parabole_1

INSTITUTUL NAŢIONAL

DE STUDII BIBLICE PRIN CORESPONDENŢĂ

SOLA SCRIPTURA

Studii bibliceStudii bibliceStudii bibliceStudii bibliceStudii biblice

ParaboleleParaboleleParaboleleParaboleleParabolele

Domnului Isus HristosDomnului Isus HristosDomnului Isus HristosDomnului Isus HristosDomnului Isus Hristos

partea Ipartea Ipartea Ipartea Ipartea I

Adaptare de Flavius TudorAdaptare de Flavius TudorAdaptare de Flavius TudorAdaptare de Flavius TudorAdaptare de Flavius Tudor

Coperta: Dragoș Drumaș

Corectura: Alina Badea

Tehnoredactare: George Toncu

© 2002, Editura „Viaţă și Sănătate”, București

INTRODUCEREINTRODUCEREINTRODUCEREINTRODUCEREINTRODUCERE

Haide, povestește-mi ceva! este o rugăminte greu de refuzat.Povestirile bune depășesc barierele culturale sau ale vârstei. Unpovestitor talentat mișcă inimile cele mai împietrite. Este cazulDomnului Isus și al parabolelor pe care El le-a rostit cu două miide ani în urmă.

Studiind Parabolele Domnului Isus, este bine să amintimurmătoarele reguli:

� Cuvântul parabolă este de origine grecească și înseamnăcomparaţie, asemănare. Prin exemple luate din viaţa de zicu zi, Mântuitorul îi făcea pe oameni să înţeleagă lucruripe care, altfel, le-ar fi fost greu să le asimileze.

� Parabolele sunt parte a Sfintelor Scripturi, Cuvântul luiDumnezeu.

� În general, o parabolă reflectă adevărul, nu este adevărul însine. Uneori o parabolă este o întâmplare adevărată, careilustrează aspecte importante ale adevărului.

� Contextul parabolei – unde, când și cui a spus DomnulIsus parabola – este cheia interpretării ei. Astfel, înţelegereaobiceiurilor și a mentalităţii orientale ne va ajuta înînţelegerea învăţăturii parabolei.

� Detaliile parabolei sunt importante când clarifică un anumeadevăr, dar încercarea de a armoniza toate detaliile este,de multe ori, sortită eșecului și păguboasă pentru cititor.

INSTITUTUL SOLA SCRIPTURA4

Există multe căi pentru a organiza un studiu al parabolelor. Înacest curs vă vom ajuta să le studiaţi din punct de vedere alexperienţei de viaţă a creștinului.

O astfel de împărţire tematică ar putea fi schiţată după cumurmează:

� Invitaţia lui Dumnezeu de a fi cunoscut (Studiul 1).

� Modul în care diferite persoane răspund invitaţiei Sale(Studiile 2 și 3).

� Cum se schimbă, prin îndurarea lui Dumnezeu, viaţa noastră(Studiile 4 și 5).

� Ce ne ajută și ce ne împiedică în creșterea în credinţă(Studiile 6 și 7).

� Cum să-i ajuţi și pe alţii pe drumurile vieţii (Studiile 8-12).

� În sfârșit, acasă (Studiul 13).

Așadar, veniţi cu noi, și, în timp ce călătoriţi, fie ca MaestrulPovestitor să vă însoţească!

NOTĂ: Textele biblice sunt citate din Biblia tradusă în limbaromână de preotul Cornilescu.

Studiul 1

ERA PIERDUT ȘI A FOST GĂSITERA PIERDUT ȘI A FOST GĂSITERA PIERDUT ȘI A FOST GĂSITERA PIERDUT ȘI A FOST GĂSITERA PIERDUT ȘI A FOST GĂSIT

Pierdut exprimă înstrăinarea, neajutorarea, dezorientarea și aceaînsingurare chinuitoare aduse de păcat. Găsit este acţiunea divinăde recuperare a omului și include tot planul de salvare, prin careomul care s-a pierdut de Dumnezeu este readus în familia Sa.

Citiţi pentru studiul săptămânii Citiţi pentru studiul săptămânii Citiţi pentru studiul săptămânii Citiţi pentru studiul săptămânii Citiţi pentru studiul săptămânii Evanghelia după LucaEvanghelia după LucaEvanghelia după LucaEvanghelia după LucaEvanghelia după Luca,,,,,cap. 15.cap. 15.cap. 15.cap. 15.cap. 15.

Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată, Mă voi îngriji Euînsumi de oile Mele și le voi cerceta... le voi strânge din toate locurilepe unde au fost risipite în ziua plină de nori și negură (Ezechiel34,11-12). Acest pasaj ilustrează foarte plastic purtarea de grijăși iubirea lui Dumnezeu, în calitatea Sa de Mare Păstor al omenirii.Fiecare om se bucură de privilegiul îngrijirii unice din partea luiDumnezeu. Chiar dacă lucrul acesta nu este întotdeauna vizibilpentru noi, în spatele uneltelor omenești de care Se folosește,este mereu mâna lui Dumnezeu.

Salvarea noastră începe cu iubirea și îndurarea luiSalvarea noastră începe cu iubirea și îndurarea luiSalvarea noastră începe cu iubirea și îndurarea luiSalvarea noastră începe cu iubirea și îndurarea luiSalvarea noastră începe cu iubirea și îndurarea luiDumnezeu. Suntem salvaţi nu prin căutarea noastrăDumnezeu. Suntem salvaţi nu prin căutarea noastrăDumnezeu. Suntem salvaţi nu prin căutarea noastrăDumnezeu. Suntem salvaţi nu prin căutarea noastrăDumnezeu. Suntem salvaţi nu prin căutarea noastrădupă Dumnezeu, ci prin căutarea Sa după noi.după Dumnezeu, ci prin căutarea Sa după noi.după Dumnezeu, ci prin căutarea Sa după noi.după Dumnezeu, ci prin căutarea Sa după noi.după Dumnezeu, ci prin căutarea Sa după noi.

Cine dintre noi nu a trăit durerea pierderii unui lucru drag șibucuria regăsirii lui?

Capitolul 15 din Evanghelia după Luca este un tablou înminiatură al misiunii Domnului Isus. Pasajul debutează cu scenaîn care Domnul Isus servea masa împreună cu vameșii și păcătoșii(fariseii numeau păcătos pe oricine nu trăia conform principiilor


formulate de ei). Pentru orientali, a accepta să iei masa cu cinevaechivala cu acceptarea acelui cineva, de aceea fariseii și cărturariiL-au privit pe Isus ca pe un om nereligios. Prin parabolele rostite,Fiul lui Dumnezeu Și-a arătat însă iubirea și mila pentru omulpăcătos.

OAIA PIERDUTĂ (Luca 15,1-7)

„În parabolă, păstorul merge să caute o singură oaie, chiar ceamai de pe urmă din turmă. Tot astfel, dacă numai un singur sufletar fi fost pierdut, Domnul Hristos ar fi murit chiar și pentru acelunul singur.”1

Domnul Isus a rostit cele trei parabole despre valori pierdute,înaintea unor oameni care considerau că „stau bine”. Unul dintreadevărurile pe care le acceptăm cu greu este diagnosticul stăriinoastre spirituale. Aceasta se datorează faptului că păcatul aduceși o denaturare a evaluării de sine. Adesea ne considerăm buni șidrepţi. Păcatul este o boală care nu doare. Dureroase sunt doarconsecinţele păcatului.

Primul pas spre vindecare îl constituie acceptarea diagnosticuluistabilit de Marele Medic. Oaia pierdută are simţământul fals allibertăţii. În absenţa păstorului și desprinsă de turmă, aparentmerge unde vrea. Dar fiecare pas mărește distanţa faţă de staul șifaţă de păstor, sporind primejdia.

„Domnul a știut că, datorită unei oi care s-a pierdut, oricaredintre ascultătorii Săi le-ar fi lăsat pe cele nouăzeci și nouă și ar fiplecat să caute oaia pierdută. Căutarea nu ar fi fost la întâmplaresau de scurtă durată, ci mai degrabă stăruitoare și ar fi duratpână ce valoroasa oaie pierdută s-ar fi găsit. Căutarea eradeterminată de valoarea acordată de către stăpân oiţei care s-apierdut.”2

1 Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, București, Editura Viaţăși sănătate, 1995, p. 126.

2 Dwight Pentercost, The Parables of Jesus, Michigan, Grand Rapids,Zondervan Publishing House, 1982, p.100.

„ERA PIERDUT ºI A FOST GÃSIT” 7

Iubirea Păstorului divin faţă de noi, creaţia mâinilor Sale, nedă o valoare dincolo de posibilitatea evaluării umane.

1. Care este punctul central al parabolei?

Iudeii credeau că, mai înainte ca Dumnezeu că Se poată îndurade el, păcătosul trebuie să se pocăiască. Ei credeau că Isus trebuiasă Se întovărășească numai cu aceia care s-au pocăit.

Dar această parabolă ne învaţă că noi nu ne pocăim pentru caDumnezeu să ne poată iubi, ci El Își descoperă dragostea faţă denoi, pentru a ne chema la Sine. „Asemenea unui dar, iubirea Sava fi primită în suflet și, din iubire pentru El, noi vom găsi plăcereîn a asculta de poruncile Lui.”3

O pune cu bucurie pe umeri (v.5). Atunci când o oaie estepierdută, păstorul o caută, iar când o găsește, o aduce acasă peumeri. Așa stau lucrurile și cu noi. Păcatul ne face neputincioși,dar Hristos ne caută și ne readuce în staulul Său. Renunţând laslava cerului, Hristos a venit să restaureze această lume la formasa iniţială, fără păcat.

Nu doar turma sau staulul sunt repere pentru gradul deînstrăinare al oii. Acesta este dat de distanţa faţă de păstor.Rezolvarea situaţiei constă în înlăturarea distanţei dintre oaie șipăstor. Atunci când o găsește, păstorul o apropie de sine și oreaduce la turmă, în staul.

Parabola este potrivită și din alt punct de vedere, deoareceoaia este un animal neajutorat când este lipsit de protecţie. Pentruea, prezenţa și grija păstorului sunt condiţii absolute ale vieţii.Acest lucru este adevărat cu privire la fiecare om. Fără Dumnezeu,nu avem nici protecţie, nici viaţă veșnică.

Fă legătura între Ezechiel 34,1-16 și parabola oii pierdute.Ce ne învaţă aceste versete despre Dumnezeu?



BANUL PIERDUT (Luca 15,8-11)

Domnul Isus a continuat, rostind o nouă parabolă, asemănă-toare cu cea despre oaia pierdută. Banul pierdut putea fi o parte azestrei primite de femeie cu ocazia căsătoriei. Miresele așezau cumândrie asemenea monede pe bentiţa pe care o purtau pe frunte.

Locuinţa femeii era, după modelul oriental, fără ferestre și cupodeaua din lut sau piatră acoperită cu paie, pentru a împiedicaridicarea prafului și pentru a o izola termic. Căutând moneda,femeia trebuia să aprindă mai întâi o lampă, să dea la o partepaiele și să măture. Valoarea monedei merita, însă, acest efort.

2. Rezumaţi înţelesul parabolei. Prin analogie, ce ne învaţăvaloarea atribuită acestei monede despre valoarea unuipăcătos care se pocăiește? Compară cu Matei 26,33-35;Luca 22,54-62; Ioan 21,15-17.

Pilda banului pierdut nuanţează și mai mult formele deînstrăinare a omului de Dumnezeu. Banul își avea locul său, loculstabilit de stăpânul și proprietarul său – în parabolă, femeia. La overificare atentă, însă, banul lipsește. Tot astfel, în marele plan allui Dumnezeu, fiecare avem locul și datoria noastre, stabilite deDumnezeu. Ca și banul, noi am trecut printr-un proces demodelare, Creatorul imprimând în noi chipul Său, dându-ne astfel,valoare.

Dumnezeu ne-a încredinţat o datorie pe care trebuie să oîndeplinim cu credincioșie. Banul era în casă, dar nu era la locullui. Trebuie să fim găsiţi la locul datoriei noastre. Abandonarealucrului în slujba lui Dumnezeu și a semenilor este o formă de a fipierdut. Soluţia este aprinderea luminii Sfintelor Scripturi.Urmează o lucrare de curăţire, de ridicare și reașezare.

Banul pierdut simbolizează cumva pe vreunul dintre membriipropriei tale familii sau poate te reprezintă chiar pe tine?


FIUL RISIPITOR (Luca 15,11-32)

Fiul cel tânăr

3. Oaia știa că era pierdută, tot așa cum unii oameni știubine că s-au despărţit de Dumnezeu. Banul nu știa căeste pierdut și îi reprezintă pe cei care nu înţeleg nevoiade salvare. Ce tip de individ este schiţat prin fiul cel tânăr?

Pentru salvarea celui pierdut, Dumnezeu Se avântă încercetarea pustiului, până la marginile lui. Din pilda banuluiînvăţăm care este preţul unui biet păcătos în ochii lui Dumnezeu.Pe măsură ce parcurgem drama dezvăluită de cea din urmă pildă,constatăm că mila lui Dumnezeu și valoarea pe care El ne-o acordăsunt întruchipate de relaţia dintre părinte și copilul său. Dumnezeueste Tatăl, iar eu sunt copilul Său.

Fiul cel tânăr era nerăbdător să-și ia în stăpânire partea demoștenire. Așa se face că s-a încumetat să-și insulte părintele, cerân-du-i ceea ce ar fi trebuit să primească abia la moartea tatălui său.

4. În ce moment al vieţii sale independente și-a venit în firefiul cel tânăr? Luca 15,14-17

În disperare de cauză, tânărul s-a vândut pur și simplu cuivacare putea să-i ofere o slujbă pe care nici un evreu care se respectăn-ar fi acceptat-o. Un blestem evreiesc suna astfel: „Blestemat săfie cel ce crește porci”. Angajându-se la acel om, avea să se atingătot timpul de animale necurate (vezi Leviticul 11,7-8).

Poate cea mai impresionantă parabolă care s-a rostit vreodatăeste Parabola fiului risipitor. Dacă suntem sinceri cu noi înșine,în istoria aceasta ne regăsim fiecare, pentru că fiecare ne-amîndepărtat pentru un timp mai scurt sau mai lung de Tatăl nostruceresc, fiecare am risipit mai puţin sau mai mult din valorileîncredinţate nouă.


În timp ce parabola amintește despre un tată care avea doi fii,constatăm că, iniţial, fiii nu aveau tată. Fiul cel tânăr și-a luattoată averea și a plecat, iar fratele său mai mare își trăia frustrareaalături de un părinte pe care nu l-a înţeles niciodată. Iată dramaacelei familii.

Una dintre marile amăgiri este pseudo-libertatea, care sedefinește ca independenţă faţă de Dumnezeu și lipsa tuturorîngrădirilor. Acest miraj este paradisul promis de Satan, carese află dincolo de hotarele ascultării de Dumnezeu. Invariabil,efectul este cel ilustrat de experienţa fiului risipitor: decadenţăși singurătate. În aceste condiţii nefericite, fiul cel tânăr în-cepe să aibă un tată și acesta marchează începutul întoarceriisale.

Tatăl care așteaptă

5. De unde știm că, deși a fost întristat și îngrijorat din cauzacelor petrecute, tatăl a așteptat, totuși, întoarcerea fiuluimai tânăr? Luca 15,20

„Era ceva nedemn pentru un bărbat în vârstă să alerge, darbătrânul tată a lăsat la o parte preocuparea pentru demnitateasa... Înainte de a apuca să rostească vreun cuvânt de justificare,tatăl și-a întins braţele în jurul gâtului băiatului și l-a sărutat. ÎnVechiul Testament, o îmbrăţișare era expresia reunirii (Gen.29,11-13; 33,4; 45,14).”4 Bucuria tatălui a fost așa de mare, încâta alungat din minte orice gând de condamnare a purtării trecute afiului său celui tânăr.

Cât de mult trebuie să-i fi șocat cuvintele parabolei pe cărturariiși fariseii care Îl ascultau pe Isus! Ei ar fi dat din cap aprobator

4 Peter Jones, The Teaching of the Paraboles, Nashville, Tennessee:Broadman Press, 1982, p.177.


dacă tatăl din parabolă ar fi cerut pocăinţă și dovezi de schimbareînainte de a-și fi reprimit fiul în casa părintească.

6. Ce semnifică în mod deosebit întoarcerea fiului risipitor,nu ca un rob, ci ca un fiu al tatălui? Luca 15,22-24

Deoarece și-a pretins moștenirea înainte de termen, fiul celtânăr știa că nu mai are nici un drept asupra bunurilor tatălui său,iar comportamentul său din trecut justifica respingerea sa de cătrepărintele jignit. În aceste condiţii, își dorea să devină unul dintreslujitorii tatălui său. N-a mai avut ocazia de a sugera aceastăalternativă, pentru că tatăl s-a grăbit să-i dea cea mai bună haină,cu care erau onoraţi numai oaspeţii de seamă. Pe degetul său,tatăl a așezat un inel-pecete pe care îl primeau numai cei cedeţineau o anumită autoritate (Genesa 41,42; Estera 8,2), iarpicioarele i-au fost încălţate în sandale, încălţăminte a oamenilorliberi în acea vreme.

Faptul că tatăl este primul care îl observă și îi iese înîntâmpinare, constituie o mărturie indirectă a îngrijorării cu caretatăl aștepta momentul reîntoarcerii fiului său. Drama acelei familiise încheie în momentul emoţionant când tatăl își îmbrăţișeazăfiul. Istoria durerii fiului se încheie în braţele tatălui.

La acest punct, merită să subliniem deosebirea fundamentalădintre iubirea oamenilor și iubirea lui Dumnezeu. Lumea nuiubește persoana, ci capacităţile, aptitudinile, frumuseţea, baniiși performanţele pe care le realizăm. De îndată ce acestea dispar,lumea ne marginalizează, ne uită, ca pe tânărul risipitor.

Dumnezeu ne iubește nu pentru ceea ce avem sau pentru ceeace putem realiza, El ne iubește așa cum suntem. Tatăl l-a îmbrăţișatpe fiul său care era îmbrăcat în haine zdrenţuite și murdare.Aceasta este adevărata iubire de care avem nevoie. O asemeneaiubire conferă siguranţă.


Fiul cel mare

7. Pe cine reprezintă fratele cel mare din parabolă? Luca15,22-32

Resentimentul fratelui mai mare este asemenea atitudiniicărturarilor și a fariseilor. Isus le-a spus: „Priviţi măreţia iubiriilui Dumnezeu faţă de copiii Săi pierduţi și comparaţi-o cu pro-pria voastră lipsă de bucurie, de iubire, de mulţumire și cuîndreptăţirea voastră de sine. Încetaţi să mergeţi pe căile voastrelipsite de iubire și fie-vă milă. Cel mort spiritual se ridică la onouă viaţă. Cel pierdut se întoarce acasă. Bucuraţi-vă împreunăcu ei.”5

„Fratele mai mare este foarte nepopular în parabolă. Dar elnu este nicidecum neobișnuit în societate și are mulţi descendenţi.Uneori, este chiar un cetăţean model. Crede sau vrea să creadăcă toţi ceilalţi îi sunt inferiori.”6

8. Ce putem înţelege despre religia cărturarilor și a fariseilor,din cuvintele fratelui mai mare, menţionate în Luca 15,29-30?

Situaţia fiului cel mare reflectă o altă formă de amăgire. Aparent,nici una dintre formele de pierzare despre care am vorbit pânăacum nu se referea la el. El nu s-a depărtat de tatăl său (asemeneaoii pierdute, care s-a depărtat de păstor), nici nu a părăsit loculdatoriei sale (așa cum s-a întâmplat în cazul banului pierdut).Fiul cel mare i-a spus părintelui său cu necaz: Eu îţi slujesc ca unrob de atâţia ani și niciodată nu ţi-am călcat porunca.

El reprezintă acea categorie de oameni care, asemeneafariseilor, se conformează exterior legii, dar rămân în opoziţieflagrantă cu spiritul ei. Distanţa dintre ei și Dumnezeu nu este o

5 Joachim Jeremias, The Parables of Jesus, New York: Charles ScribnersSons, 1972, p. 131.

6 The Interpreters Bible Commentary , Zondervan Publishig House, 1979,vol. 8, p. 279.


distanţă fizică, exterioară, ci una mult mai gravă, distanţainterioară. Dorinţa fiului mai mare nu este aceea de a se bucurade prezenţa tatălui, ci de a se simţi bine împreună cu prietenii săi.În timp ce fiul mai tânăr, mânat de aceeași dorinţă, a părăsit casapărintească, fiul cel mare aștepta moartea tatălui pentru a fi liber.Nu își iubea nici fratele și nici părintele. Pe tată îl considera unstăpân de sclavi, ascultarea de el o robie, iar pe fratele său îlnumește, impersonal, acest fiu al tău (v.30).

Isus a lăsat pilda neterminată. Nu știm dacă fiul risipitor arămas statornic la sânul iubirii tatălui său. Nu știm nici dacă fratelesău mai mare a luat hotărârea de a se alătura participanţilor lamasa festivă.

Te afli în postura fratelui mai mare? Sau ești fratele maitânăr? Cum vrei să scrii ultima parte a acestei povestiri ?

Ecouri ale pildelor din Luca 15 răzbat prin tot Noul Testa-ment. Citește Matei 10,5-8; Faptele Apostolilor 1,8; Romani 6,11-13; Galateni 4,7; Efeseni 2,1-22. De asemenea vezi Psalmul 23.

„Iubirea lui Dumnezeu urmărește încă pe cel care a ales să sedespartă de El și Domnul pune în mișcare toate mijloacele pentrua-l readuce în casa părintească... Această iubire a lui Dumnezeua fost cea care l-a atras spre casă.”7

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

� După acest studiu cum ai răspunde la întrebarea: Ce așteaptăde fapt Dumnezeu? Ce Îi place Lui?

� Care sunt elementele comune celor trei parabole? Ce neînvaţă aceasta despre caracterul lui Dumnezeu?



� Cu cine te identifici? Cu oaia pierdută? Cu bănuţul? Cufratele mai tânăr? Cu fratele mai mare? De ce?

CONCLUZIICele trei parabole ne oferă posibilitatea identificării șansei de

salvare. Din prima parabolă, învăţăm că mântuirea înseamnă săfim mereu împreună cu Păstorul nostru, din a doua că trebuie sărămânem la locul datoriei noastre, locul stabilit nouă deDumnezeu, iar cea de a treia parabolă arată că mântuirea înseamnăsă-L păstrăm pe Dumnezeu în centrul preocupărilor și gândurilornoastre.

Studiul 2

COMOARA ASCUNSĂCOMOARA ASCUNSĂCOMOARA ASCUNSĂCOMOARA ASCUNSĂCOMOARA ASCUNSĂ

Toate obiectele care ne înconjoară au o anumită valoare.Aceste obiecte diferă foarte mult, în funcţie de materialul dincare sunt confecţionate, în funcţie de utilitatea lor etc. Uneleobiecte sunt indispensabile vieţii, pe când altele, deși considerateca având o valoare foarte mare, pot să ne lipsească și totuși să fimfoarte fericiţi.

Studiul prezent vorbește, pe de o parte, despre valorile autentice,după care merită să alergăm și pentru care merită să plătim oricât,iar pe de altă parte, despre valorile aparente, care pot fi piedici încalea adevăratei noastre fericiri, în calea salvării noastre.

Citiţi pentru studiul săptămânii Matei 13,44-46; LucaCitiţi pentru studiul săptămânii Matei 13,44-46; LucaCitiţi pentru studiul săptămânii Matei 13,44-46; LucaCitiţi pentru studiul săptămânii Matei 13,44-46; LucaCitiţi pentru studiul săptămânii Matei 13,44-46; Luca7,36-50; 12,17,36-50; 12,17,36-50; 12,17,36-50; 12,17,36-50; 12,13-34; 14,25-35;3-34; 14,25-35;3-34; 14,25-35;3-34; 14,25-35;3-34; 14,25-35;

Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră.(Luca 12,34)

Iubirea Îl determină pe Dumnezeu să ne caute. Și, o dată cene găsește, El se oferă să ne readucă în postura iniţială, de copiiai Săi. Felul în care răspundem ofertei Sale hotărăște direcţiaîn care o va lua viaţa noastră.

Diamantul Asiei a fost descoperit de perși, în anul 1628. Avândforma unei picături cu axul mare de opt centimetri, iar cel mic decinci centimetri, este cel mai mare diamant din lume. Jefuitoriide morminte l-au furat, apoi, din mormântul lui Chyen LungManchu, împăratul Chinei, în anul 1799, la o sută de ani dupămoartea acestuia. Timp de optsprezece ani, nimeni nu i-a mai datde urmă.


Apoi a reapărut în Hong Kong, ca o garanţie a unui mareîmprumut, care, în cele din urmă, nu a mai fost restituit. Maitârziu, un individ neidentificat a cumpărat diamantul, la Paris.

În urmă cu 2000 de ani, Isus a rostit o parabolă despre unvânzător care a achiziţionat un mărgăritar de mare preţ. Aceastăpovestire, asemenea celorlalte pe care le-a spus Isus, ne ajută săînţelegem planul făcut de Dumnezeu pentru salvarea oamenilor.Este adevărat că, în îndurarea Sa, Isus ne caută în ciuda faptuluică suntem păcătoși. Este însă la fel de adevărat că, odată găsiţi deEl, se cere un răspuns din partea noastră, pe măsura iubirii Sale.

MĂRGĂRITARUL DE MARE PREŢ

Termenul grecesc pentru negustor, se referă la un angrosist,deosebit de vânzătorul cu amănuntul sau de cel ambulant. Cei dintâierau foarte respectaţi, chiar unii preoţi ocupându-se cu așa ceva.

„În lumea veche, mărgăritarele ocupau un loc deosebit în inimaoamenilor. Oamenii doreau să aibă un mărgăritar frumos, nu doarpentru valoarea lui în bani, ci mai ales pentru frumuseţea lui. Leplăcea pur și simplu să-l ţină în mână, să-l admire. Cele maiimportante surse de perle erau coastele Mării Roșii, OrientulApropiat și Orientul Îndepărtat. Un negustor cutreiera însă pieţelelumii întregi pentru a găsi un exemplar de o frumuseţe aparte.”1

1. Descrie atitudinea negustorului la găsirea mărgăritarului(Matei 13,46). Ce ne spune comportamentul său desprevaloarea mărgăritarului?

Negustorul din pildă îi reprezintă pe oamenii care Îl caută in-sistent pe Mântuitorul lor. Acest Salvator este mai preţios decâtoricare altul, tot așa cum mărgăritarul valorează pentru negustormai mult decât orice.

1 William Barclay, The Gospel of Matthew, Philadelphia, The WestminsterPress, 1975, vol. 2, pp. 86-87.

COMOARA ASCUNSÃ 17

Dacă oricum nu putem face nimic pentru a ne cumpărasalvarea, de ce trebuie să fim dispuși să renunţăm la orice pentrua o câștiga? Deoarece, adeseori, suntem stăpâniţi de ceea ceposedăm. Deoarece averile pot conduce vieţile noastre, care artrebui să fie conduse doar de Dumnezeu (Matei 19,16-26). Da,mântuirea ne costă tot ce avem, însă valoarea ei este mai maredecât ne putem noi imagina.

2. Cum devenim conștienţi de valoarea Mărgăritaruluiceresc? Ioan 14,16-18; 15,26; 16,13-14; 1 Corinteni 12,3.Compară cuvintele apostolului Pavel din Filipeni 3,7-8cu atitudinea negustorului în momentul în care a găsitmărgăritarul.

Negustorul reprezintă acea categorie de oameni care au auzitdespre adevărata comoară și sunt în căutarea ei. El este un simbolpentru cei care cunosc valorile autentice și renunţă continuu lalucruri mai puţin valoroase pentru a putea cumpăra lucruri cu ovaloare mai mare. De fapt, marea înţelepciune a vieţii constă în aști să renunţi la lucrurile fără valoare în schimbul adevăratelorvalori.

Parabola se încheie cu intrarea în posesia mărgăritarului demare preţ, pentru care negustorul a dat tot ce a avut. Acesta estesecretul salvării. Nu putem intra în posesia nici unei adevăratevalori divine, fără să renunţăm la valorile aparente pe care le avem.Pentru a obţine pacea sufletească, trebuie să vindem mulţumireade sine egoistă. Pentru a obţine bucuria în Domnul, trebuie sărenunţăm la bucuriile de o clipă ale vieţii păcătoase. Pentru aobţine salvarea lui Dumnezeu trebuie să renunţăm la auto-suficienţă.


COMOARA ÎNGROPATĂImaginează-ţi că trăiești într-o perioadă în care nu există

instituţii bancare. Hoţii mișună peste tot. Mai mult, ameninţareaarmatelor cotropitoare se conturează deseori la orizont. Cum aiproceda ca să-ţi pui în siguranţă averea? Cumva ai îngropa-o?

În zilele lui Isus, mulţi oameni făceau exact acest lucru. Darsă presupunem că uiţi locul în care ţi-ai îngropat comoara. Saupoate că, între timp, ești arestat sau exilat. Atunci comoara taeste pierdută până când, întâmplător sau nu, cineva o va descoperi.

3. Care a fost motivul care l-a determinat pe omul dinparabolă să vândă totul și să cumpere ţarina? Matei 13,44

4. Matei 13 conţine șapte parabole, dintre care patru aufost rostite de Isus în faţa unei mulţimi de oameni. Darpilda comorii ascunse și a mărgăritarului de mare preţau fost spuse doar apostolilor Săi (v. 36). De ce crezi că aprocedat așa?

Negustorul reprezintă categoria celor care caută comoara, iaragricultorul îi reprezintă pe cei care, aparent din întâmplare, daupeste ea. Din parabolă deducem că acest agricultor nu era foarteînstărit, pentru că ogorul pe care-l lucra nu era al lui. Bogăţia luiera munca. Probabil că în acea primăvară agricultorul s-a hotărâtsă lucreze pământul mai bine, să-l are mai adânc, să smulgărădăcinile buruienilor și, de aceea, și-a înfipt fierul plugului maiadânc în pământ. La un moment dat, plugul său s-a împotmolit șiun sunet ciudat i-a atras atenţia. Spre marea lui bucurie, adescoperit o comoară ascunsă în acea ţarină. A alergat numaidecâtacasă și s-a hotărât să vândă totul pentru a cumpăra ogorul încare se afla comoara ascunsă. Această comoară merita mai multdecât tot ce avea.

Parabola aceasta descoperă adevăruri impresionante:

COMOARA ASCUNSÃ 19

� Dumnezeu a pus o comoară la îndemâna fiecărui om.

� Asemenea agricultorului, oamenii calcă neștiutori pesteaceste comori, într-o febrilă goană după fericireaamăgitoare, când adevărata comoară aste atât de aproapede ei.

� Decizia de a renunţa la toate pentru a intra în posesia acestorcomori îi aparţine omului.

TURNUL NETERMINAT. ÎMPĂRAŢII CARE PORNESC LA LUPTĂ

5. Citește Luca 14,25-35. Cum se împletesc parabolele dinversetele 28-33 cu cele pe care le-am studiat până acum?

6. Descrie împrejurările care L-au determinat pe Isus sărostească aceste pilde (versetele 25-27).

El s-a întors (v. 25). În timp ce norodul Îl urma, Isus S-a opritși S-a întors spre a-i privi. Isus mergea pe drumul spre Ierusalimși spre cruce. Dar cei mai mulţi dintre oamenii care Îl urmau,gândeau că El Se ducea acolo spre a întemeia un regat pământesc.De aceea le-a spus că oricine Îl urmează, trebuie să o facă hotărâtși să renunţe, dacă va fi cazul, la cele mai îndrăgite aspiraţii sauposesiuni.

Cine nu urăște pe tatăl său… (v. 26). Uneori, cuvântul a urî artrebui înţeles doar ca o figură de stil tipic orientală, însemnând aiubi mai puţin. Așadar, dacă iubim pe cineva mai mult decât peIsus, nu putem fi ucenicii Săi.

7. Prin prisma versetelor 25-33, ce vor să spună versetele34 și 35? (vezi Matei 5,13; Marcu 9,50)

Aici, în Luca 14,34, gustul sării reprezintă spiritul de consa-crare. A fi ucenic fără a avea acest spirit de supunere deplină,înseamnă a pierde timpul degeaba.


În acest paragraf al Evangheliei după Luca, Domnul IsusHristos menţionează condiţiile necesare pentru a fi un adevăraturmaș al Său, un adevărat ucenic. Împrejurările erau foartepotrivite pentru a clarifica această problemă, deoarece semenţionează că împreună cu Isus mergeau multe noroade (Luca14,25).

� Prima condiţie este conţinută în propoziţia: Dacă vinecineva la Mine (Luca 14,25). Dominanta uceniciei oconstituie relaţia cu Mântuitorul. Totul depinde de tăriaacestei legături și de calitatea ei.

� A doua condiţie este dispoziţia de a renunţa la oriceafectează legătura cu Domnul.

� A treia condiţie este purtarea crucii. Această cruce este unsimbol al greutăţilor de care ne lovim în străduinţa noastrăde a asculta de Dumnezeu. Pe această cruce trebuie atârnatspiritul nostru de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu.

Domnul Isus ilustrează acest proces al uceniciei prin douăimagini: imaginea construirii unui turn și imaginea împăratuluicare pornește la luptă. A-L urma pe Isus este o construcţie nouă,pe verticală, dar și o luptă continuă cu puterile răului.

Avem tendinţa de a ne concentra prea mult asupra dimensiuniiorizontale a existenţei. Trebuie să investim în vertical, adică săconstruim, așa cum spunea Domnul Isus Hristos în pilda Sa,vorbind despre zidirea turnului. Ambele (construirea și lupta)cer chibzuinţă. Un turn neterminat sau o luptă necâștigatăînseamnă faliment, ruină, moarte.

Concluzia lui Isus este: Tot așa, oricine dintre voi, care nu seleapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu. (Luca 14,33).

Ai calculat cât te costă să devii ucenicul lui Isus?

COMOARA ASCUNSÃ 21

UNDE ESTE COMOARA VOASTRĂ?

8. Ce L-a determinat pe Isus să rostească parabola bogatuluinebun? Luca 12,13 (compară cu Deuteronom 21,17)

9. În ce aspect se deosebește nebunul bogat de cele douăpersonaje studiate de noi în pildele anterioare? În ce sensse aseamănă reclamantul din versetul 13 cu bogatul nebun?

Bogatul nebun s-a întrebat: Ce voi face? și tot el a dat nepotri-vitul răspuns: …îmi voi strica grânarele și voi zidi altele mai mari(v. 18). Procedând astfel, și-a pus singur eticheta de rob al proprieilăcomii (Coloseni 3,5).

Observaţi de câte ori a folosit nebunul cuvintele EU și MELE.Egoismul l-a împiedicat să îndeplinească porunca Legii: Să iubeștipe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău,cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău (Luca 10,27; vezi șiDeuteronom 6,5; Exod 10,12-17). În loc să folosească prisosulbelșugului său pentru a-i ajuta pe săraci, văduve și orfani, el l-afolosit spre a-și satisface propriile dorinţe.

Versetele imediat următoare (Luca 12,22-34) prezintă un stilde viaţă diferit de cel al bogatului din pildă. Isus spune că până șipăsările cerului și florile câmpului știu mai bine decât bogatulnebun cum să trăiască. Legătura dintre om și valorile materialepoate fi atât de puternică, încât să treacă dincolo de normalitate,de dreptate sau chiar de legăturile cele mai strânse de iubire, cumar fi relaţia dintre fraţi.

Rugat să intervină într-o problemă de moștenire, DomnulHristos transferă această problemă civilă în domeniul spiritual,rostind pe un ton grav: Păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani,căci viaţa cuiva nu stă în belșugul avuţiei lui (Luca 12,15). Corelămadesea noţiunea de fericire cu verbul a avea (în sensul valorilormateriale), în loc de a o corela cu verbul a fi.


Parabola ilustrează iluzia unei fericiri durabile în urma unuian cu recolte bogate. Bogăţia materială era însă umbrită de sărăciasufletească. Bogatul cunoaște doar limbajul egoismului. El poartăun dialog doar cu sine însuși: Îmi voi strica...voi zidi...voi strânge.Concluzia Domnului Isus este că acest om s-a îmbogăţit doarpentru el, nu și faţă de Dumnezeu. Bogăţia faţă de Dumnezeuconstă în fapte de iubire, săvârșite pentru alţii.

În continuare, Domnul Isus arată modul în care trebuie să seraporteze un adevărat ucenic la problemele materiale:

� Să nu se îngrijoreze cu privire la mâncare sau la alte nevoiale trupului;

� Să știe că Dumnezeu îi cunoaște nevoile;

� Împărăţia lui Dumnezeu să fie prioritară pentru el;

� Să cultive altruismului faţă de cei din jur.

În ce domenii ale vieţii putem fi și noi asemenea bogatului dinpildă? Unde este depozitată comoara noastră?

CEI DOI DATORNICIPilda celor doi datornici ne prezintă singurele două atitudini

pe care le putem adopta faţă de iertarea oferită de Dumnezeu:recunoștinţă sau nepăsare egoistă.

10. Identifică cele trei personaje principale din Luca 7,36-40. Asociază apoi oamenii din pildă (versetele 41-43) cupersonajele din versetele 36-40.

Omul care a datorat mult _____________________________

COMOARA ASCUNSÃ 23

Omul care a datorat puţin _____________________________Creditorul __________________________________________

Niciunul dintre datornici nu a fost în stare să-și achite datoria,să restituie împrumutul. Deosebirea dintre ei a constat înatitudinea pe care a luat-o fiecare faţă de iertare.

Fariseul Simon s-a considerat fără păcat datorită conformăriisale unui set de legi. El se credea un om bun. De aceea, nu-șidădea seama că are nevoie de iertare din partea lui Hristos.„Singurul lucru care îl ţine pe om departe de Dumnezeu estemulţumirea de sine.”2

Simon a privit cu dispreţ scena ce se desfășura în faţa lui.Fariseii considerau că bărbaţii se întinează dacă îi atinge vreofemeie, iar a te atinge de o femeie desfrânată echivala cu o necurăţieși mai mare. Dar Învăţătorul Isus permisese acestei femei nu numaisă-L atingă, ci și să-I sărute picioarele și să le ungă cu un parfumscump, procurat, foarte probabil, cu banii câștigaţi de-a lungulvieţii ei desfrânate. Însă această femeie a recunoscut neputinţa eide a se îndrepta.

Cum trebuie să se fi simţit Simon, fariseul, când Isus nu arostit nici un cuvânt în privinţa iertării păcatelor lui, în timp ce aspus înaintea tuturor că păcatele acestei femei au fost iertate?

Sentimentul neplăcut de a te ști dator este direct proporţionalcu mărimea datoriei și devine aproape insuportabil atunci cândconstaţi că ești în imposibilitate de a o achita. Domnul Isustransferă această situaţie în domeniul spiritual, referindu-se ladatoria noastră faţă de Dumnezeu. Mărimea datoriei este egalăcu mărimea vinovăţiei noastre. La fel ca în pilda relatată deDomnul Isus, noi ne aflăm în imposibilitatea de a ne achita datoria.Dar nu toţi sunt conștienţi de lucrul acesta. Unii cred că anumitefapte bune pe care ei le fac achită această datorie. Alţii se simt

2 William Barclay, The Gospel of Luke, Philadelphia, Westminister Press,1956, p. 95.


veșnic îndatoraţi faţă de Dumnezeu, veșnic îndatoraţi să-Liubească și să facă bine.

Cei doi datornici ne sunt cunoscuţi din rapoartele Evanghe-liilor. Unul este Simon, un fariseu bolnav de lepră, care a fostvindecat de Isus. Cealaltă persoană este Maria, eliberată deputerea demonică și salvată de la condamnarea la moarte dată defarisei. Ambii se simţeau îndatoraţi faţă de Isus. Simon credea căîși poate plăti datoria printr-o masă oferită în cinstea lui Isus.Maria se considera veșnic datoare. Se apreciază că, pentru vasulde alabastru cu mir, ea a trebuit să plătească atât cât câștiga unmuncitor într-un an de zile.

Există oameni care caută fără încetare mărgăritarul de marepreţ, dar nu sunt dispuși să renunţe la obiceiurile lor rele, deaceea nu îl găsesc niciodată.

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU:

� Amintește-ţi ce ai învăţat în această săptămână desprevaloarea Adevărului, despre efortul necesar pentru a ajungela El, despre diferitele căi pentru primirea Lui și desprelucrurile care ne-ar putea împiedica să-L primim.

� Ce ne învaţă Pilda bogatului nebun despre administrareaprisosului venitului nostru? Hristos a condamnat bunăstarea,bogăţia, sau doar atitudinea posesorului faţă de ea? Expli-că-ţi răspunsul.

REZUMATDumnezeu este gata să ne acorde iertare și o nouă viaţă în El.

Dacă suntem dispuși să ne consacrăm Lui, El va face schimbăriprofunde în viaţa noastră.

COMOARA ASCUNSÃ 25

CONCLUZIIÎn aceste pilde, Domnul Hristos a vorbit despre adevăratele

comori. Dumnezeu a așezat aceste valori în ţarina fiecărui om.Conștient sau nu, oamenii calcă peste comoara care ar putea săle aducă fericire veșnică. Dacă ar căuta aceste valori cu aceeașisârguinţa cu care caută aurul și argintul, ei ar găsi Mărgăritarulde mare preţ, pe Isus Hristos. Adevărata înţelepciune constă înînlocuirea priorităţilor materiale cu cele spirituale, a iubirii desine cu iubirea de Dumnezeu și de semeni. După găsirea acesteicomori, urmează zidirea pe verticală, adică dezvoltarea noastrăspirituală și, pe de altă parte, împotrivirea faţă de forţele ostileale răului.

Studiul 3

SEMĂNĂTORUL A IEȘIT SĂ SEMENESEMĂNĂTORUL A IEȘIT SĂ SEMENESEMĂNĂTORUL A IEȘIT SĂ SEMENESEMĂNĂTORUL A IEȘIT SĂ SEMENESEMĂNĂTORUL A IEȘIT SĂ SEMENE

Cele două parabole pe care le vom studia, tratează douămomente importante în desfășurarea planului de salvare a omului:momentul de început, semănatul, și momentul încheierii acesteilucrări, ospăţul. Lucrarea de mântuire începe prin acţiuni aparentmodeste și neînsemnate, ca și sămânţa semănată de semănător,dar finalul este uimitor și măreţ: o sărbătoare a nunţii. Între celedouă evenimente are loc procesul transformării noastre spirituale.Avem libertatea de a opri oricând acest proces, de a spune nusau, dimpotrivă, de a-l promova în viaţa noastră.

CCCCCitiţi pentru studiul acestei săptămâni Matei 13,1-9.18-2itiţi pentru studiul acestei săptămâni Matei 13,1-9.18-2itiţi pentru studiul acestei săptămâni Matei 13,1-9.18-2itiţi pentru studiul acestei săptămâni Matei 13,1-9.18-2itiţi pentru studiul acestei săptămâni Matei 13,1-9.18-23;3;3;3;3;Luca 14,16-24.Luca 14,16-24.Luca 14,16-24.Luca 14,16-24.Luca 14,16-24.

Iată! Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu șideschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. (Apocalipsa3,20)

Deși Dumnezeu împlinește planul Său de mântuire prinintermediul oamenilor, acest verset arată că în spateleinstrumentului omenesc este mereu Isus Hristos. În spatele vocilorcare ne cheamă se află întotdeauna vocea Lui. PrimireaSalvatorului în inima noastră este condiţia absolută a participăriinoastre la ospăţul Său.

Oferta divină a salvării este primită sau respinsă. Pe cei ceprimesc pe deplin harul lui Dumnezeu, El îi răsplătește pestemăsură de mult.

SEMÃNÃTORUL A IEºIT SÃ SEMENE 27

Atunci când unii fariseii și învăţători ai Legii I-au cerut odovadă că El este Mesia, Isus le-a reamintit istoria lui Iona șile-a spus că oamenii din Ninive îi vor condamna în ziua judecăţii(Matei 12,38-42). Apoi S-a îndreptat spre ţărmul mării, fiindurmat îndeaproape de o mulţime de oameni. Rostind pildasemănă-torului, fără îndoială, El a ţinut cont de diversele întrebăripuse de oamenii care-L urmau și de îndoielile exprimate de ei peparcursul drumului.

Săptămâna aceasta, vom continua studiul pildelor careilustrează felul în care oamenii primesc Împărăţia lui Dumnezeu.Studiind pildele semănătorului și ospăţului celui mare,examinează-ţi viaţa spre a-ţi da bine seama cum primești TUadevărul lui Dumnezeu.

PILDA SEMĂNĂTORULUI (Matei 13,1-9.18-23)

Am descoperit în studiul nostru că pasiunea și ardoareanegustorului de a cumpăra diamantul de mare preţ ilustreazăatitudinea ideală a celui care caută Împărăţia lui Dumnezeu. Dar,așa cum arată următoarea pildă, nu întotdeauna oamenii aurăspuns astfel.

1. Citește Marcu 4,1-20, apoi trece în dreptul fiecărui ele-ment din pildă litera cu care este notat ceea ce simbolizează.

1. Semănătorul ___2. sămânţa ___3. pământul, în general ___4. sămânţa căzută pe pământul de la marginea drumului ___5. sămânţa căzută pe pământul stâncos ___6. sămânţa căzută pe pământul năpădit de spini ___7. pământul bun ___


a. inima omenească

b. omul care Îl acceptă pe Hristos cu bucurie, dar mai târziuse descurajează ușor

c. omul care Îl primește pe Hristos, ascultă de El și aduceroade

d. Hristos, aceia care fac lucrarea Sa

e. omul care aude Cuvântul, dar nu îl înţelege

f. Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia

g. cel care aude Cuvântul, dar se pierde din cauza îngrijorărilorși a egoismului

După o zi plină (Matei 12,22-50), îmbulzeala mulţimii L-aobligat pe Isus să Se retragă într-o corabie (Matei 13,1-2). De laamvonul Său plutitor, Isus i-a putut vedea în depărtare peagricultori „foarte ocupaţi, unii aruncând sămânţa, alţii strângândgrâul timpuriu.”1

„Parabola semănătorului se aplică în mod deosebit activităţiilui Isus printre oameni și lucrării pe care El a făcut-o. Cuvântullui Dumnezeu este sămânţa. Fiecare sămânţă poartă în ea unprincipiu germinativ, un embrion de viaţă... Tot astfel, Cuvântullui Dumnezeu are viaţă în el... În fiecare poruncă și în fiecarefăgăduinţă a Cuvântului Lui Dumnezeu este putere, însăși viaţalui Dumnezeu, prin care porunca poate fi împlinită, iar făgăduinţarealizată.”2

Am studiat pildele agricultorului și negustorului. Aparent,iniţiativa căutării Împărăţiei lui Dumnezeu aparţine omului.Împărăţia era ilustrată ca fiind o comoară ascunsă, un mărgăritarrar, care trebuie căutat. Împărăţia lui Dumnezeu nu este, însă, ocomoară pasivă, în sensul că ea ar aștepta ca noi să o găsim.


2 Id., p.20.


Parabola pe care tocmai o studiem arată că Împărăţia luiDumnezeu este în acţiune, ea pornește spre noi pentru a ne cuceri.Asaltul ei nu este o acţiune militară, o acţiune a forţei. Acţiuneamântuirii nu pornește de la om. Nu noi ne-am dat seama că artrebui să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu. Iniţiativa Îi aparţinelui Dumnezeu. El ne-a iubit mai întâi. El a pornit în căutarea șirecuperarea noastră. Hristos este Marele Semănător care a ieșitsă semene. El seamănă pretutindeni, pentru ca toţi să aibă șansasalvării. Seamănă aceeași sămânţă, de aceeași calitate, pe oricefel de teren. Omul va decide cum va accepta sămânţa primită dinpartea Cerului. De aceasta va depinde, în final, salvarea saupierzarea. Fiecărui om i s-a dat o șansă. Felul în care o preţuieșteva determina răsplata sau condamnarea finală.

Semănătorul a ieșit să semene

„În ţările Răsăritului... cultivatorii de pământ locuiesc împreunăîn sate, pentru a se apăra de bandele rătăcitoare de hoţi.Dimineaţa, la răsăritul soarelui, ei pornesc la lucru din satele lorcătre câmpurile înconjurătoare și, în amurg, se întorc acasă. Înacelași fel, Hristos, Marele Semănător al adevărului, a plecat dela Tatăl din ceruri către această lume, ţarina (Matei 13,38), pentruca să poată ’mărturisi despre adevăr’ (Ioan 18,37; 10,10).”3

„Hristos seamănă Cuvântul și El Însuși este Cuvântul (Ioan1,1). Cuvântul vorbit nu va trăi în inimile ascultătorilor fără harulSău, fără prezenţa Sa.”4

2. Cum l-ai descrie pe omul reprezentat prin pământul depe marginea drumului? (Matei 13,3-4.19)

3 The Seventh-Day Adventist Bible Commentary, Review and Herald, 1980,vol.5, p. 404.

4 The Pulpit Commentary (The Gospel According to Matthew),Hendrickson Publishers, 1983, p.18.


Un agricultor semăna, folosind una dintre următoarele metode:– Putea împrăștia sămânţa în timp ce străbătea la pas câmpul,

cu sacul de seminţe aruncat peste umărul său. Dacă suflavântul, unele dintre seminţe puteau ajunge cu ușurinţă pepotecă.

– Putea să așeze un sac cu sămânţă pe spinarea unui măgar,să facă o spărtură într-un colţ al sacului, apoi să mâneanimalul de-a lungul câmpului, în timp ce sămânţa curgeadin sac. Unele seminţe cădeau în mod sigur pe potecabătătorită, în timp ce animalul trecea de la o cărare lacealaltă.

Hristos este Marele Semănător. El a ieșit să semene adevărulpe locurile bătătorite de păcate, fiind mânat de o datorie a iubirii.A semănat lângă drum, între oamenii căzuţi, marginalizaţi, întrecei care și-au pierdut orice orientare în viaţă. A semănat luminăîn locurile întunecoase, adevăr în locurile unde bântuie suferinţași nedreptatea și a semănat iubirea acolo unde există indiferenţă,vrăjmășie sau chiar ură declarată.

Seminţele semănate de El au puterea de a crește în orice mediu,de a schimba condiţiile de viaţă ale oricărui om, indiferent cât demult ar fi greșit. Sămânţa semănată de El este Cuvântul Său, suntprincipiile și legile Sale, sunt faptele și exemplul Său. Putem spunecă sămânţa este chiar persoana lui Isus Hristos. De aceea însămânţa aceasta este atâta putere și are o valoare atât de mare.Atitudinea faţă de sămânţă este, de fapt, atitudinea pe care oluăm faţă de Semănător. Cine refuză sămânţa Îl refuză, de fapt,pe Isus Hristos. Hristos a subliniat mereu această relaţie.

Locul de lângă drum îi reprezintă pe cei care aud Cuvântul cuprivire la Împărăţie, dar nu-l înţeleg. Aici nu este vorba despreneînţelegerea scuzabilă. Este situaţia alcoolicului, care „nuînţelege” cât de dăunător este pentru el consumul de alcool. Elnu vrea să înţeleagă.


Locurile stâncoase

3. Descrie tipul de oameni reprezentat prin pământulstâncos? Matei 13,5-6.20-21; Luca 8,13.

Sub câţiva centimetri de pământ fertil ai uneori surpriza săîntâlnești straturi de piatră. Oamenii asemănaţi cu acest tip deteren primesc sămânţa Evangheliei cu bucurie, dar nu socotescpreţul uceniciei. Privind doar la beneficiile imediate ale religiei,„ei nu s-au gândit niciodată cu seriozitate la asprimea crucii, lapericole și la sacrificiile pe care le presupune ea.”5 Astfel, cândarșiţa încercărilor și a ispitelor se abate asupra lor, cândDumnezeu le cere să pună capăt vieţii lor tihnite și să se achite deo datorie neplăcută sau să renunţe la un obicei plăcut, însă dăunător,planta gingașă a Evangheliei, răsărită de curând, se ofilește grabnic.Acest pasaj se află în strânsă relaţie cu cel din Luca 14,28-30.

Mulţi oameni au auzit de minunile făcute de Domnul Isus (Ioan6,1-22) și, căutând să-și satisfacă curiozitatea, au pornit în grabăsă-L asculte. Au nădăjduit, în același timp, să-și asigure satisfacereanevoilor trecătoare, prin asocierea lor cu Isus. Deoarece eraconștient de adevăratele motive pentru care Îl căutau, Isus le-aspus: Lucraţi, nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncareace rămâne în viaţa veșnică și pe care v-o va da Fiul omului; căciTatăl, adică Însuși Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui(Ioan 6,27).

Ceea ce a spus El în continuare despre natura a ceea ce aveasă ofere, a dezamăgit așteptările lor greșite și tradiţiile moștenitede veacuri. „Ei salutaseră cu bucurie puterea Lui făcătoare deminuni, erau nerăbdători să fie eliberaţi de boală și de suferinţă,dar nu voiau să aibă nici o legătură cu viaţa Lui de sacrificiu.Nu-i interesa împărăţia spirituală tainică de care vorbea El.”6

5 The Pulpit Commentary (The Gospel According to Matthew), HendricksonPublishers, 1983, p.18.

6 Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, București, Editura Viaţă și sănătate,1997, p.317.


Pământul stâncos este cel ce aude Cuvântul și îl primește îndatăcu bucurie, dar nu are rădăcină în el... „Rădăcinile” care îi lipsescacestei categorii de oameni sunt convingerile solide, întemeiatepe ceea ce spune Dumnezeu și, mai ales, aplicarea lor. Ei așteaptădoar florile și roadele plantei, adică rezultatele favorabile, fără săse angajeze în lupta pentru a ajunge la ele, lupta cu greutăţile șiprigonirile, prin care ar obţine o mai mare stabilitate, mai multăprofunzime și, în final, o coroană bogată.

Acest tip de oameni sunt cei cărora le este greu să aprofundezelucrurile. Lor le place să lucreze doar la părţile vizibile ale vieţii,la aspectul exterior, dar, ca și în cazul plantelor, partea exterioarăeste condiţionată de bunul mers interior. Superficialitatea iese înevidenţă în vremuri de criză. Atunci le lipsește puterea și suntdispuși mai degrabă să renunţe la ceea ce a fost semănat în ei,decât să înfrunte greutăţile.

Spinii înăbușitori (Matei 13,7-22; Luca 8,14)

4. Care este progresul de la un tip de sol la altul?

a. Pe pământul de lângă drum, sămânţa _____________________________________________________________________ .

b. Pe pământ pietros, sămânţa ______________________, dar

___________________________ îndată după aceea.

c. Între spini, sămânţa ____________, dar ____________________________________________________________________ .

În pământul pietros, plantele tinere se ofilesc imediat ce leatinge căldura soarelui. În pământul năpădit de spini, planteletrăiesc ceva mai mult. Tot astfel, creștinii reprezentaţi de acestteren, ajung mai maturi în experienţa lor creștină decât ceireprezentaţi prin pământul pietros. Ei par să aibă un nou început


în viaţă. În cele din urmă însă, preocuparea lor cu grijile șiproblemele fiecărei zile le sufocă experienţa creștină, după cumspinii înăbușe plantele de cultură. Ei ajung prea ocupaţi sau preaobosiţi pentru a se mai ruga sau a mai studia Cuvântul luiDumnezeu.

5. Cum poţi să definești grija acestei lumi și înșelăciuneabogăţiilor (Matei 13,22) și plăcerile vieţii (Luca 8,14)?Ce sfat ne dă Hristos cu privire la acești „spini”? Matei6,24-34.

„Există mulţi ale căror minţi sunt îndurerate sub o povară degriji, deoarece ei caută să atingă standardele lumii. Ei s-au pus înslujba acesteia, au acceptat încurcăturile ei și au adoptat obiceiurileei. Astfel, caracterul lor este deformat și viaţa le devine o povară.Neliniștea continuă le secătuiește puterile. Domnul nostru vreaca ei să renunţe la acest jug al robiei și îi invită să accepte jugulSău. El spune: ’Jugul Meu este plăcut, iar sarcina Mea este ușoară’.Îngrijorarea este oarbă și nu poate citi viitorul, dar Isus vede clarsfârșitul de la început. Pentru fiecare dificultate, El are pregătităo cale de rezolvare.”7

Oamenii menţionaţi în această categorie îi reprezintă pe ceicare aud Cuvântul, dar sunt năpădiţi de îngrijorări și de înșelăciuneabogăţiilor. Prezenţa spinilor arată că acest teren, spre deosebirede primele două, este fertil, dar pe el cresc lucruri nefolositoareși dăunătoare.

Spinii sunt folositori numai pentru ei înșiși, de aceea sunt unsimbol potrivit al egoismului. Trăind numai pentru sine, omulegoist este critic, cinic și înţepător faţă de alţii. Există incompatibi-litate între principiile lui Dumnezeu și principiile acestei lumi,după cum este o incompatibilitate între spini și sămânţa cea bună.Noi hotărâm ce cultivăm în inima noastră. Noi hotărâm în cemăsură suntem preocupaţi de lucrurile vremelnice, dar rezultatulnu va fi același.

7 Ellen G. White, Divina vindecare, București, Editura Viaţă și sănătate, p. 481.


În pământ bun (Matei 13,8.23; Luca 8,8.14)

6. Care sunt caracteristicile celor reprezentaţi prin sămânţacăzută în pământ bun? Matei 13,23; Luca 8,8.15

a. __________________________________________________b. __________________________________________________c. __________________________________________________

„Ascultătorii asemănaţi cu pământul cel bun, auzind Cuvântul,Îl păstrează. De aceea Satana, cu toate mijloacele răului pe carele folosește, nu este în stare să-l smulgă de la ei.”8

„Cel cu o inimă curată este acela care se supune în totul lucrăriiconvingătoare a Duhului Sfânt… El are o dorinţă sinceră de acunoaște adevărul, ca să-l poată trăi. Inima bună este o inimăcredincioasă, o inimă care are încredere în Cuvântul luiDumnezeu.”9

De remarcat că roada este adusă „în răbdare”. Cei ce primescîn inima lor Cuvântul nu sunt scutiţi de greutăţi și necazuri. Darprin luptă se dezvoltă caracterul și calităţile spirituale – rodulcredinţei: blândeţea și iubirea.

Cum înţelegi aducerea de roadă în mod diferit – „unul treizeci,altul șaizeci, altul o sută”? De ce nu aduc toţi roadă sută la sută?

Observăm că fiecare dintre categoriile amintite până aici aauzit Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este șansa pe care o oferăDumnezeu fiecărui om. În Matei 24,14, este scris: Evangheliaaceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea ca săslujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va venisfârșitul.

8 Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, București, Editura Viaţă șisănătate, 1995, p. 481.

9 Ibid.


ȘI TU EȘTI INVITAT (Luca 14,16-24)Finalul planului de mântuire îl constituie ospăţul de nuntă.

Acesta va fi momentul festiv al începerii fericirii veșnice.7. Descrie cadrul general al pildei ospăţului de nuntă (Luca

14,16-24).

„Când a vorbit despre fericirea acelora care vor participa laacel ospăţ, interlocutorul lui Isus (Luca 14,15) se gândea, cusiguranţă, numai la evrei, pentru că evreul obișnuit nu se gândiseniciodată că străinii ar putea găsi un loc la ospăţul lui Dumnezeu.”10

Slujitorii au pregătit ospăţul, un ospăţ pe măsura rangului deîmpărat și, potrivit obiceiului, au ieșit să-i invite pe oaspeţi. Încele din urmă, solii s-au întors cu scuzele invitaţilor. Unele dintrescuze sunt foarte asemănătoare cu ale noastre. Omul care acumpărat un ogor a pus în inima sa afacerile mai presus de cererilelui Dumnezeu. Câţi dintre noi suntem atât de prinși în treburilezilnice, încât neglijăm timpul de rugăciune, studiul Bibliei șiînchinarea înaintea lui Dumnezeu! Alţi oameni simt că nu potaccepta invitaţia lui Dumnezeu din cauza problemelor care s-arputea ivi în familiile lor.

Stăpânul le poruncește servilor săi să umple sala ospăţului.Prin profeţii Săi, Dumnezeu a invitat poporul israelit să guste dinbinecuvântările Împărăţiei. Împărăţia a venit. Poporului i s-atransmis ultima invitaţie. Drumurile și gardurile menţionate sereferă la extinderea invitaţiei Evangheliei dincolo de hotarele luiIsrael și în afara acestui popor.

Domnul Hristos nu i-a învăţat pe oameni că intrarea înÎmpărăţia Sa este un fapt care se produce în mod mecanic, de lasine. De asemenea, El nu a învăţat că intrarea în Împărăţia Sa arfi doar problema omului. Nici un om nu poate intra în Împărăţiefără invitaţia lui Dumnezeu... Omul nu poate să se mântuiascăsingur, dar se poate condamna pe sine însuși.

10 William Barclay, The Gospel of Luke, Philadelphia, Westminster Press,1975, p.192.


În Luca 14:23, omul care dă ospăţul spune robului său să îi„oblige” pe invitaţi să vină la ospăţ. De-a lungul veacurilor, aufost unii care au crezut că acest verset justifică folosirea forţeipentru convertirea altora la creștinism (exemplu: cruciadelecreștine).

8. Ce lumină aruncă Matei 5,43-47; 7,12; 10,14; 26,51-52;și Luca 9,51-55 asupra acestei probleme? Ce răspuns neoferă însăși pilda? Cum îi „somează” Isus pe oameni săcreadă în El?

Citește din cartea Parabolele Domnului Hristos capitolele„Semănătorul a ieșit să semene” și „La drumuri și la garduri”.

„Prin cuvintele ’silește-i să intre’, Isus subliniază, de fapt, urgenţainvitaţiei și forţa harului divin. Amabilitatea iubitoare are putereconstrângătoare. Există o deosebire evidentă între apelul insis-tent al lui Isus și recurgerea la forţă, pe care mulţi din cursulsecolelor trecute au socotit-o demnă de folosit și pe care s-arbizui unii dintre cei care se folosesc azi de Numele lui Hristos,dacă ar avea ocazia. Orice folosire a forţei sau persecuţie înmaterie de religie constituie o practică inspirată de Satan, nu deHristos.”11

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

� Ce ai înţeles din pildele semănătorului și ospăţului celui maredespre Isus Hristos, despre diferitele căi de a-L accepta șidespre obstacolele ce stau în calea trăirii Cuvântului Său?

� Luca 14,1-24 se concentrează asupra ospăţului. Isus S-areferit adesea la Împărăţia lui Dumnezeu în termenii unuiospăţ. Cum se simt oamenii la o petrecere? Ce ne spuneaceasta despre rigiditatea care îi dispreţuiește pe cei caregăsesc bucurie în ascultarea de Dumnezeu?

11 The Seventh-Day Adventist Bible Commentary, Review and Herald,1980, vol.5, p. 810.


CONCLUZII

Din acest studiu înţelegem mai bine raportarea omului laadevăratele valori. Parabola semănătorului a prezentat acest as-pect în forma simbolică a celor patru categorii de terenuri și aseminţei Cuvântului.

Parabola ospăţului a arătat atitudinea generală a oamenilorfaţă de invitaţia Evangheliei. În fiecare caz, alegerea îi aparţineomului. Dumnezeu hotărăște soarta veșnică a omului în funcţiede ceea ce a ales omul să cultive, să iubească mai mult. Cele douăparabole ne arată calea primirii Împărăţiei lui Dumnezeu în inimilenoastre și ne învaţă despre pericolele inimii împărţite, ale joculuidublu.

parabole_1

Documents

Transcript of parabole_1