Părăsind Crăciunul

De ce nu mai sărbătoresc Crăciunul sau Sărbătoarea Naşterii Domnului

Mărturie personală

L a fel ca mulţi alţi creştini, am fost şi eu mâhnit şi indignat de secularizarea crescândă a sărbătorilor de

iarnă, care devin cu fiecare an care trece tot mai superficiale, pierzând tot mai mult din valorile lor tradi-ţionale. Comercialul pare să înghită aceste valori şi să se folosească de ele doar pentru a-şi spori profiturile.

Aveam şi eu, asemenea multora, o nostalgie şi o tânjire după vremurile de demult, când tradiţiile erau respectate, când Crăciunul era evenimentul cu cea mai mare încărcă-tură sufletească din toate zilele anului. Eram printre vocile care strigau: „Să îl aducem pe Cristos înapoi în Crăciun”.

Voiam ca Cristos să fie readus în centrul sărbătorii, şi să primească închinare la fel cum a primit odată din partea păstorilor şi magilor. Ba eram chiar dintre cei ce insistau că nu sărbătoresc Crăciunul, care îl avea în centru pe Moşul, ci Naşterea Domnului Isus. Colindele pe care le cântam vorbeau întotdeauna de Cristos. Îmi doream din toată inima un Crăciun cu adevărat creştin. Dar pentru aceasta ştiam că trebuie ca tot ceea ce fac să fie după Scriptură, şi să elimin orice nu se potrivea cu Scriptura.

Aşa că am început să studiez, să văd ce spune Biblia despre Sărbătoarea Naşterii Domnului. Am găsit că Noul Testament nu porunceşte o sărbătoare în cinstea Naşterii Mântuitorului şi că nici un creştin de atunci nu ţinea o sărbătoare închinată naşterii Domnului. Acest lucru e puţin ciudat, mai ales că în Vechiul Testament, când Domnul a dat Israelului Legea, le-a dat porunci clare să ţină anumite sărbători.

2

Nu doar că nu am găsit vreo poruncă sau exemplu în Noul Testament pentru sărbătoarea Naşterii, dar nu am găsit nici măcar o dată exactă în care să se fi născut Isus. După tot studiul, nu am reuşit să găsesc decât o perioadă aproximativă, undeva între sfârşitul lui septembrie şi începutul lui octombrie. Naşterea lui Isus nu putea fi în niciun caz în decembrie, căci păstorii nu mai sunt cu turmele afară în câmp în această lună (Luca, 2:8), iar un recensământ ar fi fost imposibil pe timp de iarnă, în toiul sezonului ploios din Israel, când condiţiile de călătorie ar fi fost cele mai vitrege (Luca, 2:1-3).

Ceea ce am aflat în continuare m-a neliniştit şi mai mult. Biblia nu vorbeşte nici de colind, nici de pomul de Crăciun, nici de schimbul de cadouri, nici de programe speciale la biserică, nici de gătitul de mese îmbelşugate în cinstea naşterii Mântuitorului. Prin urmare, nu există nici poruncă, nici exemplu în Biblie pentru nimic din ceea ce facem la Crăciun. Am început să mă întreb: Cum pot oare avea un Crăciun creştin, scriptural, dacă nimic din ceea ce fac nu este poruncit de Scriptură? Cum am ajuns noi, creştinii, să ţinem o sărbătoare pe care Biblia nu o porunceşte? De ce am ales o dată evident greşită şi obiceiuri care nu seamănă cu nimic din Scriptură? Şi dacă tot ce ţine de Crăciun, lucruri pe care le credeam creştine, nu vin din Noul Testament, atunci de unde vin? Am avut parte de mari surprize ca răspunsuri la ultima întrebare.

Orice enciclopedie am citit îmi arăta că originea

sărbătorii nu era una biblică, ci păgână. La fel făceau toate cărţile de mitologie şi de istorie a religiilor. Materialele ortodoxe şi catolice recunosc deschis originile păgâne ale sărbătorii. Astfel, am aflat că popoarele păgâne antice aveau o mare sărbătoare închinată naşterii zeului Soare, al cărui nume diferea de la popor la popor. Egiptenii îi spuneau Osiris, babilonienii Tammuz, persanii Mithra iar

3

romanii Saturn, căruia îi mai spuneau Sol Invictis, Neînvinsul Soare. Era peste tot acelaşi zeu, dar cu nume diferite. Toate aceste popoare sărbă-toreau naşterea zeului Soare iarna, după sol-stiţiu (21 decembrie), căci atunci ziua începe din nou să crească. Romanii sărbătoreau în această perioadă Saturnalia, sărbătoa-rea lui Saturn. Era un

timp în care abundau mâncărurile, băutura, distracţiile şi orgiile. 25 decembrie era punctul culminant al „spiritualităţii” păgâne.

Legate strict de sărbătoarea păgână sunt şi colindele, cuvânt care vine din latinescul calendae. Tot sezonul sărbătorilor de iarnă era numit de romani „calendae”. Obiceiul era să se meargă din casă în casă şi să se aducă urări de noroc, fericire şi fertilitate gazdelor. „Pluguşorul” şi „Sorcova” astăzi reprezintă exact acest fel de colinde. Pomul împodobit este şi el un străvechi simbol păgân. Schimbul de cadouri de Crăciun îşi are originea în obiceiul numit de romani „sigillaria”, când copiilor li se dădeau figurine mici de lut sau ceară ca şi dar de Saturnalii.

Acest mozaic din Pompeii, ilustrând sărbătorirea Saturnaliilor, prezintă un număr considerabil de elemente prezente în sărbătorirea Crăciunului.

Tineri păgâni colindând de Saturnalii

4

Cum am ajuns noi, creştinii, să ţinem o sărbătoare pe care Biblia nu o porunceşte, o sărbătoare care este păgână până în măduva ei? Am găsit în istorie că creştinii au ales să sărbătorească naşterea Domnului, chiar dacă Scriptura nu o porunceşte, atunci când au început să se depărteze de Scriptură şi să îşi dea legi şi reguli după cum credeau ei de cuviinţă. După Constantin cel Mare, Împărat peste Imperiul Roman din 306 până în 337, când creşti-nismul a devenit religie oficială a

Imperiului făcând compromisul mortal cu Statul, o mulţime de păgâni au fost „creştinaţi”, dar ei încă erau devotaţi zeităţilor lor. Pentru că nu îi puteau despărţi de aceşti idoli, Biserica a ales să păstreze data şi obiceiurile păgâne, dar să le dea nume creştine. Ioan Gură de Aur (347-407), printre mulţi alţii, asociază sărbătoarea păgână cu Cristos. El spune: „Ei [păgânii] o numesc [sărbătoarea] ‚Naşterea celui Neînvins’. Dar cine este la fel de neînvins precum Domnul nostru?... Sau dacă ei spun că este naşterea Soarelui, El este Soarele Nepri-hănirii.” Astfel, păgânii creştinaţi erau mulţumiţi. Pentru ei nu conta cum îi spuneau zeului, căci oricum era cunoscut prin mai multe nume, atât timp cât puteau să îşi păstreze închinarea şi obiceiurile păgâne. Ei nu se închinau lui Isus Cristos, ci Soarelui, căruia puteau să îi spună şi Isus.

Copil primind sigilllaria, cadoul de Saturnalii

Închinători păgâni la zeul Soare

5

Aflând aceste lucruri tulburătoare, am început să întreb pe alţii de ce ţinem sărbătoarea, de ce la o dată şi cu obiceiuri păgâne, gândindu-mă că poate voi găsi lumină în răspunsurile lor. La întrebarea „de ce sărbătorim naşterea Domnului?” am primit o mulţime de răspunsuri, unele de-a dreptul copilăreşti. Aici însă includ doar câteva, care mi-au dat de gândit.

1. „E bine să ne amintim că Isus s-a născut pentru a

aduce mântuire oamenilor”. „E bine să punem o zi sau două deoparte să ne amintim de naşterea Domnului.”

Pe mine aceste răspunsuri nu m-au mulţumit, căci mi-am pus întrebarea: Cine hotărăşte ce este bine pentru mine, ca şi creştin? Dumnezeu sau oamenii? Eu cred că Dumnezeu, Tatăl meu, ştie mai bine ca oricine ce îmi face bine şi ce nu. El doreşte ce este mai bun pentru mine, iar acest bine mi l-a făcut de cunoscut în Sfânta Scriptură. Deoarece în Biblie nu suntem învăţaţi să avem o sărbătoare în cinstea naşterii Domnului, înseamnă că nu am nevoie de o astfel de sărbătoare pentru binele meu spiritual. Îi întreb pe toţi cei care spun că este bine sau e nevoie să avem o astfel de sărbătoare: credeţi că Dumnezeu a omis sau a ascuns de noi ceva bun? Dacă Crăciunul e ceva bun, şi Dumnezeu nu ne-a spus să îl ţinem, înseamnă că a ascuns ceva bun de noi. Ideea aceasta monstruoasă nu e altceva decât sâmburele de îndoială pe care Satan l-a sădit în inima Evei, că Dumnezeu nu ne vrea complet binele, că ascunde ceva bun de noi.

Dacă Crăciunul ne-ar fi bun sau necesar, Domnul Însuşi şi apostolii Săi ne-ar fi învăţat să-l

Şarpele Aesculap, răsucindu-se în jurul butucului tăiat (Nimrod) dă naştere lăstarului verde invin-cibil, Tammuz

6

ţinem. Apostolul Pavel a spus celor din Efes: „nu am ascuns nimic din ce vă era de folos…” „nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor, 20:20, 27). Dar Pavel nu învaţă nimic despre sărbătoarea Naşterii Domnului. De ce? Pentru că nu ne este de folos spiritual. A spune altceva înseamnă a pune sub semnul îndoielii sinceritatea apostolului, şi mai mult, a lui Dumnezeu Însuşi.

2. „Avem nevoie de o zi specială, dedicată naşterii

Mântuitorului. Nu contează care, 25 decembrie e la fel de bună ca oricare altă zi. Intenţia sărbătoririi este ceea ce contează.” Dar eu mă întreb, dacă suntem sinceri în dorinţa noastră de a omagia naşterea Mântuitorului, de ce nu am ales o dată apropiată totuşi zilei în care a venit pe lume (sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie)? De ce, dintre toate zilele anului, s-a ales cea mai păgână dintre toate, 25 decembrie? Este o coincidenţă? Nu cred.

3. „Ceea ce nu este explicit şi implicit interzis în

Scriptură este permis. Biblia nici nu aprobă, nici nu interzice o astfel de sărbătoare, deci rămâne la latitudinea noastră.” Se poate oare percepe tăcerea Scripturii ca permisivitate în acest caz? Sau tăcerea Scripturii este cel mai puternic argument împotriva sărbătoririi? Să ne amintim că toate aceste obiceiuri pe care le practicăm astăzi de 25 decembrie existau în timpul Domnului şi al apostolilor. Dar nu la creştini, ci la păgâni!!! Data, sărbătoarea naşterii, colindul, masa şi pomul de Crăciun precum şi multe alte detalii erau toate practicate în vremea în care Domnul a trăit pe pământ. S-a identificat El cu vreunele din acestea? Şi-a învăţat El apostolii să meargă la păgâni şi să le spună că de fapt El este Invincibilul Soare sărbătorit de ei? Că pomul împodobit îl reprezintă pe El? Răspunsul este evident: NU! Toate analogiile între

7

Cristos şi sărbătoarea Naşterii au fost făcute mult mai târziu, de „creştini” care credeau că pot aduce schimbări şi îmbunătăţiri Bibliei şi care căutau scuze pentru dezertarea lor din graniţele Scripturii!

Sărbătoarea Naşterii nu poate fi disociată de originea ei păgână. Insistenţa încăpăţânată a creştinilor de a o sărbători pe 25 decembrie, cu colinde, pom de Crăciun, schimb de cadouri, program special la biserică şi mese îmbelşugate acasă – exact cum îşi sărbătoreau păgânii Zeul – ne plasează pe terenul identificării cu păgânismul şi al împrumutului din păgânism în închinarea la Dumnezeul adevărat. Şi aici Scriptura nu mai tace, ci este în mod repetat categorică în ce priveşte „ruperea cu păgânătatea”, despărţirea de idoli şi de închinarea la ei. Identificarea cu păgânismul, preluarea de idoli sau modele de închinare din păgânism sunt în mod expres condamnate de Biblie, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament.

Biserica Ortodoxă şi cea Catolică admit deschis şi nu au o problemă că sărbătoarea şi obiceiurile sunt păgâne la origini, căci, spun ei, au fost „creştinate”. În concepţia lor, Biserica are putere sfinţitoare, şi o poate extinde şi asupra păgânismului, care, odată creştinat, Îl slujeşte pe Dumnezeul adevărat. Această pretenţie este falsă, nebiblică şi ilogică. Este respinsă de oricine crede cu adevărat Sola Scriptura (Scriptura ca autoritate supremă pentru tot ce credem şi practicăm).

Oricine este fidel Scripturii, însă, nu îşi poate permite luxul şi aroganţa unei astfel de pretenţii. Cum răspundem atunci faptului că încercăm să transformăm o sărbătoare păgână într-una creştină, schimbând doar numele celui pe care îl adorăm? Asocierea în închinare cu păgânismul nu face deloc parte din acele lucruri pe care Biblia nici nu le condamnă, nici nu le aprobă, ci le lasă la atitudinea noastră. Scriptura spune: „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii?... Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă

8

voi primi” (2 Corinteni, 6:16-17). Aceasta este pe deplin valabil şi în cazul sărbătoririi Crăciunului.

4. „E bine să profităm de faptul că lumea nemântuită se

gândeşte în zilele acestea la Cristos şi naşterea Lui, şi să îl vestim pe Cristos acestor oameni.” Însă ce fel de Cristos au şi îşi doresc aceşti oameni? Nu este ciudat că deşi lumea Îl urăşte pe Cristos, iubeşte Crăciunul? De ce oare? Pentru că ei nu se închină lui Cristos! Ei se închină de fapt zeului soare pe care s-au obişnuit să Îl numească Isus Cristos, şi căruia îi spuneau înainte de secolul 5 într-o mulţime de alte feluri. Dar ei nu sunt dispuşi să îl accepte pe adevăratul Isus Cristos, Domnul cerului şi al pământului! Faptul că ne identificăm cu ei în această sărbătoare nu ne ajută să Îl comunicăm pe adevăratul Isus lor, ci le întăreşte convingerea că şi noi ne închinăm aceleiaşi zeităţi pe care ei o numesc în mod fals Isus.

5. „Nu avem voie să judecăm pe cineva care ţine Crăciunul, căci ‚unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face.’” (Romani, 14:5-6). Încercarea de a justifica adoptarea unei sărbători păgâne cu acest text este copilărească şi arată că oamenii iubesc atât de mult această sărbătoare încât sunt gata să răstălmăcească Sfânta Scriptură pentru a păstra Crăciunul. Textul din Romani 14 nu vorbeşte despre sărbători păgâne, ci despre sărbătorile vechi testamentare, sărbători care au fost poruncite de Domnul Israelului.

6. În fine, când cei pe care îi întrebam recunoşteau că nu există o bază biblică pentru această sărbătoare, întrebau de obicei: „Dar ce este rău în faptul că sărbătorim naşterea Domnului, căci noi ne închinăm la adevăratul Isus, şi despre El cântăm în colindele noastre? Chiar dacă

9

obiceiurile vin din păgânism, noi le-am modificat aşa încât acum Cristos este în centrul sărbătorii.”

Mi-am pus şi eu această întrebare. Când nu am mai avut argumente, a fost ultima întrebare aruncată în luptă, ultimul bastion de apărare a Crăciunului. Inima mea încerca cu disperare să ţină de sărbătoare, în vreme ce asupra minţii acţionau argumentele convingătoare ale Scripturii, logicii şi bunului simţ. Şi iată la ce răspuns am ajuns:

Ţinerea sărbătorii este greşită şi dăunătoare căci:

1. Înseamnă a trece peste Scriptură, a nega autoritatea ei, a mă îndoi că Dumnezeu mi-a descoperit în ea tot ce îmi este mai bine. Este o respingere a dictonului „Sola Scriptura”, „Numai Scriptura”.

2. Mă identifică pe mine cu lumea nemântuită, nu pe ei cu mine. Natura creştinismului e de aşa fel că atunci când se aliază cu păgânismul, nu păgânismul devine creştin, ci creştinismul este cel ce pierde şi devine păgân.

3. Închinarea adevărată este „în duh şi adevăr” (Ioan, 4:23-24). Închinarea falsă este în fire şi minciună. Atunci când cântăm colindul „Astăzi s-a născut Cristos/ Mesia, chip luminos/ Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi”, spunem adevărul sau minţim? S-a născut Cristos pe 25 decembrie? Bineînţeles că nu. Dar cuvintele colindului tocmai asta spun. Şi prin orice colind cântat în această perioadă, şi prin orice spunem şi facem în această perioadă care transmite direct sau indirect ideea că Cristos s-a născut pe 25 decembrie noi minţim. Adevărul e că Cristosul Bibliei nu s-a născut atunci! Cum poate închinarea noastră să fie acceptată de Dumnezeu dacă este bazată pe minciună şi păgânism?

Eu unul am cedat în final argumentelor pe care le-am văzut şi le văd copleşitoare. De peste 10 ani nu mai

10

sărbătoresc Crăciunul. Unii mă numesc fanatic şi îngust. Alţii se îndoiesc că sunt un bun creştin sau chiar creştin pentru că nu ţin Crăciunul. Eu unul nu am simţit decât eliberare. Nu am ratat nicio binecuvântare spirituală de când nu mai cred în Crăciun. Ba din contră. A-L sluji pe Dumnezeu departe de păgânism, în libertate şi în graniţele Scripturii este o experienţă incomparabil mai bună decât a încerca să Îl slujesc după cum cred oamenii de cuviinţă.

Crăciunul este o sărbătoare de origine păgână. Tot ceea ce se face la Crăciun îşi are originea în păgânism. Păgânismul este drastic condamnat de Biblie şi închinarea păgână este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Dar oamenii vor să o păstreze, crezând că pot scoate ceva bun pentru noi şi plăcut lui Dumnezeu şi mă condamnă că nu mai practic Crăciunul şi că vorbesc împotriva lui. Dar judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascult mai mult de oameni decât de Dumnezeu!

Grafică: Aurel Miclea jr.

Pentru informaţii suplimentare şi catalogul publicaţiilor noastre gratuite

contactaţi-ne la următoarea adresă:

Adunarea baptistă „Harul Suveran” str. Izvor nr. 3

Bocşa, Caraş-Severin 325300

România

sau

e-mail: raule@xnet.ro

tel. 0721 262 013

adunareaharulsuveran.wordpress.com www.abaptistvoice.com

EXEMPLAR GRATUITEXEMPLAR GRATUITEXEMPLAR GRATUITEXEMPLAR GRATUIT