Organografie

5/11/2018 Organografie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/organografie 1/27

ORGANOGRAFIA

Studiaza organele sub raportul formei si structurii. Numim organ o grupare detesuturi adaptata sa îndeplineasca una sau mai multe functii. Corpului plantelorsuperioare, numit corm/habitus, i s-au diferentiat în decursul evolutiei organevegetative (radacina, tulpina, frunza) si organe reproducatoare constituite în floare.

O planta gimnosperma sau angiosperma îsi are originea în embrionul semintei.Embrionul a rezultat din zigot si are formate radicula, hipocotilul (tulpinita),cotiledoanele si gemula (mugurasul). Din embrion rezulta, dupa germinare,plantula cu partile ei componente (fig. 18).



RĂDĂCINA

Definitie:

Este organul care obisnuit creste în sol, specializat pentru absorbtie si fixare, darpoate avea rol si în depozitare, sinteza s.a.

Radacinile normale se dezvolta din radicula embrionului si îndeplinesc functiilecaracteristice. Radacinile adventive se formeaza pe tulpini sau frunze, iarradacinile metamorfozate îndeplinesc în principal alte functii: fixarea pe arboricând sunt metamorfozate în crampoane (ca la Hedera), asigurarea oxigenuluinecesar respiratiei ca la pneumatofori (ce sunt ramuri de radacini situate deasupraapei, bogate în tesuturi afânate numite aerenchimuri) etc.

Morfologia radacinii

a. Vârful radacinii normale prezinta o organizare caracteristica (fig. 19):

- scufia sau piloriza acopera si protejeaza vârful radacinii cu meristemele lui

apicale;

- zona neteda corespunde zonei de crestere prin întindere a celulelor generate demeristemele apicale;

- zona pilifera în care fiecare celula a rizodermei are câte un perisor absorbant;dupa 2-3(10) zile perisorii mor, dar se formeaza mereu peri noi pornind dinsprezona neteda; în zona pilifera structura primara a radacinii este constituita;

- zona aspra este numita astfel datorita cicatricilor formate dupa caderea perilor,

cicatrici care îi dau aspectul rugos; la arbori, în zona aspra începe formareastructurii secundare, prin aparitia cambiului si felogenului.



b. Ramificarea obisnuita a radacinii este cea monopodiala: pe radacina principala(numita si pivot si provenita din radicula embrionului) ce prezinta cresterenedefinita, se formeaza, începând de la vârf spre baza ramuri (radicele) de ordinulI, de asemenea cu crestere nedefinita, iar pe acestea ramuri (radicele) de ordinul II,

cresterea continuându-se în acelasi mod (fig. 20). Pivotul împreuna cu radicelele dediferite ordine alcatuiesc sistemul radicelar , numit si radacina plantei.

Formele de radacini se realizeaza în urma raportului 535i84f i dimensional dintrepivot si ramurile de diferite ordine. Exista radacini pivotante (la brad, stejar),ramuroase (la carpen, tei, paltin) si, la graminee, fasciculate sau firoase (fig. 21).

Fig. 21-Forme de radacini: a- radacinapivotanta; b, c – radacini ramuroase; d -radacina fasciculata



Anatomia radacinii

Din meristemele apicale se formeaza structura primara, care la plantele ierboase

ramâne toata viata, dar la cele lemnoase se vor constitui foarte curând simeristemele secundare (laterale) care vor da nastere structurii secundare aradacinii.

a. Organizarea structurii primare (fig. 22)

- Rizoderma este învelisul extern, unistrat. În zona pilifera fiecare celula a

rizodermei prezinta câte un perisor absorbant.

- Scoarta cuprinde mai multe straturi de celule vii, parenchimatice, cu peretisubtiri, celulozici si spatii intercelulare. Fac exceptie primele 2-3(5) straturiperiferice, exoderma, caracterizate prin peretii celulari suberificati (unele celule aleexodermei ramân cu peretii nesuberificati, pentru a permite schimburi cuexteriorul).



Scoarta propriu-zisa este constituita din celule cu protoplastii interconectati prinplasmodesme, pentru a înlesni circulatia substantelor.

Stratul cel mai intern al scoartei, endodermul, este alcatuit din celule strâns unite între ele, cu peretii radiari suberificati (îngrosarile suberificate se numesc benzile

lui Caspary). Mai târziu se suberifica, devenind impermeabili, si ceilalti pereti aicelor mai multe dintre celule endodermice, astfel ca se creeaza un fel de bariera celimiteaza circulatia apei cu sarurile minerale. În felul acesta circulatia are loc doarprin celulele de pasaj, aflate în dreptul fasciculelor lemnoase si ramase cu peretipermeabili, celulozici.

- Cilindrul central (stelul) începe cu periciclul, unistrat sau, mai ales la plantelelemnoase, din câteva straturi de celule ce îsi pastreaza caracterul embrionar, astfelca periciclul genereaza radicele (ramuri ale radacinii) (vezi fig. 19).

Sistemul conducator este cuprins în stel si consta din fascicule lemnoase sifascicule liberiene, aflate în alternanta. Diferentierea lor începe dinspre exteriorspre interior. Astfel, în cazul fasciculului lemnos primele vase conducatoare, celeale protoxilemului (de la gr. protos - primul si xylon - lemn) au îngrosari inelate sispiralate ce permit o oarecare alungire a vasului, în pas cu celulele tesuturilorvecine care înca nu si-au încheiat cresterea. Apoi se formeaza vasele de metaxilem (de la gr. meta - dupa si xylon), mai centrale si cu îngrosari reticulate ori îngrosariuniforme (doar punctuatiunile ramân neîngrosate).

În mod analog, primele vase liberiene alcatuiesc protofloemul, iar cele maicentrale, diferentiate ulterior, metafloemul.

Spre deosebire de tulpina, la radacina centrul stelului este ocupat de metaxilem.

b. Formarea structurii secundare a radacinii:

Cambiul se constituie sub forma de arcuri (fig. 23): unele din resturile de

procambiu dintre fasciculele lemnoase si altele din segmentele de periciclu dindreptul protoxilemului. Ulterior, arcurile se racordeaza, formând un inel sinuos ceactiveaza generând, prin diviziuni tangentiale, xilem secundar spre interior si floemsecundar spre exterior. Treptat cambiul devine din sinuos inelar, datorita activitatiiinegale a initialelor cambiale.



Felogenul (celalalt meristem secundar) ia nastere mai adesea din periciclu siproduce spre exterior suber si spre interior feloderm. Dupa câtiva ani îsi înceteazaactivitatea si se formeaza câte un nou felogen, mereu mai profund.

TULPINA

Este organul vegetativ care sustine frunzele si florile si face legatura întreacestea si radacina, prin tesuturile sale conducatoare.

Morfologia tulpinii

Formarea tulpinii este pornita odata cu constituirea embrionului, dar se dezvoltamai ales dupa germinarea semintei, astfel ca o plantula are tulpina cu ax hipocotilsi ax epicotil (fig. 18).

Tulpina prezinta noduri (regiuni îngrosate la nivelul carora se prind frunzele),

internoduri, precum si muguri (la vârf si în axila frunzelor).

Mugurele este un ax în formare, cu internoduri înca scurte, purtator de primordii siacoperit cu solzi protectori (catafile) (fig. 24).



Mugurii ce nu pornesc în primavara anului urmator formarii lor se numescmuguri dorminzi ( proventivi), iar cei ce nu provin din primordii de muguri, ci dincambiu, felogen ori din alte tesuturi se numesc muguri adventivi. Dupa dispunerepe ax, se deosebesc muguri alterni, opusi, verticilati (mai multi, în verticil, la unnod) si seriali (mai multi, suprapusi, la un nod, ca la caprifoi). Dupa forma muguriipot fi: globulari ( ± sferici), ovoizi, conici si fusiformi, iar dupa organele ce vorrezulta: muguri foliari, florali si micsti.

a. Ramificarea tulpinii

Prin cresterea mugurilor axilari se formeaza ramuri de ordinul I, pe care iau nastereramuri de ordinul II, urmeaza ramuri de ordinul III, IV etc. Ca rezultat alramificarii se constituie sistemul caulinar cu particularitati ereditare si influentat demediu.

Ramificarea poate fi de tip monopodial sau simpodial (fig. 25).

Ramificarea monopodiala: pe axul principal, ce are crestere nedefinita, seformeaza ramuri de ordinul I si ele cu crestere nedefinita, iar pe acestea ramuri deordinul II s.a.m.d. (ca la rasinoase, fag, stejar, frasin etc.).

Ramificarea simpodiala se realizeaza prin cresterea definita a tulpinii principalesi a ramurilor, astfel ca de fiecare data alungirea este continuata de mugurele axilarimediat subterminal (ca la tei, alun etc.); drept consecinta tulpina si ramurile sale



sunt constituite dintr-o suprapunere de segmente de un ordin din ce în ce mai mare(fig. 25).

Ramificarea simpodiala se realizeaza prin cresterea definita a tulpinii principalesi a ramurilor, astfel ca de fiecare data alungirea este continuata de mugurele axilarimediat subterminal (ca la tei, alun etc.); drept consecinta tulpina si ramurile salesunt constituite dintr-o suprapunere de segmente de un ordin din ce în ce mai mare(fig. 25).

Tipuri de ramuri. Exista ramuri care asigura marirea coroanei si care sunt

caracterizate prin internoduri lungi. Ele sunt numite macroblaste. Pe acelasiexemplar se afla si ramuri cu internoduri foarte scurte, purtatoare de flori sauuneori (ca la larice) de frunze îngramadite; acestea sunt numite microblaste. Înterminologia forestiera acceptia lujerului este ca parte de ramura (cu frunze si flori)crescuta în ultimul an, dar, prin extindere, s-a ajuns la termenii lujer de doi ani saulujer de trei ani.

b. Tipuri morfologice de tulpini

Tulpinile aeriene, dupa orientarea în spatiu (fig. 26), pot fi ortotrope (cu crestereaverticala) si plagiotrope (cu cresterea oblica sau orizontala).

La tulpinile ortotrope apartin tipurile: erect (drept ), nutant (cu vârful aplecat),geniculat (internodurile formeaza cotituri unghiulare pronuntate) si cel urcator .



La tulpinile plagiotrope se înscriu tipurile: târâtor (repent ) - tulpini întinse pe sol,purtatoare de radacini adventive la noduri, prostrat - tulpini culcate pe sol, dar fararadacini adventive si ascendent - baza tulpinilor paralela cu solul, iar vârful arcuit

în sus.

Tulpinile aeriene ce îndeplinesc functii nespecifice sunt numite tulpini

metamorfozate. Ele pot servi pentru:

- aparare: spinii, spre exemplu la gladita;

- fixare: cârceii, spre exemplu la vita;

- fotosinteza: filocladiile (ramuri latite cu aspect de frunze), ca la Ruscus sp. (fig.27);

- depozitare: tulpinile tuberizate; exista specii la care tuberizarea afecteaza doarmugurii (ei sunt numiti tuberuli când axul mugurelui este tuberizat si bulbili cândsunt tuberizati solzii.



Tulpinile subterane pot fi de tip (fig. 28): rizom - internodurile sunt ± alungite,iar la noduri se afla radacini adventive si frunze rudimentare, ca la stânjenel;tubercul - vârfuri de stoloni devenite tuberizate si carnoase, ca la cartof; bulb -

ramuri scurte, ca niste discuri, acoperite de frunze carnoase, ca la speciile de Allium.



Anatomia tulpinii

Structura primara a tulpinii arborilor, asemanatoare celei de la plantele ierboase,este prezenta doar la lujerii tineri si se mentine o perioada foarte scurta. Dupa circao luna sau chiar mai putin de la pornirea lujerului, încep sa se diferentiezemeristemele laterale (secundare), cambiul si felogenul, care produc cresterea îngrosime a axului, constituindu-se astfel structura secundara.

a. Structura primara a tulpinii

Organizarea meristemelor apicale de la lujer este mai complexa decât laradacina, deoarece, pe lânga tesuturile generate pentru structura primara a axuluilujerului, meristemele apicale sunt implicate si în formarea primordiilor mugurilorsi a primordiilor frunzelor.

În vârful vegetativ (conul de crestere) se afla doua grupuri de celule: unul periferic(tunica) si unul central (corpusul ) (fig. 29). Din aceste doua grupuri se vordiferentia cele trei meristeme primare cunoscute: protoderma care va formaepiderma, meristemul fundamental din care se vor diferentia scoarta si maduva si

procambiu care apare ca niste suvite în masa meristemului fundamental si vaforma fasciculele conducatoare libero-lemnoase.



La o structura primara deplin formata (fig. 30) se disting epiderma, scoarta sicilindrul central.



- Epiderma este stratul periferic, alcatuit din celule cu peretii exteriori impregnaticu cutina. Protoplastul lor este lipsit de obicei de cloroplaste, iar vacuola, binedezvoltata, contine antociani protectori fata de radiatia ultravioleta. Formatiunileepidermice (peri, stomate) de regula sunt prezente.

- Scoarta constituie un parenchim multistrat. Straturile periferice pot avea rol înfotosinteza (contin cloroplaste), iar cele mai interne în depozitare (acumuleazasubstante de rezerva). La multe specii straturile cele mai exterioare ale scoarteisunt reprezentate prin tesuturi mecanice (colenchim si sclerenchim) ce alcatuiesc ohipoderma. Stratul cel mai intern al scoartei, endodermul, nu prezinta caracteristicitipice decât la unele tulpini subterane, ca rizomii.

- Cilindrul central (stelul) al tulpinii este constituit din fascicule conducatoare simaduva.

Fasciculele conducatoare ale tulpinii sunt mixte (au si floem si xilem) si maiadesea apartin tipului colateral deschis, adica între xilemul (dispus intern) sifloemul (dispus spre exterior) ramâne un rest de procambiu, întrucât procambiul nus-a diferentiat în întregime în xilem si floem la formarea fasciculului.

La diferentierea fasciculului din suvita de procambiu, formarea floemului estecentripeta: mai întâi apare protofloemul care este apoi în parte dezorganizat curânddupa încheierea alungirii internodului (protofloemul ramas se diferentiaza în fibrefloematice ce se constituie în arcuri la periferia fasciculelor), iar apoi se va forma

metafloemul. Diferentierea xilemului este însa centrifuga: mai întâi ia nastereprotoxilemul, pornind dinspre interior (mai târziu, dupa încheierea alungiriiinternodale, acesta se dezorganizeaza - fig. 30), apoi metaxilemul.

În centrul stelului se afla maduva, care trimite prelungiri printre fascicule,razele medulare.

Fasciculele conducatoare ale tulpinii si frunzei comunica între ele faramodificari. În vârful tulpinii vasele conducatoare se diferentiaza mai întâi înprimordiile frunzelor si se continua apoi cu fasciculele tulpinii care se formeazamai târziu. Portiunea de fascicul (fascicule) dintre baza frunzei si cilindrul centralreprezinta urma foliara, iar locul prin care fasciculul (fasciculele) patrund(patrunde) în cilindrul central, lacuna foliara.

În schimb, la trecerea de la fasciculele conducatoare ale radacinii la cele aletulpinii, au loc unele modificari treptate, prin care se ajunge de la fascicule simple



si alterne, caracteristice radacinii, la cele mixte, libero-lemnoase, proprii tulpinii.Zona de tranzitie corespunde coletului.

b. Structura secundara a tulpinii la gimnosperme si dicotiledonate

b1. Structura tesuturilor produse de cambiu. Dupa constituirea structuriiprimare, procambiu, care la arbori se prezinta (în sectiune transversala) aproapecircular, datorita fasciculelor libero-lemnoase foarte apropiate, va deveni cambiu siva genera prin diviziuni alternative, spre interior si spre exterior (activitatebipleurica), lemn secundar spre interior si liber secundar spre exterior. Dininitialele de raza ale cambiului vor fi generate, în ambele sensuri, raze medulare

secundare.

Lemnul secundar. Este constituit din elemente traheale, fibre xilematice si parenchim lemnos.

Elementele traheale la angiosperme se constituie în vase perfecte (trahee), pe cândgimnospermelor le sunt caracteristice traheidele. În sectiune transversala vaselemai largi apar sub forma de pori, care prin dispunerea lor specifica servesc dreptcriterii de identificare a lemnului.

Fibrele xilematice ( fibre lemnoase) sunt întâlnite numai în lemnul angiospermelor,

caruia îi confera rezistenta. La gimnosperme rolul lor este îndeplinit de traheide,care au deci si rol mecanic.

Parenchimul lemnos este un tesut viu în inelele anuale functionale ale lemnuluisecundar si îndeplineste rol de depozitare a substantelor de rezerva. Este binereprezentat la foioase, dar lipseste aproape în totalitate la rasinoase, unde se afla cazone restrânse, asociat canalelor rezinifere.

Ţesutul lemnos format în decursul unei perioade de vegetatie poarta numele de inel

annual. În sectiune longitudinala inelele anuale apar sub forma unor benzi (fig. 31

si 32).

Fig. 31 - Tulpina de stejar (sectiune transversala si longitudinala): 1 - suprafata cambiului; 2 -raza medulara în inelele de lemn secundar; 3 - raza medulara în floem; 4 - ritidom; 5 - floemsecundar; 6 - coaja (dupa Raven, P. H. si colab., 1992).



Diferentierea inelelor este datorata vaselor de calibru mai mare generate înperioada de primavara (când activitatea fiziologica este intensa) si proportieireduse a fibrelor xilematice si parenchimului lemnos. Aceasta portiune de inel estenumita lemn timpuriu (lemn de primavara). Spre sfârsitul perioadei de vegetatiesunt generate vase de calibru mai mic, iar fibrele si parenchimul lemnos suntsporite cantitativ, constituindu-se portiunea de lemn târziu (lemn de toamna) ainelului.

La gimnosperme, carora le lipsesc fibrele xilematice, iar parenchimul lemnosare o participare foarte restrânsa, inelul anual se individualizeaza mai ales prin

diferenta de calibru al traheidelor si de îngrosare a peretilor acestora.

Cu înaintarea în vârsta, cele mai multe specii de arbori formeaza în xilemulsecundar doua zone distincte (fig. 31): una periferica, din inele anuale recente deculoare deschisa, ce reprezinta alburnul si o zona centrala, inactiva fiziologic, deculoare închisa, duramenul.



Duraminificarea se realizeaza prin impregnarea peretilor celulari cu taninuri,rasini, gome; la nivelul duramenului au loc si obturari ale lumenului vaselor, dinproeminari catre interiorul lor, prin punctuatiuni, ale unor celule de parenchim,formându-se astfel tilele, care blocheaza circulatia sevei.



Fig. 32 - Sectiune transversala prin ramura de tei de trei ani: ep - epiderma; s - suber; f -felogen; fd - feloderm; sc.p - scoarta primara; f.f.p - fibre floematice primare; p.d - parenchim dedilatare a razei medulare; l.s - floem secundar; f.f - fibre floematice din liberul secundar; c -cambiu; l.t - lemn târziu; l.p - lemn timpuriu; i.a - inel anual; r.m - raza medulara; xl - xilemprimar; m - maduva (dupa Komarov, V. L., 1949, modificat).

Liberul secundar. Este produs de cambiu prin activitatea sa înspre exterior, fiindconstituit din tuburi ciuruite (vase liberiene) cu celule anexe, parenchim liberian si fibre liberiene (fig. 32 si fig. 33). Alaturi de fibre, la unele specii (stejar, frasin) sepot gasi si sclereide, iar la alte specii (fag si molid) tesutul mecanic al liberuluisecundar este limitat doar la sclereide.

Liberul secundar, ca si lemnul secundar, se constituie ca manson (teaca), însa sementine functional doar pentru o perioada scurta (1-câtiva ani), dupa care estestrivit prin dezvoltarea lemnului secundar; în locul tesuturilor strivite se formeazacontinuu altele noi, de aceea în liberul secundar nu se contureaza inele anuale.

b2. Structura tesuturilor produse de felogen. Felogenul formeaza prin activitateasa bipleurica suberul si felodermul.

Suberul este format din pachete radiare de celule moarte si suberificate, ce preiaurolul de protectie al epidermei.



Felodermul este generat spre interior si constituit în mod obisnuit din celule vii.

La unele plante felogenul functioneaza monopleuric, producând numai suber.

Suberul si felodermul reprezinta scoarta secundara ( peridermul). Împreuna cu

liberul secundar, peridermul alcatuieste coaja. Prin urmare, decojirea se produce îndreptul cambiului.

Când unicul felogen activeaza în acelasi ritm cu cambiul, scoarta secundararamâne neteda. La numeroase specii de arbori felogenul îsi înceteaza activitatea, înlocul lui constituindu-se mereu câte un nou felogen, din ce în ce mai profund, pânachiar si în liberul secundar. Prin activitatea acestor felogene succesive suntgenerate în decursul anilor tesuturi care, fiind împinse spre exterior, se mortificadin lipsa de apa si hrana si crapa în mod caracteristic diferitelor specii, formându-

se astfel ritidomul (de la gr. rhytis - zbârcitura, încretitura). Acesta cuprinde resturide epiderma si scoarta primara, vechi straturi de suber si feloderm, precum siportiuni de liber secundar.

FRUNZA

Este organul cu structura dorsiventrala si simetrie bilaterala, adaptat pentrufotosinteza si transpiratie.

Morfologia frunzei

La frunze s-au diferentiat: limbul (lamina), petiolul si teaca (vagina). Exista frunze

simple, cu margine întreaga sau ± incizata si frunze compuse, în care caz din lobiilaminei s-au individualizat foliole cu petioli proprii dispusi pe petiolul comun(rahisul) (fig. 34).

Fig. 34 - Margini de limb foliar cu inciziuni mari si frunze compuse: A - tipul penat: a - penatlobata; b - penat fidata; c - penat partita; d - penat sectata; e - frunza imparipenat compusa; f -frunza paripenat compusa; B - tipul palmat: a - palmat lobata; b - palmat fidata; c - palmatpartita; d - palmat sectata; e - frunza palmat compusa; f - frunza trifoliata (dupa Rothmaler, W.,1981).



Frunza este un organ cu mare plasticitate, fiecare din partile sale putând îmbraca o diversitate de forme. Astfel, la frunzele simple se întâlnesc numeroaseforme de limb (fig. 35), iar marginea limbului se prezinta de asemenea diversa subraport morfologic, putând fi întreaga, cu inciziuni mici (fig. 36) sau cu inciziunimari (fig. 34).



În figura 37 se evidentiaza tipurile de vârf ale limbului foliar , iar în figura 38tipurile de baza foliara.

Fig. 37 - Vârful limbului foliar: a - trunchiat; b - rotunjit; c - obtuz; d - acut; e - acuminat; f -spinos; g - mucronat; h - emarginat (dupa Rothmaler, W., 1981).



Fig. 38 - Baza limbului foliar: a - trunchiata; b - rotunjita; c - îngustata; d - cuneata; e - sagitata;f - hastata; g - asimetrica; h - auriculata; i - cordata; g - reniforma (dupa Rothmaler, W., 1981).

Frunzele difera si prin nervatiunea limbului (fig. 39) si felul petiolului. Cândpetiolul lipseste, frunzele se numesc sesile. Exista mai multe tipuri de frunze sesile(fig. 40).



Teaca frunzei este partea latita cu care frunza se prinde de tulpina. La multeplante lemnoase baza frunzei prevazuta cu formatiuni anexe, stipelele, ce suntexcrescente foliare, mai adesea caduce, dispuse simetric de o parte si de alta a tecii.

În diferite etape ale dezvoltarii plantei se disting patru tipuri de organe foliarediferentiate morfologic si functional: cotiledoanele - primele organe foliare (laembrion), catafilele - frunze rudimentare protectoare (solzii mugurilor si aitulpinilor subterane), nomofilele - frunzele normale, hipsofilele - organe foliareaparatoare ale florilor si inflorescentelor (bractee, involucru etc.).

Anatomia frunzei

Primordiile foliare se diferentiaza în lungul apexului (vârfului) tulpinii dintunica si corpus. Ulterior, prin diviziuni si cresteri celulare, primordiul ia forma demamelon si apoi de con, alcatuit dintr-un strat protodermic, o masa de meristemfundamental si o suvita de procambiu.

La cresterea în latime a limbului se porneste de la cele doua fâsii marginale demeristem care se formeaza de fiecare parte.



a. Structura frunzei la rasinoase

Tipul morfologic de frunza mai raspândit la rasinoase este cel acicular. Structuraanatomica a frunzei difera de la specie la specie, mai ales în raport cu adaptarile laconditii de uscaciune.



Epiderma este stratul periferic, mai adesea din celule moarte, cu peretii lignificati,cei dinspre exterior cu cuticula bine dezvoltata si acoperita cu ceara (fig. 41 A).Sub epiderma se afla o hipoderma dintr-un strat sau câteva straturi de celule, care îiamplifica functia protectiva. Stomatele sunt frecvent adâncite în hipoderma (fig. 41

B) sau mezofil, avândcelulele anexa

mari, între ele cu oanticamera

mai mult saumai putin înalta.

Mezofilul frunzelor de rasinoase poate fi de tipul tesutului asimilator septat(celulele au peretii invaginati spre interior, marindu-se astfel suprafata dedispunere a cloroplastelor, ca la pin - fig. 41), însa la unele specii (ca de exemplu,la brad) mezofilul, asemanator celui de la foioase, este diferentiat în tesut palisadic (din celule prismatice alungite) si tesut lacunar . În mezofil se afla canale rezinifereal caror numar difera (1-2 la Picea abies, 5-12 la Pinus sylvestris etc.).

Nervura este delimitata de mezofil printr-un endoderm unistrat si include maiadesea doua fascicule libero-lemnoase, în jurul carora se afla tesutul de transfuzie.Fasciculele au xilemul spre fata superioara si floemul spre cea inferioara. La multespecii fasciculele sunt sustinute de arcuri de sclerenchim. Ţesutul de transfuzie este

constituit din celule vii, parenchimatice si respectiv traheide localizate înapropierea xilemului.

b. Structura frunzei la foioase

Limbul (lamina) frunzei cuprinde epiderma, mezofilul si nervurile (fig. 42).

Epiderma este mai frecvent unistrata, cu peretii exteriori ai celulelor acoperiti cuun strat de cutina, denumit cuticula. La majoritatea arbo-rilor stomatele suntdispuse exclusiv în epiderma inferi-oara (dorsala).

Mezofilul este localizat între epiderma superioara si cea inferioara si estereprezentat prin tesuturile asimilatoare.

La frunzele bifaciale (fig. 42), întâlnite la majoritatea arborilor foiosi, subepiderma superioara se afla tesutul palisadic, din 1-2 straturi de celule alungite,bogate în cloroplaste. Între tesutul palisadic si epiderma inferioara se afla tesutul

lacunar , din celule paren-chimatice de diferite forme, mai sarac în cloroplaste si cuspatii intercelulare mari (lacune), aflate în comunicare cu camera substomatica.

La frunzele ecvifaciale tesutul palisadic este dispus spre ambele fete.

Nervurile au mai adesea câte un fascicul libero-lemnos, cu xilemul înspre fatasuperioara a frunzei si floemul înspre cea inferioara. Frecvent nervurile mari



proemineaza înspre fata dorsala a limbului. La nervurile mai groase, care au rolnumai în conducere, fasciculul este înconjurat de sclerenchim si colenchim,tesuturi care, alaturi de epiderma cu cuticula foarte groasa, asigura suportulmecanic al laminei. La nervurile mai fine (de ordin superior de ramificare

fasciculul este înconjurat de oteaca fasciculara

din celule vii ce intermediazaschimburile cu celulele asimilatoare ale mezofilului. Ultimele ramificatii auterminatiile constituite din elemente traheale, înconjurate si ele de teaca fasciculara(fig. 42 B), astfel ca vasele nervurii sunt ferite de contactul cu aerul din spatiileintercelulare.

Structura petiolului este asemanatoare structurii primare a tulpinii, de care sedeosebeste mai ales prin monosimetrie.

Organografie

Documents

Transcript of Organografie