Pact Pentru Unire, Pact Pentru Europa

4
1 Noi, reprezentanții societăţii civile unioniste din tot spaţiul dintre Nistru şi Tisa, cuprinse în Platforma Unionistă "Acţiunea 2012" și Platforma Civică "Tinerii Moldovei", alături de voluntarii şi simpatizanţii noștri, preocupaţi de necesitatea transformării idealului Unirii Republicii Moldova cu România în proiect naţional, propunem tuturor candidaţilor la alegerile locale din 14 iunie 2015, să semneze şi să îşi asume următorul : PACT PENTRU UNIRE, PACT PENTRU EUROPA Acest pact este generat de creşterea interesului faţă de viitorul comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, pentru care au militat zeci de mii de persoane pe parcursul anilor 2009-2015, atât în Republica Moldova şi în România, cât şi în diaspora celor două state. Considerăm că societatea din cele două state românești s-a democratizat şi responsabilizat suficient după destrămarea URSS pentru a revendica anularea, pe cale paşnică, şi cu respectarea principiilor de drept internaţional în vigoare, divizării ţării noastre în două state separate, consecinţă directă a Pactului Ribbentrop-Molotov. Suntem convinși că am ajuns în acel moment al istoriei în care cetățenii de pe cele două maluri ale Prutului trebuie să se regăsească în cadrul aceluiași stat și în cadrul marii familii europene pentru a beneficia de un viitor sigur și prosper. Solicităm în mod deschis politicienilor care cer voturile cetăţenilor Republicii Moldova să se responsabilizeze şi să nu-i mai priveze pe românii de la Est de Prut de dreptul lor la bunăstare, securitate şi identitate naţională. Credem că este necesar ca toţi factorii de răspundere din Republica Moldova și România să fie promotori ai solidarităţii naţionale şi ai reunirii românilor de pe cele două maluri ale Prutului, mai presus de ideologiile de partid. În acest sens, PACTUL PENTRU UNIRE, PACTUL PENTRU EUROPA reprezintă un angajament ce cuprinde un set de măsuri concrete care vor fi implementate pentru a pregăti reunirea celor două state românești. Unirea reprezintă singura modalitate de integrare europeană a moldovenilor din stânga Prutului pentru asigurarea prosperității și securității

description

Chișinău, 16 mai, 2015

Transcript of Pact Pentru Unire, Pact Pentru Europa

  • 1

    Noi, reprezentanii societii civile unioniste din tot spaiul dintre Nistru i Tisa, cuprinse n Platforma Unionist "Aciunea 2012" i Platforma Civic "Tinerii Moldovei", alturi de voluntarii i simpatizanii notri, preocupai de necesitatea transformrii idealului Unirii Republicii Moldova cu Romnia n proiect naional, propunem tuturor candidailor la alegerile locale din 14 iunie 2015, s semneze i s i asume urmtorul:

    PACT PENTRU UNIRE, PACT PENTRU EUROPA

    Acest pact este generat de creterea interesului fa de viitorul comun al romnilor de pe ambele maluri ale Prutului, pentru care au militat zeci de mii de persoane pe parcursul anilor 2009-2015, att n Republica Moldova i n Romnia, ct i n diaspora celor dou state.

    Considerm c societatea din cele dou state romneti s-a democratizat i responsabilizat suficient dup destrmarea URSS pentru a revendica anularea, pe cale panic, i cu respectarea principiilor de drept internaional n vigoare, divizrii rii noastre n dou state separate, consecin direct a Pactului Ribbentrop-Molotov.

    Suntem convini c am ajuns n acel moment al istoriei n care cetenii de pe cele dou maluri ale Prutului trebuie s se regseasc n cadrul aceluiai stat i n cadrul marii familii europene pentru a beneficia de un viitor sigur i prosper.

    Solicitm n mod deschis politicienilor care cer voturile cetenilor Republicii Moldova s se responsabilizeze i s nu-i mai priveze pe romnii de la Est de Prut de dreptul lor la bunstare, securitate i identitate naional.

    Credem c este necesar ca toi factorii de rspundere din Republica Moldova i Romnia s fie promotori ai solidaritii naionale i ai reunirii romnilor de pe cele dou maluri ale Prutului, mai presus de ideologiile de partid.

    n acest sens, PACTUL PENTRU UNIRE, PACTUL PENTRU EUROPA reprezint un angajament ce cuprinde un set de msuri concrete care vor fi implementate pentru a pregti reunirea celor dou state romneti.

    Unirea reprezint singura modalitate de integrare european a moldovenilor din stnga Prutului pentru asigurarea prosperitii i securitii

  • 2

    locuitorilor celui de-al doilea stat romnesc. PACTUL PENTRU UNIRE, PACTUL PENTRU EUROPA este unul dintre paii necesari n acest sens iar asumarea lui de ctre aleii locali este imperios necesar n acest moment crucial pentru destinul nostru ca naiune.

    Asumarea este public, ceea ce nseamn c semnatarii ofer o garanie a efortului depus pe viitor n acest sens, nu o simpl manevr electoral, menit s extind numrul votanilor. Toi semnatarii prezentului Pact vor fi monitorizai de ctre reprezentanii societii civile n vederea respectrii prevederilor Pactului.

    Noi, societatea civil unionist, grupat n cele dou coaliii formate din circa 100 de organizaii nonguvernamentale, asociaii obteti i grupuri de iniiativ care militeaz pentru reunirea Republicii Moldova cu Romnia, organizatori ai Marului unionist de la Chiinu, din 16 mai, n asentimentul tuturor celor prezeni la aceast manifestaie, naintm urmtoarele spre a fi asumate de candidaii pentru funcia de primar:

    ASUMARE PUBLIC

    1. Apariii publice n care s susin n perioada electoral reunirea celor dou state de limb, cultur i istorie romn i recunoaterea existenei unui singur popor pe ambele maluri ale Prutului.

    2. Discursuri la evenimentele organizate la nivel local, raional sau municipal i n mass media care amintesc de necesitatea refacerii unitii naionale prin reunirea Republicii Moldova cu Romnia.

    CULTURAL

    3. Adoptarea de declaraii, , organizarea de adunri populare, concerte i alte evenimente pentru a se marca principalele zile din parcursul istoric al poporului romn.

    4. Modificarea unor nume de strzi astfel nct acestea s reflecte evenimentele excepionale din istoria romnilor, precum i personalitile culturii, tiinei i istoriei originare din spaiul carpato-danubiano-ponto-nistrean, fr discriminri ntre diversele regiuni ale acestui bazin de civilizaie.

    5. Cooperarea cu societatea civil unionist i autoritile celor dou state romneti n vederea organizrii de evenimente cuturale care s promoveze idealul unitii naionale.

  • 3

    ECONOMIC

    6. Acordarea de faciliti companiilor din Romnia n vederea extinderii activitii pe teritoriul comunelor, raioanelor i oraelor din Republica Moldova administrate de ctre semnatarii prezentului Pact.

    7. Acordarea de faciliti instituiilor mass media din Romnia pentru a-i putea difuza produsele sau pentru a putea emite pe teritoriul respectivelor comune, raioane i orae.

    8. Colaborarea cu experii oferii de organizaiile unioniste n vederea contractrii fondurilor europene pentru implementarea proiectelor ce prevd soluionarea problemelor socio-economice cu care se confrunt unitile teritorial-administrative gestionate de semnatarii prezentului Pact.

    INSTITUIONAL

    9. nfrirea comunelor, raioanelor i oraelor din Republica Moldova cu comunele, judeele i oraele din Romnia.

    10. Desfurarea de proiecte comune transfrontaliere ntre raioanele i localitile din Republica Moldova i judeele i localitile din Romnia nvecinate rului Prut.

    11. Ajustarea reglementrilor raionale i locale din Republica Moldova cu reglementrile judeene i locale din Romnia, astfel nct s poat ncepe s opereze un binom economic regional Iai-Chiinu, cu implicarea tuturor localitilor din aceast parte a spaiului carpato-danubiano-ponto-nistrean.

    12. Exercitarea de ctre aleii locali a unui lobby n cadrul partidelor politice, n raport cu Parlamentele, Guvernele i Preediniile celor dou state, spre a cataliza formarea deciziei politice care s transforme idealul reunificrii romneti n obiectiv naional, asumat de clasa politic din ambele state.

    EDUCAIONAL

    13. Facilitarea desfurrii de ctre societatea civil unionist a unor programe de educaie alternativ n coli i licee, dup modelul programului coala altfel din Romnia.

  • 4

    14. Facilitarea efecturii donaiilor de carte de ctre societatea civil unionist sau de ctre orice alte entiti interesate din Romnia i din diaspora romn.

    15. Finanarea integral sau parial a excursiilor pentru elevi n locurile cu semnificaie istoric sau de interes natural ori cultural din Romnia, n vederea bunei cunoateri a vecinilor de dincolo de Prut i a constatrii evidentei uniti de limb i neam, ca i a istoriei ntregi i adevrate.

    Politicienii, inclusiv cei care opereaz la nivel local, ca oameni de stat care cunosc istoria celor pe care i conduc, tiu c Unirea nseamn putere, iar n acest sens, poporul nostru ateapt ca ei s acioneze n consecin.

    Aa s ne ajute Dumnezeu!

    Chiinu, 16 mai, 2015