IZVOARE ÎN DEŞERT

1 NoiembrieCând norul rămânea … copiii lui Israel … nu porneau.

(Numeri 9:19)Acesta era testul fundamental al ascultării. Era relativ uşor să-şi strângă

corturile când norul pufos se ridica încet deasupra Cortului şi începea să plutească maiestuos înaintea mulţimii copiilor lui Israel. Schimbarea în mod normal este plăcută, şi oamenii erau entuziasmaţi şi interesaţi de traseu, de privelişte, şi de locul următorului popas.

Dar să trebuiască să aştepţi era cu totul altă poveste. „Când norul rămânea“, oricât era de neatrăgător şi de înăbuşitor locul, oricât era de chinuitor pentru carne şi sânge, oricât era de plictisitor şi de monoton pentru cei nerăbdători, oricât era de primejdioasă expunerea lor la pericol - nu exista nici o altă alternativă decât să rămână în tabără.

Psalmistul spunea: „Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele“ (Psalmul 40:1). Şi ceea ce a făcut Dumnezeu pentru sfinţii din Vechiul Testament, va face şi pentru credincioşi de-a lungul veacurilor, cu toate că deseori ne va face să aşteptăm. Trebuie oare să aşteptăm când suntem faţă-n faţă cu un vrăjmaş ameninţător, înconjuraţi de primejdie şi frică, sau sub o piatră care stă să cadă? N-ar fi acesta timpul să ne strângem corturile şi să plecăm? N-am suferit deja până la punctul de colaps total? N-am putea schimba căldura înăbuşitoare cu „păşuni verzi … [şi] ape de odihnă“ (Psalmul 23:2)?

Când Dumnezeu nu trimite nici un răspuns şi „norul rămâne“, trebuie să aşteptăm. Şi totuşi noi putem face aceasta cu siguranţa deplină că Dumnezeu ne dă mana, ne dă apă din stâncă, ne dă adăpost şi protecţie de vrăjmaşii noştri. El nu ne ţine niciodată la postul nostru fără să ne asigure de prezenţa Sa sau fără să ne trimită zilnic cele necesare.

Tinere, aşteaptă - nu te pripi atât de mult să faci o schimbare! Slujeşte, stai la postul tău! Trebuie să aştepţi acolo unde eşti până când norul începe în mod clar să se mişte. Aşteaptă ca Domnul să-ţi dea buna Sa plăcere! El nu va întârzia! din Comentarii devoţionale zilnice

Un ceas de aşteptare!Totuşi se pare că e atâta nevoie

Să ajung în acele locuri sublime!Doresc mult să ajung la ele - dar doresc mult mai mult

Să mă încred în timpul SĂU!

„Staţi liniştiţi, copiii Mei“ -Şi totuşi necredincioşii mor,

Ei pier în timp ce eu stau!Doresc mult să ajung la ei - dar doresc mult mai mult

Să mă încred în calea LUI!

Este bine să primeşti,Este bine în adevăr să dai!

Şi totuşi este încă şi mai bine -De-a latul, de-a lungul, jos în adâncime, sus în înălţime,

Să te încrezi în voia LUI! F.M.N.

2 NoiembriePetru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.

(Fapte 12:5)Rugăciunea este legătura care ne leagă de Dumnezeu. Este podul care

trece peste orice abis şi ne poartă în siguranţă peste orice prăpastie a primejdiei sau a nevoii.

Gândeşte-te la semnificaţia acestei istorisiri din primul secol al bisericii: Totul părea să fie împotriva ei, pentru că Petru era în închisoare, iudeii păreau învingători, Irod era încă suveranul suprem, şi arena martiriului aştepta nerăbdătoare dimineaţa următoare ca să poată bea sângele apostolului. „Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el“. Şi care a fost rezultatul? Închisoarea s-a deschis în mod miraculos, apostolul a fost eliberat, iudeii au rămas încurcaţi, şi ca o manifestare a pedepsei lui Dumnezeu, crudul rege Irod „a murit mâncat de viermi“. Şi mergând mai departe spre o victorie şi mai mare, „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult“ (v. 23-24).

Cunoaştem noi cu adevărat puterea armei noastre supranaturale care este rugăciunea? Îndrăznim noi s-o folosim cu autoritatea unei credinţe care nu numai că cere, dar şi comandă? Dumnezeu ne botează cu îndrăzneală sfântă şi cu încredere divină, pentru că El nu caută oameni mari, ci oameni care să îndrăznească să dovedească măreţia Dumnezeului lor! „Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni“. A. B. Simpson

În rugăciunile tale, mai presus de orice, fereşte-te să-L limitezi pe Dumnezeu, nu numai prin necredinţă, ci şi gândindu-te că ştii exact ce poate El să facă. Învaţă să te aştepţi la ceva neaşteptat, mai presus de tot ce poţi tu cere sau gândi.

Deci ori de câte ori mijloceşti prin rugăciune, mai întâi taci şi închină-te lui Dumnezeu în gloria Lui. Gândeşte-te la ce poate El să facă, cum Îşi găseşte El plăcerea în Hristos Fiul Său, şi la poziţia ta în El - apoi aşteaptă-te la lucruri mari. Andrew Murray

Rugăciunile noastre sunt oportunităţile lui Dumnezeu.Treci printr-un necaz? Rugăciunea poate transforma timpul întristării tale

într-un timp de tărie şi plăcere. Eşti fericit? Rugăciunea poate adăuga un parfum ceresc timpului tău de bucurie. Eşti în mare pericol din partea unui vrăjmaş din afară sau dinăuntru? Rugăciunea poate plasa un înger lângă tine a cărui atingere ar putea sfărâma o piatră de moară în fire de praf mai mici

decât făina pe care ar măcina-o, şi a cărui privire ar putea distruge o armată întreagă.

Ce va face rugăciunea pentru tine? Răspunsul meu este acesta: Tot ce poate Dumnezeu să facă pentru tine. „Cere ce vrei să-ţi dau“ (2 Cronici 1:7).

Frederick William FarrarRugăciunea care luptă poate face minuni,

Poate aduce uşurare în strâmtorări îngrozitoare;Rugăciunea poate croi un drum printre

Barele de fier şi prin porţile grele.

3 NoiembrieSuie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea

cea bună.(Isaia 40:9)Jucăriile şi bagatelele sunt uşor de câştigat, dar cele mai valoroase

lucruri poartă cu ele şi un preţ ridicat. Cele mai înalte poziţii ale puterii sunt întotdeauna cumpărate cu sânge, şi tu poţi atinge aceste culmi dacă ai suficient sânge ca să plăteşti. Aceasta este condiţia pentru cucerirea înălţimilor sfinte oriunde. Istoria adevăraţilor eroi este întotdeauna istoria sângelui jertfit. Cele mai mari valori şi cel mai minunat caracter din viaţă nu sunt bătute la întâmplare pe calea noastră de vânturi capricioase, căci sufletele mari experimentează necazuri mari.

Marile adevăruri se cumpără scump, adevărurile comune,Cum sunt cele pe care le dăm şi le primim de la o zi la alta,

Vin în umblarea obişnuită a vieţii uşoare,Bătute de vântul uşuratic de pe calea noastră.

Marile adevăruri se câştigă cu greu, nu se găsesc din întâmplare,Nici nu sunt purtate pe aripa unui vis de vară;

Ci sunt apucate în marea luptă a sufletului nostru,Care este lovit din greu de vânturi şi şuvoaie adverse.

Dar în ziua de conflict, de teamă şi de necaz,Când mâna tare a lui Dumnezeu, întinsă cu putere,

Răstoarnă subsolul inimii noastre amorţite,Şi aduce sămânţa întemniţată a adevărului la lumină.

Chinuiţi de duhul nostru tulburat, în ceasurile greleDe slăbiciune, solitudine şi durere,

Adevărul răsare ca recolta din ogorul bine arat,Şi sufletul nostru simte că n-a plâns în zadar.

Capacitatea noastră de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este lărgită când suntem aduşi de El în împrejurări care ne fac să ne exersăm credinţa. Deci

când dificultăţile ne blochează calea, să-I mulţumim lui Dumnezeu că-Şi face timp să Se ocupe de noi, şi apoi să ne bizuim tare pe El.

4 NoiembrieEram între prinşii de război de la râul Chebar,

s-au deschis cerurile şi am avut vedenii dumnezeieşti. …

Şi acolo a venit mâna Domnului peste [mine].(Ezechiel 1:1,3)

Nimic nu face Scriptura mai preţioasă pentru noi decât un timp de „captivitate“. Vechii psalmi ai Cuvântului lui Dumnezeu au cântat pentru noi cu compasiune pe malul râului nostru la Babel şi au răsunat iarăşi cu o nouă bucurie când am văzut că Domnul ne eliberează din captivitate şi aduce „înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miazăzi!“ (Psalmul 126:4).

Un om care a trecut prin mari greutăţi nu va putea fi uşor despărţit de Biblia lui. O altă carte ar putea părea altora identică, dar pentru el nu este la fel. Pe paginile vechi şi pătate de lacrimi ale Bibliei sale, a scris un jurnal al experienţelor sale în cuvinte pe care numai ochii lui le pot vedea. Prin aceste pagini, el are timp şi vine din nou la stâlpii casei lui Dumnezeu şi „la Elim, unde erau … finici“ (Ex. 15:27). Şi fiecare din aceşti stâlpi şi finici au devenit o amintire pentru el a unor momente critice din viaţa lui.

Ca să avem un beneficiu din captivitatea noastră, trebuie să acceptăm situaţia şi să fim hotărâţi să profităm de ea din plin. Îngrijorându-ne din cauza a ceea ce am pierdut sau ne-a fost luat nu va îmbunătăţi situaţia, ci doar ne va împiedica să ducem la desăvârşire ceea ce rămâne. Nu vom face decât să strângem şi mai tare frânghia în jurul nostru dacă ne răzvrătim împotriva ei.

În acelaşi fel, un cal agitat care nu vrea să se supună liniştit frâului său nu face decât să se stranguleze singur. Şi un animal iute care nu are astâmpăr în jugul lui nu face decât să-şi rănească umerii. Fiecare va înţelege de asemenea analogia pe care Laurence Sterne, un slujitor şi un autor al secolului al XVIII-lea, a aşternut-o pe hârtie cu privire la un graur şi un canar. El a vorbit de diferenţa dintre un graur neliniştit care şi-a rupt aripile luptând împotriva zăbrelelor coliviei sale şi strigând în continuu: „Nu pot ieşi! Nu pot ieşi!“ şi un canar supus care stătea pe stinghia lui şi cânta cântece care întreceau în frumuseţe chiar şi pe cele ale unei ciocârlii care se înalţă liberă până la porţile cerurilor.

Nici o nenorocire nu ne va aduce vreodată numai rău, dacă o vom prelua imediat într-o rugăciune fierbinte către Dumnezeu. Chiar şi când ne adăpostim sub un pom în timpul unei averse de ploaie, putem în mod neaşteptat să găsim fructe pe ramurile lui. Şi când alergăm la Dumnezeu, căutând adăpost la umbra aripilor Sale, întotdeauna vom găsi mai mult în El decât am văzut sau am ştiut vreodată.

Aşadar, prin încercările şi suferinţele noastre Dumnezeu ne dă revelaţii proaspete despre El Însuşi. Ca şi Iacov, trebuie să trecem „vadul Iabocului“ (Gen. 32:22) dacă vrem să ajungem vreodată la Peniel, unde el s-a luptat cu Domnul, a fost binecuvântat de Domnul şi a putut spune: „Am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă“ (Gen. 32:30).

Fă ca această poveste să fie şi a ta, dragă captivule, şi Dumnezeu îţi va da „cântări de veselie noaptea“ (Iov 35:10) şi va „preface întunericul [tău] în zori“ (Amos 5:8). Nathaniel William Taylor

Supunerea faţă de voia divină a lui Dumnezeu este cea mai moale pernă pe care te poţi odihni.

A umplut camera, şi-a umplut viaţa mea,Cu o glorie dintr-o sursă nevăzută;M-a făcut calm în mijlocul luptei,Şi în toiul iernii inima mea era verde,Şi păsările promisiunii cântau în copaciCând furtuna se dezlănţuia peste pământ şi mare.

5 NoiembrieEste oare ceva prea greu pentru Domnul?

(Geneza 18:14)Aceasta este provocarea plină de dragoste a lui Dumnezeu pentru tine şi

pentru mine în fiecare zi. El vrea ca noi să ne gândim la cele mai adânci, cele mai înalte şi cele mai scumpe dorinţe şi aşteptări ale inimilor noastre. El vrea ca noi să ne gândim la acele lucruri care poate au fost dorinţe pentru noi înşine sau pentru cineva drag, dar care au rămas atât de mult timp neîmplinite încât acum le vedem pur şi simplu ca nişte dorinţe pierdute. Şi Dumnezeu ne îndeamnă să ne gândim chiar la acel lucru pe care odată l-am văzut posibil, dar între timp ne-am pierdut orice speranţă de a-l mai vedea împlinit în viaţa aceasta.

Lucrul acela, în măsura în care corespunde cu ceea ce ştim noi că este voia Lui exprimată - cum a fost cu fiul pentru Avraam şi Sara - Dumnezeu intenţionează să-l facă pentru noi. Da, dacă Îl vom lăsa, Dumnezeu va face lucrul acela, chiar dacă ştim că este un lucru atât de imposibil încât pur şi simplu am râde dacă cineva prin absurd ne-ar sugera vreodată că s-ar putea întâmpla.

„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?“ Nu, nimic nu este prea greu când credem în El atât cât să mergem înainte, făcând voia Sa şi lăsându-L să facă imposibilul pentru noi. Chiar şi Avraam şi Sara ar fi putut împiedica planul lui Dumnezeu dacă ar fi continuat să nu creadă.

Singurul lucru „prea greu pentru Domnul“ este neîncrederea noastră deliberată şi continuă în dragostea şi puterea Sa, şi respingerea totală a planurilor Lui pentru noi. Nimic nu este imposibil pentru Yehova de făcut pentru cei care se încred în El. din Mesaje pentru Veghea de Dimineaţă

6 NoiembrieEu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i

iubesc.(Apocalipsa 3:19)Dumnezeu selectează pe cei mai buni şi pe cei mai remarcabili slujitori

ai Săi pentru cele mai straşnice şi cele mai deosebite necazuri, pentru că cei care au primit cel mai mult har din partea Lui sunt capabili să îndure cele mai mari necazuri. De fapt, un necaz nu loveşte niciodată un credincios din întâmplare, ci din ordinul divin al lui Dumnezeu. El nu-Şi aruncă săgeţile la întâmplare, pentru că fiecare are o misiune specială şi atinge numai inima pentru care a fost destinată. Nu numai harul lui Dumnezeu, ci şi gloria Lui este revelată când un credincios poate să stea în picioare şi să rabde în tăcere un necaz. Joseph Caryl

Dacă toate zilele mele ar fi senine, aş putea să spun:„În ţara Lui minunată El va şterge toate lacrimile“?

Dacă n-aş fi niciodată extenuat, aş putea păstraAcest binecuvântat adevăr: „El dă somn preaiubiţilor Lui“?

Dacă nici un mormânt n-ar fi al meu, aş putea consideraViaţa eternă doar un vis nefondat.

Iarna mea, şi lacrimile mele, şi slăbiciunea,Şi chiar mormântul meu, pot fi calea Lui spre fericire.

Eu le numesc nenorociri; totuşi aceasta nu poate fi cu siguranţăNimic altceva decât dragostea pe care mi-o arată Domnul meu!

Creştinii cu cea mai mare profunzime spirituală sunt în general cei care au trecut prin cele mai intense şi mai profund chinuitoare focuri ale sufletului. Dacă te-ai rugat să cunoşti mai mult despre Hristos, să nu fi surprins dacă El te conduce prin deşert sau printr-un cuptor al durerii.

Dragă Doamne, să nu mă pedepseşti îndepărtând crucea de la mine. În

schimb, mângâie-mă conducându-mă în supunere faţă de voia Ta şi făcându-mă să iubesc crucea. Dă-mi numai ce-Ţi foloseşte Ţie cel mai mult, şi poate fi folosit pentru a descoperi cea mai mare din toate îndurările Tale: să aduci glorie Numelui Tău prin mine, după voia Ta. rugăciunea unui captiv

7 NoiembrieDar lucrurile care pentru mine erau câştiguri

le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.(Fil ipeni 3:7)

Când George Matheson, predicatorul scoţian orb, a fost înmormântat, au aşternut pe mormântul lui trandafiri roşii în amintirea vieţii lui de dragoste şi sacrificiu. Şi Matheson, acest om care a fost onorat atât de frumos şi de semnificativ, este acela care a scris următorul imn în 1882. A fost scris în cinci minute, într-o perioadă pe care mai târziu a numit-o „cea mai severă suferinţă mentală“, şi de atunci a devenit cunoscut în toată lumea.

O, Dragoste care nu vrei să mă laşi,În Tine îmi odihnesc sufletul ostenit,

Îţi dau înapoi viaţa pe care o am,Ca-n adâncimile oceanului Tău cursul ei

Să fie mai plin, mai îmbelşugat.

O, Lumină care mergi mereu pe calea mea,Torţa mea care abia mai pâlpâie Ţi-o dau Ţie,

Inima mea îşi reface raza împrumutată,Ca-n strălucirea soarelui Tău ziua ei

Să fie mai luminoasă, mai frumoasă.

O, Bucurie care mă cauţi în durere,Nu pot să-mi închid inima faţă de Tine,

Merg pe urmele curcubeului prin ploaie,Şi simt că promisiunea nu este-n zadar,

Că dimineaţa va fi fără lacrimi.

O, Cruce care-mi înalţi capul,Nu îndrăznesc să cer să fiu ascuns de Tine,

Las moartă în praf gloria vieţii,Şi din pământ de-acolo înfloreşte roşie

Viaţa care nu va avea sfârşit.

Există o legendă despre un artist care găsise secretul unui roşu minunat pe care nici un alt artist nu-l putea imita. El n-a dezvăluit niciodată secretul culorii, dar după moartea lui s-a descoperit o rană veche pe inima sa. Aceasta a destăinuit sursa culorii fără pereche din picturile sale.

Morala legendei este că nici o mare realizare nu poate fi făcută, nici un ţel înalt nu poate fi atins, şi nimic de mare valoare pentru lume nu poate fi împlinit, decât cu preţul sângelui inimii.

8 NoiembrieIsus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov,

şi S-a suit pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare….

Petru şi tovarăşii lui … au văzut slava lui Isus.

(Luca 9:28-29,32)Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale.

(Exod 33:13)Când Domnul Isus i-a luat pe aceşti trei ucenici sus pe munte singuri, El

i-a adus într-o strânsă comuniune cu El Însuşi. Ei „au văzut slava lui Isus“ şi au spus: „Este bine să fim aici“ (Luca 9:32-33). Cerul nu este niciodată departe de cei care zăbovesc pe un munte cu Domnul lor.

Cine dintre noi în anumite momente de meditaţie şi rugăciune nu a prins o sclipire din porţile cerului? Cine nu a simţit în locul tainic al sfintei comuniuni un val puternic de emoţie - un pic din gustul binecuvântatei bucurii ce va veni?

Învăţătorul a avut momente şi locuri speciale pentru o conversaţie liniştită cu ucenicii Săi. Odată S-a întâlnit cu ei pe muntele Hermon, dar mai des pe pantele sacre ale muntelui Măslinilor. Fiecare creştin ar trebui să aibă propriul său munte al Măslinilor. Astăzi majoritatea dintre noi, mai ales aceia dintre noi care locuiesc în oraşe, trăiesc sub un mare stres. De dimineaţă devreme şi până la ora de culcare suntem expuşi vârtejului vieţii. În mijlocul acestei zarve, e mică oportunitatea pentru o meditaţie liniştită, pentru Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciune, şi pentru părtăşia de inimă!

Chiar şi Daniel avea nevoie să aibă propriul munte al Măslinilor în camera lui în mijlocul răcnetelor Babilonului idolatru. Petru a găsit un acoperiş în Iope, şi Martin Luther a găsit o „cameră de sus“ în Wittenberg, un loc care încă mai este considerat sacru.

Joseph Parker, un predicator englez congregaţionalist din secolul al XIX-lea, a spus odată: „Dacă noi, ca biserică, nu ne întoarcem la viziuni spirituale, la crâmpeie de cer, şi la cunoştinţa unei glorii şi a unei vieţi mai minunate, ne vom pierde credinţa. Altarul nostru va deveni doar o piatră rece şi goală, niciodată binecuvântată cu o vizită din cer“. Şi de aceasta are nevoie lumea de astăzi - de oameni care L-au văzut pe Domnul lor. din Arta pierdută a meditaţiei

Apropie-te de El! Poate că El te va lua astăzi pe munte - în acelaşi loc unde l-a luat pe Petru cu gafele lui, şi pe Iacov şi pe Ioan, „Fiii tunetului“ (Marcu 3:17), care în repetate rânduri nu L-au înţeles deloc pe Învăţătorul lor şi misiunea Lui. Nu există nici un motiv pentru care El să nu te ia, aşa că nu exclude această posibilitate pentru tine, spunând: „O, aceste viziuni şi revelaţii minunate ale Domnului sunt doar pentru anumiţi oameni!“ Ele pot fi şi pentru tine!

John Thomas McNeill

9 NoiembrieIarăşi vor locui la umbra lui, iarăşi vor da viaţă grâului, vor

înflori ca via.(Osea 14:7)Ziua s-a încheiat cu ploi torenţiale, şi plantele din grădina mea au fost

doborâte la pământ de furtuna cu grindină. M-am uitat la o plantă pe care o admirasem anterior pentru frumuseţea ei şi pe care o îndrăgisem pentru

parfumul ei delicat. După ce a fost expusă furtunii nemiloase, florile ei s-au ofilit, toate petalele ei s-au închis, şi părea că gloria ei s-a dus. M-am gândit în sinea mea: „Cred că va trebui să aştept până anul viitor ca să văd din nou acele flori frumoase“.

Şi totuşi noaptea a trecut, soarele a strălucit din nou, şi dimineaţa a adus putere plantei mele favorite. Lumina a privit la florile ei şi florile au privit la lumină. A fost contact şi comuniune, şi puterea a trecut în flori. Ele şi-au ridicat capetele, şi-au deschis petalele, şi-au recăpătat gloria şi păreau mai frumoase decât înainte. M-am întrebat cum a avut loc aceasta - acele flori slabe venind în contact cu ceva mult mai puternic, şi căpătând putere!

Nu pot să explic exact cum putem să primim puterea de a sluji şi de a răbda prin comuniunea cu Dumnezeu, dar ştiu că acesta este un fapt. Eşti tu în pericol să fii zdrobit de o încercare grea şi dificilă? Atunci caută comuniunea cu Hristos şi vei primi tăria şi puterea de a fi victorios, pentru că Dumnezeu a promis: „Eu te întăresc“ (Isaia 41:10).

Necazul zilei de ieri

Ploaia care a căzut ieri este rubinie pe trandafiri,Argintie pe frunzele de plop, şi aurie pe trunchiul de salcie;

Necazul care tocmai a căzut ieri este tăcerea care închide în eaMarile daruri de har ale lui Dumnezeu, şi timpul nu le va tulbura niciodată.

Ploaia care a căzut ieri face toate dealurile să sclipească,Ca mărgeanul pe dafin şi ca berilul pe iarbă;

Necazul care tocmai a căzut ieri a învăţat sufletul să asculteŞoaptele eternităţii în toate vânturile care trec.

O, inimă slabă, bătută de furtună, această ploaie va străluci mâine,Ca o flacără în căldăruşe şi ca giuvaerele pe spini,

Ca cerul în florile de nu-mă-uita; deşi necazul acum este necaz,Totuşi necazul va fi frumuseţe în minunata dimineaţă.

Katherine Lee Bates

10 NoiembrieNădăjduind împotriva oricărei nădejdi, [Avraam] a crezut.

(Romani 4:18)Credinţa lui Avraam părea să fie în deplin acord cu puterea şi

credincioşia constantă a lui Yehova. Privind la condiţiile exterioare în care se afla, el nu avea nici un motiv să se aştepte la împlinirea promisiunii lui Dumnezeu. Şi totuşi el a crezut cuvântul Domnului şi a aşteptat cu bucurie momentul când sămânţa lui avea să fie la fel de numeroasă „ca stelele cerului“ (Gen. 26:4).

Dragă suflete, ţie nu ţi s-a dat doar o singură promisiune, ca lui Avraam, ci o mie de promisiuni. Şi ţie ţi s-a dat exemplul multor credincioşi ca model pentru viaţa ta. De aceea este pur şi simplu în avantajul tău să te bizui cu toată încrederea pe Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cu toate că El poate să întârzie trimiterea ajutorului Său, şi răul pe care îl experimentezi pare să devină din ce în ce mai rău, nu-ţi pierde curajul. În schimb, fii tare şi bucură-te, pentru că de regulă Dumnezeu păşeşte înainte ca să ne salveze când ne aşteptăm cel mai puţin, împlinind promisiunile Lui cele mai glorioase într-un mod miraculos.

În general El aşteaptă să ne trimită ajutorul Său până în momentul în care nevoia ajunge la maximum, astfel încât mâna Sa să fie văzută foarte clar în izbăvirea noastră. El alege această metodă pentru ca noi să nu ne încredem în nimic din ce vedem sau simţim, aşa cum suntem atât de înclinaţi să facem, ci să ne punem încrederea numai în Cuvântul Său - pe care putem să ne bizuim întotdeauna, indiferent de împrejurările noastre. C.H. Von Bogatzky

Adu-ţi aminte că timpul potrivit pentru credinţă să lucreze este când vederea noastră începe să slăbească. Şi cu cât sunt mai mari dificultăţile, cu atât este mai uşor pentru credinţă să lucreze, pentru că atâta timp cât putem vedea anumite soluţii naturale la problemele noastre, nu vom avea credinţă. Credinţa nu lucrează niciodată aşa de uşor ca atunci când perspectivele noastre naturale cad.

George Mueller11 Noiembrie

Va fi ca o ploaie, care cade pe un pământ cosit.(Psalmul 72:6)

Amos ne spune despre „cositul împăratului“ (Amos 7:1). Împăratul nostru are şi El multe coase şi le foloseşte mereu pentru a-Şi cosi pajiştile. Sunetul ca de clopot al pietrei de ascuţit pe coasă prevesteşte tăierea a nenumărate fire de iarbă, margarete şi alte flori. Şi pe cât erau de frumoase dimineaţa, în câteva ore ele vor zăcea ofilite în şiruri lungi.

În viaţa umană, noi încercăm să avem o atitudine curajoasă în faţa coasei durerii, a foarfecelor dezamăgirii, sau a secerii morţii. Şi aşa cum nu se poate cultiva o pajişte ca o catifea fără cosiri repetate, nu se poate dezvolta o viaţă de echilibru, de tandreţe şi de compasiune pentru alţii fără să îndurăm lucrarea coaselor lui Dumnezeu.

Gândeşte-te cât de des compară Cuvântul lui Dumnezeu oamenii cu iarba, şi gloria lui Dumnezeu cu floarea ei. Dar când iarba este tăiată, când toate firele ei fragile sângerează, şi când devastarea pare să domnească acolo unde odată înfloreau florile, a sosit timpul potrivit pentru ploaia lui Dumnezeu să cadă ca o ploaie delicată, foarte plăcută şi caldă.

Dragă suflete, Dumnezeu te-a cosit! În repetate rânduri Împăratul a venit la tine cu coasa Lui ascuţită. Dar nu te speria de coasa Lui - pentru că sigur va fi urmată de ploaia Lui. F.B. Meyer

Când peste inima ta valuri adânci de necazSe sparg, ca de un ţărm uscat şi pustiu;

Când speranţa sclipeşte fără nici o strălucire pentru mâine,Şi furtuna pare să măture totul în cale mereu;

Când cupa oricărei bucurii pământeştiNu are gustul izvorului dătător de viaţă;

Şi speranţele înalte, ca şi cum ar râde de tristeţea noastră,Se ofilesc şi mor ca-ntr-un vis agitat,

Cine va potoli mustrarea duhului ostenit?Cine va umple golul dureros dinăuntru?

Cine ne va şopti despre o pace trainică,Şi va potoli fiecare val mare în linişte?

Numai Cel a cărui inimă rănită a fost zdrobităCu amărăciunea crucii şi a cununii de spini;

A cărui dragoste scumpă a rostit fericită cuvintele bucuriei,Cel care cu blândeţe Şi-a dat viaţa Lui pentru noi.

Vindecător binecuvântat, uşurează toate poverile noastre;Dă-ne pace. Pacea Ta dulce, Te rugăm!

Ţine-ne lângă Tine până va străluci dimineaţa,Şi toate negurile şi umbrele vor fugi!

12 NoiembrieEi erau olari şi locuiau în livezi şi în împrejmuiri; locuiau acolo lângă împărat şi lucrau pentru el.

(1 Cronici 4:23, KJV)Putem locui „lângă împărat“ şi putem lucra pentru El oriunde şi peste

tot. Putem fi chemaţi să-I slujim în cele mai neobişnuite locuri şi în cele mai vitrege condiţii. Poate fi undeva la ţară, departe de numeroasele activităţi ale Împăratului din oraş. Sau poate fi „în livezi şi în împrejmuiri“ de tot felul - obstacolele care ne înconjoară, blocându-ne calea. Poate vom fi unul dintre „olari“, cu mâinile pline de tot felul de vase de lut, împlinindu-ne îndatoririle zilnice.

N-are importanţă! Împăratul care ne-a pus „acolo“ va veni şi va locui împreună cu noi. Împrejmuirile, sau obstacolele, sunt bune pentru noi, altfel El le-ar fi îndepărtat repede din cale. Şi nu se înţelege de la sine că orice pare să blocheze calea noastră poate de asemenea să aibă grijă de protecţia noastră? Cât despre olărit - este exact ce a considerat El potrivit să pună în mâinile noastre şi este ceea ce lucrăm pentru El acum. Frances Ridley Havergal

Întoarce-te la parcela ta din grădină, iubito!

Întoarce-te până nu se lasă seara,Şi leagă-ţi crinii şi lujerele de viţă,

Până te va chema Stăpânul.

Du-te şi fă-ţi grădina cât poţi tu de frumoasă,Nu vei lucra niciodată singur;

Poate cel care are parcela lângă a taO va vedea şi o va îngriji şi el pe a lui.

Apusurile de soare frumos colorate şi cerul înstelat, munţii maiestuoşi şi mările sclipind în zare, şi câmpurile înmiresmate şi florile proaspăt tăiate nu sunt nici pe jumătate atât de frumoase ca un suflet care-L slujeşte pe Domnul Isus din dragoste, prin truda unei vieţi obişnuite, lipsite de poezie.

Frederick William FaberCele mai sfinţite suflete sunt deseori acelea care nu s-au distins

niciodată ca autori şi n-au permis niciodată ca o realizare mare a lor să devină subiect de conversaţie în lume. Nu, de obicei ei sunt aceia care au dus o viaţă interioară liniştită de sfinţenie, purtându-şi mireasma plăcută în chip nevăzut, ca un crin proaspăt într-o vale izolată pe malul unui râu cristalin. Kenelm Digby

13 Noiembrie

Eu l-am ales şi ştiu că are să poruncească fiilor lui. (Geneza 18:19)

Dumnezeu alege oameni pe care poate conta. El ştia la ce să Se aştepte de la Avraam şi a spus despre el: „Eu l-am ales şi ştiu că are să poruncească fiilor lui … pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit“. Dumnezeu ştia că Avraam „are să poruncească fiilor lui“. Noi putem conta pe Domnul, şi El doreşte ca noi să fim tot atât de vrednici de încredere, tot atât de hotărâţi şi de statornici. Aceasta este semnificaţia credinţei.Dumnezeu caută oameni asupra cărora să poată pune greutatea întregii Sale iubiri, a întregii Sale puteri şi a tuturor promisiunilor Sale sigure. Şi motoarele Lui sunt suficient de puternice ca să tragă orice greutate pe care am ataşa-o de ele. Din nefericire, cablul pe care îl legăm de motor este deseori prea slab ca să suporte greutatea rugăciunilor noastre. De aceea Dumnezeu continuă să ne înveţe şi să ne disciplineze în şcoala Sa pentru a avea stabilitate şi siguranţă în viaţa de credinţă. Haideţi să ne învăţăm bine lecţiile şi apoi să rămânem fermi în credinţa noastră. A.B. Simpson Dumnezeu ştie că poţi să-ţi suporţi încercarea, altfel nu ţi-ar fi dat-o. Încrederea Lui în tine explică încercările din viaţa ta, indiferent cât de severe ar fi. Dumnezeu îţi cunoaşte puterea, şi o măsoară până la ultimul milimetru. Adu-ţi aminte că nici o încercare care a fost dată vreodată cuiva nu a fost mai mare decât puterea omului respectiv, prin Dumnezeu, pentru ca el s-o poată îndura.

14 Noiembrie

Adevărat, adevărat vă spun, că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur;

dar dacă moare, aduce multă roadă.(Ioan 12:24)

În Northampton, Massachusetts, se află vechiul cimitir în care este înmormântat David Brainerd. Brainerd, un misionar american pionier, a murit în 1747 la vârsta de douăzeci şi nouă de ani după ce a suferit de tuberculoză. Mormântul lui este lângă cel al lui Jerusha Edwards, fiica lui Jonathan Edwards, un teolog puritan al vremii aceleia. Brainerd a iubit-o pe Jerusha şi ei erau logodiţi, urmând să se căsătorească, dar el n-a trăit până la nuntă.

Imaginează-ţi ce speranţe, ce vise şi ce aşteptări pentru cauza lui Hristos au fost îngropate în mormânt odată cu trupul chinuit al acelui tânăr misionar. La momentul acela, n-a rămas nimic decât amintirile şi câteva duzini de indieni convertiţi! Totuşi, Jonathan Edwards, acel bătrân sfânt puritan remarcabil, care spera să-l numească pe Brainerd fiul său, a început să scrie istoria acelei scurte vieţi într-o carte mică. Cartea a făcut aripi, a zburat peste ocean şi a aterizat pe biroul unui student la Cambridge pe nume Henry Martyn.

Bietul Henry Martyn! În ciuda educaţiei lui strălucite, şi a marilor lui oportunităţi, el - după ce a citit acea carte mică despre viaţa lui Brainerd - s-a jertfit în zadar! În definitiv, ce a realizat el atunci când a pornit spre casă din India în 1812? Cu sănătatea distrusă, s-a târât cât mai spre nord până în oraşul Tokat, din Turcia, lângă Marea Neagră. Acolo s-a culcat la umbra unei grămezi de brăţări pentru tuburi, ca să-şi răcorească febra arzătoare, şi a murit acolo singur la vârsta de treizeci şi unu de ani.

Care a fost scopul din spatele acestor „vieţi irosite“? De la mormântul tânărului David Brainerd, şi de la mormântul singuratic al lui Henry Martyn aproape de ţărmul Mării Negre, a apărut o armată puternică de misionari moderni.

Leonard Woolsey Bacon

Este vreun deşert, sau vreo mare nesfârşită,Unde Tu, măreţ Dumnezeu al îngerilor, vrei să mă trimiţi?Vreun stejar pe care să-l despic,Vreun pământ pe care să-l brăzdez,Vreo mână din grăunţele Tale de grâu pe care să le iauŞi să le împrăştii departe pe câmp,Până când la rândul lor vor da fiecare

Suta lorDe grăunţe aurii

Ca să-i hrănească pe fericiţii copii ai Dumnezeului meu?Arată-mi deşertul, Tată, sau marea;Este planul Tău? Măreţ Dumnezeu, trimite-mă!Şi deşi trupul acesta stă întins acolo unde se sparg valurile oceanului,Tată, numără-mă printre sufletele credincioase.

15 Noiembrie

Am fost apăsaţi peste măsură de mult.(2 Corinteni 1:8)

…pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. (2 Corinteni 12:9)

Dumnezeu a îngăduit criza din viaţa lui Iacov de la Peniel ca să-l înconjoare complet până când în sfârşit a ajuns la punctul în care a făcut un apel stăruitor şi smerit la Dumnezeu Însuşi. În noaptea aceea, el s-a luptat cu Dumnezeu şi literalmente a ajuns la locul în care putea să-L ţină ca niciodată înainte. Şi prin lupta lui strânsă şi periculoasă, credinţa şi cunoaşterea de Dumnezeu a lui Iacov au sporit, şi a luat naştere puterea lui de a trăi o viaţă nouă şi victorioasă.

Domnul a trebuit să-l forţeze pe David, prin disciplina multor ani lungi şi dureroşi, să înveţe despre puterea cea mare şi credincioşia Dumnezeului său. În acei ani grei, el de asemenea a crescut în cunoaşterea credinţei şi a evlaviei, care erau principii indispensabile pentru glorioasa lui carieră de împărat al lui Israel.

Doar cele mai periculoase situaţii în care Pavel a fost pus în mod constant au putut să-l înveţe, şi astfel şi biserica prin el, deplina semnificaţie a minunatei promisiuni a lui Dumnezeu pe care el a învăţat s-o revendice: „Harul Meu îţi este de ajuns“ (2 Cor. 12:9). Şi doar marile încercări şi primejdii prin care am trecut ne-au putut conduce pe unii dintre noi să-L cunoaştem pe El aşa cum Îl cunoaştem, să ne încredem în El aşa cum ne încredem, şi să obţinem de la El acea măsură mare din harul Său atât de indispensabilă în momentele noastre de cea mai mare nevoie.

Dificultăţile şi obstacolele sunt provocările lui Dumnezeu pentru credinţa noastră. Când ne confruntăm cu piedici care ne blochează calea şi slujirea, trebuie să le recunoaştem ca nişte vase pentru credinţă şi apoi să le umplem cu plinătatea şi atotsuficienţa Domnului Isus. Pe măsură ce înaintăm în credinţă, încrezându-ne simplu şi deplin în El, putem fi încercaţi. Uneori poate trebuie să aşteptăm şi să ne dăm seama că „răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea“ (Iacov 1:4). Dar în cele din urmă vom găsi cu siguranţă „piatra răsturnată“ (Luca 24:2) şi pe Domnul Însuşi aşteptând să ne dăruiască o dublă binecuvântare pentru timpul nostru de încercare. A.B. Simpson

16 Noiembrie

Ei l-au biruit prin sângele Mielului…şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.

(Apocalipsa 12:11)Când Iacov şi Ioan au venit la Hristos cu mama lor, cerându-I să le dea

cel mai bun loc în împărăţia Sa, El nu le-a refuzat cererea. El le-a spus că

locul le-ar fi dat dacă ei ar putea să facă lucrarea Lui, să bea paharul Lui, şi să fie botezaţi cu botezul Lui. (vezi Marcu 10:38)

Suntem noi dornici să concurăm pentru ce are Dumnezeu mai bun, conştienţi fiind că cele mai bune lucruri sunt întotdeauna obţinute pe cele mai dificile căi? Trebuie să îndurăm munţii plini de prăpăstii, pădurile dese, şi carele de fier ale Vrăjmaşului, întrucât condiţiile potrivnice sunt preţul încununării celor victorioşi. Arcurile de triumf nu sunt făcute din flori de trandafir şi fire de mătase, ci din lovituri grele şi cicatrici sângerânde. Condiţiile vitrege pe care le înduri în viaţa ta astăzi ţi-au fost date de Stăpânul tău, cu scopul expres de a-ţi da posibilitatea să-ţi câştigi cununa.

De aceea nu privi întotdeauna înainte spre zilele viitoare căutând o situaţie ideală, o dificultate exotică, sau o urgenţă undeva departe în care să străluceşti. Ridică-te astăzi să înfrunţi situaţiile în care te-a pus providenţa lui Dumnezeu. Cununa ta de glorie este ascunsă în inima acestor lucruri - strâmtorările şi încercările care apasă asupra ta chiar în ceasul, săptămâna şi luna aceasta din viaţa ta. Şi totuşi cele mai dificile lucruri nu sunt cele văzute şi cunoscute de lume, ci cele care sunt în adâncul sufletului tău, nevăzute şi necunoscute de nimeni decât de Domnul Isus. Acesta este locul secret în care tu trăieşti o mică încercare despre care nu vei îndrăzni niciodată să vorbeşti altcuiva şi care este mai dificil de suportat pentru tine decât martirajul.

Preaiubitule, cununa ta este acolo. Fie ca Dumnezeu să te ajute să învingi şi s-o porţi. selectat

Nu contează cum decurge bătălia,Cât de lungă-i ziua;

Nu te pierde! Luptă mai departe!Mâine vine cântarea.

17 Noiembrie

Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.(Luca 18:6-8)Noi nu putem comanda timpul lui Dumnezeu. Dacă nu reuşim să aprindem focul din prima cu chibritul, trebuie să încercăm din nou. Dumnezeu aude rugăciunea noastră, dar s-ar putea să nu răspundă chiar la momentul pe care ni l-am fixat noi în minte. În schimb, El Se va descoperi inimilor noastre care-L caută, deşi nu neapărat când şi unde ne aşteptăm noi. De aceea avem nevoie de perseverenţă şi de o hotărâre neclintită în viaţa noastră de rugăciune.Pe vremea cremenei, a amnarului şi a chibritelor cu sulf, oamenii trebuia să încerce de mai multe ori să aprindă chibritul, poate chiar de foarte multe ori, până reuşeau să obţină o scânteie ca să-şi aprindă focul, şi erau foarte mulţumiţi dacă în cele din urmă reuşeau. N-ar trebui să exersăm

acelaşi fel de perseverenţă şi de speranţă şi cu privire la lucrurile cereşti? Când este vorba de credinţă, suntem mai siguri de succes decât am fi putut fi vreodată cu cremenea şi amnarul, pentru că avem promisiunile lui Dumnezeu ca temelie.Deci, să nu disperăm niciodată. Timpul lui Dumnezeu pentru îndurare va veni - de fapt, a venit deja, dacă timpul nostru pentru a crede a sosit. Cere cu credinţă fără şovăire, dar nu înceta niciodată să vii cu cererea înaintea Împăratului doar pentru că El a întârziat cu răspunsul. Loveşte chibritul din nou şi fă scânteile să zboare. Şi fii sigur că ai pregătită iasca, pentru că în curând vei avea un foc.

Charles H. SpurgeonNu cred că există aşa ceva în istoria împărăţiei eterne a lui Dumnezeu

ca o rugăciune corectă, spusă în spiritul potrivit, să rămână fără răspuns la nesfârşit. Theodore L. Cuyler

18 Noiembrie

Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.(Luca 7:23)

Uneori este foarte greu să nu te poticneşti de Domnul Isus Hristos, pentru că poticnirea poate fi rezultatul circumstanţelor mele. Pot să mă trezesc că sunt limitat la zone restrânse de slujire, sau sunt izolat de ceilalţi prin boală sau prin luarea unei atitudini nepopulare, când eu sperasem la oportunităţi mult mai largi. Şi totuşi Domnul ştie ce este cel mai bine pentru mine, şi tot ce mă înconjoară este determinat de El. Oriunde mă pune El, El face aceasta ca să-mi întărească credinţa şi puterea şi ca să mă atragă într-o comuniune mai strânsă cu El. Şi chiar dacă sunt închis în temniţă, sufletul meu va prospera.

Poticnirea care mă face să mă întorc de la Hristos poate fi emoţională. Pot fi mereu confuz şi tulburat de chestiuni pe care nu le pot rezolva. Când m-am predat pe mine însumi Lui, am sperat că cerul meu va fi întotdeauna senin, dar deseori el este acoperit de nori şi ploaie. Dar trebuie să cred că atunci când dificultăţile rămân, este ca să pot învăţa să mă încred total în El - să mă încred şi să nu mă tem. Şi astfel prin luptele mele mentale şi emoţionale sunt antrenat să-i instruiesc pe alţii care sunt aruncaţi încoace şi-ncolo de furtună.

Poticnirea care mă face să mă depărtez poate fi spirituală. Mi-am imaginat că odată ce am ajuns în turma Lui, nu voi mai suferi niciodată din pricina vânturilor înţepătoare ale ispitei. Şi totuşi este cel mai bine pentru mine aşa cum stau lucrurile, pentru că atunci când rabd ispita harul Lui creşte, caracterul meu se maturizează, şi cerul pare mai frumos la sfârşitul zilei.

Odată ce am să ajung la casa mea cerească, voi privi înapoi la întoarcerile şi încercările de pe calea mea şi voi cânta laudele Celui care m-a călăuzit. Aşa că orice ar veni în calea mea, voi primi cu bucurie voia Sa şi voi refuza să mă poticnesc de Domnul meu iubit. Alexander Smellie

Ferice de cel a cărui credinţă nu se poticneşte,Când peste tot pe drumul său

Puterea lui Dumnezeu lucrează eliberare Pentru alţii zi de zi;

Deşi sufletul lui îşi pierde puterea în întunericul unei închisori,Până când însăşi viaţa i se consumă,

Totuşi poate încă să se încreadă în dragostea şi planul Tatălui său,Şi să se odihnească în acestea mulţumit.

Ferice de acela, care prin ani lungi de suferinţă,Şi nu printr-o muncă activă,

Ia parte prin rugăciune şi laudă la lucrarea altora,Şi astfel „împarte prada“.

Ferice de tine, copil al lui Dumnezeu, care suferi,Şi nu poţi să înţelegi

Motivul durerii tale, dar totuşi vrei să laşi bucurosViaţa ta în mâinile Lui binecuvântate.

Da, ferice de tine a cărui credinţă nu se poticneşteDe încercări inexplicabile,

De mistere nerezolvate, dincolo de orice înţelegere,Până când scopul este atins.

Freda Hanbury Allen

19 NoiembrieNe-ai făcut să trecem prin multe necazuri şi nenorociri;dar

ne vei da iarăşi viaţa. (Psalmul 71:20)Dumnezeu te face „să treci prin multe necazuri“. Uneori, ca parte a

procesului tău de educare, trebuie să te duci „în adâncimile pământului“ (Psalmul 63:9), să călătoreşti prin pasaje subterane, şi să stai întins printre cei morţi. Dar nici chiar pentru o clipă legătura de părtăşie şi unitate dintre Dumnezeu şi tine nu este întinsă până la punctul de rupere. Şi în cele din urmă, din adâncuri, El „[îţi va] da iarăşi viaţa“. Indiferent cât de multe cotituri şi întorsături ar avea drumul, există întotdeauna o porţiune netedă şi dreaptă. Chiar şi cea mai lungă zi are un apus de soare, şi zăpada iernii poate ţine destul de mult, dar până la urmă se va topi.

Fii tare, „căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică“ (1 Cor. 15:58). El Se va întoarce din nou la tine şi te va mângâia. Şi când El va face aceasta, inima ta care a uitat să mai cânte va izbucni în mulţumiri şi cântări de bucurie, aşa cum cânta psalmistul: „Limba mea va lăuda îndurarea Ta“ (Psalmul 51:14). selectat

Deşi cade ploaia şi bate vântul,Şi îngheţată şi rece e suflarea iernii;

Deşi cerul înnorat se mai înnorează încă,Şi frunzele moarte spun că vara a trecut;

Faţa mea priveşte ţintă spre cerul furtunos,Inima mea este liniştită ca marea vara,

Bucuroasă să primească ce-i dă Dumnezeul meu,Indiferent ce ar fi.

Când simt frigul, pot să spun: „El îl trimite“,Şi vânturile Lui suflă binecuvântare, ştiu sigur;

Căci n-am avut niciodată o nevoie pe care El să n-o împlinească;Şi inima mea bate fierbinte, chiar dacă suflă vânturile.

20 NoiembrieFerice de cine va aştepta. (Daniel 12:12)

Aşteptarea poate părea un lucru uşor de făcut, dar este o disciplină pe care soldatul creştin n-o învaţă decât după ani de instruire. Marşul şi instrucţia sunt mult mai uşoare pentru luptătorii lui Dumnezeu decât statul pe loc, nemişcat.

Sunt momente de nehotărâre şi confuzie, când şi cel mai plin de râvnă om, care doreşte din toată inima să-L slujească pe Domnul, nu ştie în ce direcţie s-o apuce. Deci ce trebuie să faci când te găseşti în această situaţie? Trebuie să te laşi copleşit de disperare? Trebuie să te întorci înapoi cu laşitate sau cu teamă sau să alergi înainte cu ignoranţă?

Nu, trebuie pur şi simplu să aştepţi - dar să aştepţi în rugăciune. Cheamă-L pe Dumnezeu şi adu-ţi cauza înaintea Lui, spunându-I despre dificultăţile tale şi amintindu-I de promisiunea Lui de a te ajuta.

Aşteaptă în credinţă. Exprimă-ţi încrederea neclintită în El. Şi crede că chiar dacă El te face să aştepţi până la miezul nopţii, va veni la momentul potrivit ca să împlinească viziunea Lui pentru tine.

Aşteaptă cu răbdare, în tăcere. Să nu te plângi niciodată de ceea ce crezi tu că ar fi cauza problemelor tale, cum au făcut copiii lui Israel împotriva Moise. Acceptă-ţi situaţia exact aşa cum este şi apoi pur şi simplu pune-o cu toată inima ta în mâna Dumnezeului legământului. Şi în timp ce renunţi la orice voinţă proprie, spune-I: „Doamne, «facă-se nu voia mea, ci a Ta» (Luca 22:42). Eu nu ştiu ce să fac, şi sunt în mare strâmtorare. Dar voi aştepta până vei despica apele înaintea mea şi-i vei mâna înapoi pe vrăjmaşii mei. Voi aştepta chiar dacă mă vei ţine aici multe zile, pentru că inima mea este îndreptată numai spre Tine, dragă Doamne. Şi duhul meu Te va aştepta cu deplina încredere că Tu vei fi mereu bucuria mea şi mântuirea mea, «căci Tu eşti un adăpost pentru mine, [şi] un turn tare împotriva vrăjmaşului» (Psalmul 61:3)“. din Dimineaţă de dimineaţă

Aşteaptă, aşteaptă cu răbdare,Dumnezeu nu întârzie niciodată;

Planurile tale care înmuguresc sunt în posesia Tatălui tău,Şi aşteaptă numai marea Lui descoperire divină.

Deci aşteaptă, aşteaptă,Aşteaptă cu răbdare.

Încrede-te, încrede-te plin de nădejde,Că Dumnezeu va pune în ordine

Viaţa ta încurcată; şi în locul tainelor ei întunecate,Va aduce voia Sa, cu toate revelaţiile ei strălucite.

Deci încrede-te, încrede-te,Încrede-te plin de nădejde.

Odihneşte-te, odihneşte-te în pace,Pe pieptul Salvatorului tău;

Şopteşte-I la ureche ambiţiile tale înalte şi sfinte,Şi El le va împlini într-o rodire binecuvântată.

Deci odihneşte-te, odihneşte-te,Odihneşte-te în pace! Mercy A. Gladwin

21 NoiembrieÎncredinţează-ţi soarta în mâna Domnului.

(Psalmul 37:5)Vorbeşte cu Dumnezeu despre tot ce te apasă şi apoi încredinţează totul

în mâinile Lui. Fă aceasta ca să fii eliberat de confuzie, de conflicte şi de griji care umplu lumea de astăzi. De fapt, ori de câte ori te pregăteşti să faci ceva, trecând printr-o încercare, sau urmărind pur şi simplu treburile tale normale, vorbeşte-I Tatălui despre aceasta. Adu-I la cunoştinţă; da, chiar pune asupra Lui această povară, şi vei fi lăsat în urma ta preocupările şi îngrijorările cu privire la acea problemă. Începând din momentul acela, exersează sârguinţa tăcută şi plăcută în munca ta, recunoscând dependenţa ta de El ca să rezolve problema pentru tine. Încredinţează grijile tale şi pe tine însuţi împreună cu ele, ca o singură povară, în mâna Dumnezeului tău. R. Leighton

Construieşte un mic gard al încrederiiÎn jurul zilei de astăzi;

Umple spaţiul cu lucrarea iubiriiŞi stai înăuntru.

Nu te uita printre ulucile protectoareDupă ziua de mâine;

Dumnezeu te va ajuta să suporţi ceea ce vine,Fie bucurie fie necaz.

Mary Butts

Vei găsi că este imposibil să-ţi încredinţezi „soarta în mâna Domnului“, dacă soarta ta nu primeşte aprobarea Sa. Aceasta se poate face numai prin credinţă, pentru că dacă există chiar şi cea mai mică îndoială în inima ta că drumul tău nu este cel bun, credinţa va refuza să aibă ceva de a face cu el. De asemenea, această încredinţare a soartei tale în mâna Lui trebuie să fie continuă, nu doar o singură acţiune izolată. Şi indiferent cât de neaşteptată sau de extraordinară ar fi călăuzirea Sa şi indiferent cât de aproape de muchia stâncii te-ar conduce El, nu smulge niciodată hăţurile din mâinile Lui.

Vrei să supui toate căile tale lui Dumnezeu, lăsându-L pe El să le judece şi să dea sentinţa? Nimic nu trebuie examinat mai îndeaproape de către un creştin ca propriile lui păreri şi obiceiuri confirmate, pentru că suntem atât de înclinaţi să considerăm aprobarea divină a lui Dumnezeu pentru ele ca fiind de la sine înţeleasă. Şi de aceea unii creştini sunt atât de neliniştiţi şi plini de teamă. Bineînţeles că ei nu au încredinţat cu adevărat calea lor în mâna Domnului şi nu au lăsat-o în mâna Lui. Ei au dus-o la El, dar apoi au plecat iarăşi cu ea. selectat

22 NoiembrieCredeţi că pot face lucrul acesta?

(Matei 9:28)Dumnezeu Se ocupă cu lucruri imposibile. Nu este niciodată prea târziu

pentru El să facă aceasta, atât timp cât ceea ce este imposibil este adus la El cu credinţă deplină de persoana a cărei viaţă şi împrejurări ar fi influenţate dacă Dumnezeu va fi glorificat. Dacă am experimentat răzvrătirea, necredinţa, păcatul şi ruina în viaţa noastră, nu este niciodată prea târziu pentru Dumnezeu să Se ocupe cu succes de aceste lucruri tragice, dacă ele sunt aduse la El cu predare şi încredere deplină.

S-a spus deseori, şi pe bună dreptate, că creştinismul este singura religie care poate să se ocupe de trecutul unei persoane. „Vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele“ (Ioel 2:25) zice Domnul, şi putem să ne încredem în El că o va face fără rezerve. El face aceasta nu pentru ceea ce suntem noi, ci pentru cine este El. Dumnezeu iartă şi vindecă şi reface, pentru că El este „Dumnezeul oricărui har“ (1 Petru 5:10). Să-L lăudăm şi să ne încredem în El.

din Vremurile Şcolii duminicaleNimic nu este prea greu pentru Isus

Nici un om nu poate să lucreze ca El.

Avem un Dumnezeu care-Şi găseşte plăcerea în imposibilităţi şi care întreabă: „Este ceva prea greu pentru Mine?“ (Ier. 32:27, KJV).

Andrew Murray

23 NoiembrieAi făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele.

(Psalmul 60:3)

Am fost întotdeauna fericit că psalmistul I-a spus lui Dumnezeu că anumite momente din viaţă sunt disperate sau dificile. Nu încape nici o îndoială asupra acestui lucru, există lucruri grele în viaţă.

În vara aceasta cineva mi-a dat câteva flori frumoase roz, şi când le-am luat, am întrebat: „Ce fel de flori sunt?“ Prietenul meu a răspuns: „Sunt flori de stâncă. Ele cresc şi înfloresc numai pe stânci unde nu vezi deloc pământ“. Atunci m-am gândit la florile lui Dumnezeu care cresc în momente de disperare şi în locuri dificile, şi am simţit întrucâtva că El are o tandreţe deosebită pentru „florile Lui de stâncă“, o tandreţe pe care nu o are pentru crinii şi trandafirii Lui.

Margaret Bottome

Încercările vieţii sunt trimise ca să ne facă, nu ca să ne distrugă. Problemele financiare pot distruge afacerile unui om, dar îi formează caracterul. Şi o lovitură directă dată omului de afară poate fi cea mai mare binecuvântare posibilă pentru omul dinăuntru. Deci dacă Dumnezeu pune sau îngăduie ceva greu în viaţa noastră, putem fi siguri că adevăratul pericol sau adevărata problemă va fi ceea ce vom pierde dacă vom fugi sau ne vom răzvrăti împotriva acelui lucru.

Maltbie D. Babcock

Eroii sunt forjaţi pe nicovale fierbinţi cu durere,Şi curajul superb vine numai prin testare.Unele caractere se maturizează şi unele caractere înflorescNumai pe solul udat de sânge, unele suflete se dovedesc a fi mariNumai în momente întunecate de moarte sau pieire.

Dumnezeu Îşi găseşte soldaţii cei mai buni pe muntele suferinţei.

24 NoiembrieOpriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.

(Psalmul 46:10)Există vreo notă în toată muzica lumii atât de puternică precum marea

oprire? Există vreun cuvânt în Psalmi mai elocvent decât cuvântul „Selah“, care înseamnă oprire? Există ceva mai palpitant şi care să inspire mai multă frică decât liniştea dinaintea izbucnirii furtunii, sau tăcerea ciudată care pare să cadă peste natură înaintea unui fenomen supranatural sau a unei ridicări de teren dezastruoase? Şi există ceva care poate să atingă inimile noastre la fel ca puterea liniştii?

Pentru inima care va înceta să se concentreze asupra ei însăşi, există „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere“ (Filip. 4:7); „seninătate şi încredere“ (Isaia 30:15), care este sursa oricărei puteri; „multă pace“ care face să „nu [i] se întâmple nici o nenorocire“ (Psalmul 119:165); şi o odihnă profundă, pe care lumea nu poate niciodată să ne-o dea, nici să ne-o ia.

Adânc în centrul sufletului este o încăpere a păcii unde locuieşte Dumnezeu şi unde, dacă vom intra în ea şi vom reduce la tăcere toate celelalte sunete, vom putea auzi acel „susur blând“ al Său (1 Împăraţi 19:12).

Chiar şi la roata care se învârte cel mai repede, dacă priveşti în centrul ei, acolo unde este axul, vei vedea că nu există nici un fel de mişcare. Şi chiar în cea mai ocupată viaţă, există un loc în care poţi să locuieşti singur cu Dumnezeu într-o linişte eternă.

Există o singură modalitate de a-L cunoaşte pe Dumnezeu: „Opriţi-vă, şi să ştiţi“. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!“ (Habacuc 2:20). selectat

Preaiubite Tată, uneori am umblat sub un cer fără stele care lăsa să picure întunericul ca ploaia torenţială. Eram disperaţi pentru că ne lipsea lumina soarelui, a lunii şi a stelelor. Întunericul gros se arăta ameninţător deasupra noastră ca şi cum ar fi vrut să rămână pentru totdeauna. Şi din beznă nu se auzea nici un glas liniştitor care să vindece inimile noastre zdrobite. Am fi primit cu bucurie chiar şi o lovitură sălbatică de tunet, dacă cel puţin ar fi spart tăcerea chinuitoare a acelei nopţi triste şi deprimante.

Şi totuşi şoapta blândă a iubirii Tale eterne a vorbit mult mai dulce sufletelor noastre rănite şi sângerânde decât orice vânt care suflă peste o harpă de vânt. „Susurul [Tău] blând“ a fost cel care ne-a vorbit. Noi ascultam şi Te-am auzit, şi apoi ne-am uitat şi am văzut faţa Ta, care strălucea de lumina dragostei Tale. Şi când am auzit glasul Tău şi am văzut faţa Ta, viaţa cea nouă s-a întors la noi, aşa cum se întoarce viaţa la florile uscate care absorb ploaia de vară.

25 Noiembrie„Ia săgeţi“…. „Loveşte în pământ!“ Şi a lovit de trei ori;

apoi s-a oprit. Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis:„Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori“.

(2 Împăraţi 13:18-19)Cât de uimitor şi de puternic este mesajul acestor cuvinte! Ioas,

împăratul lui Israel, gândea că făcuse foarte bine când a lovit pământul „de trei ori şi apoi s-a oprit“. Pentru el, aceasta părea să fie o faptă extraordinară a credinţei lui, dar Domnul şi profetul Elisei erau profund dezamăgiţi, pentru că el se oprise la jumătatea drumului.

Da, el a primit ceva; de fapt, a primit chiar foarte mult - exact ceea ce crezuse c-o să primească de la Dumnezeu, în ultimă instanţă. Şi totuşi Ioas nu a primit tot ceea ce Elisei vroia ca el să aibă sau ceea ce Domnul dorea să-i dea. El a pierdut mult din semnificaţia promisiunii, şi din plinătatea binecuvântării. El a primit mai mult decât ar fi putut vreun om să-i ofere, dar n-a primit tot ce avea mai bun Dumnezeu pentru el.

Dragul meu credincios, ce serios este adevărul acestei istorisiri! Cât de important este pentru noi să învăţăm să ne rugăm când trecem prin tot felul de situaţii şi să ne cercetăm deplin inimile în lumina mesajului lui Dumnezeu

pentru noi! Altfel, nu vom beneficia niciodată de toată plinătatea promisiunii Sale sau de toate posibilităţile pe care le oferă rugăciunea făcută cu credinţă. A. B. Simpson

A Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava.

Efeseni 3:20-21

În nici un alt loc apostolul Pavel nu foloseşte aceste cuvinte aparent de prisos: „nespus mai mult decât cerem“. Fiecare cuvânt este umplut cu dragostea infinită a lui Dumnezeu şi cu puterea Lui de „a face“ pentru credincioşii Lui care se roagă. Şi totuşi există următoarea limitare: „prin puterea care lucrează în noi“. El va face pentru noi atât de mult cât Îi vom permite să facă în noi. Aceeaşi putere care ne-a mântuit, care ne-a spălat cu sângele Său, care ne-a umplut cu puterea Duhului Său cel Sfânt, şi ne-a protejat prin numeroase ispite va lucra pentru noi ca să înfrunte orice urgenţă, orice criză, orice situaţie şi orice împotrivire. Alianţa

26 NoiembrieCaleb i-a zis: „Ce vrei?“ Ea a răspuns: „Fă-mi un dar,căci mi-ai dat un pământ secetos; dă-mi şi izvoare de

apă“.Şi el i-a dat izvoarele de sus şi izvoarele de jos.

(Iosua 15:18-19)Există şi „izvoarele de sus şi izvoarele de jos“ în viaţă, şi ele sunt

izvoare, nu ape stătătoare. Sunt bucuriile şi binecuvântările care curg din cer de sus, în timpul verii celei mai fierbinţi şi prin cel mai pustiu deşert al suferinţelor şi al încercărilor. Pământul care îi aparţinea lui Acsa era în Neghev sub soarele arzător şi era deseori pârjolit de căldura toridă. Dar din munţi veneau izvoarele inepuizabile care răcoreau, împrospătau şi fertilizau tot pământul.

Aceste izvoare curg prin locurile joase, prin locurile dificile, prin locurile secetoase, prin locurile singuratice, şi chiar prin locurile obişnuite ale vieţii. Şi oricare ar fi situaţia noastră, aceste izvoare se pot găsi întotdeauna. Avraam le-a găsit în munţii Canaanului. Moise le-a găsit printre stâncile Madianului. David le-a găsit în cenuşa Ţiclagului, când avutul lui fusese luat şi familia lui fusese dusă în captivitate. Şi cu toate că „poporul vorbea să-l ucidă cu pietre … David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui“ (1 Samuel 30:6).

Isaia le-a găsit în zilele teribile când împăratul Sanherib al Asiriei a invadat Iuda, când munţii păreau să fie aruncaţi în mijlocul mării. Şi totuşi credinţa lui putea încă să cânte: „Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt. Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină“ (Psalmul 46:4-5).

Martirii creştini le-au găsit în mijlocul flăcărilor, reformatorii bisericii în mijlocul vrăjmaşilor lor şi a luptelor lor, şi noi putem să le găsim în fiecare zi a anului dacă Îl avem pe Mângâietorul în inimile noastre şi dacă am învăţat să spunem împreună cu David: „Toate izvoarele mele sunt în Tine“ (Psalmul 87:7).

Cât de bogate şi cât de preţioase sunt aceste izvoare, şi cât de mult mai este încă de luat în stăpânire din plinătatea lui Dumnezeu! A.B. Simpson

Am spus: „Deşertul este atât de mare!“Am spus: „Deşertul este atât de gol!Ce izvoare sunt acolo ca să-mi astâmpere setea?Unde mă voi ascunde de furtună?“

Am spus: „Deşertul este atât de singuratic!Nici un glas blând, nici o faţă iubitoareCare să lumineze nici cel mai mic loc“.M-am oprit până mi-a trecut plânsul!

Am auzit susurul unor izvoare ascunse;Înaintea mea au apărut palmieri verzi şi frumoşi;Păsările cântau; tot văzduhulEra plin şi fremăta de aripile îngerilor!

Şi Cineva a întrebat încet: „De ce, în adevăr,Te gândeşti cu îngrijorare la ceea ce îţi va aduceZiua de mâine? Nu vezi tuCă Tatăl ştie ce ai nevoie?“ selectat

27 NoiembrieNici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.

(Luca 1:37)Sus în văile acoperite de zăpadă ale Alpilor, Dumnezeu face una din

minunile Lui an după an. În ciuda extremelor de zile însorite şi nopţi geroase, o floare înfloreşte fără cusur prin crusta de gheaţă de la marginea zăpezii. Cum reuşeşte această floare mică, cunoscută ca planta degetăruţ, să facă o asemenea ispravă?

În timpul verii trecute mica plantă şi-a întins frunzele pe pământ ca să absoarbă razele soarelui, şi a păstrat acea energie înmagazinată în rădăcinile ei tot timpul iernii. Când a venit primăvara, viaţa a pus-o în mişcare chiar sub giulgiul ei de nea, şi când planta a început să crească, a produs în mod surprinzător suficientă căldură ca să topească o mică porţiune de zăpadă de forma unei calote deasupra capului ei.

A crescut din ce în ce mai înaltă, şi pe măsură ce creştea, mica ei calotă de aer a continuat să se ridice deasupra capului ei până când mugurul de

floare s-a format bine. În final învelişul de gheaţă al compartimentului cu aer s-a dat la o parte, şi floarea s-a deschis în lumina soarelui. Textura cristalină a petalelor ei mov sclipea ca zăpada însăşi, ca şi cum ar fi purtat încă semnele călătoriei pe care o îndurase.

Această floare fragilă face să răsune un ecou în inimile noastre pe care nici una din florile minunate cuibărite în iarba caldă a pantelor mai joase nu l-ar fi putut trezi vreodată. O, cât de mult ne place să vedem împlinindu-se imposibilul! Şi aşa lucrează Dumnezeu.

De aceea să continuăm să perseverăm, căci chiar dacă am lua împrejurările noastre şi am arunca tot întunericul îndoielii omeneşti asupra lor şi apoi am îngrămădi repede împreună atât de multe dificultăţi câte am putea găsi împotriva lucrării divine a lui Dumnezeu, niciodată n-am putea întrece binecuvântata Lui putere de a face minuni. Să ne punem toată încrederea în El, pentru că El este Dumnezeul imposibilului. selectat

28 Noiembrie

Tu umpli de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat. (Psalmul 65:8)

Te-ai trezit vreodată devreme, ai urcat pe un munte şi ai urmărit cum face Dumnezeu o dimineaţă? Grâul întunecat se dă la o parte când El împinge soarele spre orizont, şi apoi nuanţele fiecărei culori încep să se amestece dând o lumină perfectă când soarele întreg apare deodată pe cer. Ca rege al zilei, soarele se mişcă maiestuos pe cer, inundând pământul şi toate văile adânci cu lumina lui glorioasă. În momentul acela, poţi să auzi cântările corului ceresc care cântă despre măreţia lui Dumnezeu şi despre gloria dimineţii.

În tăcerea sfântă a zorilor de ziAud un Glas -

„Eu sunt cu tine toată ziua,Bucură-te! Bucură-te!“

Lumina clară şi pură a dimineţii m-a făcut să tânjesc după adevăr în inima mea, singurul care ar putea să mă facă pur şi curat ca dimineaţa şi să-mi armonizeze viaţa cu concertul minunat al naturii din jurul meu. Şi briza care sufla dinspre răsărit m-a făcut să nădăjduiesc în Dumnezeu, care mi-a suflat în nări suflare de viaţă. În felul acesta El m-a umplut complet cu suflarea Lui, cu gândirea Lui şi cu Duhul Lui pentru ca eu să am doar gândurile Lui şi să trăiesc viaţa Lui. În viaţa Lui mi-am găsit-o pe a mea, dar acum era glorificată etern.

Ce ne-am face noi, bieţii oameni, fără nopţile şi dimineţile Dumnezeului nostru! George MacDonald

În primele ceasuri ale dimineţii,Între noapte şi zi,

Când întunericul de pe pământSe destramă-n tăcere;

Atunci e plăcut să vorbeşti cu IsusFiind încă în dormitorul tău -

Căci ziua care vine şi îndatoririleVor să ştie voia Sa.

Atunci El va deschide calea înaintea ta,Doborând munţii;

Făcând pustiurile să-nflorească,Domolind curgerea necazurilor.

Vrei o viaţă de biruinţă,De victorie pe tot drumul?

Atunci pune-L pe Dumnezeu la începutulFiecărei zile care vine.

29 NoiembrieDar mai pe urmă … (Evrei 12:11)

Este o legendă care spune de un baron german care, la castelul său de pe Rin, a întins sârme în aer de la un turn la altul pentru ca vântul să le trateze ca o harpă de vânt şi prin aceasta să creeze muzică atunci când suflă peste ele. Şi totuşi când briza uşoară s-a învârtit în jurul castelului, nu s-a produs nici un fel de muzică.

Într-o noapte, însă, s-a pornit o furtună puternică, şi muntele pe care era castelul a fost bătut de furia vânturilor violente. Baronul s-a uitat afară pe uşă la teroarea vântului, şi harfa de vânt umplea văzduhul cu melodiile care sunau chiar mai tare decât zgomotul furtunii. A fost nevoie de o furtună puternică pentru a produce muzica!

N-am cunoscut noi oameni ale căror vieţi n-au produs niciodată nici o muzică plăcută în zilele lor de linişte şi prosperitate, dar care, atunci când vânturile puternice au bătut asupra vieţii lor, ne-au uimit cu puterea şi frumuseţea muzicii lor?

Plouă, ploaiaBate în geam!Toarnă neîncetat

AfarăDin cerul întunecat -

Mă-ntreb de ce!

Flori, flori,Răsar după ploaie,Înflorind proaspete şi frumoase,

Pretutindeni!

Dumnezeu a explicat acumDe ce a plouat!

Poţi să te bizui întotdeauna pe Dumnezeu că va face acel „mai pe urmă“ al dificultăţilor de o mie de ori mai bogat şi mai bun decât prezentul, dacă le biruim corect. „Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare … dar mai pe urmă aduce … roada dătătoare de pace a neprihănirii“ (Evrei 12:11). Ce recoltă!

30 NoiembrieŞi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele!

Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul,dar ţie îţi voi da ca pradă de război viaţa ta,

în toate locurile unde vei merge.(Ieremia 45:5)

Aceasta este o promisiune dată ţie pentru locurile dificile în care te-ai putea afla - o promisiune de siguranţă şi de viaţă chiar în mijlocul presiunilor uriaşe. Şi este o promisiune care se adaptează pentru a se conforma timpurilor când acestea continuă să devină tot mai grele, pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul acestui veac şi de perioada necazului.

Ce înseamnă când se spune că tu vei avea „ca pradă de război viaţa ta“? Înseamnă că viaţa ta va fi smulsă din gura Vrăjmaşului, aşa cum David smulgea mielul din gura leului. Nu înseamnă că tu vei fi cruţat de focul bătăliei şi de confruntarea cu duşmanii tăi, ci înseamnă „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei“ (Psalmul 23:5), un adăpost împotriva furtunii, o fortăreaţă în mijlocul vrăjmaşilor, şi o viaţă păstrată în faţa presiunii continue. Înseamnă mângâiere şi speranţă de la Dumnezeu, aşa cum a primit Pavel când el şi prietenii săi „[au] fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile [lor], aşa că nici nu mai [trăgeau] nădejde de viaţă“ (2 Corinteni 1:8). Şi înseamnă ajutorul divin al Domnului, aşa cum a fost când „ţepuşul în carne“ al lui Pavel (2 Corinteni 12:7) a rămas, dar puterea lui Hristos a venit să se odihnească peste el, şi el a învăţat că „harul [lui Dumnezeu] este de ajuns“ (2 Corinteni 12:9).

Fie ca Domnul să-ţi dea „ca pradă de război viaţa ta, în toate locurile unde vei merge“ şi să te ajute astăzi să fii biruitor în dificultăţile tale.

din Zilele cerului pe pământDeseori ne rugăm să fim scăpaţi de necazuri, şi chiar ne încredem în

Dumnezeu că vom fi. Dar nu ne rugăm ca El să ne facă ceea ce trebuie să fim când suntem în mijlocul necazurilor. Nici nu ne rugăm să fim în stare să trăim în ele, oricât de mult ar dura, deplin conştienţi că suntem ţinuţi şi ocrotiţi de Domnul şi că de aceea putem să rămânem în ele fără să suferim vreun rău.

Mântuitorul a îndurat un test deosebit de greu în pustiu în prezenţa lui Satan timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, când natura Lui umană era slăbită de nevoia de hrană şi odihnă. Cei trei tineri evrei au fost ţinuţi un

timp în flăcările cuptorului încălzit „de şapte ori mai mult … de cum se cădea să-l încălzească“ (Daniel 3:19). Cu toate că erau forţaţi să îndure ultima metodă de tortură a tiranului, ei au rămas calmi şi liniştiţi în timp ce aşteptau să vină momentul salvării lor. Şi după ce a supravieţuit o noapte întreagă stând în mijlocul leilor, „Daniel a fost scos din groapă, şi nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său“ (Daniel 6:23).

Ei au putut să îndure în prezenţa vrăjmaşilor lor pentru că locuiau în prezenţa Dumnezeului lor.