Pagini de istorie vie a poporului român

ŢARA ÎMBRĂCATĂ ÎN SĂRBĂTOARE

Revista nr 1-2007

Profesor coordonator: Alina Mariana SAFTA

SUFLET DE ROMÂN

MOTTO: Comorile nepreţuite sunt cele pe care le purtăm în suflete.

Comorile unui popor vor dăinui. (elev Mîndrilă Claudiu)

COORDONATOR LITERAR: prof. Alina SAFTA COLABORATOR: înv. Rodica VOICU COORDONATOR TEHNIC: prof. Paulina MATEI COORDONATOR: elev MÎNDRILĂ Claudiu

Adresa: Târgoviste, Str. Moldovei, Nr.2, judeţ Dâmboviţa

Telefon: 0425 615402 Fax: 0425 615402

Clasa a V-a B Clasa a VI-a B

Clasa aVII-a A Clasa a VIII-a B

Elevi colaboratori: Barbu Ioana Adriana, Băncilă Alexandra, Crina Larisa, Ion Alina, Răduţ Teodora, Nistor Elena Cristina, Niţă Roxana Marina, Bosoi Radu, Gherghina denisa, Ivan Lavinia, Mîndrilă Claudiu, Panait Ciprian, Popa Maria, Prunaru Ovidiu, Rizescu Adrian, Stan Beatrice, Antonache Emanuel, Catinca Diana, Drosu Vlad, Moga Alexandra, Popescu Andreea, Cojocaru Aida, Ionescu Bianca, Iordache Ionela, Radu Andrei.

2

COMORILE UNUI POPOR Fiecare popor îşi are propria-i poveste, Scrisă pe frunze, copaci, pietre, Fiecare lucru îşi are propria-i poveste Învăţată de generaţiile viitoare. Sunt comori de suflet, Sunt inimi ce pulsează dincolo de noi, Prin noi, Pentru oameni. Peste timp, Prin timp, Comorile unui popor vor dăinui. Claudiu Mîndrilă, clasa a VI-a B Premiul I ,,Tinere Condeie "

Doina străbună Doina mea, doină străbună, Transmisă din gură în gură... Chiar de la geto-daci. Tu mereu ne-ai învăţat, Ne-ai lăudat vitejia, Mai apoi mărinimia Tot prin versurile tale Ai cântat dorurile toate Menirea sfântă de român.

Alexandra Moga, clasa a VII-a A Premiul II la ,,Tinere Condeie” Doina prof. Alina Safta Din adâncul sufletelor, din înălţimea acestei ,,guri de rai”, scrisă şi rostită cu

urmele adâncilor suferinţe răzbate triumfătoare eterna LITERATURĂ POPULARĂ. Este greu să vorbeşti despre comori nepreţuite, pentru că povestea lor este eternă, aşa cum etern este acest popor, poate binecuvântat. Fără să vrei această poveste se naşte singură, pentru că este povestea mea, a ta, a existenţei acestui popor pe pământ sacru. Doina este bătrânul cântec al poporului care aduce cu el puritatea, prospeţimea unui popor greu încercat. Este acea melodie lentă care face sufletul să vibreze, pentru că se adresează lui. Este mereu tânără, pentru că face parte din fiinţa noastră, de aceea o cântăm şi o dăruim ca pe o comoară generaţiilor viitoare. Doina şi balada reprezintă un tezaur al unui suflet de român.

3

Sunt specifice doar poporului nostru, deoarece aduc cu ele vitejia, curajul şi povestea fiecărui loc legendar. Fiecare se regăseşte în doină, pentru că ea este o oglindă a infinitelor sentimente. Prin ea cunoaştem sufletul omenesc şi psihologia lui. Întotdeauna se asociază poporul român cu doina sau fluierul care răzbate din înălţimea munţilor. Ea vine, coboară parcă acompaniată de fluier, de cimpoi... Este o muzică a sufletului, pentru suflet. În ea se cântă jalea, tristeţea, singurătatea, bucuria. Ea este o mamă (inimă a universului) a noastră în toate ipostazele.

Prunaru Ovidiu -jurnal de lectură ,,Doina ştiu şi doina zic”

Doina este cântarea specifică poporului român. Ea ţine de fiinţa noastră de existenţa noastră pe acest pământ. ,,Doină ştiu şi doină zic”. Doina este partea integrantă din fiinţa românului, el o ştie de când s-a născut şi ea este alături de el în toate momentele. ,,Doină, doină cântec dulce/ De la mine când te-ai duce?” În doină sunt cântate toate sentimentele prin care trece eroul. ,,Că mi-ai secat inima şi tu mi-ai scuturat viaţa”. Mărturisirea eroului din titlu este emoţionantă deoarece el o transmite prin viu grai generaţiilor următoare. Acestă doină este una din comoarile poporului nostru.

Despre ,,Doină” Doina este creaţia în care sunt redate o varietate de sentimente. Unul dintre caracterele ,,Doinei”, este faptul că se transmite prin viu grai, iar de aici ne putem da seama, câtă originalitate şi unicitate are această creaţie. Doina este una, dintre cele mai multe creaţii populare, îndrăgită de bătrâni şi tineri, care au prelucrat-o pe ritmuri moderne, ca şi balada.

Doinele, redau o varietate de semtimente, printre care unele ne impresionează şi ne fac să trăim, să simţim şi noi frumuseţea celor descrise. Sentimentele care le am pentru ,,Doină” sunt de admiraţie şi adânc respect.

Despre creaţii populare

Deşi în aceste creaţii populare se evidenţiază vechile obiceiuri, tradiţii sau

evenimente, ele ţin de specificul nostru. Sunt iubite şi de cei tineri deoarece cântăreţii tineri au preluat motive, teme, versuri, melodii, adaptându-le unui stil modern.

Ele sunt atât de vechi, dar sunt atât de actuale. Suntem datori să ducem mai departe aceste tradiţii, obiceiuri, care definesc sufletul românului. Se spune că românul s-a născut poet, de aceea, această melodie a unui suflet greu încercat o păstrăm în suflete, ca o flacără a unei iubiri eterne.

Doinele, baladele cântă sufletul românului în diferite ipostaze.

4

CRISTINA NISTOR, clasa aV-aB

COSTUMUL POPULAR SIMBOLUL DĂINUIRII ROMÂNILOR PE ACEST TĂRÂM

Se-mbracă ţara în sărbătoare E iar sărbătoare, În ţară, În suflete. E atâta fericire!

ROXANA CONSTANTIN, clasa aV-aB

Port popularPort popular

Port popular din Port popular din MaramureMaramureşş

Port popularPort popular

Port popular din Port popular din TransilvaniaTransilvania

5

Port popular Port popular

Zona Sibiului Zona Sibiului dindin

Ie, brâu, catrinţă- costum popular din Moldova

De la prietenii şi colaboratorii noştri din Iaşi

Costum popular din Dâmboviţa: ie cu mărgele, fotă cu lame, brâu.

6

Bogăţia tării este simbolizată de fotă Dragostea de viaţă este ia, În care sunt mărgele, fluturaşi, Marama este puritatea. Şi toate: ţărăncuţa.

Ştergar de împodobit pereţi

Eu şi lumea basmelor

,,A fost odată ca niciodată… ″ , aşa începea fiecare poveste care mă ajuta să am un somn liniştit, cu vise dulci şi frumoase. Un singur basm m-a impresionat şi anume « Făt -Frumos şi Ileana -Cosânzeana » . Ileana-Cosanzeana eram eu în vise . Aveam un păr blond, lung şi împletit la spate, iar pe cap aveam o maramă ce strălucea ca razele soarelui. Făt-Frumos era puternic, curajos, cu o sabie de argint în mâna sa puternică, călare pe un cal alb ca omătul abia aşternut. Semăna cu un eroul popular, având calităţi alese şi dorea să-şi salveze prinţesa. Totul se petrecea pe acest plai mioritic, pe acest colţ de basm,

pe pământul ţării. Eram fericită că şi pentru o clipă eu eram prinţesa unui tărâm minunat…

Nistor Cristina, clasa a V-a B

7

Paştele este sărbătoarea cosmică a vieţii redobândite, răscumpărate

prin jertfă, el celebrează eliberarea din temniţa morţii, un nou început. „Cei ce sunteţi în întuneric şi în umbra morţii, lumina străluci-va peste voi”.

Se aude cum plânge o ţară de Paşte la

moartea lui Iisus, Se aude cum se bucură o ţară la

învierea lui Iisus.

Imagine dintr-o biserică dâmboviţeană DE PAŞTE

La Paşte, cine merge la biserică să-şi pună un ou roşu în sân, ca tot anul să fie roşu şi frumos, iar fetele să aibă peţitori.

- (cules de la bunica, vecina sa, eu, Nistor Elena )

- Lumânările aprinse luate acasă după slujba din noaptea Învierii, trebuie păstrate cu mare sfinţenie, deoarece sunt bune în momentele grele, se aprind în caz de mare furtună, de grindină, de boală, necaz, se folosesc la farmece şi descântece.

- Alimentele şi plantele sfinţite în noaptea de Paşte se păstrează ca leacuri şi talismane. Sarea este folosită la sfinţirea fântânilor, slănină, ca leac pentru boli ale vitelor, busuiocul pentru vindecarea durerilor de gât şi farmece, tămâia se pune pe jar când sunt furtuni violente, salcia este tămăduitoare, cine înghite trei muguri de salcie scapă de temperatură. Cine bea zilnic apă în care a pus coajă pisată de salcie uscată, scapă de

8

durerile reumatismale. Interesant cât de mult adevăr există în această superstiţie.

- De Paşte trebuie să te îmbraci cu veşmânt nou – semn al înnoirii.

Vechii saxoni au sărbătorit venirea primăverii aducând omagii zeiţei primăverii, Eastre. Când în secolul al II-lea misionarii creştinii au ajuns în mijlocul triburilor nordice cu serbarile lor păgâne, au încercat sa îi convertească la creştinism. Au reusit, însă numai într-o măsura oarecare. Pentru noii creştini interdicţia de a-şi serba vechile sarbatori păgâne ar fi însemnat moartea. Pentru a salva vieţi, misionarii au decis să îşi popularizeze mesajul religios încet, permiţând populaţiilor să îşi continue celebrările păgâne însă acestea trebuiau să fie în maniera creştină.

Aşa cum s-a întâmplat, sărbătoarea păgână Eastre avea loc la aceeaşi dată ca şi sărbătoarea creştină a renaşterii Domnului. Astfel, s-a alterat festivalul însăşi, devenind o sărbătoare creştină, iar numele vechi de Eastre s-a schimbat în varianta moderna de Easter (Paştele în limba engleza).

• După răstignirea lui Iisus, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Pilat a fost invitat de mai marii evreilor la un banchet. Tocmai ţinea în mână un ou când un soldat roman a venit cu ştirea că Iisus a înviat. Pilat a răspuns flegmatic: ,,O să învie când se va înroşi oul acesta !” Minunea s-a înfăptuit imediat spre uimirea tuturor.

• Pilat pentru a-şi arăta nevinovăţia s-a spălat pe mâini şi a zis:“Sângele Lui să cadă asupra voastră şi a copiilor voştri!”

• În acel moment toate lucrurile din casele necredincioşilor s-au înroşit, chiar şi ouăle .

• O fetiţă mergea cu poala cu ouă la piaţă să le vândă. Trecând prin apropierea Golgotei, locul răstignirii, ea a salutat pe un tânăr evreu fanatic cu: “Cristos a înviat!” Tânărul înciudat a spus ca va învia când i se vor înroşi ouăle din poală. Minunea imediat s-a săvârşit.

Alina Ion, clasa aV-aB

9

De Paşte

Împreună cu familia,ne pregătim pentru minunata sărbătoare: PAŞTELE.

Am pornit la cumpărături pentru a ne înnoi. Se spune că în ziua de Paşte, trebuie să te duci la

biserică îmbrăcat în straie noi.Bunica,în timp ce noi eram la cumpărături, făcea

vestitele oua roşii. După cum se obişnuieşte la noi în familie, (probabil şi în alte familii) bunica se duce seara să ia lumină sfântă pentru a ne aduce linişte şi fericirea în case.

Ne pregătim de sărbători. Câtă bucurie este în suflete

Ion Alina, clasa a V-a B

romb

•

MamaRâzând, muncind

Frumoasă,deşteaptă,agerăMunceşte să aduca sărbătorile

Fericirea

10

tradiţii

• Dimineaţa plecăm la bisercă în timp ce tata pregăteşte grătarul pentru peşte şi friptură.

• Cine pierde această zi minunată fără să o sărbătorească va fi trist tot anul că a pierdut-o.

• Fiţi bucuroşi că petreceţi Paştele în familie......alţii..... Nu o au .

TRADIŢII, OBICEIURI ÎN DÂMBOVIŢA- Culese de la bătrâni

ZONA MĂNEŞTI, TĂTĂRANI, CÂNDEŞTI

Locuitorii de la sate se pregătesc să întâmpine cum se cuvine sfintele sărbători. Sunt anumite tradiţii, obiceiuri ce se transmit din generaţie în generaţie:

• de Sfântul Dumitru se face în sate focul lui Sumendru. Pe o prăjină pun mai multe materiale plastice ( cauciucuri) şi când se lasă întunericul le aprind. Este o întrecere între satele din jur pentru a avea cel mai mare foc. În jurul focului se împart covrigi şi câte un pahar de vin.

• se sacrifică în ziua de Ignat porcul; porcul simbolizează sacrificiul, bogăţia. • în postul Paştelui şi Crăciunului creştinii merg la bisericile din satele

învecinate la sfintele masluri. • în Ajunul Crăciunului copiii colinde pe la casele gospodarilor, cântând

colinde şi urarea ,,Bună dimineaţa la moş Crăciun,/ Ne daţi ori nu ne daţi”. • de sărbători, de Anul Nou copiii umblă cu pluguşorul, cu sorcova, capra,

urându-le gospodarilor un an bun, bogat. • oamenii pun vâsc prin case pentru a le purta noroc. • se pune grâu la încolţit pentru a avea un an mai bogat. • de Bobotează tinerii se strâng în grupuri, uneori călare şi merg la casele

celor care poartă numele Ion şi îi iordănesc. • când umblă preotul cu botezul prin sate, fetele nemăritate îi cer busuioc şi-l

pun sub pernă pentru a visa pe viitorul soţ. • de sfintele sărbători se curăţă şi se aranjează casele pentru a fi curate. • se face curăţenie la morminte. • se prepară bucatele specifice sărbătorii Pascale: mielul, ouăle roşii, cozonaci,

drob.

11

• locuitorii de la sate nu mănâncă în ultima săptămână din postul Paştelui: urzici, ulei, oţet, pentru că amintesc de patimile Domnului.

CULESE DIN BĂTRÂNI SUPERSTIŢII, tradiţii moştenite

• se pune ceapă cu sare pentru a se vedea dacă va fi secetă sau ploi în anul respectiv.

• când fată vaca se dă colastră pe apă pentru ca ea să aibă mult lapte. • nu se trece pâinea, mâncarea peste masă când se serveşte. • la îmnormântare se trece o găină şi un ghiveci cu flori pe sub coşciug când

se scoate mortul din casă. • se ţine aprinsă lumina 40 de zile în camera în care a locuit cel decedat.

Sufletul celui mort se spune că bântuie pe la colţul casei 40 de zile. • se împodobeşte un măr mic cu nouă feluri de dulciuri. • se pune în măr o scăriţă de aluat, mână, foarfecă.

Dacă începutul lui decembrie va fi geros, tot aşa va fi vremea zece săptămâni. - Când câinii latră la lună, urmează ger mare. - Când porcii de îngrăşat mănâncă bine, va fi timp senin. - După o iarnă grea, urmează un an mănos. - Zapada multă şi gerul din decembrie vestesc grâu şi bucate din belsug. - Gâşte sălbatice multe sunt vestitoare ale iernii grele. - Dacă va ploua la începutul lunii noiembrie, săptămâna Crăciunului va fi geroasă. - Neaua multă de pe pomi însemnă muguri puţini pe pomi în primavară. - Ianuarie cald nu e semn de an mănos. - Ianuarie uscat şi geros aduce Faur umed. - Când se trag norii spre miazăzi, urmează frig, iar când e spre miazanoapte, căldură.

Se- mbracă ţara în strai nou, În strai de sărbătoare.

12

De Paşte toţi copiii merg cu mic cu mare, La Învierea lui Hristos. Şi toţi copacii sunt în floare, Se ştie: E eterna poveste a primăverii. VALORIFICAREA SPECIFICULUI NAŢIONAL ÎN OPERE LITERARE

BALTAGUL Mihail Sadoveanu

Drumul parcurs de Vitoria

Hotărâtă să plece la drum, pe urmele soţului său, Vitoria i-a comandat fiului ei un nou baltag, pe care l-a sfinţit preotul satului şi a doua zi, pe 10 martie, ea a plecat împreună cu Gheorghiţă în căutarea lui Nechifor, urmând întocmai drumul parcurs de acesta. Însoţiţi de domnul David, călătorii fac primul popas la Dorna, unde află că Nechifor nu mai fusese văzut „cam de astă toamnă”. Următoarea oprire este la Călugăreni, unde nevasta domnului David îşi aminteşte că, în toamnă „când a trecut spre Dorna, era singur şi n-avea nici un tovarăş”. În sat la Farcaşa, ei au aflat de la moş Pricop, la care se oprise, că găzduise un muntean care avea „cal negru ţintat în frunte” şi purta „căciulă brumărie”. Când au ajuns la Borca au dat peste un botez, iar la Cruci peste o nuntă. Femeia ajunge la Vatra Dornei unde află că Nechifor a cumpărat o turmă de oi şi că împreună cu el se mai aflau doi munteni. Urmează apoi drumul spre Păltiniş, Dârmoxa şi Broşteni.Apoi părăseşte apa Bistriţei ajungând la Sabasa, de aici porneşte spre Suha, unde cu ajutorul nevestei lui Iorgu Vasiliu îi găseşte pe cei doi munteni care au fost împreună cu Lipan şi care erau din partea locului, de la Doi Meri.

Lumea Baltagului Mihail Sadoveanu

Criticii literari au considerat acest roman o parafrază modernă a baladei populare ,,Mioriţa”. Într-adevăr, romancierul a pornit de la cunoscuta baladă populară românească, pe care a apreciat-o ca cea mai nobilă manifestare spirituală a neamului nostru. Mihail Sadoveanu creează o psihologie feminină, ieşită din comun, prin setea sa de dreptate şi de adevăr. Romanul se deschide cu o parabolă, pe care Nechifor Lipan o spunea la cumetrii şi nunţi, de la care era nelipsit în vreme de iarnă şi povestea îi vine în minte nevestei lui, Vitoria, prin memoria afectivă, care înseamnă că amintirile despre soţul ei vin dintr-o profundă şi trainică legătură sufletească ce se stabilise între ei de-a lungul vieţii petrecute împreună.

13

Firul epic central îl reprezintă încercarea Vitoriei Lipan de a descoperi şi de a pedepsi pe ucigaşii soţului său. Drumul ei este urmărit pe fundalul unei comunităţi specifice, aceea a oamenilor de la munte cu legile, datinile, obiceiurile lor specifice. Astfel alături de psihologia complexă şi complicată a Vitoriei Lipan, romanul se constituie într-o monografie a satului moldovean. Existenţa Vitoriei Lipan se desfăşoară pe fundalul unei existenţe pastorale de specific naţional, cu aşezări sociale, economice şi cu deprinderi specifice oierilor. Spaţiul romanului este mioritic, cuprinzând aşezările oierilor din partea dinspre munte a Moldovei. Existenţa păstorească este urmărită mai ales prin familia Vitoriei Lipan. Monografia satului: descrierea satului, a caselor, a ocupaţiilor, conservatorismul, psihologia oamenilor de la munte, credinţe, superstiţii, calendar, obiceiuri (botez, nuntă, înmormântare). Toate datinile, de la naştere şi până la moarte, cu ritualul lor simplu, însă cu semnificaţii moştenite din veac, îşi fac loc în roman. Pline de adevăr sunt gândurile Vitoriei despre viaţa muntenilor, cărora le este dat să-şi câştige pânea cea de toate zilele cu toporul ori cu caţa, să facă plute plute şi să le mâie până la Galaţi, la marginea lumii. Rânduielile gospodăreşti sunt după datină: bărbatul cu oile, femeia cu problemele casei. Casa are ogradă cu adăpost pentru vite fiind construită cu toate cele de trebuinţă: piei de miel în pod, făină de porumb şi lemne aduse de la câmp în desagi. Satul are ulicioare lungi şi cotite cu cărări printre grădini, are crâşmă şi biserică. În sat, viaţa se desfăşoară calendaristic între plecarea turmelor la păşunat şi întoarcerea lor la iernatic. Vremea este înţeleasă după semne. În viaţa oierilor nimic nu iese din tradiţie. Obişnuinţa, datina sunt singurele legi. Neştiinţa de carte este aproape generală, scrisorile sunt citite de părintele Dănilă, dar tinerii, de pildă Gheorghiţă, prind a învăţa. În sat există dascăl cu fecior la Iaşi, la liceu, ca să se facă doftor. Satul este izolat astfel încât oamenii abia au auzit de poştă şi de tren. Oamenii sunt conservatori; cred în superstiţii: vise, semne. Astfel, când Vitoria Lipan şi-a visat soţul, trecând călare o apă neagră…era cu faţa încolo şi-a dat seama că soţul ei a murit . Deşi s-a schimbat calendarul, oamenii îl urmează tot pe cel vechi. Vitoria Lipan ţine post negru douăsprezece vineri la rând şi îi cere preotului să facă slujbă pentru soţul ei. Vitoria o ceartă pe Minodora pentru că vrea să-şi schimbe portul şi pentru că-i place dansul. După rânduială, ea ar trebui să poarte cămaşă albă, catrinţă neagră şi părul împletit cunună. Deşi este convinsă că soţul ei a murit, Vitoria se duce la baba Maranda ca să-i ghicească. Cere sfatul preotului şi se adresează stăpânirii pământeşti, deşi nu crede în eficienţa acestora; – ,,Atunci de ce să mai scriu jalba? – Aşa, ca să fie.” În roman Mihail Sadoveanu insistă mult asupra tradiţiilor şi obiceiurilor legate de momentele importante ale vieţii: botezul, nunta, sărbători religioase, înormântarea. La Borca, Vitoria Lipan asistă la un botez: ,,Vitoria a trebuit să supuie, să descalece, să intre la lehuză şi să-i puie rodin sub pernă un coştei cu bucăţele de zahăr şi pe fruntea creştinului celui nou o hârtie de douăzeci de lei. S-a închinat cu

14

paharul de băutură cătră nânaşi, a sărutat mâna preotului... Obiceiul locului era ca toată lumea să participe la bucuria familiei. Vitoria pune rodin (dar) sub capul copilului, (o pungă cu bucăţele de zahăr) iar pe frunte o hârtie de 20 de lei, apoi închină paharul către nânaşi şi sărută mâna preotului.” Un alt eveniment surprins este nunta de la Cruci: ,,La Cruci a dat de nuntă. Fugeau săniile cu nuntaşii pe gheaţa Bistriţei. Mireasa şi druştele cu capetele înflorite; nevestele numai în catrinţi şi bondiţi. Bărbaţii împuşcau cu pistoalele asupra brazilor, ca să sperie şi s-alunge mai degrabă iarna. Cum au văzut oamenii străini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni şi le-au ieşit înainte cu năfrămile de la urechile cailor fâlfâind. Au întins plosca ş-au ridicat pistoalele. Ori beau în cinstea feciorului de împărat şi a slăvitei doamne mirese, ori îi omoară acolo pe loc. Nunta s-a abătut cătră drum. Vitoria a primit plosca şi a făcut frumoasă urare miresei. Mireasa şi druştele aveau capetele înflorite, nevestele erau îmbrăcate în catrinţă şi bandiţi, bărbaţii împuşcau deasupra brazilor iar vorniceii ieşeau înaintea stărinilor cu plosca plină. Nuntaşii coboară cu săniile pe gheaţa Bistriţei. Vitoria primeşte plosca şi face o urare frumoasă mirilor.” Înmormântarea lui Nechifor Lipan este un bun prilej pentru a prezenta obiceiurile de la înmormântare specifice zonei: mortul este pus într-un car cu cetină, tras cu doi boi; carul este însoţit de trei preoţi, de trei bărbaţi cu buciume şi patru bocitoare. O bătrână are sinuri de pânză pentru datina podurilor. Rămăşiţele mortului sunt stropite cu vin, iar peste groapă se aruncă o găină neagră. După înmormântare se face praznic şi apoi parastas la trei, nouă şi patruzeci de zile. Mihail Sadoveanu este foarte atent şi la psihologia şi comportamentul moldovenilor: ,,locuitorii aceştia de sub brad sunt nişte făpturi de mirare. Iuţi şi nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în suferinţe, ca şi-n ierni cumplite, fără griji în bucurii, ca şi-n arşiţele lor de cuptor, plăcându-le dragostea, şi beţia, şi datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri şi de oameni de la câmpie şi venind la bârlogul lor ca fiara de codru – mai cu samă stau ei în faţa soarelui c-o inimă ca din el ruptă: cel mai adesea se dezmiardă şi luceşte – de cântec, de prietenie.”

înv. Rodica Voicu-Şcoala Tudor Vladimirescu NUME ROMÂNEŞTI CREŞTINE

BOGDAN semnifică darul Domnului, dăruit de Dumnezeu, numele acesta

aminteşte că fiecare om este sau ar trebui să fie un ”dar” ceresc pentru toţi cei din jurul său. Şi orice copil, fie că poartă numele Bogdan sau nu, este pentru părinţi cel mai frumos dar pe care aceştia l-au primit de la viaţă şi de la Dumnezeu. Iar atunci

15

când copilul este bun şi ascultător, bucuria şi mulţumirea părinţilor sunt cu atât mai mari, iar „darul” cu atât mai însemnat.

CONSTANTIN Unul dintre cele mai răspândite şi frecvente prenume actuale, Constantin înseamnă” a fi ferm, puternic,hotărât, statornic”.Acest nume sfânt aminteşte că în viaţă,omul trebuie să rămână hotărât şi de neclintit în lupta cu greutăţile vieţii.

Derivate: Constantina, Constanţa, Costea, Costache, Costel, Costin. ELENA înseamnă ”făclie luminoasă, strălucirea soarelui”, acest nume

arătându-ne că omul bun şi credincios, prin exemplul vieţii sale, este pentru toţi cei din jurul său asemenea unei făclii luminoase ce alungă întunericul, arătând tuturor calea cea dreaptă, căci omul bun aduce lumină şi pace în mijlocul celor între care trăieşte.

Este considerată în credinţele populare apărătoare împotriva focului şi a fulgerului, a trăsnetului şi a tunetului.

Derivate: Ileana, Ilinca, Lili, Lenuţa, Leana, Lenuş, Nely, Lina, Ela. FLORIN, FLORINA înseamnă ”înflorit, înfloritor, înfloritoare”. Aceste

nume frumoase ne amintesc că omul bun este asemenea unei flori. Florile îi bucură pe toţi cei din jur cu parfumul şi culorile lor minunate, la fel cum şi oamenii buni şi credincioşi îi bucură pe toţi cei din jur cu viaţa lor cinstită şi curată.Sărbătoarea celor ce poartă aceste frumoase nume este Duminica Floriilor, cu o săptămână înaintea Sfintei Sărbători de Paşte.

Derivate: Flori, Florea, Floarea, Florian, Florentin, Florenţa. GABRIEL, înseamnă ”Dumnezeu a fost puternic”. Numele acesta ne arată

că omul îşi găseşte puterea în Dumnezeu, puterea de a trece peste orice greutate, puterea sufletească de a răzbi şi învinge în viaţă. Sfântul Arhanghel Gavriil este mesagerul Domnului, dar şi cel ce ţine piept demonilor şi răului.

Derivate: Gabriela, Gabi, Gavril, Gavrilă. GHEORGHE Semnificaţia acestui nume este: „lucrător al pămîntului,

agricultor, ţăran”. Acest nume deosebit, atât de răspândit la noi, la români, ne arată că omul trebuie să fie, înainte de toate, harnic şi gospodar.

Derivate: George, Georgeta, Georgiana, Geta, Gina, Gelu, Geo, Gică, Gherghina, Iorga, Iordache.

ILIE Sfântul Ilie a făcut multe şi mari minuni datorită credinţei sale profunde. Atunci când ţara se afla în secetă mare, Sfântul Ilie a înălţat rugăciuni până când altarul pregătit pentru jertfe s-a aprins singur, cu foc venit din cer, iar ploaia a început să cadă, ca o binecuvântare. Poporul s-a convins că :”Domnul este adevăratul Dumnezeu”, aceasta fiind şi semnificaţia acestui nume.

Derivate: Iliuţă, Ilieş, Lie, Ilaşcu, Eliana, Eliade, Iliaşcu. ION Numele acesta a fost şi este încă cel mai răspândit şi frecvent nume de

persoană. Semnificaţia lui este: „Dumnezeu a avut milă”. Acest nume este la origine o formulă de mulţumire, adresată divinităţii, care a favorizat naşterea unui copil mult aşteptat de părinţi.

Derivate: Ioana, Ionuţ, Oana, Ionel, Ionela, Nelu, Nela, Ionică, Nică, Ionete, Nuţă, Iancu, Ene, Enache, Ienăchiţă,Iovan.

16

MARIA Acest nume este cel mai răspândit şi mai drag nume folosit de credincioşii ortododocşi. Semnificaţia acestui nume este: „cea iubită, cea îndrăgită”. Ni se înfăţişează ea însăşi, prin chiar numele ei, drept cea cu prisosinţă iubită şi iubitoare: de Dumnezeu şi de oameni.

Derivate: Mari, Mariana, Măria, Mărioara, Măriuţa, Mariţa, Meri, Mia, Mimi, Mioara, Maricica, Mara, Marica, Marieta.

NICOLAE Este unul dintre cei mai populari sfinţi din calendar. Numele se tălmăceşte prin: ”victoria poporului, izbânda neamului”. Sfântul Nicolae este patronul şi ocrotitorul copiilor, care aşteaptă în fiecare an daruri de ziua acestuia.

Derivate: Nicoleta, Nicu, Nicoară, Nicola, Nae, Necula, Nicuşor, Niculiţă, Nichi, Nicolas, Coleta, Nica, Niculăiţă.

MIHAIL Numele se tălmăceşte” Cine este ca Dumnezeu?” Sfântul Mihail este împlinitorul dreptăţii dumnezeieşti, purtând în mâna dreaptă sabia de foc. La porunca Domnului, el l-a alungat din cer în beznele adâncului pe Lucifer, îngerul răzvrătit.

Derivate: Mihai, Mihaela, Mihnea, Mihalache, Mihuţ, Mihoc, Miu. PETRU Petru înseamnă: ”piatră, stâncă”. În viaţă, omul trebuie să fie

neclintit ca o stâncă în lupta cu greutăţile de tot felul. Derivate: Petrică, Petruş, Petruţ, Petrache, Pătru, Penciu, Petruţa, Petrilă. VASILE Numele acesta înseamnă:” rege, conducător”. Este al treilea nume

foarte folosit de români (după Ion, Gheorghe). Derivate: Vasilica, Vasilache, Vasilaş, Sile, Vasea, Vasilie. ANDREI Sfântul Apostol Andrei este, conform tradiţiei, primul care a

adus creştinismul pe meleagurile noastre. Andrei înseamnă:”bărbăţie, curaj”. Derivate: Andreea, Andrieş, Andru, Andreas, Andreas, Andreiaş, Andruţa

Specific românesc Specific local Turnul Chindiei

Un lung şir de coline, acoperite cu vii, îngrădesc zarea spre răsărit, iar în mijlocul acestor coline, pe vârful cel mai înalt, se vede ridicându-se falnică dintre copaci Mănăstirea Dealului; întreagă, strălucitoare, stă mândră în faţa oraşului, ca şi cum vremea ar fi dormit la pragul ei. Pe cuprinsul Curţii Domneşti, vizitatorul va destinge mai multe zone de interes, printre ele aflându-se zona rezidenţială şi zona fortificaţiilor. Aici, se înalţă inegalabilul ,,Turnul Chindiei”, care reprezintă un adevărat simbol al oraşului, impresionând prin originalitatea şi silueta zveltă, înaltă, elegantă, ce deschide ansamblul Curţii Domneşti. Turnul Chindiei are o înalţime de 27 m, un diametru de 9 m şi o bază în formă de triunghide de piramidă placată cu pietre de talie, care continuă cu un corp cilindric din cărămidă cu două etaje. Turnul este rezultatul lucrărilor de restaurare a Turnului, clopotniţă de pe pidvorul deschis al bisericii – paradis din preajma Casei Domneşti din vremea lui

17

Mircea cel Bătrân. Această lucrare a fost realizată la mijlocul secolului al XV-lea, în timpul domnitorului Vlad Ţepeş. O interesantă descriere a edificiului a fost lansată de călătorul străin Paul de Alep. ,,În mijlocul curţii este un turn de piatră mare, înalt, care ne-a uimit prin înălţimea lui; acolo se află orologiul oraşului şi acolo stau de strajă mulţi paznici. În timpul cinei, aceştia bat dintr-o tobă, pentru a opri circulaţia în timpul nopţii; după aceea, aprind o lumină mare şi atâta timp cât va rămâne aprinsă lumina, nimeni nu îndrăzneşte să umble pe uliţe. În zori de zi bat iarăşi din tobă, sting luminile, şi se trag lovituri de tun pentru a vesti pe toată lumea din oraş că poate să umble pe străzi. Când găsesc pe cineva umblând noaptea, straja il ucide.” Acum, Târgoviştea e un oraş de amintiri. Zidurile cetăţii s-au năruit, şanţurile s-au astupat, pe unde se-ntindeau palatele şi edecurile Mitropoliei astăzi e obor de vite, iar curţile domneşti, mândrele curţi de pe malul Ialomiţei, înlăuntrul cărora s-a urzit o parte aşa de importantă, din istoria patriei noastre, au rămas părăginite – un morman de ruini înecate în bălării, bolţi surpate, grămezi de moloz, sprijinând câteva ziduri afumate, ân care se văd ca nişte ruini spărturile ferestrelor, lărgite de ploi. Doarme bătrâna Târgovişte, cetatea atâtor glorioase amintiri. Un moment de tresărire a avut pe la începutul veacului trecut, s-a dat atuncea ţării trei poeţi însemnaţi, aproape în acelaşi timp, pe Eliade, pe Alexandrescu şi pe Cârlova. Dar, la sunetele hârfeilor pietrele nu s-au mai mişcat, să reînvie cetatea moartă, ca-n vremurile de demult la cântecele lui.

Popa Maria Magdalena, Clasa a VI-a B

SATUL VĂCĂREŞTI îmbrăcat în mantia zăpezii

A sosit a patra fiică a anului, cu frigul şi fulgii de nea, în formă de steluţe, care cad uşor, plutind uşor, spre tărâmul îngheţat, unde hornurile caselor bătrâneşti, vestesc sosirea frigului, scotând fumuri negre spre cerul alb, care cerne steluţe, peste satul fără viaţă. Satul Văcăreşti, care altădată era vesel şi plin de viaţă, acum este acoperit de o plapumă groasă şi pufoasă, de un alb impecabil. Stejarii şi fagii stau amorţiţi, dezgoliţi de ultima coajă neagră ca abonosul, fără frunze, fără glasul păsărilor. Satul, templul zăpezii, este fără glas şi fără viaţă, doar ce se mai aude un glas rătăcit de copilaş, se mai simte un miros de pită caldă, de coji de portocale. În grădinile înzăpezite, se văd oamenii de zăpadă, zâmbitori, cu nasul roşu, cu tigaia şi fularul, două mâini şi-o măturică. pe-o uliţă, se zăresc la două, trei căsuţe, ferăstruici ca gutuile galbene şi amărui, la care feţele jumătate triste, jumătate vesele, privesc adânc în zare. În casă, unde căldura sufocantă te dezgheaţă, se aude trosnetul lemnului în sobă şi rumenitul pitei, care îţi desfundă nasul roşu. Este satul meu, micul meu basm care rămâne leagănul eternei copilării. Cine oare poate uita: miresma florilor, adierea vântului…satul.

Popa Maria Magdalena, Clasa a VI-a B

18

CASE DIN DÂMBOVIŢA

Casele din judeţul Dâmboviţa sunt mici şi respectă tradiţia românească. Fiecare curte este în stil ţărănesc, cu o fântână făcută din piatră. Se află şi o grădină cu flori colorate şi parfumate, legume sănătoase şi pământ lucrat cu sârguinţă. Prispa din faţa casei este situată lângă o porţiune mare de iarbă verde ca o frunză a unui copac de primăvară. Dormitoarele miros a fructe de toamnă alese de mâinile fine şi cu bătături de atâta muncă ale bunicilor. Pe pereţi se află ştergare de diferite culori, cu imprimeu ţărănesc. De exemplu, pe un ştergar poate fi un imprimeu cu un cioban şi cu mioare sau o româncuţă torcând. Beciul şi podul sunt întunecoase dar de folos. În ele se păstrează proviziile şi dulceţurile bunicii. Grajdul este cald şi cu foarte mult fân pentru animalele din care îşi câştigă fiecare ţăran existenţa. Porumbarul este plin cu păsări precum curcani, găini, cocoşi etc. Casele din Dâmboviţa arată frumuseţea şi tradiţiile ţării noastre, precum şi hainele de horă găsite în şifonierul fiecărui ţăran iubitor de ţară. Covoarele de pe jos sunt închise la culoare. Ochii trişti ai ţăranului se oglindesc în apa fântânii din curte. Lacrima ochilor copleşiţi de patriotism ne va îmbărbăta veşnic. Casele din această zonă sunt micuţe şi au un anumit stil: stilul ţărănesc şi...sunt vechi. Ele au curţile foarte curate. Căsuţele au câte un beci în care se găsesc roadele din grădină. Dormitoarele au paturile vechi şi pe pereţi se găsesc carpete. În grajd este foarte cald pentru animale iar în porumbar se găsesc păsări: găini, curci, cocoşi, curcani, porumbei, etc.. În casa mare miroase totul a naftalină, este frig, dar în acelaşi timp şi curat. În ea se păstrează zestrele. Doar în zilele de sărbătoare se intră în casa mare pentru a se îmbrăca cu portul popular. Totul este curat şi frumos şi...ştiţi ceva? Casele din Dâmboviţa arată tradiţiile păstrate din strămoşi în strămoşi. În curte oamenii au sădit floricele. Toate lucrurile care se găsesc într-o casă din Dâmboviţa arată sârguinţa oamenilor, care au muncit din greu.

19

Case din Dâmboviţa

Micuţă, cu ferestre joase, cu acoperiş din şindrilă, casa bunicilor care îmi este foarte dragă şi scumpă este aşezată pe vârful unui deal, la poalele pădurii Silişte din judeţul Dâmbobviţa. Construită înaintea Primului Război Mondial, ca majoritatea din sat, de tatăl bunicului meu şi-a păstrat arhitectura intactă până în zilele noastre. Are trei camere şi o prispă din lemn încrustată în stejar. Podeaua este lată şi groasă, vopsită maro, iar pereţii sunt văruiţi în alb, care simbolizează puritatea. Mobila este veche şi este dată de străbuni de zestre. Ea cuprinde: un şifonier din lemn de brad făcut de bunicul şi un divan mare într-o cameră, o masă mică rotundă cu şase scaune şi un soldat în care bunica îşi ţine oalele de lut şi străchinile şi oglinda veche în care abia te poţi vedea. În cealaltă cameră, în bucătărie tronează o sobă cu un cuptor din lemn de nuc care ţine loc şi de masă. Prispa are în loc de scară trei dale de piatră de mărimi diferite şi un cufăr vechi de la străbunici, aşezat într-un colţ pe post de ladă de scule pentru bunicul. Curtea este mare, plină de iarbă, iar casa este înconjurată de straturi de flori. Primăvara te înveselesc florile viu colorate şi frumuseţea grădiniţelor văruite şi frumos săpate. În sate este o întrecere între gospodari care are cea mai frumoasă grădină înseamă că este gospodarul satului. Mesele din grădină sunt făcute dintr-un butuc mare tăiat şi şase butuci mai mici în loc de scaune. Primăvara şi toamna, gospodarii se întrec în muncile specifice. Există acea concepţie că cine munceşte va fi bogat în anul respectiv.

VESTIGII CARE VORBESC PESTE TIMP DÂMBOVIŢA

Mănăstirea Viforâta (descriere subiectivă) Pe dulcele fir al unei văi străjuită de cinci înălţimi, acoperite de pârgul viilor, de parfumul livezilor şi de umbroasele şi tăcutele păduri, se află o imensă pată de lumină, sclipitor de albă: Sfânta Mănăstire Viforâta. Mănăstirea mi-a lăsat impresii de neuitat datorită arhitecturii impresionante şi a picturilor ce par foarte reale, înfăţişând legendarele lupte dintre iad şi rai. Icoanele care sunt unice şi autentice sunt foarte impunatoare cât şi iconostasul şi mobilierul bisericii sculptate de Karl Storck. Acesta a executat catapeteasma bisericii într-o îmbinare de stil gotic şi bizantin.

20

Între icoanele împărăteşti de la catapeteasmă se distinge icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe donată mănăstirii de Leon Tomsa în anul 1631- pictura veneţiană în argint aurit. În spatele mănăstirii încep dealurile şi în departare se pot zări munţii maestuoşi. Livezile din preajmă par fără sfârşit. Miroase a mere coapte şi a toamnă. Lumina galbuie coboară încet dinspre apus, rotunjind zidurile masive şi asprimea chiliilor susţinute de coloane scurte, brâncovene. În curtea mănăstirii e liniste şi potop de flori. Astăzi, credincioşii ortodocşi se adună la Sfânta Mănăstire Viforâta în cuget curat şi simtind un puternic îndemn lăuntric să cheme cu credinţă, dragoste şi recunoştinţa pe Întâiul lor Părinte Sufletesc-DUMNEZEU.

Mănăstirea Dealu (descriere subiectivă)

Mănăstirea Dealu, numită şi ,,Sfântul Niculae dintre vii” datează din timpul lui Mircea Cel Bătrân (1386-1418). Ea se află pe un deal la nord-est de Târgovişte-vechea capitală a Ţării Româneşti. Pe mine Mănăstirea Dealu m-a impresionat prin arhitectura sa foarte frumoasă şi prin vechimea ei. Această mănăstire poate fi considerată un monument istoric datorită vechimii ei. Din curtea mănăstirii se poate vedea tot oraşul Târgovişte în toată splendoarea lui…La Mănăstirea Dealu se află şi capul domnitorului Mihai Viteazu. Mănăstirea a rezistat la cutremurul din 04.04.1977, ceea ce dă dovadă că mănăstirea a fost construită cu măiestrie. Mânăstirea Stelea, situată în nordul Târgoviştei, este parcă un gigant impunător ce vrea să ne arate măreţia sa veşnică. Când am fost prima dată în această mănăstire minunată, frumuseţea ei m-a atras, mai ales prin picturile sale, care reprezintă un moment important din istoria sa, de pe vremea când negustorul Stelea, cu o deosebită inspiraţie, a ctitorit-o. Zidurile parcă vor să vorbească despre îndelungata şi uimitoarea lor istorie de peste patru sute de ani. Biserica este măreaţă şi înaltă, având două elegante turle cu mai multe cruci. Mânăstirea Stelea

Mânăstirea Stelea era o fortăreaţă unde se ascundeau cazacii cu femeile lor, care s-au luptat cu vitejie cu tătarii, însă măreaţa clădire n-a rezistat, turcii i-au dat foc şi a pierit şi un iconostas, de artă rusă, de o rară frumuseţe. Peste tot, în mănăstire se întâlnesc o multitudine de icoane, fiecare parcă ar părea să-i spună ceva celui care priveşte. Una vrea sa îi prezinte privitorului momentul când Maica Domnului l-a adus pe Iisus pe pământ, alta vrea să redea uimitorul moment când Iisus s-a trezit din morţi. Paleta coloristică este rafinată, compoziţia este clară, iar pictura brâncovenească se îmbină într-un mod armonios pentru a crea nişte fascinante opere de artă. În valorosul tezaur al Târgoviştei, Sfânta Mânăstire Stelea se înscrie

21

ca o prezenţă semnificativă, a cărei importanţă depăşeşte limitele vechii capitale a Ţării Româneşti.

CULESE DIN BĂTRÂNI CHILII

De unde vine termenul de Chilii? Ce denumire...! - Nu şti tu, cu mulţi ani în urmă, deasupra casei noastre se aflau nişte chilii. În ele locuiau călugări. Parcă îi vezi cu toaca în mână şi umblând prin chiliile lor. Mi-a spus bunicul meu, străbunicul tău. Aici nu erau case. Era pustiu. Era un loc în care se auzeau clopotul bătând, rugăciuni şi cântece religioase. - Şi unde au plecat ei? - Cine mai ştie... De atunci, locul se numeşte chilii. Vezi, acolo în deal unde locul este neted, acolo erau... Parcă şi acum văd în acest loc acea aură de sfinţenie care parcă a preluat-o acum pădurea. A trecut atâta timp de atunci, ce ştii tu... Eşti mică... Îl întrebam mereu pe bunicul despre istoria locurilor şi mereu îmi spunea ceva, chiar dacă el nu trăise în acel timp îmi povestea din cele preluate de la oamenii din sat.

(Culeasă de la Ion Gheorghe, sat Măneşti- prof. Alina Safta)

Demult aici, în zona aceasta nu erau case. În afară de aceste chilii din deal nu era nimic, era pustiu. Eu veneam cu bătrânul meu aici, la loc, unde nu creştea mai nimic. Bătrânul meu îmi spunea că pe aici, prin grădini, se zicea că era ascunsă o comoară. Îl întrebam de ce nu au căutat-o sau de ce n-au găsit-o oamenii până atunci. El îmi răspundea: ,,Ei, cine ştie unde e...” Cuvintele mi-au rămas în minte şi mă gândesc şi acum că sunt comori de diferite feluri: materiale, spirituale. Probabil că erau comori care ţineau de existenţa noastră pe acest pământ. De aceea, tataia îmi spunea: ,,E adevărat cine ştie ce s-a întâmplat...”

(Culeasă de la Ion Gheorghe, sat Măneşti- prof. Alina Safta)

VATRA ISTORICĂ LOCALĂ

Vatra istorică locală este izvorul care ne conduce la patrie, la naţiune, la popor, este un mijloc viu de educare a elevilor.

Educarea sentimentului patriotic nu se poate realiza fără ca elevii să cunoască valorile morale ale străbunilor: dragostea de adevăr şi dreptate, dârzenia şi curajul în luptă, voinţa de a fi stăpân pe destinul său, de a-şi crea viitorul în deplină libertate.

22

Desigur că mijloacele de educare a elevilor în spiritul dragostei faţă de patrie sunt deosebit de variate, pregătirea profesională şi creativitatea cadrului didactic găsind teren nelimitat pentru sensibilizarea copiilor.

Un alt prilej pentru dezvoltarea sentimentelor profunde faţă de ţară este sărbătorirea câtorva momente de mare însemnătate istorică. Spre exemplu ziua de 9 mai, este nu numai ziua Europei, ci şi ziua independenţei de stat a României. Au fost depuse coroane de flori de către elevii Şcolii Moţăieni la Monumentul eroilor ridicat (în curtea Bisericii) „în gloria eroilor morţi pentru patrie 1877, 1916-1918 din satul Cucuteni şi Moţăieni”.

S-a intonat imnul naţional, s-au căntat cântece de factură istorică („Treceţi batalioane române Carpaţii”, etc.), s-au recitat poezii. Cum vibrează sufletul de român la auzul minunatelor cuvinte intonate parcă de întreaga natură!

înv. Rodica VOICU

CREATII

DELIRUL MORŢII Ei nu au murit, nici n-au înviat, trăiesc etern... Ei, eroii noştri sunt eternitatea, precum steaua de pe cer ce anunţă triumful. Eroii renasc din întunericul unui suflet aparent îngheţat. Pulsează în pământ şi-n noi dragostea de neam, legăturile invizibile ce ne leagă. Iar mie mi-e teamă că-mi voi pierde viaţa încercând să trăiesc aceste clipe...mi-e frică să nu mă cufund în trecutul care mă cheamă. Privesc încrezătoare spre viitor, şi cu mine începe o nouă filă de istorie....

ROXANA MARINA NIŢĂ clasa aV-a B

Cartea

Pagini albe aşteaptă........ Poetul să prindă slăvile cuvintelor Să le dea strălucire Să facă să vibreze sentimente Dincolo de paginile albe Asteaptă nemurirea prin cuvinte.

Claudiu Mîndrilă, clasa aVI-aB Prof. Alina Safta

23

Calendarul copilăriei

Copilul din noi înfloreşte-n fiecare zi: Copilul de luni este radios la faţă, Copilul de marţi devine simbolul eleganţei, Copilul de miercuri este morocănos, Copilul de joi este căpos, Copilul de vineri este nerăbdător, Copilul de sâmbătă de derutat, Copilul simte bucuria În ultima zi din săptămână. Şi speră fericit într-o lume mai bună, În care fiecare zi este un basm.

Cristina Nistor, clasa a V-a B

Mândria de a fi ROMÂN

Român optimist bun

luptând sperând dăruind plutesc aripile fremătânde

un suflet Român

Ruinele … O voce stinsă se-aude Din adânca linişte a serii, O voce se roagă Să nu dăm uitării… O parte din istoria ţării

24

Ruinele… Ne aduc aminte De scumpii noştri străbuni.

Alexandra Moga, clasa aVII-aA

TÂRGOVIŞTE Se aud prin turlele Chindiei Vocile vitejilor Ce s-au jertfit cu demnitate În apararea ţarinei străbune. Cetate mândră a străbunilor, Din veacuri dăinuieşti, Pe aceste plaiuri mioritice Scăldate-n raze de lumină.

RUSU BIANCA, Clasa a III a A înv.Voicu Rodica

25