Papucul-doamnei (Cypripedium calceolus)

Papucul-doamnei (Cypripedium calceolus) este o floare de o deosebită

frumuseţe. «Când o vezi pentru întâia oară, te opreşti în faţa ei ca în faţa unui

tablou vestit, dorit să-1 vezi aievea. Deodată, nu-ţi dai seama: e o bijuterie de

safire, rubine şi diamante, cum pare când picătura de rouă se opreşte în corola

ei, sau un fluture rar, ori vreun colibri rătăcit prin plaiurile noastre.?» Aceasta

este descrierea pe care i-a făcut-o savantul român Ion Simionescu gingaşei

orhidee, cunoscută sub numele de papucul-doamnei.

LEGENDA:

Între minunile naturii nu pot fi uitate orhideele, splendori ale lumii

plantelor, ce cresc in zonele calde ale planetei noastre, cu forme şi culori foarte

variate şi puternic parfumatei . Orhidee cu flori mai modeste, totuși frumoase şi

foarte rare printre plantele din ţara noastră, există şi în unele poieni din munții

noști. Florile lor sunt de culoare rosu-sângeriu, având un pintene ce le

face să semene cu un papuc şi de aceea noi le numim "papucul doamnei", fiind

o plantă ocrotită prin lege, pentru a nu fi distrus de nesocotința celor care o

culeg. Floarea este prea frumoasă pentru ca oamenii sa nu-i fi căutat povestea!

Legenda spune că pe aceste meleaguri ar fi poposit zeița Venus, zeița

frumuseții si a primăverii din mitologia romană. Se povestește că la poalele

munților Rarău erau trei ciobani cu turmele de oi. Era primăvara şi întreaga

natură mustea de viață. Pădurile înverzite şi cântecul duios al fluierului te

îmbiau la vraja şi la dragoste între oameni.

Venus stătea lungită pe iarba moale sub un stejar si asculta fermecată

glasul fluierului, uimită de frumusețea celui care cânta, un cioban, pe nume

Ionică. Dar şi zeița era răpitor de frumoasă şi de grațioasa, fiind învesmântata

intr-un val alb-liliachiu, cu o coroniță de flori pe frunte. Jupiter, tatăl tuturor

zeilor, de teamă că zeița va rămâne pe Pământ de dragul ciobanului cu fluier,

slobozind un fulger teribil, şi îi porunci zeiţei să se întoarcă în lăcașul zeilor,

care era vârful Olimp al unor. În graba mare însă, ascultându-i porunca, Venus

şi-a pierdut papucul din piciorul stâng.

Ionica, ciobănașul, găsind papucul, mare i-a fost mirarea când a văzut că

papucul nu poate fi urnit din loc, ca şi cum ar fi prins rădăcini. Şi intr-adevăr

până seara, în jurul papucului zeiței au crescut câteva frunze verzi, late, cu

nervuri arcuite în jurul lor.

Frământat de gânduri Ionica ciobănașul a adormit lângă papucul uitat de

zeiță, visând ca aceasta îi spunea: "Să nu miști papucul din locul lui pentru că el

se va transforma în cea mai frumoasa floare ce va împodobi văile munților

voștri". Ionică s-a trezit dimineața vesel, rămânând pironit locului ceasuri

întregi pentru a vedea împlinirea minunii visate. Si minunea se împlini!

Povestind cele întâmplate oamenilor locurilor şi celorlalți ciobani, floarea

crescută din papucul zeiței a căpătat numele de "papucul doamnei" sau

"pantofiorul lui Venus", așa cum se știe şi în zilele noastre, simbolizând

dragostea de natură a oamenilor şi bucuria lor la venirea primăverii.

Cea mai “vânată” orhidee europeană este fără îndoială Cypripedium

calceolus – Papucul Doamnei. Însăşi numele ne dă de ştire că avem de-a face cu

o legendă… Este o legendă care a fost preluată de multe popoare, asociind

forma spectaculoasă a florii cu un papuc, al Zeiţei Venus, al Fecioarei Maria, al

unei domnişoare, care toate, furate de dragoste, dar trezite la timp, au fugit din

faţa ispitei, pierzându-și condurul în iarbă. Dincolo de aceste poveşti

încântătoare care se pot povesti la gura sobei, realitatea este foarte tristă şi

îngrijorătoare: Papucul Doamnei poate deveni o legendă cu adevărat, adică ceva

ce a fost şi nu mai este. Pentru că a fost distrusă !

În toată Europa este pe cale de dispariţie şi este pe locul întâi pe lista

plantelor protejate de lege. Multe organizaţii au început proiecte de înmulţire

“in vitro” şi repopularea zonelor istorice, unde specia acum nu mai există, cu

plăntuţe obţinute în laborator. Multe autorităţi au introdus amenzi exorbitante

pentru distrugerea plantei sau a zonei în care ar creşte.

La noi Papucul Doamnei este protejat încă din 1938, prin Decret Regal.

În Flora României, publicată în 1972, este menţionat ca fiind prezent în 21 de

judeţe.

Dar este greu de ştiut unde mai există în localităţile menţionate atunci…

Avem informaţii răzleţe, date cu justificată teamă, că a fost găsit, chiar

fotografiat, dar fără a da detalii şi este şi normal: nimeni nu va dezvălui unde a

găsit o „comoară“, atâta timp cât jefuitorii pândesc la tot pasul.

Orhideele (Orchidaceae) formează o familie de plante în cadrul

monocotiledonatelor. Este cea mai diversificată şi mai răspândită dintre

familiile de plante superioare. Peste 30.000 de specii şi peste 200.000 de hibrizi.

În conservarea diversităţii biologice o atenţie mare se acordă dezvoltării şi

protecţiei fondului genetic în afara habitatelor naturale (ex situ).

După modul lor de viaţă, orhideele se împart în:

- Terestre care, obişnuit, cresc în sol, având rizomi şi tuberculi (Cypripedium,

Calanthe), originare din sudul Africii, regiunile cu căldură moderată ale

Americii de Nord şi Sud, Europei, Australiei etc.

- Epifite, cu rădăcini aeriene expuse aerului şi ploii. Provenind din regiunile

tropicale umede, le mai găsim prin mlaştini, păşuni, povârnişurile munţilor. Ele

trăiesc pe alte plante, dar nu-şi iau hrana din acestea. Cele mai multe specii

cultivate sunt epifite.

În lumea orhideelor, temperatura, lumina şi umiditatea conlucrează şi

dacă între aceste elemente nu este o relaţie armonioasă, orhideea nu se va

dezvolta normal. Existenţa hibrizilor naturali în cadrul familiei Orhidaceae este

un fenomen destul de comun spre deosebire de alte grupe de plante.

Hibridizarea apare mai ales acolo unde specii înrudite cresc în aceeaşi locaţie,

au aceeaşi perioadă de înflorire şi probabil au un polenizator comun.

Majoritatea hibrizilor artificiali, sunt făcuţi astfel încât să poată fi cultivaţi în

sere, în case şi apartamente.

După ce au fost culese, orhideele rezistă 7-14 zile. Orhideele sunt

monocotiledonate, adică plante la care embrionul se dezvoltă dintr-o sămânţă

care are un singur cotiledon. Sunt plante perene, erbacee.

Rădăcina lor este în formă de rizom sau tubercul, frunzele sunt întregi cu

nervuri lungi, paralele, iar florile sunt hermafrodite grupate în inflorescenţe de

tip spic sau racem.

Fiecare floare din cadrul inflorescenţei are la bază câte o bractee

asemănătoare unei frunzuliţe. Floarea orhideelor este alcătuită din şase părţi:

trei petale şi trei sepale. Petalele şi sepalele sunt numite împreună tepale. Dintre

cele trei petale una este dispusă inferior, formând o structură voluminoasă

numită label. Sepalele, sunt două laterale şi una dorsală. La multe din speciile

autohtone labelul se continuă cu un pinten.

Forma, dimensiunea şi culoarea tepalelor şi labelului sunt foarte

importante pentru determinarea speciilor (caractere taxonomice). La orhideele

noastre, staminele sunt în număr de trei şi formează împreună cu stilul şi

stigmatul o structură numită ginostemiu. Aceasta structură este particulară

orhideelor.

Fructul este o capsulă care se deschide la maturitate eliberând seminţele,

care sunt foarte mici şi conţin foarte puţine rezerve nutritive. Pentru că rezervele

nutritive în sămânţă sunt insuficiente, supravieţuirea şi dezvoltarea embrionului

este condiţionată de prezenta în sol a unei anumite specii de ciuperci, pe lângă

condiţii optime de lumină, căldură şi umiditate.

Embrionul orhideelor nu se poate dezvolta fără această relaţie de

simbioză. Această relaţie este obligatorie la unele specii pe tot timpul vieţii

plantei. Orhideele se pot înmulţi şi vegetativ, prin despărţirea tuberculilor. Pe

lângă dependenţa (simbioza) de ciuperci, florile unor specii de orhidee sunt

polenizate doar de anumite insecte. Pentru Romania sunt de menţionat în acest

caz membrii genului Ophrys.

La speciile acestui gen de orhidee, floarea a evoluat în aşa măsură încât

imită (mimetism) prin aspectul labelului forma corpului unor himenoptere

(bondari, viespi, albine).

Cultivarea orhideelor nu este un lucru dificil. Trebuie respectate doar

condiţiile de lumină, temperatură şi umiditate, din locul în care vrem să le

creştem. Este recomandat să se aleagă orhideea în funcţie de condiţiile

disponibile şi nu invers. În condiţii favorabile, orhideea oferă splendoarea

florilor timp îndelungat (Phalaenopsis, de exemplu, poate să fie înflorită timp de

un an). Phalaenopsis sp. sunt cele mai cunoscute orhidee. Majoritatea orhideelor

aflate în florării sunt hibrizi de Phalaenopsis (orhideea fluture sau orhideea

molie), care sunt cele mai comercializate în toată lumea.Orhideele Phalaenopsis

sunt originare din sud-estul Asiei, zona cuprinsa între munţii Himalaya şi

Filipine, şi în nordul Australiei. Majoritatea acestor orhidee, sunt plante epifite,

adică trăiesc “agăţate” de copaci, în junglele Asiei, la fel ca alte rude ale sale

(Vanda, Aerides, ş.a.)

În habitatul natural se găsesc de obicei sub frunzişul pădurilor umede, la

adăpost de lumina directă a soarelui, dar şi în medii mai uscate sau reci. Speciile

de Phalaenopsis s-au adaptat individual la aceste condiţii. Orhideele

Dendrobium (orhideele de Singapore) şi hibrizii lor formează cel de-al doilea

grup după mărime, secondând orhideele Bulbophyllum. Există peste 1500 de

specii de Dendrobium şi mii de hibrizi, răspândiţi în întreaga lume (India,

Japonia, Malaiezia, Papua Noua Guinee, Australia, Noua Zeelandă). Ca mai

toate orhideele, Dendrobium sunt plante epifite care au nevoie de lumină multă

şi o bună circulaţie a aerului. Cymbidium (,,orhideea barcă”), este originară din

zonele cu climă temperată şi tropicală din India, Nepal, China, Japonia, până în

Malaysia şi Australia. Florile lor durează cel mai mult, fiind una din cele mai

cultivate orhidee. Din cele 40-50 de specii s-au creat sute de hibrizi, cu flori de

diferite culori, de la alb, galben şi portocaliu, până la roşu, maro şi verde;

dimensiunile variază de la 5 la 10 cm diametru.

Speciile de orhidee cultivate, fiind în număr foarte mare, mai amintim

câteva: Vanda sp., Cattleya sp., Miltonia sp. (,,orhideea panseluţă”), Oncidium

sp., Vanilia sp. (plantă ce face parte din categoria mirodeniilor), ş.a. Astăzi

orhideele exotice pot fi găsite în orice florărie, dar din păcate cele autohtone

dispar rapid din habitatul lor natural. În România, de exemplu, există orhidee

aproape în toate regiunile, pe păşuni, în păduri şi chiar în mlaştini, dar nu sunt

foarte cunoscute.

Un grup de iubitori ai naturii, care încercau să descopere noi locuri în

împrejurimile Braşovului, unde cresc orhidee, au înfiinţat Clubul Român al

Orhideofililor, în anul 1990, fondator fiind dl. Andrei Lenard. Membrii Clubului

se ocupă cu creşterea plantelor, protecţia lor şi organizarea de întâlniri şi

expoziţii. În iunie 1990, Clubul cu sediul în Râşnov, a devenit membru deplin al

Comitetului European pentru Orhidee, cu sediul în Elveţia.

Membrii acestui Club încearcă prin activitatea desfăşurată, să trezească

interesul cetăţenilor, pentru aceste flori deosebite, orhideele. De asemenea,

având în vedere primejdia continuă de distrugere a mediului înconjurător,

membrii Clubului luptă pentru protejarea orhideelor autohtone, acestea în ciuda

popularităţii generale (în Europa, dar nu numai), fiind în pericol de dispariţie.

Cypripedium calceolus, Nigritella rubra şi Liparis loeselii sunt specii de plante a

căror conservare necesită desemnarea de arii speciale de conservare.

Papucul doamnei (Cypripedium calceolus) este o specie de orhidee care

este foarte rară şi se întâlneşte şi în flora României. În toată Europa este pe cale

de dispariţie şi este pe locul întâi pe lista plantelor protejate de lege. La noi

Papucul Doamnei este protejat încă din anul 1938. Sângele Voinicului

(Nigritella rubra), este şi el protejat în ţara noastră printr-un Decret Regal, emis

în 1939. Se găseşte în toată Europa. Asemenea lor, sunt şi alte specii care

aşteaptă să fie ocrotite.

Este necesar, ca într-un timp cât mai scurt, să devenim conştienţi de

comorile pe care încă le mai avem şi să le ocrotim, cât nu este prea târziu. În

cazul de faţă, să cunoaştem şi să ocrotim: orhideele!!

Cypripedium calceolus L. (Orchidaceae) Papucul doamnei:- este o

planta perena de circa 15 pina la 50 de cm inaltime, ce prezinta un rizom

repent, tulpina cilindrica pubescenta, frunze lat eliptice pana la oblongi cu

baza vaginiform amplexicaula, flori solitare, zigomorfe, bisexuate; label

central veziculos, galbui, de forma papucului, fructul este o capsula. V-VI.

Are ca habitat poieni si raristi forestiere de sejar.

Exemplul statelor europene ce au luat inițiativa conservării acestei specii:

Statutul actual in Marea Britanie:

O orhidee mare, atractivă care creşte pe păşunile din zonele cu piatră de

calcar. Nu de mult, această plantă era foarte răspândită, în zone ce Peninii de

Nord din Derbyshire, Yorkshire, Durham şi Cumbria. Ea a suferit un declin acut

şi a supravieţuit natural doar într-o singură locaţie, unde o combinaţie de

management atent al habitatului şi îngrădire a zonei, împreună cu propagarea

vegetativă şi restabilirea materialului din propagarea ex-situ a dus la o creştere

constantă a mărimii coloniei. În 2995 plantele derivate prin micro-propagare

folosind seminţe sălbatice au fost plantate în alte două locaţii, pe lângă locaţia

din sălbăticie. Alte plante, derivate din părinţi sălbatici, există acum în culturi.

Orhideea papucul doamnei este întâlnită şi în Scandinavia şi în Nordul

Greciei. Ea este trecută ca Critic Pe cale de Dispariţie pe lista roşie a Marii

Britanii, anexa II a Convenţiei de la Berna şi Anexele II şi IV a Directivei

pentru Habitate. Ea este protejată conform Graficului 4 de Conservare (habitate

naturale, etc.) Reglementarea 1994 şi Graficul 8 a WCA 1981 .

Factorii actuali care cauzează dispariţia sau declinul.

Dezrădăcinarea de către grădinari, culegerea sau călcarea lor de către

botanişti, şi alţii.

Distrugerea habitatului din cauza creşterii ariei de păşunat.

Acţiune în desfăşurare

Încă din 1992 orhideea face subiectul unui Program de Recuperare al

Speciilor NE. Acesta include conservarea plantelor in-situ şi cultivarea,

investigarea genetică a potenţialelor plante sălbatice în cultivare pentru a putea

lua decizii informate despre polenizarea încrucişată şi propagarea ex-situ pentru

a crea plante noi pentru replantarea în zonele naturale, în până la cinci locaţii

potrivite.

Planul de acţiune, obiective şi scopuri

Extinderea populaţiei existente

Reintroducere sau translocare in cinci situri până în 2004

Sublinierea şi păstrarea variaţiei genetice a plantelor sălbatice.

Păstrarea populaţiilor în toate locaţiile.

Acţiuni propuse cu agenţiile principale

Politică şi legislaţie - nici o acţiune propusă

Păstrarea şi managementul sitului

Asigurarea unui habitat potrivit pentru plantă se face prin managementul corect

al sitului în care apare planta sălbatică şi în fiecare din zonele în care este

(re)introdusă planta.

Managementul şi protecţia speciei

Continuarea programului de conservare ex –situ prin tehnicile de bază de

micro-propagare

Creşterea diversităţii genetice prin polenizarea încrucişată a populaţiei

sălbatice, cu ajutorul investigaţiilor genetice.

Păstrarea unui stoc de trei (posibil) patru genotipuri de origine sălbatică,

în mai multe locuri sigure.

Continuarea programului de consolidare a zonei de habitat, prin

introducerea a altor cinci populaţii.

Păstrarea seminţelor la Banca Naţională de Seminţe din Wakehurst Place,

atunci când se stabilesc metodele potrivite.

Consiliere

Când se face recuperarea trebuie să ne asigurăm că proprietarii de pământ

şi managerii sunt conştienţi de prezenţa, statutul legal şi importanţa conservării

acestei specii, şi de metodele de management al habitatului.

Cercetare şi monitorizare pe viitor

Studiu complet şi evaluarea tuturor potenţialelor situri anterioare pentru

(Re)introducerea speciei,

Cercetare ptr. identificarea celor mai potrivite metode de stocare a

semințelor astfel încât acestea să rămână valabile cât mai mult timp.

Transmiterea informaţiilor colectate în timpul supravegherii şi

monitorizării speciei către JNCC sau BRC astfel încât aceasta să fie încorporată

în baza naţională de date.

Furnizarea anuală de informaţii către Centrul Mondial de Conservare şi

Monitorizare despre statutul speciei în UK pentru a contribui la păstrarea unei

Red Data List actuală, la nivel global.

Comunicare şi publicitate

Sporirea cunoştinţelor publicului despre această specie şi probleme

specifice de conservare exemplificate prin aproape iminenta dispariţie şi

recuperare,cu condiţia ca acest fapt să nu compromită conservarea speciei sau să

nu afecteze securitatea sit-ului,

Furnizarea de plante în unele locaţii speciale pentru vizitarea de către

public şi interpretarea conservării.

Având acest model de reabilitare a speciei care a avut rezultate concrete in

tarile dezvoltate europene, ne putem ghida pentru conservarea durabila a

Cypripedium calceolus

Ameninţările la adresa orhideelor autohtone sunt:

exploatarea iraţională a păşunilor şi a pădurilor

dezvoltarea turismului de masă

dezvoltarea construcţiilor de case de vacanţă în zonele subcarpatice

dezvoltarea infrastructurii rutiere fără studii ecologice competente

schimbările climatice globale

depozitarea deşeurilor de către persoane ignorante în locuri ascunse care

sunt habitate endemice pentru orhidee

comerţul ilegal cu buchete de flori sălbatice, făcut de persoane cu simţ

estetic dar fără educaţie ecologică. Comerţul stradal este făcut de

persoane care vor să supravieţuiască "exploatând natura", dar sunt şi alte

persoane care se duc acasă cu un buchet de orhidee într-o maşină de

teren.

Printre acţiunile prioritare în acest domeniu se poate menţiona:

• înregistrarea şi evaluarea plantelor cultivate, colecţiilor de plante şi

microorganisme, certificarea şi asigurarea lor cu fondurile necesare;

• optimizarea capacităţilor instituţionale ale băncilor de gene de plante cultivate;

• conservarea speciilor în grădini botanice şi, asigurarea supravieţuirii,

multiplicării şi reintroducerii în ecosistemele naturale, în special, a celor rare şi

periclitate

Capitalul natural din România

România poate fi considerată în ansamblu ca o imensă grădină botanică

populată cu orhidee sălbatice. Botanistul de renume mondial Soo, denumit Paşa

al Orhideelor, este născut în Odorheiu Secuiesc şi sute de cercetători din

străinătate fac referire la orhideele pe care le putem găsi în România. Faţă de

acest interes doar Săngele Voinicului (Nigritella rubra, nigra) şi Papucul

Doamnei (Cypripeidum calceolus) sunt protejate prin lege. Protecţia lor a fost

vociferată in anii 1938 şi 1939

METODE DE CONSERVARE:

Conservarea ex situ a speciilor de plante reprezintă conservarea speciilor în

afara habitatelor naturale. În cazul în care germoplasma devine periclitata,

aceasta poate fi imediat asigurată prin realizarea colecțiilor ex situ. Prin bănci

de gene se înțelege material genetic conservat in câmp, în cadrul grădinilor

botanice, sub formă de stocuri de semințe, colecții in vitro de celule si țesuturi

menținute pe termen mediu si lung sau material biologic crioprezervat. Băncile

de gene cuprind exemplare conservate pentru utilizare curentă, multiplicare,

cercetare, distribuire, evaluare. Ideal, este ca menţinerea germoplasmei să fie în

cantitate suficientă astfel încât să satisfacă necesităţile ulterioare de utilizare.

Primele colecţii au fost realizate încă din anii `20 când au fost puse bazele

băncilor de gene pentru speciile de interes agricol în peste 50 de ţări (Plucknett

si colab., 1987). De atunci au fost iniţiate numeroase programe internaţionale

privind conservarea diversităţii genetice nu numai a speciilor de interes

agronomic, ci şi pentru flora spontană.

Colecţiile au fost definite ca fiind centre clasice de menţinere ex situ a

materialului vegetal (Fassil si Engels, 1997). Ca urmare a eforturilor globale de

conservare a resurselor genetice din ultimele 3 decenii, numărul colecţiilor de

germoplasmă a crescut considerabil. Acestea au fost menţinute în diferite

condiţii în funcţie de facilităţi, buget, politica națională şi internaţională.

Încă din 1960-1970 au fost realizate propuneri de dezvlotare a băncilor

de gene care să acopere agrosistemele şi centrele cu biodiversitate ridicată astfel

încât colecţiile de germoplasmă sunt rezultat al strategiilor de conservare ex

situ.

In ceea ce privește realizarea colecţiilor in vitro, în ultima perioadă de

timp sunt consemnate numeroase studii privind conservarea speciilor cu

propagare vegetativă, cu seminţe recalcitrante, specii rare şi periclitate, seminţe

ortodoxe şi imature.

Menţinerea în habitatele de origine, dar şi refacerea populaţiilor speciilor de

plante pe baza tehnicilor in vitro devine din ce în ce mai importantă datorita in

principal schimbărilor climatice accentuate din ultima perioada.

Obiectivele unui program de conservare ex situ ar fi:

Stabilirea unor protocoale de conservare in situ si ex situ în funcţie de

specie,

Optimizarea protocoalelor de conservare in vitro (referitor la etapele

procesului de micropropagare - sterilizarea materialului biologic ales, inițierea

culturilor aseptice, multiplicarea, reprezintă punctul de pornire în stabilirea şi

optimizarea metodelor de conservare in vitro)

Extinderea periodică a diversităţii genetice prin introducerea de material

din surse diferite.

Stabilirea unei baze de date a băncii de gene.

Conform lui Caldecott, J.O., 1996, etapele unui program de conservare ex situ

sunt reprezentate de:

I. Selectarea speciilor candidate

Majoritatea speciilor candidate pentru un astfel de program sunt specii

caracterizate prin populaţii mici, izolate, ce prezintă riscul pierderii rapide a

variaţiei genetice prin drift genetic. Screeningul ar trebui aplicat populaţiilor

care sunt suspectate a prezenta riscul consecinţelor proceselor genetice.

Metodele de screening genetic sunt bazate pe markeri biochimici sau moleculari

şi evaluarea caracterelor cantitative exprimate fenotipic de către indivizi în

populaţie. Diferitele strategii de recoltare a probelor utilizate în conservarea ex

situ depind în mare parte de cunoaşterea locaţiei, distribuţia şi diversitatea

genetică existentă.

II. Măsurile de conservare ex situ urmăresc stabilirea metodelor adecvate de

conservare în funcție de caracteristicile speciei. În cazul speciilor endemice si

periclitate din zona Retezat-Tara Hategului se vor testa următoarele:

A) Conservarea ex situ prin culturi in vitro

Aceasta, deşi prezintă riscul apariției variabilităţii somaclonale datorată

metodelor de regenerare folosite, dar şi a menținerii pe termen mediu şi lung a

culturilor, joacă un rol extrem de important în conservarea speciilor de plante

periclitate, acţionând împotriva dispariţiei speciilor sau populaţiilor în sălbăticie

şi reprezintă o sursă continuă de plante utilizate în programe de restaurare.

Succesul unei metode de conservare ex situ a variabilităţii genetice a speciilor

de plante depinde în mod strict de colectarea probelor in situ

Conservarea in vitro, ca tehnică modernă a conservării ex situ, implică tehnici

de culturi celulare utilizate pentru menţinerea şi păstrarea resurselor vegetale

cultivate şi crescute in vitro prin procese ce implică subcultivari succesive.

B) Conservarea ex situ prin criostocare

Aceasta reprezintă o alternativă pentru conservarea resurselor genetice

vegetale pe termen lung, întrucât în aceste condiții majoritatea proceselor

biochimice şi fiziologice sunt încetinite sau complet stopate.

Materialul genetic criostocat poate fi reutilizat atât în alte experimente,

cât şi în programele de repopulare.

Printre avantajele metodei de criostocare pot fi enumerate şi: păstrarea

nealterată, pe termen lung, a materialului biologic, fiind o sursă inepuizabilă de țesuturi şi linii celulare genetic stabile, spre deosebire de colecțiile în câmp se

elimină riscul instalării eroziunii genetice, comparativ cu tehnicile de cultură in

vitro care sunt mai laborioase şi costisitoare, este una dintre cele mai eficiente

metode de securizare a resurselor genetice.

Pentru a asigura o mai mare diversitate genetică a populaţiilor speciilor

conservate este necesar ca recoltarea probelor să se realizeze din zone diferite,

din subpopulaţii diferite. De asemenea, este important ca probele sa fie analizate

separat, în funcţie de caracteristicile habitatului de origine, în vederea

conservării genetice a populaţiilor respective (Segarra-Moragues si colab.,

2005).

Managementul germoplasmei conservate în bănci de gene (în câmp,

seminţe sau in vitro) presupune anumite activităţi (de Vicente si colab., 2005):

1.de asigurare a identităţii indivizilor în vederea menţinerii integrităţii genetice,

2.de limitare a colecţiilor prin determinarea germoplasmei redundante,

3.de monitorizare a modificărilor genetice naturale sau apărute ca urmare a

intervenţiei omului, 4.de identificare a genelor importante.

Colecţiile in vitro pot fi clasificate astfel (IPGRI Handbooks for genebanks No.

6, 2003):

– Colecţii active (active collections) cuprind exemplare pentru utilizare curentă,

multiplicare, cercetare, distribuire, evaluare. Sunt în mod normal duplicate ale

colecţiilor de bază şi sunt menţinute în condiţii de conservare pe termen mediu

şi lung.

– Colecţiile de bază (base collections) reprezintă un set de exemplare

conservate pe termen lung, ce nu sunt utilizate pentru analize de rutină.

– Colecţii pentru securitate (security backup collection) cuprind exemplare

din colecţiile active depozitate în locaţii diferite faţă de colecţiile active şi cele

de bază.

– Colecţiile de arhivă (archive collections) – stoc de germoplasmă depozitată,

dar nu este conservată propriu-zis

Termenul “caracterizare” reprezintă descrierea unei calităţi sau caracter al

unui individ. Caracterizarea resurselor genetice se referă la procesele prin

care indivizii sunt identificaţi sau diferenţiaţi.

În terminologia băncilor de gene şi a managementului germoplasmei,

caracterizarea se referă la identificarea variaţiei ca rezultat al diferenţelor în

secvenţele de ADN sau în gene specifice.

Capacitatea de a identifica variabilitatea genetică este indispensabilă

pentru managementul efectiv şi utilizarea resurselor genetice. În vederea

realizării unor colecţii valoroase, este necesară conservarea speciilor de plante

cu moştenire genetică cât mai amplă, care să asigure o biodiversitate mai mare

(Cachiţă-Cosma, 2006).

Abilitatea de evidenţiere a variabilităţii genetice, este indispensabilă în

vederea conservării resurselor genetice. Pentru analiza variabilităţii genetice a

plantelor regenerate prin tehnicile conservării ex situ, au fost dezvoltate o serie

de tehnici, ce pot identifica variabilitatea genetică la nivel fenotipic, citologic,

biochimic, molecular (Harding, 1996).

Numeroşi autori au subliniat importanţa markerilor moleculari în

estimarea diversităţii genetice a speciilor de plante periclitate (Chase si colab.,

1996, Fritsch si Reiseberg, 1996). Tehnicile moleculare reprezintă instrumente

adecvate utilizate în studiul caracterizării şi managementul variabilităţii

genetice, ceea ce este extrem de important în programele de conservare ex situ.

Pentru realizarea unei bănci de gene pentru speciile de plante endemice

periclitate din zona Retezat- ar fi necesara o bază materială constând în

aparatura pentru criostocare, pretratamente pentru criostocare, dar şi o

infrastructură adecvată etapelor de micropropagare, menținere pe termen mediu

şi lung şi aclimatizare. Astfel pentru:

Faza de introducere in cultura si micropropagare

-sunt necesare spaţii pentru preparare medii, pentru spălare sticlărie, sterilizare

sticlărie şi mediii de cultură, cameră sterilă de inoculare (nișă cu flux laminar),

cameră de creștere şi aclimatizare care să asigure condiții diferite de

temperatură, umiditate şi iluminare etc.

Consumabile necesare: substanțe utilizate în sterilizarea materialului

biologic, reactivi necesari pentru prepararea mediilor, flacoane de diferite

mărimi pentru inițierea şi propagarea culturilor in vitro, instrumentar pentru

manipularea materialului steril etc.

Faza de menținere pe termen mediu si lung presupune existenţa unor incinte

precum:

1. camera de creștere care să asigure condiții de iluminare, temperatură şi

umiditate diferite, pentru menținerea culturilor in vitro pe termen mediu.

Aceasta se poate realiza prin diferite metode: scăderea temperaturii

suboptimale, utilizarea mediilor de cultură caracterizate prin reducerea sursei de

carbon, sărurilor minerale, folosirea osmolitilor etc

2. camera pentru criostocare dotată cu aparat pentru scăderea treptată a

temperaturii, containere pentru azot lichid pentru depozitarea pe termen lung

(criotuburi, suporturi pentru depozitare, tije de aluminiu necesare pentru

manipularea criotuburilor, alimentarea constantă cu azot lichid).

Având în vedere că menținerea pe termen lung prin criostocare necesită

realizarea unor pretratamente de deshidratare, vitrificare, incapsulare –

deshidratare sau răcire treptată a materialului biologic sunt necesare numeroase

substanțe cu rol de deshidratare si crioprotecţie (manitol, zaharoză, sorbitol,

glicerol, PEG, ABA, DMSO, alginat etc) în funcție de caracteristicile

materialului biologic.

Faza de reinițierea a culturilor in vitro in urma menținerii pe termen

mediu si lung reprezintă verificarea viabilității materialului conservat,

regenerarea şi aclimatizarea indivizilor obținuți în cultura in vitro. Consumabile

necesare: reactivii utilizați în prepararea mediilor, reactivi pentru testarea

viabilității celulare, suport pentru cultivarea in condiții ex vitro (vase de cultură,

soluției nutritive, tratamente pentru combaterea bolilor determinate de fungi,

bacterii, diverși paraziți).

Realizarea verificării stabilității genetice in mod periodic pe parcursul

perioadei de stocare

Aparatura pentru biologie moleculara si biochimie pentru verificarea a

stabilității genetice: PCR, aparat electroforeza, balanțe analitice, centrifugi, pH-

metre, băi de apă, sursă de curent pentru aparate de electroforeză,

spectrofotometru, soft pentru analiza gelurilor etc.

Consumabile: kituri de izolare a ADN, kit de amplificare PCR, agaroză,

primeri, markeri de greutate moleculară, etc.

De asemenea, un rol important in monitorizarea unei bănci de gene îl are şi

realizarea unei baze de date. Pentru aceasta este necesar un soft in vederea

creării şi gestionarii bazei de date cum ar fi Windows XP Professional,

Microsoft Office 2003 Professional Edition, Visual FoxPro 9.0, JavaScript,

VBA, ASP.

CONCLUZII:

În ultimele decenii am reuşit să distrugem mare parte din frumuseţile

naturale prin evoluţia civilizaţiei noastre, dar din fericire am realizat în ultima

secundă că trebuie să protejăm ceea ce a rămas şi tot din fericire ştiinţa a ajuns

în prezent într-o etapă în care ne oferă mijloacele necesare pentru a „remedia”

unele din pagubele pe care noi înşine le-am produs. Cypripedium calceolus este

o specie pe cale de dispariţie, dar în mod cert poate fi salvată. Deja au fost luate

primele măsuri pentru protejarea ei, prin trecerea acesteia pe lista roşie a

plantelor pe cale de dispariţie la nivel mondial şi păstrarea seminţelor în Banca

Mondială de Seminţe.

Cercetările de laborator au dat şi ele rezultate fiind evident faptul că

specia poate fi ajutată, şi la un moment dat poate să-şi ocupe locul pe care l-a

deţinut o dată în natură. Tot ce trebuie să facem acum, este să punem în aplicare

planurile stabilite pentru Papucul Doamnei şi să conştientizăm publicul să

respecte această bijuterie care îşi are habitatul în ţara noastră.

O soluţie foarte potrivită la noi, ar fi pornirea unei campanii de

conştientizare a populaţiei, şi eventual o stângere de fonduri pentru a sprijinii

cercetarea şi procesul de reintroducere a acestei specii deosebite.