Pe 27 august 1916, trei armate române au trecut la atac traversând Carpa iiț Meridionali, după care au intrat în Transilvania. Primele atacuri au fost încununate de succes, obligându-i pe austro-ungari să se retragă, dar, la mijlocul lui septembrie, germanii au transferat pe frontul transilvănean patru divizii, avansarea românilor fiind oprită. Ru ii au deplasat la șrândul lor în ajutorul românilor trei divizii, dar ace ti șmilitari nu au fost aproviziona i corespunzător. ț

Intrarea României în război, august 1916

Primul contraatac al Puterilor Centrale a fost organizat de generalul August von Mackensen, care a coordonat o armată multina ională formată ț

din trupe germane, bulgare i otomane. Atacul a fost declan at din ș șBulgaria pe direc ia nord pe ț 1 septembrie. Atacul a fost îndreptat dinspre

pozi iile de pe ț Dunăre spre Constan aț . Garnizoana de la Turtucaia, împresurătă de trupele bulgaro-germane, s-a predat pe 6 septembrie.

(Vede i i: ț ș Bătălia de la Turtucaia).PRIMA PARTEPe 15 septembrie, Consiliul român de război a hotărât să suspende

ofensiva în Transilvania i să se concentreze pe distrugerea grupului de șarmate Mackensen în schimb. Planul, cunoscut sub numele de Ofensiva

Flămânda, presupunea atacarea for elor Puterilor Centrale printr-o lovitură țde flanc i spate, după traversarea ș Dunării pe la Flămânda, în timp ce, pe

linia principală a frontului, trupele româno-ruse trebuiau să lanseze o ofensivă spre Cobadin i ș Kurtbunar. Pe 1 octombrie, 2 divizii române ti au ș

for at cursul Dunării la Flămânda i au creat un ț ș cap de pod lat de 14 kilometri i adânc de 4 kilometri. În aceea i zi, diviziile româno-ruse au ș șdeclanat ofensiva pe frontul dobrogean, atac care a înregistrat succese

limitate. E ecul incercării de spargere a frontului germano-bulgar din șDobrogea, combinată cu furtuna puternică din noaptea de 1/2 octombrie, care a avariat puternic podul de pontoane de peste Dunăre, l-a făcut pe Averescu să anuleze întreaga opera iune. Consecin ele acestui e ec au ț ț ș

fost uria e pentru tot restul campaniei.ș

Generalul rus Andrei Medardovici Zaioncikovski i trupele sale au sosit în grabă pentru a șîntări frontul aliat româno-rus, în încercarea de oprire a armatei lui Mackensen mai

înainte ca acestea să cucerească calea ferată Bucure tiș – Constan aț . Au urmat lupte grele, cu atacuri i contraatacuri viguroase până pe ș 21 septembrie.

Comanda trupelor germano-austriece din Transilvania era acum asigurată de Falkenhayn (demis din fuc ia de ef al Statului Major). El a declan at propria ofensivă pe ț ș ș

18 septembrie. Primul atac a fost declan at împotriva Armatei I română lângă ora ul ș șHa egț . Atacul a oprit avansarea românilor. După opt zile, două divizii de vânători de munte germani aproape că au reu it să taie coloanele române în mar lângă ș ș Sibiu.

Trupele române au fost nevoite să se retragă în mun i, iar germanii au reu it să ocupe ț șPasul Turnu Ro uș . Pe 4 octombrie, Armata a II-a română a atacat for ele germane la țBra ovș , dar a fost respinsă, fiind nevoită să se retragă. Armata a 4-a, care ac iona în ț

nordul ării s-a retras în condi iile în care armata austriacă exercita o presiunele ț țmoderate asupra sa, astfel că, pe 25 octombrie, armata română se afla cu toate

efectivele înapoi în interiorul grani elor na ionale.ț țÎn Dobrogea, generalul Mackensen a lansat o nouă ofensivă pe 20 octombrie, după o

lună de pregătiri atente, i a trupele amestecate de sub comanda sa au reu it să învingă ș șpe cele ruse. Ru ii au fost for a i să se retragă din ș ț ț Constan aț spre Delta Dunării. Armata

rusă era nu doar demoralizată, dar i cu proviziile pe sfâr ite. Mackensen a ales să ș ștransfere în mare secret o jumate din armata sa lângă ora ul ș Svi tovș (Sistova) din

Bulgaria, pregătindu-se să for eze cursul Dunării. ULTIMA PARTE ț

Campania din RomâniaFor ele de sub comanda lui ț Falkenhayn au executat câteva atacuri de probă în

trecătorile Carpa ilor pentru a testa punctele slabe ale apărării. După câteva țsăptămâni de concentrare ale celor mai bune trupe ale sale, unită ile de elită țAlpen Korps, în fa a ț Pasului Vulcan, germanii au atacat pe 10 noiembrie, i-au împins înapoi pe apărătorii români din mun i. Pe ț 26 noiembrie deja luptele se dădeau în zona de câmpie. În mun i începuseră ninsori puternice, i în scurtă ț șvreme opera iunile militare ar fi trebuit să înceteze. Armata a 9-a germană a țînaintat în celelalte sectoare ale frontului, atacând toate trecătorile Carpa ilor țMeridionali, românii fiind for a i să se retragă constant, în condi iile în care ț ț ț

situa ia aprovizionării lor devenea critică.țPe 23 noiembrie, cele mai bine antrenate trupe de sub comanda lui

Mackensen au traversat Dunărea plecând din două loca ii de lângă ț Svi tovș .Atacul german i-a luat prin surprindere pe români, frontul apropiindu-se rapid de capitala Bucure ti. Atacul lui Mackensen amenin a să taie în două frontul ș țromânesc, iar noul comandant suprem român, proaspăt avansatul general

Constantin Prezan a încercat să organizeze un contraatac disperat. Planul era foarte curajos, urmând să folosească întreaga rezervă a armatei române, dar avea nevoie pentru reu ită de cooperarea ru ilor pentru oprirea ofensivei lui ș ș

Mackensen, timp în care armata română ar fi trebuit să atace în dreptul jonc iunii dintre trupele lui Mackensen i Falkenhayn. Numai că armata rusă ț ș

nu a fost de acord cu planul de luptă i a refuzat să coopereze. ș

Pe 1 decembrie, armata română a atacat totu i. Mackensen a reu it să ș ștransfere for e către frontul atacat al lui Falkenhayn. După oprirea ț

avântului românesc, germanii au contraatacat în toate punctele. Guvernul i curtea regală română s-au retras la ș Ia iș . Bucure tiul a fost ocupat pe ș 6

decembrie de cavaleria germană. Numai vremea i drumurile proaste au șsalvat o bună parte a armatei române de la încercuire sau distrugere.

Totu i, peste 150.000 de solda i români fuseseră capturati.ș țRu ii au fost for a i să trimită întăriri masive pe fontul românesc pentru a ș ț țevita o invazie germană în sudul Rusiei. După mai multe lupte de mică amploare, armata germană a fost oprită din avansare la mijlocul lunii

ianuarie 1917. Armata română continua să lupte, de i cea mai mare parte șa teritoriului său se afla sub ocupa ie străină.ț

Pierderile armatei române au fost estimate la 300 – 400.000 de solda i, țmor i, răni i, dispăru i sau prizonieri.Pierderile cumulate ale germanilor, ț ț ț

austriecilor, bulgarilor i otomanilor au fost estimate la aproximativ 60.000 șde oameni.Campania victorioasă a întărit mult moralul trupelor germane i șa generalilor lor: Falkenhayn i Mackensen (Esposito, ș Atlas of American

Wars, vol. 2). În cele mai multe cazuri, victoriile fuseseră ob inute de țdiviziile germane, cu un ajutor bulgar în sud. Germanii se dovediseră

superiori la toate capitolele: aprovizionare, echipare, pregătire de luptă i șcapacitate a conducătorilor. Printre tinerii ofi eri din trupele de elită ț Alpen

Korps se afla i viitorul feldmare al ș ș Erwin Rommel.

UrmăriLuptele au continuat în 1917, Moldova rămânând neocupată datorită strategiei de apărare în triunghi a Armatei a 4-a (cu pierderi minore după retragerea men ionată anterior), care a țrămas neclintită în apărarea Carpa ilorț Răsăriteni, protejând Ia ii șîmpotriva atacurilor germane repetate. În mai 1917, armata română a atacat alături de alia ii ru i pentru a sprijini ț ș Ofensivei Kerenski. După ce au reu it să rupă frontul austro-ungar la șMără tiș , avansarea trupelor ruso-române a trebuit să fie oprită datorită e ecului dezastruos al Ofensivei Kerenski. For ele lui ș țMakensen au contraatacat, dar au fost învinse la Mără e tiș ș .Între timp, tehnicienii germani au reu it să repună în func iune ș țsondele din câmpurile petroliere din jurul Ploie tiuluiș , iar până la sfâr itul războiului au extras peste un milion de tone de i ei. De ș ț țasemenea, germanii au rechizi ionat două milioane de tone de țcereale de la ăranii români. Aceste materiale au fost vitale pentru țaprovizionarea Germaniei până la sfâr itul războiului, în 1918.ș(John Keegan, World War I, pag. 308).

În mod clar, România a intrat în lupta într-un moment defavorabil. Se apreciază în zilele noastre că, dacă ar fi intrat în război de partea Antantei în 1914 sau 1915, s-ar fi putut evita cucerirea

Serbiei. La începutul anului 1916, românii ar fi putut sprijini Ofensiva Brusilov. Cauza principală a întârzierii intrării în război a României a fost neîncrederea cvasigenerală a liderilor politici i ș

militari români în Rusia.Generalul Esposito afirma că liderii militari români au făcut câteva

gre eli strategice i opera ionale:ș ș țDin punct de vedere militar, strategia română a fost cea mai proastă. Alegând Transilvania ca obiectiv prioritar, armata română a ignorat total armata bulgară din spatele ei. Când

ofensiva prin mun i a e uat, înaltul comandament român a refuzat ț șsă economisească for ele de pe front pentru a permite crearea ț

unei rezerve mobile, cu care amenin area de mai târziu a lui țFalkenhayn să fie respinsă. Românii nu i-au masat nicăieri ș

for ele în mod corespunzător pentru a ob ine concentrarea puterii ț țde luptă. (Esposito, Atlas of American Wars, vol 2

Când bol eviciiș au cucerit puterea în urma Revolu ieiț din Octombrie i au semnat cu germanii ș Tratatul

de la Brest-Litovsk, România a fost lăsată complet izolată i încercuită de for ele ostile, neavând altă op iune decât ș ț țsă iasă la rândul ei din război i să accepte condi iile ș ț

umilitoare ale Păcii de la Bucure tiș . După ofensiva încununată cu succes de la Salonic care a avut ca rezultat

scoaterea din război a Bulgariei, România a reintrat în război pe 10 noiembrie 1918, cu doar o zi mai înainte ca

războiul să se încheie în vest.Pe 27 martie 1918, Sfatul Țării din Basarabia a proclamat unirea cu România cu o majoritate a voturilor.[6] Pe 14

octombrie, reprezentan ii popula iei din ț ț Bucovina a votat pentru unirea cu ara (unirea realizându-se pe 15 Ț

noiembrie), iar pe 1 decembrie acela i an, i reprezentan ii ș ș țromânilor i ș sa ilorș din Transilvania a adoptat o

proclama ia de la Alba Iulia de unire cu Regatul Român.țTratatul de la Versailles a recunoscut toate proclama iile ț

de unire în conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declara ia celor 14 puncte ale pre edintelui ț ș

american Thomas Woodrow Wilson