SINDROMUL DE COMPRESIUNE DE MAXILARcurs nr. 9

Este o anomalie de clasa a II-a Angle. Se numește și endognație. Se descriu 2 forme:

- sindromul de compresiune cu protruzie și spațiere dentară - sindromul de compresiune cu înghesuire Sindromul de compresiune maxilară cu protruzie și spațiere dentară

Este o malocluzie de clasa a II1-a. Este un sindrom caracterizat prin reducerea diametrelor maxilarelor,

alveolelor și dinților față de planul medio-sagital. Compensator apare protruzia procesului dento-alveolar. Etiopatogenie:

- ereditatea - factorul constituțional – tipul constituțional nordic (danezii) - rahitismul - factori locali de dezvoltare - factori patologici locali - obiceiuri vicioase

Tratamentul profilactic constă în: - supravegherea femeii gravide - alimentație naturală a copilului în primele 6 luni - supravegherea creșterii - combaterea obiceiurilor vicioase - prevenirea cariei dentare și a complicațiilor ei Sindromul de compresiune maxilară cu înghesuire dentară

Se caracterizează prin reducerea diametrelor premolare și molare, prin retrodenție cu supraacoperirea grupului incisiv, acompaniate de diferite grade de înghesuire dentară.

Se numește și malocluzie de clasa a II2-a.

Etiopatogenie Determinismul anomaliei este genetic, marcat printr-o rată de creștere mai

mare a suturii incisive.

Forme clinice: - forma ușoară, cu tulburări morfo-funcționale și estetice în limitele tolerabilității - forma gravă, în care dezechilibrele ocluzale produc tulburări parodontale Manifestări clinice

Semne faciale: - etajul inferior este normal sau mai mic - șanțul labio-mentonier accentuat - mentonul proeminent - buzele subțiri - ocluzia labială este fermă - nasul este proeminent

Obiectivele tratamentului: - obținerea de spațiu - evitarea pericolului de traumă parodontală - corectarea relațiilor în zona laterală - obținerea relațiilor echilibrate și stabile între părțile moi și echilibrarea unităților schelet – mușchi Ocluzia adâncă acoperită

Este anomalia caracterizată prin supraocluzie accentuată și retrodenţia incisivilor centrali sau a incisivilor centrali și laterali superiori.

În clasificarea Angle: clasa a II-a, subdiviziunea 2 cel mai frecvent, dar există și cazuri în care rapoartele la nivel molar sunt neutrale, încadrându-se în clasa I Angle.

Semne faciale Etajul inferior al feţei este micşorat. Procheilie superioară cu tonus crescut şi descoperirea gingiei în vorbire. Profil convex patognomonic cu punctul Gnation înapoia planului Simon. Şanţ labiomentonier accentuat. Buza inferioară eversată. Menton proeminent. Unghiul mandibular micşorat. Tangenta mandibulei trece pe sub scuama occipitalului.

Ocluzia deschisă

Este anomalia dento-maxilară caracterizată – ca semn distinctiv - prin existența unui spațiu de inocluzie verticală (cel mai frecvent situat anterior), după ce subiectul și-a terminat mișcarea de închidere a gurii.

Prima descriere a fost făcută de Carabelli care a denumit-o “Mordex apertus”.

Clasificare: ocluzia deschisă dismetabolică – determinată de rahitism, interesează

bazele osoase ocluzia deschisă dento-alveolară, produsă de interpoziții Tulburări funcționale:

1. tulburări fizionomice: fanta labială deschisă, disproporția etajelor feței 2. respirație orală 3. tulburări masticatorii: lipsește incizia alimentelor 4. deglutiție infantilă 5. tulburări fonatorii

Tratament Tratament profilactic – combaterea rahitismului, alimentație naturală, îndepărtarea obiceiurilor vicioase, educarea și reeducarea vorbirii, reeducarea funcției respiratorii, reeducarea funcției de deglutiție, reeducarea funcțională a musculaturii labio-jugale.

Tratament curativ - tratamentul ortodontic: aparatură mobilă sau fixă - tratament chirurgical asociat

DISARMONIA DENTO-ALVEOLARĂ Se numește și înghesuire dentară sau incronguență dento-alveolară. Este de 3 feluri:

- adevărată - secundară - combinată

Incongruența dento-alveolară adevărată se datorează dezacordului între mărimea maxilarelor și mărimea dinților (macrodonție).

Incongruența dento-alveolară secundară este consecința unor tulburări de creștere la nivelul procesului alveolar sau maxilar.

Se datorează pierderii timpurii a dinților temporari de pe arcadă, prin carie și complicațiile sale.

Forma combinată este determinată de interacțiunea factorilor etiologici ai celor două forme, adevărată și secundară.

Tratamentul înghesuirii dentare În forma ușoară se adoptă atitudinea de expectativă, medicul va

supraveghea creșterea, desfășurarea normală a funcțiilor, autoîngrijirea stomatologică riguroasă.

Anomalia se autoreglează prin: - creșterea procesului alveolar odată cu erupția dinților - înscrierea dinților pe o arcadă cu perimetrul mai mare - creșterea bazelor osoase - spațiul oferit la schimbul zonei laterale

Ectopia dentară Este o anomalie dentară de sediu care se referă la erupția dintelui în

vestibul sau în oropoziție (dintele părăsește arcada). Unii autori folosesc termenul de ectopie doar în situațiile clinice în care

dintele a erupt în afara liniei arcadei, respectiv spre vestibular. Pentru erupția dentară înăuntrul liniei normale a arcadei, spre oral, folosesc

termenul de entopie. Poate fi un simptom într-un sindrom: compresia de maxilar, incongruența

dento-alveolară primară, etc., sau poate fi o entitate bine definită produsă de o malpoziție a mugurelui dentar de cauză primară sau de cauză locală.

Se întâlnește destul de frecvent. Se manifestă la nivelul: C. superior, PM 2 inferiori, C. inferior și PM

superiori. Într-o incidență mai mică poate să apară și la nivelul incisivilor și molarilor

(în special M3). Evoluează sincron cu incluzia dentară. Incidența maximă a ectopiei de canin se constată între 12-14 ani.

Examenul radiologic oferă date despre: - gradul de dezvoltare a dintelui - poziția rădăcinii - raporturile cu dinții vecini

- starea de sănătate odontală și parodontalăDiastemaDefiniție: Entitate morfofuncțională caracterizată prin prezența unui spațiu interincisiv între cei doi incisivi centrali superiori. Uneori poate să apară și la nivelul incisivilor centrali inferiori. Este expresia unui factor ereditar sau a unei discrepanțe în dezvoltarea dinților și a maxilarelor. Este considerată și anomalie de poziție, dar și de erupție. Este denumită și: - diastemă adevărată, vera, primară

- diastemă interincisivă - diastemă patologică

Între IC superiori se consideră că există 2 forme de diastemă: - diastemă primară/adevărată – determinată de dezvoltarea

exagerată a frenului buzei superioare sau de inserția joasă a sa- diastemă secundară/falsă – având alte cauze: anodonția de IL,

meziodens Diastema poate fi: - simetrică - asimetricăTranspoziția dentară

Definește schimbarea locului între doi dinți vecini pe arcadă: incisiv lateral-canin, canin-premolar unu.

Dintele cel mai interesat este caninul, care inversează locul cu incisivul lateral sau premolarul unu.

Etiopatogenie: poziția (profunzimea) de formare a diferiților muguri dentari cronologia erupției modificări ale sistemului dentar temporar

Incluzia dentară Este o anomalie dentară de erupție caracterizată prin rămânerea unui dinte

complet format în interiorul osului maxilar, mult după vârsta sa normală de erupție.

Cauze: - tulburări în dezvoltarea maxilarului - pierderea secundară a spațiului prin migrări dentare

- obstacole în calea erupției dintelui - factori ce țin de dinte - cauze generale

Cauze care țin de dinte: – poziția foarte înaltă a mugurelui dentar (este incriminat factorul

genetic). Apare deobicei la canin – dintele nu este normal conformat cu malformații coronare, cingulum

foarte mare sau dintele este cudat corono-radicular – modificarea axului de erupție – pierderea potențialului de erupție. Acesta se poate relua odată cu

puseele de creștere Obstacole în calea erupției dintelui:

– persistența dintelui temporar (din cauza unui traumatism acesta se anchilozează și rizaliza se oprește)

– existența dinților supranumerari – existența unor formațiuni tumorale (odontoame, chisturi foliculare,

chisturi hemoragice, tumori ale procesului alveolar)

Spațiu insuficient de erupție: – dintele este foarte mare și spațiul normal– dintele este normal și spațiul este micșorat datorită : mezio-pozițiilor

generalizate, nedezvoltării proceselor alveolare distal, pierderii precoce a dinților temporari, nedezvoltării maxilarelor

Cauze generale: - disfuncții endocrine: nanism hipofizar, hipotiroidism- tulburări metabolice- rahitismul- malnutriția- disostoza cleidocraniană- despicăturile labio-maxilo-palatine- avitaminoze, în special avitaminoza D- cauze toxice: raze X, intoxicații medicamentoase- sindroame genetice: sindrom Down, Turner, boala Paget- tulburări neuropsihice- ereditatea

Diagnosticul de certitudine este pus pe examenul radiologic. Radiografia retroalveolară oferă date despre:

- existența dintelui- poziția acestuia în profunzimea maxilarelor- eventuale înclinări sau rotații- aspectul morfologiei coronare și/sau radiculare- relația cu dinții vecini- gradul mineralizării- gradul resorbției radiculare a predecesorilor temporari

Radiografia retroalveolară NU oferă informații privind localizarea vestibulară sau orală a dintelui inclus.

Cu ajutorul ei se poate pune diagnosticul cert de incluzie. Pentru precizarea poziției vestibulare sau orale a dintelui inclus se folosesc:

- radiografia excentrică- radiografia cu film mușcat

Ortopantomograma oferă posibilitatea obținerii de informații cu privire la:- existența/absența dintelui- poziția dintelui în os, profunzimea și direcția axului său- forma coroanei și a rădăcinii dintelui inclus- gradul de dezvoltare și de evoluție a dinților- obstacole în calea erupției- raportul cu dinții vecini și formațiunile anatomice

învecinate- prezența de chisturi foliculare, odontoame, adantinoame,

focare osteitice Teleradiografia permite:

- aprecierea direcției de creștere a elementelor ADM, a structurilor acestor elemente

- aprecierea tulburărilor de dezvoltare cantitative, de ritm, poziție, direcție și rotație a acestora

- analiza prognosticului de creștere: posibilități de creștere și dezvoltare în raport cu vârsta și sexul

Cu ajutorul teleradiografiilor seriate, la același pacient, se poate aprecia eficiența metodelor terapeutice folosite.

Imaginea radiologică digitală – radioviziografia și ortopantomograma computerizată – prezintă multiple avantaje față de tehnicile clasice, oferind detalii grafice de excepție și posibilități de mărire a zonelor de interes.

Tomografia computerizată axială prezintă aspecte anatomice de excepție ale oaselor, dinților și structurilor de vecinătate.

Tomografia computerizată tridimensională adaugă informații care nu sunt disponibile pe celelalte examene radiologice.

Cu ajutorul unui software de analiză volumetrică, folosind computerul din cabinetul de medicină dentară, se poate determina localizarea exactă a dinților incluși.

Reincluzia dentară Reprezintă tendința la reîntoarcere sau reîntoarcerea progresivă în

profunzimea osului a unui dinte care a erupt, atingând planul de ocluzie, și care și-a îndeplinit pentru o perioadă de timp funcțiile sale.

Poate fi:- parțială sau totală- precoce sau tardivă

Se regăsește la ambele dentiții, predominant la cea temporară. În dentiția temporară cel mai frecvent apare la molarul II, mai ales inferior,

mai rar la molarul I temporar. În dentiția permanentă este foarte rară, cu frecvență mai mare la molarul de

6 ani și/sau molarul de 12 ani. Momentul depistării reincluziei este mai ales în perioada dentiției mixte.

DINȚII SUPRANUMERARI = PLEIODONȚIE Pot apare ca dinți care respectă morfologia unui anume tip dentar

(dedublare) sau pot prezenta forme atipice. Frecvență = 2-4%, după Brabant. Pot să respecte întregul program de evoluție, erupând în cavitatea orală

complet dezvoltați sau rămân incluși în maxilar. Pot apare în oricare sector al maxilarului, totuși se consideră că sunt mai

frecvenți pe maxilarul superior, în regiunea incisivă. Dinții neonatali apar în primele luni de viață. Se întâlnesc rar și sunt

localizați mai frecvent la nivelul grupului incisiv inferior. Aceste organe dentare sunt atașate simplu la gingie și nu posedă rădăcini.

Polidonția este în principal asimptomatică. Diagnosticul este evident în cazurile, destul de rare, când un dinte

supranumerar și-a făcut apariția pe arcadă dar, de obicei rămân incluși.Meziodensul

Cel mai frecvent dinte supranumerar. Este unicuspidat, uniradicular, coroana având de obicei, formă conică. Eruptia sa precede, însoțește sau urmează erupția incisivului central

permanent superior, fiind în strânsă legătură spațială și cronologică cu evoluția acestor dinți.

Apare practic doar la maxilarul superior. De regulă, meziodensul este unic, mai rar dublu, foarte rar triplu sau

cvadruplu. Meziodensul erupe sau rămâne inclus în poziție normală sau inversată și

poate provoca incluzia incisivilor centrali sau malpoziții ale acestora. Dens in dente

Formațiunea supranumerară se dezvoltă în interiorul altui dinte. Anomalia se localizează de obicei la nivelul unui singur dinte și poate

interesa orice dinte. Este interesat în special incisivul lateral permanent superior, deoarece acest dinte prezintă frecvent un foramen caecum adâncit, respectiv creste palatinale mai puternic exprimate, sau poate prezenta anomalii de formă: pierderea morfologiei tipice, o formă conică sau cilindrică, cu schițarea unei suprafețe ocluzale brăzdate, cu mărirea sau dimpotrivă, micșorarea diametrelor.

Examenul radiologic este obligatoriu în cazul suspiciunii unei invaginări dentare.

Relevă existența unei formațiuni dentoide radioopace în lumenul pulpar care la interior este captușită cu smalț, în cazul invaginărilor coronare.

ANODONȚIA Definiție: absența unor dinți (până la numărul total) ca rezultat al neformării

mugurilor dentari sau distrucției lor în stadiile incipiente de dezvoltare. Agenezie = anomalie caracterizată prin nedezvoltarea sau dezvoltarea

insuficientă a unui organ în cursul perioadei embrionare. Poate fi totală sau parțială.

Hipodonție = absența unui număr redus de dinți (minim 4 dinți – 1968, Gysel).

Oligodonție = absența unui număr mare de dinți de pe arcade (peste 8 dinți – 1968, Gysel).

Anodonția = lipsa congenitală a dinților de pe arcadele dentare. Când lipsesc toți dinții de pe un maxilar anodonția este totală, iar când

lipsește un număr limitat de dinți anodonția este parțială, care la rândul ei poate fi redusă (lipsesc 1-2 dinți de pe o hemiarcadă) sau întinsă.

Criterii de clasificare a anodonţiilor: numărul dinţilor absenţi dentiţia interesată etiologie aspectul clinic morfo-clinic topografie clinico-topograficCriteriul clinico-topografic a fost introdus în 1994 de Viorica Milicescu, Ana-

Maria Tătăreanu. Este o clasificare amplă, pe cinci grupe, relativ dificilă, dar care încearcă să cuprindă toate entităţile acestei anomalii de deficit dentar.

a. Anodonţie de incisivi laterali superiori bilaterală unilaterală b. Anodonţie de premolari doi superiori simetrică unilaterală c. Anodonţie de incisivi centrali inferiori simetrică - cu sau fără micşorarea spaţiului asimetrică - cu sau fără omolog d. Anodonţie de premolari doi inferiori simetrică asimetrică e. Anodonţii atipice (haotice) reduse - 1 -2 dinţi absenţi din grupe diferite, pe maxilare diferite multiple (întinse) - mai mult de doi dinţi absenţi