monetare

de perfectare contabilă

justificative de dispoziţie

executorii

de dispoziţie

cumulative

unice

automatizate

manual obişnuite

cu regim special