Trezi i-v , oameni buni! Trezi i-v !ț ă ț ă30 ianuarie 2012 • ORIANA FALLACI

Oriana Fallaci – Mânia și orgoliul, Ed. Corint, București, 2011, p. 117-124.

Nu vorbesc acum, e clar, pentru vulturii care azi se bucură să vadă

imaginile ruinelor și se hlizesc: foarte-bine-așa-le-trebuie-americanilor.

Vorbesc pentru persoanele care, nefiind lipsite de inteligență sau rele,

oscilează încă între prudență și îndoială. Le vorbesc celor care greșesc fărărea-credință. Și lor le spun: treziți-vă, oameni buni! Treziți-vă!Paralizați cum sunteți de frica de a merge contra curentului sau de a părea

rasiști (cuvânt înainte de toate impropriu, pentru că discuția nu este

despre o rasă, ci despre o religie), nu înțelegeți sau nu vreți să înțelegeți că aici este

în plină desfășurare o cruciadă în sens invers. Obișnuiți cum sunteți la jocul dublu, orbiți cum sunteți de miopia și stupizenia lui politically correct, nu înțelegeți și nu vreți să înțelegeți că aici este este în fapt un război religios.

Dorit și declarat de o grupare a acelei religii poate (poate?), oricum un război religios. Un război pe care ei îl numesc jihad, război sfânt. Un război care poate (poate?) nu țintește cucerirea teritoriului nostru, dar sigur țintește cucerirea sufletelor noastre, nimicirea modului nostru de a trăi și de a muri, a felului nostru de a ne ruga sau de a nu ne ruga, a modului nostru de a mânca și a bea, de a ne distra și informa…

„Islamul va domina lumea”

Nu în elege i sau nu vre i s în elege i c ,ț ț ț ă ț ț ă dacă nu ne opunem, nu ne apărăm, nu luptăm, jihadul va învinge? iȘ va distruge lumea pe care bine sau rău am reușit să o construim, să o schimbăm, să o îmbunătățim, să o facem oarecummai inteligentă, adică mai puțin bigotă, chiar nebigotă. Va distruge cultura noastră, arta noastră, știința noastră, morala noastră, valorile noastre, plăcerile noastre…Isuse Hristoase!Nu vă dați seama că Osama bin Laden și ai lui se consideră autorizați să vă ucidă pe voi și pe copiii voștri pentru că beți vin sau bere, pentru că nu purtați barba lungă, chador sau burka, pentru că mergeți la teatru și la cinema, pentru că ascultați muzică și cântați canțonete, pentru că dansați în discoteci sau acasă la voi, pentru că priviți la televizor, pentru că purtați fuste mini și pantaloni scurți, pentru că la mare sau la ștrand stați goi sau aproape goi, pentru că faceți sex când aveți chef și unde aveți chef și cu cine aveți chef?

Nu vă pasă nici de asta, proștilor?Eu sunt atee, slavă Domnului. Iremediabil atee. Și nu am nici o intenție să

fiu pedepsită pentru acest lucru de barbari care, în loc să lucreze și să

contribuie la progresul omenirii, stau cu fundul în sus, adică se roagă de

cinci ori pe zi.

De douăzeci de ani o spun, de douăzeci de ani. Cu o anumită blândețe și

nu cu această furie, cu această pasiune, despre toate acestea, acum

douăzeci de ani, am scris un articol de fond. Era un articol al unei

persoane obișnuite să trăiască alături de toate rasele și de toate

credințele, al unei cetățene obișnuite să lupte împotriva tuturor formelor

de fascism și intoleranțelor, al unei laice fără tabuuri. Dar în același timp

era articolul unei persoane indignate împotriva celor care nu simțeau

duhoarea unui război sfânt gata să vină și care le iertau fiilor lui Allah prea

multe lucruri.

Am făcut o demonstrație care pe atunci suna aproximativ așa:

„Ce sens are să-i respectăm pe cei care nu ne respectă? Ce sens are să apărăm

cultura lor sau presupusa lor cultură, când ei o disprețuiesc pe a noastră? Eu

vreau să o apăr pe a noastră și vă informez că Dante Alighieri, și Shakespeare,

și Moliere, și Goethe, și Walt Whitman îmi plac mai mult decât Omar

Khayyam”.

Dumnezeule! M-au mâncat de vie. M-au pus la stâlpul infamiei, m-au

crucificat. „Rasistă, rasistă!” – greierii de lux, așa-numiții progresiști (pe

vremea aceea se numeau comuniști), au fost cei care m-au crucificat. De

altfel, insulta rasistă-rasistă am suportat-o și atunci când sovieticii au

invadat Afghanistanul.

Îți amintești de bărboșii cu tunică și turban care la fiecare lovitură de tun

înălțau laude Domnului, adică zbierau Allah-Akbar, Dumnezeu-e-mare,

Allah-Akbar? Eu îmi amintesc. Și mă treceau fiori când auzeam unindu-se

numele lui Dumnezeu cu loviturile de tun. Mi se părea că sunt în Evul

Mediu și îmi spuneam:

„Sovieticii sunt ce sunt. Totuși, trebuie să admitem că, făcând acel război, ne

protejează și pe noi. Și le mulțumesc.”

Dumnezeule! „Rasistă-rasistă”!

În orbirea lor, nici nu voiau să audă despre monstruozitățile pe are fiii lui Allah le comiteau asupra militarilor sovietici făcuți prizonieri. Militarilor sovietici le tăiau picioarele și brațele, îți amintești? Un mic viciu pe care îl

deprinseseră în Liban cu prizonerii creștini și evrei. Nici măcar nu este

cazul să ne mirăm, având în vedere că în secolul al XIX-lea făceau același lucru cu diplomații și ambasadorii. Mai ales englezi. Mai mult, le tăiau capulși cu acesta jucau bukachi. Un fel de polo. Picioarele și brațele, în schimb, erau expuse ca trofee în piețe sau în bazar.

Mult le păsa greierilor de lux de un sărman soldat ucrainean care zăcea în

spital cu brațele și picioarele tăiate! În cinismul lor, îi aplaudau chiar și pe

americani, care, cretinizați de frica Uniunii Sovietice, aprovizionau cu

arme eroicul-popor-afgan. Îi antrenau pe bărboși și, împreună cu bărboșii

(Dumnezeu să-i ierte, eu nu), pe un foarte bărbos cu numele de Osama Bin

Laden.

„Afară cu rușii din Afghanistan! Rușii trebuie să plece din Afghanistaaan!”

Rușii au plecat. Mulțumiți?

Și, din Afghanistan, bărboșii foarte bărbosului Osama bin Laden au sosit la

New York cu spânii sirieni, egipteni, irakieni, libanezi, palestinieni, saudiți,

tunisieni, algerieni, în sfârșit cu cei nouăsprezece care alcătuiau banda de

kaimikaze identificați de FBI. Mulțumiți?

Unii nu sunt nici mulțumiți, nici nemulțumiți. Puțin le pasă, și gata. Oricum

America este departe, spun ei. Între Europa și America este un ocean,

spun ei.

Ei bine, nu, dragii mei. Greșiți, este un firicel de apă. Pentru că America

este Occidentul, dragii mei, cealaltă față a Occidentului. Și când este în joc

destinul Occidentului, supraviețuirea Occidentului, New York-ul suntem noi.

Noi italienii, noi francezii, noi englezii, noi ungurii, noi slovacii, noi

polonezii, noi scandinavii, noi belgienii, noi spaniolii, noi grecii, noi

portughezii etc. Și noi rușii, care mulțumită musulmanilor din Cecenia

avem la Moscova partea noastră de masacre.

Dacă se prăbușește America, se prăbușește Europa. Se prăbușește

Occidentul, ne prăbușim noi. Și nu numai în sens financiar, adică în sensul

care, mi se pare, îi preocupă mai mult pe italieni și pe europeni (odată,

eram tânără și naivă, i-am spus lui Arthur Miller: „Americanii măsoară totul cu

bani, nu se preocupă decât de bani.” Și Arthur Miller mi-a răspuns, iritat: „Voi nu?”).În toate sensurile ne prăbușim, dragii mei. Și, în locul clopotelor, ne trezim

cu muezinii, în locul fustelor mini, ne trezim cu chadorul și cu burca, în

locul coniacului, cu lapte de cămilă. Nici asta nu înțelegeți, nici măcar asta

nu vreți să înțelegeți, proștilor?!?

Blair a înțeles. Imediat după tragedie, a venit aici și a vorbit din nou, în

fața lui Bush, despre solidaritatea englezilor. Nu o solidaritate exprimată

prin vorbe goale și văicăreli: una bazată pe vânarea teroriștilor și pe

alianța militară. Chirac, nu. Așa cum știi, după catastrofă a venit aici. O

vizită prevăzută de ceva timp, nu una ad-hoc. A văzut ruinele celor două

turnuri, a aflat că numărul morților este incalculabil, chiar de neexprimat,

dar nu s-a pierdut cu firea. În timpul interivului la CNN, de mai bine de

patru ori a fost întrebat în ce mod și în ce măsură înțelege să se alinieze

împotriva acestui jihad. Și mai bine de patru ori a evitat răspunsul, a

alunecat ca un țipar. Aveam chef să-i strig: „Monsieur la President! Vă amintiți

debarcarea în Normandia? Știți câți americani au murit în Normandia ca să-i alunge pe

naziști din Franța?”

Necazul e că, exceptându-l pe Blair, nic printre ceilalți europeni nu văd

prea mulțiv Richard Inimă de Leu. Și cu atât mai puțin îi văd în Italia, unde

până azi, adică la două săptămâni de catastrofă, guvernul nu a identificat

încă și deci nu a arestat un complice sau un suspect complice al lui Osama

Bin Laden.

Pentru numele lui Dumnezeu, domnule Cavaliere, pentru numele lui

Dumnezeu! În toate țările Europei au fost identificați și arestați niște

complici sau suspecți! În Franța, în Germania, în Marea Britanie, în

Spania… Dar în Italia, unde moscheile sunt pline până la refuz de derbedei

care îl proslăvesc pe Osama Bin Laden, de teroriști sau aspiranți la

terorism, cărora tare mult le-ar plăcea să arunce în aer cupola Bazilicii San

Pietro, niciunul.

Sunt atât de incapabili polițiștii și carabinierii dumneavoastră? Sunt atât

de incompetente serviciile dumneavoastră secrete? Sunt atât de dormiți

funcționarii dumneavoastră? Oare fiii lui Allah, pe care îi găzduim, sunt toți

niște „sfinți”, nu au oare nici o legătură cu ceea ce s-a întâmplat și se

întâmplă? Nu cumva pentru a face anchete corecte, pentru a-i depista și a-

i aresta pe cei pe care nici până acum nu i-ați depistat și arestat, vă temeți

de obișnuitul șantaj: rasist-rasist? Eu, vedeți, nu!

Isuse Hristoase! Eu nu refuz nimănui dreptul de a-i fi frică. De mii de ori

am scris, de exemplu, că omul care nu se teme de război este un cretin,

iar omul care pretinde că nu-i este frică în război, pe câmpul de luptă,

este, de asemenea, un cretin și un mincinos.Dar în Viață și în Istorie există cazuri în care nu este permis să-ți fie frică. Situații în care este imoral și necivilizat să-ți fie teamă. Și cei care din cauza slăbiciunii, a lipsei de curaj sau a obiceiului de a alerga după doi iepuri se sustrag acestei tragedii mi se par, dincolo de orice, niște lași, niște proști și niște masochiști.

Sursa