LEON DURĂ

PACEA MĂSLINILOR

LEON DURĂ

Consilieri editoriali:dr. Melania DurăAlexandru Dură

Coperta şi tehnoredactarea computerizată:Valentin Piţigoi

Coperta: MENORA – SINAGOGA DIN ROMA

© Editura LOGOS Râmnicu Vâlcea

Papa Benedict al XVI-lea, la Sinagoga din Roma. [Apud „Reali-tatea Evreiască” (anul LIV) 2010, 15 Tevet – 16 Şvat 5770, p.p. 1]

2

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiDURĂ, LEON

Pacea măslinilor / Leon Dură – Râmnicu Vâlcea: Logos, 2010

Bibliogr.ISBN 978-973-88692-8-8

2

PACEA MĂSLINILOR

LEON DURĂ

PACEA MĂSLINILOR

3

LEON DURĂ

Editura LOGOSRâmnicu-Vâlcea, 2010

4

PACEA MĂSLINILOR

5

LEON DURĂ

† DANIELPatriarhul Bisericii Ortodoxe

Române

«…Vă mulţumesc pentru volumul „Aripile Văzdu-hului”, primit la Reşedinţa patriarhală pe data de 23.11.2009.

Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, pace şi multe împliniri duhovniceşti (…)».

6

PACEA MĂSLINILOR

Cincisprezece ani

Israel-2008 este Ţara mea,prunc născut odată cu Iisus.Cincisprezece ani am căutatcopilăria neamului meu…Pe Muntele Tabor, Moise se rugaîmpreună cu Ilie şi Iisus,Israel-2008 păstrează acea rugăciune.Cartea Sfântă a adus lumina menoreipe faţa pruncului Iisus.Israel-2008 este Ţara mea –,Ţara pruncului Iisus.

Alexandru Dură

Vezi volumul: «Am vorbit… / I have spoken…».

7

LEON DURĂ

PACEA MÃSLINILOR

8

PACEA MĂSLINILOR

9

LEON DURĂ

Pacea mãslinilor

Departe de surzenia munţilorSe aude vocea-n durere.Întreaga metropolă ascultă,Uită criza mondială.Indiferenţa a cucerit caselevopsite cu sânge.Jumătate din lume încalţă cizme,E mortul din viatră! Arde cuminte…Spuza menţine focul.Îndepărtează frica de-ntuneric!Dincolo de munţi se audeVocea îngerului încătuşat.Viaţa omului rătăcitÎn propria-i indiferenţă.Departe de surzenia munţilorOamenii înţeleg pacea măslinilor.

10

PACEA MĂSLINILOR

Tãcerea

Tăcerea autorului răpus de miasmă,Cântec rostit în centrala nucleară.Supunem pasiunii atomul din suflet,Soare plăpând pe arcuş de vioară.Atâta tăcere-n oraşul fantomă,Raze din laser se joacă-ntre blocuri,Cântar cu tenebre întunecă viaţa.Afară e vânt de toamnă târzie,Ferestrele tac lovite de lacrimi,Gardul din sârmă urâţeşte grădina,Pereţii curbaţi se-nchin în istoriaDurerii celebrată de îngeri.Tăcerea autorului răpus de vioară.

11

LEON DURĂ

Candelabrul

Ramurile candelabrului susţin cerul,Depăşesc timida trădare.Fructele pasiunii celebrează sosireaEmirului cu lancea de foc în priviri.Cât va dura plăcerea depărtării!Cel căzut într-o cauză dreaptă,Soldatul cu gamela-n genunchi,Lăsa lângă tancuri nevoia de-a urî.Comorile vieţii sălăşluiesc în priviri,Şederea noastră e prinsă de ramuri,Simte nevoia să crească pruncSub cerul susţinut de candelabru.

12

PACEA MĂSLINILOR

Drumul

Drumul îndepărtat de morminte,Nisipul pe dune-n cascadă,Străfund de-ntuneric în lume,Confruntarea făpturilor din ceară.Putem face ceva?Bucuria umană e moartă, dispare.Albastrul mânăstirii cu îngeriNe-mpinge spre-înainte…,Smulge răceala heroglifelor mute.Dragostea tinerei fecioareUmple decorul cu umbre din cer.E mare întrebarea savantului-rege!Ne urmăm calea? Sau murimpuţin cânte puţin…, mereu…, înainte.

13

LEON DURĂ

Imaginea

Lumea imaginii din computer,Obrazul lovit al lumii moderne,Fântâna cu apă din munte,Setea omului obosit de mister.Niciodată nu voi crede-n comete!Sunt stele care se sting…Întunericul nopţii de mai,Flori de cireşi stropite de rouă,Lumina de aur în buclele mamei.Singur în lume, îmi vine să strig:Urăsc singurătatea!Lăsaţi îngerii să vorbească cu mine.Metropola e rece, îmi vine să plâng.Lumea imaginii din computer,Viaţa reală – vis neîmplinit.

14

PACEA MĂSLINILOR

Piatra

Piatra cade-n ochiul gol al oraşului,Patul pavat cu trupul iluzieiTopeşte umbra paharului gol.Se naşte o stea deasupra trupului,Braţe căzute arată neputinţa păgână.Plină de rugină amintirea secoluluiDouăzeci se culcă înmuiată-n noroi.Curg peste blocuri ploile disperării,Într-o seară de mai înflorită.Numai ruina castelului din piatrăSe micşorează-n priviri trecătoare.Rămân nevrednic, ridic o piatră,Caut cu ochii să o sărut.

15

LEON DURĂ

Muþenia

Atât de straniu se ridică muţenia,Eclipsa memoriei sugrumă vina,Vorbe câştigate-n dezacord cu istoria.Maşina neagră urcă-n lift…Mă apropii din nou de poezie,O lume din mine e purtată de vis.Ghearele disperării-n dinţi de oţelAduc muţenia îmbrăcată-n hlamidă.E simplu să iubeşti nemurirea!Autopsia gândului negruDesparte omul posedat de mister.Ceva straniu ridică mânaTrupului hrănit cu petale.Păzitele drumuri duc la iubire,Aproape de bravii părinţi.

16

PACEA MĂSLINILOR

Ruinele

Ruinele au devenit blocuri,Ceara s-a transformat în pilaştri,Roua florilor mană cerească.Ferestrele cerului tulbură întunericul,Păsări măiastre au deschis ciocul,Au răpit sărăcia de pe pământ.Unde este regele laboratorului mecanic?Deschide floarea sentimentelor eterne!Eu sunt buruiana năpădită de ghimpi,Închisă-n tunica neagră a memoriei,Departe de timpul de-nceput.Ruinele aprind focul memoriei,Blocuri din metal rar se topesc prin cuvânt.

17

LEON DURĂ

Cochilia

Sub cochilia verde a pământuluiDorm rădăcinile trandafirilor uscaţi.Trotuarul rece opreşte vegetaţiaSă urce peretele celor plecaţi.Pavilionul regal cu animale marine!Timpului dominat de computer.Metroul a depăşit tronsonul,Firele de iarbă au fost omorâte.Zgomotul sec, macabru,Sugrumă pământul murmurat de stele.Supus mileniului părăsit de poezie,Spăl cochilia verde a pământului,Lacrima curcubeului căzută din cer.

18

PACEA MĂSLINILOR

Rãtãcirea

Sărutarea pământului uitat de timp,Mulajul îngerului descompus în oraş,Urma degetului smuls de grenadă,Interior cercetat de fantome.Zile sfâşietoare, albite de soare,Amorţirea anotimpului adamic.Pământul depăşit de istorie,Prăbuşit în propria-i cenuşă.Floare albastră muşcată de vânt,Pe bună dreptate: Am uitat de pământ.

19

LEON DURĂ

Primãvara

Primăvara în pustiul metropolei,Cu ramuri de finic pe caldarâm,Uitarea omului obosit de visare.Balsamul fumului de camioaneTulbură imaginea acelui trecător.Iubirea a uitat să cureţe strada,Trupuri legate-n osii, de mâini,Se-nghemuie-n duba cu coif de aramă.E primăvară-n pustiul metropolei!Cactuşii au rămas căzuţi pe nisip.Mulţumea zilelor neterminateA unui secol tot mai plin.

20

PACEA MĂSLINILOR

Contele

Contele de pluş aşteptat la cinăMurdăreşte fracul în sala de baie.E mileniul îngropat în războaie!Soarele frânge tancuri căzute în ţărâna curată,Drege cu sare rana profundă,Privirea omului din depărtare.Înţelege cineva apunerea soarelui?Numai oceanul aparţine imensităţii…Sâmburele idealului comunistA îmbrăcat fracul contelui de pluş.Este invitat la cină.

21

LEON DURĂ

Trãiesc

Trăiesc pacea, războiul,Cine ştie?Sunt viu. Îmi cunosc simţirea.Sunt invitat la ziua universului…Omul contemporan e copleşit de veşnicie.Buchete de flori acoperă imaginea vieţii,Batjocorită de omul căzut în noroi.E pace! E război! Cine ştie?Memoria colectivă merge înainte!Numai eu trăiesc clipa aducerii-aminte.E pace! Trăiesc pacea, războiul,Cine ştie? E clipa aducerii-aminte.

22

PACEA MĂSLINILOR

Tatãl poporului meu

Scriu mărturia gândului greu,Gloria paginilor albe a apus.S-a luminat ochiul credinţei…Îmbrăţişez menora noaptea târziu,Mă apropii cu gândul de Tine,Lumina candelei mă aprinde.Yahve, Tatăl poporului meu,Îndepărtează omul de necunoaştere, de mândrie.Fiul rătăcitor al mileniului trei fuge,Refuză prezenţa Ta în lume.Cântecul tenebrelor acoperă privireaCu imagini false din metrou.Numai iubirea profeţilor ajunge la Tine!Scriu mărturie…, mă apropii de Tine.

23

LEON DURĂ

SINAGOGA EBRAICêI

APOSTOLUL PAVEL

24

PACEA MĂSLINILOR

25

LEON DURĂ

avel, apostol al lui Hristos, şi-a întemeiat învăţătura creştină pe Scriptura mesianică a Primului Testament. Evanghelia, vestea cea bună pentru

neamuri, adusă de Fiul Omului – Fiul lui Israel – „plinea” Legea primită de profetul Moise pe Muntele Sinai. Învăţa Iisus Hristos pe conaţionalii săi evrei: „să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc”1.

P

Pavel, şi ceilalţi apostoli, fac primirea păgânilor la Hristos ajutaţi de Duhul Sfânt. Dacă Petru (şi ceilalţi uce-nici ai Fiului Omului) a primit Duhul Sfânt la Cincizecime „în limbi ca de foc”2, Saul s-a făcut părtaş la uciderea arhi-diaconului Ştefan şi a prigonit Biserica până aproape de Damasc*, unde: „o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată”3. Era (tot) lucrarea Duhului Sfânt!

Fiu al Sinagogii din Tars, învăţător de Lege, Aposto-lul Pavel a înţeles (pe drumul Damascului) duhul mesianic al cuvintelor lui Iisus: „Saule, Saule, de ce Mă prigo-neşti?”

În mintea fariseului Saul rugăciunea regelui David devenea chemare hristică: „Pleacă, Doamne urechea Ta şi

1 Matei 5, 17.2 Fapte 2, 1 ş.u.3 Fapte 9, 3.* Fapte 9, 1-2: „Iar Saul, suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva

ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu şi a cerul de la el scrisoare către sinagogile din Damasc (…)”.

26

PACEA MĂSLINILOR

mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu. Păzeşte sufletul meu, căci cuvios sunt; mântuieşte, Dumnezeul meu, pe robul tău, pe cel ce nădăjduieşte în Tine.

Miluieşte-mă, Doamne, că spre tine voi striga toată ziua.

Veseleşte sufletul robului Tău, că spre Tine, Doam-ne, am ridicat sufletul meu”4.

Nu cu Dumnezeul părinţilor: Avraam, Isaac, Iacov şi Moise se apărau apostolii în faţa sinedriului şi bătrânilor fiilor lui Israel? Desigur! Citim în cartea Faptele Apostoli-lor: „Iar Petru şi apostolii, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.

Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Iisus (…).”5

Pavel (cel chemat de Iisus la apostolat), în Epistola către Romani, întărea unicitatea monoteismului ebraic (si-nagogal) şi – prin Hristos, în Duhul Sfânt – îl împărtăşea neamurilor idolatre: „Fiindcă este un singur Dumnezeu, Care va îndrepta din credinţă pe cei (…) netăiaţi împre-jur”6.

În cele trei călătorii* misionare şi în călătoria captivi-tăţii, Apostolul Pavel va propovădui evanghelia (mai întâi) în pridvorul Sinagogii. Acolo, la Sinagogă, va înmuguri Evanghelia lui Hristos. Întreaga lume evreiască din dia-sporă (mai mult sau mai puţin) – tacit sau prin faptă – a contribuit la împlinirea cuvintelor spuse de Fiul Omului în Sinagoga din Nazaret: „Şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Şi, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris:

4 Psalmul 85, 1-3.5 Fapte 5, 29-30.6 Romani 3, 30.* Fapte 13, 5: „Şi ajungând în Salamina, au vestit cuvântul lui Dum-

nezeu în sinagogile iudeilor. (…)”.

27

LEON DURĂ

Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor;

M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să pro-povăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi,

Şi să vestesc anul plăcut Domnului.Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut, iar

ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi asupra lui.Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit

Scriptura aceasta în urechile voastre.”7

Cine era mai zdrobit cu inima decât sclavul antic de-pendent (şi) de imaginea idolului mut?

Apostolul Pavel a reuşit (prin cuvânt şi faptă) să conştientizeze diaspora evreiască (din Imperiul Roman) de nevoia creştinării lumii greco-romane. Numai aşa păgânii puteau ajunge „la cunoştinţa adevărului”.

Apostolul neamurilor a înţeles voia lui Yahve, anu-me: „că împietrirea s-a făcut lui Israel în pare, până ce va intra tot numărul neamurilor”8.

Fără apostolatul evreilor* din diaspora elină şi ro-mană, şi fără acordul tacit al Sinagogii, opera (măreaţă) de creştinare a păgânilor nu ar fi fost posibilă.

Apostolul Pavel spune: „În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă, în cinste, unii altora daţi-vă întâietate”9. Aşa să fie! Acum, la început de mileniu trei.

7 Luca 4, 17-21.8 Romani 11, 25.9 Romani 12, 10.* Vezi Cele 14 Epistole Pauline.

28

PACEA MĂSLINILOR

*

* *Sfinţenia este o caracteristică a sfântului Bisericii-

Una. A împărăţiei lui Dumnezeu; împărăţie din care trebuie să facă parte şi omul mileniului trei.

„Fericiţi sunt cei curaţi cu inima căci aceia vor vedea pe Dumnezeu.”10

Psalmul 138, v. 17 spune că drepţii Primului Testa-ment sunt prietenii lui Dumnezeu: „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor”.

În Evanghelia a IV-a, Iisus Hristos numeşte prieteni pe cei care vor rămâne întru El: „De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute”11. „Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.”12

La plinirea vremii, Mântuitorul neamurilor, Fiul Omului, se întrupează din Fecioara Maria într-o cetate din Iudeea, numită Betleem. „Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.” Pentru ca să se împlinească cuvin-tele spuse de profetul Isaia (pentru neamuri): „Iată, Fe-cioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema nu-

10 Vezi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Concordanţa Biblică Tema-tică, tipărită cu binecuvântarea Î.P.S. Daniel, Edit. M.M.B., Iaşi, 2000, p. 449. Şi conform: Ps. 23, 3-5; Mt. 5, 8.

11 Ioan 15, 15.12 Ioan 15, 7.

29

LEON DURĂ

mele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: cu noi este Dumne-zeu”13.

Membre vii ale împărăţiei lui Dumnezeu, drepţii şi sfinţii rămân de-a pururi prieteni ai lui Hristos. Pentru că Ierusalimul cel de sus este mama noastră, a (tuturor) neamurilor creştine: „…Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră”.14 Fără a uita de tronul Domnului Savaot din Sfânta Sfintelor; din Templul ridicat de dreptul Solo-mon la porunca lui Yahve.

Evangheliile sinoptice, precum şi ceea după Ioan, ne spun (faptul) că Iisus Hristos, după Trup, era din seminţia lui Iuda15.

Tăierea împrejur şi punerea numelui au respectat preceptele Legii profetului Moise: „Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pân-tece”16.

Întruparea Fiului Omului a permis neamurilor pă-gâne să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, «făcătorul ce-rului şi al pământului; al tuturor celor văzute şi nevăzute». (vezi Simbolul de credinţă).

Prieteni ai Fiului Omului, Sfinţii Bisericii-Una au rămas (şi) prieteni ai poporului ales, poporului evreu. Sfin-ţii se îngrijesc şi se roagă pentru oameni. Spunea Sfântul Apostol Pavel celor din Filipeni: „Căci totdeauna, în toate rugile mele, mă rog pentru voi toţi, cu bucurie (…)”17.

13 Isaia 7, 14.14 Galateni 4, 26.15 Luca 1, 32.16 Luca 2, 21.17 Filipeni 1, 4.

30

PACEA MĂSLINILOR

Profetul Moise, Sfântul Prooroc Moise pentru calen-darul creştin (pomenit la 4 septembrie), se ruga astfel pen-tru poporul ales de Yahve: «Şi s-a întors Moise la Domnul şi a zis: „O, Doamne, poporul acesta a săvârşit păcat mare, făcându-şi dumnezeu de aur.

Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iar-tă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!»18. Şi Moise a fost auzit de Domnul Savaot.

Peste veacuri, Sfântul Ioan Evanghelistul mărturisea (evreilor) despre Iisus, zicând: „Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har”19.

Iisus Hristos a adus pacea peste neamuri. Apostolii primeau mandat divin: „Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi”.20

Aşa s-a ajuns (şi) în Antiohia, locul unde ucenicii s-au numit creştini; ai lui Hristos21.

Devenind ai lui Hristos, Sfinţii Bisericii-Una deve-neau curaţi de toată întinăciunea sufletului şi a trupului. Prin viaţa lor, sfinţii deveneau mărturisitori ai scopului venirii lui Hristos: „…S-a dat pe sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui po-por ales, râvnitor de fapte bune”22.

Calendarul creştin ortodox este plin de cei care au avut râvnă pentru fapte bune, împletite cu credinţa izvo-râtă din cuvântul lui Hristos; moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu, după har23.

18 Ieşirea 32, 31-32.19 Ioan 1, 16.20 Ioan 20, 21.21 Vezi Fapte 11, 26.22 Tit 2, 14.23 Vezi I Cor. 6, 9-11; Evr. 12, 14.

31

LEON DURĂ

Sfânta Muceniţă Filofteia (sec. XII) este (şi ea) recu-noscută de Biserică drept rugătoare pentru creştini; pentru întreaga creaţie. Aducerea moaştelor Sfintei Filofteia la Curtea de Argeş (perioada istorică în care au fost aduse) rămâne să fie stabilită de către istorici şi teologi*.

Prietenii lui Hristos – Sfinţii** – nu pot aparţine (nu-mai) unei singure confesiuni. Lucrarea lor harică nu poate fi limitată în timp şi spaţiu. Hristos este al tuturor: credin-cioşi şi necredincioşi; ortodocşi, catolici sau protestanţi. Sfinţii aparţin Bisericii-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Amin.

Membre vii ale împărăţiei lui Dumnezeu, drepţii şi sfinţii rămân de-a pururi prieteni ai lui Hristos; prieteni ai noştri, oameni ai mileniului trei.

* Vezi Proloagele. Tipărite cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Dr. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, Edit. Mitropoliei Olteniei, Craiova, f.a.

** ATENŢIE! Trebuie corectată explicaţia dată în textul de la Iezechiel 9, 4-6: «Şi i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii (litera „tau” care în alfabetul grec avea forma unei cruci) (…).

(…) Nu vă atingeţi de nici un om care are pe frunte semnul „†”!»Atenţie! Litera „tau” este ultima consoană din alfabetul Limbii

Ebraice. Limba în care a scris profetul Moise TORA. În paleoebraică semnul literei „tau” se făcea asemănător crucii sântului Andrei, anume: „X”. [Vezi (şi): Biblia sau Sfânta Scriptură, Edit. I.B.M., Bucureşti, 2008, p.p. 801].

32

PACEA MĂSLINILOR

*

* *Vară, cald, anul 1948. Moaştele Sfintei Filofteia de

la Curtea de Argeş se aflau în drum spre Mânăstirea Co-zia. Două perechi de boi, împodobiţi la coarne cu prosoape tradiţionale argeşene, trăgeau căruţa de lemn în care se aflau depuse moaştele Sfintei. Mulţime de credincioşi cân-tau în acelaşi timp cu preoţii şi monahii care păzeau racla sfântă. Convoiul cu misionari parcursese jumătate din dru-mul hotărât de episcop. Şi cum calea de parcurs era mai dreaptă pe stânga râului Olt, iată-i ajunşi în comuna Fede-leşoiu (aparţinătoare de judeţul Argeş).

Dintr-o dată, căruţa care purta moaştele Sfintei Fi-lofteia se opreşte. Cei patru boi refuză să (mai) tragă în jug. Credincioşii se precipită, cer explicaţii monahilor…

Dezmeticiţi, slujitorii Domnului arată cu mâna spre biserica satului Fedeleşoiu (ctitoria mitropolitului Varlam – sec. XVII, în care sunt pictaţi: Voievodul cel Sfânt Con-stantin Brâncoveanu – ca cel de-al doilea ctitor; Voievodul Ioan Ghica şi Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul). Sfânta se oprise din mers în faţa porţilor Bisericii Fedeleşoiu. Aşa că s-a hotărât – fără prea multă şovăială – ca moaştele Sfintei de la Argeş, în noaptea anului 1948, să se odih-nească spiritual în naosul bisericii de mir din comuna Fe-deleşoiu.

Şi cum în Fedeleşoiu trăia o copilă în vârstă de 12 ani, cocoşată, şi care se deplasa sprijinindu-se (în acelaşi timp) pe mâini şi în picioare – pe orizontală –, cântăreţul bisericii, Vasile (tatăl celui care scrie cele întâmplate în sec. XX), anunţă familia fetiţei şi le cere părinţilor să

33

LEON DURĂ

aducă copila bolnavă la biserică. Ceea ce s-a şi întâm-plat…

După slujbele de laudă ale Vecerniei, Pavecerniţei şi Miezonopticii, în naosul Bisericii rămâne cântăreţul Vasile pentru a citi Psaltirea, precum şi câţiva credincioşi curioşi; printre ei aflându-se şi copila de 12 ani, bolnavă şi temă-toare…

Când s-a terminat de citit Psaltirea, înspre dimineaţă, Maria, copila care nu putea să meargă normal, s-a ridicat în picioare şi, în văzul celor prezenţi în naosul bisericii din Fedeleşoiu, a început să păşească spre moaştele Sfintei de la Argeş.

Fata de 12 ani din comuna Fedeleşoiu fusese vinde-cată de puterea harică care se transmisese trupului ei (din mila Domnului Dumnezeu) prin moaştele Sfintei Muce-niţe Filofteia de la Argeş.

Astăzi, când preotul Leon Dură (botezat în naosul Bisericii din Fedeleşoiu) depune mărturie în scris despre minunea săvârşită de Sfânta de la Argeş (anul 1948), în „Valea Popii” – a satului Fedeleşoiu – se poate constata prezenţa „copilei de 12 ani” vindecată de Sfânta. Încă tră-ieşte şi se bucură de cei doi copii pe care i-a născut ca orice femeie sănătoasă (o fată şi un băiat).

Mărturie depusă în ziua de 10 decembrie 2009. Cancelaria Facultăţii de Teologie „Sfânta Muceniţă Filofteia” – Piteşti. În prezenţa Înaltpreasfinţi-tului Arhiepiscop Dr. CALINIC Argeşanul.

34

PACEA MĂSLINILOR

*

* *După cele menţionate în scris (în conformitate cu

textul canonic şi inspirat al Sfintei Scripturi) înţelegem diferenţa (totală) existentă între creştinism şi ideologie. Creştinul practicant nu slujeşte şi nu exteriorizează o „idee” desprinsă dintr-o filozofie a timpului trecut sau pre-zent. Intelectualul care încearcă să subordoneze religia (relaţia pe verticală a omului cu Dumnezeu; pe orizontală a individului cu aproapele său) sistemelor filosofice „ex-primate” prin intermediul unor ideologii, comite o greşeală pe care contemporaneitatea trebuie să o corecteze cu inteligenţă şi har.

Ideologia – oricare ar fi ea – nu reproduce cuvântul divinităţii. Nu este revelaţie divină!

Numai profetul Moise, pe Muntele Sinai, a primit cele două table ale Legii din „mâinile” lui Yahve. Se con-tinua dialogul poporului evreu cu Domnul Savaot.

„La plinirea vremii”24, Fiul Omului aducea pe pă-mântul binecuvântat de Tatăl-Elohim pacea pentru nea-muri. Nădejdea fiecărui credincios în Iisus Hristos se transforma în viaţă veşnică, în mântuire. Iisus Hristos se transforma în viaţă veşnică, în mântuire.

Acuza (îndreptăţită) adusă comunismului marxist-leninist, potrivit căreia conceptele de egalitate şi fraterni-tate introduse (cu forţa) în societăţile umane ale secolului al XX-lea au fost „luate” din creştinismul propovăduit de apostolii lui Hristos, întărea (vizibil) o ideologie care ig-nora prezenţa Domnului în creaţie. „Să iubeşti pe aproa-

24 Galateni 4, 4.

35

LEON DURĂ

pele tău” – din creştinism – nu s-a disociat de porunca divină: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”25. Şi: „să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”26.

După două mii de ani, filosoful Marx (un alt fiu al poporului evreu) promova – prin filosofia sa – egalitatea „printre” oameni. Pentru a deveni ideologie, proletariatul nu a folosit ca „armă” iubirea. Revoluţia din 1917 – con-dusă de Lenin – a impus prin revoltă (şi teroare) marxis-mul; ca ideologie de stat. Forţa armelor ducea (inevitabil) la anularea „egalităţii de şanse” pentru indivizii care trăiau sub ideologia marxist-leninistă.

Secolul douăzeci trebuie „uitat” de Europa mileniu-lui trei” Holocaustul* – uciderea celor şase milioane de evrei – (a ţiganilor şi a altora) făcea din Hitler cel mai mare călău din istoria neamului omenesc.

Hitler este „omul” care a reuşit să facă din Stalin un erou**. Înfrângerea (totală) a armatelor hitleriste (şi a ar-matelor aliate lui Hitler) la Stalingrad (în Rusia) făcea im-posibilă – pentru istorici – apropierea istorică (şi de me-todă) între hitlerism (şi fascism) şi marxism-leninism (co-munism).

25 Marcu 12, 30-31.26 Vezi Ieşirea cap. 20.* Tema Holocaustului a fost dezbătută în timpul consacrat emisiunii

„Religia şi Europa” (de la VTV – televiziune din Rm. Vâlcea) din 5 iulie 2008. Spunea preotul Leon Dură: „Numai Sinagoga este în măsură să se pro-nunţe asupra a ceea ce a reprezentat Holocaustul pentru poporul evreu, pentru fiii lui Israel trăitori în Europa (şi în lume) secolului al XX-lea”.

** Preşedintele Israelului, Shimon Peres: „În Israel şi în întreaga lume există numeroşi supravieţuitori ai Holocaustului care astăzi sunt în viaţă datorită Armatei Roşii”. [Apud „Realitatea Evreiască” (anul LIV), 2010, 17 Yiar-18 Sivan 5770, pp. 8]

36

PACEA MĂSLINILOR

Regimurile totalitare – instalate la sfârşitul celui de-al doilea război mondial în ţările Europei centrale şi de est – s-au îndepărtat constant şi fără „metodă” de ideologia marxist-leninistă. Aşa s-a ajuns la dezmembrarea (prin re-voluţie) a ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia.

În acelaşi timp – în Europa (şi în lume) – filosofia lui Marx (şi Engels), precum şi idealul revoluţiei din oc-tombrie 1917, au rămas intacte. Rămâne de văzut ceea ce ne va rezerva istoria!...

Un „comunism-creştin” ar readuce raiul pe pământ. Amin.

37

LEON DURĂ

FILOSOFIA CREªTINÃA

VIEÞII

R.P. Tilmann Pesch, La philosophie chrétienne de la vie (I), Paris, 1900. Traducere din limba franceză de preotul Leon Dură.

38

PACEA MĂSLINILOR

39

LEON DURĂ

altă dovadă despre existenţa vieţii viitoare se pro-bează şi prin dorinţa arzătoare prezentă în inima fiecăruia dintre noi.O

De fapt, există în inima oricărui om inteligent o voinţă care pentru nimic în lume nu poate fi potolită. Ea nu este numai expresia conştiinţei care vorbeşte în interio-rul individului: este aspiraţia de a atinge sublimul, ferici-rea. Şi animalul are o tendinţă reflexă spre a se simţi bine. Dacă pofta lui fiziologică este satisfăcută, el devine mulţu-mit. La om, urmare a conştiinţei interioare care îl caracte-rizează, această tendinţă devine o dorinţă permanentă. Şi acest fapt se datorează inteligenţei sale superioară lumii imanente, care impulsionează dorinţa lui spre o stare diho-tomică perfectă şi continuă, pentru care noi îl felicităm. Dorinţa de a-l felicita este specifică omului. Ea împinge omul să atingă un stadiu ultim, unde plenitudinea şi durata fericirii îi smulge strigătul: este de-ajuns. Fericirea la care tinde el trebuie să încorporeze ceva din infinit, din peren, din veşnicie.

Această dorinţă după fericire este (ea) satisfăcută pe pământ? Experienţa universală răspunde: Nu! Atotmulţu-mirea nu există exprimată nici la patricieni şi nici la sclavi. Când Cezar domina jumătate din lume şi îşi satisfăcea toate poftele imaginabile, el se văicărea printr-o dureroasă deziluzie: „Aceasta este totul?...” Şi când Alexandru cel mare a înţeles că există şi alte teritorii de cucerit (în afara

40

PACEA MĂSLINILOR

celor supuse armatei lui), el a început să plângă de durere şi de regret.

Dacă se întâmplă ca în viaţa reală, respectivul indi-vid să se fi bucurat de toate favorurile oferite de fericirea terestră, rămân aducătoare de conştiinţă cuvintele scrise ale Sfântului Augustin: „Nefericită este inima mea până ce nu va găsi pe Dumnezeu”.

Daţi importanţă vieţii, trăiţi-o cum vă place mai bi-ne: tot timpul ea se va asemăna cu o pendulă care oscilea-ză între grijile inerente şi deznădejde. Omul tinde să deţină bunuri materiale. Dacă şi-a asigurat traiul de zi cu zi, omul nu va mai fi capabil de efort. Dacă omul nu este copleşit de grijile vieţii, ele devine mulţumit de propria condiţie socială şi geme sub greutatea psihică care îl striveşte. Ace-leaşi sunt nevoile zilnice pentru indivizii care aparţin „cla-selor inferioare”, tot aceleaşi sunt şi pentru „clasele supe-rioare” ale societăţii umane. În rezumat, această lume, această viaţă omenească cu dorinţele ei niciodată satisfă-cute pe deplin, cu eforturile ei inutile, cu speranţele ei „de-molate”, cu erorile ei nefericite şi contradicţiile prin care trece viaţa în totalitatea ei, cu moartea ca un capăt de drum, este o tragedie înspăimântătoare şi dezolantă.

În nici un fel realitatea terestră nu mulţumeşte omul, şi în zadar caută el să-şi potolească setea de a fi fericit prin întoarcerea în trecut a memoriei şi a aşteptărilor optimiste de la un viitor pe care nu-l poate stăpâni.

Ce pot însemna speranţele, ce pot însemna planurile de acţiune făcute de om, fiu pasager al timpului, stăpânitor al unui pământ trecător?

În prezent, umanitatea se forţează, în toate circum-stanţele vieţii şi cu o atentă fervoare, de a face cât se poate

41

LEON DURĂ

de suportabile şi agreabile condiţiile necesare existenţei terestre. Se construiesc spaţii speciale pentru agrement, braserii asemenea palatelor şi locuinţe atât de magnifice încât pot concura (oricând) cu cele ale antichităţii; în peri-oada sa de apogeu. Se doreşte cu tot dinadinsul să se con-struiască paradisul pe pământ. Dar cu cât se realizează ma-terial în detrimentul simţămintelor sufleteşti, cu atât mai mult viaţa omului devine tot mai nefericită. Ne confirmă experienţa universală. Am reuşit să facem din terra un in-fern, nicidecum cerul. Adăugaţi la acest progres material faptul următor: viaţa de pe terra va rămâne tot timpul ceea ce este prin ea însăşi: o umbră trecătoare, un nor care dis-pare, o prosperitate trecătoare, o întrecere aşa de rapidă în-cât prezentul trăit azi devine mâine trecut. Un mort diferit de celălalt, o supărare respinsă constant, un sejur cu sire-nele. Şi cei care se lasă seduşi în viaţă de fascinaţia apa-renţelor seducătoare, sfârşesc nefericiţi.

*

* *Această dorinţă impitoaiabilă de a cunoaşte fericirea

poate fi vreodată satisfăcută în această lume. «Da, spun re-voluţionarii. Este suficient să înlături tot ceea ce tulbură pa-cea materială şi omul va cunoaşte fericirea.» În acest caz – înainte de toate – trebuie suprimată natura umană! Ea este ireconciliabilă cu starea de „bien-être” pe terra. Există în fiinţa umană o parte superioară care cere să fie satisfăcută. Şi acest fapt se accentuează cu atât mai mult cu cât omul este conştient de condiţia sa de „corolar al creaţiei”.

Natura umană posedă inteligenţa: cum poate ea să ajungă la o înţelegere cu ea însăşi în mijlocul atâtor erori care se săvârşesc pe terra în detrimentul ei, conştientă fiind

42

PACEA MĂSLINILOR

de propriile sale limite? Un spirit mare precum Newton spune pe patul de moarte: „Eu îmi imaginez că sunt un copil care se joacă pe malul mării, în timp ce vastele întin-deri ale oceanului – ale adevărului – rămân neatinse de (încălţămintea) picioarelor mele”.

În fiinţa umană se află virtutea numită voinţă, care nu poate fi satisfăcută printr-o cunoaştere limitată (a ceea ce ne înconjoară: cer şi pământ), pasageră. În toate situaţiile date natura umană rămâne expusă atacurilor venite din partea pasiunilor oarbe şi a dorinţelor necontrolate de conştiinţă. Natura umană are duşmani în interior, duşmani în exterior! Cel care cugetă devine repede obosit din cauza factorilor exteriori naturii lui, cât şi din cauza propriei sale inimi! Ceea ce ieri vă atrăgea fiinţial, astăzi vă dezgustă. Puteţi voi să găsiţi „atragerea de inimă” într-o lume în care atât de des aţi fost minţiţi? Dorinţa voastră se identifică cu infinitul, în timp ce viaţa de zi cu zi vă oferă numai finitul. Mâine (via-ţa) vă ia ceea ce astăzi aţi primit. Şi atunci când rămâneţi stăpâni peste cele primite, la un moment dat soseşte moar-tea inevitabilă omului, asemeni hoţului în plină noapte.

Există în natura umană întâlnirea dorinţelor senzuale şi a cunoaşterii supra-sensibile, care depăşeşte prezentul. Există (de asemenea) conştiinţa faptului că nici o dorinţă senzuală împlinită nu poate satisface pe deplin omul. Există în natura umană instincte care depăşesc controlul cerebral, care sunt cu mult mai violente decât instinctele mamiferelor. Animalul se ghidează după instinct. Dar ce se întâmplă cu omul când (îşi) scapă de sub control şi ac-ţionează asemenea unei bestii?

Şi deci ce reprezintă toate bunurile materiale teres-tre? Bogăţia, prin natura ei, nu poate fi decât suport unor

43

LEON DURĂ

anumiţi oameni. Şi acolo unde bogăţia se manifestă atrage după sine griji şi neînţelegeri. Bucuria adusă de cele cinci simţuri anatomice are o durată limitată, lăsând în urmă insatisfacţia, dezgustul şi durerea. Renumele unei persoane este o minciună convingătoare, care nu a adus satisfacţie sufletească niciunui om: „Tot omul de pe pământ se aseamănă fumului; toţi regii pământului se prăbuşesc asemenea norilor de vapori după ploaie”. Iubirea umană? „Ce argument raţional mă poate determina să lucrez pentru fericirea aproapelui, de a-l face fericit în detrimentul nefericirii care există în jurul lui, când (în ziua de mâine) nu va mai exista nici el şi nici eu? Nu pare totul cu fuga în jurul cozii, în jurul propriului tău eu profund? Fiecare dintre noi inversează şi schimbă viziunea sa despre lume pentru a fi capabil să bea o picătură din apa vieţii şi pentru a pleca nesatisfăcut!”.

*

* *Ne consolăm cu gândul care ne duce la nemurirea pe

care ne-o poate rezerva posteritatea. Câţi dintre noi pot să o obţină? Şi ce poate reprezenta ea pentru cei care se pare că o obţin? „Imortalitatea numelui este (ca) un sunet: ce rămâne în urma celui mai puternic sunet? Corăbiile eterni-tăţii se scufundă în tăcere, şi amintirile se sting.”

Ceea ce se întâmplă după moartea mea pe scena acestei lumi nu trebuie să mă intereseze. Mai marele acestei lumi depus în sicriu se poate (el) aşeza la fereastră pentru aş admira propriile sale funeralii? Urechile lui nu mai pot fi fermecate de elogiile exprimate de supravieţui-tori, moartea l-a făcut surd.

44

PACEA MĂSLINILOR

Acela pentru care eu mă simt destinat îmi aduce o imortalitate efemeră, terestră. Este o imortalitate persona-lă, dihotomică, care transcende imanentul.

De asemenea, inima omului aspiră (din propria ini-ţiativă) la viaţa aceea viitoare. Omul îşi aşteaptă nemuri-rea. El nu vrea să ştie că va supravieţui morţii numai prin aducerile-aminte ale contemporanilor săi, numai în inima părinţilor şi prietenilor săi, numai prin rezultatele rămase în lumea terestră în urma eforturilor depuse de el în viaţă. Nu! Omul vrea să supravieţuiască morţii prin el însuşi. El doreşte acest fapt în contradicţie cu experienţa universală, pe care o trăim cu toţi în fiecare zi terestră; apariţia morţii inevitabile. Omul doreşte un alt sejur, dincolo de mor-mânt. Este dorinţa imperioasă a naturii umane.

Chiar şi savanţii, care sau rătăcit în erorile filosofiilor materialiste şi pozitiviste, se simt constrânşi să recunoască faptul acesta: „Acela – zice Huxley – care, în lumea noas-tră plină de angoase şi de greşeli, luptă pentru adevărul mo-ral, se simte cu siguranţă mai puternic, atunci când este convins că într-o anumită zi, mai devreme sau mai târziu, pacea eternă şi fericirea totală vor „copleşi” întreaga sa fiinţă. Asemenea celui care lucrează pe culmile munţilor şi se simte mult mai curajos când observă la poalele munţilor, în josul blocurilor de piatră şi a pantelor înzăpezite, acope-rişul căminului său, locul de odihnă care îl aşteaptă să-şi plece capul pentru un efort răsplătit cu iubire”.

*

* *Acest fapt nu probează el suficient existenţa reală a

lumii viitoare? Când toamna alungă căldura toridă a vremii – mărturiseşte un orator celebru din timpurile noas-

45

LEON DURĂ

tre, parafrazând un Părinte al Bisericii – şi despoaie arborii de magnificele frunze care îl împodobeau, noi vedem rân-dunelele (într-un colţ sau altul) nesigure şi impacientate. Ele cheamă în jurul lor puii, de deasupra acoperişurilor, ele îngână un amabil adio pentru ţara-gazdă care le-a îm-prumutat arborii pentru o vară. Iată-le plecate cu familia lor pentru o călătorie în necunoscut! Acest necunoscut chiar nu există? Natura este cea care trezeşte în aceste mici păsări dorinţa (instinctul) de a ajunge într-o (altă) ţară, străină. Această natură, care ghidează aşa de bine aceste păsări în aer, va fi pus ea în inima omului un instinct in-destructibil care să-l îndemne spre o viaţă viitoare, pentru ca omul să nu se vadă anulat (ca persoană) la sfârşitul vie-ţii sale? Imensul şi formidabilul impuls care din totdeauna împinge toate rasele omeneşti să viseze la o altă lume, poate fi el un capriciu sau o nebunie?

Un poet german (implicat din plin în tumultul vieţii moderne) mărturiseşte acelaşi adevăr, atunci când spune: „Copiii din munţi când sunt puşi să trăiască la câmpie sunt tulburaţi de o nostalgie nevindecabilă. În tinereţe, noi aşteptăm satisfacţia deplină pe care ne-o oferă vârsta, dar la bătrâneţe, trăim din amintiri, plini de amărăciune, şi credem că fericirea a trecut odată cu anii tinereţii noastre. În loc să nădăjduim, noi nu mai avem altă plăcere decât să discutăm (cu mândrie) de realizările noastre dintr-un timp revolut. Astfel viaţa noastră se stinge (uşor) înconjurată de iluzii. Rezultă că noi nu trebuie să fim nefericiţi, ci nemu-ritori. Gândim la nemurire! Creaţia care ne înconjoară ne prezintă imaginea Creatorului. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, iar facerea mâinilor Lui ne vesteşte tăria.”

De ce o creatură asemenea omului, prevăzut cu aripi puternice şi luminoase, ar putea fi ataşată acestei lumi tre-

46

PACEA MĂSLINILOR

cătoare? Chiar dacă el trebuie să putrezească în pământul din care a fost luat, fără a ajunge vreodată în lumina di-vină? Omul – în plenitudinea lui – este infinit superior lu-mii materiale care compune astrele. Am un ochi capabil să privească (înspre) Dumnezeu. Infinitul se regăseşte în inima capabilă de a recunoaşte pe Dumnezeu! Nelimitata disproporţie care există între dorinţa noastră de a trăi veşnic (ca dar divin) şi realitatea terestră nu poate fi anu-lată prin simpla noastră dispariţie odată cu moartea fizică!

*

* *Aspiraţia înaltă a inimii omului constă şi în puterea

– prin forţe proprii – de a se ataşa de cei dragi. Ce în-seamnă acest fapt? Trebuie să credem că aceste nobile su-flete nu sunt altceva decât creaturi animale, adunături de atomi care se despart (se dezagreghează) şi se mişcă fără încetare după moarte? Acest fiu a închis ochii muribunzi ai tatălui său; această mamă a depus fiul său în sicriu! Şi în faţa acestor fapte tragice inima omului trebuie să cugete (la faptul) că totul are un sfârşit şi că niciodată nu se va putea regăsi într-o lume viitoare? Cine este de acord cu o astfel de monstruozitate? Rousseau, el însuşi, a spus: „Nici o subtilitate a unei ştiinţe false nu mă va face să mă îndo-iesc un moment de nemurirea sufletului. Eu simt nemuri-rea, o doresc; eu apăr nemurirea până la ultima mea su-flare. Fiul va regăsi pe iubitul său tată şi mama va regăsi pe fiul care la alintat.”

*

* *

47

LEON DURĂ

BIBLIA HEBRAICA STUTTGARTENSIA

48

PACEA MĂSLINILOR

49

LEON DURĂ

50

PACEA MĂSLINILOR

51

LEON DURĂ

52

PACEA MĂSLINILOR

53

LEON DURĂ

54

PACEA MĂSLINILOR

55

LEON DURĂ

56

PACEA MĂSLINILOR

57

LEON DURĂ

58

PACEA MĂSLINILOR

59

LEON DURĂ

De acelaºi autor:

• ÎNCHINARE – poezii, 1993.• SCHIMBAREA LA FAŢĂ – poezii, 1994.• EUROPA, ŢARA MEA – poezii, 1998.• TEATRU, 1999.• SCRISOARE DE LA ÎNGER – poeme hristice, 2000.• MĂRTURISIREA – bildungsroman, 2001.• URCUŞURI APOFATICE ALE MINŢII, 2001.• LACRIMI AMARE – metatron, 2002.• ORTODOXIA, AMFORA PATRIARHULUI IACOV, 2003.• BALADA MEŞTERULUI MANOLE INTERPRETATĂ AUTENTIC, 2003.• CÂNTAREA CÂNTĂRILOR, 2004.• NUNTA DIN CANA, 2004.• TEATRU, 2004.• POMUL VIEŢII, 2005.• BIBLIOGRAFIE VETERO-TESTAMENTARĂ..., 2005.• INOCENŢA – nuvele, 2005.• EVREII AU PRIMIT PE HRISTOS, 2006.• TEATRU, 2006.• MUNTELE CREDINŢEI, 2006.• IOSIF ÎN OCCIDENT / JOSEPH IN THE OCCIDENT, 2006.• ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR, 2007.• TU, POEZIE… / YOU, POETRY…, 2007.• PĂMÂNT ŞI CENUŞĂ, 2007.• FAMILIA DE MÂINE / DEMAIN LA FAMILLE, trad., 2008.• OCHII LUMINII / THE EYES OF THE LIGHT, 2008.• TEATRU, 2008.• NU EVREII AU RĂSTIGNIT PE HRISTOS!, 2008.• EVREII AU CREŞTINAT NEAMURILE PĂGÂNE, 2008.• AM VORBIT… / I HAVE SPOKEN…, 2008.• FILOSOFIA VIEŢII, trad., 2009.• IMAGINI / IMAGES, 2009.• CHEMAREA, 2009.• EREŢ ISRAEL, 2009.• ARIPILE VĂZDUHULUI, 2009.• PACEA MĂSLINILOR, 2010.

Scriitor – Uniunea Scriitorilor din România.

60

PACEA MĂSLINILOR

61

LEON DURĂ

Cuprins

† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române......5

Cincisprezece ani..............................................................6

PACEA MĂSLINILOR...................................................7Pacea măslinilor........................................................9Tăcerea....................................................................10Candelabrul.............................................................11Drumul....................................................................12Imaginea.................................................................13Piatra.......................................................................14Muţenia...................................................................15Ruinele....................................................................16Cochilia...................................................................17Rătăcirea.................................................................18Primăvara................................................................19Contele....................................................................20Trăiesc.....................................................................21Tatăl poporului meu................................................22

APOSTOLUL PAVEL ŞI SINAGOGA EBRAICĂ....23

FILOSOFIA CREŞTINĂ A VIEŢII............................37

BIBLIA HEBRAICA STUTTGARTENSIA...............47

62